MINISTERUL EDUCAŢIEI

Specializarea Asistent medical de farmacie

LUCRARE DE CERTIFICARE
A COMPETENŢELOR PROFESIONALE

PROF.COORDONATOR:
ABSOLVENT:

2023
 MEDICAŢIA
ANTIALERGICĂ

MOTIVAȚIE

1
 Alergiile sunt mai frecvente şi mai agresive ca niciodată, avertizează specialiştii, care ne
explică simptomele, cauzele, metodele de diagnostic şi tratamentul lor.
În ultimele două decenii s-a renunțat la sedative, preparate cu concentrații înalte de
cortizon ca și la injecţiile riscantefolosite în scopul desensibilizării. Specialiștii întâmpină însă
dificultăți în încercarea de a elucida motivul pentru care alergiile continuă să ia amploare. Se
pare că un rol destul de important în dezvoltarea continuă aalergiilor îl are atât modificarea
neîncetată a mediului cât și substanțele cucare organismul vine în contact. “Omul modern este
mai izolat ca niciodată şi prins în plasele societăţii moderne (serviciu, televizor, jocuri,
socializare virtuală, etc). Această izolare expune repetat organismul la alergenii din clădiri (praf,
mucegai, păr de animale, etc). Igiena exagerată, agresiunea organismului cu substanţe chimice şi
consumul de alimente tratate chimic, reprezintă o parte importantă din factorii declanşatori ai
apariţiei bolilor alergice”, avertizează specialiştii.
Întrucât alergiile afectează un număr tot mai mare de persoane de depun eforturi în
cercetarea științifică pentru găsireaunor noi metode de tratament tot mai bine tolerate de pacienți.
Tratamentul medicamentos rămâne deocamdată masura cea maioperativă și
practicăpentru contracararea cauzelor apariției alergiilor.
Am ales acestă temă ca lucrare din considerente care țin de aspectelemenționate, dar și
din dorința de a stapâni mai bine un capitol de actualăimportanță din vastul domeniu al
terapeuticii și de a deveni utilă în relația cuomul bolnav.

2
MOTTO:

CUPRINS

3
Contents
INTRODUCERE.............................................................................................................................................5
CAPITOLUL I. TULBURĂRILE ALERGICE BAZE FIZIOPATOLOGICE..................................................................6
I.1. Noţiuni fundamentale.......................................................................................................................6
I.2. Procesul de sensibilizare....................................................................................................................7
I.3. Elaborarea anticorpilor......................................................................................................................8
I.4. Reacţia antigen-anticorp..................................................................................................................10
CAPITOLUL II. HISTAMINA.........................................................................................................................13
CAPITOLUL III. TRATAMENTUL TULBURĂRILOR ALERGICE.........................................................................16
CAPITOLUL IV. ANTIHISTAMINICELE H1.....................................................................................................18
IV.1. Baze farmacocinetice....................................................................................................................18
IV.2. Baze farmacodinamice (Acţiuni)....................................................................................................18
IV.3. Baze farmacotoxicologice (reacţii adverse)...................................................................................19
IV.4. Farmacoterapie (indicaţii).............................................................................................................19
IV.5. Farmacoepidemiologie (contraindicaţii)........................................................................................20
IV.6. Interacţiuni medicamentoase........................................................................................................21
IV.7. Clasificare antihistaminicelor H1...................................................................................................22
CAPITOLUL V. ANTIHISTAMINICELE H2......................................................................................................41
V.1. Generalități.....................................................................................................................................41
V.2. Baze farmacocinetice.....................................................................................................................41
V.3. Baze farmacodinamice (Acțiuni).....................................................................................................42
V.4. Baze farmacotoxicologice (Reacții adverse)...................................................................................42
V.5. Farmacoterapie (Indicații)..............................................................................................................42
V.6. Farmacoepidemiologie (Contraindicații)........................................................................................43
V.7. Interacțiuni medicamentoase.........................................................................................................43
V.8.Clasificarea antihistaminicelor H2...................................................................................................44
CAPITOLUL VI. CONCLUZII.........................................................................................................................49
BIBLIOGRAFIE............................................................................................................................................51

