TEMA I.

ŢESĂTURI TEXTILE

1. Structura ţesăturilor şi tehnologia ţeserii

1.1. Structura ţesăturilor

Ţesăturile sunt materiale textile cu suprafaţă plană, obţinute din fire, în general flexibile
utilizate ca materii prime în industria confecţiilor sau ca piese individuale pentru acoperit sau
decorative.
În ţesături firele, pentru a da consistenţă şi rezistenţă materialului se întretaie în unghi drept şi
se leagă unele de altele, formând structuri mai dense sau mai rare. Firele din lungimea ţesăturii se
numesc de urzeală iar cele din lăţime de băteală. Sistemul de legare determină un anumit desen şi
aspect şi multe din caracteristicile ţesăturilor.
Legarea celor două sisteme de fire presupune ca pe faţa ţesăturii să apară în proporţie mai
mare sau mai mică unul din sisteme, iar legarea lor se realizează prin încrucişarea lor într-un loc în
care firele vin în contact şi formează o curbură unul faţă de altul cum sugerează figura nr.

Legături (armuri) fundamentale

Legarea firelor de urzeală şi băteală în ţesături, în sistemele considerate fundamentale,
datorită simplităţii şi răspândirii lor, se referă Ia legătura pânză, diagonal şi saten(atlas)
Legătura pânză. în legătura de tip pânză firele de urzeală şi de băteală sunt legate proporţional
din fir în fir (figura VI/2) şi au aspect identic pe faţă şi dos. Ţesăturile se caracterizează printr-o
legare densă a firelor şi prezenţa spaţiilor inerentă unei inflexiuni a firelor când acestea trec unele
peste altele, situaţie care duce la o bună aerisire dar şi bună rezistenţă la tracţiune, capacitate de
spălare, rezistenţă la frecare mai redusă, aspect uniform ca desen. Ţesăturile cu o astfel de armură au
1
consacrate denumiri după felul fibrelor astfel pentru bumbac-pânză, pentru lână-postav, pentru
mătase -tafta..
Legătura diagonal se caracterizează prin legarea de către un fir dintr-un sistem a două sau mai
multe fire din celălalt, cu evoluţie succesivă în diagonal

(figura VI/2 II), aspectul ţesăturii fiind caracterizat printr-un desen cu dungi diagonale creat de firele
dominate' pe faţă sau în echilibru (figura VI/2 II).Ţesăturile diagonal sunt mai dense decât pânza cu
echilibrarea bună între rezistenţa la frecare şi la tracţiune, potrivite pentru ţesături pentru
îmbrăcăminte exterioară (costume, pantaloni, mantale)
Legătura atlas(saten) se caracterizează prin dominarea la suprafaţă a unui sistem de fire ca
urmare a evoluţie în legarea firelor de băteală peste patru sau mai multe fire de urzeală. Ţesătura are
un aspect lucios al suprafeţei cu proprietăţi de alunecare şi bună rezistenţă la frecare, fiind destinată
pentru căptuşeli, fese de plapumă, lenjerie de corp etc.( figura VI/2 III)
Legăturile derivate sunt structuri de ţesături bazate pe armurile fundamentale cu mici
modificări privind numărul firelor şi modul lor de evoluţie. ce sunt cuprinse în legăturile specific
fundamentale. De la legătura pânză derivă legăturile panama şi rips iar de la diagonal legături gradel
(figura VI/3)
Legăturile combinate constau din porţiuni de ţesături cu armuri fundamentale şi derivate
combinate pentru a obţine efecte estetice deosebite.
Legăturile complexe
Continua tendinţă de schimbare, de reînoire a îmbrăcămintei şi a mediului de viaţă a omului,
ca şi posibilităţile tehnice din industria textilă, au generat materiale textile în legături complexe cu
cele mai neaşteptate proprietăţi şi însuşiri estetice. Din această categorie se pot enumera: pluşuri,

2
ţesături cu faţă dublă, ţesături cu desene mari (damascurile, brocheurile pentru feţe de plapumă,
ţesăturile pentru haine preoţeşti etc.)

