„Uneori, pentru a putea merge inainte,

trebuie să faci câţiva paşi înapoi!” (AP)

1
 În loc de prefață
Auzi doar ticăitul. Obsedant. Nici măcar nu ştii dacă vine de la vreun ceas
atârnat pe vreun perete, sau vine din mintea ta. Dacă deschizi ochii, dacă ai
curajul să îi deschizi, îţi aminteşti vag, că nu mai ai ceasuri, îţi aminteşti că le-
ai aruncat acum ceva timp pe fereastră.
În locul lor ai vrut să te pui chiar pe tine...să atârni aşa fără să te gândeşti la
ceva...tic-tac, tic-tac. Lumea, curioasă, ar intra în casa ta doar pentru asta...să
te vadă ceas, pendulând pe lavabila prea albă, exagerat de albă. Îi şi vezi cum
s-ar îngrămădi pe uşa de şifonier pe care ai pus-o în locul celei mari de stejar,
la intrare, aşa ca la un muzeu, gratis...
Ar privi, miraţi, casa goală, aşa cum ai vrut tu să o laşi, pentru că nu mai
puteai să te simţi sufocat de mobile, de covoare, de perdele, de aparate care
nu-şi mai găseau utilitatea, atunci când ai descoperit că nu ai nevoie de nimic,
de absolut nimic. Totul se afla deja înlăuntrul tău, iar exteriorul îţi devenise o
carceră...Cu cât mai multe în jurul tău, cu atât mai greu de suportat. Aşa că,
ai renunţat, una câte una, la toate! Mulţi dintre ei ar începe să îşi bată cruci,
care mai de care mai impozante, mai mari, mai largi, de parcă s-ar afla într-o
biserică absurdă...cu un singur perete, alb, pe care atârnă, pendulă ,vecinul,
prietenul, soţul, tatăl , fiul, care ai fost până luna trecută.
Apoi nu ai mai fost nimic. Într-o dimineaţă, te-ai ghemuit, într-un colţ al
debaralei, sub borcanul cu castraveţi muraţi si dulceaţa de vişine. Ţi-ai închis
ochii, gura, sufletul. Nu ţi-ai mai dorit nimic.Nici măcar să mori, pentru că ai
înţeles că nimeni nu moare, ci, doar o ia de la început, mai împovărat, cu o
nouă sinucidere de gestionat.
Au strigat la tine toţi...te-au pălmuit, speriaţi, desigur, că ai înnebunit, că ai
devenit zombie sau şi mai rău că eşti posedat de un diavol..unul mic care a
reuşit să pătrundă în tine printr-o ureche. Au aruncat găleţi de apă rece pe
tine, ţi-au băgat în ochi lanterne, unii chiar te-au scuipat în excesul lor de zel,
pentru a te readuce la „normalitatea” înţeleasă normală de ei. Însă nu ţi-a
păsat de nimic. Chiar ai zâmbit puţin, nevizibil, când au încercat pompierii să
te ridice cu cricuri hidraulice, pentru a te duce la secţia de psihiatrie. Nu a fost
chip. Iar tu ştiai că nu vor putea, devenisei de neclintit peste noapte, doar o
gaură neagră. Una mică, ce-i drept, atât de mică încât să încapă în debaraua
cu murături, dar la fel de grea ca toate găurile negre.
În schimb au venit la tine psihiatrii. Cei mai buni din lume...Şi vraci au venit,
şamani, vrăjitori...În goana lor nebună pentru reclamă, publicitate, au ajuns la
tine chiar preşedinţi de stat. Cu toţii promiseseră lumii, că te vor face să „revii”
cumva în lumea lor. Inutil. Au plecat aşa cum au venit...Unul câte unul, până la
urmă plictisiţi de omul-gaură-neagră . În fond, după atătea zbateri şi dezbateri

2
asupra ta, filozofice, religioase, extraterestre, fizico-atomice, psihiatrice,
neajungând la nici un rezultat care să le satisfacă în vreun fel orgoliul,
mândria, look-ul, au abandonat subiectul şi s-au întors în „realitatea” lor.
S-au întors să alerge în jurul existenţei, minunatei lor existenţe, cuprinsă între
„bună dimineaţa”, şi „noapte bună” !
Familia ta a mai stat puţin...Te-a mai pălmuit o vreme, te-a mai strigat un timp,
au mai aruncat cu apă rece, ţi-au mai adus supă, ceai. Dar în cele din urmă a
plecat şi ea... Prin lume. Ce putea face?
Tu existai , dar nu existai, devenisei un obiect din debara. Cel care ai fost
cândva, rămăsese doar în amintirile mamei, soţiei, copilului. Amintirile, însă nu
ţin de nimic până la urmă...ţin doar de suferinţă, iar suferinţa oricui are limite,
definite chiar matematic prin formule inventate de foarte multă vreme.
I-ai auzit când şi-au luat la revedere, le-ai simţit lacrimile curgând, le-ai simţit
durerea explodând, apoi paşii, paşii le-ai ascultat fiecăruia în parte, până s-au
pierdut în noapte.
N-ai putut să te mişti, n-ai putut să le spui nimic. Ai rămas la fel de înţepenit,
cu ochii strânşi, cu pumnii strânşi cu totul strâns ca un ghem...în altceva, în
nimic sau în alt tot. Zile şi zile în şir...Apoi, ai aruncat ce era în jurul tău...ai
dărâmat şi pereţii, fiindcă nu mai foloseau nimănui. La intrare ai pus o uşă de
şifonier şi ai păstrat un singur perete, alb, pe care să atârni ceas.
Tic-tac!
Trecătorii matinali, mai intră uneori să îşi regleze ceasul, telefonul, sufletul ,
după pendularea ta pe lavabila prea albă, de pe ultimul perete nedemolat din
mintea ta şi merg mai departe, la tramvai spre întâlnirea lor cu destinul.
Pentru tine, destinul a venit...Tu însă nu ai ştiut ce să faci cu el. Te-ai prăbuşit
doar în tine însuţi...Gaură Neagră.
Tic- Tac!

autorul

3
Crez poetic

Dacă poezia face parte din ființa ta, nu conteaza nici unde și nici
dacă ai publicat sau nu vreodată! Poezia e supapa propriului suflet
și o scrii pentru că nu poți altfel, pentru că lupta devastatoare din
tine trebuie în vreun fel refulată, strigată, urlată.
Nu are importanță până la urmă dacă te aude cineva, fiindcă ecoul
te va ajuta să te privești acolo unde nu exista oglinzi.
Poezia este ecograful propriului suflet.

Adrian Păpăruz

4
contract vital

m-am sinucis în rate, academic

dobânzile iubirii m-au sufocat corect,
prin fiecare moarte am trăit homeric,
minciunilor de tine le-am fost client perfect.

de ce-aş visa mă-ntreb, o lume nouă,

cu reguli mai ambientale...
să te iubesc când ninge, ori când plouă
nebună, doar a mea nepieritoare...

prin regulile tale am defilat onest,

m-am îmbrăcat mereu în smoching negru,
de zâmbet m-am lăsat complet
să-ţi fiu desigur „in integrum”...

acum când totul parcă e o glumă,

şi barba minţii mi-a crescut legal,
un împrumut la viaţăîmi repugnă...
mai vreau doar un sărut...letal!

5
deziluzionistul

n-ai să știi de unde să mă începi

cum să-ți amesteci cuvintele
pe ce să mă țintuiești cu privirea

îți va fi teamă să mă atingi

să mă săruți
vei vorbi și nu vei auzi nimic

iubito crede-mă pe cuvânt

nu-ți va fi niciodată bine cu mine
nu vei mai avea nici o certitudine

și apoi nici n-ai să știi

dacă eu sunt
acela întors care ți-a răvășit viața

singurătatea ți-e o prietenă bună

cel puțin până atunci când chirurgul
mă va scoate din inima ta cu bisturiul

lasă-mă să te regret
tot atât de mult precum te iubesc

până la ziuă
până la sfârșit

6
urban flash
un sax rasat cu ștrasuri
și cu surdină fină
olog de întâmplarea sărutului ucis
ne desenează aripi
să zboare chiar le face
în fiecare noapte sub gura de metrou
și pașii mii haotici
neîmpăcați cu sine
rămân câteva clipe
de stele atârnați
apoi se-ntorc aiurea
să-și istovească rostul
cărând cu ei povara unei poveşti de amor

în urma lor cinci penny

măruntul preț pe visuri
o lacrimă
un zâmbet
poate puțin sarcasm

o altă zi începe
în noi ce s-a schimbat

7
tânguire
o să-mi las părul lung până la stele
iubitule
visul îl voi lăsa despletit în ploaie
şi trupul în voia furtunii
mă voi îmbrăca numai în alb

o să-mi las dorul lung iubitule

străinule de tine
străinule de viaţă
fugar al meu şi al nimănui altcuiva
te voi căuta pretutindeni în mine
în oricare ungher al fiinţei vei fi

o să-mi las amintirile lungi

lacrimile ţurţuri
durerea cât o noapte polară
te-am minţit
minţindu-mă
te-am alungat
alungându-mă
dar atât de mult te-am iubit

o să-mi las veşnicia închisă

iubitule
în voia ta şi a regretelor

8
portret final
tristeţea îţi curge pe umeri
lângă melancolie
liniştit
ca şi cum ar avea tot timpul
din lume

undeva pe fundal
Dumnezeu te priveşte uimit
îngăduitor
şi el a mai îmbătrânit puţin

peste sânii tăi

strugurii au început să prindă
pârgul toamnei
pe copasele tale au înflorit crizanteme

ai devenit atât de femeie

lângă mine
în mine
sub palmele mele flămânde
sub dălţile minţii ascuţite

îţi pare o zi ca toate celelalte

şi aş putea să te pictez
să te sculptez
să te iubesc la fel iubito
pânăîn miezul eternităţii

doar că eu
doar că eu
mai am atât de puţine clipe
pentru tot ce ţi-aş putea dori

9
tu nici nu ştii
cum îţi îmbrăşişez literele
cum dansez cu ele tango
câtă linişte dăruieşti
inimii mele hărţuite
de fantome 3D

ca pe un scrânciob edenic
toate fricile mele adorm
bâjbâind sânul tău
buzele tale
femeie liturghie
prizonieră a minţii mele tiranice
rămâi fără drept de recurs
ultima mea frontieră

