Comunicare

Imagine si comunicare
Bibliografie
• Manual de comunicare si negociere in
afaceri, Stefan Prutianu, Ed Polirom 2000
• Imagine şi comunicare în afaceri - curs,
Irina Stănciugelu, Florina Pînzaru, Editura
Comunicare.ro, 2003
• Imagine şi comunicare în afaceri – caiet de
seminar, Irina Stănciugelu, Florina Pînzaru,
Editura Comunicare.ro, 2003
• Şerb, Stancu; Relaţii publice şi comunicare,
Teora, Bucureşti, 2001
• Milo, Katie; Yoder, Sharon; Gross, Peter;
Maier, Niculescu Ştefan; Introducere în Relaţii
Publice, Nim, Bucureşti 1998
Introducere
• Omul nu actioneaza decat pentru a-si
satisface nevoile
• Insa, ceva trebuie sa-l impinga sa-si
satisfaca aceste nevoi : este ceea ce
numim motivatie.
• Poate sa imi fie foame, insa nu vreau sa
mananc pentru ca sunt la cinema si ma
intereseaza acest film.
Introducere
• Primare (vitale) : foame, sete, somn, etc...
Satisfacerea acestor nevoi asigura buna
functionare biologica a organismului uman.
• Securitate individuala - atat in mediul
natural cat si in cel social ; se refera la
protectia individului fata de fortele
exterioare ostile, factori de risc care
atentează la integritatea fizica a acestuia.
Asigurarea unei astfel de protectii se
realizează prin stabilitatea locului de munca
si prin asigurarea unor bunuri si resurse
materiale necesare existentei: casa, salariu
etc.
Introducere
• Sociale : se raportează la necesitatea
acceptarii si apartenentei intr-un grup
social, de a face parte dintr-o
comunitate. Oamenii manifesta nevoia
de dragoste inca din primele luni de
viata. Mai mult instinctiva la început,
aceasta nevoie devine treptat din ce in ce
mai constienta, devine o exigenta de
prim ordin pentru comfortul sufletesc.
Introducere
• Superioare : realizare, implinire, putere,
autonomie; care deriva dintr-o exigenta
autoevaluativa a individului, care doreste sa-i
fie recunoscut statutul pe care il are sau la
care aspira, dorinta de a-i fi apreciate
competentele, cunostiintele, performantele,
calitatile, nevoia de autorealizare, de implinire
de sine, construirea unei imagini de sine
favorabile, precum si dobandirea capacitatii
de auto-control.
Introducere
Piramida lui Abraham Maslow
Auto-
realizarea
Nevoia de stima Nivelul de salarizare
statut, respect functia manageriala
Nevoi sociale Integrarea in colectiv
apartenenta, acceptarea
Securitatea locului
Nevoia de securitate de munca
Nevoi fiziologice
Salariul
(foame, sete etc.)
De ce?
• Atunci cand au nevoie unii de ceilalti ,
oamenii comunica
• Atunci cand nu se inteleg - negociaza
• Oamenii au mai mereu nevoi!
• NEVOIA UMANA – comunicare
NU CONSTIENTIZEAZA NEBUNII NEBUNIE
ca au nevoie de comunicare
CONSTIENTIZEAZA
recunosc ca au nevoie, FRICOSII DEPRESIE
dar se ascund
Oameni IAU CU DE-A SILA

HOTII MARGINALIZARE
incalca morala
CER INSISTENT SUCCES

CE AU NEVOIE BULDOZERII
LIMITAT
OFERA SPRE SUCCES DEPLIN

A PRIMII ELITE SI DE DURATA
De ce?
• Controversa = negociere
• OAMENII MAI MEREU NU SE
INTELEG!!!
Comunicarea
Comunicarea umana
Proces tranzactional
de predare-primire: Procese prin care
- informatii o minte poate sa
- sentimente influenteze o alta
- emotii minte
- energie
NECESITATEA STUDIULUI
COMUNICARII
Teorii de comunicare Dezvoltarea competentei

eficiente, persuasiva, de negociator, moderator
manipulativa
Ofera protectie
Scurt istoric
• 3500-2900 I.c. – Fenicienii dezvolta un
alfabet; sumerienii scrierea cuneiforma;
egiptenii scrierea hieroglifica
• 1775 I.c. – grecii folosesc un alfabet fonetic
de la stanga la dreapta
• 1400 I.C. – cea mai veche scriere din
China- folosind oase
• 1270 – prima enciclopedie – Siria
• 900 – primul servicul postal – China –
pentru guvern
Scurt istoric
• 776 I.C. – prima dovada a folosirii porumbeilor
calatori pentru trimitere de mesaje – trimiterea
numelui castigatorului jocurilor Olimpice catre
Atena
• 530 I.C. – grecii infinteaza prima biblioteca
• 500-170 I.C. – primele suprafete portabile pentru
mesaje scurte – sulurile de papirus
• 200-100 I.C. – mesaje folosind calareti in China,
Egipt; focuri folosite la semnalizare
• 14 a.d. – romanii infinteaza serviciul postal
• 100 – prima carte legata
Scurt istoric
• Retorica antica – discursul antic
• Rhetorike la greci, ars dicendi sau ars rhetor
la romani
• Retorica=stiinta a discursului si arta de a
convinge
• La inceput viza cu precadere comunicare
publica in sfera juridica si politica
Scurt istoric
• Nu se cunosc progrese remarcabile pana
in era Renasterii
• Tiparul si cartea – Gutemberg 1445 prima
tiparnita cu surub – primul reper major in
evolutia comunicarii moderne
• Ia nastere si se dezvolta comunicarea in
masa – tiraje mari, preturi mici
– Presa scrisa – 1631 – saptamanal francez
– 1650 – primul ziar la Leipzig
– Primul cotidian apare la Londra in 1702
Scurt istoric
• 1714 – brevent de inventie pentru masina de
scris – Henry Mill
• Fotografia – 1827 de francezul Niepce cu o
camera obscura
• 1821 – primul microfon – Charles Wheatstone
• 1888 – George Eastman pelicula de celuloid, foto
cu aparatul Kodak – deschiderea spre
comunicarea prin imagini
• 1837 – telegraful brevetat de Morse la New York
• 1876 – Graham Bell inventeaza telefonul; la
Bucuresti s-a vorbit prima data in 1883 pe o linie
privata
Scurt istoric
• 1896 – Radiofonia – Marconi breveteaza
telegraful fara fir la Londra; primele
emisiuni radiofonice au avut loc la
Pittsburgh in 1920; problema cu
dezvoltarea pentru ca nu se stia cine
comunica cu cine – inceputul comunicarii
electrice de masa, cu circulatia mesajelor
in sens unic, catre un public impersonal,
neidentificabil in momentul emisiei
Scurt istoric
• 1895 – debutul comunicarii cinematografice –
fratii Lumiere pe 22 martie au proiectat primul
film adevarat pe o pelicula de 35 mm; decembrie
1895 – primele cinematografe publice
• 1926 – scotianul J. Baird – prima difuzare publica
a unor imagini televizate
• 1929 – primul televizor alb negru
• 1937 – camera de luat vederi
• 1953 – televizorul color
• 1956 – magnetoscopul
• 1970 - videoul
Scurt istoric
• Anii ’80 – progres al tehnologiei
informationale – nasterea sistemelor
multimedia
• Internetul
• Lumile virtuale
Definitie
• Comunicarea umana este un proces prin
care un individ (comunicatorul) transmite
stimuli cu scopul de a schimba
comportamentul altor indivizi (auditoriul)
[Mihai Dinu]
• Comunicarea umana inseamna totalitatea
proceselor prin care o minte poate sa o
influenteze pe alta
• Nu exista o definitie general valabila
• Frank Dance si Carl Larson au adunat 126
de definitii
Def
• Oamenii comunica prin stimuli care
poarta mesaje
• Odata emis, mesajul apartine in comun
celui care a “dat” si celui care a “primit”->
comunicarea e un proces tranzactional (de
predare – primire) in care se schimba
semnificatii, idei , dar si energii, emotii,
sentimente sau chiar bunuri, fie de la un
individ la altul, fie catre un grup restrans,
fie catre publicul larg
Axiomele comunicarii
• Institute of Mental Research (sau Scoala de
la Palo Alto)
• A1 – Comunicarea este inevitabila sau
non-comunicarea este imposibila
• Orice comportament are valoare
comunicativa – comunica si tacerea, nu
doar vorbele
• Lipsa gesturilor – ex. Neraspunderea la
salut
• Totul in om comunica ceva
• A2 – Comunicarea se dezvolta pe doua
planuri: planul continutului si planul relatiei;
primul ofera informatii, iar al doilea ofera
informatii despre informatii
• Ex: cuvintele rostite pe tonuri diferite – ele
comunica lucruri diferite
• “Tonul face muzica”
• A3 – Comunicarea este un proces continuu ce nu
poate fi abordat in termeni de cauza-efect sau stimul-
raspuns
• Ex, managerul supravegheaza angajatii ca sa nu
faca greseli; angajatii pot face greseli tocmai
pentru faptul ca sunt supravegheati
• Ex. un cuplu la o petrecere – el sta intr-un colt si
bea, ea in alt colt danseaza ostentativ; fiecare
reproseaza unul altuia “tu ai inceput” – ambii au
dreptate si nici unul pt ca fiecare a fost si cauza
si efect
• A4 – Comunicarea se bazeaza atat pe
informatie in forma digitala cat si pe
informatie analogica
• Informatia digitala = procesata de
sistemul nervos central – continuta de
cuvinte de exemplu este transpusa in cod
binar, la nivelul neuronilor si sinapselor
• Informatia analogica= procesata de
sistemul neurovegetativ – continuta de
stimuli non-verbali si este transpusa in
limbaj biochimic, la nivel hormonal
• A5 – Comunicarea este ireversibila - proprietatea oricarei
comunicari de a produce, odata receptata, un efect oarecare
asupra celui ce a primit-o, mai intens sau mai slab, prompt
sau manifestat cu intarziere, perceptibil ori nu pentru un
observator din afara
• A6 – Comunicarea implica raporturi de putere intre
parteneri, iar tranzactiile (schimburile) care au loc intre ei
pot fi simetrice sau complementare – este o utopie
realizarea unui raport de deplina egalitate intre
interlocutori
• Tranzactiile simetrice – partenerii isi reflecta reciproc
pozitiile comportamentele, de pe pozitii de egalitate
(instituie relatii de egalitate)
• Fac posibila negocierea, dar si conflictul
• Ex: se ajunge usor la conflict – interlocutor 1 agresiv ->
• Tranzactiile complementare – comportamente
compatibile sau joaca roluri distince, au puteri
diferite, statut social sau ierarhic diferit, etc.
• Comportamentul unuia provoaca celuilalt un
comportament complementar
• Interlocutor1 domina-> interlocutor2 se lasa
dominat
• Maximizarea diferentelor
• Dificil de negociat si pot conduce la abuz (de
partea celuia care are plus de putere)
• Relatiile devin mai stabile in detrimentul
acumularii de tensiuni
• A7 – Comunicarea implica procese de
acomodare si ajustare a comportamentelor- se
pleaca de la ideea ca oamenii sunt diferiti,
percep diferit realitatea si au interese si
obiective diferite
• Comunicarea se poate ameliora doar prin
acomodarea la stilul de comunicare a
celuilalt (reciprocitate)
Nivelurile comunicarii
• Clasificare in functie de nr participantilor
si de natura relatiilor dintre ei exista 5
niveluri pe care se poate desfasura
comunicarea
• 1. Comunicarea intrapersonala – persoana
isi asculta propria voce interioara si poarta
un dialog cu sine
• 2. Comunicare interpersonala – relatia de
la “om la om” sau “intre patru ochi”
• 3. Comunicarea de grup
– Intr-un anturaj intim, in interiorul echipei,
echipajului , familiei largite sau cerc restrans
de persoane
– Asigura schimb de idei si emotii
– Ex. Psihoterapie – grupuri de 4 persoane care
joaca diverse roluri – extrem de eficace
– Ex. Brainstorming cu 3-10 persoane – foarte
productiva cu conditia ca ambianta sa fie
permisiva in asa fel incat participantii sa scape
de inhibitii si autocenzura
• 4. Comunicarea publica
• Orice gen de cuvantare, expunere sau prezentare
sustinuta de catre o persoana in prezenta unui
auditoriu (>3 persoane)
– Conferinta, pledoaria avocatului, prelegerile,
cursurile, prezentarile, comunicarile stiintifice,
rapoartele, etc.
• Arta retoricii isi gaseste aici cea mai mare
aplicabilitate
• Obiectivul discursului este de cele mai multe ori
nu comunicarea de informatii, ci de “cucerire a
publicului”
• Auditoriul sau publicul nu este pasiv si de
cele mai multe ori nici omogen
• Din acest pdv - 5 categorii de public
Ostil Contesta,
se opune activ
Neutru Dezinteresat,
nu se manifesta
P
U
B Intelege, dar
Indecis nu s-a hotarat
L
I asupra deciziei
C
Neinformat NU PRICEPE
Sustinator Aproba, chiar

daca nu pricepe
• Comunicarea publica <=> discursul
• Etapele desavarsirii operei oratorului
– Informarea – se aduna informatiile, probele, se
stabilesc mijloacele, argumentele
– Dispozitia – structura discursului, durata si ordinea
de prezentare a partilor
– Stilizarea – se stabilesc elementele care vor contribui
la cresterea elocintei discursului
– Memoria oratorica – scris, note de idei, memorie
– Actiunea oratorica – prezenta scenica a oratorului,
imbracaminte, pozitie, gestica, inflexiuni ale vocii,
pauze, priviri, etc.
• Structura unui discurs
• Exordiul - replica de deschidere
– Atrage atentia auditoriului
– Continut placut
– Ceva ce publicul accepta
• Propunerea
– Pe scurt, tema, subiectul discursului
• Diviziunea
– Prezentarea succinta a partilor discursului
• Naratiunea
– Expunerea propriu-zisa
– Iese in evidenta talentul de orator: clar, concis,
ordonat, sintetic, elegant
• Confirmarea
– Se argumenteaza, se demonstreaza cele narate
• Refutatie
– Se prezinta si se resping prin demonstratie riscurile si
contraargumentele
• Digresiunea
– Scurta si placuta iesire din linia discursului; sustine
discursul
• Peroratia
– Recapitularea ideilor principale
DISCURSUL
Comunica Incanta Emotioneaza
Transmite Manipuleaza
Are stil
informatie
Reguli ale elocintei

• Reguli ale elocintei
• Cunoasterea perfecta a limbii
– Alegerea potrivita a cuvintelor
– Alegerea potrivita a limbajului
• Frumusetea vorbirii
– Metafore, comparatii, antiteze, simboluri, interogatii
retorice
• Fluenta vorbirii
– Curgator, ritmat, fara ă, î
• Eleganta vorbirii
– Cuvinte adecvate scopului (solemne, aspre, acide,
chiar regionalisme)
• Incadrarea in context
– Spatial; temporal; socio-uman
• 5. Comunicarea de masa – producerea si
difuzarea mesajelor (scrise, vorbite,
vizuale, audiovizuale) de catre un sistem
mediatic institutionalizat catre un public
variat si numeros
• Mare varietate de forme: carte, presa
scrisa, audiovizual etc.
Continut si relatie
•Comunicarea nu se rezuma numai la cuvinte
si la transmiterea informatiilor de la un om la
celalalt
•Intervine tonul, vocea
•Se adauga limbajul trupului – fizionomia,
mimica, postura, gestica si infatisarea, chiar si
culoarea hainelor
•Comunica si amenajarile interioare –
ambianta, etc.
Continut si relatie
•In procesul de comunicare cuvintele se
amesteca cu diverse tipuri de semnale: unele
sonore, altele tactile, altele vizuale
•Se comunica printr-un ansamblu complex de
stimuli, limbaje si canale; acest complex de
stimuli se imparte in doua:
•Limbajul analogic
•Limbajul digital
Limbajul analogic
• Este direct, plastic, sugestiv
• Se bazeaza pe analogii, asemanare,
asociere
• Comunicarea analogica este accesibila atat
oamenilor cat si animalelor – o gaina
poate arata puilor cum sa manance ; prin
analogie o mama poate face ceva
asemanator fara sa foloseasca cuvinte
• Cu alte cuvinte – un copil intelege ca
“miau-miau” este o pisica, chiar daca nu
cunoaste cuvantul pisica
Limbajul digital
• Este simbolic si abstract
• Ex. Limbajul verbal – inteles doar daca
este decodificat si procesat corect la
nivelul gandirii si constiintei
• Se presupune ca este specific omului
Continut si relatie
COMUNICARE
DIGITALA ANALOGICA
Natura duala
Continut Relational
Limbaj Limbaj Limbajul

