Advocacy & Lobby

CHECK-IN!
Cursanții împreună cu trainerul se vor aduna într-un cerc, trainerul va pune o
mână în mijloc și va spune cum se simte, cum vrea să se desfășoare lucrurile azi, ce
vrea să învețe, va urma cursantul din dreapta care va răspunde și el la întrebările
menționate și va pune mâna peste a trainerul. Toți participanții vor continua până
răspund la aceste întrebări.

I. CUNOAȘTERE – jocurile se pot adapta în funcție de grup și dorințele trainerului

Ceapă (25 min)

Participanții primesc câte o foaie A4 și ceva de scris. Li se cere să deseneze o

ceapă, cu rădăcini, frunze și între 3-5 foi de ceapă (cam de dimensiunea întregii
pagini). Participanții trebuie să scrie pe rădăcini elemente din viața lor din care își
trag energia, lucrurile care îl motivează în fiecare zi.
Pe foile cepei trebuie să își scrie obiectivele curente, lucrurile pe care și le
doresc acum, și ce îi inspiră în prezent. Pe frunzele cepei au de scris câteva lucruri
spre care aspiră, modele, idealuri personale.
La final toți participanții își prezintă ceapa, de jos în sus, motivând alegerile
făcute. (1min / pers).
II. NEVOILE

Ce informații și deprinderi ai vrea să acumulezi pe care să le poți transmite

mai departe echipei tale/din care vii?
Fiecare cursant va discuta cu colegul din dreapta lui motivul pentru care se
află la training și ce ar vrea să învețe în acea zi. Fiecare va nota pe un post-it nevoile
lui și le va lipi în copacul nevoilor. Trainerul va citi toate nevoile de pe post-it-uri.
III. INTRODUCERE ÎN TEMĂ
Politicile publice sunt actiunile realizate de catre Guvern (la nivel central sau
prin reprezentanti la nivel local) ca raspuns la problemele care apar dinspre
societate. Vorbim despre politici publice atunci când autoritatea publica, centrala sau
locala, incearca cu ajutorul unui program de actiune coordonat sa modifice mediul
economic, social, cultural al actorilor sociali. La nivel national, politicile publice pot sa
apara dinspre oricare dintre institutiile majore ale Statului (Parlament, Presedintie,
Guvern – la nivel central sau prin reprezentanti la nivel local).
Prin Advocacy intelegem sustinerea si promovarea unei idei sau a unei
cauze. Advocacy este ansamblul activitatilor desfasurate de catre FDSC pentru a
influenta deciziile ce privesc politicile publice din domeniile de interes pentru sectorul
neguvernamental.
O altă definiție pentru advocacy ar fi că advocacy  este un proces continuu
de adaptare, colectare, organizare şi formulare de informaţii în cadrul unor
argumentări, pentru a fi comunicate către factorii de decizie, prin diferite canale
interpersonale şi mass-media, cu scopul de a influenţa decizia lor, de a colecta
resurse, de a sprijini şi a-şi asuma angajamentul în favoarea unui program de
reforme, pregătindu-se astfel societatea pentru acceptarea acestora.
Advocacy implică identificarea, îmbrăţişarea şi promovarea unei probleme
sau cauze. Îşi propune să influenţeze politica guvernamentală la nivel federal, statal
sau local şi să acopere o gamă largă de activităţi, inclusiv efectuarea de cercetări cu
privire la problemele publice, scrierea de articole şi informări pe probleme de politici
publice, formarea de coaliţii sau participarea la un grup de lucru unde să formuleze o
poziţie publică.
De ce avem nevoie de campanii de Advocacy?
Cel mai adesea, pentru a rezolva o problema sau a schimba ceva la nivelul unei
comunitati, nu este suficienta o simpla actiune, ci organizatiile sunt puse in situatia
de a desfasura campanii planificate in amanunt si curprinzind diferite tehnici, pentru
a-si atinge obiectivele.
In cazul in care campania reuseste, organizatia are câstiguri imense de pe urma
acestui succes. Pe lânga faptul ca acest lucru inseamna rezolvarea problemei cu
care se confruntau membri sau beneficiarii ei, un astfel de succes sporeste prestigiul
si credibilitatea organizatiei in fata publicului si al autoritatilor. Dincolo de acest
aspect, in ceea ce priveste resursele, exista atât resurse care se consuma in
campanie, insa exista si altele care se multiplica: resurse umane, relatii cu alte
organizatii, relatii cu autoritati, etc.

