Ministerul Afacerilor Interne

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă

INSTRUCŢIUNI
PRIVIND INTERVENŢIA SERVICIILOR DE URGENŢĂ
PROFESIONISTE ÎN ACŢIUNI DE CĂUTARE – SALVARE
- ISU 02 -
 Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă

INSTRUCŢIUNI
PRIVIND INTERVENŢIA SERVICIILOR DE URGENŢĂ
PROFESIONISTE ÎN ACŢIUNI DE CĂUTARE – SALVARE
- ISU 02 -

Bucureşti
2013
 Coordonatori lucrare

Gl.bg.dr. Ioan BAŞ

Col.dr. Ion BURLUI
Lt.col. Daniel Marian DRAGNE
●

Colectiv de elaborare:

Col. Decebal CHIFULESCU

Col. Claudiu BRATU
Lt. col. Sorin POPOVICI
Lt.col. Valentin SLIVINSCHI
Mr. Ioan Cristian CONSTANTIN
Mr. Mihai-Giani GHEORGHE
Mr. Laurenţiu GRIGORAŞ

●
Tehnoredactare computerizată
Slt. Alice Mihaela GANEA

Revizie text
P.c. Laura STANCIU

Coperta
Slt. Alice Mihaela GANEA
 CUPRINS

1. GENERALITĂŢI..................................................................................... 0

1.1 SCOP, DEFINIŢIE ŞI MISIUNI ............................................................................................... 0

1.2 ORGANIZAREA ECHIPEI .................................................................................................... 1
1.3 ECHIPAREA ...................................................................................................................... 3
1.4 ATRIBUŢII ........................................................................................................................ 4
1.5 DOTAREA ECHIPEI DE CĂUTARE-SALVARE ......................................................................... 5

2. ORGANIZAREA ŞI DESFĂŞURAREA INTERVENŢIEI.................... 7

2.1 RECUNOAŞTEREA ............................................................................................................. 8

2.2 CĂUTAREA ................................................................................................................. 16
2.2.1 CĂUTAREA NEMIJLOCITĂ .............................................................................................19
2.2.2 CĂUTAREA CU CÂINI SPECIALIZAŢI ...............................................................................22
2.2.3 CĂUTAREA CU MIJLOACE TEHNICE................................................................................23
2.3 SALVAREA.................................................................................................................. 29
2.3.1 ORGANIZAREA SALVĂRII ..............................................................................................30
2.3.2 DESFĂŞURAREA SALVĂRII .............................................................................................31

3. TEHNICI DE SALVARE ...................................................................... 32

3.1 SPRIJINIREA ELEMENTELOR DE CONSTRUCŢIE CARE AMENINŢĂ CU PRĂBUŞIREA .............. 34

3.2 MODUL DE EXECUTARE A SPRIJINIRILOR ......................................................................... 37
3.3 SPRIJINIREA OBLICĂ ....................................................................................................... 40
3.4 SPRIJINIREA VERTICALĂ ................................................................................................. 42
3.5 SPRIJINIREA VERTICALĂ ÎN "I" SAU "DUBLU I"............................................................... 44
3.6 SPRIJINIREA VERTICALĂ ÎN "N" ..................................................................................... 45
3.7 SPRIJINIREA ÎN GRINDĂ SUB FORMĂ DE COLOANĂ ............................................................ 45
3.8 SPRIJINIREA SUSPENDATĂ ............................................................................................... 46
3.9 SPRIJINIREA STRUCTURILOR ÎNCLINATE – PERPENDICULAR ............................................. 49
4. SALVAREA PERSOANELOR BLOCATE ÎN SPAŢII LIBERE
AFLATE SUB DĂRÂMĂTURI ................................................................ 52

5. METODE DE SALVARE A VICTIMELOR DE LA ÎNĂLŢIME ...... 58

5.1 EXECUTAREA NODURILOR ŞI LEGĂTURILOR .................................................................... 58

5.1.1 NODURI DE LEGARE ÎN COARDĂ ....................................................................................58
5.1.2 NODURI DE LEGARE A DOUĂ CORZI................................................................................69
5.1.3. NODURI DE AMARARE / ANCORARE ...............................................................................71
5.2 PROCEDEE/METODE DE SALVARE DE LA ÎNĂLŢIME ........................................................... 76

6. EVACUAREA VICTIMELOR DIN ZONA DE RISC ......................... 89

6.1 EXTRAGEREA ( TÂRÂREA) VICTIMELOR ........................................................................... 89

6.2 TRANSPORTUL VICTIMELOR ........................................................................................... 91
6.3 TEHNICI DE SALVARE DE LA ÎNĂLŢIME, DIN TELESCAUN/ TELEGONDOLĂ ........................... 98
6.4 TEHNICI DE SALVARE DIN PUŢURI ŞI FÂNTÂNI .................................................................101
6.5 SALVAREA PERSOANELOR DIN LUCRĂRI DE EXCAVAŢII SAU TRANŞEE...107
6.5.1 OPERAŢIUNI PENTRU DESFĂŞURAREA INTERVENŢIEI...............................108

7. RETRAGEREA FORŢELOR ŞI MIJLOACELOR DE LA LOCUL

ACŢIUNII ................................................................................................ 115

8. PROTECŢIA PSIHOLOGICĂ ........................................................... 116

9. MODUL DE COMUNICARE PRIN STAŢIILE RADIO .................. 118

10. MĂSURI DE SIGURANŢĂ ŞI SECURITATE A MUNCII ............. 119

10.1 EVITAREA PRODUCERII DE ACCIDENTE .........................................................................119

11.2 PROTECŢIA ÎMPOTRIVA EFECTELOR NEGATIVE ALE DIVERŞILOR AGENŢI EXTERNI DIN
MEDIUL DE INTERVENŢIE .....................................................................................................122
 1. GENERALITĂŢI
1.1 Scop, definiţie şi misiuni

Art.1
(1) Scopul acestei instrucţiuni este de a stabili un set unitar de
reguli aplicabile pe timpul intervenţiei de căutare salvare şi de limitare
şi înlăturare a efectelor situaţiilor de urgenţă care au ca efect
surprinderea în captivitate a persoanelor.
(2) Prezenta instrucţiune nu reglementează acţiunile de căutare-
salvare în mediul acvatic şi de căutare-salvare ca urmare a
incidentelor/accidentelor aviatice, care se execută potrivit procedurilor
de intervenţie specifice.
Art.2 Căutarea-salvarea reprezintă un ansamblu de activităţi şi
măsuri executate de echipe specializate, în scopul detectării şi
localizării victimelor, pentru menţinerea capitalului de viaţă, extragerea
din zona de risc, precum şi transportul şi predarea acestora în vederea
acordării primului ajutor calificat.
Art.3 Misiunile echipei de căutare-salvare constau în:
 •recunoaşterea şi evaluarea zonei de acţiune

•căutarea şi localizarea victimelor

•executarea lucrărilor de sprijinire

•executarea trecerilor în vederea ajungerii la victimă

•evaluarea funcţiilor vitale, imobilizarea victimei şi evacuarea în afara zonei

de risc

• acordarea primului ajutor calificat

1.2 Organizarea echipei

Art.4
(1) Echipa de căutare-salvare se formează din personalul
operativ care încadrează tehnica de intervenţie a unei subunităţi
operative.
(2) Echipa de căutare-salvare se constituie pe fiecare tură de
serviciu, nominalizarea personalului acesteia făcându-se conform
reglementărilor specifice în vigoare.
(3) Componenţa minimală a echipei este următoarea:
 Șef echipă

Componenta de căutare - minimum 3 persoane

Componenta de salvare - minimum 4 persoane

Art.5
(1) Componenta de salvare se constituie, de regulă, pe structura
echipei de descarcerare.
(2) După îndeplinirea misiunii de căutare, membrii echipei de
descarcerare vor îndeplini misiuni de salvare, aplicând tehnicile şi
procedeele prezentate în prezenta instrucţiune.

Art.6
(1) Complementar acţiunilor prezentate mai sus, se are în vedere
angrenarea componentei medicale care va fi asigurată de către unul sau
mai multe echipaje SMURD şi/sau cele ale serviciilor de ambulanţă
precum şi a componentei de detecţie care va fi asigurată de către unul
sau mai multe echipaje C.B.R.N.
(2) În funcţie de organizarea şi încadrarea unităţii, echipa de
căutare-salvare va fi suplimentată cu componenta de căutare canină,
compusă din:
- conductor câine – 1 persoană;
- câine - 1.
(3) Componenta de căutare canină poate fi cea din organica
unităţii/subunităţii, pusă la dispoziţie de alte structuri de intervenţie sau,
după caz, de organizaţii neguvernamentale de profil.
Art.7 În funcţie de complexitatea intervenţiei şi de volumul
lucrărilor necesare salvării persoanelor, comandantul intervenţiei poate
dispune suplimentarea numărului de persoane din cadrul echipei.
 Art. 8 Echipa de căutare-salvare se subordonează nemijlocit
comandantului intervenţiei sau după caz şefului de sector.

1.3 Echiparea

Art.8
(1) La alertare, personalul echipei se echipează conform
prevederilor RSU-01.
(2) Echiparea la locul intervenţiei se execută în funcţie de
misiunile preconizate a fi executate sau de ordinele primite şi se
adaptează permanent tehnicilor de intervenţie aplicate, astfel încât să
asigure îndeplinirea misiunilor în condiţii de siguranţă.
(3) Şeful echipei se va echipa suplimentar cu:

cordiţă de salvare (la nevoie)

aparat de respiraţie cu aer comprimat (la nevoie)

staţie radio

fluier

(4) Salvatorii se vor echipa suplimentar cu:

 cordiţă/coardă de salvare (la nevoie)

topor-târnăcop (la nevoie)

aparat de respiraţie cu aer comprimat (la nevoie)

fluier

(5) Fiecare membru al echipei de căutare - salvare are obligaţia

de a-şi verifica personal echipamentul, precum şi materialele şi
accesoriile specifice, înainte de intervenţie şi la termenele stabilite,
conform indicaţiilor tehnice de utilizare, fiindu-i interzis să aducă
modificări acestora.

1.4 Atribuţii

Art.9 Principalele atribuţii ale membrilor echipei de căutare-

salvare urbană sunt:
1.şeful echipei:
solicită întreruperea participă la identifică, evaluează
alimentării cu gaze, executarea riscurile şi
apă şi energie recunoaşterii la locul informează membrii
electrică; intervenţiei; echipei;

stabileşte măsurile
analizează situaţia şi
de asigurare a coordonează
dă misiunea
protecţiei căutarea
componentelor
servanţilor/ persoanelor;
echipei;
salvatorilor;

asigură legătura cu
aplică tehnici de comandantul
coordonează
salvare a intervenţiei / punctul
salvarea persoanelor;
persoanelor; de comandă al
subunităţii.
2.salvatorii:

execută căutarea persoanelor cu execută salvarea persoanelor cu

mijloacele din dotare; mijloacele şi materialele avute
la dispoziţie;
aplică tehnici de salvare a
persoanelor şi mânuiesc
accesoriile din categoriile: la ordin, participă la executarea
recunoaşterii la locul
• scări manuale intervenţiei;
• descarcerare
• tăiat şi demolat
• salvare şi prim ajutor medical
• alte accesorii diverse.

1.5 Dotarea echipei de căutare-salvare

Art.10
 (1) Pentru a putea executa misiunile complexe, echipa de
căutare-salvare poate fi dotată cu:

accesorii pentru descarcerare și unelte genistice;

accesorii pentru evacuarea fumului, gazelor şi pentru

iluminat;

material lemnos de diferite esenţe şi dimensiuni

(minim 3 mc);

materiale de construcţii (cuie de diferite dimensiuni,

scoabe, şuruburi/piuliţe, coneşpan, dibluri).

NOTĂ: Este obligatorie constituirea unui stoc de materiale

pentru intervenţie în prima urgenţă (cuie de diferite dimensiuni, scoabe,
şuruburi/piuliţe, coneşpan, dibluri, material lemnos de diferite esenţe şi
dimensiuni).

(2) În funcţie de particularităţile intervenţiilor, salvatorii pot fi

dotaţi cu următoarele mijloace:
detectoare (termice, optice, cu ultrasunete, acustice) pentru
victimele surprinse sub dărâmături;
aparatură pentru comunicaţii radio care să poată asigura
legătura dintre membrii echipei, autorităţile locale şi
celelalte structuri implicate;
 detectoare pentru substanţe periculoase (toxice, inflamabile
etc.);
echipamente portabile pentru penetrarea diferitelor
materiale;
echipamente portabile pentru tăierea materialelor;
mijloace de marcare;
echipament pentru ridicarea / tractarea diferitelor materiale;
unelte genistice;
mijloace pentru salvarea persoanelor surprinse la etajele
superioare ale construcţiilor avariate (scări culisante şi fixe,
frânghii, echipament de alpinism, targă de salvare etc.);
aparatură foto, video.

2. ORGANIZAREA ŞI DESFĂŞURAREA
INTERVENŢIEI
 Art.11 Organizarea şi desfăşurarea intervenţiei cuprinde:
organizarea şi executarea recunoaşterii;
organizarea şi executarea căutării;
organizarea şi executarea salvării;
organizarea de puncte de triere a victimelor şi acordarea
primului ajutor calificat.

2.1 Recunoaşterea

Art.12
(1) Recunoaşterea reprezintă totalitatea activităţilor desfăşurate
pentru culegerea informaţiilor preliminare privind efectele situaţiei de
urgenţă, în scopul furnizării datelor premergătoare necesare desfăşurării
acţiunilor de căutare – salvare. Din echipa de recunoaştere, pe lângă
personalul structurilor profesioniste pentru situaţii de urgenţă, mai pot
face parte şi reprezentanţi ai operatorilor economici furnizori de gaze,
apă, energie electrică, precum şi personal din cadrul altor structuri ale
administraţiei publice centrale şi locale cu atribuţii în gestionarea
situaţiei create.
(2) Recunoaşterea se poate efectua:
a) aerian - prin observare, fotografiere sau transmitere de
imagini video;
b) terestru - prin realizarea observării directe.
(3) Recunoaşterea aeriană se va folosi în special atunci când
nu există posibilităţi facile de acces către zona de dezastru. Aceasta
poate oferi doar informaţii generale privind zona de acţiune, datorită
distanţei de la care se realizează observarea sau fotografierea, dar oferă
o mai bună privire de ansamblu a situaţiei din teren, mai ales atunci
când zona afectată este întinsă pe o suprafaţă relativ mare.
(4) În situaţia utilizării unor mijloace de recunoaştere aeriană, se
pot culege informaţii privind:
amploarea dezastrului;
 apariţia altor situaţii de urgenţă care pot împiedica
intervenţia;
posibilităţi de acces spre locul de intervenţie.
(5) Recunoaşterea terestră se execută prin observare directă;
este mult mai eficientă; de regulă se execută următoarele activităţi:
localizarea victimelor şi culegerea de informaţii
preliminare de la supravieţuitori;
stabilirea prezenţei în atmosferă a unor substanţe toxice
periculoase;
stabilirea gradului de distrugere a clădirilor, stabilirea
riscurilor asociate acţiunii salvatorului şi a tacticii de
intervenţie adoptată;
marcarea clădirilor sau balizarea zonei de dărâmături;
interveneţia oportună pentru evacuarea din zonă a
persoanelor care nu au fost rănite în urma producerii
dezastrului şi acordarea de prim ajutor răniţilor aflaţi la
suprafaţă sau blocaţi superficial.

NOTĂ:
1. Este recomandat ca minim unul dintre membrii echipei de
recunoaştere să fie specializat în ceea ce priveşte evaluarea structurală a
construcţiilor, fiind în măsură să ia decizia de a permite sau nu
pătrunderea salvatorilor în interiorul acestora.
2. Toţi membrii echipei de recunoaştere trebuie să aibă
cunoştinţe minimale privind evaluarea structurală a construcţiilor şi
gradul de risc cu privire la accesul forţelor de intervenţie în acestea
(cauze ale avarierii clădirilor; tipuri de clădiri şi modul de avariere a
acestora; metode pentru culegerea de informaţii; metode de selectare a
priorităţilor; materiale de construcţii şi caracteristicile acestora;
elemente de arhitectură).

Art.13
(1) Evaluarea structurală a clădirii afectate va ţine cont de
următorii factori:
1. Date despre clădire
• ocupare şi destinaţie
• greutate şi amprentă la sol
• structură interioară şi arhitectură
• tipul construcţiei şi al materialelor folosite
2. Prăbuşirea
• motivul prăbuşirii
• modul de prăbuşire
• stoparea prăbuşirii
• modul de împrăştiere a molozului
3. Efectele prăbuşirii
• afectarea elementelor de rezistență ale clădirii
• afectarea zidurilor ca urmare a încărcării suportate
• afectarea căilor de evacuare și intervenţie
• afectarea reţelelor de utilităţi publice
4. Posibile goluri
• goluri create de structuri ale elementelor
• goluri create de conţinutul clădirilor
• estimarea mărimii golurilor ce oferă şansă de supravieţuire
 5. Structura şi modul cum aceasta afectează intervenţia
• posibile căi de acces către golurile prioritare
• existenţa unor elemente de construcţie care se pot
prăbuşi
6. Sprijiniri
• pentru pătrundere în siguranţă în clădire
• pentru reducerea riscului prăbuşirii
7. Monitorizarea structurii
• urmărirea mişcărilor uşoare ale aşezării dărâmăturii
• evaluarea unor posibile viitoare prăbuşiri
8. Plan de evacuare
• proceduri de comunicare
• căi de evacuare
• raion de evacuare

(2) De regulă, pericolul iminent de prăbuşire este semnalat prin

următoarele indicii:
acustice: foşnete sau scârţâieli ale plafoanelor sau
structurilor de rezistenţă;
vizuale: lărgirea crăpăturilor existente, căderi de mortar,
înclinări ale elementelor de construcţii.

