Studiu Caz Pierderi

Pierderi de putere si energie in reţele electrice 1
Capitolul1
Introducere
Creşterea consumului de energie electrică este o tendinţă durabilă, manifestată de la

începutul utilizării acestei forme de energie, neexistând nici un semn de schimbare a acesteia,
ci, dimpotrivă, este de aşteptat ca treptat energia electrică să ocupe o pondere mai mare în
rândul formelor de energie utilizabile pentru consumul populaţiei şi al tuturor activităţilor
economice. Simultan cu dezvoltarea surselor de energie electrică, creşte şi nevoia de instalaţii
de transport şi distribuţie.
Ţinând seama de toţi factorii restrictivi importanţi, privind producerea, transportul şi
distribuţia energiei, în multe ţări în curs de dezvoltare, cum este şi cazul României, având
sisteme de centralizare închise, de comandă şi control, apar următoarele probleme importante:
• management necorespunzător şi organizaţii energetice slabe; • lipsa de răspundere; •
planificare necorespunzătoare; • demisia personalului capabil şi experimentat, datorită
condiţiilor de angajare necompetitive; • pierderi tehnice şi netehnice relativ mari datorită
exploatării şi întreţinerii insuficiente a instalaţiilor energetice; • neplata şi sustragerile de
energie şi combustibil; • preocupare redusă faţă de mediul ambiant, perturbarea
electromagnetică a mediului fiind specifică societăţii moderne şi care poate afecta negativ
organismele
Energia electrică necesară funcţionării întreprinderilor şi activităţii publice sau casnice
a tuturor poate fi produsă în apropierea locului de consum a energie sau în vecinătatea
rezervelor naturale de energie (mine de lignit şi alţi cărbuni inferiori, turbă, gaze naturale, pe
căderi de apă etc). Energia produsă în centrale este transmisă, prin reţele de cabluri, la
substaţiile de transformare şi alimentare a reţelei de distribuţie, aşezate în nodurile reţelei. De
la aceste substaţii sau noduri de alimentare, distribuirea se face sub aceeaşi tensiune ridicată la
receptoarele mari, iar la receptoarele mărunte şi consumatorii casnici sub tensiuni mai reduse.
Tensiunea sub care se face transportul este cu atât mai mare, cu cât creşte şi distanţa până la
cea mai îndepărtată regiune consumatoare alimentată.
Reţelele electrice sunt instalaţii care servesc pentru transportul şi distribuţia energiei
electrice de la centrale electrice (surse de energie electrică) la consumatori (receptoare de
energie electrică). Conform acestei definiţii, reţeaua electrică cuprinde atât liniile de transport
şi distribuţie cât şi transformatoarele destinate să ridice sau să coboare tensiunile la care se

face transportul sau distribuţia energiei electrice. Intr-o accepţiune mai restrânsă a noţiunii de
reţea electrică, aceasta cuprinde numai liniile de transport şi distribuţie, în timp ce
transformatoarele, împreună cu aparatajul de comutaţie, sunt considerate ca instalaţii separate,
constituind staţii de transformare, posturi de transformare, puncte de alimentare, puncte de
conexiuni etc.
Consumatori in centrale Generare
Pierderi tehnologice in reţele

de foarte înalta tensiune si înalta
tensiune, precum si pierderi
netehnologice Transport FIT si IT
Consumatori la înalta tensiune

de distribuţie de medie tensiune si
Distribuţie MT
pierderi netehnologice
Consumatori la medie tensiune

de distribuţie de joasa tensiune si
Distribuţie JT
pierderi netehnologice
Consumatori la joasa tensiune
Figura 1. Pierderi in diferitele parţi componente ale sistemului energetic
Reţeaua electrică care se dezvoltă de la barele centralelor electrice şi până la posturile

de transformare ale consumatorilor este o reţea exterioară; adică este situată în afara clădirilor.
Reţeaua care se dezvoltă de la barele posturilor de transformare cuprinde de cele mai multe ori
şi o parte de reţea interioară, montată în interiorul clădirilor, unde sunt situate receptoarele de
energie electrică.
Reţelele electrice, după rolul lor, se pot clasifica în: linii de transport de energie, linii
de alimentare a nodurilor reţelei (feederi) - aduc energia electrică la nodurile reţelei, denumite
puncte de alimentare, unde se găsesc transformatoare de coborâre a tensiunii şi de unde pleacă
circuite constituind astfel reţelele de distribuţie; reţele de distribuţie la receptoarele de energie
(consumatori).
Distribuţia energiei electrice se poate face:

- prin curent continuu de 220 V, dar numai în cazuri foarte rare, pentru că nu
se poate obţine o distribuţie economică pe suprafeţe mai întinse. (Numai în
cazul tracţiunii electrice, a tramvaielor şi a trenurilor electrice, curentul
continuu este produs sau transformat la tensiunile standardizate de 550-750-
1100-1500 sau chiar 3000 V.)
- prin curent alternativ trifazic, cea mai utilizată distribuţie, pentru că
transformatoarele statice permit ridicarea şi coborârea tensiunii, după nevoie,
foarte uşor şi ieftin şi se poate răspândi pe mari suprafeţe. (Centralele
electrice locale mai importante şi cu putere mai mare produc energie
electrică trifazată sub tensiunea de 3000-6000 V.)
Literatura de specialitate subliniază influenţa problemelor pierderilor de energie în
reţelele electrice - apariţia crizei energetice - din punctul de vedere al costului energiei electrice
şi a necesităţii economisirii ei, sub toate aspectele.
La abordarea problemei de reducere a pierderilor de putere şi energie în reţelele
electrice, principalul element îl constituie cunoaşterea nivelului acestora pe diferite elemente
ale reţelelor, precum şi pe ansamblul lor.
Transportul şi distribuţia energiei electrice sunt însoţite în actualele sisteme de transport
şi distribuţie, în mod inevitabil, de pierderi de energie activa şi reactivă în toate elementele
conductoare.Ca orice proces fizic implică un consum de energie (consum propriu tehnologic-
CPT). Pierderile apar atât în etapa de producere a energiei electrice cît şi în etapa de
distribuţie şi transport.
Consumatori în centrale :
- pierderi tehnologice în reţele F.I.T (foarte înaltă tensiune) şi I.T (înaltă tensiune)
precum şi pierderi netehnologice.
Consumatori la înaltă tensiune:
- pierderi tehnologice în reţelele electrice de mare putere şi pierderi
netehnologice.
Consumatori la medie tensiune :
- pierderi tehnologice în reţelele de distribuţie de J.T (joasă tensiune) şi pierderi
netehnologice.
Din balanţa energetică a unor sisteme dezvoltare reprezentata în figura 1 rezultă că
pierderile în reţelele electrice oscilează între 10-15% în funcţie de structura reţelei, a

condiţiilor de exploatare etc. Din totalul surselor in procesul de producere se consumă în
medie 8% din energie, iar în procesul de transport şi distribuţie a energiei electrice cea. 10-
18%. In prezent, la noi ca şi în marea majoritate a sistemelor energetice se fac eforturi pentru
ameliorarea condiţiilor de transport şi distribuţie a energiei electrice raportându-se valori ale
pierderilor în reţele sub 10%.
În cadrul sistemelor energetice problema reducerii pierderilor de energie este
importantă nu numai din punct de vedere al economisirii resurselor energetice primare, aspect
deosebit de important în condiţiile actualei penurii de energie.
Întradevăr, daca admitem nivelul de 10-18% al pierderilor este necesar ca în centralele
electrice să se instaleze puteri suplimentare (100-150 MW la fiecare 1000 MW) pentru
acoperirea acestor pierderi. De asemenea toate elementele reţelei trebuie să fie
supradimensionate în mod corespunzător.
Energie produsa in centralele electrice
Import de
energie
100%
Total surse
Consum propriu
in centralele
electrice ≈ 8%
Pierderi in reţelele ≈ 82%

electrice ≈ 10% Energia livrata
consumatorilor Export de
energie
Consumatori de energie electrica
.
Figura 1.2 Balanţa energetică a unui sistem dezvoltat
Raportată statistic pierderile în reţelele electrice reprezintă diferenţa dintre energia
produsă de centralele electrice sau importată şi energia vândută consumatorilor, inclusiv cea
exportată.
∆W = Etotal - Evandut (1.1)
unde:
n l
 
Etotal   E pi  Ecpti   Eimpj (1.2)
i 1 j 1
n l
Evanduta   Evi   Eexp j (1.3)
i 1 j 1
Epi - energia produsă în centrala i

Ecpti -energia consumată pentru serviciile proprii ale centralei i
Evi - energia vândută în nodul i
Eimpj - energia importată pe linia j

Eexpj - energia exportată pe linia j
Practic, calculul riguros al pierderilor de energii în reţele este destul de dificil, fie că
este vorba de un calcul în faza de proiectare sau chiar pentru determinarea pierderilor dintr-o
reţea în exploatare.
În cele ce urmează se analizează întâi pierderile de putere şi energie activă în linii şi
transformatoare prin efect Joule. In ceea ce priveşte pierderile reactive, studiul lor amănunţit
este mai puţin important deoarece costul instalaţiilor pentru lkW este de 10-15 ori mai
mic decât pentru lkW instalat într-o centrală şi durata de punere în funcţiune a surselor reactive
este mult mai redusă. In plus, cheltuielile pentru producerea energiei reactive, menţinerea în
funcţiune a surselor reactive sunt foarte mici. Se fac unele precizări privind calculul
pierderilor de energie prin efect corona în liniile aeriene, calculul detaliat constituind
obiectul altor cursuri.
În exploatarea reţelelor se deosebesc următoarele categorii de pierderi:
- pierderi tehnologice aferente procesului de transport şi distribuţie a energiei
electrice, în condiţiile prevăzute prin proiectul instalaţiei.
- pierderi calculate sau pierderi tehnice, reprezentând pierderile în elementele
reţelei evaluate prin calcul.
- pierderi de evidenţă, determinate ca diferenţa între energia injectată în reţea
şi energia livrată consumatorilor pe baza indicaţiilor contoarelor.
- pierderi comerciale, sau pierderi de neechilibrare, reprezentând diferenţa
între suma pierderilor calculate în toate elementele reţelei şi pierderile de
evidenţă. Ele pot fi pozitive sau negative, rezultate din erorile introduse de
calitatea grupurilor de măsura, de organizarea defectuoasă a evoluţiei
energiei electrice precum şi de unele consumuri de energie electrică
nemăsurate cum ar fi consumurile din transformatoarele de măsura, din
contoarele de energie, precum şi furtul de energie electrică.
Consumatorii care îşi însuşesc energia electrică acţionează asupra reţelei electrice, a
postului de transformare, a agregatului de măsurare, a modului de facturare etc. Formele de
furturi de energie electrică sunt multiple, iar coeficientul de pierderi, datorate acestora,
variază în limite largi. El este determinat de posibilităţile de acces al clienţilor în instalaţii,
de imposibilitatea de a urmări consumurile de energie electrică în timp real, în reţelele electrice
de medie şi joasă tensiune, de relaţiile dintre client şi furnizorul de energie electrică, de

imposibilitatea clienţilor de a avea acces la alte surse de energie etc.
Între variaţia pierderilor în reţelele electrice din diferite ţări, sunt prezentate corelaţii
statistice liniare şi pătratice, cu anumiţi factori consideraţi mai importanţi. Parametrii mai
importanţi sunt:
productia autoproducatorilor
α
total surse
lungimea echivalenta de retea

 
total surse
Analiza dependenţei pierderilor de energie cu parametrul β nu a fost posibil de

total surse(sau total energie vehiculatã)
 
suprafatã
realizat în ultimii ani din cauza lipsei de date cu privire la dezvoltarea reţelelor din sistemele
energetice ale diferitelor ţări. Se menţionează, însă, că o astfel de analiză, efectuată la nivelul
anului 1979, a evidenţiat o creştere a pierderilor de energie o dată cu creşterea parametrului
β, ceea ce denotă faptul că mărirea numărului de linii, într-un sistem energetic, nu conduce
întotdeauna la reducerea pierderilor.
Pentru analiza corelaţiilor între variaţia pierderilor în reţelele electrice şi parametrii
independenţi α şi β, la nivelul anului 1993, s-au considerat corelaţii de tip liniar:
∆W=a1÷b1∙α
(1.5)
∆W=a2÷b2∙γ
sau de tip pătratic, de forma:
∆W=a÷bγ ÷cγ2 (1.6)

