LIVIU REBREANU-autor canonic

Specia literară-ROMAN REALIST, OBIECTIV: ION

PERIOADA: INTERBELICĂ
Perioada interbelică se caracterizeaza in literatura romana printr-o
remarcabila dezvoltare a romanului care in scurt timp atinge nivelul valoric
european. Romancierii experimenteaza acum numeroase tehnici ale
romanului modern.

Reprezentativ, in acest sens, este scriitorul Liviu Rebreanu, acesta,

optand pentru romanul realist, obiectiv.

„Ion”, primul roman publicat de Liviu Rebreanu, este un roman realist, de

tip obiectiv, cu tematică rurală, o capodoperă a literaturii române interbelice.
Este roman realist de tip obiectiv deoarece actiunea creează iluzia realitătii,
perspectiva narativă este obiectivă, iar naratorul detașat, omniscient și
omniprezent relatează întâmplările la persoana a III-a . De asemenea, personajele
sunt tipice, adică reprezentative pentru satul românesc interbelic .
Tema operei o constituie conturarea universului satului transilvanean de la
inceputul secolului al XX-lea şi are in centru imaginea taranului roman care lupta
pentru pamant.Tema centrală, posesiunea pământului, este dublată de tema iubirii
și de tema destinului.
Titlul este dat de numele personajului principal. Numele simplu, tipic pentru
taranul roman, vine să sprijine ideea martusisită de autor insusi, aceea că a vrut să
faca din Ion un tip reprezentativ pentru intreaga clasa taranească din Transilvania
la inceputul secolului al XX-lea.
Simetria incipitului cu finalul se realizează prin descrierea drumului care
intră și iese din satul Pripas, loc al acțiunii romanului. Personificat, drumul are
semnificația simbolică a destinului.
Compozitional, opera este alcătuită din două părti, ale caror titluri
evidențiază cele două patimi ale personajului principal: „Glasul pământului” și
„Glasul iubirii”.
Actiunea romanului se desfăşoară pe doua planuri paralele: al taranilor, cu
Ion in centru, si al intelectualităţii săteşti, reprezentate de familia invatatorului
Herdelea. Aceste două planuri se intersecteaza in scena horei de duminică ce
constituie expozitiunea romanului.Confruntarea (cearta)dintre Vasile Baciu si Ion,
bătaia cu rivalul George constituie intriga. In desfăsurarea actiunii, Ion ii face curte
Anei de dragul pământului, o seduce, apoi il obligă pe tatal acesteia să accepte
căsătoria lor. Isi hartuieste socrul să-i dea toate loturile de pamant, si ajunge, in
sfarsit, taran instărit. Sinuciderea Anei, moartea fiuluilor, Petrisor, arestul, dorinta
de a o recupera pe Florica, devenită sotia lui George ilustrează dezumanizarea
personajului in goana lui după avere. Deznodământul este tragic: George il omoară
pe Ion cu o sapa, fiind apoi arestat. Averea lui Ion revine bisericii.
Conflictul central din roman este lupta pentru pământ in satul tradițional,
unde pământul asigură respectul comunității. Conflictul exterior, social, între Ion
al Glanetașului și Vasile Baciu, este dublat de conflicul interior, între „glasul
pământului” și „glasul iubirii”.
O scenă semnificativă pentru tema romanului este scena horei care
deschide actiunea. Autorul prezinta o lume structurata in doua categorii: categoria
bogatilor (Vasile Baciu, George Bulbuc, primarul) si categoria saracilor (Ion,
Florica). O categorie aparte o reprezinta intelectualii satului: preotul, invatatorul..
Scena are rolul de a prezenta si conflictele: Ion-Vasile Baciu, Ion-George, Ion-
Florica. Mentalitatea din sat era aceea ca oamenii erau respectati daca aveau avere,
Ion se simte umilit si intelege ca a avea pamant este un criteriu esential, iar a nu
avea pamant este o rusine.