NOTĂ: Atunci când o echipă de intervenţie este în interior, este

obligatoriu ca un salvator să stea la exterior şi să observe eventualele
modificări în aspectul clădirii, fiind în măsură să anunţe echipa în
situaţia apariţiei unor semne prevestitoare ale prăbuşirii.

ATENŢIE: construcţiile cu structură de rezistenţă metalică se

prăbuşesc fără a anunţa prin anumite semne acest lucru!

(3) Prăbuşirea clădirilor poate fi de mai multe feluri:

a).prin răsturnare (cauza principală fiind instabilitatea solului)
b) prăbuşire parţială

c) prăbuşire totală (tip clătită sau sandwich)

 Art.14
(1) Recunoaşterea permite identificarea diferitelor tipuri de
construcţii, determinând modul de prăbuşire, evaluarea rapidă a
locurilor unde se pot afla victime şi şansele de supravieţuire ale
acestora.
(2) Marcarea clădirilor se va realiza după executarea
recunoaşterii, în conformitate cu reglementările internaţionale în
vigoare.
(3) Marcajele se fac, de regulă, cu culoare roşie, pe peretele
clădirii, la exterior, lângă punctul de acces, astfel încât să ofere cea mai
bună vizibilitate, în limitele unui pătrat cu latura de 1 metru.
(4) În interiorul pătratului se va nota:
a) “INTRĂ”, dacă se consideră că accesul în clădire se poate face în
siguranţă;
b) “NU INTRA”, dacă se consideră că accesul în clădire nu se poate
face în siguranţă;
c) denumirea echipei;
d) data şi ora începerii;
e) data şi ora încetării.
(5) În afara pătratului:
a) informaţii despre tipul dezastrului şi pericole potenţiale
(deasupra);
b) persoane dispărute şi zonele probabile în care se pot afla alte
eventuale victime (dedesubt);
c) victime scoase vii (stânga);
d) victime recuperate Tip de dezastru
decedate (dreapta).
INTRA / NU
INTRA DECEDAŢI
VICTIME VII
Denumirea echipei

Data şi ora începerii

/ terminării

PERS. DISP. /
LOCAŢIA
PROBABILĂ A
ALTOR VICTIME

DE REŢINUT: Time/Date of Start

a) când o echipă a terminat lucrul la o clădire,

Time/Dateîn
of jurul
End marcajului va
figura un cerc de tipul celui de mai sus;
b) atunci când TOATE operaţiunile s-au încheiat, asupra acelei
clădiri se va trage o linie orizontală peste marcajele înscrise.
c) în cadrul acestui sistem de marcare, informaţiile se vor înscrie pe
măsura desfăşurării activităţilor de intervenţie.

NOTĂ:
1. Este foarte posibil ca activităţile de recunoaştere, căutare şi
salvare să se succeadă la un timp foarte scurt, sau chiar să se suprapună
parţial.
2. În mod normal, după prăbuşirea unor clădiri/elemente de
construcţie şi instalaţii vor exista multe victime cu răni relativ uşoare
care s-au autoevacuat şi care vor trebui dirijate sau transportate către
punctele de prim ajutor şi triaj medical.

Art.15
(1) Echipele de căutare-salvare vor fi însoţite în permanenţă de
personal medical/paramedical, în măsură să acorde asistenț a
medicală/primul ajutor calificat victimelor.
 (2) În situaţia când sunt descoperite simultan un număr mare de
victime care necesită a fi salvate şi cărora trebuie să li se acorde primul
ajutor calificat (situaţie posibilă doar în prima etapă a intervenţiei), se
va executa un triaj al victimelor, ordinea salvării şi a acordării primului
ajutor fiind prioritizată astfel:
prioritatea I: victima se află sub acţiunea factorilor de
risc, existând un pericol iminent care îi ameninţă viaţa;
prioritatea a II-a: victima se află sub acţiunea factorilor
de risc, dar nu există pericol iminent care să îi ameninţe
viaţa;
prioritatea a III-a: acţiunea factorilor de risc nu
ameninţă viaţa persoanei respective.
Art.16 Pentru siguranţa personalului angrenat în acț iunea de
căutare-salvare se vor folosi următoarele semnale transmise prin
mijloace de semnalizare acustică (fluier):
a) evacuare (3 semnale scurte, cu durata de 1 secundă fiecare – repetate
la intervale de 10 secunde până la evacuarea întregului personal);

b) încetarea operaţiunilor/linişte (1 semnal lung, cu durata de 3

secunde);

c) reluarea operaţiunilor (1 semnal lung cu durata de 3 secunde + 1

semnal scurt cu durata de 1 secundă).
 2.2 CĂUTAREA

Art.17
(1) Căutarea reprezintă totalitatea activităţilor necesare
detectării şi localizării victimelor aflate sub acţiunea factorilor de risc,
în vederea salvării lor.
(2) Căutarea trebuie să fie sistematică şi riguroasă, având la
bază următoarele principii:
prioritatea securităţii membrilor componentei de căutare
evitarea suprapunerilor şi dublării inutile a efortului şi
resurselor;
îmbinarea metodelor, tehnicilor şi procedeelor de căutare
adaptate situaţiei din teren;
rapiditatea detectării şi localizării victimelor;
asigurarea schimbului permanent de informaţii cu şeful
echipei şi componenta de salvare.
corelarea cerinţelor şi a resurselor
Art.18
(1) În baza informaţiilor rezultate în urma executării
recunoaşterii, şeful echipei de căutare-salvare va organiza căutarea
victimelor, comunicând:
caracteristicile de ansamblu ale zonei de risc (suprafaţă, căi de
acces etc.);
evaluarea sumară a urmărilor dezastrului;
punctul de lucru/sectorul de intervenţie repartizat echipei;
tipul şi numărul clădirilor afectate;
posibilitatea de acces în clădirile avariate;
obiectivele şi priorităţile căutării;
metodele de căutare care vor fi folosite;
locurile în care este posibil să existe supravieţuitori;
avariile la sistemele de utilităţi publice şi posibilităţile de
întrerupere a acestora;
identificarea şi evaluarea sumară a riscurilor din zonă;
măsurile de siguranţă şi securitate;
 schema sectorului de intervenţie (căile de acces, amplasarea
clădirilor şi destinaţia acestora, numerele poştale, reţelele de utilităţi,
punctele cardinale, raionul de distrugeri, numărul estimat al ocupanţilor
clădirilor şi orice alte date relevante).
(2) Primul pas în
localizarea victimelor
Model de schemă a sectorului
potenţiale este de a aduna
date suplimentare faţă de de intervenţie
cele obţinute după
recunoaştere privind
structura sau aria afectată.
(3) Informaţiile
2 4 6 8 10
detaliate despre structura
avariată vor furniza date Strada „ALFA”
importante despre locurile 1 3 5 7 9
în care pot fi victime.
(4) Pentru stabilirea
aproximativă a numărului
de victime ce pot fi
surprinse sub dărâmături, sunt importante următoarele informaţii:
destinaţia clădirii;
numărul de persoane care se află în mod uzual în aceasta;
ora producerii dezastrului.
Art.19
(1) În cazul evenimentelor complexe, căutarea presupune în
primul rând depistarea locurilor unde se pot afla victime,
acţiune ce se poate realiza, în funcţie de dotare, prin:

ascultarea și observarea
folosirea unor aparate
cu atenție a zonei de de detectare, componenta de căutare
lucru pentru a depista recepționare și canină
orice zgomot care poate amplificare a sunetelor
proveni de la victime
 (2) Pe timpul căutării se stabilesc următoarele:
prezenţa oamenilor în pericol, căile şi metodele de
salvare a acestora;
dispunerea încăperilor din subsol, a puţurilor/canalelor
tehnologice şi destinaţia lor;
diametrul puţului/gropii, natura acestuia (piatră, tub etc.),
adâncimea, dacă există sau nu apă;
existenţa diferitelor instalaţii, urmărindu-se porţiunile
traversate de către diverse canale, conducte etc.;
prezenţa fumului şi gazelor toxice;
prezenţa şi starea instalaţiilor de utilităţi (electricitate,
apă, gaze);
identificarea modalităţilor de acces în zonă şi de acţiune
pentru salvarea persoanelor;
posibilitatea folosirii scărilor de acces pentru
operaţiunile de salvare;
posibilitatea utilizării mijloacelor de evacuare a fumului
şi gazelor toxice;
necesitatea demolării sau demontării unor elemente de
construcţie sau executării de deschideri prin acestea,
pentru operaţiunile de salvare;
măsuri de protecţie pentru servanţi împotriva fumului,
gazelor toxice şi a prăbuşirilor pe timpul acţiunii de
intervenţie.

DE REŢINUT:
1.Este obligatoriu ca persoanele care execută căutarea în
subsoluri sau puţuri/canale tehnologice inundate cu fum, să fie echipate
cu mijloace de iluminat, aparate de respirat cu aer comprimat şi
asigurate cu cordiţe de salvare, având stabilite în prealabil semne şi
semnale de avertizare şi comunicare.
2. Căutarea se poate efectua cu personal uman (căutare fizică),
utilizând câini de căutare sau mijloace tehnice. Cel mai indicat este să
se folosească toate metodele menţionate.
 (3) După găsirea victimei, este recomandat ca un salvator să
rămână lângă ea, executând următoarele:
asigură victimei apă sau condiţii de a putea respira;
acordă primul ajutor;
comunică cu victima pentru a o menţine lucidă şi a o
încuraja;
culege informaţii de la victimă privind existenţa altor
persoane în apropiere, locaţia acesteia înaintea producerii
dezastrului etc.

2.2.1 Căutarea nemijlocită

Art.20 În situaţia când clădirea este prăbuşită complet, căutarea

iniţială se execută la suprafaţă, fiind realizată de o componentă formată
din minim 3 persoane, aceştia acţionând după cum urmează:
se deplasează în linie de-a lungul zonei, păstrând o
distanţă de maximum 6 metri şi menţinând în
permanenţă contactul vizual între salvatori;
execută chemarea vocală „Este cineva aici?”;
sunt atenţi să audă cererile de ajutor sau alte sunete
produse de victime (lovituri în pereţi, ţevi, gemete etc.);
culeg informaţii de la supravieţuitori privind eventuale
victime blocate sub dărâmături şi poziţia probabilă a
acestora;
marchează aria căutării.

NOTĂ:
1. Deplasarea se va executa cu mare atenţie, pentru a se
evita accidentarea salvatorului sau a victimelor aflate dedesubt.
2. Se va păşi doar pe locuri stabile, care nu sunt afectate
de greutatea salvatorului.
 Art.21
(1) În situaţia când clădirea este prăbuşită parţial, se va executa
o schemă în vederea sistematizării căutării, astfel:
căutarea se va executa iniţial prin realizarea unui tur
împrejurul clădirii,
ulterior, se sectorizează clădirea orizontal şi vertical,
astfel:
* interiorul structurii va fi împărţit în cadrane, acestea vor fi notate
alfabetic, în sensul acelor de ceasornic, începând cu cadranul aflat la
colţul format de latura „1” şi latura „2”;

SPATE 3

CADRAN B CADRAN C
2 CADRAN E 4
CADRAN A CADRAN D
FATA 1

* cadranul E reprezintă holul principal, casa scărilor, lifturile şi se

figurează pe schemele clădirilor cu mai multe etaje; partea din faţă a
clădirii va deveni „1”;
* celelalte laturi vor fi numerotate în sensul acelor de ceasornic, plecând
de la latura „1”;
* pentru structurile multi-etajate se vor alcătui scheme pentru fiecare
etaj;
* fiecare schemă se va denumi şi numerota conform realităţii (aşa cum
este văzut din exterior). Numerotarea va începe cu parter, etajul 1 etc.;
Etaj 3
Etaj 2
Etaj 1
Parter
Subsol – 1
Subsol – 2
 (2) Etajele inferioare nivelului
terenului se vor numerota începând de la
subsol către ultimul etaj, conform figurii de
mai sus.
(3) Locurile unde pot fi persoane
blocate sub dărâmături sunt:
a) locul în “clătită” sau „sandwich”
(sunt locuri mici situate într-o structură afectată prin prăbuşirea pereţilor
despărţitori sau căderea tavanelor unul peste altul; în aceste locuri,
căutarea este dificil de executat şi presupune un mare consum de timp);

b) locul de sprijinire (acest tip de loc se creează atunci când un

perete sau un tavan parţial prăbuşit se sprijină pe un perete rezistent şi
creează un buzunar de spaţiu; o victimă prinsă în acest tip de spaţiu are
cea mai mare şansă de a rămâne în viaţă);
c) locul în V (acest tip de loc este creat prin prăbuşirea unui
perete sau a unui tavan care s-a rupt la mijloc, rămânând agăţat pe
margini pe alte elemente de sprijin; la mijlocul peretelui sau al tavanului
prăbuşit se pot aduna materiale sau alte obiecte grele);
d) locuri individuale - aceste locuri
sunt alese de victime, pentru a se adăposti
indiferent de faptul că structura de rezistenţă
a fost avariată sau nu (exemple: sub birouri,
mese sau în căzi de baie);
e) pe căile normale de ieşire din
clădirea prăbuşită, deoarece este posibil ca
un număr de persoane să fie încarcerate pe
căile de acces în momentul când încercau să
iasă din clădire.
 2.2.2 Căutarea cu câini specializaţi

Art.22
(1) Pentru căutarea victimelor cu ajutorul câinilor se recomandă
constituirea mai multor cupluri chinologice (conductor - câine)
specializate în executarea misiunilor de căutare – salvare.
(2) Conductorul hotărăşte (de comun acord cu şeful echipei):
unde, când şi cum să se execute căutarea;
regimul de lucru al câinelui;
situaţii de întrerupere imediată a căutării.
(3) Conductorul foloseşte câinele numai atunci când nu poate
constata personal prezenţa oamenilor în zona de căutare primită.
(4) Conductorul participă activ la căutare, împreună cu câinele
său.
(5) Câinii trebuie dirijaţi spre locuri în care se pot forma curenţi
de aer (goluri, guri de aerisire sau ventilaţie, fisuri în ziduri, scobituri,
guri de canalizare ş.a.).
(6) Conductorul trebuie să fie atent la direcţia din care bate
vântul, deoarece acesta se poate schimba repede şi de mai multe ori pe
timpul cercetării.
(7) Câinele nu trebuie grăbit, ci înţeles în reacţiile lui.
(8) Dacă zona de cercetare dată unui conductor este mare, există
pericolul ca, datorită oboselii şi tensiunii nervoase, părţi din această
zonă să rămână necercetate sau alte părţi să fie controlate de mai multe
ori.
(9) Pentru evitarea situaţiilor menţionate la alin. (8), este necesar
ca zona să fie împărţită în arii mai mici, care să fie cercetate sistematic,
iar câinii de căutare - salvare să nu fie utilizaţi perioade de timp mai
mari de 4 ore fără a li se acorda repaus.
Art.23
(1) Cercetarea se face, de regulă, cu câinele lăsat liber; prin
excepţie, lesa se poate folosi pentru porţiunile de teren unde există
pericolul de prăbuşire a unor elemente de construcţii avariate, al
electrocutării sau al inhalării de substanţe volatile periculoase.
 (2) Când un câine semnalează prezenţa unei persoane sub
dărâmături, după marcarea locului respectiv, conductorul raportează
despre aceasta şefului echipei.
(3) În acţiunile de intervenţie, cuplul chinotehnic poate acţiona
grupat sau separat (ca întărire, pentru alte structuri specializate în
acţiuni de căutare-salvare).
Art.24
(1) După ce un câine a fost introdus în zonă şi a sesizat prezenţa
unei persoane sub dărâmături, este recomandat să fie introdus un al
doilea câine pentru confirmare, în acest fel putându-se evita un consum
inutil de forţe, mijloace şi timp.
(2) Indiferent de problemă, cel care răspunde de soluţionarea
acesteia este conductorul.

2.2.3 Căutarea cu mijloace tehnice

2 . 2 . 3 . 1 C u d e t e c t o ru l
acustic

Art.25
(1) Detectorul acustic este un
mijloc tehnic care funcţionează pe
principiul amplificării sunetelor
foarte slabe produse de victimele
surprinse sub dărâmături.
(2) Sunetele sunt propagate prin structura de construcţie,
amplificate de doi geofoni şi transmise blocului de recepţie.
 (3) Operatorul va primi semnal audio stereofonic în căşti şi
vizual pe scala aparatului.