1.2.Tehnologia ţeserii

Obţinerea ţesăturilor, care îşi bazează tehnica pe războiul de ţesut manual parcurge trei etape
importante, pregătirea firelor pentru ţesut, ţeserea propriu-zisă şi finisarea.

Pregătirea firelor de urzeală şi băteală

Pregătirea firelor pentru ţesut este diferită pentru cele două categorii de fire, de urzeală şi
băteală.
Firele de urzeală se aşează paralele pe sulul de urzeală care se montează în scheletul
războiului, iar urzeala este întinsă orizontal şi trecută prin cocleţii iţelor şi printre lamele spetei.
Pentru a rezista unor solicitări mecanice în timpul prelucrării se apretează sau se încleiază cu o
substanţă lavabilă ce va fi îndepărtată. Modul de mişcare a iţelor şi de introducere a suveicii cu firul
de băteală, dă armura ţesăturii.
Firele de băteală se pregătesc pentru a fi trecute prin deschizătura rostului firelor de urzeală,
adică se depun pe mici bobine ce pot fi introduse în suveică
Ţeserea
Procesul de ţesere constă în legarea firelor de urzeală cu fire de băteală pentru a da
consistenţă materialului. Pe maşinile de ţesut firele de urzeală, aşezate paralele unele lângă altele, au
o mişcare pe orizontală de avans de pe sulul de urzeală (figura VI/4-1) spre sulul de înfăşurare a
ţesăturii (figura VI/4-2) pe măsură ce aceasta se formează şi de urcare şi coborâre duse de iţe(figura
VI/4-3şi4) pentru a forma rostul. în formarea rostului sunt antrenate unele fire în partea superioară,
altele în partea inferioară, pe o amplitudine dată de lăţimea spetei (figura VI/4-5) Spata bate firele de
băteală pentru a mării ţesătura care se formează prin adăugarea a câte unui fir, este înfăşurată pe sul.
Maşinile de ţesut au cunoscut o evoluţie continuă, de la războiul manual s-a trecut la războiul
mecanic, apoi la cel automat, toate aceste tipuri de maşini având îngreunată productivitatea de
existenţa suveici, o piesă relativ grea şi a cărei deplasare cu viteză mare prin rost, în cazul războaielor
de mare productivitate, trebuie stopată la cea 1-2 m de deplasare (după lăţimea ţesături.) S-au produs
şi se folosesc maşini de ţesut fără suveică iar băteală este introdusă cu aer comprimat sau cu in mic
3
cartuş sau prin alte metode, în aceste cazuri insă, firul de băteală este retezat la marginea ţesăturii, nu
este întors, ca atare ţesătura nu are o lizieră rezistentă şi estetică. De la maşinile de ţesut se obţine
ţesătura crudă.

1.1. Finisarea ţesăturilor

Finisarea ţesăturilor trebuie tratată ca o componentă deosebită în industria textilă datorită

