3.

Metode si procedee tehnologice de prelucrare mecanica la cald

In fabricatia sistemelor electrice intra diverse tipuri de piese si organe de masini

construite din materiale metalice si electroizolante care necesita o prelucrare mecanică
la cald.
Metodele si procedeele de prelucrare mecanica la cald se pot clasifica dupa cum
urmeaza:
- Metode si procedee de deformare plastică la cald

Deformarea plastica la cald este procesul tehnologic prin care se schimba forma si
dimensiunile initiale ale materialului de prelucrat sub actiunea fortelor exterioare
aplicate, materialul fiind în prealabil încălzit.
În categoria acestor metode şi procedee tehnologice se pot menţiona: laminarea,
forjarea, extrudarea, etc.

Laminarea este procedeul de prelucrare la cald (sau la rece) a semifabricatelor cu

ajutorul unor utilaje numite laminoare.
Principial prelucrarea prin laminare constă în presarea semifabricatului la trecerea
printre doi cilindri de laminare (sculele propriu-zise) care se rotesc în sens invers. În
procesul laminării materialul este prins şi antrenat între cilindrii laminorului datorită
forţelor de frecare care iau naştere între suprafaţa metalului şi suprafaţa cilindrului.
În zona de material cuprinsă între cei doi cilindri are loc o reducere a secţiunii
materialului iniţial şi creşterea lungimii şi lăţimii acestuia.
O caracteristică importantă a procedeului de laminare este reprezentat de gradul de
ecruisare al materialului dat de relaţia:
K = S0/S1 = G/g
Cilindrii de laminor se execută din: oţeluri carbon, oţeluri aliate, fonte cenuşii, fonte
dure, fonte aliate etc.
După numărul de cilindri laminoarele pot fi duo, trio, dublu duo, etc.
După construcţia laminoarelor acestea pot fi cu cilindrii drepţi (pt. produse plate)
sau cu cilindri calibraţi (pt. produse profilate).
Produse obţinute prin laminare: semifabricate (blumuri, brame, etc.) şi produse
finite (profile, table, benzi, sârmă, ţevi, discuri, roţi etc.).

Forjarea este procedeul de prelucrare prin deformare plastică la cald sau la rece a
materialelor metalice prin lovituri repetate sau prin presare, cu ajutorul unor utilaje
acţionate mecanic sau manual.
 Prin forjare se prelucrează lingourile şi semifabricatele laminate. Produse obţinute
prin forjare sunt numeroase: axe pentru turbine, pârghii, bare de legătură (biele de
motoare termice) etc. Piesele obţinute au o formă geometrică apropiată de cea cerută,
urmând ca prin aşchiere să se ajungă la dimensiunile prescrise.
Caracteristicile pieselor forjate sunt superioare celor laminate sau turnate, piesele
forjate având o structură omogenă şi densă. Calitatea pieselor forjate depinde de
gradul de forjare numit şi caroiaj, adică de raportul dintre secţiunea piesei
perpendiculară pe direcţia deformării, măsurată înainte şi după prelucrare:
K = S0/S1
Pe durata forjării materialul este supus în principal la eforturi de compresiune.
Datorită rotaţiei semifabricatului în jurul axei sale, structura internă rezultantă este
mai uniformă şi cu granulaţie mai fină, fapt ce explică utilizarea acestui procedeu la
obţinerea pieselor de rezistenţă mecanică sporită.

Extrudarea este operaţia de deformare plastică la cald prin care materialul este
obligat sub acţiunea presiunii să curgă printr-o matriţă, astfel încât secţiunea lui
transversală să fie micşorată. Se deosebeşte de matriţare prin condiţiile de lucru
specifice: viteză mare de deformare, (peste10 m/s) şi presiune specifică mare (200 –
4000 daN/mm2).
Extrudarea este un proces de deformare intensivă în care intevin tensiuni de
comprimare şi de frecare foarte ridicate ceea ce impune folosirea unor utilaje de mare
putere.
Extrudarea este caracterizată prin:
- Precizie dimensională sporită a pieselor obţinute,
- Calitate superioară a suprafeţelor,
- Productivitate ridicată,
- Piesele se obţin dintr-o singură operaţie, cu un consum specific de material scăzut şi
cu grade mari de deformare.
Prin acest procedeu se pot obţine produse profilate diverse: bare, ţevi, profile etc.
Extrudarea se aplică atât pieselor din metale feroase şi neferoase (inclusiv
materiale plastice) şi se poate executa la rece sau la cald. Prelucrarea la cald se
foloseşte pentru obţinerea de semifabricate sau produse finite, iar prelucrarea la rece
doar pentru fabricarea produselor finite.

Metode şi procedee de turnare:

Turnarea reprezintă metoda tehnologică de fabricaţie a pieselor prin solidificarea

materialului topit într-o formă adecvată configuraţiei şi dimensiunilor pieselor. Peste
50 % din totalul pieselor utilizate în construcţia de maşini sunt obţinute prin turnare.
 Este una dintre cele mai vechi metode tehnologice de prelucare a metalelor. Turnarea
este o metoda tehnologică care are la bază principiul fizic în virtutea căruia orice lichid
ia forma vasului ce îl conţine.