Pierderile procentuale de energie scad semnificativ o data cu creşterea
autoproducătorilor, deoarece vehicularea energiei de la sursa se reduce mult în acest caz. De
asemenea pierderile procentuale de energie scad pe măsura creşterii densităţii surselor pe
suprafaţa, în cazul dependenţei liniare. Pierderile procentuale de energie în cazul
dependenţei pătratice sunt minime, după care apare o tendinţă de creştere.
Când au loc modificări ale unor condiţii de funcţionare în sistemul energetic,

evaluarea variaţiei pierderilor se face pe baza analizei dependenţei pierderilor procentuale în
funcţie de parametrii independenţi aleşi.
În ţara noastră au rezultat următoarele dependenţe :
∆w(%)=16,145-219,669α;
∆w (%) = 12,66 ÷ 10,3γ - 86,6γ 2 ;
∆w (%) = 20,63 - 42,206 γ;
unde:
α=[ 0,023 ; 0,038 ] ;
γ=(0,25; 0,31).
Un randament tehnic corect al reţelelor are următoarele valori:
- 0,98 pentru Un > 100 KV ( reţelele de transport);
- 0,92 pentru Un < 100 KV ( reţelele de distribuţie );
Nivelul economic al pierderilor în reţelele de distribuţie este de 3 până la 5% la un
randament de 0,95-0,97 din care 10% în staţiile de IT/MT, 55% în reţelele MT şi 35 % în
posturile de transformare şi reţeaua de JT. Pierderile de putere la vârf de sarcina sunt de
ordinul 5-8% . Nivelul economic al pierderilor în reţelele de transport este de 2-3% din
total surse, la un randament de 0,97-0,98 .
Pierderile de energie active apar la următoarele elemente ale reţelei electrice :
- conductoarele liniilor electrice şi înfăşurările transformatoarelor,
autotransformatoarelor, prin efect termic, la trecerea curentului electric.
- miezul magnetic al transformatoarelor şi autotransformatoarelor, prin curenţi
turbionari şi fenomen de histerezis, datorate prezenţei câmpului magnetic;
- L.E.A. cu tensiuni nominale ridicate (≥220 KV ) prin efect corona, datorat prezenţei
câmpului electric;
- izolaţia liniilor electric în cablu, prin pierderi în dielectric, datorate prezentei câmpului
electric.
Pentru a determina pierderile de energie pe anumite trepte ale unei reţele
electrice, linii, transformatoare, este necesară faza de proiectare, cât şi faza de exploatare.
Cunoscând aceste pierderi putem dimensiona corect elementele componente,
stabile, structura şi regimurile optime de funcţionare ale reţelei, evalua eficienţa diverselor
măsuri pentru reducerea pierderilor, stabili preţul de cost al energiei electrice etc.
În Tabelul 1.1 este prezentată evoluţia pierderilor de energie electrică în reţelele de
transport şi distribuţie din ţara noastră, în intervalul 1992 - 1996.
Tabelul 1.1 Evoluţia pierderilor în reţelele electrice ale sistemului energetic naţional (procente
din energia vehiculată).
Total pierderi din energia Pierderi în transportul Pierderi în distribuţia
Anul
vehiculată [%] energiei electrice [%] energiei electrice [%]
1982 6,69 2,82 3,87
1983 6,46 2,87 3,7
1984 6,47 3,24 3,23
1985 6,71 2,84 3,87
1986 6,74 3,30 3,44
1987 6,68 3,27 3,41
1988 6,89 3,29 3,60
1989 7,73 3,55 4,18
1990 8,99 3,74 5,25
1991 10,31 4,00 6,31
1992 10,88 4,00 6,88
1993 10,76 3,75 7,01
1994 10,04 4,09 5,95
1995 11,98 3,85 7,16
1996 10,86 3,70 7,16
În ceea ce priveşte evoluţia pierderilor de energie în reţelele electrice, după anul 1989,
în ţara noastră, aceasta este marcată de următoarele realităţi:
• schimbarea structurii consumului, care s-a deplasat de la 220 kV şi 110 kV (mari
consumatori industriali) la medie şi joasă tensiune;
• utilizarea în continuare a aceloraşi scheme de alimentare cu energie electrică a
consumatorilor industriali, în condiţiile în care consumul de energie la aceşti
consumatori a scăzut foarte mult;
• creşterea consumului pe liniile de medie şi joasă tensiune din mediul
rural.
Pe elementele componente ale sistemului energetic din ţara noastră, structura
pierderilor de putere, la diferite nivele de tensiune, este prezentată în Tabelul 2.2
Prin compararea pierderilor de putere în sistemul naţional, la nivelul anului 1994
(Tabelul 2.2), cu datele recomandate de UNIPEDE, se constată următoarele:
• în reţeaua de transport şi repartiţie (400, 220 şi 110 kV), randamentul a
fost de 95,8 %. Randamentul cel mai scăzut s-a înregistrat în cazul reţelei
de 400 kV, în condiţiile unei foarte scăzute încărcări.
• în cazul reţelelor de distribuţie de medie şi joasă tensiune, randamentul
realizat a fost, de asemenea, scăzut, structura pierderilor fiind: 14,6 % în
staţiile de transformare de 110/MT, 27,1 % în reţelele de distribuţie de
medie tensiune şi 58,3 % în posturile de transformare şi reţeaua de
distribuţie de joasă tensiune.
Tabelul 1.2 Pierderi de putere în elementele sistemului energetic naţional.
% din total surse
Pierderi de putere Pierderi de putere în sistem

Elementul sistemului
Nivel maxim Nivel realizat
Nivel optim admisibil 1992 1994
în element Cumulat în element cumulat în element cumulat în element Cumulat
Staţie ridicătoare 0,25 0,25 0,50 0,50 0,4÷ 0,5 0,4÷ 0,5 0,3÷ 0,5 0,3÷ 0,5
Staţii şi linii de FIT 0,50 0,75 1,00 1,50 - - - -
Staţii şi linii de IT 1,25 2,00 2,50 4,00 1,6÷4,4 2,0÷ 4,9 1,4÷2,0 1,7÷2,5
Linii de 110 kV 2,00 4,00 4,00 8,00 0,9÷ 3,0 2,9÷7,9 0,9÷2,0 2,6÷ 4,5
Staţii de distribuţie 110-MT 0,25 4,25 0,50 8,50 0,5÷0,6 3,4÷8,5 0,5÷0,7 3,1÷5,2
Linii de distribuţie 6-20 kV 3,00 7,25 5,00 13,50 0,5÷4,0 3,9÷12,5 1,5÷4,0 4,6÷9,2
Posturi de transforma-re şi linii de
1,00 8,25 2,00 15,50 1,7÷7,0 5,6÷19,5 3,5÷ 5,0 8,1÷14,2
distribuţie 0,4 kV
Acoperirea pierderilor de energie în reţelele electrice necesită cheltuieli suplimentare

pentru instalarea unor grupuri de puteri mai mari în centralele electrice şi asigurarea cu
resurse energetice primare corespunzătoare. Din acest motiv, reducerea pierderilor de energie
trebuie să fie o preocupare permanentă a celor care proiectează şi exploatează instalaţiile de
transport şi distribuţie a energiei electrice.
Conform celor prezentate anterior, se desprind următoarele direcţii principale de

reducere a pierderilor în reţelele electrice:
- creşterea generării locale, în apropierea zonelor de consum
- creşterea densităţii punctelor de injecţie

- dezvoltarea controlată a reţelelor electrice de transport şi distribuţie
Determinarea nivelului pierderilor de energie, pe diversele trepte ale unei reţele
electrice, în diferitele elemente (linii, transformatoare), este necesară atât în faza de
proiectare, cât şi în faza de exploatare. Cunoaşterea nivelului acestor pierderi serveşte la:
dimensionarea raţională a elementelor componente, stabilirea structurii şi regimurilor
optime de funcţionare ale reţelei, evaluarea eficienţei diverselor măsuri pentru reducerea
pierderilor, stabilirea preţului de cost al energiei electrice.
În cele ce urmează se analizează metodele de calcul a pierderilor (pierderi tehnice)
în elementele reţelelor şi apoi în ansambluri de elemente (porţiuni sau reţele întregi).
Capitolul 2
Calculul pierderilor de putere si energie
2.1 Pierderi de putere si energie în linii
Liniile electrice aeriene şi subterane sunt echivalate, în schemele monofazate

echivalente, prin cuadripoli pasivi, liniari, pentru a putea calcula pierderile de putere si
energie. Liniile lungi, reprezintă o excepţie, deoarece pentru reprezentarea lor trebuie să ţină
seama de caracterul uniform distribuit al parametrilor. Cuadripolii acestor linii pot fi înlocuiţi
prin dipoli care conţin o rezistenţă în serie cu o reactanţă, având parametrii concentraţi.
În liniile electrice trifazate de curent alternativ, pierderile de putere activă, datorate
efectului Joule, se determină cu relaţiile:
P  3RI 2  3R ( I a
2  I 2)
r (2.1)
sau:
S2 P2  Q2
P  R R (2.2)
U2 U2
unde:
R - rezistenţa pe fază a conductoarelor liniei, considerată constantă cu temperatura;
I, Ia, Ir - curenţii total, activ şi reactiv care circulă prin linie;
S, P, Q - puterile trifazate aparentă, activă şi reactivă tranzitate prin linie;
U - tensiunea de funcţionare a liniei, care, în calcule mai puţin riguroase poate fi
identificată cu tensiunea nominală.
În liniile electrice pierderile de putere reactivă se calculează cu următoarele relaţii:
Q  3 XI 2  3 X ( I a
2  I 2)
r (2.3)
sau
S2 P2  Q2
Q  X  X (2.4)
U2 U2
unde:
X- reprezintă reactanţa inductivă pe fază a liniei.
Dacă reprezentăm linia printr-un cuadripol în II, sau T, la determinarea sarcinii

tranzitate prin linie se va ţine seama şi de aportul capacitiv al acesteia (Qc = BL
Un2).Constatăm că evaluarea pierderilor de putere prin efect Joule, atât în etapa de proiectare,
cât şi în etapa de exploatare a liniei, nu ridică probleme deosebite. Din relaţiile (2.1÷2.4),
rezultă că pierderile de putere depind de sarcina adoptată (la proiectare), respectiv măsurată
(în exploatare) şi parametrii liniei.
Energia activă disipată prin efect Joule (AW), într-o perioadă dată T o, depinde de
regimul de încărcare a liniei şi se determină prin integrarea în timp a pierderilor de putere A P(t),
cu o relaţie de forma:
T0
W   P (t ) dt (2.5)
0
Ţinând cont de relaţiile (2.1) şi (2.2), pierderile de energie pot fi exprimate în funcţie
de pătratul sarcinii (curent sau putere) vehiculate pe linie:
T0
W  3R  I 2 (t ) dt
0
(2.6)
T0 S 2 (t ) T0 P 2 (t ) T0 Q 2 (t )
W  R  dt  R  dt  R  dt
2 2 2
0 U (t ) 0 U (t ) 0 U (t )
Din analiza relaţiei (2.6), pentru determinarea pierderilor de energie este necesară
cunoaşterea variaţiei în timp a sarcinii în perioada analizată. în cazul general, această lege de
variaţie în timp nu este riguros cunoscută sau este greu de exprimat matematic. Din aceste
motive, pentru calculele practice, s-a urmărit stabilirea unor metode simplificate, care să
permită aproximarea, cu suficientă precizie, a integralei din pătratul sarcinii. O metoda,
frecvent folosită în practică, este metoda parametrilor graficelor de sarcină.
Parametrii graficelor de sarcină asociaţi uneia din funcţiile I(t), S(t), P(t), Q(t), folosiţi în
calculul pierderilor de energie, sunt următorii:
- valorile maxime ale funcţiilor I(t), S(t), P(t) şi Q(t), notate cu Imax, Smax,P max şi Q max ;
- sarcina medie pentru mărimile I, S, P şi Q, notată cu I medţ Smed, Pmed şi Q med ;
- sarcina medie pătratică pentru mărimile I, S, P şi Q, notată cu I mp, Smp,Pmp si

Qmp;
- durata sarcinii maxime pentru mărimile I, S, P şi Q, notată cu TIţ Ts, TP si TQ;
- durata pierderilor pentru mărimile I, S, P şi Q, notată cu τI, τS, τP, si τQ.

