Ionogalvanizarea Ionogalvanizarea este o procedură de electroterapie prin care, folosind

ca vector curentul galvanic, se introduc substanţe farmacologic active sub formă ionizată,
in interiorul organismului, prin intermediul învelişului cutanat. Se vor obţine deci efecte
mixte, determinate pe de-o parte de curentul galvanic, la care se adaugă efectele specifice
substanţelor active introduse, adică a ionului activ care foloseşte ca vector curentul
galvanic pentru a penetra tegumentul. Cantitatea de ioni – substanţă activă – care intră în
cursul procedurii, depinde de : 1. intensitatea curentului galvanic folosit (intensitatea
mare determină penetraţie mai mare de ioni), dar totuşi după o creştere mare la început,
ulterior intrarea este mai lentă deoarece pe parcurs, procesul se frânează ; oricum
creşterea intensităţii este limitată de rezistenţa tegumentului; 2. greutatea moleculară a
ionilor – cu cât este mai mică, cu atât intrarea va fi mai uşoară şi deci cantitatea finală va
fi mai mare; 3. încărcarea electrică – anionii intră în cantitate mai mare decât cationii; 4.
cantitatea totală de ioni – substanţă activă – depinde evident de cantitatea de substanţă
pusă iniţial în câmpul electric. Soluţia anodică (beneficiind de încărcarea pozitivă) va
atrage ioni negativi – mediul se va acidifia (se acumulează H+ ), ceea ce determină o
creştere a conductibilităţii de cca. 5 ori. La electrodul negativ (soluţia catodică) vor fi
atraşi ioni pozitivi – mediul se va alcaliniza (acumulare de ioni HO- ) ceea ce conduce la
creşterea conductibilităţii de cca. 2 ori. Pentru a controla aceste fenomene este necesară
folosirea unei soluţii de protecţie care să elibereze cca. 0,4 m Eq de substanţă
neutralizantă la nivelul fiecărui electrod. Astfel, se face acidifiere la catod (combinaţie de
5 g NaCl + 6,5 HCl ad. 1000 ml apă distilată) şi alcalinizare la anod (soluţie de 5g NaCl
+ 1 g NaOH ad. 1000 ml apă distilată). Folosind aceste substanţe neutralizante asigurăm
creşterea transferului ionic. Ionogalvanizarea recunoaşte 8 procese de bază, câte 4 la
fiecare electrod (vezi schemele de la începutul capitolului). Procesul (2) este procesul
fundamental la fiecare electrod. Ca metodologie de lucru, este necesară folosirea unor
soluţii din substanţa activă care să conţină de 20 de ori concentraţia normală a substanţei
active, pentru a asigura penetrarea a cca. 2 mEq ioni activi, cationi la anod si anioni la
catod. Deoarece, în cursul procedurii se utilizează soluţii normal/10 (N/10), deci cu
concentraţia de 10 ori mai mică decât normal, pentru a asigura penetrarea a 2 m Eq
substanţă activă, teoretic, este nevoie de 20 ml soluţie N/10: în practică, se vor folosi cca.
20-30 ml soluţie N/10. Soluţiile de protecţie, (bazică) alcalină la anod şi acidă la catod,
trebuie să dea cca. 0,4 mEq pentru a asigura o protecţie eficientă. Utilizând mai multe
straturi hidrofile, eficienţa creşte mai mult: eficienţa la anod atinge cca. 75 % , în vreme
ce la catod doar cca. 60 % deoarece cationii au o capacitate de frânare mai mare.