NOTĂ:
1. Dezavantajele utilizării acestui detector sunt că persoana
blocată sub dărâmături trebuie să îndeplinească mai multe condiţii
în mod cumulativ (să fie conştientă, să audă semnalul transmis de
echipă şi să înţeleagă cum trebuie să reacţioneze, să-şi poată mişca
mâinile şi să găsească un obiect dur cu care să lovească în
structură pentru a fi auzit).
2. CONCLUZIE: sunt şanse destul de reduse ca victima să
îndeplinească toate cerinţele mai sus menţionate!

(4) Detecţia se va desfăşura astfel:

- personal: patru persoane, după cum urmează:
şeful echipei de căutare-salvare;
componenta de căutare, formată din 3 salvatori.
- executarea misiunii:
*şeful echipei de căutare-salvare va sectoriza zona de căutare, în fâşii
de 10÷15 metri lăţime;
*echipa se va deplasa în axul fâşiei (cei trei se dispun în triunghi cu
vârful înapoi).
Se aplică următoarea procedură de căutare, sub comanda şefului
echipei de căutare-salvare,
care va executa următoarele:
* stabileşte poziţia fiecărui
salvator cu geofon;
* pune în funcţiune aparatul
* ordonă "Linişte";
* ordonă apelul care va fi
executat de al treilea salvator
aflat la mijlocul distanţei între
ceilalţi doi salvatori, prin
lovirea structurii cu un corp
dur (ciocan, târnăcop etc.)
astfel: 2 lovituri la interval de
1 secundă, urmate de pauză o
secundă, apoi 3 lovituri în
interval de o secundă;
* ascultă eventualele semnale
de răspuns date de victime;
* în funcţie de un eventual răspuns şeful echipei va cere repetarea
apelului;
* în situaţie de recepţionare a unui răspuns, şeful echipei va stabili o
nouă reaşezare a geofonilor în direcţia de unde a venit semnalul, în
etape, până la restrângerea la maxim a ariei de căutare;
* dacă nu se recepţionează răspuns, echipa va înainta 10 metri şi se reia
procedura.
(6) În timpul căutării, şeful de echipă va avea grijă să nu se
depăşească fâşiile marcate şi să evite repetarea căutării în zonele prin
care deja s-a trecut.
(7) Interpretarea răspunsurilor primite (a sunetelor) prin
intermediul aparaturii se face astfel:
fără sunet (valoare 0) = se semnalizează restului echipei făcând un zero
cu degetul mare şi arătătorul de la mâna dreaptă;
sunet slab (valoare 1) = se semnalizează restului echipei arătând
degetul mare de la mâna dreaptă, restul degetelor fiind strânse;

sunet mediu (valoare 2) = se semnalizează restului echipei arătând

arătătorul şi mijlociul de la mâna dreaptă, restul degetelor fiind strânse;

sunet puternic (valoare 3) = se semnalizează restului echipei arătând

arătătorul, mijlociul şi degetul mic de la mâna dreaptă, restul degetelor
fiind strânse.
 ATENŢIE: După semnalizarea nivelului de sunet, se va indica
direcţia către care urmează să se execute ascultarea.

2 . 2 . 3 . 2 C u d e t e c t o ru l c u c a m e r ă v i d e o

Art.26
(1) Este un mijloc tehnic cu ajutorul căruia se pot vizualiza
spaţiile libere de sub dărâmături în scopul detecţiei victimelor surprinse
în aceste locuri.
(2) Dispozitivul se compune din:

cameră video cu
microfon şi dispozitiv
de iluminare

căşti audio pentru tijă extensibilă /

recepţionarea sunetelor flexibilă

monitor pentru
vizualizarea imaginilor

(3) Pentru detectarea persoanelor surprinse sub dărâmături este

necesar un salvator care va introduce capătul dispozitivului printre
elementele de construcţie.
(4) În situaţia când este posibil să existe o victimă, dar nu se
poate introduce camera spre aceasta, în elementul de construcţie care
împiedică accesul către aceasta se va executa o gaură cu ciocanul
rotopercutant şi burghiu de diametru cu minim 2 mm mai mare decât
diametrul camerei video.
(5) Avantajele folosirii acestui dispozitiv constă în:
 se stabileşte destul de exact starea victimei;
se vede poziţia acesteia, fiind important pentru
executarea salvării.
(6) Dezavantajele folosirii dispozitivului sunt:
pot fi descoperite doar victimele îngropate superficial;
pentru introducerea camerei în zone inaccesibile este
necesară găurirea aleatorie a structurilor, ceea ce implică
mult timp consumat.

2 . 2 . 3 . 3 C u d e t e c t o ru l t e r m i c

Art.27
(1) Este un mijloc cu ajutorul
căruia se pot vizualiza victimele
surprinse sub dărâmături, pe baza
temperaturii corpului sau a micro-
mişcărilor (bătăile inimii, mişcarea
toracelui ca urmare a respiraţiei).
 (2) Pentru detectarea persoanelor surprinse sub dărâmături este
necesar un salvator care poate executa căutarea victimelor vii prin
verificarea pe fâşii a întregii structuri prăbuşite.
(3) Avantajele folosirii acestui dispozitiv constau în:
posibilitatea descoperirii unor victime aflate adânc sub
dărâmături;
detectarea doar a fiinţelor vii, ajutând astfel la
prioritizarea salvării victimelor.
(4) Dezavantajul folosirii acestor dispozitive este acela că nu
toate pot face diferenţa între oameni şi animale vii.

2.3 SALVAREA

Art.28
(1) Salvarea reprezintă totalitatea activităţilor desfăşurate în
vederea scoaterii victimelor de sub acţiunea factorilor de risc.
(2) Acţiunile de salvare trebuie să se execute cât mai rapid după
producerea situaţiei de urgenţă, deoarece, din experienţă rezultă că
majoritatea victimelor sunt salvate în primele ore după eveniment. Cu
cât trece mai mult timp, şansele de găsire a victimelor în viaţă scad.
(3) Persoanele blocate sub dărâmături reuşesc să supravieţuiască
datorită faptului că o grindă, o porţiune de planşeu sau o altă parte a
construcţiei se prăbuşesc în aşa fel încât protejază victimele de
greutatea principalelor dărâmături.
(4) Acţiunile de salvare continuă cu acordarea asistenţei
medicale de urgenţă.
 2.3.1 Organizarea salvării

Art.29
(1) După descoperirea unei victime aflate sub dărâmături,
componenta de căutare îl va anunţa pe şeful echipei de căutare-salvare,
care se va deplasa la locul respectiv pentru a efectua evaluarea situaţiei.
(2) În baza informaţiilor avute, şeful echipei de căutare salvare
organizează activitatea de salvare a victimei, transmiţând componentei
de salvare următoarele informaţii:
locul exact unde se află victima;
gradul de stabilitate al structurii;
modul de acces spre locul unde se va executa salvarea;
necesitatea sprijinirii structurii şi echipamentele,
accesoriile ș i materialele care se vor folosi la sprijinire;
starea victimei (dacă se cunoaşte);
modalitatea pătrunderii la victimă pentru scoaterea
acesteia;
pericole care pot ameninţa salvatorii (substanţe toxice,
conducte de apă fisurate etc.);
alte informaţii necesare bunei desfăşurări a activităţii de
salvare.
(3) Intervenţia se organizează astfel încât degajarea
dărâmăturilor să se facă simultan din mai multe puncte, prin executarea
unor treceri şi apoi prin continuarea degajării părţilor laterale sau
începerea acţiunii din marginea dărâmăturilor către centru pe un front
larg.
 2.3.2 Desfăşurarea salvării

Art.30
(1) Pe baza datelor şi informaţiilor, activitatea de salvare
presupune, în funcţie de situaţie, următoarele:
identificarea materialelor necesare şi executarea
lucrărilor de consolidare, asigurare şi sprijinire
temporară a structurilor avariate;
îndepărtarea molozului şi a altor obstrucţii/elemente de
construcţie pentru scoaterea victimelor;
crearea de canale pentru accesul salvatorilor către
victime;
pătrunderea, în siguranţă, la locul intervenţiei;
asigurarea unui climat minimal de supravieţuire prin
administrarea, după caz, de la distanţă, de oxigen,
lichide, aer cald, medicaţie sau orice alte materiale
necesare protecţiei victimei până la realizarea accesului
de către echipa de salvatori;
stabilirea contactului cu victima şi/sau identificarea
acesteia;
evaluarea stării fizice şi psihice a victimei;
realizarea măsurilor de imobilizare/ancorare a victimei
potrivit specificului acţiunii;
acordarea primului ajutor la locul accidentului;
scoaterea victimelor din mediul în care au fost surprinse
prin proceduri şi tehnici specifice;
ieşirea salvatorului din mediul ostil vieţii;
evacuarea victimelor din zona de intervenţie.
(2) În cadrul operaţiunilor de salvare, următoarele etape sunt
deosebit de importante:
imobilizarea victimei (folosind gulerul cervical,
dispozitivul de extracţie tip KED, targa de salvare);
descarcerarea victimelor;
acordarea primului ajutor;
 ridicarea victimei;
transportul victimei, prin una dintre următoarele metode:
de către un salvator, cu chinga;
de către doi salvatori (metoda Georgia Street);
cu scaunul format de către salvatori;
cu pătura;
cu folosirea tărgilor improvizate sau a celor din dotare;
prin târârea victimei.

3. TEHNICI DE SALVARE

Art.31 Pe timpul desfăşurării acţiunilor de salvare a persoanelor

se vor avea în vedere următoarele:
evitarea asfixierii victimei folosind aparatul de respirat
cu aducţiune tip SADAC sau un furtun cu oxigen;
asigurarea accesului la victimă;
îndepărtarea dărâmăturilor se face de sus în jos, manual,
utilajele grele urmând a se folosi numai pentru
îndepărtarea elementelor de construcţie mari;
pentru salvările din puţuri, fântâni, canale tehnologice
sau alte spaţii înguste aflate sub nivelul solului, unde
accesul salvatorilor este imposibil prin mijloace
convenţionale (scări manuale, corzi, cordiţe etc.), sau
adâncimea de salvare depăşeşte posibilităţile tehnice ale
utilajelor, se vor executa „rampe/terasamente” succesive
până la nivelul în care se află victima;
când intrările în subsoluri sunt blocate cu cantităţi mari
de dărâmături, pătrunderea se realizează prin puţuri
executate paralel cu pereţii sau prin tunele de secţiune
triunghiulară sau trapezoidală, căptuşite la exterior cu
scânduri, traseul acestora urmând a ocoli conductele de
gaze, apă şi cablurile electrice;
operaţiunile de tăiere şi de spargere executate în pereţi,
precum şi cele de demolare se vor realiza numai după
consolidarea elementelor de construcţie, iar golurile
practicate vor avea forma de “V” cu vârful în jos;
pentru situaţiile în care solul devine nisipos sau vibraţiile
utilajelor pot afecta victima, se vor opri operaţiunile de
excavare, urmând a se săpa manual;
pentru diminuarea riscului de surpare, se vor executa
lucrări de consolidare provizorie, unde se vor folosi
mijloacele din dotare şi mijloace improvizate (popi din
lemn, dulapi, scânduri etc.);
pe toată durata intervenţiei, persoanele care lucrează sub
nivelul solului vor fi asigurate cu corzi/cordiţe pentru a
putea fi salvate în cazul surpării malurilor;
se vor executa deschideri manual sau folosind utilaje,
dacă permite stabilitatea solului, pentru asigurarea
accesului la victimă;
pe timpul intervenţiei se vor evita, pe cât posibil,
prăbuşirile ulterioare prin evitarea şi sprijinirea
elementelor de construcţie care nu prezintă stabilitate.
 3.1 Sprijinirea elementelor de construcţie care ameninţă cu
prăbuşirea

Art.32
(1) În situaţia când, în urma evaluării stabilităţii locului de
intervenţie, se constată că există elemente de construcţie care ameninţă
cu prăbuşirea, se vor executa lucrări de sprijinire a acestora.
(2) Sprijinirile se execută doar dacă este necesar accesul în
clădirea respectivă şi pot fi executate inclusiv pentru executarea
căutării, dacă sunt informaţii certe că există persoane surprinse în acea
clădire.
(3) Sprijinirea se poate executa cu următoarele mijloace:
o echipamente hidraulice din dotarea autospecialelor de
descarcerare;
o material lemnos (grinzi, dulapi din lemn esenţă moale);
o panouri rigide;
o tiranţi metalici reglabili;
o alte elemente care asigură stabilitatea lucrărilor de
sprijinire.
Art.33 Sprijinirile se execută respectând următoarele principii:
elementele de construcţie care trebuie sprijinite vor fi stabilite de
specialistul în evaluare structurală;
pe timpul lucrărilor va fi desemnată o persoană care să observe
eventualele modificări ale clădirii;
se evită staţionarea unui număr de persoane mai mare decât este
necesar în interiorul clădirii (măsurătorile se realizează de
maxim 2 salvatori, iar echipa intră doar la instalarea sprijinirii);
elementele de sprijinire se pregătesc cât mai mult posibil în
afara clădirii, la o distanţă de minim înălţimea clădirii;
căile de evacuare vor fi menţinute în permanenţă libere;
se sprijină prima dată calea de acces, extinzând ulterior sprijinul
pe toată zona periculoasă, în ordinea înaintării;
în situaţia sprijinirii mai multor nivele, elementele de rezistenţă
realizate vor fi dispuse pe aceeaşi axă verticală;
sprijinirile trebuie executate astfel încât să preia sarcina
structurii de rezistenţă;
sprijinirile trebuie doar să susţină elementele de construcţie, nu
trebuie să forţeze în acestea;
se execută sprijinirea elementului de construcţie ce trebuie
penetrat pentru scoaterea victimei;
dacă trebuie executate lucrări de salvare la etaj superior, se
execută sprijinirea întâi de la nivelul prin care s-a intrat în
clădire spre parter/subsol, ulterior treptat spre etajul respectiv.
- fierăstraie electrice, manuale sau cu
motor termic;

- leviere şi ciocane;
- ruletă, nivelă cu bulă de aer, echer
tâmplar;
- generator electric;

- telemetru;
- mijloace de iluminat;
- pistol bătut cuie cu compresor sau
electric;
- centură scule;
- cuie diferite dimensiuni, scoabe
metalice;
- creion / cretă tâmplărie;
- grinzi lemn min. 10X10 cm;
- dulapi lemn 5X25 cm;
- scândură lemn 2,5X 25 cm;
- elemente metalice pentru îmbinări.
 3.2 Modul de executare a sprijinirilor

Detalii de execuţie a îmbinărilor din lemn.

Art.34
(1) La executarea
sprijinirilor se vor avea în vedere
următoarele:
cuiele se bat la o distanţă de
min. 20 mm de margine;
se verifică dacă lemnul are
crăpături şi noduri;
se introduce un cui până la jumătate în penele folosite
pentru a le fixa;
penele se utilizează întotdeauna cu feţele oblice
îndreptate una spre cealaltă.

(2) Îmbinările se folosesc pentru a

acoperi crăpături, noduri etc. sau a acoperi
lemnul spart, materialele de îmbinare
aplicându-se pe ambele părţi.

(3) Pentru fixarea colţurilor de la uşi şi ferestre, se aplică

panouri de îmbinare din lemn/metal pe ambele părţi şi se fixează la ~10
mm distanţă de perete sau de podea pentru a se evita suprasarcina.
 (4) Panourile de îmbinare standard în formă de T, la partea de
sus, se realizează pe ambele laturi, pe o lungime de minim 45x45cm,
pentru a permite spaţierea cuielor.

(5) Alte tipuri de îmbinări sunt prezentate în figurile de mai jos

 (6) Tălpi pentru pământ moale - suprafaţa pe care calcă este de
45x45 cm, formată din grinzi.

(7) Pentru pământ cu densitate ridicată, se vor folosi grinzi de

următoarele dimensiuni:
Partea laterală = 15x5x90 cm;
Bază = 10x5x90 cm;
Secţiunea = 10x5x45 cm.:

Art.35 Sistem de prindere de grinzi: se fixează ţăruşi la intervale

de 50 cm şi se asigură fiecare. Se aplică panou de îmbinare pe oricare
dintre cele doua părţi pentru a preveni glisarea.
 3.3 Sprijinirea oblică

Art.36
(1) Se foloseşte pentru a preveni prăbuşirea sau deplasarea unui
element vertical din structura clădirii.
(2) Daca propteaua are o secţiune dreptunghiulară, se va fixa cu
latura mare în planul normal pe zidul care se sprijină. La capătul care se
fixează pe perete, propteaua se teşeşte oblic pe două feţe.
(3) Panoul de fixare al proptelei pe zid se execută dintr-un dulap sau o
scândură mai groasă şi se aşează pe perete în poziţie verticală. La
fixarea panoului pe perete, se urmăreşte ca acesta să aibă un contact cât
mai bun cu suprafaţa zidului pe toată înălţimea lui. Daca zidul prezintă
deformaţii şi rămâne un gol între panou şi zid, golul se va umple cu alte
scânduri.
(4) Toate sistemele de sprijinire se prind pe părţile laterale.
(5) Grinzile verticale şi orizontale trebuie să formeze un unghi
de 90 grade.
(6) Dacă există posibilitatea, se utilizează şi grinzi laterale
intermediare, între cea de la bază şi cea aplicată la înălţimea cea mai
mare.
(7) Daca se aplică cel puţin trei grinzi laterale, se pot folosi
prinderi în X, ca în figura de mai jos.
(8) Distanţa maximă dintre tălpi este de 2,4 m.
 Art.37
(1) În cazul prinderilor laterale, se suprapun lateralele una
lângă cealaltă, nu una peste cealaltă; nu se lasă niciodată lemnul în aer.
 (2) În aplicările laterale, rezistenţa întregului fixaj este critică,
fiind necesară ancorarea grinzii orizontale de susţinere cu ţăruşi bătuţi
în pământ minim 0,5 m.