Sarcina medie este acea valoare constantă a sarcinii (I, S, P, Q) care străbătând linia
în intervalul To, prin linie s-ar transmite aceeaşi energie ca şi în cazul funcţionării după graficul
real de încărcare:
T0
W   P(t )dt  Pmed T0
0 (2.7)
rezulta:
T0
 P (t )dt
(2.8)
Pmed  0
T0
Sarcinile medii pentru celelalte mărimi, se definesc în acelaşi mod, conform
T0 T0 T0
 S (t )dt  I (t )dt  Q(t )dt
relaţiilor: 0 0 0 (2.9)
S med  ; I med  ; Qmed 
T0 T0 T0
Sarcina medie pătratică este acea valoare constantă a sarcinii (I, S, P, Q) care
străbătând linia ar provoca aceleaşi pierderi de energie ca şi în cazul funcţionării după
graficul real de încărcare:
T0
W  3R  I 2 (t )dt  3RI mp
2 T
0 (2.10)
0
T0
2
 I (t )dt
rezulta: (2.11)
I mp  0
T0
în acelaşi mod , se definesc:

T0 T0 T0
2 2 2
 I (t )dt  I (t )dt  I (t )dt
0 0 0
(2.12)
S mp  Pmp  Qmp 
T0 T0 T0
Durata sarcinii maxime este intervalul de timp în care, dacă linia ar fi încărcată la
sarcină maximă, prin ea s-ar transmite aceeaşi energie ca şi în cazul funcţionării după graficul
real de încărcare.
Conform acestei definiţii, se poate scrie:

T0
W   P(t )dt  PmaxT0
0 (2.13)
rezulta:
1T0
Tp   P (t ) dt (2.14)
Pmax 0
Durata sarcinilor maxime pentru celelalte mărimi, se defineşte în acelaşi mod,

conform relaţiilor:
1T0 1 T0 1 T0
TI   P(t )dt ; TS   P (t )dt ; TQ   P(t )dt (2.15)
Pmax 0 Pmax 0 Pmax 0
Durata pierderilor este intervalul de timp în care, dacă linia ar fi încărcată la sarcină
maximă, în ea s-ar produce aceleaşi pierderi de energie ca şi în cazul funcţionării după graficul
real de încărcare.
Conform acestei definiţii, se poate scrie:
T0
W  3R  I 2 (t )dt  3RI max
2 
I (2.16)
0
rezulta:
1 T0 2
I   I (t )dt (2.17)
2
I max 0
Similar, se deduc expresiile:
T0 T0 T0
1 2 (t )dt   1 2 (t )dt   1 2
S   I ; P  I ; Q  I (t )dt (2.18)
2
I max 0 2
I max 0 2
I max 0
Parametrii graficelor de sarcină pot fi exprimaţi şi în valori relative,

considerând ca mărimi de bază Imax, Smax, Pmax, Qmax şi To:
t I  I ; S P Q
t  ;  S  ; P  ; Q  ; (2.19)
T I max S max Pmax Qmax
iar prin folosirea acestor notaţii, se obţine:
T0
2 2 2 2 2 2
 I (t )dt  I mp  T0  I max  I mp  T0  I max  I  I max  T0  I  (2.20)
0
T0
2 2 2 2
 S (t )dt  Smax  Smp  T0  Smax  T0  S  (2.21)
0
T0
2 2 2 2
 P (t )dt  Pmax  Pmp  T0  Pmax  T0  P (2.22)
0
T0
Q 2 (t )dt  Q 2  Q 2  T  Q 2  T 
 max mp 0 max 0 Q (2.23)
0
Conform relaţiilor (2.20 ÷2.23), rezultă că în unităţi relative se poate scrie:
2   ; S 2   ; p2   ; Q2  
I mp  I  mp S  mp P mp Q (2.24)
adică valorile relative pentru sarcina medie pătratică sunt numeric egale cu valorile duratei
pierderilor.
2.2 Pierderile de putere şi energie în reţelele complex buclate
Pentru a putea efectua calculul pierderilor de putere într-o reţea complex buclată
trebuie să se realizeze simultan pe toate elementele componente (linii, transformatoare),
deoarece regimurile de funcţionare ale acestora se intercondiţionează şi influenţează astfel
valoarea pierderilor pe fiecare element şi pe ansamblul reţelei. Nivelul pierderilor de putere
este determinat de configuraţia reţelei şi regimul consumatorilor, şi de încărcările diferitelor
surse (centrale electrice, surse de putere reactivă) care injectează putere în reţea.
2.2.1 Evaluarea pierderilor de putere prin calcule de regim
Dacă estimarea pierderilor de putere în reţeaua complex buclată se realizează pe baza

unui calcul de regim permanent, din punct de vedere al preciziei, se obţin cele mai bune
rezultate. Pentru o reţea cu o configuraţie dată, care conţine noduri de tip PQ, PU şi un nod de
echilibru, în urma calculelor de regim se obţin tensiunile nodale şi circulaţiile de puteri pe
laturi.
La baza calculului regimului permanent al unei reţele complex buclate stă modelul
matematic, care conduce la un sistem de ecuaţii algebrice neliniare, de forma:
n
Pi  GiiU i2   U iU k [Gik cos( i   k )  Bik sin s ( i   k )]
k 1
k 1
(i  1, n ; i  e) (2.25)
n
Qi   BiiU i2   U iU k [ Bik cos( i   k )  Gik sin s ( i   k )]
k 1
k 1
unde: Pi, Qi - puterile activă şi reactivă injectate în nodul i;
Gii , Gik , Bii , Bik - părţile reale şi imaginare ale elementelor matricei admitanţelor
nodale corespunzătoare reţelei analizate;
Ui, Uk , δi, δk - modulele şi argumentele tensiunilor în nodurile i şi k.
Deoarece sistemul (2.25) este un sistem de ecuaţii neliniare, rezolvarea sa se face pe

cale iterativă prin metoda Newton-Raphson.
Ţinând seama că în cazul sistemelor electroenergetice dezvoltate, rezistenţa
elementelor componente este mult mai mică decât reactanţa inductivă a acestora, rezultă o
dependenţă strânsă între parametrii P-δ, respectiv Q-U şi o dependenţă slabă între P-U,
respectiv Q-δ. Această caracteristică permite simplificarea modelului matematic prin
separarea (decuplarea) ecuaţiilor P-δ şi Q-U din sistemul (2.25). In felul acesta, calculul
regimului permanent se reduce la rezolvarea a două sisteme de ecuaţii liniare (varianta
decuplată a metodei Newton-Raphson).
În urma calcului de regim cu una din metodele prezentate, se obţin circulaţiile de
puteri pe elementele reţelei analizate, determinate cu relaţii de forma:
 pentru linii electrice:
S ik  U i2 y   U ki (U i  U k ) Y 
ik
ik0
(2.26)
S ki  U 2 y   U ik (U k  U i ) Y 
ik
k ki0
 pentru transformatoare cu raport real de transformare:
S ik  U i (U k  N i i U i ) Y 
ik
(2.27)
S ki  U k (U i  U k / N i i ) Y 
ik
Mărimile din relaţiile (2.26) şi (2.27) sunt indicate în Figurile 2.1 şi 2.2
Sik i Yik k Ski Yik=Ni’iYT

Sik i k Ski
Ui vkio Uk Ui vkio Uk
viko viko
viko=Ni’i(Ni’i-1)YT
viko=Ni’i(1-Ni’i)YT
Figura 2.1. Cuadripol echivalent al Figura 2.2. Cuadripol echivalent al

unei linii electrice unui transformator cu raport real de transformare
Pierderile de putere activă şi reactivă într-un element al reţelei se determină cu relaţia:

 S ik  Pik  jQik  S ik  S ki (2.28)
Prin adoptarea unor ipoteze simplificatoare suplimentare (considerarea laturilor numai
prin reactanţe, aproximarea tensiunilor în noduri prin valorile lor nominale şi eliminarea
funcţiilor trigonometrice, ţinând seama că defazajele tensiunilor la bornele laturilor sunt mici),
sistemul de ecuaţii (2.25) se liniarizează, devenind de forma:
n
Pi  U n,i  U n,k Bik ( i   k )
k 1 ; (i  1, n ; i  e) (2.29)
k i
unde:
Un,i , Un,k - tensiunile nominale ale nodurilor i şi k. Prin rezolvarea acestui sistem în
raport cu argumentele tensiunilor nodale, se determină circulaţiile de puteri pe laturile reţelei:
Pi  Bik U n,iU n, k ( i   k ) ; Pki   Pki ; i  1, n ; ik
(2.30)
apoi pierderile de putere pe întreaga reţea:
n 1 n P2
P    ik Rik (2.31)
i 1 k  i 1U n,iU n, k
Relaţiile (2.29 ÷2.31) reprezintă o metoda cunoscută sub denumirea de metoda în

curent continuu, deoarece nu evidenţiază puterea reactivă vehiculată şi nici variaţia tensiunii
determinate de aceasta. Această metodă este relativ simplă şi conduce la reducerea timpilor de
calcul, dar valorile pierderilor de putere estimate se pot abate cu până la 30% în comparaţie cu
metoda exactă. Utilizarea metodei în curent continuu se justifică ca o primă analiză
comparativă a unui număr mare de variante de dezvoltare a reţelelor în perspectivă.
2.2.2 Evaluarea pierderilor de putere şi energie prin metoda coeficienţilor de pierderi
Un alt procedeu de evaluare a pierderilor de putere în reţelele complex buclate ce

foloseşte un model matematic în care intervin coeficienţi de pierderi. Pierderile de putere
aparentă în reţea se exprimă cu relaţia:
S  P  jQ   J n  t  Z nn   J  
(2.32)
 n
 
unde:  J n  - matricea coloană a injecţiilor de curenţi în nodurile independente;

 Z nn  -inversa matricei admitanţelor nodale.
Prin trecerea de la sarcina exprimată în curenţi la cea exprimată în puteri şi prelucrarea
relaţiei (2.32), se deduc expresiile pierderilor de putere activă şi reactivă:

P    Bij ( Pi P j  Qi Q j )    Cij ( Pi Q j  Qi P j )
i j i j
(2.33)
' '
Q   Bij (PiPj  QiQ j ) Cij (PiQ j  QiPj )
ij ij
unde:
Pi, Pj, Qi, Qj - puterile active şi reactive nodale,
Bij , B'ij, Cij , C'ij -sunt coeficienţii de pierderi, definiţi de relaţiile:
Rij Rij
Bij  cos  ij Cij  sin  ij
U iU j U iU j
(2.34)
X ij X ij
 
Bij cos  ij  
Cij sin  ij
U iU j U iU j
Mărimile au următoarele semnificaţii:
Rij, Xij - părţile reală şi imaginară ale elementelor Z ij din matricea  Z nn  ;
Ui, Uj - modulele tensiunilor nodurilor i şi j;
δi j- defazajul între fazorii Ui şi Uj.
Admiţând ipoteza simplificatoare, conform căreia defazajul θij între fazorii tensiunilor
Ui şi Uj corespunzătoare la două noduri adiacente este neglijabil (cosδ ij ≈1, sinδij ≈0),
coeficienţii de pierderi devin:
Rij X ij
Bij   
Bij Cij  Cij  0 (2.35)
U iU j U iU j
iar pierderile de putere activă şi reactivă se calculează cu relaţiile:
P    Bij ( Pi P j  Qi Q j ) ' (P P  Q Q )
Q    Bij
i j ; i j
i j i j
(2.36)
Folosind relaţiile (2.33) sau (2.36) obţinem determinarea prealabilă a unor seturi de
coeficienţi de pierderi. Fiecare asemenea set corespunde unui regim de referinţă şi se aplică la
evaluarea pierderilor pentru toate regimurile apropiate de acesta.
Datorită variaţiei în timp a sarcinilor absorbite de consumatori şi a repartiţiei puterilor

generate de centrale, se produc schimbări ale fluxurilor de putere la intervale relativ scurte. Din
acest motiv, aplicarea acestei metode presupune determinarea unui număr mare de seturi de
coeficienţi de pierderi. Numărul seturilor de coeficienţi şi domeniile de aplicare se stabilesc, în
practică, în funcţie de particularităţile reţelei analizate şi de precizia dorită.
Pierderile de energie activă se compun din pierderi longitudinale (prin efect Joule) şi
transversale (în fierul transformatoarelor şi prin efect corona). Pierderile în fierul
transformatoarelor variază nesemnificativ cu tensiunea de exploatare şi se pot calcula, pentru
un interval de timp To, cu relaţia:
W Fe   PFei ti
T0
i
(2.37)
unde:
∆PFe i - pierderile de putere activă în fierul transformatorului i;
∆ti - numărul de ore cât transformatorul i este conectat la reţea (∆ti ≤ To).
Pierderile de energie activă în intervalul analizat, datorate efectului corona

Corona
WTo , se pot determina în funcţie de condiţiile atmosferice cu relaţia:
f z t  P ch t  n P p (i )t (i )
W  Pcor t f  Pcor z cor ch  cor p (2.38)
i 1
Pentru evaluarea pierderilor de energie activă prin efect Joule se procedează la

eşantionarea curbelor de sarcină din nodurile reţelei în intervale elementare t j şi calculul
pierderilor de putere P j cu ajutorul metodei coeficienţilor de pierderi sau prin calcule de
regim pentru fiecare eşantion.
Pierderile de energie se determină cu relaţia:

W Joule   P j t j
T0
j
(2.39)
Pentru reţeaua analizată, în intervalul To pierderile totale de energie sunt:

WT0  W Fe  W Corona  W Joule (2.40)
T0 T0 T0
2.3. Pierderile de putere şi energie în reţelele de distribuţie
Reţelele de distribuţie urbane şi rurale sunt răspândite pe o suprafaţă mare, se

caracterizează printr-un număr mare de elemente (fideri, distribuitori de medie tensiune, posturi
de transformare, distribuitori de joasă tensiune) şi prin lipsa aparatelor de măsură care să
permită monitorizarea sarcinilor. Din aceste motive, calculul pierderilor de putere şi energie în
reţelele de distribuţie este laborios şi de cele mai multe ori imprecis, dacă nu se ţine seama de
variaţia în timp a sarcinilor active şi reactive.
2.3.1 Determinarea pierderilor de putere şi energie în reţelele de distribuţie prin

modelarea sarcinilor din nodurile reţelelor
Modelarea sarcinilor din nodurile reţelelor de distribuţie, cu ajutorul unei baze de date
care conţine graficele tip ale consumatorilor, în diferite luni din an şi zile standard, a structurii
de consum din noduri şi a unui număr redus de informaţii obţinute prin măsurători directe în
reţea, a permis abordarea cu o acurateţe sporită a calculului pierderilor de putere şi energie în
reţelele de distribuţie.
Evaluarea pierderilor de putere şi energie în reţelele de distribuţie se realizează prin
calcule de regim repetat, considerând în nodurile reţelei graficele de sarcină activă şi reactivă
zilnice, modelate sub forma a 24 de paliere orare. Astfel, se determină pierderile orare de
putere pentru fiecare palier din graficele zilnice de sarcină P (t ) . In intervalul analizat
pierderile de energie se determină prin sumarea pierderilor orare de putere. Pierderile zilnice de
energie se calculează cu relaţia:
24
W zi   P (t ) (2.41)
t
Pentru evaluarea pierderilor de energie pe o perioadă de timp mai lungă, de exemplu un
an, este necesară analiza regimurilor lunare pe tot parcursul anului, în cele patru zile standard.
Din relaţia (2.41), rezultă pierderile zilnice de energie, pentru fiecare lună şi zi standard.
Cunoscând numărul de zile standard pentru fiecare lună din an, pierderile anuale de energie
rezultă:
12 4 12 4 24
Wn    n jk W zi jk    n jk  P jk (t ) (2.42)
j 1k 1 j 1 k 1 t 1
unde:
njk - numărul de zile standard de tipul k, în regimul lunar j;
Wzi
jk - pierderi de energie asociate unei zile standard de tipul k, în regimul lunar j;
P jk (t ) -pierderi de putere corespunzătoare palierului t, din ziua standard de tipul k, în
regimul lunar j.
Soluţia prezentată necesită un număr redus de măsurători efectuate direct în reţea,

asigură evaluarea pierderilor de energie cu o precizie bună, având, dezavantajul fiind că
necesită calculul unui număr mare de regimuri de funcţionare. Efectele acestui neajuns pot fi
diminuate prin descompunerea graficelor de sarcină activă şi reactivă din nodurile reţelelor în
serii Fourier , de forma:
N  2k  N  2k 
Pi (t )  P i   A P sin  t    B P sin  t
i, k  T  k 1 i , k  T 
k 1
N Q  2k  N Q  2k 
Qi (t )  Q i   A sin t    B sin t (2.43)
i, k  T  k 1 i , k  T 
k 1
unde:
N - numărul de armonici luate în consideraţie;
t - numărul palierului orar din graficul de sarcină zilnică, t  1, T (T = 24 ore);
P i , Q i - valorile medii ale puterilor activă şi reactivă în intervalul T, corespunzătoare
nodului i;
A i,Pk , BiP, k , AiQ Q
, k , Bi , k - coeficienţii Fourier corespunzători armonicii k, pentru puterile
activă şi reactivă din nodul i.

