Psalm
Psalm
Psalm
dramatica intre credinta si tagada si nevoia de revelatie, de constatare a prezentei divine intr-o forma acce sibila simturilor si perceptiei umane. Opera se constituie asadar pe ambiguitate, pe oscilatia dintre smerenie si revol ta, poezia incepand prin utilizarea verbului "a dramui" avand un sens larg, desc his, semnificatii multiple, prin intermediul acestuia fiind exprimate cautarea, chemarea, invocarea si cercetarea divinitatii, dar totodata si asteptarea unui s emn din partea acesteia. Folosirea acestui verb are rolul de a amplifica ideile poetice exprimate in ver surile urmatoare si explica echilibrul presupus de implicatiile unei operatii de loc usoare si posibile chiar.- demonstrarea existentei unui Dumnezeu. Aceasta Cautare a Divinitatii "in zgomot si-n tacere" reprezentand oscilatia int re doua atitudini - cea de revolta si cea de smerenie, este reprezentata poetic prin ritualul vanatorii Si te pandesc in timp ca pe vanat , prin metafora timpului reliefandu-se universul uman si temporitatea omului in aceasta lume precum si nimicnicia sa prin compara tie cu divinitatea, iar in confruntarea cu dumnezeirea, eul se simte atras de do ua atitudini contrare: refuzul absolutului sau acceptarea umila a suprematiei ac estuia in numele credintei- oscilatie exprimata de dubla interogatie: sa te ucid sau sa-ngenunchi a cere . In acest caz, verbul "a ucide" are semnificatia de "a h uli". Poetul este prezentat asemenea unui vnator in cautarea pradei- divinitatea- repre zentata prin metafora soimului subliniind naltimea vnatului, dar si caracterul sau a totcunoscator pus in evidenta prin ochiul de soim si este individualizat prin ad jectivul posesiv al meu - cel cautat . Imposibilitatea alegerii intre credinta in divinitate si respingerea acesteia es te sugerata si de versurile pentru credinta sau pentru tagada, te caut darz si f ara de folos. Pentru spiritul uman, Divinul reprezintand un absolut in sens etic, estetic si existential, astfel incat distrugerea lui sau doar negarea ca valoar e ar putea reprezenta o autodistrugere: Esti visul meu din toate cel frumos/ Si n u-ndraznesc sa te dobor din cer gramada . Aceste versuri pot fi considerate ca avand si valoare de imn, intrucat chiar dac a omul se revolta, nu poate indeparta divinitatea pe care nu indrazneste sa o do boare fiind credincios si smerit, astfel fiind nevoit si sa isi accepte conditia . Apare astfel o permanenta raportare a fiintei umane la sensul unei confruntari in care eul isi constientizeaza propriile limite dar care nu poate renunta pent ru ca nu-si poate pierde sensul existentei, iar aparentele, impresiile reflectar ii n lumea celor vazute-stele, pesti, duc la aparitia unei trairi si infiorari a poetului cu privire la ideea exitantei: Pari cnd a fi, pari cnd ca nu mai esti... Aceiasi nevoie de confruntare cu divinul si mai ales de constatare a prezentei a cestuia in forma sensibila apare si in ultima strofa, iar in acest sens putem co nsidera ca are loc o referire ce aminteste de imaginea lui Toma necredinciosul: Singuri acum in marea ta poveste Raman cu tine sa ma mai masor Fara sa vreau sa ies biruitor. Vreau sa te pipai si sa urlu: este!