verbal paraverbal trupului
Postura
Cuvinte Tonul vocii fizionomie
relatii ritmul vocii mimica
simboluri volumul vocii gestica
imagini privire
distanta
Procesul comunicarii
interpersonale
• Comunicarea directa sau interactiva
• Comunicare indirecta – intermediata de
mijloace si tehnici secundare: scrierea,
tiparirea, inregistrarea, etc.
– Scrisa – scrisori, rapoarte, presa scrisa, cartea,
afisul, bannerul, materialele publicitare
– Inregistrata – banda magnetica, discul, filmul,
cartela magnetica, discheta, CD-ul
– Prin fir – telefonul, telegraful, telexul, faxul, e-
mailul, cablul, fibrele optice
– Prin unde radio – radioul si televiziunea
Contextul comunicarii
• Contextul influenteaza atat ceea ce se
comunica (continutul) cat si maniera in
care se comunica (relatia)
• Cel putin 4 dimensiuni care se
influenteaza si se conditioneaza una pe
alta:
• Contextul fizic – mediul fizic, concret –
microclimat, ambianta sonora, lumina si
culoarea, spatiul in care are loc
comunicarea
Contextul comunicarii
• Contextul cultural – mentalitatea, valorile,
credintele, traditiile, tabuurile si stilul de
viata al interlocutorilor
• Contextul social si psihologic – statutul
social al partenerilor, la caracterul oficial
sau informal al relatiilor dintre ei si la
instanta fizica in care are loc comunicarea
• Contextul temporal – momentul si
ordinea cronologica in care este plasat
mesajul, intr-o secventa de alte mesaje
succesive
Modelul general al
comunicarii
• Emitator, receptor, limbajul si codul,
competenta, mesajul, media, zgomotul,
efectele si raspunsul (feedback)
• Emitator-receptor
• In comunicare, oamenii sunt atat emitator,
cat si receptor al mesajelor
• Emitator – vorbim, salutam, scriem,
gesticulam, zambim, etc.
• Receptor – ascultam, pipaim, mirosim,
citim, etc.
Modelul comunicarii
• Codificarea-decodificarea
• Comunicarea interpersonala –
codificare=traducerea gandurilor,
atitudinilor, emotiilor si sentimentelor in
cuvinte, atingeri, sunete, imagini,
caractere scrise, desene, gesturi, mirosuri,
etc.;
• Codificarea= actul de a genera mesaje prin
vorbire, scriere, gestica, etc.
Modelul comunicarii
• Decodificare – actul simetric codificarii –
transpunerea mesajului (cuvinte vorbite
sau scrise), in sentimente, emotii,
concepte, idei, atitudini si comportamente
umane
• Decodificarea are loc ascultand, privind,
gustand, etc.
CODIFICARE
Ginduri Cuvinte
Atitudini Sunete
Emotii Gesturi
Sentimente Atingeri
Imagini
DECODIFICARE
Modelul comunicarii
• Competenta de comunicare – aptitudinea
de a comunica eficace inseamna
competenta de comunicare;
• A comunica eficace = a influenta intr-o
maniera dorita gandirea, simtirea si
comportamentul interlocutorului
• Competenta priveste: evaluarea influentei
contextului asupra continutului si formei
comunicarii; cunoasterea psihologiei
individului, experienta relationarii
interumane, flerul
Modelul comunicarii
• Mesajul – poate fi purtat de sunete,
imagini, mirosuri, atingeri, cuvinte,
postura, mimica, gesturi, dar si de alte
coduri si media care stimuleaza simturile
si relatia
• Cand mesajul este codificat in cuvinte –
mesaj verbal si comunicarea este verbala
• Cand mesajul este codificat prin altceva
decat cuvinte – mesajul si comunicarea
sunt non-verbale
Modelul comunicarii
• Media = canalul = suportul si calea pe care
se transporta si se distribuie mesajul
• In comunicarea umana – foarte rar se
foloseste un singur canal; in general se
folosesc 2-3 canale
• Ex: intr-o simpla conversatie – un canal
vocal si auditiv, un canal vizual – gestica,
mimica, un canal tactil – atingem mainile,
etc.
Modelul comunicarii
• Zgomotul = perturbatiile = factori de alterare a
comunicarii
• Distorsioneaza mesajul si afecteaza media,
impiedicand receptarea corecta la destinatar
• Dupa tipul de codificare al mesajului (sonor sau
vizual) – parazitii pot fi la randul lor sonori sau
vizuali
• Ex.: - o pana de curent – impiedica receptarea
unui mesaj vizual, bruiajul liniei de telefon sau
al unui canal TV, etc.
• Exista intotdeauna – nu pot fi eliminati, pot fi
doar diminuati sau atenuati
Modelul comunicarii
• Perturbatiile sunt de 3 tipuri (fctie de natura lor):
• De natura fizica – interfereaza si se alatura sau
se suprapun transmisiei fizice a mesajului –
zgomot de strada, casca defecta a telefonului ,
etc.
• De natura psihologica – actioneaza doar in plan
mental – duc la erori de perceptie care tin de
subiect, de cultura, de prejudecati si de
experientele anterioare
• De natura semantica – apar datorita diferentelor
de limbaj dintre emitator si receptor; pot aparea
de asemenea confuzii intre conotatii diferite sau
interpretari diferite ale jargonului, argoului si ale
limbajului tehnic sau poetic
Modelul comunicarii
• Efectele – orice comunicare produce efecte in
primul rand asupra participantilor la procesul
de comunicare (asupra comportamentului
acestora)
• Efectele pot fi
• De natura cognitiva – achizitia de informatiei si
cunoastere
• De natura afectiva – achizitia de afecte, emotii,
sentimente, atitudini, etc.
• Efecte comportamentale - insusirea de conduite,
norme, credinte, gesturi, deprinderi, etc.
• Efectele NU TB CONFUNDATE cu raspunsul
receptorului
Modelul comunicarii
• Raspunsul = feed-back = mesajul returnat
de receptor ca reactie la mesajul primit
• Raspunsul poate fi
• Personal – reactia fata de propriul mesaj
cand ne auzim vorbind, ne percepem
gesticuland, etc.
• Propriu-zis – cel primit de la receptorul
mesajului
Modelul comunicarii
Emitator Receptor
Mesaj
MEDIA ZGOMOTE Deco
difica
Competenta icare Canal 1 re Competenta
odif
Efecte C ZGOMOTE Efecte
Canal 2
De ZGOMOTE
co
dif a re
ica Canal 3
dific
re Co
ZGOMOTE
Raspunsul personal Raspunsul personal
Raspunsul
propriu-zis propriu-zis
Receptor Raspunsul Emitator
Etica comunicarii umane
• Comunicarea produce efecte asupra
oamenilor => comporta un aspect moral
• “oamenii au dreptul sa faca propriile lor
alegeri”
• Un act de comunicare ramane corect si
moral, daca protejeaza libertatea de
alegere a receptorului mesajului
• Actul de comunicare devine imoral cand
frunizeaza informatii false, ascunde sau
denatureaza adevarul si impiedica
exercitiul liberei optiuni
• Intrebari:
• Este corect sa mintim partenerul pentru a
evita cearta si ranchiuna? (alegere intre
miciuni placute si adevaruri dure)
• Este moral sa divulgam secretele pe care
ni le-a incredintat o alta persoana
• Este moral sa exageram calitatile si sa
minimizam defectele cuiva, pentru a-i
castiga prietenia, simpatia si aprobarea?
• Este acceptabil sa prezentam munca altcuiva ca
fiind a noastra, cand scriem o carte sau tinem o
prelegere cu public?
• Este moral sa constrangem partenerul pentru a-l
convinge sa faca ce vrem?
• Este moral sa preluam conducerea unui grup
uman pentru a-l manipula si orienta in directia
pe care o dorim noi?
• Este moral sa impunem altora credintele si
filosofia noastra de viata?
• Este moral sa manipulam, chiar daca o facem
spre “binele” celuilalt?
Intentionat si involuntar
• Comunicare intentionata – in spatele
actului de comunicare se ascunde vointa
• Comunicare involuntara – omul comunica
si cand nu vrea sa o faca – ex. Inundarea
vecinului
Comunicarea in afaceri
• Exista 2 cai extreme de comunicare
publica si de masa:
• Faci exact ceea ce asteapta toata lumea
• Faci ceva ce nu asteapta nimeni
• Calea catre succes= combinatie intre cele 2
extreme
• Cine stabileste aceste cai pentru o afacere?
Nevoia de identitate în
afaceri
• Relaţiile publice ale unei organizaţii privesc
organizarea şi administrarea sistemului complex
de relaţii comerciale, economice, politice,
administrative, sociale, mediatice, culturale în
care evoluează firma. Ele sunt responsabile de
organizarea comunicării interne şi externe a
firmei, ele concep strategia şi politicile de
comunicare. Prin intermediul lor se concepe
strategia şi se aleg tehnicile de comunicare, se
creează mesajele şi evenimentele şi se fixează
canalele de comunicare.
Nevoia de identitate în
afaceri
• În comunicarea internă şi externă a firmei nu
poate fi vorba de transparenţă totală, ci doar de
transparenţă controlată. Nevoia de discreţie şi
confidenţialitate este foarte mare. În această
idee, relaţiile publice reprezintă şi un filtru al
comunicării firmei, filtru care lasă să treacă şi
chiar amplifică circulaţia mesajelor favorabile şi
care împiedică sau atenuează impactul mesajelor
nefavorabile. Rolul acţiunilor de relaţii publice
este acela de a construi imaginea identitară a
companiei, de a o apăra şi îmbunătăţi cu orice
ocazie, de a crea şi întreţine relaţii bune şi
indirect profitabile cu cele mai influente
categorii de public.
Relatii publice ale IMM
• RP concentrate pe:
– asigurarea identităţii firmei;
– conturarea şi întreţinerea unei imagini
cât mai bune (care să se bazeze pe date
reale) asupra activităţii;
– menţinerea de foarte bune relaţii cu
diverse organizaţii sau organisme
interne şi externe, cu instituţii, cu
publicul etc.;
– asigurarea comunicării interne şi
externe.
Relatii publice
• Relaţiile cu publicul reprezintă acea parte din
relaţiile publice practicate de instituţie,
organizaţie, administraţie etc., prin care se
realizează contactul nemijlocit cu publicul larg
(opinia publică) şi cu anumite categorii specifice
de public.
• Relaţiile publice, prin mediile utilizate şi prin
specificul lor sunt în contact cu o serie de
domenii conexe: publicitate, propagandă, relaţii
umane, grupuri de presiune şi informare
competitivă; în cursul utilizării relaţiilor publice,
confuziile voite sau întâmplătoare apar în mod
curent, întrucât toate aceste domenii sunt
interesate în cunoaşterea şi influenţarea opiniei
Comunicare in RP
• Procesul de comunicare în activitatea de
relaţii publice este dirijat în două direcţii:
• Comunicarea internă, pe verticală şi
orizontală cu personalul instituţiei,
organiza-ţiei;
• Comunicarea externă, derulată pe două
planuri:
– cu populaţia (comunitatea, societatea):
segmente ale ei, lideri de opinie, mass-media;
– în medii naţionale şi internaţionale de interes.
Imaginea unei organizatii
• este obiect de patrimoniu, fie că este
moştenită (ex Rolls Royce - nealterată in timp,
fiind în tot acest timp un puternic factor de
promovare a produselor firmei), fie că este
inclusă în totalitatea bunurilor organizaţiei
(imaginea Coca-Cola este considerată ca fiind
mai valoroasă decât ansamblul mijloacelor
fixe ale gigantului transnaţional), fie este
apreciată ca o dimensiune nematerială,
subiectivă, dar care poate fi apreciată în bani,
întrucât are valoare de piaţă.
Administrarea imaginii
• Ca obiect de patrimoniu, imaginea se
administrează la fel ca orice bun
patrimonial al organizaţiei, indiferent
de natura acestuia. O imagine bună a
organizaţiei are o influenţă covârşitoare
asupra reuşitei în afaceri. O imagine
negativă afectează, uneori de o manieră
incredibilă, succesul organizaţiei.
Gestionarea imaginii
• In 3 moduri
• A face lucruri bune, în sensul practicării unui
management extrem de performant;
• A desfăşura o activitate profesionistă de
relaţii publice prin care să obţineţi încrederea,
simpatia, înţelegerea şi sprijinul publicului
propriu (angajaţi, acţionari, segmente de
public ce interesează organizaţia)
• A desfăşura o agresivă campanie publicitară.
Definitia imaginii
• “imagine” – de 30 de ani in vocabularul comercial
– reprezentarea pe care un individ, grup social
sau segment de populaţie şi-o formează despre
un produs sau serviciu, o marcă sau o
întreprindere.
• imagine = reprezentarea care s-a format ca o sumă
de credinţe, atitudini, opinii, prejudecăţi,
experienţe sau presupuneri (aşteptări), la grupe
de persoane sau în cadrul opiniei publice asupra
unei persoane fizice sau juridice, instituţii /
organizaţii sau orice fenomene sau obiecte.
• Expresia “imagine de marca” ” s-a substituit în
mod treptat „reputaţiei” unei instituţii,
organizaţii, serviciu sau produs.
Tipuri de imagini
• imaginea instituţiei
• imaginea produselor sau serviciilor oferite
• imaginea managerilor
• imaginea unui serviciu din cadrul instituţiei
• autoimaginea personalului instituţiei,
• imaginea managerului cu privire la propriii angajaţi sau
la serviciile şi produsele pe care organizaţia le oferă
• O imagine se formează progresiv, de-a lungul
anilor, prin informaţiile obţinute din presă,
publicitate, din comentariile personalului
instituţiei/organizaţiei, precum şi din satisfacţia
obţinută în urma serviciilor şi produselor, prin
ceea ce spun cumpărătorii despre ele.
Crearea şi gestionarea
imaginii
• Identificarea segmentului de public- ptr a induce
imaginea adecvata
• IMMurile au de-a face cu 5 categorii: angajaţii,
clienţii, furnizorii, comunitatea şi concurenţa.
• Pentru aceste cinci categorii de public, din punct
de vedere al imaginii, firmele au, în general,
următoarele responsabilităţi: să-şi trateze în mod
uman proprii angajaţi, să contribuie la iniţiativele
comunităţii, să întreţină raporturi cordiale cu
furnizorii, să colaboreze cu firmele concurente
atunci când este vorba de interese comune şi să-
şi trateze cât mai amabil clienţii.
Imagine in cadrul IMM
• În cazul firmelor mici şi mijlocii, a face imagine
implică o alegere: fie se angajează un agent sau o
firmă de relaţii publice care cunoaşte această
meserie si realizează un program coerent de creare
şi întreţinere a imaginii afacerii, fie patronul
îndeplineşte în acelaşi timp şi această funcţie. În
cazul firmelor mici, chiar această „combinaţie” este
ingredientul care îl face pe un client să cumpere
dintr-un magazin şi nu dintr-un altul. Acest
amestec de calităţi al micului proprietar explică de
ce, de multe ori, într-un loc se fac afaceri extrem de
profitabile, iar în cealaltă parte a străzii alţi
proprietari sunt constrânşi să închidă. În acest caz,
imaginea se creează la nivelul contactului direct.
Imaginea in cadrul IMM
• De ce un client preferă acel produs în locul altuia de