Coeficienţii Fourier din dezvoltările în serii (2.43) sunt:
1 T  2k 2k 
AP   Pi (t ) cos (t  1)  cos t
i, k k t 1  T T 
1 T  2k 2k 
BiP
, k  k  Pi (t ) sin T t  sin T (t  1) 
t 1
Q 1 T  2k 2k 
A   Qi (t ) cos (t  1)  cos t (2.44)
i, k k t 1  T T 
Q 1 T  2k 2k 
B   Qi (t ) sin t  sin (t  1) 
i, k k t 1  T T 
Pierderile de energie prin efect Joule în reţelele de distribuţie care funcţionează în

regim normal în configuraţie radială, pe un element caracterizat de rezistenţa R, se calculează
astfel:
R T 2 T 2 
W    P (t )   Q (t ) (2.45)
U n2 t 1 t 1 
unde:
P(t) =  Pi (t ) şi Q(t) =  Q i (t ) reprezintă circulaţiile de putere activă şi reactivă
pe elementul considerat, sumele calculându-se pentru toate nodurile i situate în aval de acest
element.
În relaţia (2.45) sumele pot fi înlocuite cu expresii în care intervin coeficienţii Fourier :
  2 2 
T 2 
 2 N  A P   BP
 k

   2
k
 P (t )   P         T   P
t 1  k 1  2   2





 
  

  2 
Q 2  Q
T 2

 2 N  Ak   Bk

   2
 Q (t )  Q        T   Q (2.46)
t 1  k 1  2   2  

      

unde:
P, Q - valorile medii ale sarcinilor activă şi reactivă tranzitate prin elementul
analizat, în intervalul T;
P B P AQ B Q
Ak , k , k , k - coeficienţii Fourier corespunzători graficelor de sarcină activă
şi reactivă, asociate elementului de reţea;
AkP   AiP ; BkP   BiP ;
,k ,k
i i
Q Q Q Q
A A ; B  B
k i, k k i, k
i i
2 , 2
Q- erori determinate de neglijarea armonicilor cu rang mai mare ca N.
P
Înlocuind expresiile (2.45) în relaţia (2.46) se constată că pierderile de energie pot fi

calculate numai cu ajutorul valorilor medii ale sarcinilor şi ale coeficienţilor Fourier
corespunzători diferitelor armonici, conform relaţiei:
N
W   P  T   ( Pk  Pk )T  W (2.47)
k 1
Mărimile au următoarele semnificaţii:

R 2 2
P  ( P  Q ) - pierderile de putere activă datorate circulaţiilor sarcinilor medii active şi
Un2
reactive;
 2  2 2
 P 2  BQ    BQ  
R  Ak   k  R  P
 Bk   k 
Pk 
2
     ; Pk 
2 
2 
  - pierderile de putere asociate
Un  2   2   Un 



 2  
        
   
armonicii k, calculate în două regimuri staţionare, considerând în nodurile reţelei următoarele

sarcini:
AP A
Q
i, k ; i, k (2.48)
Pi, k  Qi, k 
2 2
BP B
Q
i, k ; i, k (2.49)
Pi, k  Qi, k 
2 2
W - eroarea determinată de neglijarea armonicilor cu rang mai mare ca N.
Pentru calculul pierderilor de energie în reţelele de distribuţie, este suficientă analiza a

2N + 1 regimuri de funcţionare: un regim corespunzător sarcinilor medii activă şi reactivă în
nodurile reţelei şi câte două regimuri pentru fiecare armonică luată în calcul, considerând în
noduri sarcini de forma (2.48) şi (2.49).
Reducerea timpului de calcul şi menţinerea preciziei în limite acceptabile, rezultă că
utilizarea metodei prezentate se justifică numai pentru cazurile în care este satisfăcută
inegalitatea 2N + 1 < T (T reprezintă numărul de paliere din graficele de sarcină). Eroarea la
evaluarea pierderilor de energie prin efect Joule se păstrează sub 2 %, dacă graficele de sarcină
din nodurile reţelelor se modelează cu ajutorul graficelor tip de sarcină ale consumatorilor, iar
dezvoltarea în serii Fourier conţine numai N = 3 armonici.
2.3.2 Determinarea pierderilor de energie în reţelele de distribuţie prin metoda

eşantionării curbei de sarcină
Metoda conduce la calculul pierderilor de energie în reţele de distribuţie prin efect

Joule, în funcţie de energia electrică vehiculată, pe perioada de timp analizată.
R Wa 2 1   2  P    Wr 2 1   2  Q  10  3
W   






  kWh (2.50)
U n2
unde:
Wa , Wr - energia electrică activă şi reactivă vehiculată în perioada de timp analizată, în
kWh şi respectiv în kVarh;
R - rezistenţa elementului considerat, în Q;
To - numărul de ore din perioada analizată;
β2(P) , β2(Q) - dispersia relativă faţă de valoarea medie pentru puterea activă şi
respectiv reactivă.
Sunt definite dispersiile relative β2(P) şi β2(Q) prin relaţiile:
1 n

 Pi  P
2
 2
n 1 n
 2  P   i 1    Pi  1
P 
2 n i 1 
(2.51)
1 n

 Qi  Q
2
 2
n 1 n
 2  Q   i 1    Qi  1
 
Q
2 n i 1 
unde:
n - numărul de măsurători efectuate în perioada de analiză To;
Pi , Qi - valoarea puterii active şi reactive măsurată în intervalul i;
P, Q - media valorilor Pi şi respectiv Qi măsurate în intervalul de analiză To.
Utilizarea acestei metode la calculul pierderilor de energie prin efect Joule, în
elementele reţelelor electrice de distribuţie, necesită cunoaşterea valorilor β2(P) şi β2(Q) pentru
diferite categorii de consumatori alimentaţi, în cele patru zile standard (luni şi vineri; marţi,
miercuri şi joi; sâmbătă; duminică şi sărbători legale) ale fiecărei luni calendaristice dintr-un
an.
Utilizând metoda eşantionării curbei de sarcină se pot evalua pierderile de energie anuale în
reţelele de distribuţie cu relaţia:
R 12 4  2  3
  N l , k Wa l , k 1   l , k  P    Wrl , k 1   l , k  Q  10  kWh (2.52)
W  2 2 2
2
24U n l 1k 1      
unde:
Wa l , k ,Wa l , k - energia activă şi reactivă vehiculată într-o zi standard de tip k, din luna
calendaristică l, în kWh şi respectiv kVarh;
Nl,k - numărul de zile standard de tip k, din luna calendaristică l;
β2l,k(P), β2l,k(Q) - dispersia relativă faţă de valoarea medie a sarcinilor active şi respectiv
reactive, pentru o zi standard de tip k, din luna calendaristică l.
Metoda prezentată dă rezultate exacte în privinţa evaluării pierderilor de energie în
reţelele de distribuţie, erorile fiind situate în intervalul ±3 ÷ 4%.
În tabelele 2.3 a şi b sunt prezentate valorile dispersiilor relative, corespunzătoare
consumului casnic urban şi a consumului edilitar de tip hotel.
Tabelul 2.3 a . Valorile dispersiilor relative β2(P) şi β2(Q) in regimurile caracteristice anuale,
pentru consumul casnic urban .
Ziua standard
Marţi, miercuri si Duminică şi
Luna Luni, vineri Sâmbătă
joi sărbători legale
2 2
β (P) β (Q) β2(P) β2(Q) β2(P) β2(Q) β2(P) β2(Q)
Ianuarie 0,06404 0,01112 0,06923 0,01224 0,06081 0,00823 0,05238 0,00461
Februarie 0,06015 0,01008 0,06541 0,00906 0,05993 0,00766 0,04826 0,00493
Martie 0,05699 0,00987 0,04093 0,01047 0,04546 0,00562 0,04675 0,00510
Aprilie 0,05937 0,01502 0,05940 0,01054 0,04504 0,00675 0,03904 0,00465
Mai 0,05937 0,01762 0,05601 0,01695 0,05250 0,00881 0,04256 0,00482
Iunie 0,04985 0,01132 0,04792 0,01098 0,0763 0,00753 0,04114 0,00644
Iulie 0,04738 0,00976 0,04607 0,01008 0,04522 0,00724 0,04108 0,00615
August 0,05043 0,01046 0,05100 0,01127 0,05155 0,00957 0,04155 0,00628
Septembrie 0,11012 0,01470 0,11403 0,01237 0,08026 0,01415 0,05241 0,00677
Octombrie 0,08795 0,01295 0,11438 0,01306 0,08125 0,01233 0,07218 0,01086
Noiembrie 0,08920 0,00951 0,08637 0,08792 0,08129 0,01194 0,07283 0,01009
Decembrie 0,09124 0,01042 0,09335 0,00988 0,09214 0,01203 0,07657 0,01036
Tabelul 2.3 b . Valorile dispersiilor relative β2(P) şi β2(Q) in regimurile caracteristice anuale,
pentru consumul edilitar, de tip hotel .
Ziua standard
Marţi, miercuri si Duminică şi
Luna Luni, vineri Sâmbătă
joi sărbători legale
2 2
β (P) β (Q) β2(P) β2(Q) β2(P) β2(Q) β2(P) β2(Q)
Ianuarie 0,04452 0,03566 0,04924 0,04532 0,03982 0,03007 0,02943 0,02236
Februarie 0,04312 0,03347 0,04648 0,04214 0,03977 0,02969 0,02261 0,02007
Martie 005328 0,03401 0,05263 0,02948 0,03131 0,02579 0,03219 0,02896
Aprilie 0,06380 0,03543 0,06167 0,03948 0,03598 0,02401 0,03156 0,02910
Mai 0,05857 0,03865 0,06128 0,04783 0,02992 0,02418 0,02862 0,02827
Iunie 0,05632 0,03824 0,05944 0,04675 0,03007 0,02468 0,02945 0,02533
Iulie 0,05756 0,03563 0,05685 0,04584 0,03211 0,02510 0,03011 0,02563
August 0,05559 0,03445 0,05661 0,04773 0,03425 0,02629 0,03027 0,02605
Septembrie 0,06204 0,04326 0,06205 0,04956 0,03922 0,02917 0,03504 0,02718
Octombrie 0,11704 0,09512 0,07082 0,05577 0,04247 0,03315 0,03615 0,02815
Noiembrie 0,10772 0,08503 0,08824 0,06756 0,05603 0,03448 0,03696 0,02955
Decembrie 0,11009 0,08612 0,09997 0,07124 0,08725 0,05886 0,03822 0,02887
Capitolul 3
Metode de reducere a pierderilor de putere şi energie în

reţelele electrice
Ţinând seama de condiţiile noi în care se pune problema pierderilor de energie în

