La baza depresiei se afla gandurile negative disfunctionale de tipul: "nu sunt buna de nimic", "nu am valoare", "nu pot

face fata situatiei", "nu ma mai pot face bine", "nu sunt capabila", "nimeni nu ma iubeste". Depresia se caracterizeaza prin: trairea sentimentului de tristete intr-un mod coplesitor; plans frecvent; sentimente de culpabilitate (vinovatie); iritabilitate; anxietate (teama exagerata ineplixabila); tensiune psihica; persoana nu se mai bucura de activitatile normale; nivelul energiei psihice e redus si orice actiune, cat de mica, presupune efort; tendinta de retragere; persoana petrece mult timp in pat sau in fotoliu; activitati obisnuite si agreabile, cum ar fi lectura ziarelor sau vizionarea unor programe TV, devin dificile si plictisitoare, pentru ca persoana nu se mai poate concentra; persoana este absorbita de starea sa proasta sau de dificultatile care par de nerezolvat; somnul este dificil; scaderea apetitului; diminuarea nevoilor sexuale. Cum pot scapa de gandurile negative? A. Utilizeaza tehnici de distragere: 1. Concentrarea pe un obiect: concentreaza-te asupra unui obiect si incearca sa-l descrii identificand cat mai multe detalii; 2. Constientizarea senzoriala: concentreaza-te asupra mediului inconjurator ca un tot unitar, utilizand vazul, auzul, gustul, pipaitul si mirosul. Concentrarea poate viza si corpul propriu (ce simti in interiorul corpului tau?, ce poti atinge?, iti percepi hainele, parul, bijuteriile?, iti simti trupul pe scaun?, ce vezi in jurul tau?, ce auzi?, ce miros percepi mai pregnant?); 3. Exercitii mentale: Numara de la 1000 la 1 din 7 in 7 (din 5 in 5); Numeste orasele al caror nume incepe cu o anumita litera; Numeste persoane al caror nume incepe cu o anumita litera; Reaminteste-ti in detaliu o vacanta. 4. Amintirea si crearea unor imagini placute: Aminteste-ti o situatie placuta cand te-ai simtit bine, cand ai avut succes; Imagineaza-ti ce ai face daca ai castiga o masina sau o suma mare de bani; Activitati care te mobilizeaza: rebus, sport, ascultarea radioului in timp ce calca. B. Utilizeaza tehnici comportamentale 5. Monitorizarea activitatilor: noteaza ce faci, ora de ora si evalueaza-ti activitatile in functie de doua criterii: placere si grad de realizare;

6. Realizarea unor orare: programeaza-ti activitati pentru ziua respectiva pe ore, si straduieste-te sa le duci la indeplinire. La sfarsitul zilei, bifeaza indeplinirea fiecarei activitati si ofera-ti o recompensa. C. Utilizeaza tehnici cognitiv-comportamentale 7. Identificarea gandurilor negative automate: evalueaza-ti gandurile automate completand urmatorul tabel: Situatie Emotie Gand automat Descriu evenimentul care a produs emotia neplacuta Precizez emotia Notez gandurile automate care preceda, insotesc sau urmeaza dupa emotia respectiva Ex. Singura acasa Ex. Tristete, anxietateEx. Nimanui nu-i pasa de mine; Nu ma pot descurca singura

8. Verificarea gandurilor negative automate: Pe ce fapte te bazezi atunci cand gandesti asa? Ce gandeai inainte de a fi deprimata? Au fost situatii in care ai gandit diferit? Ce ar gandi altcineva (mama, sora, prietena, sotul) daca s-ar afla in situatia ta? Ce sfat i-ai da unei persoane dragi daca aceasta s-ar afla in situatia ta? Iti foloseste acest mod de a gandi? Realizeaza o lista cu avantajele, apoi dezavantajele acestui mod negativ de a gandi. 9. Modificarea gandurilor negative: descopera ganduri alternative la gandurile negative disfunctionale, completand urmatorul tabel: Emotie Ganduri automate Evaluarea gandului automat Ganduri alternative Evaluarea finala Precizez emotia

