Freud Si Religia
Freud Si Religia
Freud Si Religia
College (Oxford)
• Religia ca substitut / proiecție fantasmatică
• "Din străfulgerările mele de inspiraţie — mă simt din nou bine
şi, prin urmare, neproductiv — pot confesa numai una. Mi-a
trecut prin minte ideea că temeiul ultim al trebuinţei de religie
a omului este neputinţa infantilă, care este cu mult mai mare
la om decat la animale. Prin prisma fragedei copilării, el nu
poate concepe o lume fără părinţi şi işi făureşte un Dumnezeu
drept şi o natură binevoitoare, două dintre cele mai rele
falsificări antropomorfice pe care şi le-a putut imagina..."
(Scrisoare a lui Freud către Jung, 2 ianuarie 1910)
Freud – biografie intelectuală
(1856-1939)
• 1. Perioada autoanalizei, care se intinde din 1895
pană in 1899;
• 2. Dezvoltarea sistemului de psihologie bazat pe
autoanaliză, care a durat pană in 1914 şi care
include două cărţi: Interpretarea viselor (1900) şi
Trei studii privind teoria sexualităţii (1905);
• 3. Elaborarea finală şi revizuirea principalelor
teorii, in special in legătură cu o diversitate de
fenomene culturale, indeosebi religia (1914-
1939)
Formația religioasă a lui Freud
• "El [Freud] a crescut lipsit de orice credinţă in
Dumnezeu sau Imortalitate. Trebuinţele
emoţionale care de obicei se manifestă in
adolescenţă şi-au găsit expresia mai intai
in cugetări filosofice mai degrabă vagi, iar
curand după aceea intr-o aderare serioasă
la principiile ştiinţei“ (Ernest Jones, 1953)
• "...am fost intotdeauna necredincios, am
fost educat fără religie, dar nu făra respect
pentru aşanumitele exigenţe ≪etice≫ ale
civilizaţiei umane“ (Freud, 1926)
Formația religioasă a lui Freud
• Ignorarea sărbătorilor religioase în familie
• Dădaca catolică cehă Resi Wittek (”bătrâna
preistorică”) – ambivalență
(”îndrăgostire”/”furie”) – concediată pentru
hoție
• Om situat într-o tradiție culturală specifică
(iudaică) – aderența față de valorile familiei /
standarde morale / justiție socială /
tenacitatea în fața persecuției
Biografie și religie
• "Poate că nu este o simplă intamplare că
promotorul psihanalizei este un evreu.
Pentru a profesa psihanaliza era necesar
să fii intr-o bună măsură pregătit să
accepţi izolarea la care te condamnă
opoziţia, destin care, mai mult decat oricui,
ii este familiar evreului.“ (Freud, 1926) =
ostilitatea față de psihanaliză = antisemitism
față de propria lui persoană.
Biografie, știință și religie
• Determinism = Primatul cauzalității – inclusiv în
mecanismele psihice (ex., inconștientul = impuls
pentru acțiunile conștiente / trauma inițială = cauza
simptomatologiei patologice)
• Școala de medicină Helmholtz – Brucke, Emile du-
Bois-Reymond, Hermann Helmholtz, Carl Ludwig:
• "Bruke şi eu am făcut jurămantul solemn de a
aduce la putere acest adevăr: nici un fel de alte
forţe decat cele obişnuite fizico-chimice nu
acţionează in interiorul organismului.“ (Freud,
1930)
Biografie, știință și religie
• nu există alte surse de cunoaştere decat
acelea care provin din observaţie
verificabilă şi că nici o cunoaştere nu poate
fi scoasă din surse alternative de felul
revelaţiei, intuiţiei sau ghicitului (divination)
= toate acestea fiind considerate realizări
ale impulsurilor dorinţelor
• Știința investighează fapte / observație critică
a proceselor naturale / tehnici obiective și
verificabile = ex. PSHIANALIZA
Constructul de religie
• R = rezultatul unor impulsuri impregnate de
dorință / un conținut de origine pur umană ,
explicat prin termenii dorinței umane naturale de
protecție și fericire = sursa – neputința din
copilărie + supraviețuiesc la vârsta adultă prin
imaginea ”zeului tată”.