acelaşi tip? În multe cazuri este vorba de o calitate mai
bună. În alte cazuri, atunci când calitatea şi preţul sunt
egale, „personalitatea”, „imaginea” fabricantului sau a
celui care comercializează produsul face diferenţa.
• Este necesar deci să dispuneţi de un program pentru a
stabili şi derula bune relaţii cu clienţii dumneavoastră.
„Oamenii îşi creează opiniile nu citind sau ascultând
publicitatea comercială, ci plecând de la ceea ce aude
spus de la o altă persoană sau prin expe-rienţă directă,
prin contactele pe care le-au avut cu voi, cu
reprezentanţii voştri sau cu produsele voastre”.
• Pentru realizarea unui asemenea plan, trebuie sondată
permanent, sistematic, direct şi, pe cât posibil, în mod
personal, opinia clienţilor.
Marca şi gestionarea
imaginii de marcă
• O marcă este un nume, un termen, un semn, un
simbol sau un desen, ori o combina-ţie de aceste
elemente destinată să ajute la identificarea
bunurilor sau serviciilor unui vânzător sau grup
de vânzători şi la diferenţierea lor de cele ale
concurenţilor. În esenţă, marca este o
promisiune a vânzătorului de a oferi în
permanenţă cumpărătorilor anumite produse,
avantaje şi servicii. Mărcile cele mai bune
garantează calitatea bunurilor şi serviciilor.
Marca şi gestionarea
imaginii de marcă
• este mai mult decât un simbol complex
• dpdv al imaginii - şase semnificaţii :
– Caracteristicile produsului. O marcă readuce în
memoria consumatorului anumite atribute ale
produsului. Firma poate utiliza unul sau mai multe
din aceste atribute în reclama pe care o face
produsului.
– Avantajele. Oamenii nu cumpără atribute, ci cumpără
avantaje, motiv pentru care atributele trebuie
transformate în avantaje funcţionale şi psihologice.
– Valorile. O marcă spune ceva şi despre valorile
cumpărătorilor. De aceea, trebuie să se identifice
grupurile specifice de cumpărători ai unui anumit
produs, ale căror valori coincid cu pachetul de
avantaje oferite.
Semnificatii marca
• Concepţiile. În plus, o marcă poate reprezenta o anumită
concepţie. Mercedes este reprezentanta concepţiei
germane caracterizată prin organizare, eficienţă, calitate
superioară.
• Personalitatea. O marcă poate contura o anumită
personalitate. Când se realizează o analiză
motivaţională, se poate pune următoarea întrebare: dacă
marca ar fi o persoană, ce fel de persoană ar fi ea? Marca
va atrage persoanele a căror imagine efectivă sau dorită
se potriveşte cu imaginea mărcii.
• Utilizatorul. Marca ne oferă o idee şi asupra categoriei de
consumatori sau utilizatori ai produsului. Utilizatorii
unui produs vor fi aceia care respectă valorile, con-cepţia
şi personalitatea corespunzătoare acesteia.
Marca completa
• Când publicul consumator al unei mărci percepe
toate cele şase dimensiuni spunem că aceasta
este o marcă completă.
• În celelalte cazuri, avem de-a face cu o marcă
superficială.
• În funcţie de aceste şase niveluri de semnificaţie
trebuie să decidem pe ce se va baza identitatea
acesteia. Cele mai profunde semnificaţii ale unei
mărci sunt: valorile, concepţia şi personalitatea
pe care ea le sugerează. Şi de aceste lucruri
trebuie să se ţină seama atunci când se
elaborează strategia de marcă.
Ambalare
• costurilor ridicate in procesul de marcare (ambalare,
etichetare, publicitate, protecţie juridică şi chiar risc în
cazul în care produsul se dovedeşte a fi nesatisfăcător
pentru utilizator)
1. Numele de marcă îl ajută pe vânzător să prelucreze mai uşor
comenzile şi să identifice eventualele probleme;
2. Numele de marcă al vânzătorului şi marca de fabricaţie reprezintă
mijloace legale de protecţie a caracteristicilor unice ale unui
produs care, altfel, ar putea fi copiat cu uşurinţă de către
concurenţă;
3. Marcarea oferă vânzătorului posibilitatea de a atrage o clientelă
fidelă şi profitabilă.
4. Marcarea ajută la segmentarea pieţelor. În loc ca P&G să ofere un
singur detergent, ea poate oferi opt mărci de detergenţi, fiecare
având o formulă diferită şi fiind destinată unei anumite categorii
de utilizatori.
5. Mărcile de calitate ajută la formarea imaginii firmei. Purtând
numele acesteia, ele fac publicitate calităţii şi amplorii activităţii
desfăşurate de firma respectivă.
Nume de marca
• Un nume de marcă ar trebui să îndeplinească
următoarele condiţii:
• să sugereze ceva legat de avantajele pe care le
oferă produsul;
• să sugereze caracteristicile produsului, cum ar fi
modul de utilizare sau culoarea;
• să fie uşor de pronunţat, de recunoscut şi de
amintit. Sunt indicate numele scurte;
• să fie caracteristic;
• să nu dea naştere la interpretări nedorite în alte
limbi.
Identitatea şi imaginea
mărcii
• Personalitatea unei mărci de succes nu se
formează de la sine. Ea este rezultatul aplicării
unui program de creare a identităţii,
instrumentele folosite în acest scop fiind:
numele, emblemele, simbolurile, atmosfera şi
evenimentele.
• Trebuie să facem însă deosebirea între identitate
şi imagine. Identitatea se referă la modalităţile
prin care o firmă urmăreşte să se regăsească pe
sine în faţa clienţilor săi, iar imaginea reprezintă
modul în care publicul consumator percepe
firma respectivă.
Logo
• Cel mai important simbol de creare a identităţii îl
reprezintă logo-ul.
• Definit ca reprezentare grafică oficială a unei organizaţii
sau mărci - se estimează că un individ care activează
într-un mediu urban este expus zilnic la peste 1200 de
logo-uri.
• deseori extins de suporturi comerciale (produse, afişe,
documente comerciale, circulare interne), primul său rol
este acela de a asigura recunoaşterea organizaţiei
emiţătoare de către un public cât mai divers.
• considerat cel mai reprezentativ şi globalizant element
de identitate al comunicării unei organizaţii sau mărci,
“componenta esenţială a tuturor programelor de
identitate vizuală”.
• Puterea de reprezentare a logo-ului este reală prin
prezenţa sa pe totalitatea suporturilor de comunicare ale
organizaţiei: foi cu antet, cărţi de vizită etc.
Cartea de vizită
• Când nu sunt bani pentru clipuri, spoturi şi anunţuri în
mass-media, cartea de vizită poate ţine loc de pliant,
broşură şi scrisoare de prezentare a firmei şi a
produsului. În acest scop, cărţile de vizită pot fi duble
sau triple, dar pliate la dimensiunile standard. Prima
pagină conţine informaţia tipică (logo-ul, numele
persoanei, titlurile şi onorurile, profesia, funcţia, adresa,
telefonul, faxul, adresa de e-mail). Părţile interioare
prezintă informaţii asupra afacerii, asupra produselor, a
serviciilor, a persoanelor de contact, a programului,
rutelor şi mijloacelor de acces la sediu, depozite sau
magazine. Faceţi an-gajaţilor asemenea cărţi de vizită şi
împărţiţi cât mai multe clienţilor sau oricui poate face
popularitate. Cartea de vizită costă de o sută de ori mai
ieftin decât reclama din presă, dar reaminteşte celorlalţi
că existaţi şi că aveţi ceva de oferit.
Ecusonul
• Ecusonul poate vorbi despre firmă, afacere
şi persoane în diverse ocazii, contacte şi
acţiuni de relaţii publice. Concepute
inspirat, cu un design plăcut, o grafică
sugestivă şi un mesaj uşor de descifrat,
ecusoanele stimulează contactele de
afaceri. Agăţat la piept, el este văzut de
toată lumea şi poate elimina complicatele
formalităţi de prezentare.
Uniforma angajaţilor
• În anumite genuri de afaceri, uniforma
angajaţilor constituie un semn distinctiv şi
un simbol al imaginii publice. Până la un
anumit punct, angajaţii sunt identificaţi cu
firma din care fac parte şi reciproc.
Uniforma poate aduce un plus de
prestanţă şi distincţie, care asigură firmei
o formă specială de publicitate. Poate fi
utilă în magazine, restaurante, în firme cu
prestări de servicii etc.
Afişajul exterior
• Pentru firmele mici şi mijlocii, nu este
vorba de panouri şi bannere scumpe, ci de
mici afişe şi indicatoare stradale pe care le
puteţi realiza singuri şi plasa fără chirie şi
taxe. Când este loc pentru un mic panou
sau un afiş în faţa magazinului nu pierdeţi
ocazia de a-l plasa acolo. Când eşti nou, te
face cunoscut. Când intrarea este ascunsă,
poate fi indicată cu un îndemn corect.
Reguli afisaj exterior
• folosirea de cuvinte magice: intraţi acum, ieftin,
bun, rar, gratuit, frumos, ocazie etc.;
• indicarea precisă a accesului în magazin: „aici
este intrarea” sau „urcaţi scările”;
• mesaj simplu şi clar, cu grafică şi corp de literă
vizibile şi atrăgătoare. Mesajul de bază nu
trebuie să conţină mai multe de şase, maximum
opt cuvinte;
• iluminarea panoului sau a mesajului central,
folosirea de culori vesele;
• mesaj cald, personalizat, distinct de cele vecine.
Procesul de comunicare şi
gestionarea imaginii
• Comunicarea poate fi definită, pe scurt, ca fiind procesul
de transmitere şi primire a mesajelor. Când vorbim sau
scriem, trimitem mesaje; atunci când ascultăm sau citim,
primim mesaje. De asemenea, trimitem şi mesaje non-
verbale, prin limbajul corpului şi prin alte componente
(îmbrăcăminte, poziţionare spaţială etc). Tot ceea ce
facem (chiar şi faptul că nu facem nimic) comunică ceva.
• Cuvintele sunt folosite pentru a exprima ideile care
există în mintea noastră. A exprima aceste idei în
cuvinte se numeşte codificare. Celălalt, cu care
comunicăm atribuie un sens cuvintelor folosite, acest
proces fiind cunoscut sub numele de decodificare. În
general, actele de comunicare sunt reuşite, atunci când
receptorul mesajului atribuie ace-laşi sens ca şi noi
cuvintelor folosite.
Procesul de comunicare şi
gestionarea imaginii
• Trebuie însă să reţinem că mesajul trimis nu este
niciodată identic cu cel primit, datorită faptului că
experienţele oamenilor sunt diferite. Posibilitatea ca un
act de comunicare să nu fie reuşit există în orice situaţie,
chiar dacă nu este recunoscută ca atare. Mai ales în
afaceri, oamenii sunt mai interesaţi de îndeplinirea unei
sarcini decât de acordarea unui timp suplimentar pentru
a se asigura că mesajele lor sunt „perfecte”. Mulţi cred
că, atâta vreme cât mesajul este comunicat, el este reuşit.
Cu toate acestea, mulţi sunt conştienţi că un act de
comunicare reuşit implică mai mult decât simpla
transmitere a mesajului către ceilalţi. Feed-back-ul indică
dacă mesa-jul a fost corect înţeles. Primiţi acest feed-back
în mai multe moduri: prin comportamentul persoanei,
printr-o confirmare verbală, prin intermediul altor
persoane etc.
Conceperea mesajului şi
canalele de transmitere
• În mediul de afaceri, prin „public” se înţelege
orice organizaţie, grup de interese sau individ
care, prin atitudinile, opiniile sau
comportamentele sale, poate provoca un impact
oricât de mic asupra vieţii şi intereselor firmei.
• O firmă mică sau mijlocie are, în general cinci
categorii de public: angajaţii, clienţii, furnizorii,
comunitatea şi concurenţa. Astfel, pentru a
putea stabili o bună comunicare cu angajaţii, este
necesar să se dezvolte o atmosferă de încredere
reciprocă. Această atmosferă este creată sau
distrusă în primul rând de cel care are în mâinile
sale puterea şi autoritatea.
Conceperea mesajului şi
canalele de transmitere
• Stabiliţi principalele puncte de contact dintre angajaţi şi clienţii
dumneavoastră. Astfel, clienţii vor simţi că se răspunde nevoilor lor
cu promptitudine şi în mod personal;
• Construiţi o cooperare multifuncţională, instruindu-i pe angajaţi
astfel încât aceştia să înţeleagă şi să aibă o perspectivă cât mai largă
asupra a ceea ce înseamnă re-laţiile cu clienţii, făcându-i
responsabili de buna desfăşurare a acestora. Acest proces de
instruire trebuie să se realizeze prin îmbunătăţirea reţelelor de
comunicare dintre conducere şi restul angajaţilor.
• Creaţi o bază de date cu ajutorul căreia să identificaţi carenţele
existente în serviciile către clienţii dumneavoastră.
• Măriţi în mod treptat nivelul aşteptărilor şi speranţelor clienţilor,
oferindu-le pro-duse şi servicii de calitate. O firmă de succes îşi
personalizează serviciile oferite clienţilor săi cu ocazia fiecărui
contact cu aceştia.
• Asiguraţi-vă că fiecare angajat al firmei dispune de toate
informaţiile necesare pentru a putea rezolva într-un mod cât mai
rapid şi eficient cererile clienţilor.
Conceperea mesajului
• În cursul procesului de formulare a mesajului trebuie rezolvate
patru probleme: ce să se spună (conţinutul mesajului), cum să se
spună aceasta din punct de vedere logic (structura mesajului),
cum să se spună din punct de vedere simbolic (forma de
prezentare a mesajului) şi cine anume să spună (sursa
mesajului).
• În comunicarea publică, cea mai banală şi, totodată cea
mai practică regulă de organizare a unui mesaj se
numeşte Regula celor 5 întrebări, celor 5W (în engleză):
Who (Cine?), What (Ce?), Where (Unde?), When
(Când?) şi Why (De ce?). A respecta regula înseamnă a
nu lăsa fără răspuns nici una din aceste întrebări. În orice
mesaj de natură promoţională este necesară precizarea
subiectului, obiectului, timpului, locului şi scopului.
Dacă una din aceste coordonate lipseşte, comunicarea
este imprecisă.
Conceperea mesajului
• O altă exprimare a unei reguli pentru acţiunile
de protocol şi relaţii publice vine tot din limba
engleză şi se numeşte „Regula celor 4F”.
Cuvintele cheie impuse de această regulă sunt:
Friendly (prietenos), Frank (sincer), Fair (corect),
Factual (concret, la obiect). Merită să fie aplicate
în special în relaţiile cu băncile sau cu fondurile
de investiţii, cu administraţiile financiare şi în
relaţiile cu presa.
Canalele de comunicare
• de două feluri: personale şi nepersonale.
• Canalele de comunicare personale implică existenţa
a două sau mai multe persoane care comunică
direct unele cu altele. Trebuie făcută o distincţie
suplimentară între canalele mediatoare, canalele
expert şi canalele sociale.
– Canalele mediatoare constau în agenţi de vânzări ai
firmei care intră în contact cu cumpărătorii ce aparţin
pieţei-ţintă.
– Canalele expert constau în experţi independenţi care
fac afirmaţii în faţa cumpărătorilor vizaţi.