3.4 Sprijinirea verticală

Art.38
(1) Se foloseşte pentru susţinerea planşeelor avariate sau a unor
elemente de planşeu (grinzi, nervuri).
(2) Părţile principale ale unei sprijiniri verticale sunt: proptelele
verticale (popii), grinzile orizontale de susţinere şi postamentul de
sprijin. Pentru fixarea si rigidizarea acestor elemente se folosesc pene şi
contrafişe.
(3) Proptelele verticale (popii) au rol de a prelua greutatea
planşeului şi de a transmite aceasta sarcină la un reazem solid.
(4) La alegerea dimensiunilor materialului lemnos se va ţine
seama de următoarele:
la aceeaşi secţiune, cu cât propteaua va fi mai scurtă, cu
atât va suporta o sarcină mai mare;
la aceeaşi secţiune, o proptea pătrată este mai puternică
decât una rotundă.
 (5) Grinzile orizontale folosesc la repartizarea uniformă a
sarcinilor provenite de la planşeu asupra proptelelor verticale.
(6) Ele se execută din lemn ecarisat cu o secţiune apropiată de
cea a proptelelor verticale.
(7) Postamentul se execută din lemn ecarisat sau dulapi, având
forma unei tălpi. El trebuie sa fie cât mai lung şi cât mai lat posibil,
astfel ca să asigure o suprafaţă cât mai mare de sprijin.
(8) Executarea unei sprijiniri verticale se începe cu amenajarea
postamentului (tălpii) proptelelor.
(9) Postamentul nu trebuie să fie aşezat deasupra planşeelor
executate din bolţi de cărămidă sau peste planşee de lemn, dacă nu
există siguranţa că aceste planşee pot să suporte sarcina transmisă. În
caz contrar, postamentul trebuie proptit sub planşeul pe care este aşezat.
(10) Se aşează apoi grinda orizontală sub porţiunea de planşeu
sau sub grinda avariată şi se sprijină în mod provizoriu cu o bilă de
lemn.
(11) Grinda orizontală se aşează întotdeauna în planul în care s-a
produs deformarea planşeului sau grinzii şi trebuie să se realizeze
contact pe o suprafaţă cât mai mare cu aceasta.
(12) Se introduc apoi proptelele verticale (popii) între grinda
orizontală şi postament şi se fixează cu ajutorul unor pene, care se
introduc între capetele inferioare ale proptelelor şi postament.
(13) Fixarea penelor se va face simultan la toate proptelele şi
fără a forţa împănarea lor. La partea superioară, proptelele se fixează de
grinda orizontală cu scoabe.
(14) Pentru a asigura rigiditatea sprijinirii, proptelele se mai
fixează de grinda orizontală şi de postament cu ajutorul unor contrafişe
executate din dulapi sau scânduri mai groase bătute în cuie.
 3.5 Sprijinirea verticală în "I" sau "dublu I"

Art.39
(1) Se folosesc numai temporar – aceste sprijiniri se pot rupe
uşor la suprasarcină.

(2) Sunt folosite pentru sprijinirile iniţiale ale tavanelor, pentru

prinderi într-un singur punct sau pentru prinderile în grinzi.
(3) De fiecare dată când este posibil, înălţimea sprijinirilor
trebuie păstrată sub 2,5 m.
(4) Înălţimea maximă absolută permisă pentru sprijiniri în “I
simplu” este de 3,3 metri, iar pentru “dublu I” este de 3,6 metri
 3.6 Sprijinirea verticală în "N"

Art.40
(1) Sprijinirea verticală în "N" are următoarele caracteristici:
(1) Înălţimea maximă (rezistenţa max.) = 2,5 m;
(2) Înălţimea absolută = 3,5 m;
(3) Înclinarea maximă = 3º;
(4) Se folosesc prinderi de mijloc dacă se depăşesc 2,5 m.

3.7 Sprijinirea în grindă sub formă de coloană

Art.41
(1) Se foloseşte pentru sprijiniri ale tavanelor grele, forma
folosită fiind cea în T şi constituind un element de protecţie pentru
salvatori.
(2) Dimensiuni:
Înălţimea maximă (rezistenţa maximă) = 4 x lăţimea.
Înălţimea absolută = 5 m.
Spaţierea dintre prinderi = de la 1 m la 1,2 m.
 Înclinarea maximă permisă= 3º.

(3) Pentru înălţime mai mare de 3,5 m, se folosesc cel puţin trei
niveluri.

3.8 Sprijinirea suspendată

Art.42
(1) Se foloseşte la proptirea unui perete avariat atunci când
există un perete rezistent alături şi poate fi folosit ca bază de sprijin.
(2) La sprijinirea suspendată se vor avea în vedere următoarele
aspecte:
părţile principale ale unei astfel de sprijiniri sunt: grinda
orizontală, proptelele, panourile de fixare ale sprijinirii pe
pereţi şi contrafixele; de asemenea, pentru fixarea elementelor
principale de sprijinire se mai folosesc opritori, pene şi
distanţieri;
sprijinirea suspendată cu proptelele dispuse simetric se
foloseşte atunci când zidul este avariat pe înălţimea a două
etaje; lungimea panourilor şi distanţele dintre opritori se
determină în funcţie de înclinarea proptelelor, astfel ca acestea
să formeze cu grinda orizontală un unghi de maximum 45
grade;
fixarea proptelelor se face în aşa fel încât axele fiecărei perechi
de proptele (superioară şi inferioară) să se întâlnească cu axa
grinzii în câte un punct comun;
alt sistem de sprijinire suspendată este cel cu proptea pe o
singura parte. Acest sistem de sprijinire se foloseşte atunci când
distanţa de la peretele avariat la clădirea vecină este mică;
ordinea la montarea sprijinirii este aceeaşi ca şi în cazul
sprijinirii suspendate cu proptelele dispuse simetric; se aşează
panourile pe pereţi în poziţia de fixare şi se introduce grinda
orizontală pe cele două opritori, fixându-se cu ajutorul penelor
care se introduc între capătul grinzii şi panoul de pe peretele de
sprijin;
se montează apoi propteaua între cele două opritori;
propteaua se fixează pe grinda orizontală cu ajutorul unor pene
care se introduc între opritoarea de pe grinda orizontală şi
capătul ei inferior cu ajutorul contrafişelor, bătute în cuie sau
fixate cu scoabe;
sprijinirile suspendate se folosesc numai când distanţa până la
clădirile vecine pe care se face sprijinirea nu depăşeşte 7,50
metri;
dacă este necesar să se sprijine o suprafaţă mai mare de zid, se
vor monta mai multe proptele la distanţa de 2-3 m unele de
altele. Se va acorda o deosebită atenţie la sprijinirea porţiunilor
de zid avariat de la baza clădirilor, proptirea acestor ziduri
făcându-se mai puternic.
 (3) Se foloseşte la sprijiniri în coridoare, şanţuri, canale de
drenaj.
(4) Dimensiuni:
- lungimea maximă (rezistenţa maximă) = 2,5 m;
- lungimea absolută admisă =3,5 m;
- spaţierea dintre prinderile în cuie de 2,5 m.
(5) Se construieşte sub formă de pătrat şi se dispune paralel cu
peretele.
(6) Pentru acces, o parte din construcţie poate fi lăsată deschisă
atâta vreme cât sprijinirea foloseşte cuie la prinderea panourilor de
îmbinare şi bare de susţinere suplimentare, cum este arătat în figurile de
mai jos. Acolo unde este posibil, se păstrează o trecere diagonală şi se
asigură accesul folosind doar o parte a sprijinirii. Fixarea de pereţi se
realizează folosind placaj.
 3.9 Sprijinirea structurilor înclinate – perpendicular

Art.43
(1) Sprijinirea structurilor înclinate – perpendicular este de două
tipuri:

a) TIPUL 1: sprijinire solidă pentru pământ tare, pentru care se au

în vedere următoarele aspecte:
se folosesc minim două sprijiniri;
solul trebuie să fie bine prins cu o grindă şi ţăruşi;
penele sunt opţionale, se pot face sprijiniri şi fără
acestea.
 (2) Dimensiuni:
- lungimea maximă (rezistenţa maximă) = 2,5 m;
- lungimea absolută = 3,5 m;
- spaţierea maximă dintre prinderi =1,2 m.

NOTĂ:
1. Daca se folosesc penele, pentru a echilibra prinderile
diagonale, marginile exterioare trebuie să fie tăiate asttfel încât să
păstreze linia grinzii, ca în figura de mai sus. În situaţiile în care este
posibil, se omit penele complet.
2. Dacă sprijinirea este prea scurtă pentru a prinde diagonalele în
X, se utilizează placaj bătut în cuie pentru a cuprinde fiecare parte.
Prinderile diagonale la fiecare susţinere trebuie să fie construite din
lemn, conform figurii de mai sus. Dimensiuni: lungimea maximă = 2,5
m; lungimea absolută = 3,5 m; spaţierea maximă = 1,2 m.
3. Perechile de sprijiniri se construiesc în oglindă.
b) TIPUL 2: Sprijinire la fereastră / uşă:

construcţie uşor mai mică decât fereastra şi asigurată cu pene;

dacă nu se foloseşte drept cale de acces, se fixează şi pe
diagonală;
dacă podeaua este inundată, penele se fixează pe partea de
sus a uşii;
acolo unde este cazul, se inserează puncte de prindere
adiţionale în formă de T, eventual fixate cu pene.
4. SALVAREA PERSOANELOR BLOCATE ÎN SPAŢII
LIBERE AFLATE SUB DĂRÂMĂTURI

Art.44
(1) Pentru salvarea persoanelor aflate în clădiri afectate de
dezastre, echipele de căutare-salvare vor încerca, în primul rând,
deblocarea ieşirilor, pentru a scoate răniţii pe această cale.
(2) În situaţia descoperirii unor victime parţial blocate, se vor
lua măsuri de îndepărtare a fragmentelor de construcţie sau de ridicare a
elementelor care împiedică scoaterea acestora.
(3) Este recomandat ca elementele de construcţie ridicate în
vederea extragerii victimei să nu exercite presiune un timp îndelungat
asupra mijloacelor de ridicare.
(4) Pentru aceasta se vor realiza stabilizări din grinzi de lemn,
aşezate în straturi, în unghi de 90 grade.

(5) Pe pământ moale se începe cu o bază solidă.

 (6) La îndepărtarea
fragmentelelor de construcţie
în scopul salvării unei victime
trebuie folosit “lanţul uman”.
Astfel se va forma o linie de
salvatori şi voluntari care îşi
vor da din mână în mână
fragmentele de dărâmături.
Lanţul va fi constituit astfel
încât să nu blocheze căile de
circulaţie şi să nu împiedice
salvarea victimei.

(7) Atunci când nu există acces la victimă, se vor analiza

posibilităţile scoaterii acesteia, alegându-se metoda cea mai rapidă.
Alegerea locului şi a procedeului de pătrundere trebuie să se facă de aşa
natură încât să se evite producerea unor efecte colaterale distructive
(prăbuşirea unor structuri, avarierea unor reţele de utilitate publică care
nu au fost afectate de dezastru) care să pună în pericol atât viaţa
persoanelor blocate cât şi a salvatorilor.
(8) Pentru a se pătrunde în spaţiul unde este blocată victima, în
toate cazurile, când se ajunge la elementul de construcţie ce separă
salvatorul de victimă, prima dată se va executa o gaură cu un burghiu
suficient de mare pentru a permite introducerea camerei video, pentru a
se putea identifica poziţia exactă a victimei şi locul optim pentru
pătrundere.
Echipamente de ridicare

Art.45 Lucrul în siguranţă cu ehipamentele de ridicare

presupune respectarea următoarelor reguli:
a) orice spaţiu creat prin ridicare trebuie asigurat imediat cu o cală sau
cu popi blocaţi mecanic;
b) nu se introduc degetele sau mâinile sub o structură ridicată;

c) nu se recomandă utilizarea a mai mult de două perne de ridicare de

presiune înaltă, una peste cealaltă; când acest lucru este neapărat
necesar, practica de ridicare cu perne suprapuse ar trebui să fie
considerată ca o ultimă opţiune;
d) în situaţiile în care se utilizează două perne de ridicare de presiune
înaltă, una peste cealaltă, se centrează perfect în plan vertical, iar cea
mai mare se aşează dedesubt.
 Art.46 Pentru pătrunderea în spaţii înguste unde sunt surprinse
victime, există mai multe variante de acces la acestea:
a) Varianta I - în lateralul spaţiilor blocate există o încăpere accesibilă
Se va executa o spargere în zidul comun cu spaţiul blocat sub formă de
triunghi echilateral cu vârful în sus, cu laturile de 0,8 m (pentru a
permite trecerea tărgii). Dacă este posibil, spărtura în zid se va face cu
latura de jos la înălţimea de 0,8 m de pardoseală, pentru a permite
accesul facil al salvatorilor.

b) Varianta II - nu există încăpere alăturată prin care să se poată intra în

spaţiul blocat. Planşeul spaţiului blocat nu s-a prăbuşit.
b1) în prima etapă, salvarea răniţilor se realizează prin degajarea
dărâmăturilor de pe o anumită porţiune a planşeului;
b2) se execută o spargere a planşeului atât cât este necesar,
astfel încât salvatorii să poată scoate persoanele rănite prin diferite
procedee.
b3) în mod similar se procedează în cazul când sub locul unde
este blocată victima există un spaţiu accesibil, caz în care se va executa
o spărtură de jos în sus. Este necesar ca salvatorii să se dispună la o
înălţime suficientă pentru a le permite penetrarea planşeului şi se va
avea grijă să se protejeze de materialele care cad la executarea spargerii.
Varianta III – Planşeul spaţiului blocat s-a prăbuşit în întregime şi nu
există nici o încăpere alăturată prin care să se poată pătrunde pentru
salvarea răniţilor.
c1) victimele vor putea fi salvate prin executarea mai multor
tipuri de tunele care pornesc de la cel mai apropiat loc accesibil spre
locul unde sunt surprinse victimele;
c2) secţiunea unui tunel trebuie să fie astfel realizată încât să
permită trecerea unei persoane; din experienţă, rezultă o secţiune
optimă de 80 / 90 cm.
 c3) dacă în timpul executării tunelului se întâlnesc obstacole
grele (blocuri de beton, zidărie etc.), de multe ori este mai uşor să se
schimbe traseul pentru ocolirea acestora, decât să se taie un drum prin
ele.
c4) în unele cazuri, conductele de apă, de gaze, cabluri electrice
etc. pot prezenta obstacole în calea înaintării tunelului; este bine să fie
evitată tăierea acestora; dacă totuşi se impune secţionarea acestora, se
vor lua măsuri de întrerupere a alimentării lor;
c5) se pot executa următoarele tipuri de tunele:
orizontale;
înclinate;
verticale;
combinate.
 5. METODE DE SALVARE A VICTIMELOR DE LA
ÎNĂLŢIME

Art.47
(1) Atunci când o clădire este puternic afectată, o parte din
aceasta poate să rămână în picioare şi să existe persoane la etaje
superioare, care sunt în imposibilitate de a se evacua singure, din
următoarele cauze:
casa scărilor este blocată sau distrusă;
sunt copii sau bătrâni;
sunt răniţi.
(2) În această situaţie, salvatorii vor trebui să ajungă la acestea şi
să le coboare în siguranţă, prin utilizarea tehnicilor de salvare de la
înălț ime.
(3) Alegerea metodei de coborâre a victimelor se va face în
funcţie de următorii factori:
înălţimea de la care se coboară;
dacă dărâmăturile permit coborâre verticală sau oblică;
posibilităţi de ancorare a mijloacelor de salvare.

5.1 Executarea nodurilor şi legăturilor

5.1.1 Noduri de legare în coardă

Art.48 Normele specifice interzic legarea direct în coardă,

deoarece bucla ar exercita pe suprafaţa corpului presiuni de 20 kg./cm2,
pentru o forţă de şoc de 1.200 kg., ceea ce ar duce la grave leziuni şi
chiar la moarte.
Art.49
(1) Legarea în coardă se va face numai prin „nodul opt prin
urmărire”.
Legarea în vestă mixtă (recomandată în operaţiunile de salvare)

Legarea în vestă „Libero”

(2) În vederea realizării dispozitivelor pentru salvări de la

înălţime este necesar ca personalul din echipa de căutare-salvare să
cunoască foarte bine modul de executare a nodurilor şi a legăturilor.
(3) Nodul „8 dublu” este un nod sigur (de autoasigurare), dar
are dezavantajul că nu poate fi făcut decât cu ambele mâini iar
recuperarea lui este mai anevoioasă.
 (4) Nodul „8 dublu” este cel mai des folosit pentru legarea în
coardă şi pentru ancorarea la un punct fix.