închide-mă în veşnicia ta

10
când am nevoie de tine
te strig
simplu
de parcă în strigătul meu
ai putea să încapi lângă litere
e o minciună
desigur
totuşi e mai mult decât această lungă
tristă
ucigătoare
aşteptare
te strig cu ochii
cu ferestrele
cu visurile
şi bâjbâi printre cuvintele
pe care mi le-ai spus
printre pereţii pe care i-ai atins

când am nevoie de tine

totul se năruie

și te strig

11
asincron
mâzgăleşti cuvinte-ncâlcite
cu fluturi arunci după melci
pictezi icoane sfințite
balerine pe cai croșetezi
eu mă tem de tristețile mele
port cuvintele tale fular
mă dezbrac de vise cu iele
din inima-mi piatră sculptez felinar

așa ne petrecem resemnaţi

amăgirea
la porți de cer cerşim pierduţi
tu râzi
eu plâng
sfidăm nemurirea
ne stingem încă vii

căzuţi
ciufuţi
tăcuţi

12
de-a josul în sus
mi-e frică de tine noaptea târziu
mă leg cu cearceafuri cioplite din lună
în lună tremurul minţii
mi-a lăsat în insolvenţă virală inima
în locul ei un copac înflorit mi-a crescut
mult îţi mai place să îl urci
să-l cobori
să te joci în el de-a nemuritorii
dar mai ales cum te privesc eu
din josul meu în susul tău
mi-e frică

13
ritual
ca într-un ritual biblic
pe marginea patului
dimineaţa porneşte la manivelă
inima mea pe baterii
mai are o liniuţă anorexică
azi amintirilede sub pat urcă
mai uşor până la tine
e totuşi greu de ajuns
aşa înconjurat de spaimă
mai ales cu alzheimer ăsta
instalat comod pe locul de la geam
mă tutuieşte îmi bea trecutul
ca pe limonadă
doamne ce linişte
în creierul meu
creşte ceva uriaş spune neurologul
măcar de-ar fi crescut
în pantaloni doctore
între două ventilaţii mecanice
o cruce de inox mare
urcă nestingherită spre neant
când va străluci în soarele plin al sfârșitului
citește pe ea
cele două cuvinte scrijelite
cu migala suferinţei

sunt ultimele pe care le știu

de care îmi amintesc iubito
apoi dormi mai departe
în lumea viselor tale
totul e atât de frumos

14
S.R.L.
să facem dragoste
strigi
să facem
să facem
urechile mele sunt pline cu asta
dormitorul
sufrageria
garajul
pe toate rafturile
în orice colţişor
de-atâta dragoste pe stoc
nici gândacii nu mai încap
dar să facem dragoste mai departe
conştiincioşi ca nişte kamikaze
lucrăm şi în weekend cu normă întreagă
ce dacă vecinii nu pot muri
fără antifoane

suntem primul srl

producători de dragoste pură
cu marcă înregistrată la osim
dar iubito
vom intra în insolvenţă
dacă nu vom vinde nimic

să facem dragoste
strigi
să facem
cu dreptul tău irefutabil
de administrator

15
recreație onirică
tiptil te visam goală dansând pe frunze de nuc
mirosea a mere coapte a porumb a tristeţe
bărbaţi cu ochi de sticlă îţi căutau sânii
nebuni
râdeai de iubirile atârnate în castan
mă iubește nu mă iubește
cu braţele-n cer zbori flamingo
prin eden

tiptil ești iarăşi femeie

lumea creşte tot mai mult
în pântecul tău
fluieră dumnezeu

oare am dreptul să mă trezesc?

16
de ce
de ce sunt păsările-atât de vii
când pleacă unde pleacă
de ce nici tu n-ai să-mi mai fii
când întrebările-or să-mi treacă

cum stau de ceruri agăţate

aripi de inimi inimi de destin
de ce ai lacrimi sfărâmate
de ochii mei când se închid

unde alergi când norii plâng

pe îngeri cu umbrelă
şi amintirile te strâng
dureri pe amintiri acuarelă

de ce ai nopţile pictate
pe pânze și cearcefuri
şi ofurile tale toate
sunt (des)cântate de tarafuri

de ce atâtea întrebări
răsar în mintea-mi goală
când tu încă mai zbori
de ce să-mi fie teamă

17
mi-e atâta somn de tine
azi
de parcă vis aș fi deja
acolo
te conjur să-mi cazi
să mă săruți
ce altceva
sau pentru ce
să mai aștept
o altă zi
o altă dimineață
tot bălăcindu-mă-n regret
când pot să mi te am
în altă viață

s-alerg cu tine
ori să zbor
cum o făceam odată știi
din stea în stea-ți făceam
domol
cunună-n păr
ce-aș mai dori

pe-aci prin lume

ce să fac
putere nu mai am
să caut
prin amintiri
ce să refac
(și din nisip nu ies
sclipiri de aur)

mi-e tare somn

de tine
azi

și dorm deja
iubito
să nu rabzi

18
am fost azi la tine

ţi-am poleit bustul/ am udat florile/ am aspirat trădarea ta

mi-am făcut o cafea şi am plâns puţin cu bocelli
apoi cu piaf
am şters praful de pe birou/ de pe certificatul prenupţial
m-am străduit şi cu amintirile/ nu mi-a ieşit
ţi-am revăzut albumul/ nu ştiu de ce
poate din puțin masochism

să mor în baie pe gresie nu mi s-a părut igienic

am încercat din balcon/ teatral/orgolios
dar am uitat că stai la parter
poţi să vii când vrei/ dragostea mea
am curățat tot ce îți amintea de mine/
cu moartea însă rămâne pe joi
p.s.
sărutul spart de sub pat l-am lipit și l-am pus pe servantă
dacă nu mă mai găsești sparge-l vineri

19
noaptea perseidelor
cu tine aznavour mourir d’aimer
cazi scrum fumegând în courvoisier
singurătatea strigă cerșește milă
tremuri și numeri blesteme răvășite
încerci să le așezi prin sertare de suflet
pendulezi sângerând între două lumi
între nouă ceruri
cineva din tine râde
altcineva îți plânge pe umăr
aprinzi o țigară de la jarul din iad
sărut de adio

stea căzătoare

20
din dragoste mă urăști
mă săruți sfâșietor până în neuronii mei bezmetici
însă o faci cu revolverul pe tâmpla mea
îmi șoptești romantic neruda fredonezi aprinsă piaf
dar îmi semnezi ultimatumuri cu stiloul lui bin-laden
te dezbraci languroasă cu ochii-ți mânăstiri în flăcări
dar ai degetul pe trăgaci
mă dorești până la neființă
strigi mai tare decât clopotele din rai
iar eu mă-ntreb nedumerit
în ce fel vei alege să mă ucizi azi

din dragoste sau din ură

21
tu şi acum legeni frunzele
nu ţi-ai schimbat
culoarea lacrimilor
porţi aceeaşi inimă de mătase
mereu m-ai uimit
cu eternitatea
sfintei tale nebunii
cu ochii tăi cât două mânăstiri
în aşteptarea celui uns
palmele cu care mângâi copacii
sunt la fel de fierbinţi
buzele la fel de-nsetate
și visele cât veşnicia
doar eu sunt altfel acum
cerșetor prin amintirile tale

tu legeni încă frunzele

numeri picăturile regretelor
secundele despărțirii de mine
porţi doliu alb negru
negru alb alergi prin trecut

în tine timpul
a rămas prizonierul veşniciei

22
sunt pijamaua ta
roșie
cea de care te lepezi fugitiv
la fiecare 6 pe covor
îmi scrii pe frigider adio
mă suni că nu mai ai nopți în cont
iar eu cu parfumul tău prin buzunare
adun firimiturile de sărut
și te aștept

poate mă vei îmbraca din nou

sau poate voi muri pijama

vii?

