Tatiana Niculescu Bran este scriitoare, autoare a romanelor

Spovedanie la Tanacu, Cartea Judecătorilor, Nopţile Patri-

arhului, În Ţara lui Dumnezeu, Povestea Domniţei Marina
şi a basarabeanului necunoscut şi a două piese de teatru
(Spovedania şi Brâncuşi contra SUA). Romanul ei de debut,
Spovedanie la Tanacu (Humanitas, 2006), a devenit piesă
de teatru în dramatizarea autoarei şi în regia lui Andrei
Şerban. Acelaşi roman a stat la baza filmului După dea-
luri, care a obţinut premiul pentru cel mai bun scenariu la
Festivalul de Film de la Cannes în 2012. Între 1995 şi 2008,
a fost redactor, prezentator şi apoi redactor-şef al secţiei
române a BBC World Service. În perioada decembrie 2014–
aprilie 2015, a îndeplinit funcţia de consilier prezidenţial.
La Editura Humanitas a mai îngrijit volumul Cine mi-a ucis
fiul? Dosarul Frumuşanu–Crăiniceanu se redeschide, semnat
de Ştefan Frumuşanu (2015).
În dosarul iconografic din această carte au fost folosite, prin ama-
bilitatea Muzeului Naţional de Istorie a României, câteva ilustraţii
vechi (pp. I–III, IV sus, V sus, VI, VII jos, VIII stânga sus, VIII jos,
XV–XVI), precum şi fotografii realizate de Mihai Bozgan (p. XIII)
şi Marius Amarie (p. XIV), puse la dispoziţie de muzeu. De aseme-
nea, au fost incluse ilustraţii de la Arhivele Naţionale ale României
(pp. IV jos, VIII dreapta sus, IX sus) şi de la Biblioteca Academiei
Române, Cabinetul de stampe (p. V jos). Prin bunăvoinţa Casei Re-
gale a României, au fost reproduse două fotografii (pp. XI–XII) după
articole apărute în diverse publicaţii la moartea reginei Maria, în
iulie 1938. Fotografiile de dată recentă din castelul Pelişor (pp. IX
jos, X) ne-au fost puse la dispoziţie de Muzeul Naţional Peleş. Tu-
turor acestor instituţii ţin să le mulţumească atât autoarea cărţii,
cât şi Editura Humanitas.
Mulţumirile noastre se îndreaptă şi înspre domnul Florin Bican,
care a tradus versurile incluse în această carte.

Redactor: Adina Săucan

Coperta: Ioana Nedelcu
Tehnoredactor: Manuela Măxineanu
Corector: Cecilia Laslo
DTP: Andreea Dobreci, Carmen Petrescu

Tipãrit la Monitorul Oficial R.A.

© HUMANITAS, 2015

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

Niculescu Bran, Tatiana
Regina Maria, ultima dorinţă / Tatiana Niculescu Bran. –
Bucureşti: Humanitas, 2015
Bibliogr.
ISBN 978-973-50-5036-8
94(498)"19" Maria
929 Maria

EDITURA HUMANITAS
Piaţa Presei Libere 1, 013701 Bucureşti, România
tel. 021/408 83 50, fax 021/408 83 51
www.humanitas.ro

Comenzi online: www.libhumanitas.ro

Comenzi prin e-mail: vanzari@libhumanitas.ro
Comenzi telefonice: 0372 743 382 / 0723 684 194
 Cuprins

Argument. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 9
1. Întotdeauna am urât boala . . . . . . . . . . . . . . . . . . 13
2. O fi vreo ciroză nealcoolică . . . . . . . . . . . . . . . . . . 25
3. Aminteşte-ţi, Poporul meu, că te-am iubit . . . . . . 35
4. Fă din inima ta un loc de odihnă. . . . . . . . . . . . . 45
5. Eu simt că fac parte dintre vitejii acestei lumi. . . 55
6. Pentru mine, frumosul a fost un crez . . . . . . . . . . 65
7. Îmi înalţ inima spre tine, Doamne! . . . . . . . . . . . 77
8. Ei îşi închipuie că „animalul“ din mine
trebuie să joace un rol important . . . . . . . . . . . . . 89
9. Te simţi dată pe mâna altora şi în voia lor… . . . 99
10. Frumuseţea îl aduce pe om
la picioarele Domnului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 113
11. Inima Lui este o grădină . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 123
12. Vai, săraca mea inimă! . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 133