INTRODUCERE

4
 Alergiile reprezintă o reacţie inadecvată sau exagerată a sistemului imunitar la substanţe
care, la majoritatea oamenilor, nu cauzează simptome. Simptomele bolilor alergice pot apărea în
urma contactului pielii cu substanţe chimice, în urma inhalării de praf, polen (sau alte substanţe)
sau în urma ingestiei anumitor alimente.
Simptomele alergice şi intensitatea lor depind de tipul de alergen, de organele afectate, de
nivelul de sensibilitate şi de reacţia individuală la alergeni, de exemplu, astm bronşic, cianoză,
febră, febra fânului, greaţă, vărsături, strănuturi.
Reacţia corpului: în mod normal, sistemul imunitar ne protejează împotriva unor agenţi
patogeni cum ar fi bacteriile sau virusurile. Dar dacă cineva este alergic, organismul lui
reacţionează în mod exagerat la un alergen inofensiv ca şi când ar fi o invazie serioasă. De fapt,
sistemul imunitar este răspunzător pentru această alarmă falsă.
Sistemul imunitar crede că îl protejează pe individ producând un mare număr de anticorpi
specifici unui anumit alergen. Aceşti anticorpi se ataşează anumitor celule din corp. Data viitoare
când organismul vine în contact cu un alergen, alergenii se ataşează anticorpilor asemenea unei
chei. Această alăturare generează eliberarea unor substanţe în organism. Aceste substanţe,
incluzând histaminele, se mobilizează spre anumite părţi ale corpului, cum ar fi de exemplu
sistemul respirator, cauzând simptome alergice: strănuturi, coriză, mâncărimi ale ochilor, etc.
Cercetările de laborator făcute au arătat că alergenii deşi au o structură chimică
complicată, au o trăsătură comună şi anume aceea că sunt substanţeproteice (proteine).
În concluzie, prima condiţie ca o substanţă să devină alergenică este ca ea să aibă o
moleculă mare (macromoleculă), adică să fie formată din foartemulte elemente, să fie o substanţă
cu structură chimică complexă, în specialde natură proteică.
O altă condiţie ca o substanţă din mediul înconjurător să devină alergenică este aceea ca
ea să fie străină de organismul uman.
Antihistaminicele rămân printre medicamentele cele mai larg utilizateîn lume constituind
o mare clasă de medicamente pentru tratamentul afecţiunilor alergice.
Rezultatele recente ale studiilor antihistaminicelor includ informaţii clinice importante
despre bazele moleculare ale acţiunii, farmacologieiclinice, rolul în tratamentul afecţiunilor
alergice şi potenţialul de efecteadverse.

5
 CAPITOLUL I.

TULBURĂRILE ALERGICE - BAZE FIZIOPATOLOGICE

I.1. Noţiuni fundamentale

Alergia este o reactivitate particulară, exagerată, specifică a unui organism faţă de o

substanţă care, în cantităţi comparabile, este inofensivă pentru subiecţii normali. Este o formă de
manifestare a reacţiilorimunobiologice şi este dependentă de existenţa:
A) antigenilor
B) anticorpilor
A) Antigen este orice substanţă care în contact cu un organism poateantrena elaborarea de
anticorpi specifici şi genera un răspuns imun specific,interacţionând cu anticorpii sau cu celulele
sensibilizate.
Antigenele se împart în :
Imunogen este o substanţă care are capacitatea de a induce formareaanticorpilor sau
sensibilizarea celulelor reactive.
Haptenele (sau antigene incomplete) sunt substanţe cu greutatemoleculară mică sau foarte mică,
structură simplă, capabile să interacţionezecu receptorii antigenici, dacă aceştia există.
B) Anticorp este o substanţă care apare în organism ca urmare acontactului cu un antigen şi care
are proprietatea de a reacţiona electiv cuacesta.