Notez gandurile automate care preceda, insotesc sau urmeaza dupa emotie Evaluez gradul de convingere in gandurile automate (de la 0 la 10) Notez gandurile opuse gandurilor automate; acestea sunt ganduri pe care le consider mai rationale Re-evaluez gradul de convingere in gandurile automate Ex. Tristete Ex. Nu ma voi face niciodata bine Ex. 8

Ex. Sunt capabila sa fac fata situatiei chiar daca acum simt ca-mi este greu

Ex. 3

realizeaza niste cartele pe care sunt scrise convingeri si ganduri alternative functionale, cartele pe care sa le citesti de mai multe ori pe zi: poti face fata situatiei pentru ca esti o persoana puternica; nu esti singura, ai in jurul tau persoane care sunt alaturi de tine; experientele trecute ti-au demonstrat ca poti invinge situatii dificile. Daca iubesti pe cineva, lasa-l liber. Daca se intoarce la tine, e al tau Daca nu, nu l-ai avut niciodata, spune un vechi si intelept citat Copiii se intorc mereu cu sufletul la cei care i-au dat viata. Redescoperind fericirea la varsta a doua cu sau fara copii alaturi Nu ne-am casatorit pentru copiii nostri, ne-am casatorit pentru noi insine, pentru ca iubirea nu concepea sa nu ne petrecem restul zilelor impreuna fara partener alaturi. Daca a existat dragoste intr-o casatorie, acea dragoste trebuie redescoperita. Stiu ca este usor de zis, insa nu este nici atat de greu de facut: Gaseste ocupatii comune impreuna cu partenerul, acceptati-va unul pe celalalt, spargeti monotonia zilnica incercand sa faceti o activitate care va facea placere. Mergeti spre exemplu la o piesa de teatru impreuna sau la un curs de dans! Petreceti timp de calitate impreuna, redescoperiti-va sexualitatea. Faptul ca aveti o istorie impreuna si un trecut in care ati iubit si crescut impreuna copii ar trebui sa sudeze si mai mult legatura dintre voi. Mentineti legatura cu prietenii si intalniti-va cu ei la sfarsit de weekend! Socializarea si contactul cu oameni cu care te legi au rolul de a binedispune si a energiza pozitiv Pastrati legatura cu copiii, vizitati-i cat mai des si sunati-i atunci cand va este foarte dor de ei! Dorul in sine este un lucru pozitiv. Daca va lipseste un copil in momentul in care pleaca si va este dor de el inseamna ca ati facut o treaba excelenta ca si parinte... Accepta faptul ca viata este o succesiune fireasca de etape si ca fiecare etapa este momentul potrivit pentru a invata ceva nou de la viata. Incearca sa percepi schimbarea din viata ta ca pe o provocare, nu ca pe o sursa de stres si fii pregatita sa treci laun alt nivel. Acorda-ti timp pentru adaptare, nu cere prea mult de la tine dintr-o data Cel putin nu in primele saptamani sau luni de la separare Invata sa vorbesti o alta limba, cultiva flori, du-te la cursuri culinare sau experimenteaza retete. De asemenea, cercetarile psihologilor au demonstrat ca cei care au sentimentul identitatii de sine mai dezvoltat fac fata mai bine despartirii de copii si o privesc intro maniera mai optimista. Invata sa ai incredere in tine sau sa ai si mai multa incredere!