23
epitaf

ţi-aş fi putut dărui cuvinte născătoare de lumi

în fiecare dimineaţă
să mă scald în fântânile ochilor tăi
să râd și să plâng
sărutându-te până la rădăcini

aș fi putut să te mângâi
pe fiecare amintire
lacrimă
vis
să te învelesc cu liniştea lunii
prin toate eclipsele de suflet
mi-aş fi dorit să te sculptez
cu mâinile goale din toate pietrele vii
să te crucific pe inima mea
în fiecare golgotă din univers
ţi-am dăruit în schimb singurătatea

iartă-mă dacă poţi

24
mă sărutai
afiș din Casablanca
peretele creștea din el
îți devenisem însăși setea
mușcai
doreai
visai

de-atât sărut
chiar noi eram perete
afiș în drumul tuturor
pe lângă noi
se aprindeau
și se stingeau planete

mă sărutai
mureai
mă sărutai

25
filă din mine ruptă
șchiopătez până la chiuvetă
nu am nimic la picior
nici în inima goală
doar o nălucă albastră
în gât

piaf stă fără regrete

pe robinetul roșu
mereu încearcă să-mi spele trecutul

afară minus infinit

în mine o mie și ceva
de neliniști
poate de la ploaie
mă amăgesc
sau poate din lipsa acută
de oxigen
și de tine

tu dormi singură
respiri singură
urăști singură
eu mor la fel până la opt și un pic
pic la fiecare renaștere îmi spui
bine ai revenit
imediat adio

îmi imaginez că totul e normal

în mintea mea
dacă ploaia s-a sfârșit
împreună cu timpul

mă simt la fel de murdar

piaf e încă acolo
șchiopătez în nicăieri

26
joc
ne jucăm de-a iubirea pe cățărate
tu pe un pisc
eu pe o altă tristețe mare
e mila ta
doamne din ce în ce mai puține
prin trecutul meu nimic nu se compară
cu numele tău pe pagina unu
pe pagina un milion de ani de vor trece
tot acolo sculptat în fiecare celulă
din mine răzbate strigătul

tu
și-o iau de la capăt
tu

nu-mi rămâne nimic doar numele tău

strivit de privirea-mi goală
tu
și aici se opresc toate
mi-e frică strig
mi-e groaznic de frică
mereu voi striga
tu
repetare absolut firească de la primul scâncet
la ultimul oftat

ne jucăm de-a iubirea

pe căţărate

27
dorință
o noapte mi-aș dori cu tine
și nu o noapte de amor
doar calda ta mereu privire
să-mi răstignească al meu dor

în visul tău să mă cuprinzi

așa cum marea plaja o sărută
din ochi tu stele să-mi aprinzi
de fericire gura să-mi rămână mută

pe brațe să mă lași s-adorm

șoptindu-mi numai de a ta iubire
iar eu tiptil promit să mor
să mă prefac tăcut în nemurire

28
ştii că şoaptele tale
picurate chinezesc
pe creierul meu
au efectul eternității
și totuși îmi şantajezi sufletul
cu povestea genunchilor tăi
lipiţi de singurătate
de tristeţe
rotunzi ca două luni pline
virgine

să fiu dumnezeul tău îmi ceri

primul şi ultimul ucigaş de blesteme din viaţa ta
să te desfac ţipăt
să te bântui nirvanic

rămâi drogul meu iubito

din rădăcini de infern și de rai
unicul bilet spre fericire

mai lasă-mă dar să-mi ucid dinozaurii

și apoi vom dansa după muzica ta

29
contrasens
sunt mic tot mai mic
cuvintele tale atât de înalte
urci cu fiecare literă
cobor cu fiecare tăcere
e timpul tău de acum te înalți
eu mă prăbușesc iubito
să-mi spui cu ce e-mbrăcat dumnezeu
dacă mai are ochii albaștri
și dacă își mai amintește de mine
te iubesc strig pierdut
amestec cuvintele puzzle
să le poți înțelege
urci
cobor
păstrează-mi amintirea

fluture uscat
prin cerurile tale

30
îmi împrumuți visele
trecutul mi-l tâlhărești
porți cagulă
dar cu sânii goi
îți ascuți sărutul

te faci că îți pasă

de moartea mea vie
dar îmi lipești
ochii de coapsele tale
sculptate de dumnezeu în ziua liberă

îmi vorbești de dragoste

dar o faci demonic
cu degetele prin inima mea

știu că ești mult prea morgană

pentru o femeie
dar oricum
nu mai am nimic în afară de tine

te cred până la sfârșit

31
pianista
tu cânți la un pian albastru
cu ferestrele deschise larg
să ți se vadă inima mare decapotabilă
și fluturi roșii țâșnesc
pe sub coada pianului

un do de sus acut
un re minor
la la si re
ți-s degetele usain bold
pe pista unui allegro burlesque

în fiecare dimineață mai omori un vecin

spargi binocluri cu furie
părul îți flutură drapel
faci dragoste cu mozart
pe clapele fumegânde

e doar un joc gândești

surâzi cinică
un joc cu spectatori sufocați
cu șampanii în pantaloni

ești udă
miroși toată a fa
mâinile tale ucid
mâinile tale nasc

te joci orgasmică
cu toate corzile la vedere
o reverență și pleci

ambulanța va aduna și azi

suflete sfărâmate pe caldarâm

32
roşu ori doi
împărţit la galben
este egal întotdeauna
cu zâmbetul tău

ai vrut să-mi arăţi primăvara

dezbrăcată de fluturi
și ai repornit universul
cu surâsul tău
rătăcit în destin

am uitat să exist
fără tine eternitatea
seamană cu maica tereza
e joi
viața mi-a rămas luni

taci
cuvinele tale ucid în oricare zi
dar azi oprește clipa
între sânii tăi
moartea pare simpatică

33
îți respiri amintirile
ca pe un drog interzis
defilezi cu chopin
printr-o altă viață
lumea și-a tras draperiile
a stins trecutul
doarme fără să-și ceară
nimic la schimb
doar tu ai rămas santinelă
să numeri pașii spre înapoi
goală prin tine
pe străzi inundate
de numele meu

ar fi trebuit
iubito
să alerg mai încet
să înșel în vreun fel veșnicia
dar n-a fost să fie
aprinde-mă de câte ori vrei
și iartă-te de mine

34
tablou din mine
să taci nu vreau să-ţi vorbesc
despre nimic s-a scris prea mult mă săruţi
nu vreau să crezi în ceva tern
patru buze frământate de necuvânt
cine sunt mă întrebi cine sunt mă întreb
orb te-aş găsi după vis surd te-aş şti
după lacrmi iubito iubito iubito
nu doresc să te vreau
să te vreau nu doresc să te am
să mă ai taci ceva orice
mângâie-ţi palma de fruntea mea
mai repede şi mai repede până la flăcări
uite-mă cenuşă-n plămâni

să taci nu vreau să-ţi vorbesc

despre mine buzele mint inima
doar lasă-mi-o balans pandantiv
între vieţi

35
dăruieşte-mi

mai dăruieşte-mi într-o zi

un cântec necântat de nimeni
un ţărm pe care tu
l-ai presărat cândva cu inimi
mai dăruieşte-mi tot ce-a fost
din întâmplarea ta și-a nefiinţei
sunt călărețul veşnic păcătos
din negurile-ți minții
mai fii o clipă ce n-ai fost
străină de iubiri rătăcitoare
un înger cautându-şi rost
prin lumea ternă și amăgitoare
apoi fii tu aşa cum eşti
o incredibilă culoare
pierdut să fiu de te iubesc
iar tu să râzi nepăsătoare

36
concert privat
pe gâtul tău
păsări albe
cântă joia schumann

sau
poate cântă în fiecare zi
dar numai joia
îmi ghilotinezi visele
clasic

de vineri privesc îndelung

după toate femeile din oraș
în cătarea unei serenade perfecte
pe umerii lor imperfecţi

număr cu disperare zi după zi

tonurile rămase pe portativul ochilor mei
până joi când numai tu şi păsările tale albe
concertează din nou
în amfiteatrul nebuniei mele

37
inventează ceva
rotund şi albastru
ceva în care
să-mi învelesc sentimentele
în nopţile reci
când în sufletul tău e atâta zăpadă

inventează ceva
o culoare nouă
un cuvânt
o zi
orice altceva
de care să mă pot sprijini
în amurgul iubirii tale

inventează iubito
o minune nouă
în care să cred
cum am crezut doar în tine

38
sălășuiești încă
fantomatic
trist dar indubitabil
pe holurile lungi întortocheate
și pustii ale inimii mele
eu mă prefac cât pot că nu te aud
mai înghit un flacon de diazepam
câte-o sticlă de vodcă
dar numai tu știi ce faci
rătăcită prin sângele meu
mă cioplești fără milă
mă sufoci cu săruturi năluci
și târăș fără să respir
din trecut te strig
te implor cât mă ține gura

lumea se-nchină își scuipă în sân

cruci cu limba pictează

sălăsuiești liberă iubito

ca o pasăre nebună
dar eu mă întreb chinuit
dacă după ce voi muri
inima mea va putea putrezi
sau zbor îți va rămâne pe aripi

39
pluteşti teatral
zmeoaică pe visele mele clasice de doi
o poveste alb negru
despre un el aşteptând-o infinit pe ea
vii şireată
te aşezi stradivarius pe arcuşul meu manufacturat
mi-l acordezi cu bemoli
cu diezi cântăm după ureche
paroxistic
râzi în do major
ţipi în si minor şi fugi mereu
înainte de bis cu dirijorul în culise

pe când următorul concert

40
am să-ţi scriu iubitule
desculţă prin oraşul ud cu miros de sărut
nu-ţi voi cere nimic
nici ploii n-am să mă rog să mă ierte
doar paşii mi-i voi lăsa să cutreire singuri
pe străzile pe care mi-ai dăruit luna
şi apoi întreg restul
fragil adunat numai pentru mine

pe aici prin oraşul inundat

fiecare chip îţi poartă umbra pe ziduri
pe cruci
pe asfalt
şi nopţile sunt îmbrăcate
cu sacoul tău galben

am să-ţi scriu doar aşa

să fac ceva
cu disperata mea iederă din suflet
nimic n-am să las nefiresc
când doar amintirea ta
mai respiră în mine
din ce în ce mai încet

să mă citeşti
toată voi fi printre litere

chiar cu trupul meu am să-ţi scriu

41
într-o joi
te-ai făcut sfântă
când doar eu te iubeam păcătoasă
prăvălită în mit nu mai ești a mea

tot mai mulți vin să se închine la tine

și mai mulți cu rugi ori cu cruci să-i binecuvântezi
să îi vindeci de sine să îi vindeci de viață îți cer
iar eu recunosc fără rușine
gelos sunt pe moarte
și cu drag i-aș omorî pe toți

te-ai făcut sfântă

pe neașteptate
nici măcar nu mai mă poți înjura
dacă îți spun că în mintea mea
ai rămas tot goală chiar dacă ceilalți
vor atât de mult să se umple de tine

iubito
chiar te-ai răzbunat

42
îmi visez printr-o lacrimă dinții
stau spânzurat de o stea căzătoare
cerul gurii mi se umple de cer
și lumea-mi zâmbeşte
cu sufletul pe dos
balansez viața ca o madonă pruncul
nani-huţa huţa-nani
cerul e plin de sfinți nuzi

moartea e o tipă topless

împarte bonuri de ordine
spre edenul păcătoşilor

doar tu mă priveşti din eternitate

cu ochii de sub monezi
cu iubirea îmbălsămată
și degetele lumânări

eşti atât de mică

dar atât de dumnezeu

îmi visez lacrima

la rădăcina unui cactus

un deșert înflorit îmi crește în piept

43
și mâine
voi scrie cuvinte din cretă pe asfalt
cuvinte de inimă pe pietre
voi pierde alt veac de singurătate
lângă statuia ta cu iz de femeie perfectă
nu mai am nimic de făcut
dumnezeu a terminat totul puțin înainte
voi număra doar amintirile cu tine
și te voi șterge umil de praf
sau poate voi adormi
iar mâine nu va mai fi