• Religia – ”fenomen psihic” – comparabil cu
”obsesiile iluzionale ale nevroticilor” (”an wishful
thinking to combat psychological turmoil”)
• Rațiunea / știința – va ”învinge” în cele din urmă
”fantasma” / religia.
Cum definește Freud religia
• "De fapt socot că, in bună parte, concepţia mitologică
despre lume, care animă pană şi religiile cele mai
moderne, nu este altceva decat o psihologie proiectată in
lumea exterioară. Cunoaşterea obscură a factorilor şi
faptelor psihice ale inconştientului (cu alte cuvinte:
percepţia endopsihică a acestor factori şi a acestor fapte)
se reflectă (e greu să spunem altfel, analogia cu paranoia
trebuind să fie chemată aici in ajutor) in construirea unei
realităţi suprasensibile, pe care ştiinţa o transformă intr-o
psihologie a inconştientului. Adoptand acest punct de vedere,
ne-am putea lua sarcina să descoperim miturile referitoare la
Paradis şi la păcatul originar, la Dumnezeu, la bine şi la rău, la
nemurire etc. şi să transpunem metafizica intr-o
metapsihologie “ (Psihopatologia vieții cotidiene, 1905)
Viziunea lui Freud asupra religiei
Religia ca nevroză colectivă
• “o nevroză universală”
• Stabilește legături între religie și ”acțiunile
obsesionale ale celor care suferă de afecțiuni
nervoase”(ex. spălarea obsesivă a mâinilor)
• Dacă ritualul nu este finalizat = vinovăție
• Amintirile dureroase sunt evacuate în inconștient
• Memoria reprimată = acțiuni nevrotice
Complexul lui Oedip și vinovăția reprimată
•Băieți / mame
•Tații – un amestec ambivalent de simțăminte
•Conduc la ”actul teribil” – vinovăția care se
răsfrânge asupra tuturor generațiilor viitoare
•Vinovăția reprimată în inconștient se exprimă în
forma comportamentului religios
Complexul Oedip
• „Psihologia vieții sexuale”, 1910 - o etapă
normală în dezvoltarea copiilor de sex
masculin, mama fiind percepută din primul
stadiu de dezvoltare drept aceea care îi
oferă sânul pentru a se nutri, fapt care
declanșează o primă senzație elementară
de plăcere („faza orală” a vieții sexuale).
Acest impuls inițial de tandrețe este la
originea complexului Oedip, care apoi
evoluează în trei faze: faza falică/de castrare
/ rezolutivă sau de identificare
•
Complexul Oedip - descriere
"Cand băiatul (de la varsta de doi sau trei ani) a intrat in faza falică a
dezvoltării sale libidinale, el simte senzaţii plăcute in organul său
sexual şi invaţă să şi le procure după bunul plac prin excitare
manuală, devenind adoratorul mamei sale. El doreşte să o posede
corporal in modul in care a ghicit din observaţiile şi intuiţiile sale
asupra vieţii sexuale, incercand să o seducă prin arătarea organului
lui viril, de a cărui posesie este mandru. Intr-un cuvant,
masculinitatea sa trezită de timpuriu caută să ia locul tatălui langă
mamă; in orice caz, tatăl a fost pană acum modelul său invidiat, care
poseda puterea fizică percepută de el şi de autoritatea cu care il
vedea investit. Tatăl său devine acum rivalul care ii stă in cale şi pe
care ar dori să-l inlăture. Dacă, atunci cand tatăl lipseşte, ii este
permis să impartă patul cu mama sa, iar cand tatăl se reintoarce
este din nou alungat de aici, satisfacţia sa cand tatăl dispare şi
dezamăgirea cand el reapare sunt experienţe profund trăite. Acesta
este subiectul complexului Oedip, pe care legenda greacă l-a
transpus din lumea fanteziei copilului in aşa-zisa realitate. In
condiţiile civilizaţiei noastre, ii este de regulă sortit un sfarşit
spăimos.“
Actul ”teribil”