Trecând mai departe spre lobby, activitatea de lobby se referă la

influențarea legitimă a deciziilor politice, prin activități de comunicare profesionist
realizate, care implică experiență legislativă, tehnici discursive si abilități strategice.
Prin lobbying se înțelege activitatea unui grup (sau persoană) care încearcă
să determine puterea legislativă sau executivă să adopte o poziție sau să ia o decizie
care să servească interesele legitime ale respectivului grup. În plus, prin lobbying
(activitatea de lobby), factorii decizionali -parlamentarii, reprezentanții administrației
publice centrale și locale etc. - pot beneficia, prin intermediul acestor grupuri, de
experiența unor specialiști în diferite domenii. Dintr-un alt punct de vedere, lobbying-
ul constituie un mecanism prin care se menține legătura dintre alegători și aleșii lor,
pe durata mandatului acestora din urmă.
Lobbying-ul desemnează practicarea  presiunilor exercitate asupra
oamenilor politici, puterilor publice şi, în sens mai larg, asupra decidenţilor. Lobbying-
ul este un mod de acţiune, adesea discret, prin opoziţie cu manifestaţiile de masă
care mobilizează un mare număr de persoane. Exemple de activități de lobby:
cunoaşterea circuitelor decizionale, informarea decidenţilor, stabilirea relaţiilor la
nivel înalt, constituirea de reţele, aport de expertiză, participarea la grupuri de studii,
organizarea de conferinţe, de vizite, redactarea unor amendamente la un proiect de
lege, etc. În Franţa lobbying-ul are o conotaţie peiorativă şi suscită suspiciune,
atribuindu-se, mai înainte de toate, o conotaţie de influenţă corporatistă. În Statele
Unite este o formă de acţiune recunoscută, întreprinderile făcând din ce în ce mai
des apel la lobby-iştii profesionişti. Lobbying-ul este de asemenea foarte prezent la
Bruxelles, pe lângă Comisia Europeană, unde s-ar afla peste 15.000 de lobby-işti.

Advocacy
Influentarea politicilor
publice si/sau deciziilor
de politici ,publice in
interes public, in temeiul
unor drepturi universale

Lobby
Influentarea reglementarilor
si/sau a deciziilor de
reglementare, in interes
privat, in temeiul unor
drepturi individuale

LOBBY VS. ADVOCACY

De multe ori se face confuzie între ,,lobby” şi ,,advocacy”. În timp ce lobby-ul

se referă la încercarea de a influenţa legislaţia, advocacy cuprinde o arie mai largă
de activităţi, printre care şi activităţi de lobby. O modalitate de a diferenţia cele două
noţiuni este înţelegerea faptului că lobby presupune activităţi de advocacy, în timp ce
advocacy-ul nu implică neapărat şi activităţi de lobby.

LOBBY VS. TRAFIC DE INFLUENȚĂ

O altă problemă care apare aici este ideea că, adesea, se face o legătură între
activitatea de lobby şi trafic de influenţă. Prin urmare, se creează impresia că prin
legiferarea lobby-ului se va legaliza traficul de influenţă. ,,Lobby-ul acţionează
transparent şi se bazează pe o comunicare argumentată şi strategii discursive
excepţionale, precum şi pe cunoştinţe tehnice şi legislative solide.”
Traficul de influenţă este o formă gravă a corupţiei şi se pedepseşte cu
închisoarea. Conform reglementărilor legale, traficul de influenţă este o infracţiune
care face parte din grupul infracţiunilor care aduc atingere unor activităţi de interes
public sau reglementate de lege. Sintagma este asociată cu darea de mită, luarea de
mită şi primirea de foloase necuvenite.

POLITICA PUBLICĂ
Politica publică reprezintă deci un ansamblu de măsuri luate de către o
autoritate legală şi responsabilă care vizează îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale
cetăţenilor sau conceperea unor măsuri de stimulare a creşterii economice.
Problema de politici publice reprezintă o situație socială, economică și
ecologică care necesită intervenția administrației publice centrale de specialitate, îm
măsură să identifice și să asigure cadrul juridic necesar implementării unei anumite
soluții.
Factor interesat- orice individ sau grup care are legătură cu programul respectiv
Constituent- rezident în unitatea administrativă reprezentată sau deservită de către
un oficial ales sau numit.
Grup țintă- grupul sau entitatea ce vor avea parte de rezultatele pozitive ale
programului sau proiectului, la nivelul scopului lui.
Utilizatori finali- cei care beneficiază pe un termen mai lung la nivelul larg al
comunității de proiect/program.
PROCESUL POLITICILOR PUBLICE

Procesul politicilor publice constă într-o succesiune de activităţi specifice care

au ca finalitate elaborarea unor acte normative adoptate în Şedinţa de Guvern.
Procesul politicilor publice cuprinde trei faze:
- Elaborarea
- Implementarea
- Evaluarea
Fiecărei faze îi corespund o serie de etape specifice. Stabilirea etapelor
este utilă atât în secvenţele de elaborare, implementare, cât şi în cele de evaluare,
fiind astfel mai uşor de identificat acele cauze care au contribuit la un eventual
eşec/blocaj al politicilor publice sau la obţinerea unor rezultate nesatisfăcătoare în
raport cu obiectivele propuse.