Avantajele acestui procedeu tehnologic sunt:

- Posibilitatea obţinerii unor piese de formă complexă,
- Folosirea deşeurilor de metal prin retopire şi turnare,
- Utilizarea unor aliaje greu de prelucrat precum fontele,
- Obţinerea unor piese cu proprietăţi izotropice,
Cost de fabricaţie redus.
Dezavantajele sunt:
- Compactitate şi rezistenţă mecanică redusă a pieselor obtinute prin acest procedeu;
- Precizia dimensionalã este redusã;
- Consum mare de manoperã, mai ales la turnarea în forme temporare;
- Consum mare de energie pentru elaborarea şi menţinerea materialului înstare
lichidã;
- Este o metodã de fabricaţie poluantã.
Principalele operaţii asociate executării pieselor prin turnare sunt:
- executarea modelelor, formelor şi miezurilor,
- topirea şi elaborarea metalului,
- turnarea metalului pentru umplerea cavităţii formei,
- solidificarea metalului în formă.
Criteriul principal de clasificare a procedeelor de turnare îl constituie durabilitatea
formei de turnare. Astfel turnarea poate fi executată în forme temporare sau în forme
permanente.

Turnarea in forme metalice permanente este un procedeu ce prezintă avantajul că

formele utilizate rezistă la un numar foarte mare de turnări (zeci de mii). Formele
metalice se numesc cochile sau matriţe. Acestea se confecţionează în scularii, au un
pret ridicat deoarece impun precizie dimensionala si calificare ridicata. Turnarea in
forme metalice permanente este rentabila doar la productia de serie sau de masa.
Din aceasta categorie de procedee fac parte: turnarea in cochila, turnarea sub
presiune, turnarea in vid, turnarea centrifugala, turnarea continua.

La turnarea in cochila statică forma este metalica si se numeste cochilă. Aceasta se

confectioneaza din fonta sau otel. Umplerea cochilei se face sub actiunea greutatii
proprii a metalului. Metoda se foloseste de regula la aliaje neferoase, dar se pot turna
si fonte sau oteluri.
 La turnarea sub presiune umplerea matritei se face sub acţiunea unei presiuni
exterioare aplicate asupra metalului. Formele metalice se numesc cochile şi sunt foarte
precise.
Metoda asigură obţinerea unor piese turnate de mare precizie. Metoda se aplica
pieselor cu pereţi subţiri, din aliaje cu fluiditate foarte bună. Procedeul poate fi
automatizat şi nu necesită operatori cu calificare înaltă.
Maşinile de turnat funcţionează pe principiul pompei de lichid. Metalul lichid este
presat în matriţă (cochilă) sub acţiunea unui piston acţionat fie hidraulic fie
pneumatic.
Din punct de vedere al temperaturii camerei de presare a metalului, masinile de
turnat pot fi cu cameră caldă sau cu cameră rece.
La maşinile cu cameră caldă se sufla aer comprimat asupra metalului lichid din
creuzet, care la rândul său împinge metalul în matriţă.
Metoda se pretează doar la aliaje care nu oxidează în contact cu aerul. Pentru
celelalte aliaje se recomandă folosirea unui gaz inert, ceea ce scumpeşte procedeul.
În cazul maşinilor cu camera rece şi piston, aliajul se aduce in stare topita intr-un
cuptor în vecinatatea masinii de turnat fiind apoi dozat şi injectat sub presiune în
matriţă.
La turnarea centrifugală forma nu mai este statică ci în mişcare continuă de rotaţie
în jurul unui ax orizontal sau vertical. În forma metalică se toarnă metalul care
datorită forţei centrifuge este proiectat pe pereţii formei.
Calitatea şi precizia pieselor depind de turaţia sistemului de antrenare.
Aceasta metoda asigură obţinerea unor piese turnate cu pereţi subţiri, cu structură
densă şi bună rezistenţă mecanică, cu goluri interioare, fără utilizarea miezurilor sau a
pieselor bimetalice.

Turnarea continuă este procedeul care permite obţinerea unor produse de tip bară,
mai lungi decât forma în care se obţin. Principiul metodei constă în turnarea metalului
lichid într-un cristalizor care este de fapt o cochilă cu pereţi dubli prin care circulă apa
de răcire. Procesul este automatizat, viteza de tragere a semifabricatului fiind corelată
cu viteza de turnare şi solidificare.

Prin turnare continuă se pot obţine semifabricate şi piese lungi de diferite profile.
Acest procedeu se aplică pe scară largă la oţeluri şi pe scară mai redusă la neferoase,
caz în care se folosesc instalaţiile orizontale.
Produsele obţinute sunt de tip brame, destinate prelucrării ulterioare prin deformare
plastică. Datorită răcirii forţate pot apare tensiuni în material şi fisuri.
 Turnarea continuă prezintă avantaje precum:
- obţinerea semifabricatelor cu structură internă şi cu aspect plăcut al suprafeţelor
superioare procedeelor clasice,
- reducerea consumului de metal cu 10-15%,
- reducerea costurilor cu circa 15%,
- reducerea cheltuielilor de investiţie cu circa 15%.