(5) Rezistenţa aproximativă este 75% din frânghie. Se păstrează

cel puţin 20 cm de la capăt, ambele capete putând fi încărcate; este
metoda preferată pentru a forma o buclă fixă la capătul corzii, dar nodul
în formă de 9 (mai jos) este preferat în lucrări de salvare. Poate fi legat
ca nod de oprire la capătul liniei.
(6) Nu se leagă sarcinile de buclă sau de capete dinspre
exterior, deoarece poate cauza desfacerea nodului. Pentru aceste tipuri
de sarcini se utilizează nodul „Fluture”.
Se evită legarea nodului direct de o
ancoră. Nodul “8” poate fi greu de
desfăcut. Se leagă prin intermediul
carabinelor.
 (7) Nodul „8 simplu” este la fel de sigur, dezavantajul lui fiind
că sub sarcină mare se strangulează, iar desfacerea lui este anevoioasă.

(8) Nodul “8” se face în trei faze.

Art.50
(1) Nodul în formă de “9” este la fel ca nodul “8”, plus încă o
jumătate de răsucire.
 (2) Rezistenţa aproximativă este 80% din frânghie. Se păstrează
cel puţin 20 cm de la capăt, ambele capete putând fi încărcate; este mai
uşor de desfăcut decât nodul “8”, fiind nodul preferat la cap de coardă
cu o singura buclă pentru lucrări de salvare.
(3) Încă o jumătate de răsucire formează nodul „10” dar acesta
nu are niciun avantaj practic.
(4) Asemenea nodului “8”, nu legaţi sarcinile de buclă sau de
capete spre exterior.

Art.51
(1) Nodul „Fluture” se realizează conform figurilor de mai jos
 (2) Rezistenţa aproximativă este 65% din frânghie; se foloseşte
pentru a crea bucle de-a lungul corzii; bucla poate fi încărcata în orice
direcţie, inclusiv spre exterior; sunt mai eficiente când coarda principală
este sub tensiune.

Poate aluneca. Nu se foloseşte la capătul corzii!

(3) Legarea nodului „Fluture”:

a) se întinde coarda de-a lungul mâinii, de la încheietură până la
degetul arătător;
b) se înfăşoară de două ori, mergând înapoi spre încheietură;
c) se ridică prima înfăşurare şi se trage spre încheietură;
d) se împinge capătul primei înfăşurări pe sub ambele corzi, spre
degete.
 Art.52
(1) Nodul „Iepure” (nodul “8”cu două bucle)

Rezistenţa aproximativă este 75% din frânghie. Este un nod în

formă de “8” cu două bucle, cu mărimi semi-fixate. Se foloseşte la
fixarea liniilor la perechi de ancore. Coarda poate fi mişcată prin fiecare
buclă cât timp nodul nu este strâns. Capetele trebuie sa aibă cel puţin 20
cm lungime. Ambele bucle şi capete sunt identice şi pot fi încărcate. Se
va evita încărcarea unei bucle iar cealaltă să rămână liberă.

Este indicat a se păstra un unghi între bucle de max. 90°

(2) Secvenţa de legare

Se dublează coarda şi se
începe formarea nodul
“8”.

Se împinge
dublura prin
nod în locul
unui capăt.

Se strânge
nodul.
 Se trece bucla din capăt pe deasupra întregului nod, astfel
încât sa rămână paralelă cu răsucirile existente.

Art.53 Nodul „Laţ”

Rezistenţa aproximativă este 75% din frânghie. Se foloseşte

pentru a crea o buclă glisantă la un capăt al liniei, la încărcări foarte
mici ale corzii. Se eliberează greu după ce a fost folosit cu o încărcătură
mare. Adăugând o a treia înfăşurare, are beneficii minime şi face nodul
aproape imposibil de eliberat. Este mai compact decât nodurile
precedente şi mai rezistent la încărcăturile dinamice.
Este legat identic cu jumătate dintr-
o buclă dublă a unui nod pescăresc,
dar începe cu coardă dublată.

Bucla se strânge întotdeauna.

Aceasta nu serveşte la ajustarea
corzii!

Atenţie!
Nu se ataşează încărcătura la
capătul de final!
 Art.54 Nod „Răsucit pe stâlp”

Rezistenţa aproximativă este 100% din frânghie. Se realizează

cel puţin 8 răsuciri, salvatorul asigurându-se că obiectul de care se
ancorează (ex. stâlp) este destul de rezistent şi nu se roteşte. Protecţia
este sporită dacă stâlpul prezintă muchii. Se poate folosi orice metodă
pentru a securiza capătul liber, poate fi legat de linia principală ca în
imagine, sau de o altă ancoră, dar nu se foloseşte pentru a purta
încărcături.

Daca direcţia liniei principale trebuie modificată, capătul

liber se leagă la un alt punct de ancorare.
 Art.55
(1) Nodul „Cabestan” este un nod simplu, tot de
autoasigurare, se poate realiza cu o singură mână, se reglează şi se

recuperează foarte uşor.

(2) Indiferent de nodul folosit pentru autoasigurare, punctele în

care se face autoasigurarea trebuie să fie bine fixate (se recomandă să se
folosească minim 2 puncte).

Art.56 Nodul „Semicabestan” este un nod de asigurare, uşor

de realizat şi de recuperat. Se poate executa cu o singură mână.
 5.1.2 Noduri de legare a două corzi

Art.57
(1) Nodul „Dublu pescăresc” se foloseşte la legarea a două
corzi cap la cap.

(2) Rezistenţa aproximativă este 75% din frânghie. Se foloseşte

pentru a îmbina două corzi la capete. Se realizează numai cu corzi.
Corzile trebuie să aibă diametre aproximativ egale (max. 2 mm
diferenţă între ele). Capătul liber trebuie să fie de cel puţin 20 cm.
Înainte de folosire trebuie strâns bine şi aranjat. Nu trebuie lăsat spaţiu
în centrul lui. O înfăşurare în plus de ambele părţi creează un nod triplu
pescăresc, puţin mai rezistent dar imposibil de eliberat după ce a fost
încărcat.

Verificaţi dificultatea de eliberare după folosirea la

încărcături mari.
 Art.58 Nodul pentru legarea a două corzi sub tensiune (faze A-
E)
A B C D E

Art.59 Nodul „pătrat” sau „plat francez” - este folosit la

înnodări de corzi şi chingi. Nu este recomandat pentru sarcini mai mari
de 40 Kgf.
 5.1.3. Noduri de amarare / ancorare

Art.60 „Nodul de scaun” este folosit în general în cazul în care

avem nevoie de două bucle la capătul unei corzi sau cordeline, acestea
fiind reglabile.

Faza 1 Faza 2 Faza 3

Art.61 „Nodul Prusik” este un nod de urcare pe coardă şi se

realizează conform figurii de mai jos
 Art.62
(1) „Nodul Prusik cu carabină”, Nodul de blocare pe
coardă” şi „Nodul L” sunt folosite pentru blocarea sarcinii, din acest
motiv fiind foarte bune la urcarea pe corzi fixe.

5 . 1 . 4 N o d u ri a u t o b l o c a n t e

Art.63
(1) Se comportă ca şi bride de coardă improvizate, care se
strâng când sunt în tensiune, dar care se pot relaxa când tensiunea este
eliberată.
 (2) Nodul Prusik clasic este legat într-o buclă de coardă de ~2
mm mai subţire decât coarda principală, prin înfăşurarea şnurului de trei
sau patru ori în jurul corzii, fiecare înfăşurare trecând prin interiorul
celei precedente. Strânge în orice direcţie.
Două noduri Prusik de câte trei înfăşurări de şnur de 8 mm pe o coardă
de 11 mm pot opri căderea unei încărcături de 250 kg cu un factor de
cădere de 0,33.
(3) Nodul Klemheist poate fi legat într-o buclă de coardă sau
lonjă/chingă. Se fac cinci sau mai multe spirale în jurul frânghiei, apoi
restul buclei este trecut prin capăt şi tras înapoi. Prinde într-o singură
direcţie, dar se eliberează mai repede decât nodul Prusik.

Art.64
(1) Legările verticale în „Y”
se folosesc pentru a modifica poziţia
de legare verticală a corzii sau pentru
ataşare la două puncte de ancorare, de exemplu când se folosesc dibluri
EN795.
(2) În mod ideal, unghiul A ar trebui să fie sub 90° şi permanent
sub 120°.

Pentru spaţiile înguste se preferă nodul “8 Iepure”, ca în

imaginea de mai jos.
 (3) Alternativ, se pot
folosi nodul ”8” şi nodul
”Fluture”, ca în imagine. Aceste
noduri au o rezistenţă uşor
scăzută, dar pot fi formate după
ce capătul corzii a fost ancorat
şi sunt mai uşor de ajustat.
 (4) Pentru legare la un stâlp sau
proptea, se poate efectua o agăţare în
„Y” prin ştrangularea unei corzi sau a
unei lonje la ambele capete, prinzând
părţile libere cu o carabină, ca în
imagine. Acest lucru asigură
distribuirea egala a greutăţii la ambele
capete.

Art.65
(1) Ancorele auto-egalizatoare permit punctului de bază al
legării în „Y” să se mişte când direcţia încărcăturii se schimbă. Sistemul
nu se foloseşte la distribuirea încărcăturilor pe puncte de ancorare
nesigure sau slabe.

(2) Pentru prevenirea căderilor catastrofice, în cazul în care un

punct de ancorare cedează, este necesară o ancoră auto-egalizatoare,
formată din 4 puncte, cu doua corzi independente, ca în imagine.
Opţional, se pot folosi scripeţi.
 5.2 Procedee/metode de salvare de la înălţime

Art.66
(1) Procedeul de Alunecare a tărgii pe scara înclinată se
poate aplica până la o înălţime de maximum 6-7 metri (cel mult etajul
2). Victima, legată de targă, va glisa în lungul scării, trasă de salvator şi
asigurată cu cordaje.
 (2) Modul de lucru:
salvatorii de la etaj vor fixa rulourile sub targă şi vor prinde
cele două frânghii de capătul tărgii dinspre capul victimei;
ceilalţi salvatori vor ancora picioarele scării şi vor executa o
sprijinire la mijlocul scării;
un salvator de la sol se urcă pe scară, preia targa de la cei doi
salvatori de la etaj şi coboară ţinând targa pe scară;
salvatorii de la etaj coordonează coborârea lentă a tărgii cu
ajutorul frânghiilor;
personalul de la sol va supraveghea scara şi va prelua targa
atunci când ajunge la înălţimea lor.

Măsuri suplimentare de securitate şi sănătate în muncă:

şeful de echipă va verifica modul cum s-a executat asigurarea tărgii
la capete;
se va verifica stabilitatea scărilor la partea inferioară;
victima va fi asigurată prin legarea de targă cu ajutorul a trei cordaje
(la nivelul picioarelor, bazinului şi toracelui);
salvatorii vor purta obligatoriu căşti şi mănuşi de protecţie.

Art.67
(1) Coborârea tărgii prin înclinarea treptată a scării se poate
aplica până la o înălţime de max. 8-9 m (trei etaje cel mult); metoda
constă în coborârea victimei aşezată pe o targă prin înclinarea treptată a
scării; victima este asigurată de targă cu ajutorul a 3 cordaje, targa fiind
legată la un capăt de partea superioară a scării, iar celălalt capăt fiind
asigurat cu două frânghii care vor fi ghidate de către salvatorii de la
etaj; coborârea victimei se realizează pe targă în poziţie orizontală, un
capăt al tărgii fiind legat de capătul superior al scării.
(2) Modul de lucru:
salvatorii de la etaj vor lega capătul tărgii de capătul
scării, astfel încât să permită culisarea tărgii, de la a fi
perpendiculară pe scară, la a se aşeza pe aceasta;
 1 targă
echipată;
şef echipă;
Personalul
necesar Materiale:
procedeului:
patru/cinci 2 frânghii;
salvatori.

1 scară.

după aceasta, vor lega cele 2 frânghii de celălalt capăt al

tărgii, iar cu ajutorul acestora vor coordona coborârea
lentă a tărgii;
salvatorii de la sol vor stabiliza picioarele scării şi vor
ajuta la înclinarea lentă a scării, ulterior preluând targa.
(3) Măsuri suplimentare de securitate şi sănătate în muncă :
şeful echipei va verifica modul cum s-a executat
asigurarea tărgii la ambele capete;
se va verifica stabilitatea scării la partea inferioară;
victima va fi asigurată prin legare de targă cu ajutorul a 3
cordaje (la nivelul picioarelor, bazinului si toracelui);
salvatorii de la etaj vor executa manevra de coborâre a
tărgii, astfel încât aceasta să fie permanent paralelă cu
solul;
salvatorii vor purta obligatoriu căşti şi mănuşi de
protecţie.

Art.68
(1) Coborârea tărgii pe două scări înclinate se execută cu
următorele resurse umane şi materiale
a) personal: 2 salvatori la etaj, 2 salvatori pe scări şi 2 salvatori la sol,
pentru asigurare;
b) materiale: 1 targă echipată, 2 frânghii şi 2 scări.

(2) Mod de lucru:

cei doi salvatori de la etaj vor lega frânghiile la fiecare capăt al
tărgii şi vor ajuta la coborârea tărgii orizontal;
ceilalţi doi salvatori de pe scări vor coborî susţinând targa pe
braţe.

Art.69
(1) Coborârea tărgii în sistem funicular este o metodă care se
utilizează în special în cazul când, din diverse motive, nu este posibilă
coborârea tărgii la baza clădirii. În această situaţie, se poate realiza un
sistem funicular format dintr-un cablu (din oţel sau coardă) pe care
alunecă un scripete, pe care este fixată targa.
 (2) La acest sistem este obligatoriu să se verifice :
ancorarea capetelor cablului la teren şi la partea superioară (etajul
de la care se coboară rănitul);
întinderea cablului suport;
fixarea tărgii pe dispozitivul de deplasare (scripete).

(3) Operaţiunile trebuie executate astfel încât pericolul de

accidentări să fie minimizat.
(4) Ancorarea capătului sistemului funicular la înălţime se poate
realiza în diferite moduri, în funcţie de posibilităţile de la faţa locului
(coşuri de fum rezistente, pereţi interiori nedeterioraţi, grinzi de beton
armat etc.).
 (5) Ancorarea sistemului funicular trebuie să se realizeze fie de
o clădire învecinată, fie de ţăruşi înfipţi în sol, stâlpi de iluminat etc.
(6) Întinderea cablului sistemului funicular nu trebuie să fie
exagerată, deoarece în acest fel se poate produce o suprasolicitare a
acestuia. O întindere corectă se verifică de către un salvator care se
agaţă la 5-6 metri de punctul inferior de ancorare, trebuind să se
realizeze o săgeată a cablului de cel puţin 30 cm.
(7) Targa se asigură împotriva balansării cu 3 frânghii de
dirijare; manevrele se vor executa cu atenţie, pentru că metoda este
destinată salvării de la înălţime a politraumatizaţiilor.
(8) Această metodă permite coborârea unei tărgi echipate cu un
scripete, pe un singur cablu întins în plan înclinat de la etaj la sol.

(9) Mod de lucru:

salvatorii de la etaj vor ancora capătul superior al cablului de
un element rezistent, iar cei de jos vor întinde cablul cu ajutorul
unui dispozitiv de tracţiune bine fixat;
salvatorii de la etaj vor fixa targa cu scripete pe cablu şi vor
coordona coborârea lentă a acesteia cu ajutorul a 2 frânghii;
salvatorii de la sol vor asigura stabilitatea tărgii cu ajutorul a 2
frânghii.
(10) Măsuri suplimentare de securitate şi sănătate în muncă:
şeful echipei se va asigura de ancorarea corectă a capetelor
cablului, la teren şi la partea superioară, precum şi de întinderea
 cablului suport şi fixarea tărgii pe dispozitivul de deplasare
(scripete);
se va verifica asigurarea tărgii împotriva balansării cu ajutorul
cordiţelor de dirijare;
personalul va purta obligatoriu cască şi mănuşi de protecţie;
salvatorii care execută operaţiunile de intervenţie la înălţime
vor purta obligatoriu centuri de siguranţă;
victima va fi asigurată prin legarea de targă cu ajutorul a 3
cordaje (la nivelul picioarelor, bazinului şi toracelui).