44
poem nerecitabil

fă-te că trăiești
fă-te că trăiești
fă-te că trăiești
hohotitul bufonic proprietar al urechii stângi
are mult mai mulți decibeli azi decât tânguitul suav
sufocat „ce-ar fi să începi să trăiești”
al suratei din dreapta
constat între două palpitații ventriculare
oarecum imun
pe MTV je t’aime
din vecini the winner takes it all
un portărel insistă să-mi sechestreze sufletul până la pensie
copilul meu are teneșii rupți și mama amintirile stricate
anonim la telefon
gândește pozitiv gândește pozitiv
doar cu douăzeci de lei broșura devii fericit
fii fericit cu două zeci de lei
mulțumesc nu acum
obosit mă întind pe calea ferată
îl sun pe dumnezeu
credit insuficient
poate ar trebui să îi las un mesaj

fă-te că trăiești

45
prețul fericirii

s-a luminat demult vestalo

adânci fiori m-au cotropit
mi-ai dăruit o noapte sub cembalo
și focul nevegheat ți s-a sfârșit

potirele cu dor ni-s încă pline

prin edenul iubirii am mai alerga
dar suferința cine să-ți aline
de biciul papei când vei sângera

din mine vulturii vor smulge

pe cruce șoaptele-ți de amor
o veșnicie nu ne va ajunge
păcatul să spălăm din dormitor

s-a luminat și cât ne mai rămâne

din viața asta plină de amar
iubito moartea oricum ne supune
dar din blestem putem să facem har

.............

*
cembalo- clavecin

46
duminică de ploaie
cu picuri lungi și drepți
alunecă-n odaie
se scurge pe pereți
eu stau întins pe viață
sub ultimile morți
mi-e mintea zar de gheață
tălmăcitor de sorți
e ziua cea mai lungă
cu dumnezeu în liber
și frica o să-ajungă
din nou pe suflet lider
tu ai plecat din mine
cu amintiri cu tot
crucificat în sine
sunt oare viu
sunt oare mort ?

47
spuneai roşu
prima să îţi alegi culoarea
de împletit dorinţele
de lipit inimi rupte
de parcă lumina coborâtă timid
pe coapsele tale
te-ar fi putut picta vreodată pe tine
cu întuneric

ne jucam
condamnaţi la eternitate privată
într-un carusel din mijlocul nebuniei
iar unghiile tale înfipte adânc
în spatele meu
tot mai roşii tot mai lungi
sugrumau îndoielile și fricile lumii

dependent de sărutul tău

m-ai făcut înger fără portofoliu
din nimbul meu
brand pentru sinucigași ai făcut

dar a căzut o piatră din rai

și o alta din iad
ca pe o tablă de șah
negru alb
un zid până la cer a crescut între noi
cenușa sărutului s-a spulberat
în deșertul unei iubiri ucise fără judecată

strigă iubito
dumnezeu nu poate fi surd

48
mi-e tare frig și am uitat
cât te-am visat
și cât te-am blestemat
de câte ori te-am așteptat
prin noapte singur îngropat
de ce și cum te-am întâlnit
prin ce cotloane ne-am iubit
de câte ori te-am căutat
pe străzi cu nume de păcat

nu-mi amintesc nimic

doar talpa ta sculptată de nisip

nici numele nu ți-l mai știu

m-am rătăcit
prin mine e pustiu

mă-ntreb străin
la tine ce-am iubit
tu-n loc de inimă
aveai cuțit

mi-e frig iubito și am obosit

exiști sau nu?

eu am murit

49
ne cunoaștem de două cuvinte
neîntâmplările s-au sinucis
în vis ce mică e lumea
dacă cuvântul tău ar fi roșu
iar al meu violet
toate șoaptele scrise pe cer
ar fi începuturi
sau sfârșituri de curcubeie?

50
mi te vei prelinge
încet și lasciv ca într-o împietrire de timp
de cuvânt
oricât de tare te-aș strânge
oricât de tare voi țipa la dumnezeu
îmi vei aluneca topită în beznă
vei picura alene cadru cu cadru
amplificându-mi agonia braille până la paroxism

de-aș putea
de-ai putea
străini să ne prefacem

că n-am existat

51
Inutila serenadă
Din fier forjat, celestă și medievală
Ți-e inima străjer, pe-un gotic turn înalt,
Îmi ești măreață, ca o catedrală,
Peste ale lumii zbateri ,veșnic diamant.

Cu nemurire, sigur, ai fost tu, sculptată,

Te-ai procopsit c-o inimă, perfectă, din cobalt,
Din dragoste, nu ți-e sortit să suferi niciodată,
Pe mine, menestrelul, regește, l-ai uitat...

Din vârful turlei, lumea-ți pare mică,

Privirea ta, arareori, se odihnește-n jos,
M-aș cățăra să te sărut, dar mi-este frică
De nepăsarea ta, cu chip profund, maiestuos!

52
 Re...
de câte trupuri avem nevoie
să ajungem acasă
am trăit cândva în Paradis
încă port urmele sărutului Lui
pe inimă

m-am născut re(flexiv)

cu un creion în mână
la începutul minţii nu prea am ştiut
la ce foloseşte mâna
doar moaşa s-a minunat citind primul meu poem
din această contemporaneitate
pe cordonul ombilical
papirus sigilat cu o bucăţică de suflet
vechi atlantidic a concluzionat obstreticianul
pasionat de regresie
pentru că întreaga tevatură a renaşterii
e oarecum plicticoasă mai ales dacă ţii minte toate morţile
din dragoste pentru tine
nu am vrut să pierd nici o clipă
să îţi amintesc iar şi iar
că împărţim aceiași quarci
şi pe dinăuntru şi pe dinafară
voi continua să te caut
de unde am rămas...

53
îmi place cum vorbești
oare e de bine?
cuvintele tale alunecă ușor
ca niște copii pe un topogan
aproape să se izbească unele de altele
chicotind
șuierând
dar puțini știu că de fapt tu nici nu exiști acolo
ci doar un avatar 3D
7D

tu ești cu hani
acolo unde totul este imposibil de posibil permis
unde nimeni nu seamănă cu nimeni
și unde poți număra poemele până la cât vrei tu
fără să te întrebe cineva ce simți
dacă mai simți
sau dacă mai poți alerga să pari vie

îmi place cum privești

neprivind de fapt nimic
ca o cameră video hd
stochezi imaginile pe un hard exterior

poate cândva te vei uita la frame-uri

slow motion
acum însă ești risipită
toată
e greu să te miști din bucăți
să zâmbești
să le spui oamenilor ce vor să audă

îmi place cum te îmbraci

dar în lumea ta nu ai de ce să stai îmbrăcată (cu hani)
chiar dacă acolo apocalipsa e mai dramatică
decât aici unde cineva
sau altcineva
îți cere autografe
adresa
numărul

54
mâna
piciorul
inima

ai dat deja totul

acum ești într-un alt film
dublură

îmi place să scriu despre tine

dar probabil ar trebui să nu mai îmi placă nimic
pentru că lumea ar putea crede că m-am îndrăgostit

și eu de-abia m-am lăsat

(acelei Petronele Rotar din “ O să mă știi de undeva”)

55
mi-e dor de noi
povară de înger dezaripat
deschid sfios trecutul tremurând
şi te sărut pe fiecare pagină
în acest album alb-negru
sunt stăpânul clipei

tu surâzi mereu din neant

şi dorul ţipă mai încet

56
lobotomizează-mă
fă-mi cunoştinţă iubito cu alzheimer
umple-mi circumvoluţiunile
cu blesteme proaspete
fă ce vei voi cu mintea mea
dar nu-mi opera sufletul

lasă-l aşa muribund

lihnit de tine în fiecare zi

57
bărbatul cu cort

de pe mănoasa preerie a inimii tale

şi-a lăsat barbă
a ridicat o flamură cu blazonul singurătăţii sale
aşteaptă sezonul bizonilor

uneori e trist
alteori doar nepăsător
îşi petrece ziua prin visurile tale
numărând greierii ce-ţi cântă sub pat

sunt zile când se preface că nu există

și zile în care coasa lui pregătește otavă
pentru iarna sufletului tău

doar noaptea îţi bate în piept timid

sperând că îţi vei aminti să îl chemi acasă

58
să-ţi pictez sufletul
zici cu inima la vedere
hai iubitule
eşti dali
esti rafael
eşti ucigaşul temerilor mele ancestrale
pictează-mă strigi
goleşte-mă de mine
tablou înviază-mă

gaură neagră îţi sunt

prin univers te rătăcesc
mistic
tantric
incandescent
definitiv şi iremediabil

sărută-mă
sărută-mă să rămân vie

pe pânza inimii tale

chiar și nimicul este perfect

59
arhanghelizare

prea multe bigbanguri

ai lăsat Doamne
în inima mea haos

oboseşte-mi sufletul
şi fă-mă ecvestru cu spadă
pe câmpiile Armaghedonului

60
măştile de sărut
tu câte săruturi porţi pe frunte
pe obraz
pe buze
pe inimă

poţi să ajungi la primul

cel al mamei dupa travaliu

dar la cel de-al doilea

cel al tatălui beat
de fericire
poţi încă să le simţi freamătul

spune-mi
poţi să arunci săruturile
unul după altul
ca pe nişte măşti
până la acela al primei iubiri
aşezat timid pe buzele-ţi tremurânde
piedestal pentru nemurire

câte săruturi ai adunat tu

iubito
poţi să ţi le aminteşti pe toate
să mai respiri
să mai exişti

şi dacă într-o zi
le vei smulge cu dalta
de pe trupul tău
cu ce iubire vei rămâne
în suflet