Densitatea de curent utilizată în general este de 0,1 mA/cm2 . Doza totală de curent va
depinde de: - suprafaţa electrodului - densitatea de curent aplicată. Astfel, de ex. pentru
un electrod de 100 cm2 la densitate de curent de 0.1 mA, vom avea 10 mA/doză, în timp
ce pentru un electrod de 200 cm2 la acceaşi densitate de curent de 0.1 mA, vom avea 20
mA/doză. Timpul de aplicaţie este de regulă de 30 minute. Întotdeauna ionogalvanizarea
va respecta relaţia matematică conform căreia: Densitatea de curent x timpul (număr
minute) = 3 În acest fel, dacă intensitatea aplicată creşte, trebuie ca durata aplicaţiei să
scadă proporţional, pentru a respecta relaţia matematică. În teorie, conform acestei relaţii,
s-ar putea aplica intensităţi mai mari pe durate mai mici care să asigure introducerea unor
cantităţi mai mari de substanţă activă ionizată: acest lucru rămâne pur teoretic,
intensitatea aplicaţiei (densitatea şi ulterior, doza de curent) fiind limitată (la 0,1 mA), de
rezistenţa mare a tegumentului la curent galvanic, deci de dezvoltarea unei cantităţi mari
de căldură şi riscul major de arsură. Oricum, aplicaţia necesită o perioadă mai lungă,
conform relaţiei matematice, de 30 minute: sub 20-30 de minute, nu se atinge pragul de
echilibru, deci aplicaţia nu este eficientă. Ionogalvanizarea este o procedură de
electroterapie deosebit de utilă în programele complexe de recuperare. Avantajele
principale ale ionogalvanizării sunt: 1. se introduc doze mari de substanţă activă cu
cantităţi relativ mici de soluţie a acelei substanţe, adică atât cât se aşează sub electrod,
atât va fi vehiculat de curentul galvanic. Din punctul de vedere al randamentului care este
maxim, avantajul procedurii este de terapie locală perfectă; 2. penetraţia în corion este
mai mică, fie traversând straturile, fie trecând chiar direct, prin foliculii piloşi şi canalele
glandelor sudoripare. Important este însă faptul că în derm se formează depozite de
substanţă activă, de la nivelul cărora resorbţia se produce lent, efectul prelungindu-se:
deci procedura are efect-dêpot; 3. are loc o repartiţie uniformă a substanţei active ionizate
pe toată suprafaţa electrodului, putându-se realiza o delimitare precisă a zonei de aplicare,
explicită, după forma electrodului; 4. procedura este foarte bine dozată – în permanenţă,
se ştie ce cantitate activă este sub electrod şi ce cantitate va pătrunde în tegument; 5. prin
ionogalvanizare, se introduc substanţe ionizate, deosebit de active farmacologic, care
realizează reacţii rapide, evitându-se efectele secundare la nivelul altor organe şi sisteme
(ex. efectele gastro-intestinale în cazzl administrării orale a aceloraşi substanţe active); 6.
ionogalvanizarea este o metodă perfect sterilă. Nu trebuie însă neglijat faptul că
ionogalvanizarea prezintă şi unele dezavantaje, dintre care cel mai important dezavantaj îl
constituie penetraţie superficială: procedura face ca ionii substanţei active să ajungă în
tegument, dar aceştia nu pot depăşi zona corionului. Procedura dezvoltă reacţii la nivelul
receptorilor cutanaţi declanşând mecanisme reflexe metamerice cu punct de plecare la
nivelul tegumentului şi cu efect la mare distanţă, deci ionogalvanizarea poate fi
considerată şi folosită ca terapie reflexă. Principalele aplicaţiile ale ionogalvanizării sunt
următoarele: ♦ farmacologia bolilor de piele; ♦ anestezia pielii, prin folosirea unor
anestezice locale (de ex. procaina) asociate cu un vasoconstrictor local (adrenalina), astfel
încât combinaţia să asigure o anestezie mai intensă şi mai îndelungată; ♦ ca terapie
reflexă : a. stimulează receptorii cutanaţi, care vor activa reflexele la distanţă, cu efecte
diferite; b. stimulează circulaţia cutanată, şi consensual, din alte teritorii; ♦ se utilizează
pentru unele substanţe simpaticotone – pentru testarea efectelor alergice cutanate, sau
pentru testarea efectelor medicaţiei vegetotrope. Modalitatea de aplicaţie a
ionogalvanizării presupune utilizarea de electrozi metalici, de obicei de 0,5 mm grosime,
plastici, rezistenţi electrochimic şi cu colţurile rotunjite. Ei sunt înveliţi într-un strat
hidrofil, mai gros, format din 10-15 straturi suprapuse, formând un strat total de cca. 5
mm grosime. Acest strat se îmbibă cu cele 20-30 ml soluţie N/10 de substanţă activă
(cantitatea calculată pentru un electrod de 100 cm²) . Se adaugă soluţia de protecţie la