Dependenta din prea multa dragoste de mama Comparativ cu rolul noului partener, rolul parintelui in viata copilului pare a fi trecut in umbra, minimalizat. Oare copilul meu nu mai are atat de multa nevoie de mine? Nu putini sunt cei care se simt neimportanti si neglijati de copiii lor. Din ce in ce mai multi tineri locuiesc cu parintii pana la o varsta destul de inaintata, legaturile si atasamentul in acest caz fiind si mai puternice. Cu cat exista o legatura mai stransa intre parinte si copil, cu atat senzatia de gol si parasire care se infiltreaza in inima parintilor la plecarea copiilor va fi mai coplesitoare. Europenii, la varsta a doua traiesc a doua tinerete: calatoresc, se lasa antrenati si entuziasmati de fel si fel de activitati, sunt fericiti si veseli. Se intalnesc cu prietenii, descopera lumea, urmeaza cursuri de specializare, accepta ca pe o etapa fireasca plecarea copilului de acasa. Sunt bucurosi ca au atat timp liber la dispozitie doar pentru ei insisi. Incearca sa si-l petreaca intr-un mod cat mai placut, facand lucruri si activitati la care au renuntat in tinerete din cauza lipsei de timp. Romanii au chiar insa un mod mai dramatic de a percepe aceasta ruptura, iar atasamentul fata de copii se transforma uneori in dependenta fata de ei. De cate ori nu ne-am auzit parintii spunand sau am spus la randul nostru copiii mei sunt ratiunea mea de a trai? Si fara copii in preajma, sa se simta/ sa ne simtim neputinciosi, pierduti, fara perspective!?... Incotro cu viata mea de acum incolo? Lantul slabiciunilor si al dependentelor din iubire este subtire, insa extrem de puternic. Din obisnuinta, pentru ca s-au obisnuit sa se dedice exclusiv copiilor, pentru a se simti utili, unii dintre parinti isi vor dedica in continuare viata cresterii si ingrijirii nepotilor. Multe femei percep maternitatea drept rolul principal in viata si adesea un substitut pentru a alina insatisfactiile, dezamagirile si micile/ marile neimpliniri ale vietii. Odata ce copilul pleaca, mama are tendinta de a se simti neputincioasa, dezorientata, nesigura pe ceea ce o sa-I aduca viitorul. Mama simte ca misiunea sa in viata copilului s-a incheiat si ca ai sai copii nu mai au nevoie de ea:Care mai este atunci rolul meu in viata? Ei bine, copiii au in continuare nevoie de mama. Copiii au toata viata nevoie de mama.

Ignoram, pretindem ca nu ne pasa, lasam impresia ca nu ne afecteaza, insa realitatea este cu totul alta. Cand unul, mai multi sau toti copiii nostri pleaca intr-un alt oras pentru efectuarea studiilor sau pentru a locui cu sotul/ prietenul, parasind locuinta parentala, in sufletul parintilor, ramasi dintr-o data singuri, se instaleaza sentimentul de tristete si durere, uneori depresie sau senzatia de gol. Cum se numeste din punct de vedere psihologic aceasta stare? Se numeste sindromul cuibului parasit. Din ce cauze se instaleaza? Din prea multa dragoste de mama Din prea multa dragoste fata de copii. Din prea multa dependenta fata de copii Din obisnuinta si atasament fata de prezenta copiilor Din faptul ca nu suntem pregatiti sa ne acceptam noile roluri ca atare sau sa acceptam noile roluri de adulti ale copiilor nostri... Din faptul ca obisnuim sa ne tragem viata din cei carora le-am dat viata. Din faptul ca nu intelegem ca pentru a se intoarce cu inima deschisa trebuie sa-i lasam sa plece frumos Unul din sensurile majore ale vietii de parinte este acel sentiment placut si plin de sens in care esti acolo pentru copilul tau, ori de cate ori are nevoie. Ce se intampla insa cand noi, parintii, ne aflam tot acolo, insa copiii nostri nu? Uneori iubirea fata de copii isi doreste sa suplineasca toate golurile din viata noastra. Ne gandim chiar ca iubirea pentru copii va fi suficient de multa incat sa acopere toate ranile si lipsurile emotionale. Investim in copii din punct de vedere emotional tot ceea ce avem mai bun si tot ce am putea darui, iar atunci cand aceasta avalansa emotionala este lipsita de subiectul asupra careia se revarsa, rezultatul seamana izbitor cu un colaps emotional. Femeile, mai mult decat barbatii, sunt afectate de acest sindrom, mai ales ca in multe cazuri aceasta perioada coincide cu perioada menopauzei. Nu putine sunt divorturile care au loc dupa 20, 30 de ani de casnicie, odata cu plecarea copilului de acasa. De ce? In multe cupluri, copiii au reprezentat motivul principal care le-a tinut laolalta. Multe casnicii sunt instabile sau prea putin aducatoare de satisfactii. Odata copiii plecati, multe cupluri descopera ca nu mai au nimic de impartasit, ca nu mai au lucruri in comun, ca asa-zisa iubire era un fundament fals, nereal. Iar aceasta apropiere fortata intre doua persoane care s-au obisnuit sa traiasca de unele singure poate devine insuportabila, coplesitoare