6
 Antigene propriu-zise (complete) sunt molecule proteice, complexelipido-proteice,
polizaharide.
Haptenele (antigene incomplete) sunt substanţe susceptibile de a secombina numai cu anticorpi
specifici preexistenţi. Nu sunt antigene, sunt incapabile de a antrena singure formarea
anticorpilor, dar pot deveni antigene complete prin combinarea cu unele proteine. Unele
medicamente (ex.Penicilina, sulfamidele, acidul acetilsalicilic, procaina etc) sau diferite
substanţe chimice, pot fi haptene.
Moleculele substanţelor imunogene naturale sunt formate din două părţi :
A) Epitopul (gruparea determinata) - situat la suprafaţa moleculei deantigen şi având structura
tridimensională, complementară cu paratopul.
B) Restul moleculei - cu rol de purtător.
Anticorpii sunt substanţe specifice, configuraţia lor chimică spaţială fiind complementară
celei a antigenilor respectivi şi de aceea reacţionează numai cu aceştia. Sunt posibile interacţiuni
între epitopi identici ai unorantigene diferite şi paratopul unic. Aceasta explică fenomenele de
alergieîncrucişată (ex.: nucleii betalactamici sunt epitopi comuni ai penicilinelornaturale şi
semisintetice şi ai cefalosporinelor).

I.2. Procesul de sensibilizare

Termenul de alergie se aplică la reacţiile obţinute odată cureintroducerea unui alergen la

un individ sensibilizat dinainte la acesta. Dacăun subiect normal este expus la contacte repetate
cu un antigen, într-o anumitădoză, poate forma anticorpi, devenind asfel alergic, sensibilizat,
având o starede hipersensibilitate care duce la un răspuns imunitar exagerat.
Factorii care pot influenţa procesul de sensibilizare sunt :
7
- Reactivitatea individuala-apare la persoane predispuse ;
- Calea de contact alergen-organism, mai susceptibilă fiind pielea, apoimucoasa aparatului
respirator, digestiv, calea injectabilă ;
- Frecventa şi intensitatea contactului alergen-organism.
Tipuri de sensibilizare:
a) Activă, apare ca răspuns la o stimulare antigenică (ex. În alergietipică, injectarea de vaccinuri)
b) Pasivă, se obţine prin injectarea de ser conţinând anticorpi.
Alergia tipică este cea activă.

I.3. Elaborarea anticorpilor

Anticorpii sau imunoglobulinele sunt glicoproteine prezente înfracţiunea

gamaglobulinică a serului.
Răspunsul imun specific, declanşat de pătrunderea în organism a uneimacromolecule sau
a unei celule străine, se caracterizează prin apariţia deproteine specifice denumite
anticorpi.Anticorpii sunt produşi în ţesuturile limfatice şi sunt de două feluri :
A) anticorpi umorali, secretaţi de limfocitele formate înganglioni şi în foliculii limfatici din tubul
digestiv (limfocite B) ;
B) anticorpi tisulari, produşi de limfocite de tip T-helper(ajutatoare) de origine timică.
Din punct de vedere chimic anticorpii sunt imunoglobuline (Ig)clasificate în mai multe
categorii (IgG, IgA, IgM, IgD, IgE). Anticorpii aparîn sânge în 4-10 zile de la contactul
sensibilizant. Timpul care precede apariţia anticorpilor circulanţi liberi este numit perioada de
inducţie sau faza de sensibilizare.