electrozi, cu cca. o oră înainte de aplicaţie (vezi mai sus compoziţia soluţiilor de protecţie
la cei doi electrozi). Doza de curent este de 0,1 mA/cm². Principalele substanţe active
folosite în ionogalvanizare La anod – vom avea soluţiile la care substanţa activă ionizată
va fi reprezentată de ionul pozitiv. În cele ce urmează, vom prezenta succint modalitatea
de obţinere a ionului activ (tipul de soluţie) şi principalele efecte determinate de acel ion
activ, pentru care îl şi aplicăm prin ionogalvanizare: K + : se obţine din 6g KCl la 1000
ml apa distilata sau din 1,2 g KOH la 1000 ml apa distilata; efect sclerolitic; Ca 2+ : se
obţine din 5,5g CaCl2 la 1000 ml apă distilată; efect spasmolitic pe musculatura spastică
superficială; Li+ : din 3,5g Li Cl la 1000 ml apă distilată; din 0,6g LiOH la 1000 ml apă
distilată; se foloseşte în atacul de gută; Mg2+ : din 18g MgSO4 +0,5g NaOH la 1000 ml
apă distilată; efect sedativ, analgetic, desensibilizant; Cu2+ din CuSO4, 1% în vane; din
25 g CuSO4 la 1000 ml apă distilată dacă se face soluţie; rol dezinfectant local sau pentru
suprafeţe mari; Zn2+ din 30 g ZnSO4 la 1000 ml apă distilată; rol dezinfectant;
Aplicarea pentru anestezice la piele – cu novocaină, procaină sau xilină Se aplică
procaina în: se realizează din 33 g procaină hidroclorică la 1000 ml apă distilată se
realizează din 0,5 mg NaSO4 la 1000 ml apă distilată. 10 ml sol 1 + 1ml sol 2 = substanţă
pentru ionogalvinizare Înainte de ionogalvanizarea cu procaină, se aplică adrenalina (1-2
fiole) care produc un efect vasoconstrictor; ulterior se aplică combinaţia anestezică şi se
va obţine un efect de mai lungă durată. O altă variantă de prelungire a efectului anestezic,
este cea de alcoolizare prealabilă a zonei-ţintă cu 10- 20 % etanol, şi ulterior aplicarea
anestezicului: se obţine astfel un efect anestezic, semnificativ mai lung. Procaina are un
efect superficial pe tegument, dar şi unul profund, antrenând efecte cu dezvoltare
metamerică Acetilcolina se utilizează tot la anod, în cazul angiospasmelor, ulcerelor
varicoase sau tromboflebitelor. Se foloseşte o soluţie 0,5 % acetilcolină hidroclorică. Se
vor dezvolta local efecte colinergice. Histamina aplică tot la anod. Substanţa se foloseşte
în două variante : 1 fiolă de histamină 1 % la care se adaugă 20-25 ml apă distilată, sau
0,1g histamină clorat la care se adaugă 250 ml apă distilată; - substanţa este foarte activă ,
ceea ce implică foarte mare prudenţă, mai ales la prima aplicaţie; - doza de curent va fi la
jumătate (densitatea de curent = 0,05 mA /cm2 ) - timpul de aplicaţie va fi scurt; dacă
substanţa este tolerată, timpul va creşte treptat; - primul parametru care creşte este timpul,
ulterior creşte şi doza. Substanţa de tip enzimatic, hialuronidoza, este indicată în
tratamentul edemelor cronice, mai ales declive, mai ales organizate fibros sau în
inflamaţii cronice. Substanţa are capacitatea să treacă în corion şi apoi subcutanat,
dezvoltând un efect enzimatic şi facilitând dezorganizarea aderenţelor între planuri, a
fibrozărilor, şi consecutiv, activarea resorbţiei edemelor. Procedura de utilizare a
hialuronidazei în ionogalvanizare presupune cantităţi mari de substanţă – sute de ml
Combinaţiile folosite sunt: 1 fiolă hialuronidoză + 1 fiolă apă dublu distilată + 25 ml
soluţie compusă (din 11 g acetat de Na + 1 g acid acetic glacial la 1000 ml apa distilată).
Soluţia rezultată se diluează la N/10 şi se pun 200-300 ml substanţă la electrod. La catod
– substanţa farmacologic activă are ionul negativ activ, penetrant în corion. Iată câteva
dintre cele mai folosite substanţe active: I¯ se obţine din 14 g KI + 5,6 g HCL ; se
eliberează I¯ şi se adaugă 1000 ml apa distilată; are efect resorbtiv sclerolitic şi analgetic;
se resorbe de la nivelul pielii si se depozitează în organele-zone de depozit pt I¯ ,
respectiv tiroida şi ficatul, de unde se obţin în timp, efecte la distanţă. În 35 min poate
intra până la 1 mg I¯ activ in depozite. acidul salicilic din 32 de grame salicilat de Na +
1g HCl N/10; soluţia astfel obţinută este aplicabilă direct sub catod; efectele principale
sunt antiinflamator local, analgetic, keratolitic; acidul ascorbic fiolă de 5 ml 10% + 20-
25 ml apă distilată – amestecul se aşează direct sub catod; efect antiinflamator;
antibiotice - actualmente se contraindică aplicaţia acestora prin inogalvanizare, deoarece
dau reacţii alergice, uneori deosebit de violente, condu