Etapele soluționării practice a Etape în procesul politicilor publice

problemelor
Recunoașterea problemei Stabilirea agendei
Propunerea de soluții Formularea politicii
Alegerea soluției Luarea deciziei
Aplicarea soluției Implementarea politicii
Monitorizarea rezultatelor Monitorizarea și evaluarea politicii

CICLUL POLITIC
Ciclul unei politici este şirul acestor stadii sau etape ale procesului de
înfăptuire a politicii respective. Împărţirea procesului politicilor publice în mai multe
stadii şi substadii şi examinarea acestora reprezintă un mod mai simplu de a înţelege
acest proces.
Schemă mai jos-

rm
l1o
F
2
b.D
u
ta
S
d
n
g3
izk
6c
eIp
v
M4
ș5

1. Stabilirea agendei
Există un număr infinit de probleme care pot ajunge pe agenda celor care
adoptă decizii. Experţii politici au analizat intens procesul prin care problema câştigă
ascendent pâna intră în atenţia decidenţilor politici (Kingdom, 1984; Dearing and
Roger, 1996; Downs, 1972).
 Procesul nu este întâmplător, dar nici nu este complet previzibil. Novicii în
ceea ce priveşte procesul politicilor publice, de exemplu, pot crede că ştiinţa şi
expertizele joacă un rol de conducere în stabilirea agendei. Dar situaţia este cu totul
alta. Dearing şi Rogers (1996) afirmă în mod clar că „rezultatele cercetării ştiinţifice
nu joacă un rol important în procesul de stabilire a agendei”.
Mai curând, ei susţin că problemele care ajung în atenţia celor care iau decizii
sunt bazate pe realitatea construcţiei sociale, unde percepţiile contează cel puţin atât
de mult precum realitatea. În acest context presa este văzută ca fiind elementul cheie
în această construcţie, ajungând să influenţeze, de exemplu, un public care este
preocupat de calitatea mediului, dar relativ ignorant asupra unor probleme specifice
de mediu şi asupra altor aspecte ale acestuia. Dar puterea exercitată de către presă
este diferită. Putem lua ca exemplu un titlu din “New York Times”, care va avea
influenţă mai mare decât un titlu dintr-un ziar mai puţin cunoscut. Natura
evenimentelor acoperite de presă reprezintă de asemenea elemente importante.
Anumite persoane, preşedintele sau un guvernator, pot de asemenea să aducă
probleme cheie pe agendă ca o calitate a funcţiei lor publice.
2. Formularea
Indiferent de modul în care o problemă ajunge pe agenda publică, expertiza
poate deveni o parte a soluţiei.
Este important, de asemenea, ca atenţia pentru diferitele tehnici sau
metodologii („instrumente”) să nu se aştepte să conducă direct la această soluţie. Cu
timpul chiar şi relevanţa instrumentelor analitice specifice se schimbă. În cursul anilor
60, de exemplu, instrumentele cu rol semnificativ în luarea deciziei erau considerate
ca fiind sistemele de analiză, cercetările operaţionale şi analiza cost-beneficiu. Deşi
interesul pentru aceste tehnici nu s-a pierdut, un nou set de instrumente a câştigat
teren ascendent, incluzând sondajele şi interviul, precum şi alte studii de analiză şi
cercetare. Astfel, putem concluziona că unele instrumente ce stau la baza procesului
decizional apar ca făcând parte din peisajul permanent, în timp ce altele, descoperite
recent capătă din ce în ce mai mult o poziţie privilegiată.
3. Decizia
Această fază a stat întotdeauna în urma etapei de formulare a politicii în
cadrul ciclului politic. Acest lucru este de înţeles deoarece percepţiile publice ale
politicilor majore se luptă pentru definirea politicii în sine. Oamenii de ştiinţă ştiu mai
bine. Ei ştiu că însăşi politicile nu se execută de la sine şi că elaborarea politicilor
marchează doar începutul, nu sfârşitul unui întreg ciclu politic.
4. Implementarea
Atunci când ne referim la etapa de implementare a politicii, expertiza tehnică
nu este elementul care atrage imediat atenţia. În general, sunt considerate organizaţii
de primă linie pentru implementare agenţiile administrative, deoarece au
responsabilitatea de a îndeplini sarcinile şi ordinele publice. În orice caz, putem
afirma, că într-o anumită măsură expertiza este localizată în cadrul organismelor
administrative, aceste organizaţii bazându-se deseori pe experţii din afară. Anderson
(1972) a studiat agenţiile administrative şi a ajuns la următoarea concluzie: “Agenţiile
administrative constituie un habitat guvernamental în care expertiza găseşte o
mulţime de oportunităţi pentru a se extinde şi pentru a influenţa
politica....Consideraţiile tehnice şi sfaturile profesionale joacă un rol important în
cadrul procesului de luare a deciziilor administrative.”
În mod clar politicile nu se implementează singure. Bineînţeles că expertiza
are un rol important în comparaţie cu alţi factori precum raportul de forţe, presiunea
politică şi grupurile de interese. Expertiza e utilizată în această etapă nu neapărat
pentru stabilirea standardelor, ci în scopul furnizării de asistenţă tehnică.
5. Monitorizare și evaluare