Anexe
Testamentul reginei Maria (1933, Balcic) . . . . . . . . . 149
Scrisoarea reginei Maria către fiul ei,
principele Carol (viitorul Carol II), 1925 . . . . . . . 157
Regi şi regine din istoria Marii Britanii ale căror
inimi au fost înhumate separat de trup . . . . . . . . 163
Bibliografie selectivă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 165
lui E.C.
 Argument

AM VIZITAT PENTRU PRIMA DATĂ DOMENIUL DE LA

Balcic al reginei Maria în 2004. M-am rătăcit cu
încântare pe aleile şi prin grădinile ei fără să ştiu
mare lucru despre mintea care le visase şi le conce-
puse. Mă mândream că, spre deosebire, poate, de
alţi turişti, viaţa reginei Maria mă preocupase to-
tuşi. Aveam oarecari lecturi despre ea, dar ele
nu-mi dezvăluiseră prea mult din personalitatea ei
aparte, nici din misterele locului.
De atunci, am revenit aproape în fiecare an la
Balcic şi, de fiecare dată, mi se părea că mai fac un
pas către inima unei femei cu totul excepţionale.
Începeam să intru în lumea ei, bucurându-mă că,
aparţinând şi României, şi Marii Britanii, ţara mea
adoptivă, parcă începeam să pricep mai bine unele
lucruri. Dar tot nu simţeam că locul creat de re-
gină îmi vorbeşte cu adevărat.
În această primăvară, mi-a atras atenţia ştirea
despre decizia familiei regale de a depune inima
reginei în camera ei de la castelul Pelişor, după ani
de zile în care s-a aflat în custodia Muzeului Na-
ţional de Istorie a României. Mi-am dat seama că,
în vizitele mele la Balcic, avusesem un interes
10 argument

trecător faţă de povestea inimii ei – şi cam atât.

Cum anul acesta se împlinesc 140 de ani de la naş-
terea reginei, mi-am spus că o carte despre poves-
tea inimii ei ar fi cea mai potrivită declaraţie a
admiraţiei şi iubirii mele faţă de această desăvâr-
şită româncă englezoaică, mare regină şi cuceri-
toare scriitoare.
De ce a cerut regina ca inima să-i fie înmormân-
tată în alt loc decât trupul? Care sunt simbolurile
şi înţelesurile ultimei ei dorinţe? Cum se vor fi pe-
trecut toate acestea? Cartea de faţă nu epuizează
nici pe departe istoricul şi semnificaţiile ritualului
funerar privitor la înhumarea inimii, nici universul
cultural şi religios căruia îi aparţine Maria şi nici
sofisticata ei heraldică sufletească. Este doar o re-
aducere în actualitate a modului ei de a privi oa-
menii şi lumea, cu încredere, curaj şi cu o poftă de
viaţă inegalabile. Dacă epoca noastră mai are ne-
voie de modele – şi eu cred că are, acum mai mult
ca oricând –, atunci nu există, în istoria României,
un model mai puternic şi mai pasionant decât cel
al reginei Maria.
Cu speranţa că inima ei se va întoarce cândva –
prin cine ştie ce nebănuite răsturnări ale istoriei – în
cuibul de la Balcic, aşa cum a dorit, vă invit să-i
citiţi povestea.
Tatiana Niculescu Bran

Post-scriptum: Cu câteva zile înainte ca această

carte să fie trimisă la tipar, Casa Regală a anunţat
că, pe 3 noiembrie 2015, în cadrul unei procesiuni,
inima reginei, în caseta originală de argint, va fi
 ARGUMENT 11

transportată de la Muzeul Naţional de Istorie a

României din Bucureşti în Salonul de aur al Cas-
telului Pelişor de la Sinaia, locul unde a bătut pen-
tru ultima oară. Inima va fi aşezată pe un soclu
plasat în spatele canapelei unde regina a încetat
din viaţă la 18 iulie 1938.
 1
Întotdeauna am urât boala
14 IULIE 1938. CLINICA WEISSER HIRSCH DE LÂNGĂ
Dresda. Deşi îşi simte încă picioarele ca de plumb,
regina Maria1 se plimbă dintr-o cameră în alta, sus-
ţinută de braţ de secretarul ei, generalul Eugen
Zwiedineck2. Respiră mai bine, vederea i s-a mai
limpezit, apăsarea sufletească i-a mai trecut. Me-
dicii germani o sfătuiesc să profite de aerul de
munte de la Sinaia şi să se întoarcă acasă. Doctorii
Stoermer şi Warnerkrose făcuseră tot ce se mai
putea face. Sunt atât de uimiţi de tratamentul re-
comandat de medicul Casei Regale, încât bănuiesc
chiar că regina a fost intenţionat diagnosticată
greşit şi tratată neglijent. Oarecum întremată după
periodice hemoragii interne care debutaseră cu un