– Canalele sociale constau în vecini, prieteni, membri ai
familiei şi alte persoane care vorbesc cu cumpărătorii
vizaţi.
• măsuri pentru a stimula canalele de influenţă
personală
– să identifice persoanele şi firmele care au o mare
putere de influenţă şi să le dedice acestora eforturi
suplimentare;
– să creeze lideri de opinie oferind anumitor oameni
produsul, în condiţii avantajoase;
– să acţioneze prin intermediul factorilor de influenţă
din cadrul unor comunităţi;
– să utilizeze pentru realizarea publicităţii de
recomandare persoane care se bucură de o mare
influenţă;
– să elaboreze reclame care să aibă o mare valoare de
conversaţie.
• Canalele de comunicare nepersonale vehiculează mesaje
care nu presupun contactul sau interacţiunea la nivel
personal.
• Mijloacele de informare constau în tipărituri (ziare, reviste,
corespondenţă), reţele (radio, televiziune), mijloace
electronice (benzi audio, benzi video, CD-uri) şi afişaj
(panouri, sigle, postere). Majoritatea mesajelor
impersonale ajung la destinatar prin intermediul
mijloacelor de informare plătite
• . Ambianţa este o combinaţie de elemente ale mediului
înconjurător care creează sau amplifică tendinţele
clientului de a achiziţiona un anumit produs.
• Manifestările organizate cu diverse ocazii sunt evenimente
special organizate pentru a comunica auditoriului vizat
un anumit mesaj – conferinte de presa, festivitati,
sponsorizari
Advertorialele
• Majoritatea publicaţiilor se află permanent în căutarea
unor subiecte să le crească tirajele.
• caută şi surse de venituri suplimentare. Prin urmare, atât
editorii cât şi departamentele de marketing ale
publicaţiilor pot fi interesate de aşa numitele
„advertoriale” (articole plătite de firmă, care au şi
conţinut editorial, dar şi conţinut publicitar), precum şi
de pliantele de promovare, concursurile şi ofertele
speciale pe care le oferă firmele. Avantajul pe care îl
oferă aceste acţiuni este că cititorii nu le percep ca
reclame, ci ca pe un conţinut editorial al publicaţiei,
garantat, prin urmare, de redacţia respectivă. Un al
doilea avantaj este că o asemenea promovare permite
includerea în material a numelui companiei şi a mărcii
sale, lucru important mai ales în publicaţiile care, în mod
normal, nu fac acest lucru.
Advertorialele
• Advertorialele sunt plătite de firma şi, deşi pot fi
considerate simple reclame, sunt concepute să semene
cât mai mult cu materialele de conţinut ale publicaţiei:
diferenţa este faptul că materialul trebuie realizat de un
specialist de relaţii publice, iar fotografiile şi spaţiul
tipografic sunt plătite de firma beneficiară.
Advertorialele pot lua forma unor articole de o pagină
sau două de revistă sau a unor pliante mai elaborate,
legate în mijlocul revistei.
• În teorie, un advertorial poate fi compus pe orice subiect
potrivit profilului publica-ţiei şi considerat util de
beneficiar. În practică, aceste instrumente s-au folosit în
domeniul produselor alimentare, gastronomiei sau
produselor cosmetice: nu există nici un motiv pentru
care să nu poată fi conceput un asemenea advertorial pe
orice subiect de interes pentru publicul larg.
Advertorialele
• De exemplu, o revistă de grădinărit poate fi interesată să
publice advertoriale despre creşterea diferitelor tipuri de
plante pe anumite soluri sau despre măsurile care
trebuie luate împotriva dăunătorilor. Beneficiarii unor
asemenea articole sunt producătorii de seminţe sau de
pesticide.
• Aspectele practice ale publicării sunt foarte variate.
Oricum, în general, materialul plus ilustraţiile trebuie
asigurate de acela care plăteşte spaţiul. Advertorialul
trebuie conceput să semene întocmai cu celelalte articole
ale publicaţiei vizate. Costul unui advertorial depinde de
natura publicaţiei, de dimensiune şi tiraj. Dacă acest cost
este mai mare decât vă permite bugetul, puteţi încerca o
colaborare cu una, două sau mai multe firme interesate
în domeniu, dar neconcurente.
Broşurile
• Broşurile care se ataşează la diferite reviste şi se
distribuie odată cu acestea sunt o altă formă de spaţiu
editorial. Ele nu fac parte, de fapt, din paginile
publicaţiei şi pot avea şi un alt format. Conţinutul unei
asemenea broşuri este foarte asemănător cu al unui
advertorial. Nu se face o reclamă exagerată la produsele
firmei care a comandat-o, pentru că materialul încearcă
să fie cât mai folositor cititorului. Ideea este de a crea o
atitudine favorabilă faţă de companie, oferindu-le
cititorilor şi clienţilor potenţiali reco-mandări utile sau
idei originale. Totuşi, aspectul şi conţinutul broşurii pot
fi concepute având în minte expunerea efectivă a ofertei
firmei. Spre deosebire de advertorial, broşura nu este
limitată ca dimensiune sau formă.
Reguli privind folosirea
advertorialelor şi broşurilor
• Alegeţi un subiect care să prezinte interes pentru cititorii publicaţiei
vizate şi care să poată ilustra cât mai favorabil beneficiile pe care le
oferă gama de produse ale firmei. Conţinutul acestor materiale
trebuie să fie util în primul rând cititorului. Prezentarea ofertei
sponsorului trebuie să fie cât mai discretă – aceste materiale nu sunt
reclame în sensul obişnuit al cuvântului.
• Gândiţi-vă cine este cel mai calificat să redacteze materialul.
Persoana respectivă ar putea fi redactorul sau un autor
independent.
• Aveţi grijă ca fotografiile sau ilustraţiile grafice să fie în concordanţă
cu restul conţinutului ilustrativ al publicaţiei.
• Analizaţi costurile implicate şi, dacă vi se par prea mari în raport cu
bugetul pe care îl aveţi, încercaţi să vă uniţi forţele cu alte firme din
domeniu, cu condiţia să nu vă fie concurente. Înainte de a decide ce
formă să alegeţi, comparaţi cu grijă costurile, avantajele şi
dezavantajele advertorialelor şi ale broşurilor.
Ofertele speciale
• Ofertele speciale intră în două categorii principale: cele
care au ca obiect produse sau servicii gratuite sau foarte
ieftine şi cele care au ca obiect produse costisitoare, dar
puse la vânzare la preţ redus. Ofertele gratuite se
asociază deseori cu produsele noi şi fac parte dintr-o
acţiune menită să stimuleze piaţa să le încerce şi să
dezvolte interesul pentru ele. Aceste oferte pot fi ataşate
fizic la copertă sau între paginile unei reviste ori pot fi
prezentate în text, pe paginile cu conţinut editorial.
• Ofertele care se fac prin reducerea preţului pot servi atât
ca instrument de promovare a produsului, cât şi ca sursă
de ceva venituri. Trebuie să ştiţi că publicaţiile se vor
strădui să negocieze cu dumneavoastră condiţii cât mai
favorabile astfel că s-ar putea să fiţi nevoit să oferiţi un
discount foarte avantajos pentru cumpărători, să
garantaţi un anumit stoc şi să plătiţi o sumă pentru
organizarea operaţiunii respective.
Reguli pentru ofertele
speciale
• Analizaţi costurile legate de produs şi stabiliţi
dacă se recomandă o ofertă gratuită sau o ofertă
la preţ redus;
• Analizaţi dacă produsul este suficient de mic şi
de uşor pentru a se introduce între paginile
revistei sau a se fixa pe copertă;
• Aflaţi dacă firma este în stare să livreze
individual un număr mare de mostre de produs;
• Stabiliţi cum urmează să fie distribuit produsul
şi cum poate fi protejat în timpul transportului.
Aflaţi care sunt costurile acestor operaţiuni;
Comunicarea unei firme mici
• Imaginea unei afaceri se construieşte pe
două planuri : intern şi extern.
• Imaginea internă ţine de identitatea
percepută a firmei de către angajaţii ei
• externă se referă la ceea ce „văd“ şi reţin
clienţii şi alţi parteneri de afaceri
(investitori, autorităţi etc.).
• este nevoie să se gestioneze comunicarea
şi relaţiile publice ca oricare altă activitate
managerială, acordându-i-se o importanţă
pe măsură.
• Orice firmă, chiar dacă are dimensiuni mici, se bucură de
o anumită imagine care reflectă identitatea creată şi
proiectată. De cele mai multe ori, practica românească
arată că este vorba despre identităţi rezultate mai
degrabă la întâmplare, adesea ca urmare a poziţiei fizice
a sediului, ca urmare a cunoaşterii (sau nu) a
investitorului, sau, în cazuri fericite, de pe urma
recomandărilor orale, ca şi garanţie a serviciilor sau
produselor de calitate oferite. Totodată, cele mai multe
mici afaceri au nume neinspirate, greu sau deloc
memorabile, rezultate din febra deschiderii de societăţi
comerciale de la începutul anilor ’90. Un nume de tipul
RoxyComKaty, chiar dacă are rezonanţe afective
puternice pentru familia care deţine afacerea (iniţialele
sau primele silabe ale numelor copiilor şi a altor rude),
prezintă extrem de puţine şanse să fie reţinut de către
clienţi şi să devină astfel un punct de reper.
• Problemele comunicaţionale cu efecte
directe asupra bunului mers al afacerii nu
constau doar în alegerea numelui, a
sediului (cum arată, unde este, ce
comunică prin el însuşi), ci se referă şi la
aspecte de gestionare internă a identităţii.
Comunicarea în afacerile de
familie
• O mare parte din firmele româneşti de
dimensiuni foarte mici sunt afaceri de
familie, chiar dacă sunt înregistrate ca
microîntreprinderi sau societăţi cu
răspundere limitată. O afacere cu puţini
angajaţi şi aceştia oameni bine cunoscuţi,
prezintă avantaje evidente : încredere,
sprijin reciproc etc. Pe de altă parte, există
şi inconveniente care sunt vizibile, înainte
de toate, în modalităţile de comunicare.
familie
• O afacere de familie este una care se gestionează,
în final, destul de delicat pe planul resurselor
umane. Dacă într-o firmă mai mare, se comunică
adesea în mod mai oficial, formal, în acest caz,
lucrurile stau altfel. Este greu de presupus că
dintr-o dată, membrii aceleiaşi familii ar putea
să se adreseze unul altuia cu apelative nefireşti
între ei, de tipul „Domnule Director“ etc. Şi
totuşi, sunt situaţii în care minime reguli
comunicaţionale sunt necesare, mai ales când
este de dorit ca identitatea de familie să fie
delimitată de cea a afacerii.
familie
• Să luăm, de exemplu, cazul unei mici afaceri în
domeniul informaticii, unde fiul student este de
fapt şeful, iar părinţii săi angajaţii. Tonul
discuţiilor este, în interiorul firmei, unul
informal, familiar. Dar care este imaginea
afacerii propriu-zise? În ce măsură se reuşeşte
crearea unei veritabile identităţi organizaţionale
în interior şi, foarte important, la exterior? În
cazul unor conflicte familiale, nu se reflectă ele
oare asupra afacerii? Identitatea de fiu este oare
compatibilă cu aceea de lider, în condiţiile în
care acasă este conducător unul dintre angajaţi?
Cum este receptat feed-back-ul diverselor decizii
şi în ce măsură este el corect recepţionat într-un
asemenea context particular?
familie
• în anumite cazuri, identitatea de familie poate fi chiar
un atu pentru imaginea afacerii-cabinete de avocatură
sau medicale
• Tradiţiile de familie pot fi pozitive pentru o afacere,
chiar dacă, în anumite situaţii, ele sunt percepute de
membrii mai tineri ca fiind stânjenitoare sau restrictive.
De exemplu, o tradiţie este bună ca fundament de
imagine pentru o afacere atunci când promo-vează
valorile familiei de onestitate, de corectitudine şi de
tratament demn al celorlalţi. Acest lucru se poate
traduce prin relaţii susţinute cu clienţii şi comunitatea.
De asemenea, o astfel de tradiţie poate oferi coeziune şi
crea o solidă identitate pentru angajaţii companiei. Ea
aminteşte de fondatorul afacerii, de raţiunile şi valorile
care stau la baza companiei, rezultând de aici un real
simţ al moştenirii şi responsabilităţii, ca şi punct de
pornire pentru construcţia imaginii în exterior.
familie
• trebuie stabilite şi urmate minime reguli
comportamentale şi comunicaţionale în interiorul firmei.
Percepţiile în ceea ce priveşte pe ceilalţi membri ai
familiei şi care sunt fixate în subconştient de-a lungul
timpului pot bloca comunicarea, cu atât mai mult în
situaţii importante de afaceri.
• De exemplu, adulţii care au crescut împreună, dacă
ajung să îşi asume responsabilităţi referitor la anumite
aspecte de conducere a unei afaceri dar care nu reuşesc
să se despartă de vechiul vocabular adolescentin, se pot
găsi în veritabile impasuri. Perturbările psihologice vor
deteriora serios comunicarea şi în situaţia în care
membrii familiei angajaţi în firmă nu se ascultă în mod
real între ei. Este vorba de situaţii în care cei implicaţi se
ghidează pe principiul că se cunosc de mulţi ani şi îşi
ghicesc astfel intenţiile din priviri…
familie
• Pentru a se asculta şi pentru a vorbi în cadrul unei
afaceri, membrii unei familii trebuie să îşi reamintească
faptul că fiecare dintre ei este unic. Comunicarea reală
presupune depăşirea diferenţelor şi legarea acestora de
interesele comune, respectiv de valorile care fac ca
familia să stea unită. De fapt, comunicarea efectivă la
nivel de afacere între membrii unei echipe este una care
se învaţă şi presupune respect reciproc pentru
înţelegerea nevoilor şi dorinţelor celorlalţi implicaţi. În
cazuri dificile, primul pas de făcut este acela ca familia
să recunoască că are o problemă. Pentru evitarea oricăror
neplăceri viitoare, mai ales legale, este de dorit ca
deciziile importante (achiziţii, vărsări de capital,
împrumuturi etc.) să fie consemnate în scris şi, acolo
unde este necesar, legalizate.
Relaţiile publice interne – mit
pentru afacerile de familie?
• Procesul de relaţii publice are menirea de a crea un
climat de încredere şi de simpatie în rândul
propriului personal, precum şi în rândul publicului
extern.
• Relaţiile publice sunt diferite de relaţiile cu
publicul, marketing sau publicitate.
• Una dintre cele mai cunoscute definiţii este cea
dată de către British Institute of Public Opinion :
„Relaţiile publice sunt un efort deliberat,
planificat şi susţinut, de a stabili şi menţine
înţelegerea reciprocă între o organizaţie şi
publicul ei.“
Componentele imaginii
Natura
unei firme Baza
Ţinta
imaginii
Internă Personalul Gradul de adeziune
Financiară Comunitate economică Aprecierea valorii întreprinderii