importanţei ce a are în definitivarea proprietăţilor şi aspectului ţesăturilor, prin operaţiunile de
finisare se urmăreşte:
- să se îndepărteze din ţesătura crudă substanţele de încleiere şi alte impurităţi (pigmenţi
naturali, uleiuri etc),
- să se îmbunătăţească unele proprietăţi ale ţesăturilor cum ar fi proprietăţile de
termoizolare, tuşeul, luciul, şifonabilitatea etc,
- să se obţină ţesături colorate sau imprimate cu aspect plăcut. Operaţiunile de finisare se
adaptează materialului fîbros şi destinaţiei ţesăturilor.
Operaţiuni de finisare comune mai multor tipuri de testări.
Toate ţesăturile brute sunt supuse operaţiunilor de albire, vopsire,imprimare,
apretare, stabilizarea dimensională şi calandrare cu tratamente şi operaţiuni diferenţiate pe sortimente
după destinaţie şi modă.
Albirea are ca scop distrugerea pigmenţilor naturali ai fibrelor din care s-au obţinut ţesăturile în
vederea obţinerii unor materiale textile de un alb imaculat pentru produsele finite ( rochia de mireasă
când albul are o anumită semnificaţie sau mantia cavalerilor ordinului Mihai Viteazul) sau pentru
colorări ulterioare prin vopsire sau imprimare.
Albirea constă în trecerea ţesăturilor brute prin soluţii de albire după un proces prealabil de
curăţire pentru îndepărtarea impurităţilor acumulate în procesul ţeserii (încleierea, uleiuri de la
maşini etc.) Substanţele de albire cu efect distructiv asupra pigmenţilor sunt substanţe oxidante
bazate pe acţiunea oxigenului atomic eliberat în soluţii din derivaţi ai clorului )hipocloritul de sodiu,
de calciu etc.) sau peroxizi (apa oxigenată).
Acţiune oxidanţilor într-un proces mai îndelungat are ca efect pe lângă distrugerea
pigmentaţiei naturale şi un caracter degradant al structurii fibrelor şi reducerea rezistenţei, fapt ce
impune un tratament moderat care determină un alb cu nuanţe gălbui. Aspectul se poate ameliora
4
prin efecte optice date de tratamente cu nuanţe albastre (combinarea galbenului cu albastru, culori
complementare care dau alb mai pur). Ameliorarea nuanţei de alb se poate face prin azurare, tratare
cu colorant albastru sau prin albire optică cu substanţe fluorescente.
Vopsirea. Vopsirea se bazează pe capacitatea fibrei de a absorbii coloranţii într-o baie cu
soluţie colorantă. Intensitatea culorii depinde nu numai de tipul de colorant folosit ci şi de
concentraţie flotei, temperatură şi timp de acţiune. O vopsire de calitate este uniformă şi nu cedează
colorantul. în vopsitorii se folosesc tehnici speciale de fixare a coloranţilor în funcţie de tipul
colorantului (direcţi acizi sau bazici, de cadă, de sulf etc), şi natura fibrei.
Imprimarea constă din transpunerea pe ţesături a unor desene în diferite culori folosind
şabloane sau suluri de imprimare pe maşini speciale la care se folosesc coloranţi de consistenţa unei
paste. Performanţele imprimării se referă la numărul culorilor şi la fixarea lor corectă fără a emigra
din contururi.
Apretarea Depunerea pe ţesături a unor materiale de aderenţă pentru a îmbunătăţii unele
proprietăţi estetice şi de rezistenţă este cunoscută din cele mai vechi timpuri sub forma cleiului de
amidon sau chiar de făină, care aduc rigiditate şi rezistenţă dar sunt lavabile. Astăzi, tehnicile
moderne şi mulţimea substanţelor de sinteză, prin apretare transformă aspectul şi însuşirile
materialelor făcându-le mai adaptabile destinaţiei finale. După scopul urmărit apretarea poate fi:
- pentru o mai lesnicioasă întrebuinţare, neşifonabilizare, antimurdărire, stabilitate
dimensională, protecţia culorii etc,
- pentru a amplifica capacităţile de protecţie a ţesăturilor ca impermeabilizarea,
ignifugarea, antipraf etc.
Egalizarea lăţimii ţesăturilor se realizează pe maşini de întins cu cleme care întind firele
longitudinal, îndindere posibilă fără afectarea rezistenţei datorită stării mai lejere a firului de bătătură
în masa ţesăturii
Calandrarea sau călcarea prin presare între cilindrii încălziţi cu sau fără abur.
Operaţiuni de finisare specifice unor ţesături
Ţesăturilor din anumite fibre textile li se aplică tratamente diferenţiate potrivite
suportabilităţii fibrelor şi firelor din care sa-u ţesut şi potrivit destinaţie. Dintre cele mai frecvente
operaţiuni sunt:
- la ţesături din bumbac mercerizare, samforizare, scămoşarea,
- la ţesăturile din lână piuarea, scămoşarea şi tunderea,
5
 - la ţesăturile din mătase îngreunarea, moararea, etc.
Mercerizarea constă din tratarea ţesăturilor din bumbac în stare tensionată la rece cu o soluţie
de 26% Na(OH) un timp scurt. Ţesăturile îşi îmbunătăţesc proprietăţile în ce priveşte luciul, tuşeul,
afinitatea faţă de coloranţi. Mercerizarea se practică la ţesături fine pentru cămăşi şi bluze sau pentru
rochii de vară.
Somforizarea se realizează cu scopul de a reduce contracţia ţesăturilor prin tratamente uşor
alcaline cu amoniac şi fixare dimensională.( pentru blues jens)
Scămoşarea are ca scop să smulgă din fire un număr de fibre ce apar pe o parte sau pe
ambele părţi a ţesăturii. Operaţiune se execută cu maşini cu tamburi în care sunt fixate acele ce
acţionează pe suprafaţa ţesăturii care îşi schimbă tuşeul şi proprietăţile de temoizolare. Se practică la
ţesături din bumbac şi mătase pentru halate de casă, pentru lenjerie de corp, etc.
Piuarea este operaţiune specifică ţesăturilor din lâna care trebuie să fie mai dense şi
rezistente pentru îmbrăcăminte exterioară (postavuri).Constă din acţiune de baterea ţesăturilor în
mediu umed cu efect de împâslire datorat solzilor de pe fibre şi cu reducerea dimensiunii
materialului.
Tunderea este operaţiune specifică ţesăturilor din lână care au fost scămoşate pentru a se
egaliza stratul fibros. Se practică la ţesăturile pentru paltoane şi pardesie
Îngreunarea ţesăturilor de mătase care sunt prea uşoare şi au destinaţie pentru rochi sau
lenjerie de corp ce trebuie să prezinte bun efect de drapare. : Ţesăturile sunt tratate cu săruri de
staniu.
Moararea ţesăturilor din mătase are ca scop obţinerea unor desene neregulate ca efect de
reflexie a luminii (cu ape).Ţesăturile sunt presate între drugi de metal încălziţi

