Teoria sintetică a evoluţiei.

Integrând datele genetici despre originea Şi baza materială a variaţiilor

ereditate, darwinismul a atins un nivel superior devenind teoria sintetică a
evoluţiei. Termenul sintetic arată că este o teorie rezultată din sinteza mai
multor ştiinţe.
Variabilitatea genetică şi mecanismele sale: Mutaţia şi
recombinarea genetică.
Adăugând la efectele mutaţiilor pe cele ale combinărilor intra şi
intercromozomiale precum şi unirea pe baza de probabilitate a gameţilor în
zigoţi ne facem o imagine clară asupra bazei materiale care asigură imensa
variabilitate în cadrul speciilor.
Mutaţiile reprezintă sursa primară a variabilităţii genetice,
recombinarea redistribuind această variabilitate într-un număr practic
îndefinind de combinaţii adică de genotipuri.
Populaţiile genetice şi factorii care asigură stabilitatea şi
modificarea frecvenţei genelor.
Noţiunea de populaţie genetică implică o grupare de indivizi care
aparţin aceleiaşi specii, uniţi între ei prin relaţii spaţio-temporale şi de
reproducere. Totalitatea genelor unei populaţii constituie fondul de gene al
populaţiei – genofondul.
Legea Hardy-Weinberg şi echilibrul populaţional.
În populaţiile panmictice mari, în interiorul cărora nu acţionează forţe
modificatoare ale frecvenţelor genice, acestea rămân constante de la o
generaţie succesivă la alta. Frecvenţa genotipurilor rămâne şi ea constantă
fiind determinată de frecvenţa genelor populaţiei parentale. Această legitate
se realizează în 3 etape:
1 producerea gameţilor în populaţia parentală.
2 unirea gameţilor în zigoţi.
3 frecvenţa genelor în generaţia descendentă.
Factorii evoluţiei.
Factorii geneticii depinde proprietăţile populaţiei legate de ereditate
de compoziţia genetică a acesteia. Astfel sunt:
- viteza de succesiune a generaţiilor
- dimensiunea populaţiilor
- fluxul genetic
- deriva genetică
- selecţia intrapopulaţională
Viteza de succesiune a generaţiilor. Speciile care au un număr mare de
generaţii pe an pot evolua mai repede, deoarece în fiecare generaţie pot
apărea mutaţii şi recombinări care sporesc diversitatea genetică a populaţiei.
 Dimensiunea populaţiilor. Pentru ca populaţia să fie diversificată
genetic este nevoie de existenţa unui număr suficient de mare de gene şi deci
de indivizi.
Fluxul genetic. Dacă fluxul genetic este masiv se desfăşoară în
ambele sensuri, rezultatul va fi uniformizarea frecvenţelor genetice ale celor
2 populaţii.
Deriva genetică. Constă în succesul în lupta pentru existenţă a
variaţiilor indiferente, sau a variaţiilor cu aceeaşi valoare, pe baza
întâmplării a unei eliminări respectiv supravieţuiri diferenţiate a genelor,
cauzate de întâmplare. Populaţia evoluează nu pe baza selecţiei ci pe baza
întâmplării.
Selecţia interpopulaţională. Constă în supravieţuirea celui mai apt, a
variaţiei celei mai bine dotate şi în eliminarea genelor nevaloroase sub
aspect evolutiv.
Factorii ecologici. Factorii ecologici ai evoluţiei sunt:
- migraţia.
- izolarea geografică şi ecologică.
- zona ecologică.
- structura biocenozei.
Migraţia. Compoziţia genetică a populaţiei este remaniată atunci
când populaţia trece dintr-un loc în altul, pătrunde în medii sau se amestecă
cu indivizi din alte populaţii ale speciei.
Izolarea geografică şi ecologică. Separându-se de stocul ancestral,
mutaţia are mai multe şanse de a ieşi pe arena evoluţiei. Prin izolare
geografică au evoluat specii noi, ca şi flore şi faune întregi.
Zona ecologică. Fiecare spiţă î-şi desfăşoară evoluţia pe fondul unui
complex de condiţii de mediu geografic, într-o anumită zonă ecologică a
planetei noastre.
Structura biocenozei. Influenţează mersul şi sensul evoluţiei. În
biocenozele în curs de formare, cu condiţii instabile, evoluţia este creatoare,
adică producătoare de noi tipuri de organizare.
În concluzie factorii genetici şi ecologici ai evoluţiei contribuie în
ansamblul lor, la ieşirea mutaţiei pe arena evoluţiei şi fixarea noului.
Evoluţia este orientată de selecţie care transformă avalanşa de mutaţii
întâmplătoare într-o fortăreaţă, într-un proces dinamic. Dar mutaţia, un
eveniment întâmplător, nu orientează evoluţia.
Teoria sintetică confirmă mecanismul darwinist al evoluţiei.