Monitorizarea
proceselor și a
implementării

Evaluarea
Evaluarea
preliminară a
preliminară a Evaluarea
necesității de
formulării rezultatului și
implementare a
teoretice și impactului
unei politici
practice
publice

Evaluarea
costurilor și
eficienței

Analiza deciziei
Identificarea situației în care trebuie luatã o decizie și înțelegerea obiectivelor
Identificarea obiectivelor
Modelarea problemei: 1. Modelul structurãrii problemei 2. Modelul incertitudinii
3. Modelul preferințelor
Selectarea celei mai bune alternative
Analiza finalã
Este nevoie ca analiza sã continue?
Implementarea alternativei

PROCESUL DE ADVOCACY

Procesul de advocacy oferã populației dintr-o comunitate posibilitatea sã se

cunoascã mai bine, sã acționeze împreunã și sã își dezvolte abilitãțile de planificare
strategicã și organizaționalã, pentru a atrage resurse și pentru a facilita relaționarea
cu diferite organizații. În practicã, activitatea de advocacy este desfãșuratã de cãtre
organizații neguvernamentale a cãror misiune este de a reprezenta comunitãțile,
asigurând resursele care pot fi folosite pentru influențarea politicilor ce privesc
comunitatea, iar membrii comunitãții înțeleg acest proces.
Scopurile principale ale organizațiilor care deruleazã campanii de advocacy
sunt:
• oferirea de servicii,
• coordonarea și desfãșurarea unor acțiuni legislative,
• sprijinirea profesionalismului
• crearea de oportunitãți pentru îmbunãtãțirea nivelului profesional și de educație.
Scopul principal al unei campanii de advocacy este crearea unui mediu care
sã asigure o îmbunãtãțire continuã a calitãții serviciilor, investind în resursele umane
și în dezvoltarea de parteneriate. O activitate de advocacy de succes necesitã luarea
în calcul a tuturor factorilor care conduc la reușita cauzei propuse și a experienței
membrilor organizației în domeniul respectiv. Trebuie prevãzut numãrul persoanelor
care ar fi afectate de propunerea în cauzã, câte persoane ar avea de suferit și câte
ar putea fi ajutate și, mai ales, trebuie identificați factorii de decizie care ar susține
cauza propusã. Persoanele implicate în acest proces sunt numite activiști de
advocacy.
Pentru a asigura succesul unei campanii de advocacy, activiștii de advocacy trebuie
sã îndeplineascã anumite cerințe:
- sã cunoascã legislația;
- sã cunoascã procedurile legale;
- sã cunoascã factorii de decizie cãrora li se adreseazã;
- sã se concentreze pe probleme și nu pe anumite persoane;
- sã fie deschiși colaborãrilor, realiști, pragmatici, bine pregãtiți și informați;
- sã ofere asistențã pe durata desfãșurãrii procesului de luare a deciziei și în timpul
procesului legislativ;

În mod intuitiv, procesul de advocacy poate fi divizat în trei etape distincte, chiar
independente:
a) Colectarea de informații.
Prima etapa, cea a colectarii de informații, este o activitate cvasipermanenta care
permite si/sau circumscrie o identificare sumara sau deplina a problemei, formularea
de obiective, analizarea factorilor intersați si explorarea mai multor soluții alternative.
Combinarea sau rearanjarea acestor piese ale mozaicului permite identificarea
susținatorilor si a adversarilor, dar si constituirea de coaliții.
b) Comunicarea interna.
A doua etapa, cea de comunicare interna, se refera la scurte negocieri periodice sau
temporare, care au loc in cadrul (sau împreuna cu membrii) coaliției susținatoare,
dând nastere unei soluții acceptate de comun acord si unui mesaj comun, solid,
coerent si indestructibil. Doar atunci când toți membrii susținatori sau promotori ai
coaliției vorbesc pe o singura voce, problema are sansa de a fi promovata în mod
eficient pe agenda; doar atunci se poate trece la testul celei de-a treia etape.
c) Persuasiunea externa.
Persuasiunea externa reprezinta întâlnirea decisiva cu factorii de decizie, momentul
propice pentru influențarea deciziei. Pe o problema data, aceasta a treia etapa este,
în mod normal, limitata într-un segment de timp foarte bine definit (câteva saptamâni
sau luni), întrucât factorii de decizie avuți în vedere se confrunta cu multe probleme
simultan, respective trebuie sa prezinte rezultate cât mai repede cu putința.