61
împietreşte-mi zborul
divino
atunci când arcă-mi vei fi prin neant
lasă-mă să adorm obosit de rătăciri
cu capul pe pântecul tău
leagăn de începuturi
lasă-mă să-ţi simt degetele
prin memoria inimii mele
fruntea îngheţată de frici ancestrale

taie-mi aripile iubito

tu eşti ultimul meu zbor

62
dacă aud
pasul tău mângâind câmpia
şi inima mea în câmpie o-ngrop
pot striga că sunt lângă tine

dacă aud gândul tău străbătând orizontul

şi dorul meu vântului dăruiesc
pot să cred că sunt lângă tine

dacă noaptea te-aud rugându-te zilei

şi-n ruga mea nopţii tale mă-nchin
pot visa că sunt lângă tine

dacă-ţi simt lacrima în această furtună

şi sufletul mi-l împart fiecărui strop prăbuşit
pot spera că voi fi lângă tine

63
numere fatale

să numărăm din doi în doi

cuvintele căzute în noroi
care e-al meu care e-al tău
şi care e-al lui dumnezeu

să numărăm iubirile ucise

în cimitirul lor de mucava
sub cruci mai sunt lacrimi aprinse
tu câte ai ucis iubita mea

să numărăm să mergem mai departe

sub tălpi mai moare cineva
să numărăm şi câtă noapte
ne-a mai rămas în debara

să numărăm şi clipele rămase

cât suflet mai avem să cumparăm
un munte de amintiri frumoase

iubito hai să numărăm

64
sub pleoapa timpului pierdut
împart iubiri fugare
câte-am avut
câte-am pierdut
e toamna vieţii şi cât doare
o bancă stă uimită
pe-o cărare
prin parcul colindat de întrebări
din ochi
se scurge o culoare
din inimă atâtea rechemări
mi-e sufletul ucis
în lumi bizare
şi fug haotic
de oglinzi
mă simt ca un izvor
întors din mare
iubito
poţi să mă cuprinzi

atât amar
se leagănă cu plopii
atâtea păsari
fug în cer
mereu privesc adâncul gropii
mi-e moartea har
sau doar blestem

65
mă fumez pe mine
cu goliciunea mea
fără filtru
mă fumez până în memorii
cu inimă cu tot
mă fumez de tristeţe
de disperare
de frică
mă fumez resemnat
şi mă scutur pe trotuar

sunt propria mea ţigară

ultima din pachetul vieţii

66
eu nu scriu cuvinte
pe tine te scriu iubito
cu fiecare literă
aşa cum mă priveşti
cum mă îmbrăţişezi
cum toată mă săruţi
până la începuturi

te scriu cum mă visezi

şi cum îmi mângâi dimineţile
te scriu cu sângele
cu inima
din tot ce am fost şi voi fi

eu nu scriu cuvinte pe stradă

pe pereţi
în sticle aruncate în mare
pe tine te scriu
iubindu-mă
zburând-mă peste piscuri

eu nu scriu cuvinte
pe tine te scriu
şi te rescriu
până la sfârşit

67
moartea unei iubiri
nu mai avem nimic a ne mai spune
străini frustraţi în jumătăţi de lume
ne furişăm stupizi fără speranţă
tot căutând în beznă o dimineaţă

nimic din ce a fost nu va să fie

chiar de ni-s sufletele triste şi stinghere
chiar de-am lipi iubirea ruptă
mereu ne vom izbi doar de himere

vom naviga prin amintiri haotic

şi lacrimi obosite vom ascunde
un zâmbet vom schiţa estetic
iar noaptea vom urla sub perne

uita-vom ce-am fost vreodată

un trup un suflet laolaltă
de jurămintele eternului mereu
adio tu adio eu

68
chiar dacă
dacă tu taci
dacă eu tac
spunem același lucru
dacă tu zbori
și eu mă târăsc
avem aceași destinație
dacă tu visezi
iar eu coșmăresc
împărțim aceiași lume
cine ești
cine sunt
dacă doar dorul
necruțător îl împărțim
în jumătăți perfecte

69
trăiesc două vieți
într-una sunt un accelerat aglomerat
fantomatic
alergând sălbatic spre o gară de la marginea cerului
în cealaltă sunt un cireș înflorit
cu rădăcini sculptate în grădina inimii tale
nu știu daca acceleratul e nebun
dar cireșul nu își va scutura florile niciodată
trăiesc două vieți
nu pot muri decât o dată

70
pe roua dimineții
plutești morgană goală / cu zâmbetul lunatic îmi cauți risipirea
te furișezi în vise / mă smulgi din liniștea amară
eu somnabul eretic te bâjbâi în căderi
pe străzile din ceruri / prin cele din infern /
mă leagă albicioșii în camere de vată /
seringi cât universul mă storc ca pe lămâi
plutești morgană goală / cu sufletul pe jos
îmi cauți nemurirea / te vreau ca pe cristos
plutești
morgană
goală

71
te prinzi de-a mea privire
cu irişii sculptaţi
prin vinele din tine azi bântuie piraţi
ţi-ai ridicat drapelul
pe-al meu catarg rănit
iubirea ţi-e castelul si dorul pârguit
astepţi iar răsarituri
să îmi dezlege frica
tu vii din infinituri doar să te strig iubita

mâinile mele te doresc

mâinile tale prin sufletul meu
mângâie
alină

ucide-mă de tine
şopteşti lacrimi
sărutul se prelinge pe gât
pe sâni
nu te opri
iubeşte-mă ca un mustang în preeria diavolului
timpul pe coapsele tale are palmele aprinse
albastre
ochiul lumilor stă erect de neîntâmplare
pe pântecul tău

îl simţi ca pe-un dumnezeu fertil

deschide-mă strigi în furtună

lasă-mă să intru
îți văd sufletul zburând
te miros ca pe ultima viaţă
uitată între două morţi

ardem iubito
ardem
cine ne va aduna cenuşa

72
mi-ai fost unica vocală din viaţă
respiraţia oglindă a propriului suflet
în privirea ta l-am văzut pe dumnezeu zâmbind
şi pe mine copil

am dansat cu tine pe sârmă desculţ

moartea lebedelor
şi nu ne-am călcat niciodată pe suflete

ori de câte ori m-am clătinat acolo

în vârful arenei
poate uitând paşii poate uitând că exist
mâinile tale
buzele tale
mi-au amintit cine sunt

sub noi spectatorii aşteaptă finalul

saltul mortal pe sârma subţire
numai unul poate supravieţui

salvează-te iubito
spectacolul tău trebuie să continue

eşti ultima lebădă a acestei lumi

73
tu cânţi la inima mea dezacordată
canţonete rotunde în fa major
redevii solistă goală
pe ritmul pulsului meu decrescendo
îmi numeri bemolii din sânge
năvălind pe buzele tale
însetate de sărut ca de un lied
apoi taci
cu arcuşul rupt şi surâsul pierdut

dirijorul a murit fericit

spectacolul continuă

74
se făcea că sunt viu
de parcă moartea semnează permisii
se făcea că lucrăm amâmdoi
la o dragoste neterminată
era primăvară veșnică
şi din oasele mele crescuse un nuc
se făcea deodată lumină
prin iadul meu privat
dar cel mai mult
se făcea iubito
că erai din nou fericită

un vis
într-un vis
din alt vis

75
înainte îmi plăcea
înapoia ta să tac
până la un miliard
să-ţi aripez cerul cu fulgi albi
să-ţi pictez sânii cu eunuci
cenuşă să te respir
ori de câte ori ardeai în mine

acum urc sângerând numele tău

fără destinație
stelele sunt mai frumoase de jos
iubito
fă o minune
inventează ceva
și adu-mă înapoi

nici un rai nu seamănă cu tine

76
îmi lipseşti ca o potecă
prin jungla sufletului
bezmeticesc orbeşte
olog
m-am rătăcit din nou
iubito
dacă mă auzi
strigă-mă
să mă pot întoarce acasă

77
tu mai crezi

că păsările vor pieri dacă tai aripile cerului

că rădăcinile au nevoie de pământ
şi nu de iubire
încerci să întorci clepsidra
chiar dacă e goală
uneori te trezeşti în visurile altcuiva
fără putinţa de a găsi ieşirea
te legi de uşile prin care vreau să trec
deşi recunoşti în sine
că nu mă poţi opri
ai vrea să modifici trecutul
ceva din el măcar
fără să înţelegi că poate viitorul
trebuie schimbat
tu mori din regrete
alături îţi mor din speranţă
poate ar trebui totuşi să ne iertăm
și să zburăm mai departe

cerul ne poate cuprinde pe toţi

78
hai
hai iubitule te alinţi fecioară goală
într-un câmp de maci verzi
prinde-mă încet dar nu prea
de inimă prinde-mă
de sâni
prinde-mă de visuri
de sărut
hai iubitule
aleargă-mă să-mi redai repaosul fricii
redă-mă mie
ţie redă-mă
hai să ne jucăm la margine de nebunie
poezie pe cocoţate
dragoste de-a oarba
fugăreşte-mă prin univers
acolo unde sufletele noastre
redevin curcubeie

hai
nu mai pot
nu mai vreau să te pierd nicăieri
niciodată

hai

79
azi
ne plimbăm de inimă
aşa cum ieri
ne-am plimbatde picior
şotron
pe bulevardele pustii
înţepenite în aşteptare
aşa cum alaltăieri
ne-am plimbat de mână
prin două eternităţi paralele

azi ne ţinem de suflete

fără teama mâinelui inexistent
şi pictăm pe trotuar fericirilecu cretă albastră
ce zici
într-o altă zi
vei dori şi tu
să ne plimbăm de sărut?

