Papers by Alina Ciornoletza
Traducere din limba rusă NICOLAE GANE PARTEA ÎNTÎI m-ar fi străpuns o săgeată. în clipa aceea îmi... more Traducere din limba rusă NICOLAE GANE PARTEA ÎNTÎI m-ar fi străpuns o săgeată. în clipa aceea îmi iese în cale Zaliojev. Nici nu mă puteam compara cu el: era fercheş ca o calfă de frizer, ba mai purta şi monoclu, cîtă vreme pe noi tata ne ţinea în cizme de iuft şi ne hrănea cu ciorbe de post. "Nu-i de nasul tău, îmi zice, e o adevărată prinţesă. O cheamă Nastasia Filippovna Baraşkova şi trăieşte cu Toţki. Acuma, nu ştie cum să se descotorosească de dînsa, căci i-a venit, ghiuj bătrîn de cincizeci şi cinci de ani, să se însoare cu cea mai frumoasă fată din Petersburg." Tot atunci, Zaliojev îmi sugeră că, dacă vreau, pot s-o văd chiar în seara aceea la reprezentaţia de balet de la Teatrul Mare, unde ea avea o lojă reţinută cu abonament. După rînduiala lui taică-meu de acasă, pas de te du la balet -te omoară în bătăi, nu alta! Dar mai puteam eu să ţin seama de toate astea?! Mă strecurai tiptil şi o ştersei pentru un ceas la teatru ca s-o mai văd o dată pe Nastasia Filippovna; toată noaptea n-am mai putut închide ochii. A doua zi dimineaţa, răposatul îmi dă două obligaţiuni de stat de cinci la sută, a cîte cinci mii de ruble fiecare, cu poruncă spusă răspicat: "Du-te de le vinde; pe urmă treci şi achită-i lui Andreev şapte mii cinci sute de ruble, iar restul de la zece mii mi-l aduci şi mi-l predai mie în mînă; nu zăbovi, nu te abate pe nicăieri, de la biroul lui Andreev vii direct acasă, te aştept." Obligaţiile le-am vîndut cu, banii i-am luat, dar la Andreev nu m-am dus, ci am intrat direct în magazinul englezesc, am ales o pereche de cercei cu briliante, fiecare aproape cît o alună. Costau cu patru sute de ruble peste cele zece mii pe care le aveam în buzunar; mi-am spus numele şi negustorul mi-a făcut credit. Apoi m-am dus la Zaliojev: "Aşa şi pe dincolo, ăsta mi-i păsul, du-mă, nene, direct la Nastasia Filippovna". Pornirăm. Cum şi pe unde am mers, crede-mă, n-aş putea să spun, căci mergeam în neştire, fără să-mi dau seama ce se petrece cu mine şi nu-mi amintesc de nimic. Ştiu numai că m-am pomenit într-un salon şi a apărut dînsa ca să ne primească. De altfel, nici nu m-am prezentat, nu voiam să ştie că eu sînt acela care oferă darul, şi atunci a vorbit Zaliojev: "Din partea lui Parfion Rogojin, adică în amintirea întîlnirii de ieri, binevoiţi a-i primi", zise el. Ea deschise cutia, se uită la cercei şi zîmbi: "Mulţumeşte-i prietenului dumitale, domnului Rogojin, pentru amabila lui atenţie", răspunse ea, se înclină şi se retrase. O, Doamne, de ce n-am murit în clipa aceea? Că doar în sinea mea, cînd m-am hotărît să mă duc la ea, mă gîndisem: "Puţin îmi pasă; totuna, cei de acasă n-or să mă mai vadă întorcîndu-mă viu!" Ceea ce mi s-a părut însă deosebit de jignitor a fost faptul că bestia aceea de Zaliojev a căutat să tragă spuza pe turta lui. Cu statura mea mică şi înfăţişarea de slugoi, tăceam ruşinat şi nu-mi puteam lua ochii de la ea, în timp ce el, din contră, îmbrăcat ca un filfizon, pomădat, frizat, rumen, cu o cravată în carouri la gît, se tot hlizea şi se tot izmenea înainte-i, încît n-ar fi fost de mirare ca ea să-l fi luat pe el drept Rogojin. După ce ieşirăm, îi spusei: "la seama, zic, nu cumva să-ţi intre în cap că ai putea să te bagi pe fir, ai înţeles?" "Bine, bine, dar să te văd cum te descurci în faţa lui Semion Parfionîci!" îmi răspunse el rîzînd. Mărturisesc că atunci îmi venea mai degrabă să mă arunc în rîu decît să mă întorc la tata, dar mi-am zis: "Fie ce-o fi!" şi m-am întors acasă ca un becisnic.