CUM SE DESFĂȘOARĂ O CAMPANIE DE ADVOCACY?

a) Alegerea temei.
Prima fazã a unei campanii de advocacy o reprezintã alegerea temei care va fi
abordatã de organizație și pe care se va baza campania. Pentru a putea fi
consideratã adecvatã pentru o campanie de advocacy, tema trebuie sã beneficieze
de o susținere solidã, ar trebui sã fie explicitã pentru a putea sublinia impactul
imediat și trebuie derulatã la timp. În general, o organizație care desfãșoarã o
campanie de advocacy alcãtuiește o listã cu toate problemele care vor fi supuse
dezbaterii în legislatura care urmeazã (la nivel local sau național) și identificã
prioritãțile și problemele pentru care grupurile locale de interes sunt dispuse sã
monitorizeze politicile și sã se facã auzite.
b) Ținte.
Urmãtorul pas într-o campanie de advocacy este identificarea grupului țintã și
opțiunile pentru soluționarea problemei identificate. Pentru aceasta se va face o
analizã, referitoare la echilibrul puterii în cadrul comunitãții, la grupurile de interes și
la climatul general economic, politic și social. Țintele primare sunt acele persoane în
masura sa va ofere direct ceea ce doriți. Țintele secundare sunt acele persoane care
nu au puterea sau autoritatea sa va ofere direct ceea ce doriți, dar au puterea sa
influențeze țintele primare.
Ținta este întotdeauna o persoana si nu o instituție!!!
c) Derularea campaniei de advocacy.
Pentru fiecare problemã specificã existã mai multe grupuri țintã. Trebuie luat în
considerare un grup țintã care la un moment dat poate aduce beneficii campaniei. Se
pot schimba grupurile țintã pe parcursul campaniei. Fiecare tacticã aleasã pe
parcursul campaniei trebuie focalizatã pe unul dintre grupurile țintã identificate. O
tacticã focalizatã pe toate grupurile țintã riscã sã piardã din amploare și sã nu poatã fi
dusã la bun sfârșit.
d) Grupurile de interes.
Grupurile de interes reprezintã o parte integrantã a oricãrei societãți și au o influențã
directã sau indirectã asupra politicilor publice. Acestea pot avea o influențã pozitivã
sau una negativã, depinzând de modul de abordare a problemei și de calitãțile
liderului de opinie, dar ele susțin democrația și pluralismul.
Grupurile de interes au diferite roluri în societate:
- reprezintã populația în fața autoritãților la nivel local și național;
- participã la acțiuni politice, educând membrii;
- monitorizeazã programe.

e)Strategii.
Organizația poate face o prezentare generalã în cadrul comunitãții, prin diverse
acțiuni specifice strategiilor folosite. De asemenea, liderii de campanie pot fi implicați
în discuții și sesiuni de instruire, pot disemina informații și pot lucra împreunã pentru
a coordona membrii comunitãților sã se implice în schimbarea sistemului din
domeniul ales.
TIPURI DE STRATEGII DE ADVOCACY

1) Strategia de informare.
Aceastã strategie presupune cã ținta, publicul și celelalte organizații nu au suficiente
informații pentru a lua o decizie în privința problemei specifice abordate. Din acest
motiv, organizația trebuie sã se ocupe de informarea acestora cu privire la
importanța problemei specifice.
Strategia de informare include, în general, utilizarea:
• mass-media
• a activitãților de promovare.
Alte tactici folosite:
• întâlnirile de informare,
• mesele rotunde
• dezbaterile.
Scopul acestei strategii este ca publicul, ONG-urile și țintele sã ajungã la același
nivel de înțelegere a problemei specifice, astfel încât acestea sã acționeze împreunã
în favoarea rezolvãrii ei.
2) Strategia de colaborare.
Aceasta presupune cã preocuparea organizatorilor unei campanii de advocacy
pentru succesul campaniei este împãrtãșitã de cãtre publicul larg, de cãtre celelalte
ONG-uri și chiar de cãtre țintã. Dacã nu pare sã existe nici o divergențã majorã de
fond, rolul organizației care se ocupã de campania de advocacy este sã faciliteze
construirea unui mesaj și a unui curs de acțiune comun pentru campanie.
Tacticile care pot fi utilizate sunt:
• construirea unei coaliții,
• oferirea de expertizã,
• prezentarea unor studii de caz
• desfãșurarea unor activitãți în comun (întâlniri, conferințe de presã etc.).
3) Strategia de confruntare.
Aceasta presupune un conflict atât de puternic încât orice discuții, negocieri sau
dialog ar fi sortite eșecului. Țintele nu recunosc (sau nu vor sã recunoascã) problema
identificatã de cãtre comunitate. De cele mai multe ori, în astfel de situații, dacã
organizația își atinge scopul în urma campaniei de advocacy, ținta va pierde ceva.
Orice organizație care își propune o campanie de advocacy nu trebuie sã dea înapoi
de la utilizarea strategiei de confruntare.
Prin acesta, ținta este presatã sã ia o decizie cu privire la problema specificã
identificatã. Tacticile cel mai des folosite în cadrul unei astfel de strategii includ:
• demonstrațiile de masã,
• grevele,
• marșurile ,
• boicoturile.