Turnarea in forme temporare este cel mai ieftin procedeu de turnare. Aceste forme se
utilizeaza la o singura turnare dupa care se distrug. Forma se confectioneaza din amestec
de formare pe baza de nisip, cu ajutorul modelelor si ramelor de formare. Operatia de
formare propriu-zisa a cavităţii care reproduce configuraţia exterioara a piesei necesită
multă manoperă, utilaje, energie, etc.

- Turnarea în formă este o metoda tehnologica care are la baza principiul fizic în
virtutea caruia orice lichid ia forma vasului ce îl contine
- Din această categorie de procedee de turnare se pot menţiona: turnarea in forme
temporare realizate din amestec de formare obişnuit, turnarea in forme temporare
realizate din amestecuri de formare speciale; din ultima categorie fac parte turnarea în
forme coji cu modele uşor fuzibile, turnarea în forme cu modele din polistiren etc.

Definiţii specifice turnării în forme:

Forma de turnare: reprezintă un ansamblu compus de obicei din două părţi
(semiforme), care conţine o cavitate având configuraţia şi dimensiunile foarte
apropiate de cele ale piesei care se vrea obţinută.
Forma temporară: reprezintă forma de turnare ce se execută din amestec de formare
obişnuit (nisip şi argilă) sau special (nisip şi liant special) şi care este folosită la o
singură turnare, distrugându-se pentru extragerea piesei turnate.
Forma permanentă: reprezintă forma de turnare metalică din fontă, oţel sau aliaje
neferoase sau diferite răşini, folosită la un numar foarte mare deturnări (sute, mii, zeci
de mii) fără a necesita reparaţii intermediare.

Suprafaţa de separaţie: -suprafaţa, de obicei, plană, care separă semiformele.

Formarea: operaţia tehnologică manuală sau mecanizată ce constă în realizarea
formei de turnare.
Amestecul de formare: este materialul granular folosit la materializarea formelor
temporare, fiind compus din nisip cuarţos, argilă şi apă, în cazul amestecului de
formare obişnuit.
Reţeaua de turnare: este ansamblul de canale prin care materialul topit pătrunde în
cavitatea de turnare. Pentru formarea reţelei de turnare se utilizează modele
corespunzătoare.
 Răsuflatorile: ansamblul de canale special executate în forma de turnare prin care se
asigură eliminarea aerului şi a gazelor rezultate la turnare .
Modelul: elementul folosit la formare, având configuraţie şi dimensiuni apropiate de
cele ale piesei turnate. El se execută din una, două, (semimodele) sau mai multe părţi,
în funcţie de configuraţia geometrică a piesei.
Miezul: este o parte distinctă a formei de turnare, cu ajutorul căruia se obţine
configuraţia interioară a pieselor turnate (golurile, cavităţile).
Maselotă = surplus de metal lăsat la turnarea unei piese şi care se înlătură după
solidificarea piesei turnate.
Turnarea in forme cu modele din polistiren este un procedeu de turnare ieftin şi
eficient, ce permite obţinerea unor piese de forme geometrice complexe şi cu aspect
plăcut, cu nivel ridicat de precizie.
Polistirenul este o masă plastică ieftină, obţinută prin polimerizarea stirenului care, la
un volum dat, conţine circa 95% aer.
 Polistirenul folosit la confectionarea modelului poate fi expandat sau sub forma de
granule gazeificate. Cel expandat se utilizeaza pentru executarea modelelor prin
prelucrari mecanice când piesele turnate sunt unicate sau de serie mica. Granulele
gazeificate sunt utilizate pentru obtinerea modelelor prin expandare în matrite, atunci
când volumul de productie al piesei de turnat este de serie mare.
 Modelele simple si de dimensiuni mici si medii se obtin dintr-o bucata, pe când cele
complicate si de dimensiuni mari din mai multe bucati asamblate între ele. Asamblarea
se poate face prin lipire, cu caneluri sau cepuri. Lipirea se realizeaza cu adezivi sau
prin topirea zonala a bucatilor, care apoi se preseaza usor una in raport cu cealalta.
Canelurile se folosesc pentru modele de dimensiuni mari.
 Vopseaua refractara destinata acoperirii suprafetelor modelului are trei elemente de
baza: pulbere din material refractar (marsalita, cuart stabilizat termic, grafit, zirconiu,
magnezita etc.), liant (silicat de etil, silicat de sodiu, rasini) si solvent. Pe suprafata
modelului vopseaua se depune manual, în cazul productiei de unicate si serie mica,
robotizat, în cazul productiei de serie mare si masa. Dupa întarire, se formeaza o crusta
dura la suprafata modelului si retelei de turnare cu o grosime de (0,1÷0,5) mm. Rolul
său este de asigurarea rigiditatii formei si a modelului, pastrarea configuratiei cavitatii
în care se obtine piesa de turnat, evitarea patrunderii nisipului în cavitate si permiterea
evacuarii gazelor .