2. Caracteristicile generale ale ţesăturilor

Proprietăţile ţesăturilor din punct de vedere merceologic se raportează la utilizarea lor ca

materii prime pentru îmbrăcăminte. Prezentarea lor are în vedere aspectele privind calitatea
fabricaţiei şi influenţa asupra cerinţelor esenţiale de fiziologie a îmbrăcămintei (termoizolarea,
capacitatea de aerisire, higroscopicitatea)

2.1 .Caracteristici dimensionale şi de aspect

6
 Lăţimea ţesăturii delimitată de liziere (margini cu o structură mai densă decât corpul
ţesăturii) determină domeniul de utilizare având importanţă asupra randamentului la croit. Realizarea
unor ţesături late presupune folosirea maşinilor de ţesut speciale. Se exprimă în cm Din punct de
vedere al lăţimii ţesăturile pot fi:
panglici 2-24 cm
înguste 70-90 cm
medii 90-120 cm
late 130 - 160 cm
dublu late 180 - 280 cm
Lungimea ţesăturii se exprimă în metri şi este importantă pentru randamentul la croit.
Ţesăturile în bucăţi mici, sub dimensiunile care să permită obţinerea unei confecţii specifice
destinaţiei, de 1-2 m se consideră cupoane.
Grosimea ţesăturilor delimitată de cele două feţe, se exprimă in mm şi determină domeniul
de utilizare.
Desimea ţesăturilor determinată de numărul firelor şi distanţele dintre ele. Se exprimă prin
numărul de fire în direcţia bătăturii şi a urzelii pe o lăţime de 10 cm. Desimea influenţează
permeabilitatea la aer şi alte caracteristici de rezistenţă, aspect şi capacităţi de termoizolare fiind în
corelaţie şi cu armurile. Aspectul ţesăturii se caracterizează prin:
- desenul în ţesătură, determinat de armură fiind specific sortimentului,
- starea suprafeţei poate ii cu vizibilitatea clară a firelor şi a modului lor de legare (armura) sau faţa
ţesăturii poate fi determinată de procesul de finisare, scămoşată, apretată.
Masa ţesăturii se exprimă pe metru pătrat şi pe metru liniar în grame.