Procesul de advocacy: etapa comunicarii interne

Abordarea strategica a formarii unei coaliții/rețele

Eficienta coalitiilor nu vine de la sine, inainte de demararea eforturilor de advocacy

ale unei coalitii, membrii trebuie:
• sa contureze identitatea coalitiei,
• sa-si dezvolte abilitatile de comunicare in grup,
• sa se organizeze,
• sa-si structureze si sa-si planifice eforturile,
• sa-si defineasca procesul de luare a deciziilor,
• sa contabilizeze abilitatile si resursele aduse in coumun de catre membrii,
• sa gestioneze eficient resursele.
Constituirea de coalitii este o tehnica de advocacy indispensabila in cazul abordarii
strategiei de colaborare in demersul campaniei de advocacy. Strategia de colaborare
presupune ca preocuparea personala pentru succesul campaniei este impartasita de
catre publicul larg, de catre celelalte ONG-uri si chiar de catre tinta (tintele)
campaniei, in concluzie rolul organizatiei fiind sa faciliteze construirea unui mesaj si a
unui curs de actiune comun pentru campanie.
Tacticile ce pot fi utilizate includ:
• construirea de coalitii,
• oferirea de expertiza si de sprijin altor entitati promotoare ale schimbarii dorite,
• desfasurarea in comun a unor actiuni (intalniri, conferinte de presa etc.)
Folosirea unei strategii de colaborare inseamna de fapt munca in echipa. Multe
organizatii au valori comune cu ale organizatiei si aceasta isi va atinge scopul mai
repede si mai eficient lucrand impreuna cu ele, decat incercand sa-si atinga scopul
singura. Folosirea strategiilor de colaborare inseamna, in acelasi timp, evaluarea
tuturor aspectelor societatii si utilizarea tuturor persoanelor implicate in
implementarea campaniei. In afara de public si alte ONG-uri, exista si alte sectoare
ale societatii care pot fi implicate in problema, exista modalitati de a implica si alte
entitati - fie ca sustinatori, fie ca finantatori ai cauzei campaniei.

Procesul de advocacy: etapa persuadarii externe

Persuasiunea - Abilitate cheie pentru relaționarea cu factorii de decizie.

Persuasiunea = o forma de influența sociala prin care oamenii sunt convinsi sa
adopte un anumit tip de gândire sau o anumita atitudine prin intermediul unor tehnici
de natura raționala sau afectiva. Pentru un lobbyist capacitatea de a persuada țintele
de advocacy constituie unul din criteriile "eficienței" sale.
A gasi metodele potrivite pentru a fi persuasiv însemna a lua în calcul 3
elemente de baza:
• Ethos se refera la credibilitatea vorbitorului si la capacitatea de a convinge pe baza
reputației. Un vorbitor care dobândeste usor credibilitate din partea publicului are
sanse mai mari de a fi ascultat cu atenție si astfel de a convinge. A determina o
atitudine deschisa si chiar încrezatoare din partea publicului poate chiar compensa
anumite carențe în exprimarea unor raționamente.
• Logos se refera la persuasiunea care decurge din abordarea logica si argumentata
a discuției. Raționamente, dovezi, demonstrații stiințifice, explicații, toate sunt
intenționate sa modifice concepția publicului despre un anumit subiect, si mai
departe sa influențeze si convingerile si atitudinile. Claritatea firului gândirii si
varietatea tipurilor de raționamente si dovezi sunt esențiale pentru a persuada.
• Pathos face apel la emoțiile ascultatorului si se axeaza pe determinarea unor reacții
la nivel afectiv. Tot ce ține de sfera creativa si sentimentala, de la reclame la
propaganda si de la tradiție la credințe acționeaza asupra atitudinii în primul rând cu
ajutorul afectelor si mai puțin sau chiar deloc cu ajutorul rațiunii. Apelul la emoțiile
publicului poate fi salvator în anumite momente, dar si o alegere riscanta - emoția
este un element mult mai fluctuant si puțin predictibil decât rațiunea).
Credibilitatea = percepția pe care o are publicul privitor la nivelul de încredere care
se poate acorda spuselor unui vorbitor. Credibilitatea este un element cheie al
influențarii. Credibilitatea nu este un dat de la natura, ci o calitate care poate fi
influențata, exersata si într-o oarecare masura controlata. Putem vorbi despre doua
tipuri de credibilitate: cea exterioara si cea interioara. Credibilitatea reprezinta
produsul a ceea ce ținta cunoaste deja despre lobbyist cu privire la profesie,
experiența, statut social etc., dar ține în egala masura de experiența directa a
comunicarii dintre lobbyist si ținta, si este cea care conteaza cel mai mult. Abilitatea
de a proba credibilitate în toate interacțiunile este una absolut necesara unui bun
lobbyist.