 O zi de toamna petrecuta cu copiii poate deveni acum sansa de a merge cu bicicleta impreuna cu partenerul, spre ex. O masa copioasa in familie se poate transforma intr-o masa intima in doi. Iar sexul in cuplu isi poate recastiga din pasiunea pe care o avea in perioada ante-copii, ne sfatuieste psihologul Sara Gorchoff. S-ar putea sa descoperim ca cuibul gol nu este atat de gol pe cat il percepem pe moment... Ne putem intoarce la pasiunile noastre, putem continua activitati pe care le-am interupt in tinerete din lipsa de timp. Putem face orice...

Cand copiii au plecat de-acasa - Sindromul cuibului parasit "Sindromul cuibului parasit afecteaza majoritatea parintilor, dar este important ca acestia sa-si gaseaca noi activitati si pasiuni care sa-i mentina activi si fericiti. Pentru prima data dupa 20 de ani sunteti singuri acasa. Copiii au plecat la studii, pentru a lucra in alta localitate sau pentru ca vor sa stea singuri. Este o etapa noua, minunata in viata lor. Este un nou inceput. "De ce nu ar fi la fel si pentru parinti? Trebuie sa fie asa, afirma psihoterapeutul britanic Paula Hall intr-o analiza a "sindromului cuibului parasit realizata pentru BBC. Specialistii au denumit suferinta incercata de parinti dupa plecarea copiilor de acasa "sindromul cuibului parasit, aceste cuvinte putand sa le descrie cel mai bine sentimentele. Multi parinti se simt nepregatiti pentru a-si lasa puii sa-si ia zborul, de parca nu ar mai avea nici un rost pe lume si cad in depresie. Rolul de protectori si indrumatori a luat sfarsit, pentru ca cei pe care i-au crescut se descurca acum singuri. De fapt, parintii ar trebui sa fie constienti ca este important ca tinerii sa fie independenti, iar ei sa aiba mai mult timp pentru pasiunile si ingrijirea sanatatii lor.

In strainatate, copiii pleaca din casa parinteasca inca din adolescenta, dar la noi, din cauza crizei locuintelor, multi tineri raman cu parintii chiar si dupa ce se casatoresc si au copii. Se pare insa ca romanii sufera mai mult dupa plecarea copiilor si de vina este modul in care privesc aceasta schimbare. "Cred ca problema cuibului parasit este mult mai accentuata la romani. Este de fapt o problema de mentalitate. Cand copiii pleaca, un occidental gandeste in sfarsit pot face ceea ce mi-am dorit toata viata, dar nu am avut timp. Se inscrie la niste cursuri, calatoreste sau se alatura unui grup cu care impartaseste aceleasi pasiuni. In aceeasi situatie, romanul gandeste sunt batran, nu mai nici un rost, copiii mei nu mai au nevoie de mine. Iar pentru parintii care s-au pensionat deja este cu atat mai grav si, de obicei, incearca sa duca mai departe dependenta de copii ingrijindu-si nepotii, explica psihologul Cristiana Levitchi. Exista insa si cazuri in care o familie are mai multi copii si, dupa plecarea celor mari, parintii isi indreapta toata atentia asupra celor ramasi acasa. "De cand fiica mea cea mare s-a casatorit, miam focalizat toata atentia asupra celei mici. Incerc s-o indrum si sa-i netezesc drumul in viata, ma preocup tot mai mult de educatia ei si cred ca o sufoc cu prea multa atentie", marturiseste Ion C., de 50 de ani, din Bucuresti. Adesea copiii contribuie la consolidarea casniciei, adultii considerand cu timpul ca singurul lor rol in cuplu este acela de a fi parinti. Toata viata lor se invartea in jurul copiilor, iar dupa plecarea acestora constata ca nu prea mai au lucruri in comun cu partenerul de viata. In acest caz, trebuie sa dea dovada de rabdare si sa invete din nou cum sa isi pastreze relatia intacta. Chiar daca au ramas cu un gol in suflet, trebuie sa priveasca inainte si sa analizeze oportunitatile care se ivesc. Psihoterapeutul britanic Paula Hall ofera cateva solutii menite sa ii ajute pe toti parintii

care se simt "parasiti". Cu toate ca va cunoasteti foarte bine partenerul de viata, va puteti simti ca atunci cand ati iesit pentru prima data impreuna. Cu toata intelepciunea acumulata pe parcursul casniciei, puteti incerca sa va descoperiti noi pasiuni, dar trebuie sa fiti sigur ca impartasiti noile experiente impreuna. Chiar daca aveti activitati diferite, incercati sa vorbiti cat mai mult

Cand copiii devin adulti...