reţelele electrice - apariţia crizei energetice - literatura de specialitate subliniază influenţa
acestora asupra costului energiei electrice, precum şi necesitatea economisirii ei, sub toate
aspectele.
În acest sens, criteriile de dimensionare şi exploatare a instalaţiilor energetice,
considerate până nu demult - utilizarea integrală a capacităţilor, siguranţa în funcţionare, au
fost reconsiderate şi corelate cu necesitatea de a optimiza nivelul pierderilor de putere şi
energie, atât în faza de proiectare a acestor instalaţii, cât şi în exploatare.
La abordarea problemei reducerii pierderilor de putere şi energie în reţelele electrice,
principalul element îl constituie cunoaşterea nivelului acestora pe diferite elemente ale
reţelelor, precum şi pe ansamblul lor.
În vederea reducerii pierderilor de putere şi energie în reţelele electrice, se pot adopta
atât măsuri de ordin constructiv, tehnologic, cât şi de exploatare. Aceste măsuri se împart în
două categorii:
I. Măsuri care nu necesită investiţii pentru aplicare:
- repartiţia optimă a sarcinii între centralele electrice;
- stabilirea schemelor normale de funcţionare folosind criteriul pierderilor
minime de energie;
- debuclarea optimă a reţelelor de diferite tensiuni;
- optimizarea regimurilor de funcţionare ale transformatoarelor din staţiile şi posturile de
transformare echipate cu două sau mai multe transformatoare;
- optimizarea nivelului tensiunii în reţelele electrice;
- echilibrarea sarcinii pe fazele reţelelor de distribuţie.
II. Măsuri care necesită investiţii şi implică consumuri materiale:
- optimizarea dezvoltării şi reconstrucţiei reţelelor electrice;
- creşterea tensiunii nominale şi realizarea de racorduri adânci la înaltă tensiune;
- stabilirea puterii optime a transformatoarelor din staţii şi posturi de transformare şi
înlocuirea acestora;
- înlocuirea transformatoarelor fără reglaj de tensiune cu transformatoare
cu reglaj şi micşorarea treptei de reglare;
- instalarea de mijloace de compensare a sarcinii reactive şi introducerea
reglajului acestora.
3.1 Optimizarea amplasării surselor de putere reactivă
Dezvoltarea actuală şi de perspectivă a sistemului electroenergetic, în general, şi a

reţelelor de transport şi distribuţie, în particular, impune necesitatea mijloacelor de compensare
a puterii reactive în vederea creşterii capacităţii efective de transport a reţelei, a reducerii
pierderilor de putere şi energie şi a menţinerii tensiunilor în benzile normate, în regimurile
staţionare normale şi de avarie.
În sistemele electroenergetice principalele surse de putere reactivă sunt generatoarele din
centrale, compensatoarele sincrone şi bateriile de condensatoare.
Puterile reactive debitate de generatoarele sincrone din centrale sunt condiţionate de
factorul de putere nominal al generatoarelor, precum şi de funcţionarea stabilă a sistemului.
Pentru sistemul energetic naţional, se consideră avantajos un factor de putere, la capătul
dinspre centrală al liniilor, de 0,95 + 0,96, pentru liniile de 220 kV, iar la cele de 400 kV, între
0,95 -0,99.
În ceea ce priveşte compensatoarele sincrone, acestea se recomandă a fi montate în
staţiile de transformare care deservesc zone cu un deficit mare de putere reactivă.
Sursele de putere reactivă utilizate în reţelele de distribuţie, sunt bateriile de condensatoare fixe
sau reglabile, de medie şi joasă tensiune.
Bateriile de condensatoare pot fi amplasate în staţiile de transformare coborâtoare, pe
partea de medie tensiune, în posturile de transformare, pe barele de medie şi joasă tensiune şi
de-a lungul distribuitorilor.
Pentru compensarea optimă a puterii reactive într-o reţea implică rezolvarea a două
probleme:
- stabilirea cantităţii totale de putere reactivă care urmează a fi
compensată, în condiţii economice eficiente;
- repartiţia optimă a acestei cantităţi în nodurile reţelei

Necesarul de surse de putere reactivă pentru fiecare unitate teritorială de
furnizare a energiei electrice, care deserveşte o zonă şi factorul de putere optim de funcţionare
pentru zona respectivă, se determină printr-un studiu la nivelul sistemului electroenergetic,
pentru fiecare etapă de dezvoltare a acestuia. O dată stabilită cantitatea totală de surse de
putere reactivă ce revine fiecărei unităţi teritoriale de furnizare a energiei electrice, printr-un
studiu detaliat al zonei respective, se asigură repartiţia optimă a acestei cantităţi, în vederea
obţinerii unei eficiente tehnico-economice maxime.
3.1.1 Echivalentul energetic al puterii reactive
Se consideră o reţea radială care alimentează un consumator cu sarcina Ş=P+jQ (Figura

3.1.1). Pierderile de putere activă prin efect Joule, datorate circulaţiilor de puteri, sunt:
P2  Q2
P  R (3.1)
U n2
unde R este rezistenţa pe fază a reţelei.
P+jQ
P+j(Q-Qk) S=P+jQ
K
Qk
Figura 3.1.1 Compensarea sarcinilor reactive într-o reţea radială.
Conectând o sursă reactivă K pe barele consumatorului, care debitează o putere Qk,

circulaţia de putere reactivă pe linie se reduce, devenind (Q - Qk). în aceste condiţii, pierderile
de putere în reţeaua compensată se calculează cu relaţia:
P 2   Q  Qk  2
P2  R (3.2)
U n2
Reducerea pierderilor de putere (∆P1 - ∆P2), prin instalarea sursei K la sfârşitul liniei,
raportată la puterea sursei de compensare Qk :
P1  P2 2Q  Qk
kq   R  kW / kVar  (3.3)
Qk U n2
se numeşte echivalent energetic al puterii reactive. Din analiza relaţiei (3.3) rezultă:
a. eficienţa compensării puterii reactive este direct proporţională (prin
rezistenţa R) cu distanţa electrică dintre sursa de compensare şi sursele
reactive existente;
b. echivalentul energetic al puterii reactive este cu atât mai mare cu cât
diferenţa dintre puterea reactivă totală la consumator şi puterea
compensată este mai mare.
Sursele de compensare trebuie repartizate, în primul rând, consumatorilor cu factor de
putere scăzut, iar pentru factori de putere egali, este mai eficientă compensarea la consumatorii
cei mai îndepărtaţi.
3.1.2 Analiza senzitivităţii pierderilor de putere activă în raport cu puterile

reactive nodale
Studiile privind amplasarea optimă a surselor de putere reactivă în reţelele de

dimensiuni mari (multe noduri şi laturi) pot fi simplificate dacă, în prealabil, se realizează o
analiză a senzitivităţii pierderilor în raport cu puterile reactive nodale.
Coeficientul de senzitivitate într-un nod oarecare i reprezintă derivata parţială a
pierderilor totale de putere în reţea în raport cu variaţia puterii reactive din acel nod:
P / Qi . Pentru toate nodurile reţelei, se poate defini un vector al coeficienţilor de
senzitivitate:
 P   P P P 
 Q    Q Q ... Q 
   1 2 n
(3.4)
Se defineşte un vector al coeficienţilor de senzitivitate pentru puterile active nodale:
 P   P P P 

 P    P P2
... 
Pn 
(3.5)
 1 
Între vectorii definiţi de relaţiile (3.4) şi (3.5) şi cei ai derivatelor parţiale ale pierderilor
în raport cu modulul şi argumentul tensiunilor nodale există o relaţie de legătură prin
intermediul Jacobianului asociat reţelei:
P P
 
 P  
 
.  Jt . 
1 (3.6)
P P
 
 Q   U 
unde:
 
 P P 
  U 
 
...  (3.7)
 
 Q Q 
 
  U 
reprezintă Jacobianul obţinut în ultima iteraţie a unui proces de calcul de tip Newton-Raphson.
Explicitarea vectorului P /  P / U porneşte de la expresiile circulaţiilor de
puteri pe laturi:
 
S ij  U i2 y   U i U j  U i  y 
ijo ij
(3.8)
S ij  U 2   
j y jio  U j U i  U j  y ji
şi se explicitează pierderile de putere aparentă pe latura ij, sub forma:

 S ij  S ij  S ji (3.9)
Separând partea reală a expresiei (3.9), se obţin pierderile de putere activă pe latura ij:
P   2U iU j cos i   j    2 2 Y cos 
U i  U j 
 ij ij (3.10)

  
unde Qij reprezintă argumentul admitanţei laturii ij. Pierderile de putere activă pe toate laturile
incidente nodului i au expresia:
N
 

Pi   2U iU j cos  i   j  U i2  U 2j  Yij cos ij
 i=1,…,N (3.11) iar
j 1 
pierderile totale de putere în reţea sunt de forma:

1 N 1 N N 
P 
2 j 1 2 i 1 j 1  
 
2 
 Pi    2U iU j cos  i   j  U i  U j Yij cos ij
2
 (3.12)
unde N reprezintă numărul de noduri din reţea.

Derivând pierderile totale în raport cu modulul şi argumentul tensiunii, se obţin
expresiile:
N
P
 i
 2U i  U j Yij cos ij sin  i   j  
j 1
i=1,…,N (3.13)
N
P
U i
 2  U j Yij cos ij cos  i   j  
j 1
care reprezintă elementele vectorului P /  P / U  t .
Calculând cu relaţia (3.6) valorile coeficienţilor de senzitivitate, pentru toate nodurile
reţelei, se obţin informaţii privind eficienţa procesului de compensare a puterii reactive. Astfel,
se poate considera că primele unităţi de compensare se vor amplasa în nodurile pentru care
valorile coeficienţilor de senzitivitate sunt cele mai mari.
Procesul de optimizare al amplasării surselor de putere reactivă, folosind coeficienţii de

senzitivitate, are un caracter iterativ. După amplasarea primelor unităţi de compensare, se
recalculează regimul de funcţionare, considerând sarcinile nodale modificate în urma
compensării şi se determină un nou Jacobian. Folosind relaţia (3.6), se calculează alţi
coeficienţi de senzitivitate, pe baza cărora se decide asupra amplasării următorului set de surse
de compensare. Procesul de calcul se desfăşoară în mod asemănător, până la epuizarea
întregului stoc de surse de compensare.
3.1.3 Optimizarea amplasării surselor de putere reactivă prin metoda

multiplicatorului Lagrange
Considerăm reţeaua de distribuţie din Figura 3.1.2 pentru care se urmăreşte optimizarea
repartizării unui stoc de surse reactive, cu o putere totală Qk, astfel încât reducerea pierderilor
de putere activă în reţea să fie maximă.
r1 P1+jQ1
Qk1
K
r2 r3 P3+jQ3
Qk2 Qk3
P2+jQ2 K
r4 P4+jQ4
Qk4
K
Figura 3.1.2 Compensarea sarcinilor reactive în reţelele radiale.
Pierderile de putere activă, determinate de circulaţia puterii reactive, au forma:
P 
 Q1  Qk1  2
r1 
 Q3  Qk 3  2
r3 
 Q4  Qk 4  2
r4 
  Q2  Qk 3    Qk 2  Qk 3   2
r
2 (3.14)
U n2 U n2 U n2 U n2
unde Qki reprezintă puterea sursei de compensare ce urmează a fi instalată în nodul i.

Sursele reactive fiind limitate, necunoscutele problemei Qki trebuie să satisfacă ecuaţia
de bilanţ:
M   Qki  Qk  0
i
(3.15)
Conform metodei multiplicatorului Lagrange (λ), se construieşte funcţia auxiliară:

S  P  M (3.16)
care urmează a fi minimizată. In acest scop, se impune anularea derivatelor parţiale ale funcţiei
auxiliare (3.16) în raport cu necunoscutele Qki:
S P
    0 ; i=1,…,n (3.17)
Qki Qki
Prin rezolvarea sistemului de ecuaţii liniare obţinut se determină necunoscutele

problemei Qki - puterile surselor de compensare care urmează a fi amplasate în nodurile reţelei.
3.1.4 Metode de simulare pentru optimizarea amplasării surselor de putere reactivă
Metodele matematice prezentate folosesc, drept criteriu de optim, minimul pierderilor

de putere, fără a lua în consideraţie variaţia în timp a sarcinilor din nodurile reţelei şi
principalele restricţii impuse procesului de compensare:
- nivelul tensiunilor în nodurile reţelei trebuie să se încadreze în limitele admise (Ui min <
Uj < Ui max)
- puterea sursei de compensare nu trebuie să depăşească sarcina minimă reactivă
absorbită în nod (Qi min > Qki).
Cu de simulare se ajutorul metodelor pot stabili puterea şi amplasarea optimă a surselor
de compensare, urmărind reducerea pierderilor de energie în reţea, menţinerea nivelelor de
tensiune în banda admisă, pentru toate regimurile de încărcare anuale şi minimizarea
cheltuielilor totale.
Criteriul cheltuielilor totale actualizate reprezintă funcţia obiectiv:
T T T
CTA  I   Ct 1  a   t  K e  Pmax t 1  a   t    t Wt 1  a   t  Vrem . 1  a  T (3.18)
t 1 t 1 t 1
unde: T - perioada de studiu, în ani;

a - rata anuală de actualizare;
I - costul investiţiei în bateriile de condensatoare şi echipamentul de comutaţie;
Ct - costul întreţinerii echipamentului la nivelul anului /, din perioada de studiu;
Ke - preţul kW-ului instalat în centrala de echivalare;
∆Pmax. t - pierderile de putere activă la vârf de sarcină, în anul t, din perioada de studiu;
βt - preţul energiei electrice la nivelul anului t, din perioada de studiu;
∆Wt - pierderile de energie anuale în anul t, al perioadei de studiu;
Vrem. - valoarea remanentă a investiţiei, la sfârşitul perioadei de studiu.
Graficele de sarcină activă şi reactivă, în nodurile reţelei analizate, pentru cele patru
zile standard ale fiecărei luni calendaristice, se modelează cu ajutorul bazei de date care
conţine graficele tip de sarcină ale consumatorilor, a structurii de consum din noduri şi a
informaţiilor culese din reţea prin măsurători directe.
Utilizând drept sursă de compensare a sarcinilor reactive, a bateriile de condensatoare
fixe, funcţia obiectiv (3.18) trebuie să respecte următoarele restricţii tehnice:
A. Tensiunile în nodurile N ale reţelei, în care se amplasează sursele de
compensare, trebuie să se menţină în limitele admise:
U imin  U i  U imax , iN (3.19)
B. În nodurile unde se amplasează surse de compensare nu se admite
debitarea puterii reactive spre sursa de alimentare, în nici un regim de
funcţionare, de-a lungul anului:
  