1. Marie Alexandra Victoria de Saxa-Coburg şi Gotha

(1875–1938) este nepoata reginei Victoria a Marii Britanii
(pe linia tatălui său, Alfred, ducele de Edinburgh, cel de-al
doilea fiu al reginei şi al prinţului consort Albert) şi nepoa-
tă a ţarului Alexandru II şi a ţarinei Maria (pe linia mamei
sale, Maria, mare ducesă a Rusiei). Mai are un frate şi trei
surori, dar este ataşată în mod special de sora cea mai mare,
Victoria Melita, alintată „Ducky“.
2. Eugen Zwiedineck (1866–1956), general român, secre-
tarul particular şi aghiotantul reginei Maria.
16 regina maria, ultima dorinţă

an în urmă şi a căror cauză nu era clară, Maria

se pregăteşte de drum. Îl anunţase deja pe fiul ei
cel mare, pe Carol II1, că decizia era luată.
La Palatul Cotroceni, anunţul ei provoacă ace-
eaşi nemulţumire ca şi cu o lună în urmă, când
Carol nu-i dăduse voie să părăsească sanatoriul
San Martino de la Merano, din Italia, fără aproba-
rea şi prezenţa la faţa locului a doi medici români.
„Ar fi trebuit să mă aflu într-un sanatoriu sau în-
tr-o clinică adevărată cu ani în urmă“, îi scrisese
ea atunci supărată, spunându-i că pleacă la Dresda
pe proprie răspundere.2 Plecarea îi tot fusese în-
târziată. Între sfârşitul lui 1936, anul declanşării
bolii, şi 1938, Carol respinsese ideea internării ei
în străinătate.
Acum, îi trimite la Dresda pe generalul Ernst
Ballif3 şi pe chirurgul Nicolae Hortolomei4, ca să-i
explice reginei că nu era bine să se grăbească, mai
ales că de curând avusese o nouă hemoragie la

1. Fiii şi fiicele reginei Maria şi ai regelui Ferdinand:

Carol, viitorul Carol II (1893–1953), Elisabeta (1894–1954),
Maria, alintată Marioara sau Mignon (1900–1961), Nicolae
(1903–1978), Ileana (1909–1991) şi Mircea (1913–1916).
2. Apud Hannah Pakula, Ultima romantică, Regina
Maria a României, traducere de Sanda Ileana Racoviceanu,
Editura Lider, Bucureşti, 2003.
3. Ernest Ballif (1871–1940), general, aghiotant al fa-
miliei regale; după Primul Război Mondial, administrator
al Domeniilor Coroanei.
4. Nicolae Hortolomei (1885–1961), medic chirurg, şef
al clinicii de chirurgie şi urologie a Spitalului Colţea (din
anul 1933); considerat întemeietorul chirurgiei fiziologice
în România.
 întotdeauna am urât boala 17

stomac. Maria rămâne neclintită, iar medicii ger-

mani propun să-i fie trimis un avion care s-o trans-
porte la Sinaia. Carol refuză.
Hitler se oferă să pună el la dispoziţie un avion
sanitar. De data asta, regina e cea care refuză. Va
merge cu trenul. „Întotdeauna am urât boala. Nu
este umilinţă mai mare decât să suferi fizic. Eram
atât de mândră de sănătatea mea, pe care am
moştenit-o de la mama! Îmi plăcea atât de mult
să călătoresc! M-am deplasat mult în viaţa mea.
Şi-acum!“, scrie ea în caietul de însemnări. Iubea
călătoriile cu trenul. Înainte de plecare, îi trimite
o scrisoare prietenului ei de o viaţă, prinţul Barbu
Ştirbey1, care trăieşte în Elveţia. E o scrisoare de
rămas-bun, în care regina mărturiseşte că au ră-
mas „atât de multe nespuse, care mi-ar lumina atât
de mult sufletul să le spun: tot dorul meu, toată
tristeţea mea, toate amintirile dragi care îmi inundă
din nou sufletul… Pădurile de şofran galben, mi-
rosul stejarilor când călătoream prin aceleaşi pă-
duri la începutul verii şi o!… atât de multe, multe
lucruri care s-au dus… Să te binecuvânteze Dum-
nezeu şi să te aibă în pază“2.
În dimineaţa zilei de 15 iulie, însoţită de me-
dicii Stoermer şi Hortolomei şi de generalul Ballif,
regina părăseşte clinica. E ajutată să urce şi se
instalează în trenul cu care urmează să ajungă în

