FIGURI DE STIL

I. COMPARAȚIA - constă în alăturarea a doi termeni pe baza unor însușiri comune, reale sau
fanteziste pentru a scoate în evidență caracteristicile unuia dintre ele.
Are trei termeni:
- comparantul (care se poate compara)
- comparatul  (care se compara)
- adverbul de comparație: ca, decât, cât  etc.

Tipurile de comparatii determinate de natura termenilor care se compară:

1.      concret - concret
"Pe un deal răsare luna, ca o vatră de jaratec".        ("Călin - file de poveste", de Mihai Eminescu)
2.      abstract - concret 
"Trecut-au anii ca nori lungi pe sesuri".           ("Trecut-au anii", de Mihai Eminescu)
3.      concret - abstract
"Soarele rotund și palid se prevede printre nori
Ca un vis de tinerețe printre anii trecători".            ("Iarna", de V. Alecsandri)
4.      abstract - abstract
"Anii tăi se par ca clipe
 Clipe dulci se par ca veacuri".            ("O, ramâi", de Mihai Eminescu)
 
           
II. METAFORA - figura de stil prin care se trece de la sensul obișnuit al unui cuvânt la un alt sens,
prin intermediul unei comparații subînțelese. Din cei doi termeni ai unei comparații nu este exprimăt
decât unul: termenul cu care s-a făcut compararea.

1. Metafora explicită: "El, un munte de om, care ar fi fost în stare să spargă ziduri de piatră..."
2. Metafora implicită:
"Părea ca printre nouri s-a fost deschis o poartă
Prin care trece alba regină nopții moartă".
Comparația apare prescurtată prin :
-          lipsa adverbului de comparație ca
-          lipsa termenului care se compara - luna
Metafora stă la baza altor figuri de stil:
-          personificarea, epitetul, alegoria,  metonimia, sinecdoca.

III. EPITETUL - constă în determinarea unui substantiv sau verb printr-un adjectiv sau adverb etc.,
menit să exprime acele însușiri ale obiectului care înfățișează imaginea lui așa cum se reflectă în
simțirea și fantezia scriitorului.
Observatie: Nu orice element determinant este epitet, ci acela care plasticizează obiectul sau
acțiunea  sugerând imagini auditive, vizuale care solicită imaginația: "... și părinții, și frații, și surorile
îmi erau sănătoși".
1.      Epitetul substantivului poate fi exprimat prin :
-          gerunzii acordate, neacordate (femeie suferind(a)).
-          adjective: "E un ger amar, cumplit".
-          substantive: "Al ei par de aur moale".
2.      Epitetul verbului  = adverb sau locuțiune adverbială
"El ascultă tremurator
 Se aprindea mai tare
 si s-aruncă fulgerator
 Se cufunda în mare"
Epitetele au la baza de cele mai multe ori o metafora:
"De treci codri de aramă, de departe vezi albind
             și-auzi mândra glăsuire a pădurii de argint"
Funcțiile artistice ale epitetului sunt variate: apreciază, evocă, individualizează, personifică,
împodobește.
Clasificare:
A.     Din punct de vedere gramatical, epitetele pot fi:
-          adjectivale (fluturi argintii)
-          adverbiale (cânta tainic)
B.     Dupa forma, epitetele sunt:
-          simple ("suspină molatic");
-          duble ("palida fata de marmura");
-          triple ("cu doi ochi ca două basme mistice, adânce, dalbe").
C.    Dupa sensul termenului epitet în raport cu cel regent:
-          epitet ornant ("păianjeni de smarald");
-          epitet metaforic ("codri de aramă ");
-          epitet personificator ("harnici unde");
-          epitet hiperbolic ("trunchii vecinici"; "gigantica ... cupola").
-          epitet cromatic ("umeri dalbi")

IV. PERSONIFICAREA - se atribuie ființelor necuvântatoare, lucrurilor, elementelor naturii, unor idei
abstracte însușiri sau manifestări omenești.
"Împărat slăvit e codrul
Neamuri mii îi cresc sub poale."      ("Povestea codrului", de Mihai Eminescu)

V. HIPERBOLA - exagerarea mărind trăsăturile unei fiinte, fenomene sau evenimente pentru a-i
impresiona pe cititori ≠ litota.
"și pe oasele lor s-a așezat și stă tot pământul Moldovei, ca pe umerii unor uriași."

VI. ANTITEZA - constă în opoziția dintre două cuvinte, fapte, personaje, idei, situații menite să se
reliefeze reciproc.
"Bun și rău, sceptic și cucernic, milos și crud, temerar și fricos" (Al. Vlahuta)

VII. ENUMERAȚIA - figură de stil care constă în gruparea și înlăntuirea unor elemente identice din
punct de vedere sintactic.
"Biserica-n ruină / Stă cuvioasă, tristă, pustie și bătrâna" (Mihai Eminescu)
 
VIII. REPETIȚIA - procedeu stilistic folosit la toate nivelurile limbii (fonetic, morfologic, lexical și
sintactic), constând în reluarea unui sunet, a unei forme gramaticale, a unui cuvânt sau a unei structuri
sintactice.
La nivel fonetic: - repetitia unei vocale - asonanta. Ex. "Argint e pe ape și aur în aer."      - eufonie.
                          - repetitia unei consoane - aliteratie.  Ex. "Prin vulturi vântul viu vuia"
 
 
IX. INVERSIUNEA -  procedeul artistic prin care se schimbă ordinea obișnuită a cuvintelor într-o
propozitie, cu intenția de a obține efecte poetice.
            "Într-o salbatică splendoare."

X. ALEGORIA -  procedeu artistic de folosire a unei suite de comparații, metafore și personificări care

exprimă, într-o formă figurată idei, atitudini prin intermediul lucrurilor.
            Alegoria moarte - nunta din "Miorița"

ALITERATIA consta în repetarea unei consoane sau a unui grup de consoane la începutul sau în
interiorul dintr-o frază ori dintr-un vers, cu intenții stilistice pentru obținerea unui efect muzical.

ALITERÁȚIE, aliterații, s. f. 1. Procedeu stilistic care constă în repetarea aceluiași sunet sau a unui grup
de sunete în cuvinte care se succedă.

ASONANȚA  Constă în repetarea vocalei accentuate în două sau mai multe ,cuvinte mai ales în versuri.

ASONÁNȚĂ, asonanțe, s. f. Repetare a aceleiași vocale accentuate în cuvinte care se succed; (în

prozodie) rimă imperfectă.

Asonanța interioară :
repetarea unei vocale în acelaș vers.
a) ,, Și-i gura dulce-a altor vremuri.
b) ,,Argint e pe ape și aur în aer”.