8
- IgA joacă un rol important în lupta împotriva bacteriilor în mucoase (ex. Căile respiratorii)- IgE
au un rol cheie în lupta impotriva paraziţilor şi în mecanismul producerii alergiei. Ele sunt
secretate împotriva alergenelor(anumite tipuri de antigene) şi antrenează în organism eliberarea
de histamină,substanţă responsabilă de apariţia simptomelor alergiei.
-IgG sunt produse în cursul unui contact cu antigenul, contactcare se prelungeşte sau în cursul
unui al doilea contact al organismului cu unantigen.
-IgM sunt imunoglobulinele secretate în cursul primului contactal organismului cu un antigen.
Anticorpii sunt imunoglobuline capabile să se lege specific deantigenul care a determinat
sinteza lor. Prin interacţiunea antigen-anticorp seformează complexe imune care, în funcţie de
natura sau mărimea antigenuluipot fi solubile sau se traduc prin precipitare, aglutinare
(hemaglutinarea) sauneutralizare (în cazul virusurilor sau a toxinelor).
După legarea antigenului devin accesibile zonele de legare alesistemului complement
ducând la activarea în cascadă a acestuia. Sistemulcomplement este un set de proteine şi
glicoproteine plasmatice cu rol essential în apãrarea organismului. Unul din rolurile sale este
acela că poate distrugecomplexele immune alături de celulele fagocitare (macrofage, limfocite
T,polimorfonucleare neutrofile, monocite).

I.4. Reacţia antigen-anticorp

Reacţia antigen-anticorp are loc în situaţia în care un organismsensibilizat (purtător de

anticorpi) vine din nou în contact cu antigenul, într-ocantitate suficientă pentru a o declanşa.
Această reacţie determină eliberareade anticorpi, heparină, acetilcolină, proteaze şi hidrolaze.

9
 Rolul antigenilor nu este numai acela de a determina producerea deanticorpi specifici de
către organismul-gazda ci şi acela de a activa sistemulinflamator al gazdei sau de a interveni în
activarea complementului.
În marea lor majoritate alergenii sunt factori exteriori organismului,elemente din mediul
extern şi sunt grupaţi după calea de pătrundere astfel :
- Pneumoalergeni (polen, fulgi atmosferici, praf de casă, de origine animală)
- Alergeni alimentari şi digestivi (albuşul de ou, lapte de vacă, fragi, căpşuni)
- Alergeni de insecte (veninuri de insecte)
-Alergeni medicamentoşi (antibiotice betalactamice, insulina, protamina,substanţe radiologice de
contact, etc)
- Alergeni chimici (profesionali sau nu)

I.4.1. Tipuri de reacţii alergice

Se cunosc patru tipuri de reacţii alergice care au la bază o stare dehipersensibilizare iar
unele dintre ele pot fi produse şi de medicamente.
Tipul I -Anafilactica reagin-imediata (hipersensibilizare imediată) esteiniţiată de alergeni
(sau antigeni) şi este dependentă de IgE.
Ex. Şoc anafilactic, edem laringian, urticarie, rinită alergică sezonieră şiperenă, astm alergic,
pruritul, dermatită atopică, manifestări alergicedigestive.
Tipul II –citotoxica şi citolitică. Anticorpii liberi, circulanţi de tip IgGşi IgM sunt
specifici pentru anumite structuri din celula agresionată şi care secomportă ca antigene (A1)
dând reacţii de tip antigen-anticorp.
Tipul de reacţie citotoxică se întâlneşte în clinică în anemiilehemolitice (formarea
autoimună sau după medicamente, agenţi infecţioşi carepătrund în organism), în leucopenii, în
anemia pernicioasă având o pondereneclară.
Tipul III – complex antigen-anticorp. Leziunile tisulare se dezvoltădatorită depunerii
complexelor antigen-anticorp circulante capabile săacţioneze complementul în peretele vaselor şi
ţesuturilor perivasculare.
Se întâlneşte în boala serului unde complexele imune se depun în rinichi,inimă, vase
sanguine, articulaţii, splină, unde poate apare distrugere vascularăşi necroză.