Ce tehnici de influențare credeți că mai pot fi găsite?

Media Advocacy

Media advocacy reprezinta utilizarea strategica a mass-mediei ca resursa

pentru promovarea unei inițiative de politica publica.
Media advocacy se foloseste ori de cate ori mass-media devine o arena pentru
promovarea sau contestarea politicilor publice. Mass-media este un mijloc foarte
eficace de a exercita presiuni în cadrul campaniei de advocacy întrucât, de obicei,
contactul direct cu factorii de decizie nu este suficient.
În acelasi timp, presa este un mijloc important de a obține sprijinul altor instituții
pentru o anumita problema specifica.
Știrile din mass-media reprezinta mediul de lucru cel mai propice pentru media
advocacy datorita fondurilor limitate de care dispun organizațiile care sunt implicate
în campania de advocacy. Relațiile cu presa nu se stabilesc deci la întâmplare,
necesita mult efort si profesionalism pentru construirea unor relații durabile cu mass-
media. Astfel, organizațiile neguvernamentale trebuie sa stie care sunt metodele
folosite în domeniul relațiilor publice si cum pot fi folosite în atingerea scopului propus
în cadrul campaniei de advocacy.
De reținut: scopul final al unei campanii de media advocacy este promovarea
obiectivului de advocacy. O campanie eficienta de media advocacy nu poate fi
începuta fara a înțelege modul în care problema specifica este corelata cu sistemul
de valori al publicului; numai în acest fel se pot concepe acele mesaje pentru
mass-media care pot sa mareasca sprijinul de care va bucurați din partea opiniei
publice.
Informarea publicului, campanii de constientizare, programe de instruire
Sunt acțiuni de popularizare a cauzei în rândul populației, a liderilor de opinie
pentru a câstiga bunavoința si sprijinul unui numar cât mai mare de oameni (în
special a reprezentanților mass-media si a personalitaților publice).
Exemple: audieri publice, dezbateri publice, campanii de petiționare, campanii
de carți postale, organizare de evenimente, sesiuni de informare, programe de
instruire.

Realizarea de cercetari, publicarea de studii, rapoarte si diseminarea concluziilor

Aceasta tehnica de advocacy este esențiala în demersul persuasiv, întrucât

consolideaza expertiza organizațiilor si le asigura un avantaj net în înțelegerea
problemei vizate în toata complexitatea sa si, astfel, asigura credibilitatea soluțiilor
promovate.
Implica acțiuni de genul:
investigarea unor teme de interes public,
participarea prin cercetari de politici publice la fundamentarea demersurilor de
advocacy,
la formularea politicilor publice.
Cercetarile sunt orientate catre formularea unor recomandari practice
promovate apoi în cadrul dezbaterilor cu actorii direct implicați în procesele de
elaborare a politicilor publice în România. Aceasta tehnica include monitorizarea
instituțiilor publice si monitorizarea implementarii politicilor publice – acțiuni esențiale
pentru înțelegerea realitaților si mecanismelor mediului politico-administrativ si
propunerea de soluții în cunostința de cauza. Cu ajutorul informațiilor care se pot
obține prin monitorizare, organizațiile vor fi mai eficiente în demersuri viitoare de
implicare în procesul decizional‚ în inițiative viitoare de advocacy.

Advocacy prin intermediul instanțelor judecatoresti (procese test)

Aceasta tehnica implica identificarea si aducerea în atenția publica si a

instanțelor de judecata a unor cazuri a caror rezolvare depaseste interesul individual,
având potențialul de a afecta în mod pozitiv grupuri largi de oameni. Ca urmare,
cazurile sunt selectate dintre acele spețe ce ilustreaza un model sistematic de
comportament al instituțiilor publice sau private, neconcordant fața de obiectivele
urmarite. Aceste cazuri pot crea un precedent cu impact pozitiv asupra societații.
Astfel de acțiuni maresc gradul de constientizare în ceea ce priveste schimbarile
legislative sau neaplicarea corecta a legii, promoveaza liberul acces la justiție si,
totodata, încurajeaza societatea civila sa ia atitudine atunci când observa încalcari
ale drepturilor fundamentale.
Prin promovarea acestor litigii strategice, se urmareste schimbarea
jurisprudenței si interpretarii date textelor legale în vigoare ce contravin Constituției
sau normelor internaționale, precum si modificarea practicilor locale si politicilor
publice necorespunzatoare. Astfel, prin inițierea si câstigarea acestor procese test,
se doreste provocarea unor schimbari legislative si de atitudine ale instanțelor de
judecata si ale corpului de avocați, deschizând astfel drumul inițierii unor acțiuni
similare din partea altor personae ale caror drepturi au fost încalcate sau a
organizațiilor neguvernamentale interesate.
FEEDBACK