şi financiară
Tehnologic
Mediul profesional Estimarea competitivităţii şi a
ă
perspectivelor firmei
Încrederea lor în semnătura
Produs Consumatori Clienţi întreprinderii şi în promisiunile
produsului
Marele-public Mass- Opinia lor despre inserarea firmei

Publică media Puterea publică şi despre contribuţia sa la interesul
Liderii de opinie general
Componentele imaginii
• componentele au influenţe diferite, în
funcţie de mărimea şi de specificul fiecărei
firme -> imaginea trebuie coerent
gestionată la nivelul oricărei afaceri.
• În ce măsură putem vorbi despre
necesitatea relaţiilor publice interne la
nivelul unor firme de mici dimensiuni,
indiferent că sunt sau nu bazate pe relaţii
de familie?
Cont…
• Am arătat mai sus necesitatea comunicării reale
în cadrul firmelor de familie, pentru bunul mers
al afacerii dar şi pentru construirea unei
identităţi coerente a companiei, generatoare de
imagine organizaţională eficientă. Diversele
modalităţi comunicaţionale de depăşire a
obstacolelor care apar în cadrul relaţiilor dintre
angajaţi reprezintă fundamentul relaţiilor publice
interne. Acestea trebuie înţelese ca un instrument
de gestionare strategică a firmei, indiferent de
mărimea acesteia.
Cont…
• Misiunea comunicării interne o reprezintă
crearea condiţiilor necesare unei bune
realizări a obiectivelor generale ale firmei.
Astfel, principalele aspecte care se
urmăresc sunt, de regulă, următoarele :
– motivarea personalului;
– coerenţa acţiunilor;
– schimbarea comportamentelor şi a
mentalităţilor;
– ameliorarea activităţilor şi a productivităţii.
Cont…
• Poate părea însă pretenţios să vorbim despre
relaţii publice interne la nivelul unor firme de
dimensiuni mici şi foarte mici. Şi totuşi, dacă
ţinem cont de faptul că există mereu conflicte
interne, că acestea au nevoie să fie rezolvate, se
ajunge la concluzia că prin comunicare, se
valorizează interlocutorii şi astfel, se poate da un
loc în firmă pentru fiecare. Iar acestea au ca efect
integrarea interlocutorului şi întărirea coeziunii
grupului. Comunicarea nu este panaceul tuturor
problemelor, dar poate ajuta într-o mare măsură.
• regulă generală, necesitatea definirii unei
strategii sau punerea ei în valoare, atunci când
există în fază incipientă. Minime reguli
comunicaţionale (de politeţe, de ascultare, de
păstrare a consensului la exterior) şi acţiuni de
întărire a echipei (team building) sunt obligatorii,
chiar si pentru firmele foarte mici - ceea ce
determină primul pas, şi cel mai important :
definirea obiectivelor (atât generale, cât şi
particulare)
• Ex: First Advertising Agency SRL
Ca să vă faceţi cunoscuţi,
trebuie să aveţi obiective clare
• comunicare internă sau relaţiile publice cu
exteriorul firmei, prima fază a oricărei strategii
de imagine o reprezintă definirea obiectivelor.
• obiective generale-de regulă stabilite de director
/ patron / asociaţi, ca urmare a faptului că
decurg din liniile directoare de conducere
aafacerii. În plus, anumite obiective de
comunicare pot viza direct managerul. Printre
obiectivele generale la nivelul firmelor foarte
mici se pot regăsi :
– mobilizarea echipei în jurul unei idei sau unui proiect
;
– crearea spiritului de echipă ;
– conferirea de sens imaginii deja existente la exterior.
Obiective specifice
• Obiectivele specifice de comunicare sunt
determinate de natura operaţiunilor vizate,
având orizonturi de timp diferite. Ele sunt
reprezentate de acţiuni care să se poată măsura
sau compara în final cu scopurile iniţiale. De
exemplu, o afacere mică poate avea următoarele
tipuri de obiective comunicaţionale:
• crearea sau întărirea noţiunii de identitate;
• optimizarea structurii firmei ;
• sensibilizarea personalului la anumite aspecte
care afectează afacerea, etc.
Vizibilitatea
• De multe ori, începutul afacerii poate însemna ca
obiectiv fundamental de relaţii publice obţinerea
vizibilităţii. Ca să devii cunoscut, trebuie creat un
concept comunicaţional care să poziţioneze
oferta afacerii proprii într-un anumit fel,
influenţând astfel o anume identitate uşor
recognoscibilă de către parteneri şi clienţi, ca şi
sensibilizarea personalului propriu.
• Se înţelege prin poziţionare (în comunicare)
fixarea în mintea clienţilor şi a celorlalţi
parteneri ai afacerii a anumitor caracteristici
definitorii pentru identitatea produsului /
serviciului oferit de o anumită companie. Aceste
caracteristici sunt unice şi conferă individualitate
întreprinderii, cu atât mai mult când este una
mică şi care are nevoie să se diferenţieze de
celelalte.
Pozitionare
• O poziţionare este cu atât mai eficientă cu cât
răspunde în condiţii de rentabilitate unor nevoi
specifice ale unor anumite publicuri. Pe măsură
ce o piaţă anume devine mai matură şi
concurenţială, tonul şi mesajul de comunicare
capătă o importanţă sporită.
• Pentru a realiza o poziţionare eficientă,
întreprinzătorul trebuie, înainte de toate, să
stabilească două repere fundamentale :
– care este publicul-ţintă (cine să cunoască firma /
produsele oferite) ;
– care este mesajul principal (ce se vrea să se
comunice).
Canale de comunicatie
• După definirea celor două aspecte majore
enumerate mai sus, se vor alege cele mai
adecvate canale de comunicare (ca şi eficienţă, ca şi
accesibilitate atât în termeni fizici, dar şi în
termeni de preţ) şi se va realiza comunicarea
exterioară propriu-zisă.
• Publicul-ţintă al comunicării unei afaceri mici
este, prioritar, alcătuit din clienţii firmei. Alături
de ei se află însă şi alte categorii de public, chiar
dacă nu atât de conştientizate iniţial de către
întreprinzător. Este vorba despre personalul
propriu (cum am arătat mai sus), alţi parteneri
de afaceri (furnizori, etc.), autorităţile.
Publicuri
• Public intern şi extern, conform
poziţionării spaţiale a indivizilor în raport
cu firma. Astfel, publicul intern este
format din persoane care împărtăşesc
aceeaşi identitate instituţională (angajaţi,
acţionari, manageri). Publicul extern este
format din totalitatea persoanelor şi
instituţiilor aflate în afara companiei.
Publicuri
• Pentru organizaţii în general, Hendrix identifică
nouă publicuri : mass-media, angajaţii, membrii
(de exemplu, membrii asociaţilor de absolvenţi),
comunitatea locală (organizaţii comunitare, de la
poliţie la biserică, plus persoane importante din
aceste medii, cum ar fi educatori, bancheri,
clerici, lideri etnici etc.), guvernul (autorităţile
publice), investitorii, consumatorii, publicul
internaţional, publicul special (care nu poate fi
încadrat în nici o clasificare anterioară şi este
specific situaţiei date).
Publicuri
Gru
t iile p
t u
it ia r e influurile d
O altă s
In a n c enta e
fin
ie
reprezentare a
uni e
cat
comanal d
publicurilor
Puenera
C
rii
este dată de
g
b lic l
ene
modelul roţii C
comanal d a
e
l d tie
ul
n
Pa r t uni e Ca unica
lui Bernstein cat
ie co
m
Organizatia
•Organizatia -domeniul de activitate
al de -locatia geografica
Clie
Can icati e
intelicul
•Tipurile de com
un
rn
ntii
public
Pub
comunicatie
•Canalele de
Canal de
Gu
comunicatie ve u l
r nu c
li l
b
l Pu loca
Mass-media
[Bernstein]
• relaţii media – comunicate de presă, conferinţe de presă,
interviuri, vizite de documentare pentru jurnalişti sau alte
modalităţi prin care presa poate fi informată asupra activităţii
organizaţiei;
• întâlniri tête-à-tête sau în grupuri restrânse, relaţii directe – sunt
modalităţi de a comunica cu grupuri restrânse de public;
• prezentări –video, multimedia, expoziţii etc;
• produse sau servicii – acestea sunt purtătoare de mesaj;
calitatea, designul, preţul etc. sunt elemente care pot influenţa
modul de raportare a publicului la firma respectivă;
• materiale tipărite – pliante, broşuri, ghiduri, buletine
informative, reviste, jurnale, manuale, rapoarte anuale etc.
Importante sunt nu numai mesajele scrise dar şi forma de
prezentare a acestor materiale (design, calitatea hârtiei,
calitatea tiparului etc.);
[Bernstein]
• elemente standard de identificare – sigla, antetul,
uniformele angajaţilor, maşinile utilizate, chiar şi
arhitectura clădirilor pot fi elemente care reflectă
stilul şi personalitatea companiei;
• reclama – poate să transmită mesaje despre
organizaţie de tipul „Iată ce suntem noi, iată ce
putem face noi pentru tine, iată ce gândim noi!” ;
• corespondenţa – modul şi stilul în care se realizează
corespondenţa (scrisorile, faxurile, e-mail-urile) pot
da adesea mult mai multe indicii despre o firmă
decât sar putea crede;
• punctele de desfacere a produselor / serviciilor – sunt
folosite în general pentru prezentări, oferte
speciale, competiţii etc.
Publicuri
• Desigur, nu toate categoriile citate mai sus au
relevanţă pentru firmele mici, dar trebuie reţinut că
identificarea publicurilor-ţintă, conform contextului
şi obiectivelor specifice, reprezintă primul pas în
aplicarea unei strategii coerente şi eficiente de
comunicare. În funcţie de obiectivul
comunicaţional stabilit anterior, întreprinzătorul se
poate adresa fie unor categorii largi de public, fie
unora restrânse, specifice.
• De obicei, nu este dificil să se identifice categoriile
de public ţintă ale afacerii, mai ales în cazul micilor
afaceri, când sunt destul de puţin numeroase. Însă
unul din aspectele care trebuie vizate întotdeauna
se referă la identificarea liderilor de opinie.
Liderii de opinie
• Liderii de opinie sunt persoane recunoscute ca atare
în cadrul grupurilor din care fac parte şi nu sunt
întotdeauna aceleaşi persoane cu liderii desemnaţi
oficial. Este deci vorba de indivizi ale căror păreri
contează pentru comunitate sau pentru grup, chiar
dacă influenţa lor este informală şi ei nu exercită
atribuţii de conducere în mod formal.
• Studiul Decatur, realizat în 1945 sub auspiciile
Biroului American de Cercetare Socială Aplicată şi
publicat ulterior de către E. Katz şi P. Lazarsfeld în
Personal Influence : The Part Played by People in the
Flow of Communication, a demonstrat că inclusiv
pentru alegerile cotidiene, de tipul cumpărăturilor
de alimente şi produse casnice, există lideri de
opinie informali.
Liderii de opinie
• Aceştia sunt recunoscuţi ca atare de către cei din
jur, ca urmare a unei competenţe pe o problemă
specifică legată de alegerea în discuţie. Influenţa
perso-nală se exercită în cadrul conversaţiilor
faţă în faţă şi pe probleme specifice. Mai mult,
liderii de opinie nu transmit pur şi simplu
informaţiile care le parvin, ci şi interpretări ale
acestor informaţii. Studiul Decatur a demonstrat
că liderii de opinie au un mai mare impact decât
publicitatea, atât în ceea ce priveşte
achiziţionarea de produse ca atare, cât şi în
răspândirea, promovarea, acceptarea unor idei.
Liderii de opinie – afaceri
mici
• În cazul micilor afaceri, liderii informali de opinie sunt extrem
de importanţi, mai ales în cazul de prestări de servicii sau de
poziţionări mai „îndrăzneţe“. Să luăm cazul unui salon
cosmetic de cartier. Cel mai probabil, salonul va avea de la
deschidere clienţi mai vechi ai persoanelor angajate, ca
urmare a relaţiei specifice de încredere şi în parte, personale,
care se stabileşte între prestatorul de servicii şi consumator.
Însă cea mai mare parte a clienţilor din cartier trebuie cuceriţi.
De aceea, atunci când se stabileşte identitatea
comunicaţională a salonului, trebuie ţinut cont de liderii de
opinie pe domeniu din cartierul respectiv. În funcţie de
influenţa acestora şi de climatul general din zonă, salonul va
putea fi poziţionat ca un loc pentru toţi, un loc pentru tineri şi
copii, un salon specializat în servicii de lux etc.
Imaginea se creeaza si se
intretine!!!
• Pentru o firmă, indiferent de domeniul său de
activitate, este necesar ca relaţia cu partenerii de
afaceri să fie de calitate, durabilă şi bine
fundamentată. Cea mai mare parte a firmelor
preferă să construiască relaţii pe termen lung cu
furnizorii şi clienţii lor, deoarece acest tip de relaţii
şi-au dovedit eficienţa în timp. Domeniile
industrial şi farmaceutic sunt exemplare din acest
punct de vedere; este foarte greu să pătrunzi în ra-
mură dacă nu eşti cunoscut. Se stabilesc veritabile
„alianţe”, parteneriate de distribuţie şi de furnizare
a materiilor prime pe baza vechilor relaţii, astfel
încât este relativ dificil pentru o firmă necunoscută
să pătrundă uşor în acest mic univers.
Partenerii de afaceri
• Prin parteneri de afaceri se înţeleg
furnizorii, clienţii cu care firma are
parteneriate, membrii lanţului de
distribuţie a produselor sale, partenerii
media şi consumatorii finali. Gândirea
afacerilor pe termen lung aduce cele mai
mari şi sigure beneficii. De aceea,
partenerii de afaceri trebuie mai întâi
câştigaţi şi apoi păstraţi.
Fidelizarea
• Principalele mijloace de fidelizare a
partenerilor de afaceri sunt, înainte de
orice:
– seriozitatea;
– promptitudinea în tratarea comenzilor şi în
rezolvarea reclamaţiilor;
– posibilitatea de a oferi reduceri la anumite
produse pentru anumiţi clienţi;
– calitatea ridicată a produselor/serviciilor
oferite;
– preţurile competitive;
– permanenta legătură cu partenerii.
Fidelizare
• Există mai multe posibilităţi de a fi în contact
permanent cu partenerii de afaceri. Prin acestea
se vor urmări menţinerea unei imagini pozitive
despre firma proprie, aflarea de noi informaţii
asupra stării reale a clienţilor şi o „apropiere”
între întreprinderi. Toate acestea se pot realiza
prin intermediul:
– cataloagelor de produse;
– broşurilor;
– cadourilor de afaceri etc.
• Aceste activităţi urmăresc în final aceleaşi
obiective: informarea partenerilor, consolidarea
credibilităţii, stimularea membrilor reţelei de
distribuţie şi a furnizorilor etc.
Afaceri mici
• Marile reclame nu sunt justificate
– mica publicitate (prin anunţuri care ies în evidenţă
prin mărimea şi tipul caracterelor şi al chenarelor);
– anunţurile în anuarele specializate de tipul Pagini
Aurii;
– afişul la poartă (chiar dacă nu este realizat de o firmă
specializată, cum ar fi de dorit, el trebuie să fie clar,
concis, fără greşeli gramaticale şi uşor de citit);
– distribuţie stradală de fluturaşi (chiar dacă sunt
realizaţi „artizanal”, pe calculatorul firmei, ei trebuie
să fie “aerisiţi”, concişi, clari, şi bine tăiaţi);
– articole în presa locală (plătite ca publireportaje sau
“provocate” prin organizarea de diferite evenimente).
Cataloage
• Dacă firma optează pentru realizarea unor
cataloage de prezentare a produse-
lor/serviciilor sale, ea poate face acest
lucru fie în mod clasic, tipărit, fie prin
intermediul Internetului. Cataloagele de
prezentare a ofertei unei companii se
constituie ele însele în purtători de
imagine şi pot determina reacţii
favorabile, chiar de cumpărare din partea
potenţialilor clienţi.
Cataloage
• Prezentarea articolelor în cadrul unui catalog ridică,
în esenţă, problema modului de dozare a
informaţiilor scrise şi a imaginilor, astfel încât
paginile să nu fie nici inconsistente, dar nici
aglomerate. Sunt comercianţi care optează pentru un
articol pe pagină în mai mult de jumătate din
catalog, oferind articole de acelaşi fel care variază în
jurul aceleiaşi sume. Alţi comercianţi preferă însă să
aşeze până la opt articole pe aceeaşi pagină,
prezentând astfel articole cu preţuri diferite. Ceea ce
este cu adevărat important este tipul de produs
prezentat – cu cât produsul este mai tehnic, cu atât
trebuie furnizate mai multe explicaţii şi ilustrate
detaliile prin fotografii tip detaliu în medalion. Este
recomandabilă această soluţie şi pentru articolele de
volum mare.
Cataloage
• Privirea trebuie susţinută cu stimulenţi
vizuali care să incite şi să capteze
interesul. Pentru a seduce clientul,
fotografiile joacă un rol major. Ele pot
prezenta obiectul în sine sau în situaţia de
utilizare. Textul are un rol secundar. El
cuprinde descrierea caracteristicilor
tehnice dar stabileşte în acelaşi timp o
legătură personală cu cititorul. Acest lucru
se poate realiza prin intermediul unei mici
povestiri, al unei anecdote sau al unei
mărturii.
Cataloage
• În majoritatea cataloagelor de produse de
frumuseţe, preţurile sunt menţionate în
lis-te separate, desprinse de broşura în
sine. Totuşi, specialiştii recomandă
plasarea fiecărui preţ în dreptul
produsului. În caz contrar, există pericolul
ca privitorul să nu aibă răbdare să caute
preţul produsului care îl interesează.
Cadouri de afaceri
• Cadourile de afaceri reprezintă o atenţie obligatorie
pe care companiile trebuie să o aibă în vedere dacă
vor să aibă relaţii bune şi de durată cu partenerii
lor. Ele se trimit cu ocazia sărbătorilor importante, a
Anului Nou sau în cazul aniversării organizaţiei
partenere. În România, cele mai multe cadouri de
afaceri se oferă cu ocazia sărbătorilor de iarnă.
Această perioadă este un bun prilej pentru a
dezvolta, menţine, consolida sau chiar iniţia diverse
relaţii de colaborare. De exemplu, felicitarea de
Crăciun reprezintă un bun instrument de relaţii
publice, atât pe plan intern, cât şi extern; este
atenţia minimală pe care o organizaţie o poate face
unui partener sau angajat în această perioadă a
anului.
Cadouri de afaceri-reguli
• Mesajul cadoului de afaceri trebuie să fie acela de
consolidare a relaţiilor dintre parteneri.
• Regula generală a acestui tip de cadouri este creativitatea,
îmbinată cu respectarea regulilor de bun-simţ şi a
standardelor.
• Destinatarul cadoului nu este persoana particulară, ci
partenerul de afaceri.
• Cadoul trebuie să aibă o utilitate de birou. Se recomandă
pixurile, agendele, calendarele, ceasurile sau radiourile
de birou.
• CD-urile (cu excepţia celor cu colinde în cazul
Crăciunului), albumele de artă sau parfumurile nu pot fi
oferite drept cadouri de afaceri decât acelor persoane pe
care firma le cunoaşte foarte bine. Altfel, există riscul de a
nu fi apreciate.
• Cadourile nu trebuie să fie prea scumpe, altfel pot da
naştere la interpretări.
Importanţa semnelor
exterioare de imagine
• Semnele exterioare adeseori marginalizate
• Părerea despre o firmă se formează după
cum răspund funcţionarii săi la telefon sau
la ghişeu, după cum arată corespondenţa,
după cum îi este amenajat spaţiul, după
cum se optimizează aşteptarea
vizitatorilor în holurile de primire, după
cum se aleg cadourile pentru parteneri
sau după cum se prezintă standul
companiei la expoziţii
Semnele exterioare
• De aceea:
– răspunsurile la telefon trebuie să fie
„surâzătoare”
– funcţionarele la ghişeu – amabile
– corespondenţa – precisă şi ordonată
– spaţiul de lucru – luminos şi curat
– aşteptarea vizitatorilor – agrementată cu
lecturi, panouri de afişaj şi băuturi răcoritoare.
Ex-atelier reparatii
electrocasnice
• Chiar dacă pare puţin probabil, felul în care se
prezintă sediul acestuia are importanţă în atragerea
clienţilor. Este adevărat că oamenii îşi repară
diversele aparate mai ales acolo unde ştiu că se face
treabă bună. Dar atunci când caută un nou atelier
şi, de exemplu, în cazul în care clientul este femeie,
va conta foarte mult aspectul atelierului în sine (nu
doar recomandările de la cunoscuţi). Acest aspect
presupune curăţenie, politeţe, explicaţii clare atât
pe loc, cât şi la telefon, o indicare clară pe stradă a
poziţionării atelierului etc. Asemenea detalii pot
părea redundante, dar sunt încă mulţi vânzători
care se poartă ca şi când ar face o favoare
clientului...
Semnele exterioare
• Importanţa aspectului sediului este evidentă mai
ales în cazul comerţului, dar şi în domenii foarte
aplicate, ca industria sau construcţiile. Aproape
întotdeauna firmele din aceste domenii au sedii
elegante şi cochete, dovadă a seriozităţii şi a forţei
respectivelor întreprinderi. Poate părea hilar, dar
trebuie ţinut cont de tot (cum ar fi, de exemplu, de
aspectul grupurilor sanitare). Acestea sunt
importante nu doar pentru confortul personalului,
ci şi pentru părerea pe care şi-o fac despre firmă
diverşii parteneri care vizitea-ză sediul companiei.
• Semnele exterioare de imagine sunt numeroase iar
despre firmă „vorbeşte” practic absolut orice are
legătură cu aceasta. Este important ca prin toate
aceste semne să se creeze o imagine unitară şi
coerentă, să se ofere consistenţă mesajelor
comunicate explicit - la nivel intern şi extern.
Mijloace de sustinere a
imaginii
Categorie Mijloc
Materiale de Nume
comunicare Logo21 Antet pentru scrisori Cărţi de vizită
Plicuri şi etichete personalizateÎnscrisurile de pe