   q N ,
min  min  min Qil , k ,t o i iN (3.20)

l 1,12  k 1,4  t 1,24 
unde: q0 - puterea unei unităţi tipizate;
Ni- - numărul total de unităţi tipizate amplasate în nodul i al reţelei.
Metoda cuprinde două etape:
- Prima etapă constă în alocarea numărului maxim de baterii de
condensatoare, în toate nodurile posibile din reţea, respectând restricţiile
tehnice impuse;
- Cea de-a doua etapă constă în desfăşurarea unui proces iterativ de eliminare
a unor unităţi tipizate, până la atingerea unui minim global al funcţiei obiectiv (3.18). Prin
folosirea acestui mod de abordare a problemei de optimizare, nu mai este necesară verificarea,
în cadrul procesului iterativ, a restricţiilor de tipul 2, prezentate anterior.
După parcurgerea primei etape, se stabileşte valoarea de referinţă (CTAref),
corespunzătoare numărului maxim de unităţi tipizate, posibil a fi montate în nodurile reţelei.
Procesul iterativ de eliminare a unităţilor tipizate de compensare se desfăşoară până la
atingerea minimului global al funcţiei obiectiv CTA. Pentru a decide care unitate de
compensare este eliminată într-un pas, se realizează o simulare de eliminare a unei unităţi
tipizate, pe rând, din fiecare nod al reţelei, şi se evaluează CTA în noua situaţie, pe întreaga
reţea. Din cele N simulări (N fiind numărul total de noduri în care se pot instala baterii de
condensatoare), se reţine aceea pentru care s-a obţinut un CTA de valoare minimă şi din acel
nod va fi eliminată definitiv eliminata tipizată de compensare. In cazul în care stocul de baterii
de condensatoare tipizate este nelimitat, oprirea procesului iterativ se realizează la atingerea
minimului funcţiei obiectiv CTA. Organigrama metodei de simulare, descrisă anterior, este
prezentată în Figura 3.1.3.
Când stocul de baterii de condensatoare tipizate este limitat, procesul iterativ de calcul
continuă până când suma unităţilor tipizate de compensare, amplasate în nodurile reţelei, este
egală cu valoarea stocului existent.
START
Stabileşte numărul maxim de unităţi tipizate posibil a fi

montate in fiecare nod si calculează CTA referinţa
MODIFICARE=false
i=1
BCi=BCi-1
Pentru nodul i=index

aplica modificarea :
BCi=BCi-1 Verifica restricţiile si calculează CTA
< CTA:CTAreferinta ≥
CTA referinţa=CTA
Memorează indicele nodului (index=i)
i=i+1
MODIFICARE=true
BCi=BCi+1
Nu i<N Da
Da MODIFICARE=true Nu
Tipăreşte rezultatele
STOP
Figura 3.1.3 Organigrama metodei de simulare pentru optimizarea amplasării surselor de

putere reactivă în nodurile reţelei de distribuţie
3.2 Optimizarea circulaţiilor de puteri în reţelele buclate neomogene
Se consideră reţeaua buclată din Figura 3.2.1 pentru care se urmăreşte determinarea
circulaţiilor de puteri care să asigure minimul pierderilor de putere prin efect Joule.
Considerând tensiunea constantă în reţea, pierderile de putere sunt date de relaţia:
P 2  Q12 P 2  Q22 P 2  Qn21
P  1 r1  2 r1  ...  n 1 rn 1 (3.21)
U n2 U n2 U n2
Exprimând sarcina fiecărui tronson în funcţie de sarcina primului tronson şi sarcinile

absorbite de consumatorii din nodurile reţelei, relaţia (3.21) devine:
Figura 3.2.1 Schema simplificată a unei reţele simplu buclate.
2 2
 P   P   P   ...  P    Q   Q   Q   ...  Q  
P12  Q12  P  P    Q1  Q1  r  ...  
2 2 1  1 2 n  
1  1 2 n 
P  r1  1 1 2 rn 1
Un2 2
Un 2
Un
Prin anularea derivatelor parţiale ale expresiei (3.22) în raport cu P i şi Qi , se obţine

circulaţia optimă de puteri pe primul tronson, corespunzătoare criteriului pierderilor minime
de putere:
P   r  ...  rn 1   P2  r3  ...  rn 1   ...  Pn rn 1

P1opt  1 2
r1  r2  ...  rn 1
(3.23)
 
Q  r  ...  rn 1   Q2  r3  ...  rn 1   ...  Qn rn 1
Q1opt  1 2
r1  r2  ...  rn 1
Expresiile (3.23) arată că într-o reţea buclată pierderile de putere sunt minime atunci
când circulaţiile puterilor active şi reactive s-ar stabili numai după rezistenţele tronsoanelor
reţelei. In realitate, stabilirea acestor circulaţii se realizează după impedanţele tronsoanelor
reţelei, conform relaţiei:
S   z  ...  z n 1   S 2  z 3  ...  z n 1   S n z n 1
S 1nat  P1nat  jQ1nat  1 2
z1  z 2  ...  z n 1
(3.24)
Comparând relaţiile (3.23) şi (3.24), se constată că circulaţia reală (naturală)
coincide cu cea optimă numai în cazul în care, pentru toate tronsoanele reţelei, raportul xo / ro
este constant (reţea omogenă). Această condiţie nu este îndeplinită întotdeauna.
Neomogenităţile cele mai pronunţate apar în reţelele buclate formate din subretele cu tensiuni
nominale diferite, conectate între ele prin transformatoare sau autotransformatoare
(Figura3.22).
Figura 3.2.2 . Reţea buclată neomogenă

Reactanţa transformatoarelor este de 10 ÷30 ori mai mare ca rezistenţa, în timp ce
pentru liniile electrice acest raport variază între 1,5 ÷ 3. în aceste reţele, abaterea circulaţiei
naturale de la circulaţia optimă este pronunţată, iar pierderile sunt mult majorate.
Pentru modificarea circulaţiei de puteri în reţelele buclate neomogene, în scopul
apropierii acesteia de circulaţia optimă, se folosesc următoarele procedee:
- debuclarea optimă a reţelei;
- introducerea în buclă a unor tensiuni suplimentare în fază sau în cuadratură;
- acordarea liniilor prin compensare longitudinală cu baterii de condensatoare;
- alegerea corespunzătoare a rapoartelor de transformare ale
transformatoarelor şi autotransformatoarelor din buclă.
3.2.1 Determinarea punctelor optime de secţionare a reţelelor de distribuţie folosind

metode clasice
Reţelele de distribuţie sunt concepute în configuraţie buclată, dar funcţionează radial,

în regim normal. în acest sens, se pune problema determinării punctelor de secţionare,
respectiv a tronsoanelor de rezervă, care pot fi activate în caz de incidente.
Secţionarea urmăreşte, în general, reducerea pierderilor de energie activă prin
încărcarea cât mai echilibrată a distribuitorilor, repartizând raţional posturile de transformare
pe surse de alimentare (staţii de transformare şi puncte de alimentare) şi asigurarea unui nivel
corespunzător al tensiunii în nodurile reţelei.
Regimul corespunzător pierderilor minime de energie activă, într-o reţea buclată
omogenă, reprezintă un regim optim teoretic, în care circulaţiile de puteri se calculează
considerând tronsoanele reţelei numai prin rezistenţele lor relaţia (3.23). Datorită gradului
redus de neomogenitate a reţelelor urbane şi rurale de medie tensiune, funcţionarea acestora în
configuraţie buclată (fără secţionarea distribuitorilor) ar conduce la un regim aproape identic
cu cel optim. Deoarece funcţionarea buclată nu este posibilă, fiind legată de o serie de
dificultăţi tehnice, secţionarea distribuitorilor se va opera astfel încât să se realizeze o
apropiere maximă de regimul optim teoretic.
Având în vedere că reţelele de distribuţie alimentează o varietate largă de consumatori, care au
regimuri de funcţionare diferite, stabilirea tronsoanelor optime de secţionare se va realiza
adoptând criteriul pierderilor minime de energie, pe un anumit interval de timp (de regulă, un
ciclu complet: o zi, o lună, un anotimp cald - vara sau rece - iarna, un an).
Stabilirea tronsoanelor optime de secţionare pentru reţelele de distribuţie se poate realiza pe
mai multe căi. O posibilitate constă în analiza secvenţială a tuturor variantelor posibile de
buclare a distribuitorilor de medie tensiune, în funcţie de condiţiile reale existente în reţea.
Pentru determinarea tronsoanelor de secţionare folosind metoda clasică care asigură pierderi
de energie minime în întreaga reţea, se parcurg etapele prezentate în Figura 3.2.3
Pasul 1 Stabilirea mulţimii variantelor posibile de buclare a distribuitorilor din reţea: V= {vi},
j= 1,2,...; o variantă este formată din mulţimea perechilor de distribuitori care pot fi
buclaţi: v= {bkj},j = 1,2,..., ND; k≠j (ND - numărul de distribuitori din reţeaua analizată);
Pasul 2 Se consideră succesiv fiecare variantă vi(i = 1,2,...), pentru care se parcurg următorii
paşi:
Pasul 2.1 Se alege o pereche de distribuitori bkj  vi pentru care se realizează buclarea
prin activarea tronsonului de rezervă;
Pasul 2.2 Calculul regimurilor caracteristice în cazul funcţionării buclate a perechii
bkj;
Pasul 2.3 Pentru perechea bkj se stabileşte tronsonul optim de secţionare conform
criteriului pierderilor minime de energie şi se memorează valoarea acestor
pierderi ∆Wkj;
Pasul 2.4 Se revine la pasul 2.1 până la epuizarea tuturor perechilor bkj  vi;
Pasul 2.5 se calculează pierderile de energie în întreaga reţea corespunzătoare
debuclărilor optime stabilite: ∆W;
Pasul 3 Se selectează varianta v* căreia îi corespunde valoarea minimă a pierderilor de energie
∆W* = min {∆Wi}, i = 1,2,...
Figura 3.2.3 Etapele algoritmului de secţionare optimă a reţelei de distribuţie prin metoda
clasică.
3.3 Optimizarea regimurilor de funcţionare a transformatoarelor din staţiile şi posturile

de transformatoare
3.3.1 Încărcarea economică a unui transformator
Randamentul transformatoarelor şi autotransformatoarelor de putere, instalate în

staţiile şi posturile de transformare, este influenţat de încărcarea lor. Pierderile totale de putere
activă într-un transformator, ţinând seama şi de pierderile suplimentare ce se produc în reţeaua
din amonte, sunt de forma:
2
    S
PT  PFe  kQ QFe  PCun  kQ QCun   
 (3.25)
 Sn 
unde: PFe , QFe - pierderile de putere activă, respectiv reactivă, la mersul în gol;
PCun , QCun -pierderile de putere activă, respectiv reactivă, în înfăşurările
transformatorului, la sarcină nominală;

k Q -echivalentul energetic al puterii reactive;
S n - puterea nominală aparentă a transformatorului;
S - sarcina transformatorului.
Pentru un transformator se poate defini o încărcare economică, la care pierderile
raportate la puterea tranzitată sunt minime. Prin raportare ∆PT / S şi anularea derivatei
  PT / S  / S ,se obţine încărcarea economică:

PFe  kQ QFe
S ec  S n (3.26)
PCun  kQ QCun
Relaţia (3.26) arată că sarcina economică a unui transformator depinde nu numai de

caracteristicile sale, ci - prin factorul kQ - şi de locul unde el este instalat în reţea. în Tabelul
3.3.1 se indică valorile echivalentului energetic al puterii reactive, la sarcină maximă şi
respectiv minimă, în funcţie de poziţia transformatorului în reţea.
Tabelul 3.3.1 Valorile echivalentului energetic al puterii reactive [k W/k Var]
Locul de instalare al transformatorului La sarcină Maximă La gol de Sarcină
Transformatoare alimentate direct de la

0,01 0,01
barele centralelor
Transformatoare alimentate la medie

0,15 0,10
tensiune (nu de la barele centralelor)
Transformatoare montate în staţii a căror

0,05 0,03
sarcină reactivă este compensată local
Transformatoare coborâtoare din staţii cu