Start-Stop-Continue:
Începe să faci activitatea X (exemplu: mai multe energizers)
Oprește-te să mai faci activitatea Y (exemplu: joculețul pentru activitatea M nu s-a
potrivit)
Continuă să faci activitatea Z (exemplu: schema)
Feedback cu ajutorul fișelor:
Toți se așază într-un cerc și își scriu fiecare pe o foaie feedback-ul care apoi se
pasează la dreapta/stânga. Variantă: foile sunt lipite pe spatele fiecăruia și
participanții se plimbă prin sală pe la fiecare.

Hi5:
1. Ceva ce ți-a plăcut;
2. Ceva ce ai reținut;
3. Ceva ce nu ți-a plăcut;
4. Ceva cu care ai rămas;
5. Ceva ce îți propui în urma
trainingului.
APLICAȚIE
PROPUNERE DE POLITICĂ PUBLICĂ(PPP)

Formați grupuri de câte 5-6 persoane pentru a putea face un plan prin care vreți să
implementați un proiect de politică publică.
Temele pot fi diverse, de la un proiect de lege privind defrișările, drepturile copiilor,
un proiect privind drepturile studenților etc. Tema este la alegere.
După ce s-au format echipele, fiecare va primi o foaie de flipchart pe care va trebui
să scrie planul prin care vor să propună acest proiect.
Datele de identificare ale Propunerii de Politică Publică (PPP)
Titlul propunerii de politică publică
Se va completa un titlu scurt care să rezume tema propunerii de politică
publică. Acesta nu poate fi identic cu titlul unui proiect de act normativ ce
urmează să fie elaborat și la a cărui fundamentare contribuie propunerea de
politică publică. Departament inițiator
Se va completa denumirea structurii de specialitate care a elaborat sau care a
coordonat elaborarea documentului, având atribuții legate de fondul PPP.
Persoane responsabile și date de contact
Se vor trece numele și datele de contact atât ale conducătorului
departamentului inițiator, cât și ale persoanei/principalelor persoane care au
contribuit, la nivel tehnic, la elaborarea PPP.
Stadiu (anunțare, avizare, primă lectură etc.)
Se va completa stadiul prin enumerarea etapelor deja parcurse de PPP, cu
indicarea datelor de început și de finalizare a fiecărei etape.
De asemenea, se vor trece și scopul pentru care se face acest proiect,
grupul/grupurile țintă, modul prin care se va promova acest proiect.
La final, fiecare echipă își va prezenta propunerea.
ENERGIZER
DOMINO

Conducătorul jocului începe prin a-i invita pe participanţi să se gândească, timp de

două minute, la două caracteristici personale. Apoi anunţă cu glas tare: Pe partea
dreaptă sunt fată (sau băiat) iar pe partea stângă am ochi albaştri (negri, verzi).
Persoana care are una din aceste caracteristici vine şi se prinde de mâna acestuia,
pe partea caracteristicii comune. Apoi anunţă la rândul său: Pe partea dreaptă sunt
fată iar pe partea stângă port cercei. Jocul se continuă până când tot grupul este
antrenat în joc, formând un adevărat domino.
Pizza

Tip activitate: energizer, team-building

Grup: orice tip de grup (şi, crede-mă, are un succes teribil şi la "copii de 60 de
ani"!!!), max.30
Scop: La sfârşitul exerciţiului participanţii vor avea un tonus ridicat, vor fi bine-dispuşi
şi motivaţi pentru activităţile care urmează.
Timp: 5 minute
Materiale: nu sunt necesare
Procedeu:
1. Rugaţi participanţii să stea în cerc, unul în spatele celuilalt şi cu mâinile pe umerii
celui din faţă (dacă jocul se desfăşoară în clasă, şi nu se poate forma un cerc,
foloseşte spaţiul liber aşa cum "îţi dictează" creativitatea).

2. Moderatorul le povesteşte că au de făcut o pizza.

Etape :
a. se frământă aluatul
b. se taie salamul
c. se taie legumele
d. se pune ketchup-ul
e. se întinde caşcavalul

3. Toate etapele presupun masarea persoanei din faţa, masare care descrie cât mai
bine fiecare etapă din realizarea pizzei.

4. După ce se realizează treptat toate etapele şi numai după ce a rostit moderatorul

etapa următoare, se mimează că se deschide uşa cuptorului, se împinge tava şi se
împinge uşa cuptorului cu piciorul (moment în care fiecare participant simuleză că îi
dă un şut în fund celui pe care tocmai l-a masat!).
5. De reţinut că jocul se desfăşoară într-un ritm alert.