80
când trăieşti cu capul în jos
poţi privi cu tălpile cerul
poţi simţi cum iarba îţi creşte prin cap
şi cum mintea obosită de întrebări
prinde rădăcini printre pietre
când stai iubito cu capul în jos
braţele înfloresc
picioarele îţi devin ascensor către rai
și lumea pare normală
iar când mori invers
iubito
ura redevine iubire

și totul e nou

81
lupii copilăriei mele
mai vin şi acum să-mi urle luni pline
lumi apuse
pe prag
nu mă mai tem de ei
între timp s-au împrietenit
cu haita din inima mea veşnic flămândă
uneori i-aş lăsa să intre
i-aş lăsa să mă facă cină
poate astfel aş îndestula şi eu pe cineva
m-aş îndestula şi pe mine
dar lupii copilăriei vin doar să-mi amintească
din când în când că urletul meu
seamănă atât de bine cu al lor

în fond
urlăm la aceeaşi lună
despre aceeaşi lume

82
numai tu

poţi să-mi împleteşti existenţialo

matinal şi atât de precoce claustrofobia
cu ştrampii tăi prea lycra să rămână credibili întregi
în ascensorul acesta nebun dinspre moarte spre viaţă
în care m-ai azvârlit
placat
aproape disperată din dragoste
să mă faci incredibil eseu
chiar în buturile rivalei de la parter devenită
brusc spectatoare cu degetul înţepenit
pe un buton replay nefuncţionabil
doar tu citadină vestală
mă puteai reinventa
croşeta din resturile minţii mele decăzute
abandonate într-un demisol predestinat
să mă urci furioasă dar atât de tandră
pe terasa inimii tale la o cafea cu frişcă şi un pişcot
iubito
despleteşte-mi puţin buzele să te pot şopti în sfârşit
fericit

83
cândva
puteam să zâmbesc
să aştept dimineaţa
în faţa inimii larg deschise
puteam să călăresc curcubeul
câteva secunde în plus
faţă de oricine altcineva

cândva
soarele din fereastra mea
nu avea răni sângerânde
şi nici luna
atâţia lupi urlători

lumea părea un tren regal

fără destinaţie
în care aveam un bilet
la geam
rezervat pe viaţă

pe atunci nu ştiam că exişti

iar eu mă credeam viu

acum nimic nu mai e la fel

dar iubindu-te mai mult
şi mai mult
decât poate cineva suporta
fericirea îţi poartă numele drapel

departe de tine timpul

e un ucigaş plătit
de singurătate

84
aş fi vrut
să îţi scriu o scrisoare lungă
cu litere adevarate albastre şi miros de liliac alb
chiar eu aş putea fi scrisoarea
dacă aş renunţa dimineţile să mă mai trezesc din visul tău

ţi-aş scrie cum e să mori într-o moarte necunoscută

una în care te faci că eşti viu şi ceilalţi se fac că te cred
dar mă gândesc că ar fi prea trist să îţi scriu despre moarte
şi plictisitor să citeşti ceva ce ştii deja de la ştiri

mai bine ţi-aş scrie alfabetul literă după literă

caligrafic
artistic
chiar de mai multe ori pe mai multe pagini
iar tu singură vei putea alege veştile pe care le doreşti de la mine
amestecându-le oricum vei dori

ar putea părea puţin ciudat nu-i aşa

dar ai să vezi la final că în orice fel vei aşeza litereleîn mintea ta
toate îţi vor vorbi despre iubirea mea disperată
sugrumată fără judecată în piaţa publică
despre ultimul tău sărut şi despre tine

aş fi vrut să îţi scriu o scrisoare lungă cât toate amintirile la un loc

dar cred că deja am scris-o
şi am uitat că de fapt nu exist

85
alunec în mine
o plutire albastră-n albastru
cer în cer linişte
alunec uşor
mă dezbrac de ieri de azi
de dorinţe
doar talpa lui dumnezeu
pășește pe cenuşa sufletului

alunec

86
te urăsc dragul meu
îmi strigai
condamnată de patimi
cineva din infern
îţi strângea garoul pe lacrimi
te urăsc cum urăsc viaţa
liniştea buzelor tale se-aşeza cuminte pe mine
te urăsc te urăsc mai presus de fiinţă
şi râdeai nebuneşte îngropată în teamă
te urăsc
mureai otrăvită de ură
doar timpul se opera uneori
între sânii tăi ca o glumă

eu tăceam
tac mereu
ura din mine n-am s-o pot striga niciodată
apoi ai plecat către cer resemnată deodată
te urăsc azi şi eu
trecutul târând după mine
te urăsc dragul meu
ura ce bine îţi vine

87
nu ne spunem adio
ci bun plecat ar fi de ajuns
tu în colţul tău de infern
eu în al meu
ca o întoarcere acasă
doar mâna ta dreaptă
doar mâna mea dreaptă
să străpungă durerea
întunericul
frica
umbre îmbrăţişate
amestecându-se
confundându-se în neant
nu ne spunem adio
nu ne mai spunem nimic
să cădem în noi doar
să cădem albastru în sus
până acolo
unde nu mai există ochi
ci doar lumină

88
trilogia nimicului
prima zi

bună dimineaţa zic sau cred că zic

fără gură dorm încă în tine
pe patu-ţi roşu rotund
perseidele minţii mele adună în cădere dorinţe
confetti
castaniete
pentru cine mă las de fumat
de plămâni
de visat
din iubit ce să las
cui
bună ziua mea chiar strigată nu spune nimic
nici măcar nu ştiu dacă ar putea fi egală
cu ziua ta bună de sărut
mai bine tac
nebună ziua gândesc
oare ar fi mai politicos sărutmâna
orice
oricum
înainte sau după noapte bună

ziua a doua

bună ţip sau aşa cred

că ar fi fost dimineaţa asta
pe buzele tale însorite amintirile au săpat găuri negre
creierul meu e un cimitir
nu mai am ţigări nici plămâni
ultimul vis e amanetat pentru un surâs alb negru
ce înseamnă bună
ce înseamnă ziuă
noaptea mă mestecă
face din mine baloane sinucigaşe

ultima zi

nimic simt
nici bună
89
nici nebună
viaţa nu mai are dimineţi
amiezi
nopţi pentru mine
nici eu pentru ea
suntem chit
putem pleca fiecare
spre întoarcerea sa

tu cum eşti

90
se adună umbrele
pe câmpia aridă a sufletului
nori negri desenează păsări schimonosite
de ură stau spânzurate ferestre închise

uneori te zăresc pictând lacrimi abstracte

alteori culorile tale se preling răni
pe braţele mele sculptate în rugă

troiţele au fost secerate necoapte

nesfinţite
nesfârşite îmi sunt încă dorurile
visurile cu tine umplu cerul de ţipete mute

plouă străin
plouă inutil
fără tine nici în această veşnicie
nu voi şti cine sunt

91
ţăndări onirice

nu poţi să fii decât ceea ce eşti,

dar întodeauna vei fi mai mult
decât poţi să crezi

............................................

la hotar de paradis
păsări damnate
fac cuiburi
din pene de îngeri căzuţi

cuvioase
fluieră psalmi
aşteptând răbdătoare
mântuirea promisă

dumnezeu ascultă rap

cu ochii pe ceasul stricat
al eternităţii

nu s-a schimbat nimic

curgem toţi resemnaţi
prin avalul destinului

doar uneori
câte un avatar milostiv
trimite bilete de arcă
pe email

dar nu toată lumea are net

92
te-am iubit rotund
poate mult prea rotund
pentru ascuţişul trecutului meu
dar în cercul imens în care te-am închis egoist
te-ai izbit sângerând în fiecare zi
de triunghiurile nestatorniciei mele concentrice
când toată ai fost doar o rană
am deschis cercul meu perfect
iar tu ai căzut printre două linii paralele spre infinit

poate mâine
poimaine
cândva
cineva contemporan cu geometria inimii
mă va ajuta să repet examenul unei iubiri 3,14

93
toamna ochilor tăi

se prelinge greu lumina

cerul pare tot mai trist
a încărunţit grădina
vântul e prea altruist
lumea curge sub umbrele
în aval de paradis
n-avem visuri şi nici stele
bruma dorul ne-a ucis
se usucă-n rugi speranţa
galbeni goi cădem din rai
ne amestecăm cu ceaţa
moartea cântâ-ncet la nai
o iubire stă s-adoarmă
devenim din dealuri văi
vara-i dusă iar e toamnă
plâng din nou cu ochii tăi