2.3. Caracteristicile mecanice.

Rezistenţa la tracţiune (sarcina de rupere) se determină pe o fâşie de dimensiuni

standardizate după felul ţesăturii ( la ţesăturile de bumbac 50 x 200 mm) şi se exprimă în daN sau
Kgf Se consideră principalul indicator de durabilitate a ţesăturilor.
Rezistenţa la frecare (uzură) se determină prin acţiunea pe suprafaţa ţesăturii, în mod
repetat cu materiale abrazive, situaţie în care ţesătura pierde din greutate, mai mult dacă are
7
rezistenţă redusă. Un alt procedeu, care simulează procesul uzării ţesăturilor din care sunt
confecţionate diferite produse, inclusiv îmbrăcăminte, constă în executarea frecării suprafeţelor până
la degradare. Număr mare de acţiuni indică un material rezistent.
Elasticitatea având importanţă pentru neşifonabilitatea ţesăturilor se apreciază după unghiul
de revenire după o presare cu o greutate standardizată
Plasticitatea este contrară elasticităţii şi are importanţă în tratamentele umido-termice a
confecţiilor. Diformarea plasticitică se execută la cald.

2.4 Caracteristici fiziologice.

Ţesăturile care au ca principală destinaţie obţinerea articolelor de îmbrăcăminte care

constituie printre altele şi un mijloc de menţinere a funcţiilor fiziologice ale pieii, trebuie să
corespundă acestor cerinţe. Pielea are ca rol fiziologic de termoreglare şi de eliminare a unor toxine
prin glandele sudoripare. Menţinerea funcţiilor pieii în condiţii mai vitrege se realizează prin
folosirea ţesăturilor cu proprietăţi de termoizolare, higroscopicitate şi de permeabilitate la aer.
Proprietăţile de termoizolare se apreciază după capacitatea redusă de transfer a căldurii de
pe o suprafaţă pe alta în condiţii standardizate. Termoizolarea depinde de natura fibroasă şi de
structura ţesăturii care având înglobat aer îşi îmbunătăţeşte aceste proprietăţi. Tuturor ţesăturilor li se
pretind bune proprietăţi de termoizolare, şi pentru sezon cald şi rece
Higroscopicitatea se exprimă, ca şi în cazul fibrelor, prin % de absorbţie a vaporilor dintr-o
atmosferă standard. Higroscopicitatea depinde de natura fibroasă şi capilaritatea ţesăturii ce
adaptează domeniilor de utilizare prin desimea ţesăturii şi operaţiuni de finisare
Permeabilitatea la aer poate fi dedusă după capacitatea de penetrare a unui curent de aer
suflat peste o epruvetă de material cu a anumită presiune care este micşorată mai mult sau mai puţin
prin opoziţia ţesăturii. Permeabilitatea depinde de desimea ţesăturii şi de operaţiunile de finisare
Impermeabilitate este impusă necesităţii unor caracteristici fiziologice se manifestă şi prin
protecţia la factori atmosferici, ploaie, zăpadă, vânt, ţesăturile având proprietăţi de nepenetrare a apei
sau vântului.
Aprecierea comercială a ţesăturilor ca materii prime pentru îmbrăcăminte şi uz casnic sau
decorativ este complexă deoarece intervin cerinţe de ordin estetic dictate de modă şi tradiţii şi cerinţe
igienice şi ecologice. Dintre acestea se pot enumera: caracteristicile şi rezistenţa culorii şi a
8
imprimeurilor, capacitatea redusă de murdărire şi rezistenţa la spălare, capacitatea de contracţie la
apă, drapare, efectul asupra contactului cu pielea etc.
Calitatea ţesăturilor este diminuată de prezenţa unor defecte care provin de la materia primă,
fire sau din procesul tehnologic de ţesere şi finisare. Se pot întâlnii neregularităţi a firelor, lipsa
firelor, rosături, diferenţe de nuanţe la vopsire, neuniformităţi de scămoşare, apretare etc.