Art.70
(1) Tubul expandabil este o metodă care permite salvarea
persoanelor surprinse la înălţime în situaţia în care scările nu pot fi
folosite. Metoda este destinată salvării rapide a persoanelor surprinse la
etajele superioare ale clădirilor, care nu au suferit leziuni. Metoda se
poate aplica până la o înălţime de 12-14 m ( 3-4 etaje cel mult).
(2) Sistemul de coborâre este format dintr-un suport (cadru
metalic) fixat la înălţime, de care se află prins şi asigurat un tub
expandabil din material care permite alunecarea persoanei salvate în
condiţii de siguranţă.
(3) Salvatorii vor instrui persoanele salvate privind modul de
coborâre (efectuarea frânării cu coatele şi genunchii).
(4) Personalul necesar procedeului: şeful echipei şi cinci
salvatori.
(5) Măsuri suplimentare de securitate şi sănătate în muncă:
şeful echipei verifică rezistenţa cadrului metalic, dacă este bine
fixat, precum şi modul de prindere a tubului expandat de cadru
prin intermediul chingilor de asigurare;
salvatorii trebuie să ia măsuri astfel încât locul unde se va face
evacuarea persoanelor să fie lipsit de denivelări (degajată de
dărâmături);
trebuie asigurate materiale de atenuare a căderii la sol
(saltele,vegetaţie uscată etc.).
Art.70
Perna pneumatică este o metodă ce permite salvarea
persoanelor surprinse la înălţime, în situaţia în care scările nu pot
 fi folosite, destinată salvării rapide a persoanelor surprinse la
etajele superioare ale clădirilor, care nu au suferit leziuni; metoda
se poate aplica până la o înălţime de maxim 25 m.
(2) Salvatorii vor instrui şi vor organiza lansarea personale
salvate.
(3) Zona favorabilă de aterizare este considerată zona centrală,
evitându-se căderile în zona marginală la o distanţă mai mică de 1m de
oricare latură periferică.
(4) Poziţia cea mai favorabilă pentru aterizare este pe partea
dorsală, cu corpul orizontal sau puţin îndoit din mijloc, cu mâinile şi
picioarele întinse şi uşor depărtate lateral.
(5) Personalul necesar procedeului:
şef echipă;
patru salvatori;
7 servanţi constituiţi în grupe preventive.
(6) Măsuri suplimentare de securitate şi sănătate în muncă:
şeful echipei verifică realizarea corectă a dispozitivului
preventiv şi controlează gradul optim de umplere a pernei;
şeful echipei este singurul care dă comanda de lansare;
grupele preventive vor fi distribuite pe câte una din laturile
libere ale pernei, la cca. 2 m de aceasta, cu misiunea de
prindere a persoanelor aruncate spre margini, precum şi
pentru sprijinirea coborârii de pe pernă a celor ce necesită
ajutor;
lansarea forţată este efectuată de 2 salvatori, persoana se
aşează în poziţia culcat, cu corpul paralel cu zidul clădirii,
se ridică corpul acesteia de pe pardoseală, se balansează
coordonat şi se aruncă pe pernă;
LEGENDĂ:
1 – etajul inferior
2 – supape de evacuare
3 – tuburi de umplere
4 – etajul superior
5 – borduri
 Art.72
(1) Metoda coborârii tărgii cu ajutorul a doi (patru) salvatori
permite coborârea victimei pe targă în poziţie orizontală, printr-un gol
practicat în planşeul încăperii.

(2) Este necesar ca victima să fie legată de targă, apoi la cele patru
mânere ale tărgii se prind frânghii de susţinere, bine întinse şi pregătite
astfel încât desfăşurarea să se facă liber.
(3) La coborâre, salvatorii nu trebuie să lase frânghiile să alunece
liber. Coborârea tărgii se face lin, prin mişcări succesive şi sincronizate ale
braţelor salvatorilor.
(4) Metoda se realizează cu ajutorul a doi salvatori care acţionează
la cele două capete ale tărgii sau cu ajutorul a patru salvatori, în vederea
realizării unei coborâri mai rapide.
(5) Personalul necesar procedeului: doi sau patru salvatori.
(6) Materiale: o targă şi patru frânghii;
 (7) Mod de lucru:
coborârea victimei se face pe o targă, în poziţie
orizontală, printr-un gol practicat în planşeul încăperii;
victima va fi legată de targă, apoi la cele patru mânere
ale tărgii se prind frânghii de susţinere, bine întinse şi
pregătite astfel ca desfăşurarea să se facă liber;
la coborâre, salvatorii nu trebuie să lase frânghiile să
alunece liber, coborârea tărgii se face lin, prin mişcări
succesive şi sincronizate ale braţelor salvatorilor.
(8) Măsuri suplimentare de securitate în muncă:
asigurarea victimei se realizeaza prin legarea de targă cu
ajutorul a trei cortaje (la nivelul picioarelor, bazinului şi
toracelui);
coborârea tărgii de către salvatori se va executa treptat şi
simultan de către toţi salvatorii, astfel încât aceasta să fie
menţinută permanent paralelă cu solul;
salvatorii vor purta obligatoriu căşti şi mănuşi de
protecţie.
Art.73
(1) Metoda coborârii cu ajutorul coşului de salvare permite
coborârea unei persoane care nu a suferit leziuni grave, aşezată într-un
coş din material textil rezistent.
(2) Personal:
2 salvatori la etaj;
5 salvatori la sol.
(3) Materiale: un complet salvare
de la înălţimi format dintr-un cadru
metalic cu scripete, un coş de salvare şi
patru frânghii.
(4) Mod de lucru:
metoda constă în
coborârea unui coş cu
ajutorul frânghiei şi al
unui scripete care se află
dispus pe un suport
metalic fixat la înălţime;
 procedeul se poate aplica cu succes chiar de la nivelul
etajelor 6-8, în funcţie de lungimea frânghiilor;
salvatorii de la etaj instalează cadrul metalic de pervazul
unei ferestre şi verifică buna ancorare a acesteia, după
care ajută victima să intre în coş;
un salvator de la sol va asigura cu o frânghie coşul în
timpul coborârii pentru a se evita lovirea acestuia de
pereţii clădirii;
ceilalţi salvatori de la sol eliberează lent frânghia de care
este prins coşul şi trecută peste scripete, pentru a permite
coborârea victimei.
(5) Măsuri suplimentare de securitate şi sănătate în muncă:
şeful echipei se va asigura că suportul (cadrul metalic) să
fie rezistent şi bine fixat (ancorat);
coşul se va asigura în timpul coborârii cu o frânghie de
dirijare pentru evitarea lovirii acestuia de pereţii clădirii;
salvatorii vor purta obligatoriu căşti şi mănuşi de
protecţie;
salvatorii nu se vor poziţiona sub coş pe timpul coborârii
acestuia.

Art.74
(1) Metoda coborârii tărgii cu ajutorul a două frânghii
permite coborârea victimei aşezate pe o targă de siguranţă.
(2) Sistemul de coborare este format dintr-un suport (cadru metalic)
fixat la înălţime, pe care se află dispus un scripete, iar de frânghie este
agăţată o targă.
(3) Targa se deplaseaza între două frânghii ce o ghidează în plan
înclinat, iar de targă este fixată o siguranţă pentru a o ghida pe frânghie şi a
evita lovirea ei de pereţi.
(4) Personalul necesar procedeului: şeful echipei şi patru/cinci
salvatori.
(5) Măsuri suplimentare de securitate şi sănătate în muncă:
şeful echipei se va asigura că suportul (cadrul metalic) este bine
fixat (ancorat);
 în timpul coborârii se va urmări cu atenţie menţinerea frânghiilor pe
scripete;
salvatorii nu se vor poziţiona sub targă.

Art.75
(1) Metoda coborârii tărgii cu ajutorul scripetelui constă în
ancorarea tărgii de o frânghie trecută peste un scripete fixat la înălţime.
(2) Personal: doi salvatori la etaj şi cinci salvatori la sol.
(3) Materiale: o targă echipată, trei frânghii, un scripete şi o grindă
de lemn sau metal.

(4) Mod de lucru:

salvatorii de la etaj vor fixa scripetele de o grindă, astfel
încât să fie în exteriorul clădirii;
targa va fi ancorată cu o frânghie, trecută peste scripete
şi susţinută de 3 salvatori de la sol;
ceilalţi 2 salvatori, cu ajutorul a 2 frânghii vor dirija
targa să nu se lovească de perete şi să aibă o poziţie
stabilă.
 6. EVACUAREA VICTIMELOR DIN ZONA DE RISC

Art.76
(1) Evacuarea victimelor salvate constă în extragerea, ridicarea
şi transportul acestora de la locul de salvare la punctul de adunare răniţi.
(2) Dacă o victimă nu se poate deplasa singură, se va evalua
situaţia pentru a determina cel mai potrivit mijloc de extragere.
(3) Metoda de extragere aleasă depinde de numărul salvatorilor
disponibili, de starea victimei şi de situaţia concretă de la faţa locului.

6.1 Extragerea (târârea) victimelor

Art.77 Personalul de salvare poate scoate rănitul din zona de

risc folosind unul sau mai multe din următoarele procedee:
a) târârea pe o parte;
b) târârea rănitului în spate;
c) târârea pe foaia de cort sau alt suport textil;
d) târârea victimei din spaţii foarte înguste.

Art.78 Târârea rănitului pe o parte. Salvatorul se culcă pe o

parte lângă rănit, punând capul
acestuia pe pieptul său, iar
corpul acestuia pe membrul
inferior cu care se sprijină pe
pământ şi pe care îl ţine îndoit
din genunchi. Apoi se târăşte
pe o parte, folosind celălalt
picior pentru împins şi mâna
cu care se sprijină pe sol, cu
cealaltă mână (liberă)
susţinând rănitul.
 Art.79 Târârea rănitului în spate. Salvatorul aşează rănitul
pe o parte (cea sănătoasă). Se culcă şi el, cu spatele spre victimă,
introducând membrul inferior sprijinit pe sol sub picioarele rănitului şi
apucându-l cu mâna liberă (cea care nu se sprijină pe sol) de haină sau
pantaloni (în dreptul curelei), iar cu cealaltă mână apucă mâna de sens
opus a rănitului şi se întoarce apoi cu faţa în jos. Salvatorul se întoarce
pe burtă, rănitul ajungând deasupra acestuia.

Art.80 Târârea pe foaia de cort sau alt suport textil.

Salvatorul aşează victima pe o parte, aşează foaia de cort sau suportul
textil lângă aceasta, urmărind să fie introdus cât mai mult sub victimă.
După aceasta, întoarce victima pe spate pa foaia de cort şi execută
extragerea victimei prin târâre, trăgând de foaia de cort.

Art.81 Târârea victimei din spaţii foarte înguste. În situaţiile

când nu se poate ajunge în poziţie paralelă cu victima, extragerea
acesteia se va realiza prin prinderea acesteia de glezne sau de la
subsuori.
 6.2 Transportul victimelor

Art.82
(1) Transportul victimelor cu targa este cel mai indicat şi cel
mai cunoscut procedeu de transport pentru un rănit.
(2) Targa tip este executată dintr-un cadru de metal sau de lemn,
peste care este fixată o pânză groasă sau o bucată de material sintetic
(plastic). Ea trebuie să fie uşoară, dreaptă, tare, pentru a nu se îndoi sub
greutatea bolnavului.
 (3) Targa poate
fi improvizată din două
beţe, vergele metalice
sau ţevi a căror lungime
să depăşească înălţimea
bolnavului (aprox. 2
m). Acestea pot fi
legate sau fixate cu o
frânghie petrecută în 8
de-a lungul lor, peste
care se aşează o haină,
o pătură, o foaie de cort
etc. Se poate
întrebuinţa la nevoie drept targă o scândură lată, o scară, o uşă, o masă
etc.
(4) Mânuirea tărgii trebuie să se facă cu atenţie, în aşa fel încât
aşezarea rănitului pe targă şi transportarea acestuia să nu-i agraveze
starea sănătăţii.
(5) Manevrele de ridicare, aşezare şi transportare ale rănitului cu
targa trebuie să se execute cu hotărâre, precizie, lent, la comandă.
6) Permanent trebuie avut în vedere că este vorba de un om
rănit, care prezintă o sensibilitate mărită la locul rănirii, cu o stare
generală care se poate înrăutăţi în orice moment.
 (7) După acordarea primului ajutor, prima manevră este
ridicarea rănitului de pe sol şi aşezarea lui pe targă. Această manevră se
descompune în următorii timpi:
aşezarea tărgii alături de rănit; de obicei targa se alătură de
partea rănită;
la comanda "Pe locuri!" pe care o dă unul din salvatori - trei
salvatori se înşiră de-a lungul rănitului – unul în dreptul capului
şi toracelui, unul în dreptul bazinului, iar cel de al treilea în
dreptul membrelor inferioare;
la comanda "Apucaţi!" salvatorii se lasă pe un genunchi şi îşi
trec mâinile, primul sub cap şi omoplaţi, al doilea sub torace şi
bazin, al treilea sub coapse şi genunchi;
la comanda "Ridicaţi!" rănitul este ridicat de pe sol
concomitent de toţi salvatorii;
un salvator împinge targa sub rănit, iar la comanda "Aşezaţi!"
acesta este aşezat pe targă de cei trei salvatori.

Art.83
(1) În cazul procedeului „Podul olandez", trei salvatori stau în
picioare, unul în spatele celuilalt, cu membrele inferioare desfăcute
deasupra victimei, iar al patrulea susţine capul acesteia. Rănitul este
ridicat simultan, targa este împinsă sub acesta, care după aceea este
coborât lin.
 (2) Poziţia rănitului pe targă pe timpul transportului va fi cu
capul înainte (în direcţia sensului de mers).
(3) Targa poate fi dusă de doi sau de patru salvatori. Când sunt
patru persoane, fiecare prinde din exterior câte un mâner. Apucarea,
ridicarea şi pornirea se face la comandă (în pas necadenţat), în aşa fel ca
deplasarea să se facă în acelaşi ritm, pentru a nu zdruncina targa
(rănitul). După aşezarea pe targă a rănitului, la comanda "la targă" cei
doi sau patru salvatori se dispun după cum s-a precizat mai sus (doi în
faţă şi doi în spatele tărgii).
(4) La comanda "Apucaţi!", toţi se apleacă şi apucă targa de
mânere.
(5) La comanda "Ridicaţi!", targa este ridicată dintr-o dată de
toţi patru, dar lent, pentru a nu zdruncina rănitul.
(6) La comanda "Porniţi!", salvatorii pornesc în acelaşi timp.
 (7) Pe cât este posibil, se vor evita obstacolele terenului, garduri,
şanţuri, terenuri accidentate etc.
(8) În situaţia când acest lucru nu este posibil, targa trebuie în
aşa fel purtată, inclusiv la trecerea peste obstacole, încât să rămână în
tot timpul în poziţie orizontală, altfel există riscul să cadă rănitul de pe
targă, sau să se scape jos targa cu rănitul fixat pe ea. Oprirea din mers se
face la comanda "Stai!" iar coborârea tărgii se face la comanda
"Lăsaţi targa!", manevră care se execută în acelaşi timp de către toţi
salvatorii.
(9) Coborârea sau urcarea unei pante sau a unei scări se face
ridicând partea din faţă/spate a tărgii (chiar pe umeri sau mai sus) astfel
încât targa să fie în permanent orizontală.
(10) La trecerea prin locuri înguste sau pe scări strâmte,
transportul tărgii se va face numai de către doi salvatori. La trecerea
prin aceste locuri sau uşi, se va avea în vedere să nu se lovească targa,
pentru a nu zdruncina rănitul.
Art.84 Uneori, când urgenţa impune şi nu avem la îndemână
targa, transportul rănitului se va face fără targă, de 1 sau 2 salvatori,
de la locul unde este victima până la punctul de adunare al răniţilor.