autovehiculele firmeiÎnscrisurile de pe materialele
promoţionale ale firmei (pixuri, agende, calendare etc.)
Ambalajul produsului
Aspectul şi Ţinută vestimentară (un anumit tip de îmbrăcăminte sau

comportamentul uniforme) Insigne cu denumirea firmei sau a angajatului (mai
personalului ales pentru personalul în contact direct cu clienţii) Mod de
răspuns la telefon Limbaj utilizat Amabilitate, surâs, atenţie
Seriozitate
Sediu Clădire
Aspectul camerei de primire
Aspectul birourilor şi al tuturor celorlalte locaţii
• Deşi poate părea costisitoare, realizarea unora dintre
mijloacele de comunicare enumerate mai sus este posibilă
cu efort minim pentru micile companii, aducând în acelaşi
timp veritabile câştiguri de imagine. De exemplu, plicurile
de corespondenţă pot fi personalizate cu mici etichete atent
scrise pe calculatorul propriu şi foarte bine tăiate. Dacă se
optează pentru corespondenţă prin Internet, trebuie
respectate aceleaşi reguli de corectitudine gramaticală şi de
adresare din corespondenţa clasică, putându-se semna
mesajele în mod complet. Semnăturile de acest tip sunt fie
electronice (se scanează o semnătură de mână, care este
ulterior inserată automat în mesaj), fie tip date de
identificare (prenume, nume, funcţie, companie, adresă
firmă, telefon, fax, mail, site).
Relatia cu publicul
• Relaţia cu publicul reprezintă un factor important de
construcţie a imaginii unei firme. De aceea, ea nu trebuie
neglijată şi este important să fie subsumată strategiei generale
de comunicare.
• De exemplu, modalitatea de a răspunde la telefon devine
unul din mijloacele de fidelizare a clienţilor şi de câştigare a
bunăvoinţei şi a simpatiei acestora. Pentru firmele mari,
această interfaţă cu consumatorii este atât de importantă,
încât serviciul în sine de relaţii-clienţi este încredinţat unor
companii specializate (platforme de apel sau „call center-
uri”).
• Poate părea surprinzător, dar sunt mai multe aspecte de care
trebuie ţinut cont. Astfel, pentru o companie care vinde
jucării, este recomandabilă folosirea de telefoniste cu voci
dulci şi care sunt deja mame, având un vocabular comun cu
majoritatea clienţilor.
Reguli de raspuns la
telefoanele clientilor
Regula Detalii
Rapiditate Timpul de aşteptare la telefon trebuie să nu depăşească trei sonerii; trebuie
răspuns cât mai repede posibil.
Convivialitate Dialog „surâzător”, amabil.
Preluarea Este necesară pentru asigurarea clienţilor că întrebarea lor va avea
mesajului răspuns, chiar dacă persoana căutată nu este disponibilă.
Tratare postapel Notarea standardizată a apelurilor permite o urmărire ulterioară eficientă
a clienţilor.
Competenţă Este nevoie să se răspundă pe probleme specifice numai în limitele
domeniului de competenţă.
Ascultare Determină culegerea de informaţii utile despre clienţi. Atenţie însă la
telefoanele utile, pentru care trebuie ştiut cum să se concluzioneze discuţia.
Planificarea comunicarii
• Comunicarea firmei de dimensiuni mici se
ghidează după aceleaşi reguli generale ca
şi comunicarea companiilor de talie mare,
chiar dacă la un nivel mai redus al
mijloacelor utilizate.
• Schematic, planificarea procesului
comunicaţional se prezintă astfel:
Planificarea procesului
1.
comunicaţional
definirea nucleului central al identităţii firmei, ceea
ce o face unică şi îi conferă personalitate;
2. stabilirea obiectivelor generale şi particulare de
comunicare;
3. definirea publicurilor ţintă, atât cele de la care se
obţine un răspuns direct, cât şi cele vizate pentru
diseminarea şi amplificarea informaţiilor (liderii de
opinie);
4. stabilirea mesajului principal de comunicat;
5. definirea şi alegerea canalelor de distribuire a
mesajului;
6. definirea calendarului operaţiunilor
comunicaţionale;
7. urmărirea continuă a desfăşurării acestora;
8. controlul realizării obiectivelor comunicaţionale şi
de imagine, compararea efectelor obţinute cu cele
scontate şi corectarea abaterilor.
Concluzii
• Imaginea unei întreprinderi nu este nici fructul
hazardului şi nici o întâmplare: ea se înscrie într-o
perspectivă strategică, se realizează zi de zi, prin
diverse acte de comunicare. Întreprinderea trebuie să-şi
definească mai întâi priorităţile. Ea trebuie să-şi
clarifice intenţiile: să stabilească un contract, să
întreţină nişte relaţii deja iniţiate, să-şi crească vânzările,
să dezmintă un zvon etc. De asemenea, ea trebuie să
vadă la ce scară aplică planul de comunicare: intern,
doar cu anumiţi parteneri de afaceri, cu comunitatea
locală, adresare directă către consumatori etc.
• Conform zicalei „graba strică treaba” şi firma trebuie să-
şi acorde un timp de reflectare la orientarea strategică ce
o va aborda. În fine, cum comunicarea nu este o ştiinţă
exactă, pentru o astfel de strategie trebuie asociate
logica şi intuiţia (logica pentru studiul problemei şi
analiza mediului, iar intuiţia pentru alegerea liniei de
acţiune care pare potrivită).
Comunicarea unei firme
medii
• Atunci când o afacere creşte, apar probleme noi,
care trebuie gestionate în maniere foarte diferite.
Comunicarea unei întreprinderi cu două sute de
angajaţi este diferită ca mijloace şi amplitudine a
obiectivelor faţă de comunicarea unei mici firme
cu o echipă de trei-cinci persoane. Unul dintre
primele aspecte care trebuie dezvoltate se referă
la creşterea importanţei comunicării interne şi la
maniera de motivare a angajaţilor.
• Dimensiunea organizatiei – probleme mai mari –
obiectele de comunicare mult mai complexe,
prioritatile se schimba etc.
1!!! Comunicarea interna
• Comunicarea internă într-o firmă în dezvoltare
contează nu doar din prisma motivării şi
antrenării, ci şi ca urmare a faptului că propriii
angajaţi reprezintă multiplicatori de imagine la
exterior. Gestionarea comunicării interne într-o
afacere în creştere nu mai poate urma linii
intuitive de acţiune, ci trebuie să se bazeze pe
reguli clare şi principii specifice.
• Comunicarea internă cuprinde ansamblul
actelor comunicaţionale care se produc în
interiorul unei întreprinderi. Modalităţile sale de
realizare variază de la o firmă la alta.
Comunicarea interna
• Fluxurile spontane de informare internă
(zvonuri, discursuri paralele cu cele oficiale ale
întreprinderii) sunt, de regulă, folosite (sau ar
trebui folosite) de către firmă, chiar dacă nu sunt
provocate de conducere. Însă trebuie ţinut cont
că aceste forme comunicaţionale pot avea
influenţe negative. De aceea, este de dorit ca
firma să le direcţioneze, să se servească de ele
pentru potenţarea imaginii sale favorabile.
Pentru realizarea unui asemenea obiectiv, se
presupune şi o „ascultare” atentă a
„zgomotului” firmei. Comunicarea internă nu
presupune deci numai emiterea de mesaje către
colaboratorii săi, ci trebuie, în egală măsură, să
folosească instrumente de măsură şi de analiză a
ceea ce comunică angajaţii atât formal, cât şi
informal.
Motivarea angajatilor
• Ca urmare a faptului că fiecare angajat poate
reprezenta în anumite grupuri (ca de exemplu,
în propria familie, printre cunoscuţi etc.) un lider
informal de opinie, atitudinea favorabilă a
acestuia faţă de propria firmă este un element
fundamental în menţine-rea imaginii pozitive a
întreprinderii. Mai mult, ataşamentul faţă de
valorile companiei şi interiorizarea acestora de
către salariat se pot constitui în purtători ai
identităţii percepute a firmei. Este ideal ca orice
angajat să reflecte (în cercul din care face parte)
compania unde lucrează în mod pozitiv,
favorabil şi mai ales convins.
• Există două mari tipuri de motivare: negativă
(atunci când se adoptă măsuri şi comportamente
coercitive, de genul „faci asta sau nu eşti plătit”)
şi pozitivă (când acţiunile vizează consolidarea
sentimentului de echipă). Fiecare tip de motivare
are avantajele şi inconvenientele sale.
• Motivarea negativă, în ciuda numelui, are
anumite puncte care pledează în favoarea sa.
Deşi, pe de o parte, ea determină anumite limite
şi rigidităţi în comportamentul personalului, pe
de altă parte, prezintă avantajul conciziei şi al
responsabilităţilor clar definite.
• motivarea pozitivă se bazează pe amplificarea
satisfacţiei salariaţilor în urma muncii depuse, ca
urmare a realizării sarcinilor atribuite. Diferitele
tehnici de motivare de acest tip sunt cunoscute
generic sub denumirea de „team building“ (în
engleză, „construcţia echipei”).
• Tehnicile de „team building” presupun o bună
cunoaştere a specificului fiecărei firme, dar şi
creativitate. Ele se pot grupa astfel:
Categorie Tehnică
Manifestări şi evenimente interne Mese periodice / festive pentru personal Excursii cu
firma
Petreceri interne
Conferinţe şi traininguri de pregătire pentru angajaţi,
în diverse locaţii
Diverse bonusuri (telefon, maşină etc.)
Evenimente externe pentru personal Trimiterea angajaţilor la conferinţe externe Plata sau
organizarea vacanţei pentru salariaţii proprii
Organizarea sau afilierea la cluburi, asociaţii etc., la
care personalul să aibă acces privilegiat
• Diversele modalităţi de susţinere a motivării
pozitive demonstrează, prin ele însele,
necesitatea implicării conducerii în gestionarea
comunicării interne, indiferent dacă aceasta este
periodică sau ocazională, strategică sau tactică.
• Astfel, comunicarea internă poate face să fie
acceptate (de către personal) mai uşor deciziile,
alegerile, orientările stabilite de management. În
plus, poate fi folosită pentru a determina
înţelegerea de către salariaţi a diverselor
hotărâri. Un alt efect care poate fi obţinut se
referă la crearea unui climat favorabil
conducerii, prin valori comune, sensibilizare şi
antrenare.
• Există situaţii în care firma, mai ales din domenii
foarte precise, decide să realizeze campanii de
tip „public larg”, mai puţin costisitoare (de
exemplu, prin afişaj pe mijloacele de transport în
comun din zonele de producţie). Acestea sunt
aparent lipsite de sens, deoarece publicurile-
ţintă sunt mai degrabă restrânse şi clienţii pot fi
atraşi prin modalităţi mai precise, gen reviste
specializate. Dar, de fapt, aceste campanii externe
sunt destinate publicului intern, întăririi
sentimentului că salariaţii lucrează pentru o
firmă valoroasă, susţinând şi notorietatea
generală a companiei.
Comunicarea interna
Obiectiv general Obiectiv specific
„Vinderea” strategiei firmei Perceperea strategiei Acceptarea strategiei şi
echipei proprii conştientizarea beneficiilor acesteia Fidelizarea
personalului faţă de obiectivele de atins
Asigurarea coeziunii Întărirea sentimentului de apartenenţă şi transformarea lui
în mândrie Facilitarea circulării informaţiilor
Dezvoltarea culturii companiei Crearea unei culturi interne care să cuprindă valorile
împărtăşite de toţi angajaţii La limită, impunerea voluntară
a culturii firmei
Sensibilizare şi motivare Asigurarea unui minim nivel de cunoaştere sau de
resimţire a unor subiecte de către o parte sau de către
ansamblul personalului Crearea de niveluri de
conştientizare internă suficiente pentru realizarea de
schimbări sau susţinerea deciziilor Acţionarea asupra
moralului şi curajului angajaţilor pentru atingerea unor
obiective legate de performanţa firmei
Posibilitate de exprimare a Exprimarea frustrărilor şi a dificultăţilor în mod direct,
echipei pentru evitarea propagării de zvonuri false
Gestionarea comunicarii pentru Evolutii firesti ale meseriilor (diversificari, reorientari)
sustinerea schimbarilor Fuziuni, achizitii
Mutari de sediu
Comunicarea interna
• Comunicarea internă se prezintă sub trei forme:
descendentă, ascendentă şi laterală.
• Cea mai des întâlnită este comunicarea
descendentă de tip ierarhic. Este folosită pentru
informare, conducere, antrenare şi motivare.
• Comunicarea ascendentă sau „de jos în sus” se
transformă în flux anarhic şi creează tensiuni
atunci când este scăpată de sub control. În cazul
în care este bine delimitată de către conducere,
comunicarea ascendentă reprezintă totalitatea
demersurilor care permit cunoaşterea opiniilor,
ideilor sau frustrărilor angajaţilor. Într-o
asemenea situaţie, ea se transformă în posibilităţi
reale de ameliorare a coeziunii şi a
competenţelor întreprinderii.
Comunicarea interna
• Comunicarea laterală apare în afara ierarhiei şi
indiferent că este spontană sau organizată, ea
permite crearea de legături reale între angajaţi
care determină spiritul informal al firmei.
• Ideal este să se reuşească transformarea
comunicării descendente în comunicare laterală prin
întâlniri, week-end-uri comune, meciuri amicale
etc.
• Există mai multe tipuri de instrumente care pot
fi folosite pentru realizarea comunicării interne
eficiente. Ele diferă după necesităţi,
dimensiunile firmei şi disponibilităţi de buget.
Comunicarea interna
Tip de comunicare internă Instrumente
Comunicare descendentă Note (de serviciu) Afişe / anunţuri interne Reuniuni şi
şedinţe
Diverse materiale informative

Materiale de întâmpinare a noilor angajaţi (fie o mică urare
la avizier, fie un bilet personalizat etc.) Intranet (unde este
posibil)
Comunicare internă Cutii de idei
Afişe interne
Scrisori deschise
Intranet (unde este posibil) Zvonuri
Comunicare laterală Reuniuni