94
singurătatea coboară pe draperii
dumnezeu știe pe unde intră
mă ascund sub canapea
și mă cred cerul înstelat
al vecinei de la demisol
singurătatea nu știe asta
pășește silențios
pe tocuri cui
mă vrea
mă iubește
mă cere de bărbat
singurătatea mea e blondă
sau poate e numai vopsită
oricum nu-i cer nimic
ea mi-a promis deja totul
adorm doar îngăduitor
mângâind-o pe creștet

știu că mă va ucide în somn

dar deja am iertat-o

95
ca şi cum învolburarea minţii tale
ar putea fi direct proporţională
cu descoperirea propriului panaceu
stai lipită de ploaie numărând savant
clipele despărţirii de mine
picăturile unui potop abia început
amintirile puţine dar atât de vii
unde dumnezeu a existat cu adevărat
a cinat cu noi şi am băut cu el vin din grail

amesteci alchimic iubirea încă fierbinte

ura vulcanică
indiferenţa la zero absolut
în creuzetul sufletului rămas neancorat şi taci
taci chiar dacă mă auzi strigându-te
bătându-ţi în piept
chiar dacă simţi genunchii mei rugă
sângerând a îndurare pe inima ta criogenată
sunt la fel de pierdut iubito
sub această ploaie a sfârşitului
dar întinde-mi măcar o speranţă
prin fascinanta şi ucigătoarea nebunie
cine ştie...
poate putem să spargem clepsidra
cu pietrele aruncate spre noi

96
mi-au rămas amintirile mari
poate de la ploaie
mă mint
atât de mari încât pe strada ta
iubito
aud trecătorii spre nimic
șușotind complice
uite niște amintiri care umblă singure
iar uneori câte un copil neatent
trece prin mine
alergând cu câte ceva dinlăuntrul tău
visurile mi-au rămas mici
mici de tot
oricât de mult m-am străduit să dorm încontinuu
să păstrez parfumul tău veșnicii la rând
sunt atât de mici
draga mea
și strânsoarea lor aprigă
sufletul mi-l împinge spre o altă ieșire
care ieșire doctore întreb psihologul beat
pierdut și el cumva prin visurile mele mici
nu știu prietene
tu te-ai născut când ar fi trebuit să mori
și ai trăit invers
dar am o veste bună
vei renaște de câte ori vei iubi

97
ţi-aş deveni terestru
să pun capăt cumva acestui război rece tăcut
în care fiecare din noi stă cu arătătorul armat
să schimb această întâmplare predestinată
unde aşteptarea eonică ne scufundă încet
cu inelarele doar cruţate să împungă cerul
cerşind clemenţa începuturilor de lumi androgine
ţi-aş deveni iubito trup ghemuit de frici ancestrale
sub aluniţa sânului stâng să-mi număr fericirile tartinabile
dimineaţa în patul tău lângă ceai
dar continui să mă prefac a nu exista
păstrez oglinzile acoperite
îmi şterg meticulos amprentele de pe fiecare sărut străin
din principii bolnăvicioase
concepute de filozofi repetenţi la eternitate
incapabil să mă trezesc dintr-un vis anonim
fără finalitate previzibilă
dar poate suntem doar spectatori clandestini
pe rânduri diferite la un film infinit D
cu singurătatea în rol principal
iar pe hol dumnezeu vinde popcorn
numai celor cu bilete rezervate online

98
merg
lângă mine merge trecutul
cadenţăm amici
liniştit
uneori prin întuneric
mă strânge de mână
deschide uşi
când e trist stă ascuns
sub sacoul meu vechi
cocoaşă dureroasă la ploaie
la frig
nu vorbeşte nu îl întreb
noaptea doar îi aud oftatul
din perna vecină
poate de bătrâneţe
sau plictiseală mă mint
ştiu că ar vrea să plece
să-mi găsesc singur paşii

dar protector se teme

că nu am întinerit destul

99
matrice
gândurile tale sunt vii
și te faci comodă pe retina mea
ai părul ud de tristețe
gândurile lungi înroșite ard
în pieptul meu cenușa ultimei morți
curbezi universul de partea ta
găuri negre plictisite
joacă blackjack cu destinul
mi-a fost împlinit
doar amintirile mi-au rămas lașe
absente
înecate într-un abis neexistențial
mă renaști uneori în joacă
vultur peste gândurile tale
sunt vii și mereu uiți de tine
prin mine
toate viețile se termină neîncepute

gândurile tale

100
nu mai ştiu

dacă ai existat
chiar dacă prin suflet
înger încă-mi cutreieri
amintirile despre tine
s-au încuiat în univers
şi doar palmele
îţi păstrează urma sânilor
pulsul
pe marginea timpului
mi-am cusut pleoapele de cer
ultimul tău sărut a crescut
să te caute vultur
deschide o cale

101
de-aș putea biserică
să te pictez la est de primul cuvânt
să-ți arăt iubito smoala arderii mele
literele sisifice pe care le urc
pe gleznele tale înghețate
alunec iar și iar
mort viu prin durerea dorului
mă întorc gol
dumnezeu
sculptează din mine
renunțări
învieri
cruci
de-aș putea
mai sus
mai sus
să-ți ajung
flacără închisă
sub pleoape

102
tăcerea toarce
în poala ta urcă un dali îți picteză sânul rourează
în graal amintiri tsunami coboară peste țipătul meu
toarce tăcerea în pineală dali te desface
triunghiuri pe cer dumnezeu m-a legat țăruș în inima ta
tăcerea s-a dezbrăcat până la oase taie din mine felii
rotunde regrete ard candelă în poala ta veșnicia

eu și dali

103
ploaia mă ţine afară
tu mă ţii în afara mea viu
înăuntru nu mai e nimic
casa mi-e goală
fără acoperiş sufletul
se ascunde de mine
într-un parc timpul
a rămas mic
ne ţine de mână
pe un balansoar
viaţa şi moartea coboară
urcă azi şi tu
în infernul meu
s-a inventat surâsul
desigur
şi acesta este al tău
ploaia nu s-a oprit
pentru că nimic nu s-a oprit
în mine cineva caută
caută
caută...

104
unde e hotarul dintre noi
urma cuțitului dintre suflete
când sunt eu
când sunt tu
cerc din cerc
lacrimă-n lacrimă
cum pot ști
care e gândul meu
care e al tău
sărutul cui
pe buzele căruia
dacă bulgăre ne rostogolim
avalanșă
prin toate cerurile?

105
doar două

înjurături mi-au rămas (de la tata)

primordiale ce-i drept
şi acelea lipite de timpanul urechii stângi
pe care un orelist practicant budhist
mi-a scos-o fără ezitare din rădăcină
pentru mântuirea mea nirvanică anticipată
a concis aproape fericit privindu-mă
suferind atât de mult după şoaptele tale
alerg eu oarecum nepăsător de perspectiva edenică
după şoaptele tale singurele din lume
care m-ar putea face cumva să cred
că destinul meu are vreo însemnătate acolo sus
chiar şi aşa într-o ureche cum am rămas

106
tot mai puţin trup
pentru acest suflet condamnat
să rămână viu
chiar şi infernul a devenit milostiv
se preface fără smoală că ar fi rămas
atât de puţin trup
pentru o iubire care creşte
creşte
evadează lumină spre roşu

învaţă-mă doamne
cum să-mi păstrez inima
sau măcar memoria ei
pentru noul trup ce nu-mi va recunoaşte
cealaltă jumătate
atât de greu regăsită

te rog

107
ce mai poţi găsi

când flacăra s-a stins

şi vântul a spulberat cenuşa
ce să mai cauţi
când chiar tu ai ars
în aceeaşi flacără cu iubirea
ce să mai spui
când totul s-a spus
dacă buzele s-au topit
şi cuvintele s-au ciobit
ce să mai fii
când totul ai fost
dacă flacăra s-a stins

şi vântul a spulberat cenuşa

108
sunt fiul copilului meu

şi bunicul bunicului meu

nepotul nepoţilor mei nenăscuţi încă
mi-am trăit deja toate vieţile şi morţile toate mi le-am murit
am fost eu am fost tu am fost fiecare din voi unul câte unul
şi toţi laolaltă
am învăţat toate iubirile pe de rost
toate fricile şi toate urile
să ucid şi să dau viaţă să râd şă să plâng cu râşii cu plânşii
dar de fapt n-am fost niciodată ceva în această iluzie...
suntem într-un teatru cartezian dragii mei
un prestidigitator ne-a păcălit pe toţi

109
tu spui că vezi cerul albastru
în fiecare zi te aprob
deşi eu îl văd mereu roşu
între mine şi tine aşez o punte de respect şi nobleţe
pe care păşesc mereu până la jumătate
însă tu rămâi la capătul orizontului tău
şi-mi arunci etichete neurologice
de unde ştii tu cum e lumea mea
sau dacă suntem amândoi acolo
timpul e o plastilină mov în vitrina eului dominant
îl priveşti fără să îl atingi
dar când moartea vine
devii hoţul propriului timp
spargi vitrina şi modelezi din el o renaştere
atunci cerul pe care vrei să-l priveşti
poate avea orice culoare

110
poeţii nu mor niciodată dimineaţa

când moartea doarme goală-n patul lor

tiptil ei goi se duc să facă piaţa
iubita să-şi răsfeţe-n dormitor
c-o floare o cafea şi-un biscuite
cu un sărut etern pasional
chiar şi cu versuri scrise pe perete
întorc clepsidra simplu şi banal
poeţii nu mor niciodată dimineaţa
amor cu moartea noaptea fac mereu
şi morţi de-ar fi tot moartea le-ar da viaţa
căci sunt amanţii ei lăsaţi de dumnezeu
poeţii nu mor dimineaţa...