0,10 0,06
tensiunea 110 kV
În funcţie de condiţiile reale de funcţionare pe parcursul anului (încărcarea la sarcină
maximă şi durata de utilizare a sarcinii maxime), se verifică dacă puterea transformatoarelor
este corespunzătoare sau este necesară schimbarea lor, în vederea reducerii pierderilor de
putere şi energie activă. Pentru exemplificare, în Tabelul 3.3.2 sunt indicate domeniile
economice de încărcare la sarcină maximă ale transformatoarelor cu bobinaj din aluminiu, din
reţelele de distribuţie, în funcţie de durata de utilizare a sarcinii maxime Ts (ore/an).
Tabelul 3.3.2 Domeniile economice de încărcare a transformatoarelor cu bobinaj de

aluminiu
Sn Ts [ore/an]
[kVA 1000 2000 3000 4000 5000 6000 7000 8000
40 63-100 63-100 63-100 63-95 55-85 50-80 45-73 45-65
63 63-100 63-100 63-100 60-92 56-84 51-76 46-70 41-63
100 63-100 63-100 63-100 58-91 53-83 48-76 44-69 40-63
125 80-100 80-100 80-90 73-82 66-74 61-67 55-62 50-56
160 70-100 78-100 70-100 64-94 58-86 53-78 48-71 44-65
200 80-100 80-100 80-93 75-84 68-77 65-70 57-74 52-58
250 80-100 63-100 63-100 63-97 59-85 53-80 49-75 45-67
De asemenea, pentru reducerea pierderilor de putere şi energie în reţelele de distribuţie

sunt utilizate, în posturile de transformare, transformatoare reparate cu retimbrare, ale căror
caracteristici sunt prezentate în Tabelul 3.3.3 Tot în acelaşi sens, în prezent, se utilizează, în
reţelele de distribuţie, transformatoare cu pierderi mai mici de cea 30 + 40% (Tabelul 3.3.4)
Tabelul 3.3.3 Caracteristicile transformatoarelor înainte şi după reparare cu retimbrare

Puterea înainte Puterea după Pierderi de putere[W]
de reparaţie reparaţie Înainte de reparaţie După reparaţie
[kVA] [kVA] ∆PFe ∆Psc ∆PFe ∆Psc
160 110 525 3100 380 1700
250 180 680 4400 425 2350
Tabelul 3.3.4 Caracteristicile transformatoarelor din seria TTU-ONAN cu bobinaj din

aluminiu
SNt [kVA] 40 63 100 160 250

Pierderi ∆P/% 185 250 320 460 650
[W]
∆Psc 985 1350 1750 2350 3250
3.3.2 Regimul optim de funcţionare al mai multor transformatoare în paralel
În staţiile şi posturile de transformare care alimentează consumatori importanţi se

instalează, de regulă, mai multe transformatoare. Funcţionarea lor este posibilă atât separat,
cât şi în paralel. Numărul optim de transformatoare care funcţionează în paralel se stabileşte
pe baza unor criterii tehnico-economice (siguranţă în alimentarea consumatorilor, pierderi
minime de putere şi energie activă). Problema de optimizare se tratează distinct, după cum
transformatoarele sunt identice sau au caracteristici diferite.
Cazul transformatoarelor identice

Dacă transformatoarele care funcţionează în paralel au aceiaşi parametri, ele se încarcă
proporţional cu puterile lor nominale. în cazul funcţionării a n transformatoare în paralel,
pierderile totale de putere se exprimă prin:
2

PTn  n PFe  K Q QFe   1
n
PCun  kQ QCun  SS

 (3.27)
 n
iar la trecerea de la n la n+\ transformatoare, pierderile devin:

2

PTn 1   n  1 PFe  kQ QFe   1

n 1
PCun  kQ QCun  SS

 (3.28)
 n
Reprezentarea grafică a pierderilor totale de putere în funcţie de încărcarea S, în

cele două situaţii, este indicată în Figura 3.3.1
∆PT
∆PTn+1
∆PTn
S
Scr n,n+1
Figura 3.3.1 Variaţia pierderilor totale de putere în ipoteza funcţionării cu n, respectiv n+l
transformatoare identice în paralel.
Punctul de intersecţie al celor două curbe determină o încărcare critică S cr n,n+1 care
hotărăşte regimul optim de funcţionare, după criteriul pierderilor minime de putere. Astfel,
pentru încărcări S < Scr n,n+1 este economică funcţionarea cu n transformatoare în paralel, iar
pentru S > Scr n,n+1 , funcţionarea cu n+1 transformatoare în paralel. Valoarea încărcării critice
se obţine egalând relaţiile (3.27) şi (3.28):
Scrn,n 1  S n n n  1 (3.29)
PCun  kQ QCun
În Tabelul 3.3.5sunt indicate încărcările critice pentru n = 1, 2 şi 3 transformatoare de

distribuţie, în funcţie de echivalentul energetic al puterii reactive kQ.
Cazul transformatoarelor cu caracteristici diferite

Funcţionarea în paralel a transformatoarelor cu caracteristici diferite, se admite dacă
sunt îndeplinite următoarele condiţii: grupele de conexiuni să fie identice, raportul puterilor
transformatoarelor să fie mai mic decât 1/3, tensiunile de scurtcircuit să nu difere cu mai mult
de ±10%, iar tensiunile pe prize cu ±0,5%.
Tabelul 3.3.5 Sarcina maximă optimă pentru n transformatoare de distribuţie în
funcţiune [MVA]
Tipul de kQ =0 kQ = 0,02 kQ= 0,l
transformator n=1 n=2 n=3 n=1 n=2 n=3 n=\ n=2 n=3
63 MVA 110/MT 46,1 79,9 113 39,6 68,7 97,1 31,5 54,6 77,2
40 MVA 110/MT 28 48,4 68,5 24,4 42,3 59,8 20 34,6 49
25 MVA 110/MT 14 24,3 34,4 13,2 22,8 32,3 11,9 20,6 29,2
10 MVA 110/MT 6,9 11,9 16,8 6,4 11,1 15,6 5,6 9,7 11,4
0,630MVA MT/JT 0,4 0,69 0,97 0,42 0,72 1,02 0,47 0,81 1,14
0,400MVA MT/JT 0,22 0,39 0,55 0,24 0,41 0,58 0,28 0,48 0,68
0,250MVA MT/JT 0,14 0,24 0,34 0,15 0,25 0,36 0,17 0,29 0,42
În acest caz, repartiţia sarcinilor pe transformatoarele care funcţionează în paralel se

face direct proporţional cu puterile lor nominale şi invers proporţional cu tensiunile de
scurtcircuit. Dacă se consideră m transformatoare funcţionând în paralel, coeficienţii de
repartiţie a puterii totale se definesc cu relaţia:
S 1
k  k 
S u sck m S ni (3.30)

Snk i 1 u sci
Pentru cazul unei staţii electrice echipată cu două transformatoare diferite, considerând
în funcţiune transformatorul care conduce la pierderi minime, cuplarea în paralel a celui de-al
doilea se va realiza atunci când sarcina tranzitată prin staţie depăşeşte încărcarea critică (S >
Scr):
S crI , I  2 
1  2  PCun1  kQ1QCun1  2 PCun2  kQ 2 QCun 2 (3.31)
 1 2
S n21 S n22
3.4 Alte metode de reducere a pierderilor de putere şi energie
3.4.1 Echilibrarea încărcării fazelor
Pentru reţelele de distribuţie de joasă tensiune este caracteristică încărcarea

neuniformă a fazelor reţelei, ceea ce conduce la creşterea pierderilor de putere şi energie.
Pierderile de putere, pe un tronson i al unei asemenea reţele, se determină cu relaţia:
Pi  ki k Si I 2 R (3.32)
medi i
unde: Imedi - valoarea medie a curentului pe fazele tronsonului i;

Ri - rezistenţa pe fază a tronsonului i;
ki - numărul de conductoare de fază pe tronsonul i;
kSi - coeficient care ţine seama de creşterea pierderilor de putere datorate încărcării
dezechilibrate a fazelor.
Coeficientul kSi se calculează în funcţie de gradul de dezechilibru al tronsonului
analizat:
 2 2
 
2
1  I   I   I
N i2   Ri    Si    Ti   (3.32)
3  I medi   I medi   I medi  
 
în felul următor:
- pentru liniile cu 2 conductoare: kSi= 1;
- pentru liniile cu 3 conductoare: kSi= Ni2;
- pentru liniile cu 4 conductoare: kSi= Ni2+ 1,5(Ni2- 1)ROi/Rfi
unde: ROi si Rfi sunt rezistenţele conductoarelor de nul şi fază ale tronsonului i.
Pentru reducerea pierderilor de putere şi energie datorate dezechilibrului este necesar
ca, sistematic, să se controleze asimetria curenţilor şi tensiunilor. în practică, pentru liniile cu
4 conductoare, dacă pe primul tronson curentul pe conductorul de nul depăşeşte 15 - 20 A, se
impune redistribuirea sarcinilor pe cele trei faze ale reţelei.
3.4.2 Creşterea nivelului de tensiune în exploatare

Dacă nu se consideră caracteristicile statice ale sarcinilor (P-U, Q-U), variaţia
pierderilor de putere prin efect Joule, la abaterea tensiunii faţă de tensiunea nominală, se
determină cu o relaţie de forma:
1
P j  %  1 
2
 U  %  (3.34)
1  
 100 
iar pierderile de mers în gol:

2
 U  %  
Po  %   1   1 (3.35)
 100 
unde: ∆U(%) este abaterea procentuală a tensiunii faţă de tensiunea nominală.

Conform dependenţelor descrise de relaţiile (3.34) şi (3.35), la creşterea tensiunii cu
∆U(%), pierderile Joule se micşorează, iar cele de mers în gol, cresc. Considerarea
caracteristicilor statice ale sarcinii nu modifică semnificativ caracterul acestor dependenţe.
Pentru menţinerea tensiunii în exploatare la un nivel ridicat, este necesar să se dispună
de mijloace de reglaj corespunzătoare şi să se asigure o balanţă pozitivă a puterii reactive în
principalele noduri ale reţelei.
Limitele de variaţie a tensiunii în exploatare în raport cu tensiunea nominală sunt
fixate prin instrucţiuni de exploatare; pentru tensiuni nominale până la 220 kV, inclusiv, limita
superioară este de 10% peste tensiunea nominală, iar la 400 kV numai 5% peste tensiunea
nominală.
Creşterea tensiunii în exploatare poate conduce la apariţia fenomenului corona pe
conductoarele liniilor electrice aeriene, ceea ce determină creşterea pierderilor totale de putere
activă. Aceste creşteri sunt neglijabile pentru liniile de 110 kV şi 220 kV, dar pot deveni
importante în cazul liniilor de transport cu tensiunea nominală de 400 kV, în funcţie de
condiţiile atmosferice (timp umed) şi de tensiunea de exploatare.
Pentru obţinerea nivelului corespunzător de tensiune în reţelele de distribuţie este
necesară schimbarea sezonieră a ploturilor transformatoarelor nereglabile sub sarcină şi
echiparea transformatoarelor cu un reglaj mai fin ±2*2,5% în loc de ±5%.
3.4.3 Creşterea tensiunii nominale a reţelei

Una din căile principale de mărire a capacităţii de transport şi reducere a pierderilor de

energie constă în creşterea tensiunii nominale a reţelei. Această măsură necesită investiţii
importante si un mare volum de lucrări. Din aceste motive, trecerea reţelei la o tensiune
superioară trebuie justificată pe baza unor calcule tehnico-economice. în acest sens, se pot
avea în vedere următoarele posibilităţi:
- trecerea instalaţiilor de forţă la tensiunea de 660/380 V, în loc de 380/220 V;
- reţelele de distribuţie de 6 sau 10 kV să fie reconstruite la tensiunea nominală de 20
kV;
- alimentarea consumatorilor prin racorduri adânci, realizate la tensiuni de 110, 400 kV.
3.4.4 Folosirea intensiva a distribuitorilor de medie si joasa tensiune.
Datorită creşterii fluxurilor de putere pe liniile de medie şi joasă tensiune, în prezent,

pentru reducerea pierderilor de putere şi energie activă în reţelele de distribuţie, se recomandă
folosirea intensivă a distribuitorilor de medie şi joasă tensiune. In Tabelele 3.4.1-7-3.4.4, sunt
prezentate limitele economice de utilizare intensivă a distribuitorilor realizaţi în variantele
aeriană şi în cablu, în funcţie de durata de utilizare a sarcinii maxime.
Tabelul 3.4.1 Limitele economice de folosire intensivă a LEA de joasă tensiune, în funcţie de durata de
utilizare a sarcinii maxime
LEA Încărcare maximă Încărcarea minimă
Secţiune Imax[A]/Smax[MVA] Imin[A]/Smin[MVA]
conduc- Durata sarcinii [ore/an ] Durata sarcinii [ore/an ]
toare
2000 3000 4000 5000 6000 7000 2000 3000 4000 5000 6000 7000
[mm2]
90 80 70 65 60 55 70 60 50 45 40 35
35 0,060 0,055 0,050 0,045 0,040 0,035 0,045 0,040 0,040 0,035 0,030 0,025
110 110 90 80 75 65 90 80 70 65 60 55
50 0,075 0,070 0,060 0,055 0,050 0,045 0,060 0,055 0,050 0,045 0,040 0,033
140 125 110 110 90 80 110 100 90 80 75 65