Mese amicale
Week-end-uri de destindere
Diverse modalităţi de petrecere împreună a timpului liber
„Pauza de cafea”
Afişe interne
Comunicarea interna
• Chiar dacă este asociată de obicei cu motivarea
personalului, comunicarea internă nu trebuie în
nici un caz confundată cu aceasta, pentru că
răspunde şi unor necesităţi externe ale firmei .
Astfel, acest tip de comunicare serveşte
îmbunătăţirii relaţiilor dintre interiorul şi
exteriorul companiei şi realizării diverselor
obiective externe ale firmei.
• Comunicarea internă are drept scop final
armonizarea între interesele individuale de
creştere şi dezvoltare personală a salariaţilor şi
obiectivele strategice şi tactice ale firmei.
Comunicarea interna
• Punerea în practică a unei strategii de
comunicare internă se bazează pe cinci noţiuni
fundamentale:
– definirea obiectivelor, în concordanţă cu strategia
globală a firmei;
– participarea întregului personal la realizarea şi
difuzarea cu succes a mesajelor;
– ascultarea permanentă a „zgomotului” firmei şi
evaluarea a ceea ce se comunică în diverse feluri în
interior;
– adaptarea mesajelor la obiectivele strategice care
trebuie realizate;
– implicarea constantă a conducerii în demersurile de
comunicare.
Relatii publice mai ample
• O afacere care creşte şi are succes înseamnă o
notorietate deja obţinută şi care trebuie
consolidată, respectiv dezvoltată. De asemenea,
ar fi ideal ca marca care susţine identitatea
companiei şi a produselor/serviciilor oferite de
către aceasta, să existe deja; în acest moment, ar
urma să fie întărită prin diverse acte
comunicaţionale. Practica întreprinderilor mici
şi mijlocii din România arată însă că
întreprinzătorii sunt interesaţi de susţinerea
imaginii acesteia abia după ce au demarat
afacerea.
• afacerea se dezvoltă -> managerul devine el însuşi un
factor important de susţinere a identităţii firmei.
Relaţiile cu partenerii sunt mult influenţate de
imaginea conducătorului, de felul în care el intervine
în realizarea comunicării de ansamblu a organizaţiei.
Implicarea managerului în comunicare este absolut
necesară deoarece este unicul purtător de cuvânt
,,generalist” al întreprinderii. El se poate adresa la fel
de bine salariaţilor, presei locale sau mediilor
financiare. Dar este foarte important ca intervenţiile
managerului să fie strict reglate. Ar fi de dorit ca
directorii de firme să ştie să răspundă pe scurt unui
ziarist, să poată conduce o reuniune publică sau să
cunoască câteva trucuri în faţa camerelor de luat
vederi; în caz contrar, vor încredinţa această sarcină
unui colaborator special angajat sau care are printre
atribuţii şi sarcina de a vorbi în numele companiei.
• Unul din „trucurile” care poate fi folosit cu
succes în gestionarea comunicării unei firme este
construirea unei relaţii personale cu clienţii. Unele
companii şi-au câştigat reputaţia de prieten al
consumatorului şi au reuşit să creeze un climat
de acceptare a produselor, reclamelor şi
acţiunilor lor de promovare a vânzărilor. Sunt
companiile care au înţeles că este mult mai ieftin
să-ţi păstrezi un client decât să câştigi unul nou
şi că tehnicile care susţin asemenea acţiuni sunt
simple şi relativ ieftine:
• linii telefonice pentru clienţi (varianta cu
cel mai mare impact o reprezintă liniile
verzi, prin care nu îl costă nimic pe cel
care apelează);
• scrisori personalizate pentru clienţii care
fac achiziţii importante, peste un anumit
prag minim predeterminat;
• cadouri simbolice tip bonus etc.
• Pentru o firmă care începe să se ocupe în mod
tot mai planificat de gestionarea comunicării
sale, este foarte important să ştie care sunt cele
mai avantajoase activităţi din punctul de vedere
al raportului costuri-rezultate. Atunci când nu
îşi permite financiar să angajeze pe cineva care
să se ocupe în mod special de tot ceea ce ţine de
imaginea firmei, întreprinzătorul poate fi chiar
el propriul agent de relaţii publice. În afara
aspectelor legate de definirea clară a obiectivelor
şi a publicurilor-ţintă, acesta trebuie să ştie să
aleagă mesajele cele mai potrivite şi canalele de
comunicare cele mai adecvate.
Relatiile cu presa locala
• Dat fiind vizibilitatea crescută a companiei, este
momentul ca întreprinzătorul să acorde o tot
mai mare atenţie relaţiilor pe care le are cu presa
locală.
• O atitudine favorabilă din partea presei duce la
o bună reflectare a imaginii firmei, la relatări
favorabile referitor la activităţile acesteia etc.
• Contactul cu jurnaliştii locali are meritul de a
pune bazele unei colaborări care să menţină
legătura cu publicul larg al consumatorilor.
• Materialele trimise mass-mediei trebuie să
aibă anumite calităţi spre a le capta
interesul:
– să fie actuale, deoarece informaţia perimată
nu va fi niciodată preluată de către ziarişti;
– să evite relatări senzaţionale;
– să conţină relatări de interes pentru
publicurile vizate.
• Întreprinderea poate transmite
informaţiile dorite către presă şi, implicit,
către publicul ţintă sub mai multe forme:
ştirea, comunicatul, conferinţa, briefingul
sau dosarul de presă.
• O IMM va utiliza cu precădere ştirea şi
comunicatul de presă iar în cazuri
excepţionale (o invenţie, un eveniment
foarte important şi cu impact la nivelul
comunităţii etc.), se pot organiza
conferinţe de presă.
• Ştirea de presă reprezintă relatarea sau descrierea
în manieră jurnalistică a unui eveniment. Ea este
destinată exclusiv publicării şi, drept urmare,
este preluată şi difuzată ca atare de către mass-
media. De aceea, trebuie acordată o atenţie
specială modalităţii de redactare.
• Ştirea de presă se construieşte după modelul
„piramidei inversate”, ceea ce presupune ca
informaţiile cele mai importante să fie amplasate
în primele paragrafe.
• La redactarea ştirii de presă trebuie respectate
următoarele reguli:
• structură tip introducere-cuprins-încheiere;
• un antet cu toate coordonatele firmei (nume, adresă,
telefon, fax, e-mail, web);
• introducerea de maxim 30 de cuvinte (un paragraf)
care să răspundă la următoarele întrebări: cine, ce,
unde, când;
• cuprins din mai multe paragrafe de câte 30 de
cuvinte, cu detalii despre ceea ce se relatează şi care
răspund la întrebările ce, de ce;
• în cuprins nu se repetă informaţiile din introducere;
• menţionarea obligatorie a persoanei de contact, a
coordonatelor acesteia şi a datei.
• Comunicatul de presă, spre deosebire de ştirea de
presă, este destinat informării presei şi nu
publicării ca atare. Prin comunicat se informează
mass-media despre acţiuni prezente sau viitoare
ori se oferă informaţii suplimentare despre
acţiuni trecute. La redactarea comunicatelor se
foloseşte tot tehnica “piramidei răsturnate” şi se
răspunde la aceleaşi întrebări: cine, ce, unde,
când, cum, de ce. Dat fiind faptul că reprezintă
surse oficiale de informare pentru presă,
comunicatele nu trebuie folosite în exces.
• Atât ştirea, cât şi comunicatul de presă trebuie să
fie de maxim o pagină A4. O atenţie aparte
trebuie acordată titlului comunicatului de presă.
Se recomandă ca acesta să fie simplu, scurt,
concis şi atrăgător pentru jurnalist.
• Comunicatele de presă pot fi de informare
(atunci când se transmit invitaţii sau diverse
alte informaţii) sau persuasive (atunci când se
transmite o luare de poziţie a companiei).
• Cea mai frecventă modalitate de transmitere a
comunicatelor şi a ştirilor de presă este prin fax.
• În ceea ce priveşte conferinţele de presă, trebuie
ţinut cont de necesitatea stabilirii acestora în
tronsonul orar 10-14, pentru a lăsa suficient timp
ziariştilor ca să redacteze apoi materialele de
publicat despre eveniment. Organizarea unei
conferinţe de presă necesită să se ţină cont de
următoarele aspecte:
– alegerea unei săli încăpătoare dotată cu mese şi
scaune pentru ziarişti, surse de energie şi sistem de
amplificare, masă şi scaune pentru cei care susţin
conferinţa;
– pregătirea unui scurt material introductiv pentru a-i
familiariza pe jurnalişti cu subiectul propus;
– stabilirea participanţilor la conferinţă;
– alcătuirea unei liste cu întrebări şi răspunsuri
posibile;
– pregătirea dosarelor de presă pentru ziarişti;
– amenajarea unui mic bufet;
– anunţarea presei din timp (2-3 zile înainte),
precizându-se locul şi ora desfăşurării,
participanţii precum şi subiectul abordat;
– asigurarea de locuri de parcare pentru ziarişti.
• Etapele unei conferinţe de presă sunt:
1. primirea şi salutarea ziariştilor;
2. anunţarea temei şi a duratei;
3. prezentarea invitaţilor;
4. începerea conferinţei propriu-zise;
5. întrebările ziariştilor şi răspunsurile;
6. anunţarea apropierii de final;
7. mulţumiri ziariştilor pentru participare.
• Briefingul de presă este asemănător conferinţei de
presă numai că supune atenţiei mass media un
singur subiect mai restrâns şi mai puţin complex
decât în cazul conferinţei de presă. Briefingul
este susţinut de către o singură persoană, de
obicei un specialist în domeniul abordat şi nu
trebuie să dureze mai mult de 20 de minute.
• Dosarul de presă este alcătuit din materiale
informative destinate presei, mult mai detaliate
decât într-un comunicat de presă şi este folosit
cu diverse ocazii cum ar fi conferinţele de presă,
lansările, călătoriile de presă etc.
• Un dosar de presă trebuie să conţină:
– coperta (pe care apare sigla şi antetul
organizaţiei, data emiterii şi tema dosarului);
– sumarul materialelor din dosar (întotdeauna
la începutul dosarului).;
– un text sub forma unui comunicat care să
sintetizeze tema respectivă;
– alte documente suplimentare (2-3 pagini cu
diverse materiale ajutătoare);
Evenimentele
• Folosirea de relaţii publice mai ample implică
organizarea de diverse evenimente care
generează imagine pozitivă. Acestea diferă în
funcţie de obiective, de publicurile vizate, de
specificul activităţii firmei şi de bugetul alocat.
Principalele tipuri de evenimente se clasifică
astfel:
– evenimente de lansare (a firmei, a unei noi game de
produse / servicii);
– evenimente de menţinere / întreţinere a relaţiei cu
publicurile vizate (periodice sau ocazionale);
– evenimente festive, pentru ocazii speciale (de la
aniversarea managerului la ziua naţională).
Evenimentele
• De exemplu, să luăm un magazin de cosmetice şi de
parfumuri dintr-un oraş de provincie care încearcă să
se poziţioneze pe segmentul de clienţi cu venituri
ridicate. În scopul fidelizării acestuia, este
recomandabil să se privilegieze activităţile de relaţii
publice strict orientate. Dacă s-ar dori mai degrabă
utilizarea publicităţii, posibilităţile de alegere ar fi
foarte reduse. Presa locală, atât scrisă, cât şi
audiovizuală, este aproape întotdeauna generalistă şi
nu se constituie într-un bun canal pentru mesaje
elitiste (din punct de vedere finaciar şi socio-
profesional). În asemenea condiţii, soluţiile aparent
mai puţin convenţionale vor fi mai eficiente.
Magazinul poate opta pentru cluburi ale clienţilor,
seri dedicate parfumurilor, petreceri periodice etc.
Evenimentele
• De altfel, evitarea anunţurilor prin media clasice
se recomandă pentru toate lansările de
produse/servicii care se doresc a fi mai speciale.
Cea mai bună strategie pentru acestea constă în
organizarea de evenimente care să ducă la
crearea de zvonuri (ceea ce se defineşte în
vocabularul de specialitate prin termenul de
„buzz”). Acest lucru se realizează eficient prin
oferirea produsului unor lideri de opinie sau
prin rezervarea lui doar unor anumite locaţii de
distribuţie. Evenimentul iniţial de lansare va
juca un rol foarte important pentru credibilitatea
poziţionării.
Evenimentele
• Organizarea unui eveniment presupune nu
numai planificare, ci şi foarte multă inspiraţie.
Există tipuri de evenimente mai potrivite pentru
anumite publicuri, dar modalităţile efective de
punere în practică diferă de la o situaţie la alta.
O firmă cu posibilităţi bugetare mai mari poate
organiza petreceri la restaurante de lux, în timp
ce o firmă care încearcă să cheltuiască mai puţin,
poate opta pentru seri tematice (de tipul seară
româ-nească la un local cu specific ţărănesc). În
funcţie de orientarea către publicul ţintă,
rezultatele pot fi la fel de bune în ambele cazuri.
Evenimentele
• Practica de la noi arată o tendinţă de
creştere a importanţei barterelor în
activitatea de organizare de evenimente.
Aceste schimburi îmbracă forme diferite.
De exemplu, o firmă poate presta anumite
servicii, care fac obiectul activităţii sale,
unui restaurant (training, contabilitate,
reduceri la achiziţii etc.), în schimbul
rezervării localului pentru anumite seri.
Evenimentele
• Este necesar să se acorde o atenţie specială
comunicării de proximitate: săptămâni
tematice, sesiuni de informare a clienţilor,
ziua porţilor deschise, participări la
acţiuni locale de interes pentru
comunitate. Acestea din urmă sunt
recomandabile în cazul în care
întreprinderea are nevoie de o imagine
socială (produce sau distribuie bunuri
farmaceutice, cosmetice etc.) şi îmbracă
diverse forme: sponsorizări, asocieri sau
parteneriate etc.
Evenimentele
• În anumite domenii precum industria de software
sau a modei, există o tendinţă pro-nunţată de
organizare de evenimente în locaţii aparte (muzee,
crame, expoziţii de artă etc.). Este vorba despre
reuniuni formale sau informale care se desfăşoară în
alte locuri decât cele utilizate de obicei. Este foarte
important ca un asemenea loc să fie adaptat
specificului evenimentului. Nu se va alege aceeaşi
locaţie pentru o reuniune cu bancheri şi oficiali din
administraţia publică ca pentru o prezentare de
produs în faţa propriului personal.
– să se definească data, durata şi numărul participanţilor;
– să se evalueze contextul psihologic: nu se anunţă un plan de
reducere a costurilor într-o sală luxoasă;
– să se viziteze locul înainte de închiriere;
– să se verifice încadrarea în bugetul stabilit.
Evenimentele
• Organizarea evenimentului trebuie să
urmeze paşi foarte bine definiţi şi, pentru
a fi eficientă, să fie urmărite cu atenţie
diversele elemente implicate. Din punctul
de vedere al cronologiei, se pot bifa
următoarele detalii organizatorice pe lista
unui eveniment:
Evenimentele
• Inainte de eveniment
-Găsirea surselor de informare disponibile şi analiza
iniţială; -Construirea şi actualizarea bazei de date;
-Analiza celorlalte evenimente organizate înainte sau
în acelaşi timp de către concurenţă;
-Stabilirea locaţiei şi a datei exacte a evenimentului;
-Stabilirea conceptului de promovare, mai ales dacă se
optează pentru evenimente tematice;
-Lista invitaţilor (atenţie la detalii de nume şi de
funcţii); -Verificarea bazei de date de furnizori;
Evenimentele
• In timpul evenimentului
-Comenzi ferme către furnizori;
-Expedierea invitaţiilor;
-Urmărirea desfăşurării campaniei de promovare a
evenimentului;
-Amenajarea locaţiei de desfăşurare a evenimentului
(ar fi ideală
folosirea sfaturilor specialiştilor în design la decorarea
sălii);
-Instruirea personalului implicat (atenţie la
persoanele însărcinate cu
primirea şi conducerea invitaţilor);
-Deschiderea oficială a evenimentului; -Întreţinerea
bunei dispoziţii în timpul evenimentului;
-Promovarea proiectelor viitoare; -Împărţirea
materialelor de promovare;
-Asigurarea pazei;
Evenimentele
• Dupa eveniment
-Emiterea facturilor conform contractelor;
-Verificarea situaţiei plăţilor de la clienţi şi
către furnizori;
-Trimiterea de scrisori de mulţumire
partenerilor, oficialităţilor sau
clienţilor care au luat parte la eveniment;
-Redactarea raportului final despre eveniment
şi înregistrarea acestuia în
baza de date (dacă este cazul);
-Analiza finală a evenimentului.
Relatii publice pe Internet
• Internetului - oportunitate nouă pentru
activităţile comunicaţionale ale firmelor -
avantaje speciale - viteza de transmitere a
datelor, ţintirea individualizată a publicurilor
sau costurile reduse.
• NTIC =„noile tehnologii de informaţie şi
comunicare”.
• “Noile media” reprezintă mai mult decât Internet
sau versiunea online a ziarelor cotidiene. Ele sunt
date de toate interconexiunile dintre sistemul
mediatic “tradiţional” (televiziune, radio, presă
scrisă) şi tehnologiile digitale (sau NTIC), respectiv
de mutaţiile pe care aceste legături le determină în
practică şi teorie.
• Internetul a reprezentat o oportunitate reală de
afaceri pentru mulţi tineri întreprinzători în ultimii
ani, inclusiv în România. Dincolo de orice fel de
speculaţie referitor la noua economie, cum sunt
denumite generic relaţiile tranzacţionale
desfăşurate online, Internetul trebuie văzut, înainte
de toate, ca fiind un canal de comunicare care oferă
oportunităţi sporite de transmitere a mesajului şi de
atingere a publicurilor vizate. Există o tendinţă
reală de a supraestima impactul pozitiv al
Internetului, ca urmare a posibi-lităţilor de
contactare a unui mare număr de oameni, în foarte
scurt timp şi în mod direct. Cu toate acestea,
publicul a dezvoltat la rândul său comportamente
de protecţie faţă de avalanşa de informaţii
• Relaţiile publice reprezintă un element esenţial
în valorizarea şi dinamizarea credi-bilităţii unei
mărci. Una dintre cele mai noi şi eficiente
maniere de realizare a lor se desfăşoară astăzi
prin intermediul Internetului. Majoritatea
firmelor optează pentru varianta realizării unui
site al companiei, cu prezentări mai mult sau
mai puţin sofisticate ale ofertei proprii. În funcţie
de audienţa vizată, s-au dezvoltat şi în România
campanii de publicitate online sau evenimente
pe Web. Accesul la Internet nu este încă
generalizat, dar rata sa de creştere este una
exponenţială, de unde rezultă potenţialul
utilizării sale ca şi mediu de comunicare.
• Indiferent ce se alege din modalităţile
multiple oferite de către Internet pentru
realizarea comunicării firmei, trebuie ţinut
cont de faptul că spiritul mărcii respective
trebuie să rămână întotdeauna coerent.
Imaginea vehiculată pe Internet trebuie să
fie aceeaşi ca aceea care apare pe
publicaţiile firmei, site-ul să aibă acelaşi
logo ca cel de pe semnele exterioare
tradiţionale de comunicare.
• De exemplu, dacă se optează pentru un site prea