10
 Tipul IV –intarziata, mediată celular apare pentru că induce un fluxmare celular de
limfocite sensibilizate ce eliberează limfokine.
Limfokinele sunt substanţe solubile ce au proprietatea de a atrage altecelule inflamatorii
în zona de agresiune. Acest tip de reacţie apare ca formeclinice în tuberculoză, fenomenul de
rejecţie de grefă şi dermatite de contact,alergii infecţioase de origine bacteriană, parazitară,
virală, micotică.

11
 CAPITOLUL II. HISTAMINA

Histamina este o amină care provine histidină, în urma unei reacţii dedecarboxilare.
Pierderea grupării carboxilice îi conferă substanţei un caracterbazic prin activitatea pronunţată a
grupării aminice.

Histamina este o amină biogenă care apare ca produs intermediar înmetabolismul

protidelor. Ea este răspândită atât în lumea plantelor cât şi înregnurile superioare. În corpul uman
cea mai mare cantitate de histamină se găseşte la nivelulplamanilor, a pielii şi a mucoasei
gastrice.
Din punct de vedere biologic şi fiziologic, histamina pentru om este:
-o substanţă fiziologică cu acţiune locală,
-un hormon tisular,
-un mediator chimic.
Histamina acţionează prin contactul direct cu diferite ţesuturi (vase de sânge,mucoase,
glande cu secreţie externă), având un efect mai mult sau mai puţiniritant (în funcţie de
sensibilitatea individuală) asupra acestora. Acţiunea decontact a histaminei este mult amplificată
de efectul de hormon local, celedouă aspecte necesitând o abordare comună.
Ca hormon tisular (local), histamina provoacă dilatarea vaselorcapilare şi contractarea
vaselor mari. Ea măreşte permeabilitatea capilarelor,determină contractarea musculaturii netede

12
şi măreşte secreţia de acidclorhidric în stomac. Histamina este responsabilă de apariţia stărilor
alergice,mai ales a guturaiului produs de polen .
Acţiunea de hormon tisular a acestei amine, depinde de sensibilitateareceptorilor de
histamină. Receptorii histaminici sunt situaţi la nivelulmembranelor celulare.
Histamina ca mediator chimic intervine atât în transmitereaimpulsurilor nervoase, cât şi,
mai ales, în activitatea mastocitelor (cele maimulte histamine sunt eliberate de către mastocite).
Atunci când are loc o hiperproducţie endogenă de histamine sau cândse înregistrează un
deficit a enzimei histaminaza (ferment ce degradeazăhistamina), eozinofilele, numite şi acidofile
- elemente figurate din rândulleucocitelor, sunt atrase spre ţesutul conjunctiv printr-un mediator
chimic(factor chemotactic) eliberat de mastocite. Eozinofilele migrate spreconjunctive, vor
elibera enzime şi prostaglandine, care au tendinţa de a inhibăhistaminele eliberate de către
mastocite. Deoarece eliberarea de histamine decătre mastocite se face cu consum de energie şi de
calciu ionic, de multe oriexcesul în această amină conduce la instalarea unor crize de tetanie.
Histamina se formează preponderent în elementele celulare fixe aleţesutului conjunctiv
(mastocite) precum şi unele leucocite (bazofile).
Histamina din organism mai poate să provină direct din sursele de hrană(histamina
exogenă) sau din reacţiile biochimice ce au loc în organismal uman (histamina endogenă). Este
discutabil şi destul de puţin probabil cahistamina din hrană să îşi manifeste nocivitatea în mod
direct, mai ales că,după cum se ştie alimentele histaminofore pot fi sărace în histamine libere,
eleproducând mai degrabă o reacţie de tip alergic, care conduce la o secreţieendogenă sporită de
histamină. Histamina, în cantitate mică, dacă are o scurtăexistenţă în această formă (în mod
normal se înlocuieşte ciclic), este beneficăorganismului uman, având un rol stimulent şi reglator
al ţesuturilor din corp.
Histamina stimulează secreţiile gastrice, produce vasodilataţie periferică, provoacă
vasoconstricţia vaselor mari, măreşte permeabilitatea capilară,creşte sensibilitatea cutanată
amplificând senzaţiile neplăcute (mâncărimea)sau cele plăcute (excitaţia sexuală, orgasmul).
Persoanele sensibile la diferite substanţe nenocive pentru majoritatea oamenilor, suferă efectele
unui nivelcrescut al histaminei în organism. După cum am mai arătat, nu histamina din hrană
produce excesul histaminei din corp, ci diferiţi alergeni (polenanemofil, alimente histaminofore,
acarieni, etc.).
Sensibilitatea la această amină se manifestă prin semne ca: urticarie,edem, hipotensiune
(rar - hipertensiune), hiperaciditate gastrică, arsuri în zona cardia a stomacului, stări alergice,