Art.85
(1) Atunci când rănitul este conştient şi nu prezintă fracturi la
nivelul coloanei, membrelor superioare sau coapselor, transportul
acestuia se poate efectua pe spatele salvatorului.
 (2) Rănitul este aşezat pe o un loc mai înalt, salvatorul, întors cu
spatele, îngenunchează între picioarele rănitului şi-i cere să-l prindă cu
braţele pe după gât; apucându-l apoi cu mâinile pe sub coapse
(genunchi) se ridică şi porneşte înainte.
Art.86 În situaţia când rănitul este inconştient şi nu prezintă
fracturi la nivelul coloanei, membrelor superioare sau inferioare, poate
fi transportat de către salvator pe un singur umăr sau pe ambii
umeri, astfel:
a) pe un singur umăr - se ridică rănitul pe umărul drept, capul rănitului
fiind aplecat pe spatele purtătorului, care trece mâna dreaptă peste
coapsele rănitului, iar cu mâna stângă prinde mâna dreaptă a rănitului;
b) pe ambii umeri - pieptul rănitului se află pe un umăr, abdomenul pe
ceafa salvatorului, iar bazinul şi membrele inferioare pe celălalt umăr;
purtătorul îşi trece una din mâini peste braţul rănitului, iar cealaltă mâna
peste piciorul rănitului, împreunându-şi mâinile. În acest fel se face
fixarea rănitului, pentru a nu cădea în timpul transportului.
Art.87 O altă modalitate de realizare a transportului răniţilor
este de către doi salvatori, cu mijloace improvizate; se poate face: pe
braţe orizontal, cu scaunul sau unul după altul, astfel:
a) pe braţe orizontal - cei trei purtători îngenunchează de o parte
a rănitului: unul în dreptul toracelui şi gâtului, unul în dreptul bazinului
şi unul în dreptul picioarelor. Aceştia îşi introduc mâinile pe sub rănit,
pornesc la comandă cu acelaşi picior şi menţin acelaşi ritm. Se va avea
în vedere ca poziţia rănitului să fie în permanenţă orizontală. Rănitul se
va transporta numai după imobilizarea cu gulerul cervical şi splintul de
coloană.
b) transportul cu scaunul - se poate executa de către doi salvatori cu un
scaun adevărat, pe care se aşează rănitul. În situaţia când scaunul
lipseşte, cei doi salvatori îşi fixează mâinile în poziţia în care formează
un "scaun". Rănitul se aşează pe acesta şi îşi petrece mâinile pe după
gâtul purtătorilor.
Încheierea unui "scaun" de către doi purtători, se face astfel:
fiecare purtător îşi prinde încheietura mâinii stângi cu mâna dreaptă iar
cu mâna stângă apucă încheietura mâinii drepte a celuilalt purtător.

c) transportul rănitului de către doi salvatori, în poziţia "unul după

altul" - unul dintre salvatori se aşeză între picioarele rănitului, celălalt
se aşează în spatele rănitului. Primul îl apucă cu mâinile sub genunchi,
al doilea îl apucă cu mâinile petrecute sub subsuorile acestuia.
Apucarea, ridicarea şi pornirea se execută la comandă, brancardierii
pornind cu acelaşi pas.
 6.3 Tehnici de salvare de la înălţime, din telescaun/telegondolă
(variante de acţiune)

Art.88
(1) Pentru zonele în care înălţimea telescaunului nu depăşeşte
3-4 m, salvarea persoanelor se execută cu „Scara de fereastră”, astfel:
se agaţă scara cu ciocul de partea inferioară a scaunului, fiind
asigurată de un servant, iar un alt salvator urcă pe scară,
asigură scara cu un cârlig de scaun, asigură persoana cu brâu şi
cordiţă, ajutând-o să coboare;
pentru salvarea persoanelor se foloseşte un brâu şi o cordiţă,
victima este asigurată de la sol cu o coardă de salvare trecută
peste cablul de transport, mişcările de coborâre fiind
sincronizate cu cele ale salvatorului.
pentru persoanele supraponderale, salvarea se execută cu două
brâie şi două cordiţe, asigurate de patru servanţi de la sol;
dacă există în dotare, în locul brâului se va folosi centura
complexă de alpinism.
(2) Pentru zonele cu înălţimi de până la 10 m, salvarea
persoanelor se poate executa cu scara culisabilă, echipele de salvare
procedând astfel:
scara va fi mânuită de 3 salvatori şi va fi sprijinită de telescaun
într-o poziţie sigură, după care unul dintre salvatori urcă pe
scară, o asigură cu un cârlig de siguranţă de scaun, asigură
persoana cu brâu şi cordiţă şi o ajută la coborâre;
pentru persoanele supraponderale, salvarea se execută cu două
brâie şi două cordiţe, asigurate de patru servanţi de la sol,
salvatorul coborând odată cu victima;
pentru salvarea copiilor, salvarea se execută în acelaşi mod ca
şi în cazul scării de fereastră.
(3) Pentru zonele cu înălţimi mai mari de 10 m, unde nu se poate
acţiona cu scara culisabilă, echipele de salvare procedează astfel:
echipă formată din 2 salvatori se va urca pe pilonul din
amonte unde unul dintre ei va fixa o rolă pe cablu;
 cu un echipament adecvat (ham) va coborî pe cablu asigurat
cu o cordiţă de către al doilea salvator (prin şaiba de frânare a
acestuia) până la primul sau al doilea scaun;
salvatorul coboară în scaun unde va introduce persoana în
sacul de salvare, urmând să-l lanseze la sol;
asigurarea persoanei salvate se face prin dispozitivul “8”;
operaţiunea se repetă până la următorul scaun, fiind valabilă
între 2 piloni;
pentru următorii piloni, salvatorul care face asigurarea se
deplasează la următorul pilon, unde operaţiunea se repetă.
(4) Prin urcare pe coardă la victimă (în cazul în care se poate
coopera cu victima):
un salvator lansează o cordiţă tip alpinism cu o grosime de
10,5 mm la persoana din scaun care are sarcina să o ancoreze
de un punct fix sau să coboare celălalt capăt pe după scaun;
dacă cordiţa are cosă şi carabină aceasta se poate ancora
direct de cadrul metalic al telescaunului;
un salvator va urca cu ajutorul a două blocatoare la scaun şi
va introduce persoana într-un sac de salvare (ham braming) şi
îl va lăsa la sol cu ajutorul unei role, frânarea fiind realizată
prin dispozitivul coborâtor autoblocant;
salvatorul va coborî la sol în coborâre liberă pe corzi.
(5) Prin folosirea scării marinăreşti (în cazul când se poate
coopera cu victima):
se lansează o cordiţă, un ghem de gută rezistentă
marinărească către victimă, de capătul căreia este legată scara
marinărească;
victima trage de gută şi ridică la nivelul său scara
marinărească, după care cu ajutorul carabinelor fixează scara
marinărească de partea metalică a scaunului;
un salvator va escalada pe scara marinărească pînă la victime,
le asigură cu brâu şi cordiţe şi îndrumă coborârea acestora pe
scara marinărească, asigurându-le în acelaşi timp.
 NOTĂ:
Pentru o salvare mai rapidă, se recomandă formarea a 4-5 echipe
de salvatori ce vor acţiona concomitent.

(6) Măsuri suplimentare de securitate şi sănătate în muncă:

personalul va purta obligatoriu cască şi mănuşi de protecţie;
orice asigurare se execută cu 2 cordiţe;
salvatorii care execută operaţiunile de intervenţie la înălţime
vor purta obligatoriu centuri de siguranţă;
salvatorii trebuie să ia măsuri astfel încât locul unde se va
face evacuarea persoanelor să fie lipsit de denivelări;
se impune utilizarea materialelor de atenuare a căderii la sol
(saltele, vegetaţie uscată etc.);
se va verifica stabilitatea scării la partea inferioară.
(7) Materiale, scule şi dispozitive folosite:
coardă alpinism cu grosime 10,5 mm şi lungime de 80 m,
pentru fiecare echipă;
coardă alpinism cu grosime 10,5 mm şi lungime de 20 m,
pentru fiecare echipă folosită pentru lansarea din telescaun;
carabine: 6 buc./echipă;
centură de siguranţă alpinism: 1 buc./echipă;
ham „braming”: 1 buc./echipă;
role speciale pentru cablu: 1 buc./echipă;
role speciale pentru lansare: 1 buc./echipă;
ştift pentru frânare “8”: 1 buc./echipă;
staţii radio: 2 buc,/echipă;
blocatoare: 2 buc,/echipă;
scară marinărească;
scară de fereastră;
scară culisabilă.
 6.4 Tehnici de salvare din puţuri şi fântâni

Art.89
(1) Premergător acţiunii de intervenţie, se procedează la
pregătirea materialelor necesare (dispozitiv cu scripete, ARIAC,
complet salvare, materialele din dotarea unităţii, stabilirea
responsabilului şi a modului de transmitere a ordinelor, precum şi
echiparea adecvată a personalului.

NOTĂ: Se va avea în vedere dotarea, în limita posibilităţilor, cu

furtun de alimentare de la buteliile de oxigen cu lungimi adecvate (10-
15 m) pentru locurile unde nu se poate interveni cu aparatul în spate şi
unde nu se pot executa manevre. Acolo unde există, se va folosi
trepiedul cu troliu, mijloc ce implică mai puţini salvatori pentru
intervenţie.
 (2) Măsurile şi acţiunile desfăşurate de binomul (echipa) de
salvare cu caracter general:
urmează comandantul de ehipaj şi execută operaţiunile doar la
ordin;
identificarea şi utilizarea unuia sau a două puncte fixe şi a unui
punct de sprijin, de regulă un copac sau o autospecială din
zonă;
verificarea închizătorilor cârligelor;
verificarea legăturilor şi încuietorilor cataramelor;
întinderea corzilor de salvare şi de siguranţă;
restricţionarea sau oprirea circulaţiei vehiculelor de mare tonaj
care produc trepidaţii;
întreruperea curentului electric, a apei şi gazelor în zona
respectivă;
căutarea persoanelor rănite sau blocate;
stabilirea locaţiei acestora;
luarea legăturii cu victimele;
după caz, acordarea primului ajutor medical până la extragere,
dacă este posibil;
transportarea acestora.
 (3) Măsurile şi acţiunile desfăşurate de binomul (echipa) de
salvare la coborâre:
inspectează pereţii puţului;
raportează despre necesitatea consolidarii pereţilor;
dacă situaţia o impune, consolidează pereţii;
echipează victima cu triunghiul de salvare;
acordă primul ajutor dacă se impune;
verifică legăturile pentru a comunica începerea operaţiunii de
salvare.
(4) Măsurile şi acţiunile desfăşurate de binomul (echipa) de
ridicare-asigurare:
acţionează numai la comanda şefului echipei;
trag de corzi şi cordiţe simultan şi la ordin;
recuperează victima şi o transportă la locul stabilit.

(5) Metode de coborâre şi extragere a salvatorului şi victimelor

din puţ/fântână:
a) în forţa braţelor, prin mişcări succesive şi coordonate de şeful de
echipă:

prin plecare de la baza puţului (fântânii), la comenzile şefului de

echipă, atunci când spaţiul permite:
c) prin constituirea punctului fix (copac, autospecială, militari) dintr-un
binom (echipă), atunci când spaţiul nu permite efectuarea celorlalte
metode:

salvarea din puţ folosind trepiedul cu scripete şi lanţ:

(6) Operatiuni ce se urmăresc la extragerea/excavarea din

fântâna/puţ:
a) stabilirea legăturii cu victima;
b) verificarea şi stabilirea măsurilor de consolidare a malurilor/pereţilor
fântânii; evacuarea apei, echiparea cu aparate dacă victima nu este
conştientă şi a fost afectată;
c) coborârea şi inspectarea treptată a fântânii;
d) stabilirea personalului care coboară (binomul/echipa de căutare-
salvare), a modului de lucru, prezentarea măsurilor de securitate;
e) pătrunderea la victimă, ancorarea şi asigurarea acesteia (eventual şi
acordarea primului ajutor medical) de catre un singur salvator când
spaţiul nu permite accesul mai multor salvatori;
 f) recuperarea salvatorilor din puţ după ancorarea victimelor;
g) recuperarea propriu-zisă a victimei (victimelor), acordarea
primului ajutor medical.

NOTĂ:
1. Descoperirea şi identificarea persoanelor căzute (blocate) se
execută prin ascultare, căutare, îndepărtarea materialelor şi localizarea
acestora sau prin folosirea aparaturii de amplificare a zgomotelor si
sunetelor produse de supravieţuitori.
2. Îndepărtarea dărâmăturilor, când este cazul, se face
întotdeauna de sus în jos, manual.
3. Utilajele grele se vor folosi numai pentru crearea golurilor
spre victime pe lateral, îndepărtarea elementelor de construcţii mari care
împiedică accesul spre victime sau pentru crearea tunelelor de acces
spre acestea.
4. În situaţiile în care, pe timpul căderii, victimele au angrenat
materiale de construcţie şi se află sub acestea, în primă fază se vor
executa operaţiunile de la salvarea persoanelor de sub dărâmături (Cap.
4).
 6.5 SALVAREA PERSOANELOR
DIN LUCRĂRI DE EXCAVAŢII SAU TRANŞEE

De regulă, lucrările de excavaţii sunt deschise pentru o perioadă

scurtă de timp. Sub influenţa unor factori diverşi, în timp, pereţii
acestora se vor surpa. Este doar o chestiune de timp. Aparenta stabilitate
pe termen scurt este o tentaţie pentru constructor de a trimite muncitorii
în aceste lucrări periculoase (chiar fără respectarea măsurilor de
securitate a muncii) în speranţa unui progres rapid al lucrării. În aceste
cazuri se pot produce accidente de muncă având ca rezultat morţi sau
răniri grave.
Condiţiile în care se petrec cele mai multe accidente sunt:
Prezenţa persoanelor în şanţuri cu adâncimea între 1,5 – 4 m
Urmare a unor „replici” ale surpării iniţiale, caz în care colegii
care încearcă să salveze victima pot de asemenea să devină la
rândul lor victime

Pentru desfăşurarea operaţiunilor de salvare este foarte

importantă stabilitatea solului întâlnit la locul evenimentului, fiind
întâlnite următoarele categorii:piatră, pietriş, nisip, nămol, lut,
umplutură (balastru). Aceste categorii sunt determinate pe baza analizei
proprietăţilor şi performanţelor caracteristice ale solului respectiv.
 6.5.1 OPERAŢIUNI PENTRU DESFĂŞURAREA
INTERVENŢIEI

1. Recunoaşterea / evaluarea locului incidentului:

Inspectarea locului. Identificarea condiţiilor şi scopului
lucrării.
Identificarea semnelor privind existenţa victimelor,
determinarea numărului acestora şi a locaţiei.
Evaluarea tipului încarcerării şi propunerea modului de
acţiune.
Identificarea caracteristicilor de bază ale solului, compoziţia
solului, umpluturi (diverse tipuri de pământ care au fost
adăugate sau dislocate).
Evaluarea şi anticiparea efectelor apei.
Întocmirea unei liste a riscurilor.

Planificaţi operaţiunile de
săpare luând în calcul condiţiile
şi necesităţile de protecţie !

Identificarea potenţialelor probleme şi pericole asociate cu

operaţiunile de salvare, luarea măsurilor pentru reducerea sau
eliminarea lor.
Evaluarea posibilităţii unei surpări secundare.
 Iniţierea, dacă este posibil a salvării rapide a victimelor
nevătămate sau a celor cu răni uşoare, fără intrarea în şanţ a
personalului de intervenţie.
Identificarea posibilităţilor de protecţie împotriva surpării
avute la dispoziţie:
proptirea pereţilor folosind sistemul de susţinere.
folosirea cuştii / cutiei.
săparea pereţilor şanţului în trepte sau înclinaţi la diferite
unghiuri - în funcţie de compoziţia solului, asigurând astfel
stabilitatea acestuia. Această variantă este indicată în situaţia
în care nu există echipament / sistem de susţinere.

- Crăpături ale solului la

partea de sus sau în
pereţi.
- Dacă şanţul este
supus vibraţiilor de la
trafic sau de la utilaje.
- Drenaj slab al apei în
jurul excavării sau
infiltrarea apei.

Căutaţi şi identificaţi:

2. Stabilirea planului de acţiune.

Stabilirea atribuţiilor şi a modului de operare a echipelor (echipa
de suport a intervenţiei, echipa de salvatori). Funcţie de misiune acestea
vor fi dimensionate adecvat.
Evaluarea resurselor care se află la locul incidentului şi
identificarea resurselor suplimentare necesare pentru operaţiunea de
salvare.
Stabilirea şi utilizarea sistemului de protecţie.
Balizarea zonei de operare.
Stabilizarea zonei de operare:
Oprirea traficului auto greu sau a utilajelor grele
 Oprirea surselor de vibraţie pe o rază de 100 m.

Membrii echipelor de
intervenţie trebuie să
cunoască pericolele care
decurg din folosirea
echipamentului de salvare !

3. Realizarea sistemului
suport
Stabilirea rezervei de resurse
(forţe, mijloace).
Alegerea sistemului de
sprijinire a pereţilor şanţului
adecvat intervenţiei:
o Panouri, corzi şi
cordiţe
o Depărtătoare
reglabile şi grinzi din
lemn
o Scări
o SADAC, complet de
salvare
Asigurarea materialelor,
 energiei şi combustibilului necesare pentru desfăşurarea
intervenţiei fără întrerupere.
Iluminarea zonei.
Monitorizarea condiţiilor atmosferice, ventilarea locului
incidentului şi asigurarea sprijinului în condiţii deosebite de
lucru.
Asigurarea măsurilor de protecţia mediului.
Monitorizarea şi înregistrarea datelor relevante privind
desfăşurarea intervenţiei.

4. Montarea sistemului de susţinere a pereţilor şanţului şi executarea

salvării.
Aşezarea pe marginile unei excavaţii sau a unui şanţ cu
adâncime mai mare de 1,5 metri a unor plăci în vederea
distribuirii greutăţii echipelor de
intervenţie şi a echipamentelor
folosite.
Montarea primului rând de
panouri.
Realizarea căilor de acces şi
de ieşire a personalului.
Monitorizarea şi ventilarea
continuă a şanţului sau a excavării.
Continuarea montării
panourilor concomitent cu
evacuarea manuală a solului.
Înregistrarea datelor
relevante şi a etapelor parcurse pe
timpul operaţiunilor de salvare.