sofisticat şi în alte culori decât cele folosite prin
mijloacele tradiţionale de către marcă, există
riscul ca publicul-ţintă să fie confuz. Un alt risc
care poate apărea constă în a fi depăşit de
funcţiile tehnice posibile ale site-ului. O IMM
care oferă posibilitatea vizitatorilor site-ului să
comande produsele sale online, dar care nu este
capabilă să asigure livrarea acestor produse, are
toate şan-sele să îşi piardă definitiv clienţii.
• Ca orice activitate ce ţine de imagine, şi
construcţia paginii web trebuie gândită
metodic. Înainte de a începe realizarea
site-ului firmei, este bine să se definitiveze
obiectivele care se doresc a fi atinse prin
intermediul paginii web. Acestea pot fi:
– mai bună vizibilitate a companiei;
– realizarea unei legături directe cu publicul-
ţintă;
– promovarea valorilor firmei.
• Următorii paşi ai proiectării paginii web
se vor referi la deciziile care se iau cu
privire la structura şi conţinutul acesteia.
În ceea ce priveşte faza de creaţie, există
două posibilităţi:
a) să se apeleze la o firmă specializată, de
design web - eventual, se stabileşte ca această
firmă să se ocupe de lansarea site-ului pe
Internet;
b) pagina Web să fie realizată de către oameni
din interiorul firmei.
• Trebuie reţinut faptul că nu este atât nevoie de o
pagină web extrem de sofisticată tehnic, cât de
una care să răspundă adecvat obiectivelor care
au stat la baza creării ei. Un aspect important
este legat de domeniul online, cum se cumpără
acesta şi ce mesaj transmite numele paginii. Un
site cu nume de genul
http://www.comunicare.home.ro anunţă de la
bun început că este vorba despre o pagină web
găzduită gratuit pe http://www.home.ro.
Înregistrarea unui domeniu pe Web nu este
scumpă, costurile situându-se, de regulă, la cca.
50 de dolari. Este o variantă care este ieftină şi
care asigură, în acelaşi timp, încrederea
• Pagina Web are nevoie de un conţinut
interesant şi de o grafică coerentă cu
identitatea vizuală a mărcii respective,
dar, cel mai mult, are nevoie de
vizibilitate. Internetul este un excelent mijloc
de comunicare atât timp cât este cunoscut.
• Una dintre cele mai uzuale modalităţi de a obţine
vizibilitate este înregistrarea într-un motor de
căutare, datorită traficului pe care acestea le
generează. Se estimează că aproximativ 80% din
public ajunge la site-uri prin intermediul
motoarelor de căutare. Majoritatea oferă
posibilitatea înregistrării cu plată, ceea ce duce la o
plasare mai avantajoasă în listarea căutărilor
conform termenilor-cheie utilizaţi. O asemenea
înregistrare poate costa până la 199 de dolari, cum
este cazul pentru Yahoo.com. Atunci când se
optează pentru o înregistrare plătită, se poate alege
varianta cumpărării exclusivităţii anumitor
cuvinte-cheie de căutare.
• Indiferent de maniera aleasă, înregistrarea
trebuie făcută conform publicului-ţintă.
Este recomandabilă listarea în motoare
specializate dacă site-ul aparţine unor
firme care activează în domenii aparte, de
tipul subramurilor industriale. Dacă site-
ul se adresează unui public regional,
precum cel românesc, este mai eficientă
înregistrarea în motoarele de căutare
naţionale, precum http://www.kappa.ro,
http://www.home.ro etc.
• Alte modalităţi de promovare a propriului
site constau în:
– schimbul de link-uri;
– utilizarea de bannere;
– e-mail-uri nesolicitate (spam-uri).
• Link-ul reprezintă o legătură directă dintr-
un site în alt site. Schimbul de link-uri nu
se poate realiza la întâmplare; este de dorit
ca acesta să se desfăşoare între site-uri care
se adresează unor publicuri-ţintă relativ
apropiate ca tipologie.
• Bannerele reprezintă varianta online a publicităţii
prin intermediul presei scrise şi au forme
multiple din punct de vedere grafic. Ele
contribuie în mare măsură la conştientizarea
existenţei mărcii pe care o promovează. Larg
utilizate pe Internet, au determinat şi
comportamente de auto-protecţie din partea
consumatorilor, aşa-numita „banner blindness”,
adică tendinţa vizitatorilor site-ului de a ignora
bannerele, chiar dacă ele conţin informaţiile
căutate.
• E-mail-ul reprezintă o modalitate simplă şi
ieftină de a se face cunoscut, cu
posibilitatea targetării exacte a
consumatorilor care prezintă interes
pentru firmă. Cu toate acestea, există
tendinţa oamenilor de a dezvolta
comportamente de apărare la spam-uri, să
filtreze automat mesajele nesolicitate sau
să aibă o atitudine de adversitate faţă de
marca promovată de spam.
• E-mail-ul, ca instrument de relaţii publice, prezintă
câteva avantaje clare pentru orice tip de afaceri.
E-mail-ul este ieftin, convenabil şi foarte rapid.
De exemplu, prin folosirea e-mail-ului se
economisesc costurile legate de folosirea faxului
sau a telefonului, dar în anumite situaţii, nu le
poate înlocui. E-mail-ul poate fi scris şi trimis în
orice moment, urmând a fi citit atunci când
doreşte receptorul. Transmisia unui e-mail
durează, de regulă, doar câteva secunde,
indiferent în ce parte a lumii este trimis. Dacă
are ataşate documente care conţin cantităţi mari
de informaţie, transmiterea poate dura câteva
minute.
• Pentru firmele mici, e-mail-ul este un
instrument extrem de eficient de realizare
a diverselor acte comunicaţionale. Astfel,
e-mail-ul poate fi folosit pentru:
– informarea consumatorilor referitor la oferte,
preţuri sau cu privire la lansări de noi
produse;
– trimiterea de scrisori de informare a
consumatorilor (newsletter-uri) în mod
regulat, fără a mai plăti costurile de
imprimare şi de expediere poştală;
– trimiterea de materiale de presă către
jurnalişti;
• Există câteva reguli uzuale în ceea ce
priveşte modalitatea de construire a
mesajului care se transmite prin e-mail. În
acest sens, trebuie avute în vedere câteva
aspecte:
– semnarea mesajului, pentru a se asigura
transparenţa, respectiv credibilitatea sursei;
– controlarea ortografiei şi a punctuaţiei, ca
pentru orice scrisoare;
– nu se recomandă folosirea scrierii cu
majuscule în interiorul e-mail-ului, deoarece
acest fapt înseamnă, în limbaj Web, că se
strigă în mod nepoliticos.
Imaginea omului de afaceri
• Indiferent ce anume presupune
construirea imaginii unui om de afaceri,
nu trebuie uitate stilul personal,
importanţa naturaleţei şi a bunului simţ,
capacitatea de relaţionare – aspecte care
trebuie derivate în forme concrete de
manifestare a comportamentului verbal,
nonverbal şi scris.
• Reguli simple, dar de efect se referă şi la
profilul unui bun manager; astfel, un bun
director:
Imaginea omului de afaceri
• insistă pentru o bună comunicare internă;
• respectă ideile celorlalţi;
• critică constructiv şi nu distructiv;
• luptă pentru beneficiile salariaţilor săi;
• se asigură că este un climat agreabil în
firmă;
• nu se laudă doar pentru a face acest lucru;
• ştie să se îmbrace şi în cadrul şi în afara
serviciului;
• ştie să facă oamenii să se simtă bine.
Comportamentul verbal al
omului de afaceri
• Un prim pas în a stăpâni arta conversaţiei în
afaceri este dat, fără îndoială, de necesitatea
cultivării vocii, astfel încât discursul să poată fi
auzit şi bine receptat, fără a fi distorsionat de o
vorbire prea şoptită ori, dimpotrivă, prea
stridentă. Vocea ar trebui să corespundă
statutului profesional, ceea ce înseamnă
eliminarea regionalismelor şi a oricărei urme de
accent specific din vorbire, o intonaţie joasă, cu o
respiraţie corectă, cu o pronunţie îngrijită şi cu o
bună inflexiune, astfel încât să nu fie monotonă.
omului de afaceri
• De exemplu, cel mai mare efect de
autoritate, atenţie şi convingere asupra
partenerilor de conversaţie se obţine
atunci când se foloseşte “tonul de
părinte”. A vorbi pe un ton parental
înseamnă a transmite un mesaj de
încredere, competenţă şi ordine.
omului de afaceri
• O conversaţie de succes presupune, înainte de orice,
a şti a asculta. Cauzele comunicării insuficiente pot
ţine de context, de calitatea mesajului sau a
canalului de transmitere a acestuia, dar printre cel
mai frecvent întâlnite regăsim:
– egocentrismul, care ne face să credem că ceea ce spunem
noi este mai valoros decât ceea ce spune partenerul;
– supraîncărcarea cu mesaje;
– grijile prea multe;
– gândirea mai rapidă decât fluxul verbal;
– zgomotele şi diversele perturbaţii;
– deficienţele de auz;
– neîncrederea în ceilalţi.
omului de afaceri
• Ascultarea activă presupune un întreg ansamblu de
tehnici şi de mici „trucuri” , cum ar fi:
– găsirea plasamentului, a distanţei şi a poziţiei trupului
celei mai favorabile pentru desfăşurarea unei bune
conversaţii;
– concentrarea întregii atenţii asupra interlocutorului şi a
mesajului acestuia;
– empatie (plasarea în postura interlocutorului pentru a-i
înţelege sentimentele);
– emiterea permanentă de semnale de confirmare, de
receptare şi de înţelegere a mesajului;
– încurajarea conversaţiei sincere;
– punctarea conversaţiei cu întrebări care reiau ceea ce
interlocutorul a spus mai înainte, pentru a-i confirma
interesul faţă de mesajul pe care acesta tocmai l-a transmis
Comportamentul nonverbal
al omului de afaceri
• În contextul tipurilor de comunicare,
comunicarea non-verbală (body language)
prezintă interes din cel puţin două motive:
– rolul ei este adesea minimalizat;
– într-o comunicare orală, 55% din informaţie
este percepută şi reţinută prin intermediul
limbajului nonverbal (expresia feţei, gesturile,
postura corpului, etc.).
• Acest procentaj a fost stabilit pe la mijlocul
anilor ′70 de A. Mehrabian şi M. Weiner în
„Decoding of inconsistent comunication”.
Comunicarea nonverbală are drept forme
de manifestare: kinetica (teorie care
studiază ansamblul semnelor
comportamentale emise în mod natural
sau cultural), mimica (acea parte a feţei
noastre care comunică), zâmbetul,
privirea, postura şi modul de mişcare a
corpului, proxemica (limbajul spaţiului).
• Fiecare tip de relaţie interumană se
caracterizează prin prezenţa anumitor reguli de
organizare a spaţiului şi a distanţelor. Încălcarea
lor determină disconfort şi chiar stări de
nervozitate. Proxemica este cea care studiază
toate aceste relaţii spaţiale ca mod de
comunicare. Jocul teritoriilor, modul de a
percepe spaţiul în diferite culturi, efectele
simbolice ale organizării spaţiale, distanţele
fizice ale comunicării ţin de această disciplină.
• Sunt, în mod obişnuit, acceptate patru mari
categorii de comunicare spaţială :
• a) Distanţa intimă:
• Modul apropiat: corp la corp: actul sexual
şi lupta, rol minor al vocii sau manifestări
vocale involuntare; viziunea precisă
dereglată;
• Modul îndepărtat: 15 – 40 cm în mişcarea
corporală; miros şi parfum, voce şoptită;
intimidare, familie; atunci când este
impusă, dăm înapoi, evităm privirea
celuilalt (ex.: orele de vârf din metrou).
• b) Distanţa personală:
• Modul apropiat: 45 - 75 cm, la o distanţă
de un braţ, parfum, voce normală;
familiaritate;
• Modul îndepărtat: 75 - 125 cm, limita
contactului fizic cu celălalt, limita
parfumului, privirea de sus în jos, voce
normală: sosire, rămas bun, discuţii pe
stradă sau pe subiecte neutre.
• c) Distanţa socială:
– Modul apropiat: 1,25 m - 2,10 m, voce plină şi clară;
negocieri impersonale, relaţii profesionale la birou,
recepţie: comunicare verbală fără contact fizic; frontiere
ale teritoriului social al unui individ care iau forma unui
birou, unei mese, unui ghişeu, care ţin interlocutorul la
distanţă. Distanţă administrativă: simplu client la bancă,
sunteţi primit în spatele unui birou;
– Modul îndepărtat: 2,10 m – 3,60 m, coeficient ierarhic
(director general) sau nevoie de linişte („soţii când se
întorc de la serviciu adeseori se aşează pentru a-şi citi
ziarul, pentru a se destinde, la trei metri sau mai mult de
soţiile lor”); voce mai puternică decât în modul
precedent.
• d) Distanţa publică:
• Mod apropiat: 3,60 m – 7,50 m: semnificarea
prezenţei colectivităţii; echilibru între
poziţionarea la acelaşi nivel şi vizibilitate.
Interlocutorul joacă un rol social, poartă o mască
(profesor – elevi, întâlnire în cerc închis).
Privirea nu mai fixează, informaţia devine mai
formală, comunicarea interpersonală e săracă;
• Modul îndepărtat: 7,50 m şi mai mult: ierarhie.
Pe de o parte, omul politic sau actorul, pe de alta
spectatorii pasivi: feed-back-ul funcţionează la
minimum. Discursul este normalizat şi gesturile
stereotipizate.
• Este importantă descifrarea nu neapărat a
tot ceea ce ţine de body language, cât mai
ales de susţinerea gestuală a discursului.
Mişcările capului, ale corpului şi ale
braţelor dau un anumit înţeles cuvintelor,
totul fiind foarte bine atât timp cât
limbajul nonverbal exprimă acelaşi mesaj
ca şi cel verbal.
Semnalul trupului Mesajul posibil
Pupile dilatate Luminozitate slabă
Interes, atracţie
Pupile mici Luminozitate mare
Interes scăzut, respingere
Palmele deschise către
Sinceritate, deschidere
interlocutor
Palma deschisă în sus Supunere
Pumn strâns Agresivitate, încordare
Evitarea privirii; Ascunde ceva, intenţii ascunse,
neîncredere
Frecarea nasului;
Privire şi trup orientate spre
ieşire.
Respiraţie precipitată; Nemulţumire, frustrare, irascibilitate
Strânge pumnul;
Trece des mâna prin păr.
Semnalul trupului Mesajul posibil
Bate darabana pe masă; Plictiseală sau aşteptare
Are capul între mâini sau rezemat
pe o mână, privirea în gol.
Clipeşte des; Nerăbdare, nervozitate, criză de timp, lipsa
Se trage de ureche, îndepărtează autocontrolului, încordare
scame imaginare;
Pocneşte degetele;
Se agită pe scaun;
Strânge maxilarele, nu priveşte
interlocutorul.
Arată cu degetul; Apărare, pândă, circumspecţie, frig
Picior peste picior, cu pumnii
strânşi;
Braţele încrucişate.
Mâinile în şolduri sau pe genunchi; Este hotărât, a luat deja sau va lua curând o
Prinde marginea mesei cu mâinile. decizie
Ţinută dreaptă, gesturi dezinvolte; Încredere, deschidere, stăpânire de sine
Mâinile la spate sau în buzunare, cu
degetele mari în afară;
Prinde reverul hainei.
Freacă palmele; Satisfacţie, acceptare
Mâna la piept;
Gestul de a da mâna.
•O atenţie aparte în stăpânirea
comportamentului nonverbal al omului de
afaceri trebuie acordată ţinutei
vestimentare. Într-un fel, fiecare tip de
afacere determină necesitatea unui anumit
stil vestimentar, adecvat serviciului
respectiv.
• Câteva principii de bază ale unei ţinute
vestimentare adecvate pentru omul de
afaceri, ţinând cont de diferenţele inerente
de poziţie, de industrie sau de localitate ori
de ocazie, sunt:
• Un bărbat trebuie să fie atent să nu se parfumeze
prea tare dacă lucrează într-un birou sau cu
colegi conservatori.
• Nimeni nu trebuie să se laude cu casa de modă
sau cu marca de îmbrăcăminte pe care o poartă,
din două motive: de orgoliu al celorlalţi şi
pentru că există posibilitatea de a cădea în
ridicol, dacă ceilalţi nu cunosc respectiva marcă.
• Femeile trebuie să evite purtarea la lucru de
materiale potrivite ţinutelor de seară sau a
culorilor ţipătoare.
• Unghiile curate şi manichiurate sunt tot
atât de importante pentru ţinuta unui băr-
bat ca şi pentru o femeie.
• Pantofii trebuie să arate întotdeauna bine,
să fie de bună calitate şi în stare bună.
• Dacă se lucrează fără haină în birou,
trebuie îmbrăcată neapărat atunci când ur-
mează a fi întâlnit un partener de afaceri,
un client, o persoană importantă din
exterior sau un superior. Este un semn de
consideraţie.
Comportamentul scris al
omului de afaceri
• Există numeroase cărţi şi ghiduri referitor la
modalitatea de a realiza o comunicare scrisă
eficientă în afaceri. Cu toate acestea, trebuie ţinut
cont de faptul că secretul scrisorilor stă, de
multe ori, în modalitatea de personalizare a
acestora. Indiferent de mesajul pe care îl conţine,
o scrisoare este adresată în realitate unei
persoane, şi nu unei firme.
• Ştefan Prutianu identifică cinci reguli
fundamentale de etichetă în conceperea
scrisorilor de afaceri:
omului de afaceri
1. scrierea corectă a numelui, prenumelui, titlurilor şi
a adresei destinatarului;
2. adresarea: se face distincţie între corespondenţa
oficială şi cea informală;
3. confidenţialitatea: există menţiuni uzuale care
limitează accesul la documente, cum ar fi:
„Confidenţial”, „Personal” etc.;
4. dimensiunea comunicării scrise, deoarece
rapoartele prea lungi şi groase sunt descurajante la
prima vedere şi pot denota chiar o lipsă de respect
pentru timpul şi rangul destinatarului;
5. stilul şi tonul comunicării. De exemplu, invitaţia
nu trebuie să semene a convocare, iar rugămintea
nu poate fi formulată ca o somaţie.
omului de afaceri
• Pentru corespondenţa oficială, se recomandă
următoarele:
– folosirea de hârtie-antet. Folosirea numelui, logo-ului,
sloganului nu sunt simple mofturi, ci au un foarte puternic
rol de creare şi menţinere de identitate vizuală.
– folosirea de hârtie specială de corespondenţă.
– la redactarea invitaţiilor, este obligatoriu cuvântul
„Invitaţie”, tipărit vizibil şi explicit înaintea titlului, pentru
a evita orice interpretare de gen „convocare“.
– chiar dacă este tot mai răspândită tehnoredactarea
scrisorilor (şi chiar recomandabilă), cel puţin în cazul
partenerilor importanţi, se poate face apel şi la adăugarea
câtorva rânduri scrise de mână care să personalizeze
mesajul respectiv.
– articolele de papetărie trebuie să reflecte corect imaginea
companiei.

Comunicare

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Comunicare

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Comunicare

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Imagine si comunicare

Oameni IAU CU DE-A SILA

CER INSISTENT SUCCES

OFERA SPRE SUCCES DEPLIN

Teorii de comunicare Dezvoltarea competentei

Sustinator Aproba, chiar

Comunica Incanta Emotioneaza

Reguli ale elocintei

Limbaj Limbaj Limbajul

Financiară Comunitate economică Aprecierea valorii întreprinderii

Marele-public Mass- Opinia lor despre inserarea firmei

Plicuri şi etichete personalizateÎnscrisurile de pe

Aspectul şi Ţinută vestimentară (un anumit tip de îmbrăcăminte sau

Diverse materiale informative

Comunicare laterală Reuniuni

S-ar putea să vă placă și

Pfad - The Proxy pFad of © 2024 Garber Painting. All rights reserved.