Books by Alina Ciornoletza
de părere că nunta nu se putea face pînă-n postul mare. Pină atunci rămîneau numai cinci săptămîn... more de părere că nunta nu se putea face pînă-n postul mare. Pină atunci rămîneau numai cinci săptămîni şi abia ar fi ajuns timp ca să fie gata jumătate din trusou. Pe de altă parte, îi dădea dreptate lui Levin, care spunea că după post ar putea fi prea tîrziu, fiindcă o mătuşă bătrînă a prinţului Şcerbaţki era grav bolnavă şi s-ar putea să se prăpădească, şi atunci doliul ar mai întîrzia mult nunta. De aceea prinţesa hotărî să împartă zestrea în două : trusoul mare şi cel mic, şi să facă nunta pînă-n post. Deocamdată să-1 pregătească pe cel de-al doilea, rămînînd să trimită mai tîrziu trusoul mare, şi se supăra foc pe Levin, fiindcă acesta nu-i răspundea cu destulă seriozitate dacă primeşte ori nu. Această soluţie era cu atît mai potrivită, cu cît tinerii căsătoriţi urmau să plece îndată după nuntă la ţară, unde nu aveau nevoie de trusoul mare.
1801 Adineauri m-am întors din vizita făcută posacului meu proprietar şi vecin, singura făptură c... more 1801 Adineauri m-am întors din vizita făcută posacului meu proprietar şi vecin, singura făptură care ar putea să mă mai tulbure aici! Într-adevăr, am poposit într-un ţinut minunat! Desigur că n-aş fi putut alege, din toată Anglia, un loc mai la adăpost de orice frământare omenească. Un desăvârşit rai al mizan-tropilor; iar domnul Heathcliff şi cu mine suntem parcă anume făcuţi să ne înfruptăm din acest ţinut al dezolării. Straşnic bărbat! Totuşi, nu cred că şi-a închipuit cum mi s-a încălzit inima de simpatie pentru el când, apropiindu-mă călare, am văzut că ochii lui negri se întunecă bănuitori sub sprâncene şi că la auzul glasului meu îşi vâră, cu o hotărâre acră, degetele şi mai adânc în jiletcă. — Domnul Heathcliff? l-am întrebat. Răspunsul a fost un semn făcut din cap. — Sunt Lockwood, noul dumneavoastră chiriaş, domnule. Am luat asupră-mi îndrăzneala să vin în vizită la dumneavoastră imediat după sosirea mea aici. Nădăjduiesc că nu v-am plictisit prea mult stăruind să închiriez Thrushcross Grange. Am auzit ieri că aţi avea oarecare griji... — Thrushcross Grange e proprietatea mea, domnule, m-a întrerupt el schimonosindu-şi faţa, şi, dacă mi-ar da mâna, n-aş îngădui nimănui să mă plictisească; intră! Acest "intră" a fost şuierat printre dinţi, vrând să spună mai curând: "Du-te dracului" decât altceva; iar scârţâitul porţii de care se sprijinea domnul Heathcliff n-a arătat mai multă bunavoinţă decât cuvintele lui. Cred că tocmai amănuntele acestea m-au făcut să-i primesc invitaţia: mă interesa să cunosc un om care părea şi mai posac decît mine. Cînd văzu că pieptul calului meu împinge cu hotărâre poarta, întinse mîna şi-i scoase lanţul, apoi, posomorât, o porni înaintea mea pe alee. Ajunşi în curte, strigă: — Joseph, ia calul domnului Lockwood şi adu vin! "Desigur, omul acesta constituie întregul personal de serviciu, îmi zisei auzind dubla poruncă. Nu-i de mirare că iarba creşte printre lespezi şi că, fără îndoială, numai vitele mai tund gardurile vii." Joseph era un om vârstnic, ba chiar bătrân, poate chiar foarte bătrân, deşi părea voinic şi vânjos. — Domnul să ne apere! mormăi el morocănos, ajutându-mă să descalec. Şi mă privi atât de acru, încât eu, indulgent, am vrut să cred că avea nevoie de ajutorul ceresc pentru a-şi mistui cina şi exclamaţia lui plină de evlavie nu avea nici o legătură cu sosirea mea neaşteptată.
Uploads
Papers by Alina Ciornoletza
Books by Alina Ciornoletza