AniDeȘcoală.

ro
Distrează-te inteligent !
http://www.anidescoala.ro

O poveste plicticoasa-Mircea Santimbreanu

GREU E SA FII BUNIC! În primul rând să stai mereu — aşa vor povestitorii — la gura sobei
(asta e tribuna bunicilor — incomoda tribună, orice aţi zice).

În al doilea rând să-ţi tremure vocea, în al treilea rând, după ce că-ţi tremură glasul, să tot
spui şi să spui la poveşti, în al patrulea rând să ai cel puţin un nepot — de fapt asta merita s-
o amintesc în primul rând —în al cincilea rând, dar ce să mă amestec eu? La urma urmei, nu
sunt decâââât locţiitor de bunic. Nici demisia nu mi-o primeşte nimeni. Aşadar, eu am un
nepot. Nu-i sunt bunic, pentru că îi sunt doar unchi. Şi de vreo doua zile mă aflu în vizită la
părinţii nepotului meu.

— O, ce bine că ai venit — m-au întâmpinat ei — o să aibă cine-i spune poveşti lui Mirciulică.

„Nimic mai firesc, mi-am zis foarte linistit şi chiar bucuros. Dacă ai un nepot, n-ai decât să-i
spui povesti."

Şi, în prima seară, apropiindu-mă de gura sobei care duduia — înfricoşat să nu-mi ia foc
hainele noi — m-am apucat să-i povestesc.

Mirciulică stătea cu fruntea pe genunchii mei. Păcat că n-am făcut o poză. Aş fi pus-o drept
copertă pe o carte din care n-am scris decât titlul: „Bunic la 13 ani".

Am început să-i povestesc. Ştiţi, voiam să-i fac o impresie bună. N-o să-mi luaţi deci în nume
de rău dacă, scotocindu-mi creierul în cautarea celei mai reuşite povestiri ale mele, am
început să-i povestesc una de... Petre Ispirescu.

—A fost odată ca niciodată, am început cu glas tremurător... A fost odată o fata frumoasă şi
harnică...

—A fost? Acum nu mai este?

—Nu, puişorule, acum nu mai este.

Am simţit că ceva nu e în ordine. Mirciulică a lăsat buza în jos. M-am uitat cu teamă să nu şi-

1/4
 AniDeȘcoală.ro
Distrează-te inteligent !
http://www.anidescoala.ro

o frigă de plită.

Am auzit o sfârâiturş, apoi încă una, şi am tresărit. Îi curgeau lacrimile pe sobă.

— Şi de ce nu mai este fata harnică şi frumoasă? A murit? m-a întrebat cu glasul sugrumat.

— Bineînteles. E tare mult de atunci.

—Nu vreau sa moară! a ţipat băieţasul deodată, şi pe faţa lui mică se citea o asemenea
tulburare, încât m-am speriat şi, uitând pentru moment de Petre Ispirescu, am adăugat:

—Bine, atunci n-a murit...

— Ce bine îmi pare... că n-a murit... a oftat bucuros Mirciulică. Acum zi-i mai departe.

—Şi fata harnică şi frumoasă avea o mamă vitregă...

Iar a clipit Mirciulică, încruntându-se:

—De ce avea o mamă vitregă?

—Pentru că mama ei bună murise...

—Da? Nu vreau să moara... Nu vreau! Nu vreaaau!

— Bine, dar întelege-mă, daca nu moare mama bună, nu poate să aiba o mama vitregă. E
clar!

— Şi de ce să aibă o mamă vitregă?

—Pentru că dacă n-are o mama vitregă, n-o mai alungă nimeni de-acasă, în lume... .......

—Pe cine?

—Pe fata cea harnică şi frumoasă.

—S-o alunge în lume? Nu vreau! a început el să urle atât de tare, încât mi s-a făcut şi mie
milă de fata cea harnica şi frumoasă...

—Fie, am zis. Îţi spun altă poveste, sunt doar atâtea...

Am început: A fost odată o fetiţă cuminte. O chema Scufiţa Roşie. Şi bunica ei care locuia într-
o pădure era tare... adica, cum să spun, era bolnavă...

—Nu vreau să fie bolnavă, mi-a poruncit băieţaşul.

—Nici nu era bolnavă rău. Mi se pare că avea o gripă — adica nu, am schimbat repede
diagnosticul, vazând cş Mirciulică nu e de acord cu gripa — un fel de guturai, strănuta şi îi
curgea nasul... Atâta tot...

—De ce să-i curga nasul? Trebuie să-i curga nasul?

