Traditionalismul este o miscare culturala, aparuta in perioada interbelica, caracterizata prin

respingerea ideii de civilizatie. Principalele trasaturi ale aceste orientari literare sunt
orientarea tematicii spre lumea satului, religia crestin-ortodoza care individualizeaza
spiritual comunitatea romaneasca, valorificarea specificului traditional, a miturilor autohtone,
a credintelor stravechi, cultivarea melancoliei si a nostalgiei. Manifestat simultan cu
modernismul, traditionalismul nu trebuie vazut ca un curent retrogra si paseist. Poetul
traditionalist doar priveste catre trecut, dar o face constient ca apartine prezentului. El
dezvolta astfel o poetica a melancoliei si a nostalgiei, dar evita idilizarea excesiva a
trecutului sau a universului rural.
Poezia "Aci sosi pe vremuri" de Ion Pillat apartine directiei traditionaliste prin tema
timpului trecator, prin cadrul rural, prin nostalgia trecutului si prin registrul stilistic utilizat.
Tema esentiala a poeziei este trecerea ireversibila a timpului completata de cea a
iubiri. Universul rural este ales ca topos al concretizarii iubirii, care se manifesta pe doua
planuri temporale: primul, recuperat prin amintire, apartine trecutului, iar cel de-al doilea, al
trairii prezente, repeta experienta celui dintai.
O prima imagine poetica relevanta pentru tema si viziunea despre lume apare in
primele sase versuri in care se fixeaza cadrul rustic al povestii de iubire. "Casa amintirii", o
casa traditionala cu obloane, pridvor si poarta cu zavor a devenit un spatiul al nemiscarii.
Panzele de paianjen care inchisera poarta si hornul fara fum simbolizeaza trecerea
ireversibila a timpului si moarte lucrurilor care pareau eterne. O a doua imagine
semnificativa surprinde scenariul celor doua povesti de iubire. Prima pereche de
indragostiti, bunicul si bunica, se afla intr-un decor nocturn, luminat de luna, traind
momentul de extaz prin impartasirea de impresii si emotii, ca in poeziile romantice. Al doilea
cuplu de indragostiti retraieste simetric experienta inaintasilor. apar aceleasi gesturi si
miscari, aceleasi elemente ale spatiului, aceeasi delicatete a feminitatii. Finalul fiecarei
secventa sta sub semnul batailor coplotului care anunta trecerea ireversibila a timpului in
stransa legatura cu destinul trecator al omului prin dubla povestire: cea a nuntii si cea a
mortii.
Titlul, reluat in prima secventa a textului, este centrat asupra problematici timpului.
In structura sa simbolica este vizibil atat trecutul, prin locutiunea adverbiala "pre vremuri"
cat si prezentul, prin adverbul "aci". Adverbul "aci", termen popular, marca a subiectivitatii,
anunta, prin sonoritatea sa oarecum nostalgica, tematica rurala. Cheia interpretarii o
constituie insa verbul la perfect simplu, "sosi", care face legatura intre trecut si prezent.
Numind o actiune recent incheiata, perfectul simplu are aici rolul de a relationa trecutul cu
prezentul.
Incipitul este reprezentat de primele doua distihuri, avand in centru motivul casei
amintirii care semnifica un spatiul al trecutului si, in acelasi timp, inaccesibil celor neinitiati
deoarece este ascuns de obloane, de poarta cu zavor si sabrelit de paianjeni. Acesta este
locul unde se vor petrece in momente diferite cele doua povesti de dragoste.
Prozodia poemului pastreaza structura clasica. Poezia este alcatuita dupa rigoarea
versificatiei traditionaliste, fiind structurata in 18 distihuri si trei versuri libere, cu masura
constanta de 13 silabe, ritmul iambic si rima imperecheata care ii accentueaza caracterul
elegiat.
Relatiile de simetrie si de opozitie constituie, in cazul acestei poezii, structura de
semnificatii. iubirea este surprinsa in doua ipostaze simetrice si in acelasi timp identice ca
valoare: iubirea din prezent, ilustrata in partea a treia a textului, coincide cu imaginea in
oglinda a iubirii din trecut. Intre cele doua povesti de iubire, elemntul de legatura il
reprezinta spatiul. Relatiile de simetrie sunt prezente si la nivelul motivelor si al imaginilor
artistice. Casa este aceeasi, drumul este acelasi, berlina este inlocuita de trasura, iar lanul
de secara pare sa fi supravietuit trecerii timpului.
In opinia mea, poezia ilustreaza directia traditionalista prin meditatia asupra trecerii
ireversibile a timpului, prin tendinta de a induce cititorului stari de reflectie, prin utilizarea
unui limbaj popular. Poezia abordeaza un univers rural si cultiva formele de prozodie
traditionale.