13
pusee astmatice, contracţii involuntare alemuşchilor, cefalee pulsatilă, tahicardie, înroşirea pielii,
şoc anafilactic. Aceste semne apar sau nu asociate, în funcţie de sensibilitatea receptorilor
histaminici.
Eliminarea histaminei din organism este neglijabilă. Mai puţin de 3% din histamină se
excretă pe cale renală cu structură neschimbată. Pentru a seputea debarasa de acest compus,
organismul trebuie mai întâi să-l degradeze.
Neutralizarea histaminei se face sub cataliză enzimatică, sub acţiuneafermentului
histaminaza.
Organismul uman nu dispune de mecanisme eficiente de neutralizare aexcesului de
histamină. Cele mai multe substanţe endogene, care limiteazăcantitatea de histamină, nu sunt
antihistaminice propriu-zise, deoarece nublochează receptorii (H1, H2, H3) histaminici de pe
suprafaţa membranelorcelulare. Antihistaminicele propriu-zise sunt întotdeauna substanţe de
sinteză,care posedă capacitatea de a bloca receptorii histaminici, ele neavândsimilitudine în
natură. Deşi nu există antihistaminice naturale propriu-zise, oserie de principii active de origine
vegetală acţionează pe căi indirecte, însensul diminuării excesului şi sensibilităţii la histamină.

14
 CAPITOLUL III.

TRATAMENTUL TULBURĂRILORALERGICE

Terapia antialergică are la baza câteva principii generale :

A) eliminarea alergenului pe cât posibil
B) măsuri de igienă precum păstrarea curăţeniei pentrudiminuarea acarienilor, a părului de
animale de casă, etc.
C) tratamentul antialergic specific sau imunoterapia specificăcu alergen, cunoscută iniţial ca
desensibilizare specifică (hiposensibilizare)presupune identificarea alergenului, îndepărtarea lui
sau evitarea contactuluicu el.
D) tratamentul nespecific în bolile alergice vizează combatereamodificărilor fiziopatologice prin
mijloace care acţionează patogenic sausimptomatic, reducând astfel sau prevenind manifestările
clinice.
Terapia nespecifică a bolilor alergice sau cu o componentă alergicăcuprinde o serie de
grupe de medicamente care influenţează eliberarea şifixarea mediatorilor dintre care amintim:
• antihistaminice
• antiserotoninice
• adrenalina (antagonist fiziologic al histaminei)
• corticosteroizi
• inhibitorii degranulării mastocitare
• imunodepresive
• psihotrope

15
 Utilizarea acestor clase de medicamente reprezintă o alternativă extreme de viabilă,
avantajoasă prin efectele favorabile şi extrem de constante în terapia antialergică.

16
 CAPITOLUL IV.

ANTIHISTAMINICELE H1

IV.1. Baze farmacocinetice

Antihistaminicele se absorb bine din intestin. Timpul de înjumătăţireeste relativ scurt
pentru cele din prima generaţie, dar mai durabil pentrumajoritatea celor din a doua generaţie.
Epurarea se face predominant prinmetabolizare hepatică. În cazul astemizolului, loratadinei şi
terfenadinei,aparţinând celei de a doua generaţii, metabolizarea poate fi întârziată
prinmedicamente cu proprietăţi inhibitorii enzimatice. Cetirizina este epuratăpredominant prin
eliminare renală.