2/4
 AniDeȘcoală.ro
Distrează-te inteligent !
http://www.anidescoala.ro

—Da. Pentru că altfel fetiţa nu se duce în padure să-i duca bunicii un ceai fierbinte, şi nu se
întâlneste cu lupul, şi n-o manânca lupul, am izbucnit la capătul răbdării.

—Foarte bine. N-o manânca lupul, se bucură, batând din palme, Mirciulică. Spune mai
departe!

De data asta am început să lăcrimez eu.

—Dragă Mirciulică, crede-mă, nu se poate să n-o manânce lupul. Pe cuvântul meu că nu se

poate. Cel mult, ştiu eu, să nu-şi ascută prea tare dinţii, sau să se facă, mda, să se faca doar
că n-o vede şi să treacă pe lânga ea... Dar nu, trebuie să o vada...

—Bine, o vede.

—Dar dacă o vede, o manâncă...

—Atunci să n-o vada...

Încurcată afacere. Simţeam că-mi crapă ţeasta. Ce să fac? M framântam leoarca de sudoare.
Să-i spun povestea cu cei doi copii rătăciţi? Nici vorbă. Parcă o să vrea Mirciulică să se
rătăcească? Atunci cu căprioara rănită. Nici asta.

— Uite ce e, Mirciulică. Am să-ţi spun o poveste cum îţi place ţie. Dar mâine seară... Acum
am niţică treaba. Bine?

Baiatul a mormăit nemulţumit, dar a plecat la culcare. Am plecat şi eu. N-am închis ochii
toată noaptea. A doua zi, nu m-am atins de mâncare. M-am rotit în jurul mesei pâna ce-am
ameţit, dar în sfârşit, spre seară, găsisem ce să-i povestesc...

L-am chemat la gura sobei şi, legat cu o prişniţă la cap, am început :

— A fost odată, şi mai este şi acum, o fată, pe nume Ileana Cosânzeana. Si Zmeul n-a răpit-
o... iar Făt-Frumos o cauta peste tot, dar pentru că ea nu fusese răpită, el n-o gasea
nicăieri... A colindat Zmeul toată lumea, numai acasă nu o căutase!... Putea să-i dea un
telefon, dar nici prin minte nu-i trecea că Ileana este acasă. Şi într-o zi, s-a întâlnit cu Zmeul.
Şi Zmeul l-a rugat să-i taie capul.

Dar Făt-Frumos, nici gând. Ba, dimpotrivă, i-a dat şapte antinevralgice pentru cele şapte
capete, daca l-or durea vreodată.

Pe deasupra i-a mai dat şi adresa unui medic şi a plecat mai departe. Şi s-a întâlnit cu
Zgripţuroaica... Era o zgripţuroaică foarte cumsecade, care
i-a dat un ulcior cu apa vie, spunându-i:

— Să stii, Fat-Frumos, că n-o să ai nevoie de apa vie pentru că nimeni n-o să te omoare
niciodată.

Şi l-a ospătat cu de toate. Ba la plecare i-a mai dat şi un făraş pentru jăratic, dacă o să i se
facă foame calului...

Şi a mers Făt-Frumos mai departe, pâna s-a întâlnit cu Muma Pădurii. Era o batrână foarte

3/4
 AniDeȘcoală.ro
Distrează-te inteligent !
http://www.anidescoala.ro

simpatică şi cu chef de vorbă, ca toate batrânele...

—N-ai vazut-o pe Ileana Cosânzeana? a întrebat-o Fat-Frumos.

—Nu, fătul meu. Probabil că este acasa.

Făt-Frumos s-a înapoiat acasă şi a găsit-o pe Ileana Cosânzeana plângând amarnic: i se

arseseră plăcintele.

— Nu-i nimic! a strigat Fat-Frumos. Aşa îmi plac plăcintele. Arse.

Mirciulică nu m-a întrerupt deloc. Inima îmi bătea biruitor. Mă simţeam gata să devin bunic
de-a binelea. Îmi rotunjeam glasul, apoi îl lăsam să tremure şi căutam zadarnic barba să mi-o
mângâi, ca orice bunic. În sfârşit, mi-am înălţat vocea şi am ispravit:

—Şi au făcut nuntă mare, mare, şi trăiesc desigur şi astăzi, pentru că n-au murit... Ei, l-am
întrebat repede, cu faţa luminată: ţi-a plăcut, nu-i asa?

Mirciulică m-a privit lung, apoi a plescăit din buze dispreţuitor:

— Plicticoasă poveste! Plic-ti-coasă!

Şi mi-a întors scârbit spatele.

Uf, greu e să fii bunic!

4/4

Powered by TCPDF (www.tcpdf.org)