1. Barbu Ştirbey (1872–1946), om politic, industriaş şi om

de afaceri; consilier personal al regelui Ferdinand şi prie-
tenul intim al reginei Maria.
2. Apud Hannah Pakula, op. cit.
18 regina maria, ultima dorinţă

gara Sinaia, pe 16, seara. În România, e o vară to-

ridă. Cu o săptămână înainte, fuseseră 38 de grade
la umbră şi 50 pe pământ, cum notează Carol în
însemnările sale zilnice.1 Ca s-o întâmpine, regele
face cu maşina drumul Bucureşti–Sinaia, unde
ajunge pe înserat.
A doua zi, soseşte însă vestea că trenul s-a oprit
la Cernăuţi. Regina are o nouă hemoragie. Ţăra-
nii acoperă vagonul albastru-argintiu, cu perdelele
trase, în care se află ea, cu crengi verzi, ca s-o fe-
rească de căldură. Toată ziua, cară găleţi cu apă
să mai răcorească fierul încins. Să nu fi fost ceva
grav, regina ar fi ieşit cu siguranţă la geam să-i
salute sau ar fi coborât pe peron. Medicii hotărăsc
ca trenul să rămână câteva ore bune pe loc. Din
gară, generalul Ballif îi telefonează regelui să-i
spună despre întârziere şi să-l anunţe că Maria nu
dorea să vadă pe nimeni la sosire.
Există însă şi ipoteza că regina ar fi murit în
noaptea aceea, la Cernăuţi. Unul dintre biografii
ei, Guy Gauthier, crede că acestea sunt, în realitate,
locul şi data – Cernăuţi, noaptea de 16 spre 17 iu-
lie – „dacă nu a morţii Mariei, cel puţin a pierderii
definitive a cunoştinţei“2. Carol instaurase deja dic-
tatura la Bucureşti, scindând partidele democra-
tice. I-ar fi fost de folos, politic vorbind, o versiune
oficială a morţii reginei, care să şteargă trecutul
şi să încurajeze un transfer de popularitate de la

1. Carol II, regele României, Între datorie şi pasiune.

Însemnări zilnice, Editura Scripta, Bucureşti, 2001, vol. I.
2. Guy Gauthier, Missy, regina României, traducere de
Andreea Popescu, Editura Humanitas, Bucureşti, 2000.
 întotdeauna am urât boala 19

mamă la fiu. Viziunea lui asupra evenimentelor

ar fi, aşadar, cosmetizată pentru uz intern, am spune
în zilele noastre.
Trenul se pune în mişcare. Conductorul primeşte
instrucţiuni să mărească viteza. Carol dă ordin să
fie degajate toate căile ferate din Bucovina până
la Sinaia. E grabă mare fiindcă regina se află deja
în comă şi nu mai e de pierdut nici o clipă? Mai
curând, regina e încă în viaţă şi doreşte să se vadă
acasă cât mai repede.
Trenul ajunge la Sinaia în dimineaţa zilei de
17 iulie, la ora 8.30. Carol, Elisabeta, sora lui, şi
Mihai, fiul, se află în gară. Regele notează: „O gă-
sesc mult mai vioaie decât mă aşteptam după acci-
dentul de ieri. Ne spune cât de fericită este de a se
fi întors acasă şi cum vrea, după o odihnă aci, să
se ducă la Bran şi la Balcic. Spectacol trist. Ea,
atât de vioaie, trebuie dată jos din vagon pe braţe
şi transportată cu Salvarea până la Pelişor.“ Ofi-
ţerii din regimentul ei de cavalerie1 îi pregătiseră
un scaun portabil pe care o coboară din tren.
La Pelişor, are loc o nouă consultaţie medicală.
Rezultatele sunt date publicităţii: „M.S. Regina
continuă a suferi de ficat şi splină, Cyrhosa Hi-
pato-Splinica, care provoacă hemoragii periodice.
După tratamentul din sanatoriul Dr. Lahmann din
Dresda, M. Sa simţindu-se mai bine a decis înapo-
ierea în ţară. Voiajul a provocat o nouă hemoragie
care a determinat o oprire de 12 ore la Cernăuţi.

1. Regina Maria era comandant onorific al Regimentului

4 Roşiori.