70 0,095 0,085 0,075 0,070 0,060 0,055 0,075 0,07 0,060 0,055 0,050 0,045
Tabelul 3.4.2 Limitele economice de folosire intensivă a LEC de medie tensiune,, în funcţie
de durata de utilizare a sarcinii maxime
LEC Încărcare maximă Încărcarea minimă
Secţiune Imax[A]/Smax[MVA] Imin[A]/Smin[MVA]
conduc- Durata sarcinii [ore/an ] Durata sarcinii [ore/an ]
toare
2000 3000 4000 5000 6000 7000 2000 3000 4000 5000 6000 7000
[mm2]
225 220 180 160 145 130 195 175 155 140 125 110
120 0,155 0,140 0,125 0,110 0,100 0,100 0,135 0,120 0,125 0,095 0,085 0,075
260 235 210 1905 170 150 225 200 180 160 145 160
150 0,180 0,165 0,145 0,130 0,120 0,104 0,155 0,140 0,125 0,110 0,100 0,090
305 270 240 220 195 175 260 235 210 190 170 150
185 0,210 0,185 0,165 0,150 0,135 0,120 0,180 0,165 0,145 0,130 0,120 0,104
365 330 290 265 235 210 305 270 240 220 195 175
240 0,255 0,230 0,200 0,185 0,165 0,145 0,210 0,185 0,165 0,150 0,135 0,120
Tabelul 3.4.3 Limitele economice de folosire intensivă a LEA de medie tensiune (20 kV),
realizate cu conductoare din Ol-Al, în funcţie de durata de utilizare a sarcinii maxime
(20kV) Imax[A]/Smax[MVA] Imin[A]/Smin[MVA]
Secţiune Durata sarcinii [ore/an ] Durata sarcinii [ore/an ]
conduc-
toare 2 3 4 5 6 7 2 3 4 5 6 7
2
[mm ]
110 100 95 85 75 70 80 70 65 55 45 40
3,8 3,5 3,3 2,9 2,6 2,4 2,7 2,5 3,3 2,2 2,0 1,9
35
140 130 115 105 95 85 110 100 95 85 75 70
50 4,9 4,5 3,6 3,6 3,3 2,9 3,8 5,5 3,3 2,9 2,6 2,4
175 160 145 130 120 110 140 130 115 105 95 85
70 6,1 5,5 5,0 4,5 4,2 3,8 4,9 4,5 4,0 3,6 3,3 2,9
Tabelul 3.4.4 Limitele economice de folosire intensivă a LEC de medie tensiune (20 kV),
realizate cu conductoare din Al, în funcţie de durata de utilizare a sarcinii maxime
(20kV) Imax[A]/Smax[MVA] Imin[A]/Smin[MVA]
Secţiune Durata sarcinii [ore/an ] Durata sarcinii [ore/an ]
conduc-
toare 2 3 4 5 6 7 2 3 4 5 6 7
2
[mm ]
425 385 350 315 290 260 360 325 290 270 245 220
120 14,7 13,3 12,1 10,9 9,0 9,0 12,5 11,3 10,2 9,4 8,5 7,6
500 455 410 375 305 425 385 350 315 290 290 260
150 17,3 15,8 14,2 13,0 10,6 14,7 13,3 12,1 10,9 10,0 10,0 9,0
In situaţia când nu se cunoaşte durata de utilizare a sarcinii maxime, conform normelor

din ţara noastră, aceasta se recomandă a fi 7000 ore/an.
Capitolul 4
Exemplu de caz
Prin folosirea unui pachet de programe specializate au fost analizate posibilităţile de

reducere a pierderilor de putere şi energie în reţelele de distribuţie urbană.
Reţeaua analizată conţine un număr de 12 distribuitori de medie tensiune cu tensiunea
nominală de 20 kV având secţiuni în plaja gama 120-150 mm2 executaţi din aluminiu. Din
reţeaua respectivă sunt alimentate un număr de 107 posturi de transformare cu puteri cuprinse
între 250 kVA şi 630 kVA care alimentează consumatorii casnici edilitari.
Schema monofilară a reţelei analizate este prezentată în figura 4.1.
Figura 4.1 Schema monofilară a reţelei de distribuţie de medie tensiune

Cu ajutorul pachetului de programe au fost studiate serie de metode de reducere a

pierderilor de putere şi energie în cele patru zile caracteristice şi anume: regim vara zi
lucrătoare, regim vara zi repaus, regim iarnă zi lucrătoare, regim iarnă zi repaus precum şi în
regim normal.
Au fost calculate de asemenea pierderile de putere la vârf de sarcină în regimuri
caracteristice anuale (regim vara zi lucrătoare, regim vara zi repaus, regim iarnă zi lucrătoare,
regim iarnă zi repaus precum şi în regim normal). Totodată au fost evaluate pierderile de
energie zilnice şi anuale în aceleaşi regimuri caracteristice atât în distribuţia de medie
tensiune, transformatoarele din posturile de transformare în Cupru şi în Fier precum şi pe total
reţea valorile obţinute fiind prezentate în mărimi absolute şi în procente din energia
vehiculată.
In tabelele 4.1 şi 4.2 sunt prezentate valorile obţinute atât pentru pierderile de putere la
vârf de sarcină cât şi pierderile de energie zilnice şi anuale în regimuri caracteristice anuale.
Tabelul 4.1 Pierderile de energie zilnice şi anuale în reţeaua de distribuţie
Regimul de Distribuitor Transformatoare din P.T. Total

funcţionare de m.t. Cu Fe
(kW) (%) (kW) (%) (kW) (%) (kW) (%)
Regim cald Zi lucr. 84,5 0,34 153,2 0,615 117,0 0,470 354,3 1,425
Zi repaus 66,7 0,305 119,4 0,548 117,0 0,537 303,1 1,390
Regim rece Zi lucr. 90,3 0,365 156,7 0,633 117,0 0,473 364,0 1,471
Zi repaus 69,2 0,320 121,7 0,562 117,0 0,541 307,9 1,423
Tabelul 4.2 Pierderile de energie zilnice şi anuale în reţeaua de distribuţie
Regimul de Distribuitor Transformatoare din P.T. Total

funcţionare de m.t. Cu Fe
(kW) (%) (kW) (%) (kW) (%) (kW) (%)
Regim Zi lucr. 879,8 0,273 1476,8 0,459 2809,7 0,873 5166,3 1,605
cald Zi repaus 641,3 0,239 1071,9 0,400 2807,7 1,049 4522,9 1,688
Regim Zi lucr. 918,5 0,261 1573,3 0,447 2809,7 0,798 5301,5 1,506
rece Zi repaus 732,9 0,232 1265,2 0,401 2807,7 0,890 4807,8 1,523
Anual 306,1 0,259 519471 0,439 2807,7 0,867 1851087 1,565
Tabelul 4.3 Reducerea pierderilor de putere la vârf de sarcină şi a pierderilor de energd2

prin creşterea tensiunii în exploatare
Reducerea pierderilor de Reducerea pierderilor de

Regim de funcţionare putere la vârf de sarcină energie
(kW) (%) (kWh) (%)
Regim vara zi lucrătoare 3,89 0,0157 57,65 0,0179
Regim vara zi repaus 1,78 0,0082 29,58 0,0110
Regim iarnă zi lucrătoare 4,85 0,0195 73,41 0,0208
Regim iarnă zi repaus 3,48 0,0161 53,22 0,0169
Anual - - 21404 0,0181
Privind reducerea pierderilor de energie în reţeaua de distribuţie analizată au

fost studiate următoarele căi:
a) reducerea pierderilor de putere la vârf de sarcină şi a pierderilor de energie prin
creşterea tensiunilor în exploatare. Rezultatele obţinute sunt prezentate sintetic în
tabelul 4.3 pentru fiecare zi caracteristică din an şi pe tot anul atât în mărime absoluta
b) reducerea pierderilor anuale de energie prin stabilirea tronsonului optim de secţionare.
Pentru reţeaua analizată care conţine şase bucle de medie tensiune care, în regim
normal funcţionează radial s-au determinat tronsoanele optime de secţionare a acestor
bucle folosind drept criteriu "pierderile minime de energie anuale".
In tabelul 4.4 sunt prezentate rezultatele pentru fiecare buclă în parte precizându-se
tronsonul de avarie existent şi cel rezultat optim precum şi pierderile anuale de energie în
configuraţia existentă şi cea rezultată optimă. Tot în acest tabel este prezentată reducerea
pierderilor anuală de energie pentru fiecare buclă în parte şi pe total reţea atât în mărimi
absolute cât şi în procente din energia vehiculată.
Tabelul 4.4 Reducerea pierderilor anuale de energie în configuraţie optimă
Pierderi anuale de Reducerea pierderilor

Tronson de avarie
Pereche energie în configuraţia anuale de energie
distribuitori existentă optimă
existent optim (kWh) (%)
(kWh) (kWh)
1-92 ... 107-III 99-100 100-101 257349 245690 2659 0,0158
I-74...91-III 82-83 81-82 330366 324223 6143 0,0295
I-l ...20-11 10-11 10-11 341039 341039 0 0
1-21 ... 37-11 27-28 29-30 304645 296840 7805 0,0399
11-38 ... 57-111 47-48 46-47 353506 348543 4763 0,0212
11-58 ... 73-111 65-66 64-65 264382 260451 3931 0,0228
Total reţea 1851087 1825786 25301 0,1292
Capitolul 5
Concluzii
Prin folosirea metodelor de reducere a pierderilor de energie în reţeaua de distribuţie

analizată şi anume creşterea tensiunii în exploatare, determinarea punctelor optime de
secţionare, s-a estimat o reducere anuală a pierderilor de energie în reţeaua analizată 46705
kWh, respectiv 0,1473 % din energia tranzitată prin reţea.

Studiu Caz Pierderi

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Studiu Caz Pierderi

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Studiu Caz Pierderi

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Pierderi de putere si energie in reţele electrice 1

Creşterea consumului de energie electrică este o tendinţă durabilă, manifestată de la

şi distribuţie cât şi transformatoarele destinate să ridice sau să coboare tensiunile la care se

Consumatori in centrale Generare

Pierderi tehnologice in reţele

Consumatori la înalta tensiune

Pierderi tehnologice in reţele

Pierderi tehnologice in reţele

Figura 1. Pierderi in diferitele parţi componente ale sistemului energetic

Reţeaua electrică care se dezvoltă de la barele centralelor electrice şi până la posturile

Distribuţia energiei electrice se poate face:

pierderile în reţelele electrice oscilează între 10-15% în funcţie de structura reţelei, a

Energie produsa in centralele electrice

Pierderi in reţelele ≈ 82%

Consumatori de energie electrica

Epi - energia produsă în centrala i

Eimpj - energia importată pe linia j

de medie şi joasă tensiune, de relaţiile dintre client şi furnizorul de energie electrică, de

lungimea echivalenta de retea

Analiza dependenţei pierderilor de energie cu parametrul β nu a fost posibil de

∆W=a÷bγ ÷cγ2 (1.6)

Când au loc modificări ale unor condiţii de funcţionare în sistemul energetic,

Tabelul 1.2 Pierderi de putere în elementele sistemului energetic naţional.

% din total surse

Pierderi de putere Pierderi de putere în sistem

Staţii şi linii de FIT 0,50 0,75 1,00 1,50 - - - -

Acoperirea pierderilor de energie în reţelele electrice necesită cheltuieli suplimentare

Conform celor prezentate anterior, se desprind următoarele direcţii principale de

- creşterea generării locale, în apropierea zonelor de consum

- creşterea densităţii punctelor de injecţie

2.1 Pierderi de putere si energie în linii

Liniile electrice aeriene şi subterane sunt echivalate, în schemele monofazate

X- reprezintă reactanţa inductivă pe fază a liniei.

Dacă reprezentăm linia printr-un cuadripol în II, sau T, la determinarea sarcinii

frecvent folosită în practică, este metoda parametrilor graficelor de sarcină.

- sarcina medie pentru mărimile I, S, P şi Q, notată cu I medţ Smed, Pmed şi Q med ;

- sarcina medie pătratică pentru mărimile I, S, P şi Q, notată cu I mp, Smp,Pmp si

- durata sarcinii maxime pentru mărimile I, S, P şi Q, notată cu TIţ Ts, TP si TQ;

- durata pierderilor pentru mărimile I, S, P şi Q, notată cu τI, τS, τP, si τQ.

Sarcinile medii pentru celelalte mărimi, se definesc în acelaşi mod, conform

în acelaşi mod , se definesc:

Conform acestei definiţii, se poate scrie:

Durata sarcinilor maxime pentru celelalte mărimi, se defineşte în acelaşi mod,

Similar, se deduc expresiile:

Parametrii graficelor de sarcină pot fi exprimaţi şi în valori relative,

iar prin folosirea acestor notaţii, se obţine:

2.2 Pierderile de putere şi energie în reţelele complex buclate

2.2.1 Evaluarea pierderilor de putere prin calcule de regim

Dacă estimarea pierderilor de putere în reţeaua complex buclată se realizează pe baza

Deoarece sistemul (2.25) este un sistem de ecuaţii neliniare, rezolvarea sa se face pe

Sik i Yik k Ski Yik=Ni’iYT

Figura 2.1. Cuadripol echivalent al Figura 2.2. Cuadripol echivalent al

Pierderile de putere activă şi reactivă într-un element al reţelei se determină cu relaţia:

Relaţiile (2.29 ÷2.31) reprezintă o metoda cunoscută sub denumirea de metoda în

2.2.2 Evaluarea pierderilor de putere şi energie prin metoda coeficienţilor de pierderi

Un alt procedeu de evaluare a pierderilor de putere în reţelele complex buclate ce

unde:  J n  - matricea coloană a injecţiilor de curenţi în nodurile independente;

relaţiei (2.32), se deduc expresiile pierderilor de putere activă şi reactivă:

Datorită variaţiei în timp a sarcinilor absorbite de consumatori şi a repartiţiei puterilor