HRANIREA
HRANIREA
HRANIREA
Functia de nutritie
Hranirea
FOTOSINTEZA
Def: Este procesul fiziologic si cosmic complex prin care plantele verzi transforma apa(seva
bruta) si dioxidul de carbon, in prezenta luminii si a pigmentilor asomilatori, in substante
organice(glucoza), eliberand concomitent oxigenul necesar vietii pe pamant.
-pt plantele superioare organul vegetativ specializat in indeplinirea F.de fotosinteza este frunza.
Frunza
O frunza completa prezinta: teaca, pețiol, si limb. Pe limb sunt prezenti nervurii
Anatomia frunzei:
epiderma superioara si inferioara=peste ele se afla o cuticula
sunt prezente stomate, mai ales pe cea inferioara
intre cele doua epiderme se gaseste mezofilul foliar ce are tesut polisadic =celule
heterodiametrice si tesut lacunos=celule izodiametrice care contin cloroplaste
Conditii de functionare:
Fazele fotosintezei:
1. De lumina
2. De intuneric
Faza de intuneric=Reactii
Are loc în stroma cloroplastului la lumină sau la întuneric. În cursul acestei reacţii, CO2 este redus la
glucide pe parcursul unei căi metabolice numită ciclul Calvin.
Moleculele de glucoză sunt utilizate în diverse procese vitale, care au loc lanivel celular, precum:
Importanta fotosintezei:
este singurul process din natura prin care energia solara se transforma in energie chimica
se elibereaza oxigenul care mentine constanta compozitia atmosferica
se sintetizeaza substantele organice, asigurand nutritia heterotrofa
Lumina reprezintă sursa de energie care determină în mare măsură desfăşurarea fotosintezei.
Fotosinteza începe la o lumină slabă, dar este mascată de respiraţie şi abia la o iluminare de 100-500
lucşi ea depăşeşte acest stadiu şi devine aparentă. Ca factor extern, lumina, influenţează fotosinteza
prin intensitate şi compoziţie.În natură intensitatea luminii se schimbă în limite foarte largi.
La mijlocul zilelor de vară ea ajunge la 100000 lucşi:
În timpul nopţii scade la 0 sau câteva zecimi de lucşi.
Grosimea stratului de aer şi de nori influenţează intensitatea luminii.
Fotosinteza creşte în intensitate până la 50000 lucşi şi rămâne constantă până la 100000 lucşi, după
care scade datorită vătămării protoplasmei celulare.
La plantele verzi intensitatea fotosintezei e mare la razele roşii din spectrul luminii.
În compoziţia aerului, CO 2 participă numai cu 0,03 %. CO 2 din aer provine: respiraţia plantelor şi
animalelor, fenomene vulcanice şi arderea combustibililor.
Concentraţia CO 2 se menţine constantă datorită fotosintezei. În decursul a 24h, concentraţia CO 2 în
aer scade puţin peste zi din cauza fotosintezei, iar noaptea creşte uşor din cauza respiraţiei
organismelor.
În decursul anului concentraţia CO 2 în aer creşte puţin la începutul primăverii şi toamnei din cauza
respiraţiei intense a microorganismelor din sol şi a reducerii în intensitate a fotosintezei. Vara are loc
o scădere a concentraţiei CO2 din cauza intensităţii mari a fotosintezei.Din aerul inconjurător, CO2
pătrunde în funze prin epidermă şi ostiolele stomatice şi ajunge în camerele stomatice. De aici prin
spaţiile intercelulare ajunge la celulele palisadice ale frunzei şi apoi la cloroplaste unde este utilizat în
fotosinteză.Plantele submerse iau CO2 din apă în care se găseşte dizolvat sub formă de acid carbonic.
CO 2 + H 2 O → H 2 CO 3
Din apă moleculele de CO 2 şi H 2 CO 3 străbat epiderma, spaţiile mari intracelulare, membranele
celulelor şi ajung în citoplasmă la cloroplaste.
Temperatura influenţează în special faza de întuneric, iar optimul termic caracterizează fiecare specie
de plante. Temperatura optimă a fotosintezei variază între 25- 30 0 C. La plantele de origine nordică
(cartoful), temperatura optimă a fotosintezei variază între 25 – 30 0 C, iar la cele de origine sudică
(roşii, castraveţi), temperatura este de 35 – 40 0 C.
Limita inferioară a temperaturii la care are loc fotosinteza este situată la cele mai multe plante în
jurul valorii de 0*C, iar la conifere, fotosinteza poate avea loc şi la temperaturi mai joase precum 6*C.
Apa este absolut necesară ca materie primă pentru sinteza zaharurilor, în menţinerea activităţii
normale a celulelor, organelor asimilatoare, citoplasmei şi enzimelor.
Fotosinteza creşte proporţional cu conţinutul de apă până la 70 % din greutatea proaspătă; peste
această cantitate de apă, intensitatea fotosintezei scade progresiv din cauza greutăţii de difuziune a
gazelor în urma micşorăriispaţiilor intercelulare.
La deficite mari de apă are loc o creştere a vâscozităţii citoplasmei celulare, enzimele acţionează în
sens hidrolizant, intensitatea respiraţiei creşte, iar gradul de deschiderea stomatelor se micşorează.
Dacă cantitatea de apă scade foarte mult, atunci se va reduce şi intensitatea fotosintezei.
Sărurile de amoniu, sulfat, azotat, fosfat, au o influenţă pozitivă asupra fotosintezei, dar numai în
concentraţii optime. La concentraţii mai mari decât optimul, are loc scăderea în intensitate a
fotosintezei, cu atât mai accentuată cu cât concentraţia este mai mare. Acţiune de inhibare se
datorează în special deshidratării citoplasmei. Sărurile minerale acţionează atât asupra fotosintezei în
general, şi a sintezei unor aminoacizi în special, cât şi asupra măririi suprafeţei foliare.