Drama lui Ion este drama țăranului sărac. Conștient de calitățile sale,
totodată mândru și orgolios, Ion nu-și acceptă condiția și , între iubirea pentru
Florica și pamanturile Anei, alege panmanturile.
Scena cheie a romanului este scena sărutării pământului. Protagonistul
cade în genunchi, îşi coboară fruntea şi sărută pământul într-un gest simbolic.
Unirea cu lutul îi oferă statutul mult râvnit de stăpân absolut şi împlinirea unei
obsesii. ..E o scena in care pamantul, iubirea si moartea se intalnesc „mainile lui
Ion sunt manjite de noroi, „buzele se lipesc de pamant”, „picioarele erau in
pamant, grele”, „pamantul era rece” ). Pamantul devine un simbol al mortii si al
vietii.

Personajele sunt construite, de asemenea, în spirit realist, susţinând firul epic

al romanului. Ceea ce îl definește pe Ion este dragostea pentru pământ și pentru
muncă. Lacomia de pământ este cauza acțiunilor sale: „trebuie să aibă pământ
mult, trebuie!”.
 Această operă literară se remarcă prin felul in care este tratată tema
pămantului,prin complexitatea lumii prezentate, precum si prin viziunea realistă
asupra vietii.
Romanul „Ion” este o capodoperă a literaturii române realiste interbelice, iar
autorul Liviu Rebreanu devine, datorita acestei creatii, intemeietorul romanului
romanesc modern.
 Ion Pop al Glanetaşului este personajul principal al romanului. El
reprezintă un personaj realist , tipic pentru o categorie socială : taranul sărac ce
doreşte pământ. . Este caracterizat direct (de către narator, de alte personaje și prin
autocaracterizare) și indirect (prin fapte, limbaj, atitudini, comportament și relații
cu alte personaje, gesturi, vestimentație).

Este caracterizat în mod direct de către narator , acesta evidentiindu-i

calitatile: Ion este un tanar mandru, voinic, harnic( “iute si harnic ca ma-sa”,
”pamantul ii era drag ca ochii din cap” ).Celelalte personaje ale romanului îi
evidenţiază si ele caracterul. Astfel, învaţatorul Herdelea îl aprecia ca „unul dintre
cei mai iubiţi elevi”, iar doamna Herdelea îl consideră „un băiat cumsecade,
muncitor, harnic, săritor, isteţ”. La polul opus e vazut de Vasile Baciu care-l vede
„sărăntoc”, „fleandură”, „hoţ”, „talhar”.

.Autocaracterizarea evidenţiază frământările sufleteşti, prin monologul

interior: „Mă moleşesc ca o babă năroadă!”. Definitoriu pentru personajul principal
este conflictul interior între glasul pământului şi glasul iubirii.
Cele mai multe trăsături reies însă din caracterizarea indirectă, din faptele
şi atitudinea personajului, din relaţiile cu celelalte personaje. Astfel, Ion este
impulsiv, chiar violent, ceea ce atrage respectul, teama celorlalţi flăcăi ai satului.
Viclenia sa este evidentă în relaţia cu Ana, pe care o seduce. Cu parintii, Ion are
relatii tensionate; il judeca pe tatal sau ca a “baut” pamanturile iar pe mama lui ca
nu l-a oprit.. Socrul il detesta pe Ion pentru ca ii seamana: si Baciu se casatorise cu
mama Anei din interes, insa el o respecta si ajunge sa o iubeasca pentru ca ea l-a
imbogatit, spre deosebire de Ion, care o impinge pe ana la sinucidere..

Ceea ce îl definește, insa, pe Ion este dragostea pentru pământ și pentru

muncă. Lacomia de pământ este cauza acțiunilor sale „trebuie să aibă pământ
mult, trebuie!”.Personajul are o dorinţă obsesivă de a stăpâni acest pamânt, iar
elocventă în acest sens este scena sărutării lutului: „Îl cuprinse o poftă sălbatecă să
îmbraţişeze huma!”

Personajul realist Ion este unul de referinta din literatura

romana,concentrand istoria tragica istorie a taranului ardelean din primele decenii
ale secolului al XX-lea.