Pentru parinti, in cele mai multe cazuri, este dificil sa isi vada propriul copil parasind casa parinteasca. Pentru ca aceasta etapa sa nu fie dureroasa, ei trebuie sa accepte statutul copiilor lor si sa le respecte deciziile, intelegand ca acum sunt oameni maturi si nu micutii de care trebuie sa aiba altcineva grija. Exista si extrema cealalta care se simte scapata de griji si eliberata. Acesti parinti se bucura ca vor avea in sfarsit timp pentru ei, pentru pasiunile lor si pentru anturaj. Unii dintre acestia vad plecarea copiilor ca pe un inceput al unei noi etape in relatia lor de cuplu, mai matur si imbogatit cu experiente variate. Acesta este insa un caz fericit, pentru ca probleme pun acei parinti carora li se pare ca sunt parasiti prea devreme. De fapt, insasi aceasta idee de a fi "parasit" este eronata. Asta pentru ca ei nu accepta cursul normal al vietii si le este greu sau aprobe sau chiar imposibil sa conceapa ca fiul sau fiica lor isi va intemeia propria familie si vor avea ei la randul lor copii. Astfel de parinti sunt ingrijorati pentru viitorul copilului, il alinta cat pot de mult inainte de a pleca din casa si, odata plecat, il suna zilnic sau chiar de doua trei ori pe zi. Intrebarile sunt cat se poate de simple, vizand meniul zilei, ora de culcare, activitatea zilnica si alte detalii banale. Asa se ajunge ca parintii sa sufoce tanarul cuplu format si asta din prea mult interes pentru el, de fapt pentru propriul copil care imparte acum casa cu altcineva. O a treia categorie de parinti sunt cei care nu accepta absenta copiilor. Ei fac greseala de a o vedea ca pe o situatie temoprara si traiesc cu speranta ca vor fi din nou o familie mare si de nedespartit. Daca nu le este indeplinita aceasta dorinta, se considera tradati si pot ajunge chiar la depresii. Aproximativ 35% dintre parinti, majoritatea fiind mame, sufera de ceea ce numim sindromul "cuibului gol". Aceasta depresie pare a fi infratita cu cea postnatala. Ea se manifesta prin sentimentul de abandon si de goliciune sufleteasca. Mamele au impresia ca nu mai au nicio misiune si chiar ca nu mai sunt ele insele. In cazuri rare pot aparea simptome foarte grave de natura fizica si psihosomatica cum ar fi cancerul de san sau al uterului. Frecvente sunt insa problemele dermatologice si digestive. In general sunt afectate organele maternale. Exista si situatii in care mama compenseaza aceasta plecare prin mancare si devine obeza sau bulimica. Pentru ca despartirea de copii sa nu fie prea dureroasa, trebuie ca parintii sa se pregateasca pentru aceasta etapa din viata lor asa cum s-au pregatit si pentru iesitul la pensie. Este o lupta cu sine insusi. Parintele nu trebuie sa uite ca va avea activitate in continuare, ocupandus-se de el. Trebuie sa isi faca cumparaturi, menajul, sa se ingrijeasca si sa isi pregateasca mancarea. Parintii se vor refugia in alte activitati dragi lor, vor primi nepotii sa doarma la ei si vor astepta cu drag sarbatorile si clipele in care familia se va reuni.

Se poate ca depresia si sindromul abandonului sa fie ascunsa de alte lucruri cum ar fi menopauza, varsta avansata si diverse boli. Daca despartirea are loc cu greu, insemana ca persioana respective s-a mai confruntat cu o rupture. In general pun probleme femeile care s-au despartit cu greu de parintii lor si apoi au fost abandonate de un partener. Plecarea propriilor copii va reactiva acest sentiment de abandon.