5. Eliberarea victimei.
Asigurarea echipamentului de protecţie pentru victimă, folosirea
kit-ului de salvare din şanţuri şi a echipamentului specializat
astfel încât pericolele la care sunt expuşi salvatorii şi victima să
fie minime.
Asigurarea supravieţuirii victimei.
Efectuarea operaţiunilor de salvare astfel încât să nu afecteze
integritatea sistemului de sprijin al pereţilor şanţului.
Acordarea primului ajutor medical.
6. Demontarea sistemului de sprijin.
Menţinerea măsurilor anterioare pentru prevenirea mişcării
solului.
Demontarea sistemul de sprijin în ordine inversă montării.
Curăţarea echipamentului şi repunerea în intervenţie.
7. RETRAGEREA FORŢELOR ŞI MIJLOACELOR DE
LA LOCUL ACŢIUNII

Art.90
(1) Retragerea forţelor şi mijloacelor de la locul acţiunii se
realizează în baza ordinului comandantului intervenţiei, care cuprinde:
încetarea lucrului mijloacelor de intervenţie;
strângerea dispozitivului de intervenţie;
curăţirea sumară şi verificarea accesoriilor şi utilajelor;
verificarea existenţei şi aşezarea accesoriilor pe autospeciale şi
utilaje;
verificarea prezenţei personalului participant la acţiune;
îmbarcarea personalului pe autospeciale;
încolonarea autovehiculelor;
eşalonarea deplasării forţelor şi mijloacelor în subunitate, prin
folosirea mijloacelor de semnalizare optică.
(2) Transmiterea raportului operativ la dispeceratul
subunităţii/unităţii privind începerea deplasării forţelor către subunitate.
 8. PROTECŢIA PSIHOLOGICĂ

Art.91
(1) Personalul echipei de căutare-salvare este supus acţiunii unor
factori de stres, dintre care cei mai frecvenţi sunt:
lipsa de informaţii veridice;
presiunea timpului;
existenţa situaţiilor confuze;
stări conflictuale;
diferite nivele de suferinţă umană;
pericole pentru individ sau colegii săi.
(2) Nivelul de reacţie la aceşti factori de stres diferă de la
persoană la persoană şi poate cuprinde în principal următoarele
simptome:
apatie;
confuzie mentală;
reacţii negândite;
durere de cap, diaree, palpitaţii;
senzaţia de teamă şi cea de vinovăţie;
somnolenţă sau lipsa somnului;
paralizie, iritare;
dificultăţi în coordonarea mişcărilor.
(3) Cele mai frecvente tipuri de stres sunt:
stresul de bază (stresul obişnuit, de zi cu zi);
stresul cumulativ (stresul acumulat pe o perioadă de timp
în care, zilnic, nivelul stresului a depăşit nivelul celui de
la punctul anterior);
stresul generat de incidente critice (majore).
(4) Cele mai frecvente tulburări de stres posttraumatic se
manifestă prin:
imagini vizuale ale întâmplării (halucinaţii);
dificultatea de a adormi, somn întrerupt, coşmaruri;
repetarea în vis a celor văzute;
evitarea activităţilor ce amintesc de cele petrecute;
 reducerea însemnată a interesului de natură profesională;
autoexcludere din colectiv (izolare faţă de alţii);
sentimentul că viitorul este scurt;
reacţii de spaimă la zgomote puternice;
probleme de concentrare.
(5) Primul ajutor psihologic se poate acorda în două moduri:
a) colectiv - se desfăşoară sub formă unei discuţii libere între membrii
echipei, la cel mult 3 zile de la revenirea acestora la bază. Această
discuţie este condusă de către un psiholog (în lipsa acestuia de către
şeful echipei). Principalele reguli de urmărit pe timpul discuţie sunt:
grupul să nu depăşească 15 persoane (în caz contrar se
formează mai multe grupe);
trebuie să participe obligatoriu toţi cei care au participat
la intervenţie (dar numai ei);
toţi cei prezenţi vor fi încurajaţi să vorbească despre
misiunea recent încheiată;
orice comentariu va evita de a scoate în evidenţă vinovaţi
(discuţia trebuie să se concentreze asupra eficienţei şi
eficacităţii acţiunilor întreprinse şi nu asupra oamenilor);
conducătorul discuţiei va încerca să determine nivelul de
stres acumulat de fiecare membru al echipei cu ajutorul
unor întrebări de genul: Care crezi că a fost momentul
cel mai dificil? Cum te simţi acum? Crezi că se putea
face mai mult? Cum? Ce te-a impresionat?
Scopul principal al acestei activităţi este de a identifica membrii
echipei care au încă un nivel de stres cumulativ peste normal şi necesită
prim ajutor psihologic individual.
b) individual - se acordă numai de către persoane calificate în domeniu;
acest tip de tratament este important deoarece, dacă traumele psihice
suferite de un membru al echipei nu dispar în 6 luni, acestea rămân
definitive pe tot restul vieţii.
 9. MODUL DE COMUNICARE PRIN STAŢIILE
RADIO

Art.92 Pentru comunicarea eficientă prin intermediul

mijloacelor radio, trebuie respectate următoarele reguli:
nu se va emite în timp ce altcineva comunică;
se va apăsa butonul de emisie cu o secundă înainte de
începerea transmisiei şi se eliberează la o secundă după
ce nu se mai vorbeşte;
mesajul trebuie să fie clar şi scurt, pentru a evita
menţinerea reţelei ocupate în mod inutil;
se va vorbi clar, cu pauze în transmisie şi menţinând un
ritm constant şi natural al vorbirii;
se vor evita apelurile dese;
se vor pronunţa clar silabele (mai ales vocalele).
se va folosi o voce puternică, dar nu se va ridica vocea;
se va păstra o distanţă de cca. 5 cm dintre buze şi
microfon, ferind pe cât posibil microfonul de zgomotele
de fond;
se vor respecta procedurile de comunicare stabilite de
şeful echipei.
 10. MĂSURI DE SIGURANŢĂ ŞI SECURITATE A
MUNCII

10.1 Evitarea producerii de accidente

Art.94
(1) Pentru a evita producerea de accidente, întreg personalul de
intervenţie trebuie să respecte cu stricteţe următoarele reguli:
echipamentul de lucru trebuie să fie ajustat pe talie;
să poarte întotdeauna casca de protecţie cu vizor sau
ochelari de protecț ie, mască antipraf şi mănuşi în
timpul executării lucrărilor;
flacăra oxiacetilenică se va folosi numai în locurile în
care, în urma verificărilor, nu s-a semnalat prezenţa unor
substanţe sau materiale inflamabile sau care prezintă
pericol de explozie;
să evite atingerea conductorilor electrici sub tensiune,
pentru a nu provoca electrocutări sau scântei acolo unde
este pericol de explozie;
atât la executarea tunelurilor, cât şi la lucrările pentru
accesul sub dărâmături se vor lua măsuri pentru
sprijinirea tunelurilor şi pentru ventilarea acestora,
introducându-se aer proaspăt din afară;
să lucreze cu atenţie pentru a nu provoca prăbuşiri care
ar putea să astupe spaţiile libere aflate sub ele unde,
eventual, s-ar afla persoane;
să ia măsuri de sprijinire a zidurilor, planşeelor,
elementelor de construcţii care ameninţă cu prăbuşirea,
pentru a evita accidentarea salvatorilor sau a persoanelor
blocate sub dărâmături;
la executarea salvărilor de la înălţimi se vor verifica întâi
materialele folosite, iar ulterior se vor verifica şi
supraveghea nodurile, legăturile şi rezistenţa punctelor
de sprijin;
toate mijloacele cu acţionare electrică vor fi protejate
împotriva scurtcircuitării în caz de precipitaţii, pe timpul
lucrului în subsoluri inundate etc.;
ridicarea greutăţilor cu diferite mijloace se va executa
lent, asigurând stabilitatea acestora atât pe timpul
ridicării cât şi la ajungerea la înălţimea dorită;
lucrul în clădiri afectate se va face luând măsuri de
sprijinire şi fără a afecta structura;
lucrările de sprijinire se vor pregăti cât mai mult posibil
în afara construcţiei, la o distanţă minimă egală cu
înălţimea acesteia;
toate uneltele cu coadă vor fi bine asamblate pentru
evitarea accidentelor;
operaţiunile de căutare-salvare vor fi conduse nemijlocit
de către şeful de tură sau de comandantul de echipaj;
este interzisă începerea acţiunii de căutare-salvare
înainte de a se stabili numărul optim de lucrători care
alcătuiesc echipa de salvatori şi dacă aceştia sunt în
măsură să utilizeze corect aparatele, echipamentele şi
accesoriile necesare;
dacă se constată că utilizarea aparatelor, echipamentelor
şi a accesoriilor pe timpul operaţiunilor de căutare-
salvare, pune în pericol vieţi omeneşti sau bunuri
materiale, se opreşte funcţionarea acestora de către cei
care le deservesc;
în cazul operaţiunilor de căutare-salvare din subsoluri, de
sub dărâmături şi din alte spaţii înguste, se vor avea în
vedere următoarele măsuri de protecţie:
oprirea circulaţiei autovehiculelor de mare tonaj în zona
de acţiune;
întreruperea curentului electric, a apei şi gazelor în zona
respectivă;
operaţiunile de tăiere şi spargere executate în pereţi şi
demolarea se vor realiza numai după consolidarea
elementelor de construcţie;
 golurile practicate vor avea forma de „V” cu vârful în
jos, ocolindu-se conductele de gaze, apă, cabluri
electrice şi alte utilităţi.
(2) Operaţiunile de salvare a persoanelor electrocutate vor fi
executate de şeful echipei de salvare (sau alt membru specializat al
echipei), care este obligat să folosească echipamentul şi accesoriile
corespunzătoare.
(3) La salvarea persoanelor căzute în puţuri, canale, gropi etc. se
folosesc aparatele de respirat cu aer comprimat sau S.A.D.A.C.,
începerea operaţiunilor făcându-se numai după ce s-au stabilit
procedeele şi regulile de salvare şi autosalvare, precum şi un cod de
semnale pentru menţinerea legăturii între şeful de echipă şi salvatori,
fiind asiguraţi cu centură, corzi şi/sau cordiţe.
(4) Din echipa de salvare a persoanelor aflate în pericol de înec
este obligatoriu să facă parte numai servanţi care ştiu să înoate foarte
bine, cu o mare rezistenţă la efort şi stare de sănătate corespunzătoare.
(5) Se interzic operaţiuni de intervenţie pe malurile abrupte ale
cursurilor de apă, fără a purta vestă de salvare.
(6) Pentru a reduce pericolul ca salvatorii care intervin de pe
malurile cursurilor de apă pentru salvarea unor persoane aflate în
pericol de înec să fie antrenaţi de curenţi sau ape, se vor folosi cordiţe
de asigurare cât mai scurte.
 11.2 Protecţia împotriva efectelor negative ale diverşilor agenţi
externi din mediul de intervenţie

Art.95 La protecţia împotriva efectelor negative ale diverşilor

agenţi externi din mediul de intervenţie, se au în vedere:
a) degajări de căldură (flăcări), cazuri în care se vor respecta
obligatoriu următoarele reguli:
stabilirea zonei (limitei) radiaţiei de căldură;
folosirea costumelor de protecţie aluminizate sau
anticalorice;
folosirea scuturilor de protecţie (speciale, improvizate,
fixe sau mobile);
protejarea lucrătorilor care intervin în zona radiaţiei de
căldură cu ajutorul ţevilor de refulare cu perdea de apă;
asigurarea căilor de retragere pentru lucrătorii care
intervin în încăperi incendiate.
b) degajări de fum, gaze şi alte substanţe nocive, situaţii în care se vor
respecta obligatoriu următoarele reguli:
intervenţia va începe numai după stabilirea naturii,
concentraţiei şi zonei posibile de răspândire a
substanţelor nocive;
identificarea zonelor în care pot avea loc deversări de
lichide combustibile, precum şi stabilirea căilor şi
locurilor de retragere, în cazul scurgerilor sau
exploziilor;
nu se vor folosi mijloace de protecţie individuală
improvizate, cu defecţiuni sau care nu corespund
pericolului existent;
operaţiunile de iluminat, evacuarea fumului şi gazelor şi
ventilarea spaţiilor închise se vor executa de personal
specializat;
manevrarea instalaţiilor tehnologice se va face cu avizul
organelor de specialitate.
c) curenţi electrici şi agenţi electromagnetici - se vor respecta
obligatoriu următoarele reguli:
întreruperea curentului de la reţeaua de înaltă
tensiune se va executa numai de către personal
autorizat;
scoaterea de sub curent a reţelei de joasă tensiune se face
de către servanţi echipaţi cu mănuşi şi cizme din
cauciuc;
accesul şi intervenţia la instalaţii electrice de înaltă
tensiune - peste 1.000 V (cabine de transformator, staţii
şi substaţii electrice) se face după întreruperea
alimentării cu energie electrică de către personal
autorizat al societăţii de distribuţie. Repunerea sub
tensiune se face numai după finalizarea acţiunii de
intervenţie.
d) produşi radioactivi - se vor respecta obligatoriu următoarele reguli:
echipa de intervenţie va fi însoţită până la locul acţiunii
de către un specialist dinainte stabilit;
la locul acţiunii, comandantul intervenţiei se va informa
de la coordonatorul intervenţiei despre măsurile
întreprinse până la sosirea echipei de intervenţie şi
urmările posibile ale acestora, potenţialele pericole ce se
pot manifesta asupra lucrătorilor, tipul de substanţe
stingătoare ce trebuie utilizate precum şi alte probleme
impuse de situaţie şi zona de acţiune;
nu se vor folosi pentru intervenţie lucrători care au răni
ale epidermei, iar cei care au suferit vătămări, chiar
uşoare, vor fi scoşi imediat din zonă şi îndrumaţi spre
punctul de control;
în cadrul echipei de recunoaştere se va numi obligatoriu
un responsabil cu controlul dozimetric şi consemnarea
dozelor radiaţiilor;
pentru aplicarea procedurilor de intervenţie în zona
periculoasă se concentrează numai forţele şi mijloacele
strict necesare acţiunii;
 în mod categoric, staţionarea personalului care nu are
legătură directă cu acţiunea de intervenţie în zona
periculoasă este interzisă;
în vederea prevenirii vătămării lucrătorilor prin efectul
substanţelor radioactive, comandantul intervenţiei este
obligat să urmărească permanent efectuarea operaţiunilor
şi lucrărilor de înlăturare a acestora de pe suprafeţele pe
care s-au depus.
e) produşi chimici - se vor respecta obligatoriu următoarele reguli:
intervenţia se va desfăşura numai în prezenţa
specialiştilor;
se va urmări nivelul concentraţiilor admisibile ale
substanţelor toxice şi pulberilor în atmosfera zonelor de
intervenţie, pentru prevenirea accidentelor;
pentru aprecierea gradului de nocivitate în zonele de
intervenţie în care se găsesc substanţe cu grade de
toxicitate diferite şi pentru care nu există metode de
determinare separată a acestora, se va lua în considerare
substanţa cu grad de toxicitate cel mai ridicat;
evitarea expunerii în medii cu potenţial cancerigen sau
acţiune cangerigenă foarte periculoase;
pe timpul recunoaşterii, comandantul intervenţiei va
stabili dacă mijloacele tehnice destinate menţinerii
concentraţiilor substanţelor toxice şi a pulberilor sub
limitele admisibile, precum şi pentru evitarea contactului
direct dintre acestea şi organismul uman funcţionează
eficient;
în lipsa mijloacelor sus-amintite, comandantul
intervenţiei propune şi ia măsuri, împreună cu specialiştii
desemnaţi, pentru evacuarea substanţelor nocive de la
punctele de producere sau din apropiere, prin asigurarea
unei ventilări eficace;.
f) factori biologici - se vor respecta obligatoriu următoarele reguli:
cunoaşterea, de către personalul care participă la
intervenţii, a efectelor factorilor biologici cum sunt:
viruşi, ciuperci, paraziţi, sânge, spută, salivă, hormoni,
toxine, secreţii, persoane sau animale bolnave, animale
periculoase;
pătrunderea pentru intervenţie în locurile în care se
manipulează agenţi contaminanţi sau produse
contaminate cu echipament de protecţie adecvat şi în
prezenţa specialiştilor care trebuie să furnizeze datele şi
informaţiile necesare;
personalul care participă la intervenţie în încăperi care,
de regulă, sunt izolate de restul zonei, va urma
indicatoarele şi regulile stabilite pentru zona sau
încăperea respectivă;
personalul care, pe timpul intervenţiei, vine în contact cu
agenţi contaminanţi sau produse contaminate va avea
grijă ca, prin tehnicile, operaţiunile sau manevrele
executate, să evite ingestia, inhalarea, inocularea ori
contactul tegumentelor cu aceştia;
după terminarea intervenţiei, utilajele, accesoriile,
echipamentele de lucru sau de protecţie, materialele
folosite în spaţiile în care se lucrează cu agenţi
contaminanţi sau produse contaminate se vor curăţa,
spăla şi dezinfecta sub directa supraveghere a
specialiştilor, în spaţiile amenajate cu această destinaţie.
“Curajul este aproape o contradicţie în termeni, înseamnă o dorinţă
puternică de a trăi care ia forma disponibilităţii de a muri.”

(Gilbert Keith Chesterton)