111
m-am întâlnit cu mine
pe camino
eram atlant
și încă androgin
tu tot voiai să scapi
de mine
eu încă te rugam
să ne iubim
păream ce-am fost
și încă sunt
o dată zbor
o dată vânt
un menestrel
rătăcitor prin sine
un urlător de dor
numai de tine
tu nu mai știi
că am fost unul
eu toți eoni te-am purtat
în pieptul meu
prin lume ca niciunul
te-am așteptat
te-am adorat

m-am întâlnit cu mine

pe camino

un câine m-a mușcat de cer

pe drumul ăsta nu există mâine
de ești și tu pe-aici
în vis lasă-mi un semn

112
 Epilog

Când nu mai ai întrebări, începi să primești răspunsuri

Vine o vreme când, oricât de econom ai fi, rămâi fără întrebări. Te

trezești uimit dimineața prin parcuri, numărându-ți pașii spre nicaieri.Nici nu
știi dacă azi e azi, dacă e mâine, dacă e ieri...oricum nu îți mai pasă, pentru
că nici măcar nu știi cine ești.Prin mintea ta se plimbă, la rându-i,cineva cu
pantofi de step, dansează pe fiecare amintire dragă, o strivește. Doar de
dragul spectacolului. Ești închis în lumi abstracte din care nu poți să mai
înțelegi nimic. Pe de-o parte cea din mintea ta, prin care amintirile se
prabușesc ca niște piese de domino, iar pe de altă parte, cea prin care pașii
te poartă obosiți căutând o cale spre undeva. Oriunde. Încerci din răsputeri
să surprinzi măcar flash-uri din tine, din trecutul tău și arareori, pentru
câteva clipe zărești ceva...un sărut, o lacrimă, un scâncet de copil. Te simți
un pic Om. Te așezi pe o bancă, ruptă și aceea, încercând să adormi
îmbrățișat de câteva amintiri. “ Poate, totuși, cineva m-a iubit...” îți spui și
închizi ochii cu speranța că vor rămâne așa până când Dumnezeu va voi să
te întrebe dacă îți place cum e îmbrăcat. Si dormi...și dormi ! Pentru ce sa
mai mergi înainte?

113
 Istoric literar

Premiul al II-lea -Festivalul Naţional de Poezie "Andrei Mureşanu"-1990

Braşov
Premiul al II-lea la Festivalul Naţional de literatură,secţiunea poezie "Eusebiu
Camilar-Magda Isanos"-2008 Suceava
Premiul al III-lea la Festivalul National de literatura,sectiunea proza: „Eusebiu
Camilar-Magda Isanos”-2009 Suceava
Premiul I la festivalul de poezie „Andrei Muresanu” editia a IX a-,Brasov iunie
2012
Premiul II la festivalul de poezie”Andrei Muresanu” editia a X -a-, Brasov,iunie
2013
Premiul II la festivalul de poezie „Andrei Muresanu” editia a XII-a, Brasov,
iunie 2015
Premiul II la festivalul de creatie „ Alexandru Macedonski” editia a III-a,
Bucuresti, martie 2016 (poezie)
Premiul Special al juriului la festivalul de poezie "Andrei Mureşanu "- 2016,
Brasov
Apariţii lirice in revista "Dealul Melcilor" Braşov-2007
"Sub soarele speranţei" volum de poezie editat în 2007
"Ingerul din urmă" -volum editat in martie 2009
„balerina timpului”- volum de poezii editat dec 2011- editura „Eikon”,Cluj
„Jurnal sentimental”-volum comun de poezii impreuna cu Nuta Istrate Gangan
(Florida –USA) iunie 2013 editura „Pastel” Brasov
„Heart Tango”- volum comun de poezie, impreuna cu Nuta Istrate Gangan-
editura Amazon- SUA,- 2015
„Dresorul de fluturi”- volum de poezii,editura „Arania”- 2014- Brasov

114
 CUPRINS

În loc de prefață…………………………………………………………………………………………2
Crez poetic………………………………………………………………………………………………4
contract vital…………………………………………………………………………………………….5
deziluzionistul…………………………………………………………………………………………...6
urban flash……………………………………………………….......................................................7
tânguire………………………………………………………………………………………………….8
portret final……………………………………………………………………………………………...9
tu nici nu știi…………………………………………………………………………………………...10
când am nevoie de tine……………………………………………………………………………....11
asincron…………………………………………………………......................................................12
de-a josul în sus……………………………………………………………………………………….13
ritual……………………………………………………………….....................................................14
S.R.L…………………………………………………………………………………………………....15
recreație onirică……………………………………………………………………………………......16
de ce………………………………………………………………………………………………….....17
mi-e atâta somn de tine…………………………………………………………………………….....18
am fost azi la tine……………………………………………………………………………………....19
noaptea perseidelor…………………………………………………………………………………....20
din dragoste mă urăști………………………………………………………………………………....21
tu și acum legeni frunzele…………………………………………………………………………......22
sunt pijamaua ta……………………………………………………………………………………......23
epitaf………………………………………………………………………………………………….....24
mă sărutai……………………………………………………………………………………………....25
filă din mine ruptă……………………………………………………………………………………...26
joc…………………………………………………………………………………………………….....27
dorință…………………………………………………………………………………………………..28
știi că șoaptele tale…………………………………………………………………………………....29
contrasens……………………………………………………………………………………………...30
îmi împrumuți visele…………………………………………………………………………………...31
pianist…………………………………………………………………………………………………...32
roșu ori doi……………………………………………………………………………………………...33
îți respire amintirile…………………………………………………………………………………….34
tablou din mine………………………………………………………………………………………...35
dăruiește-mi……………………………………………………………………………………………36
concert privat…………………………………………………………………………………………..37
inventează ceva……………………………………………………………………………………….38
sălăsuiești încă………………………………………………………………………………………..39
plutești teatral………………………………………………………………………………………….40
am să-ți scriu iubitule………………………………………………………………………………….41
într-o joi…………………………………………………………………………………………………42
îmi visez într-o lacrimă dinții………………………………………………………………………….43
și mâine…………………………………………………………………………………………………44
poem nerecitabil……………………………………………………………………………………….45
prețul fericirii……………………………………………………………………………………………46
duminică de ploaie…………………………………………………………………………………….47
spuneai roșu……………………………………………………………………………………………48
mi-e tare frig și am uitat……………………………………………………………………………….49
ne cunoaștem de două cuvinte……………………………………………………………………….50
mi te vei prelinge………………………………………………………………………………………..51
inutila serenadă………………………………………………………………………………………....52
Re………………………………………………………………………………………………………...53
îmi place cum vorbești…………………………………………………………………………………54
mi-e dor de noi………………………………………………………………………………………….56
lobotomizează-mă………………………………………………………………………………………57
115
bărbatul cu cort…………………………………………………………………………………………..58
să-ți pictez sufletul……………………………………………………………………………………….59
arhanghelizare…………………………………………………………………………………………...60
măștile de sărut…………………………………………………………………………………………..61
împietrește-mi zborul…………………………………………………………………………………….62
dacă aud…………………………………………………………………………………………………..63
numere fatale……………………………………………………………………………………………..64
sub pleoapa timpului pierdut……………………………………………………………………………65
mă fumez pe mine………………………………………………………………………………………..66
eu nu scriu cuvinte……………………………………………………………………………………….67
moartea unei iubiri………………………………………………………………………………………..68
chiar dacă………………………………………………………………………………………………….69
trăiesc două vieți………………………………………………………………………………………….70
pe roua dimineții…………………………………………………………………………………………..71
te prinzi de-a mea privire…………………………………………………………………………………72
mi-ai fost unica vocală din viață…………………………………………………………………………73
tu cânți la inima mea dezacordată………………………………………………………………………74
se făcea că sunt viu………………………………………………………………………………………75
înainte îmi plăcea…………………………………………………………………………………………76
îmi pipsești ca o potecă…………………………………………………………………………………..77
tu mai crezi………………………………………………………………………………………………...78
hai…………………………………………………………………………………………………………..79
azi…………………………………………………………………………………………………………...80
când trăiești cu capul în jos………………………………………………………………………………81
lupii copilăriei mele………………………………………………………………………………………..82
numai tu……………………………………………………………………………………………………83
cândva……………………………………………………………………………………………………..84
aș fi vrut…………………………………………………………………………………………………....85
alunec în mine…………………………………………………………………………………………….86
te urăsc dragul meu………………………………………………………………………………………87
nu ne spunem adio……………………………………………………………………………………….88
trilogia nimicului…………………………………………………………………………………………...89
se adună umbrele………………………………………………………………………………………...91
țăndări onirice……………………………………………………………………………………………..92
te-am iubit rotund…………………………………………………………………………………………93
toamna ochilor tăi…………………………………………………………………………………………94
singurătatea coboară pe draperii………………………………………………………………………..95
ca și cum învolburarea minții tale……………………………………………………………………….96
mi-au rămas amintirile mari………………………………………………………………………………97
ți-aș devein terestru……………………………………………………………………………………….98
merg………………………………………………………………………………………………………..99
matrice……………………………………………………………………………………………………100
nu mai știu………………………………………………………………………………………………..101
de-aș putea biserică…………………………………………………………………………………….102
tăcerea toarce……………………………………………………………………………………………103
ploaia mă ține afară……………………………………………………………………………………..104
unde e hotarul dintre noi………………………………………………………………………………..105
doar două…………………………………………………………………………………………………106
tot mai puțin trup…………………………………………………………………………………………107
ce mai poți găsi…………………………………………………………………………………….........108
sunt fiul copilui meu……………………………………………………………………………………..109
tu spui că vezi cerul albastru…………………………………………………………………………...110
poeții nu mor niciodată dimineața……………………………………………………………………...111
m-am întâlnit cu mine…………………………………………………………………………………...112
Epilog……………………………………………………………………………………………………..113
Istoric literar………………………………………………………………………………………………114
116
117