IV.2. Baze farmacodinamice (Acţiuni)

Majoritatea antihistaminicelor aparţinând primei generaţii au effect sedativ. Cele din
grupa etanolaminelor (difenhidramina, doxilamina) ca şiunele fenotiazine, de exemplu
prometazina, produc sedarea marcată, uneoriutilă, de multe ori nedorită. Unele antihistaminice
au proprietăţi antivomitive,fiind active în răul de mişcare, datorită acţiunii anticolinergice
centrale.
În această categorie sunt cuprinse difenihidramina, doxilamina, ciclizina,meclozina,
prometazina. Acţiunea anticolinergica marcată face utilăclorfenoxamina ca anti-parkinsonian.
Compuşii fenotiazinici, de felul prometazinei, au şi acţiune blocantăalfa-adrenergica
slabă, care poate fi cauza de hipotensiune ortostatică. Efectulantiserotoninic marcat al
ciproheptadinei încadrează acest antihistaminic într-ogrupă farmacodinamică aparte. Unele
antihistaminice din prima generaţie auefect anestezic local, cum este cazul prometazinei sau
difenhidraminei.
Acţiunea antihistaminică, utilă în unele alergii de tip anafilactic, sedatorează blocării
competitive a receptorilor histaminergici de tip H1.
Ketotifenul, mequitazina, loratadina, terfenadina au în plus o acţiune de inhibare a
degranulării mastocitelor, respectiv inhibă eliberarea de histaminăşi alţi mediatori chimici ai
reacţiei alergice de tip anafilactic.
Durata efectului antihistaminic pentru o bună parte dintre acestea durează 4-8ore, ceea ce
obligă la administrarea a 3-4 doze/zi. Câteva antihistaminice auefect de durată mai lungă, de 12-
17
14 ore, ceea ce permite administrarea în douăprize sau într-o singură doză/zi. Din această
categorie fac parteclorfenoxamina, clemastina, meclozina, prometazina şi dintre cele din a
douageneraţie : loratadina, terfenadina, cetirizina. Pentru astemizol, durataefectului depăşeşte 24
ore.

IV.3. Baze farmacotoxicologice (reacţii adverse)

Antihistaminicele H1 produc relativ frecvent efecte adverse, care suntîn general uşoare şi
dispar după întreruperea tratamentului. Deprimarea SNC se manifestă prin astenie, somnolenţă,
ameţeli, tulburări de concentrare.
Pentru a combate aceste efecte se administrează doză mai mare seara, iar întimpul zilei se
asociază cu cafeina. Unele antihistaminice H1 pot producestimularea SNC cu euforie, nelinişte,
insomnie, confuzie, tremurături,halucinaţii. Aceste tulburări apar mai ales în supradoze la copii.
Persoanele culeziuni cerebrale pot prezenta convulsii la supradoze antihistaminice H1.
Antihistaminicele H1 mai produc : tulburări digestive (hiporexie,hiposalivatie, vome,
diaree, constipaţie) ; reacţii alergice, mai frecvent dupăaplicaţii locale ; tulburări sanguine
(leucopenie, agranulocitoză, anemiehemolitică). Antihistaminicele H1 cu efecte anticolinergice
pot produce hiposalivație, tahicardie, greutate la micţiune, tulburări de vedere. Cele cuefecte
antiserotoninice (ciproheptadina, ketotifen) produc creşterea apetitului.
Intoxicaţia acută : Antihistaminicele H1 pot provoca intoxicaţii acute,voluntare sau
accidentale. Fenomenele dominante sunt somnolenţa sau somnpână la comă şi acţiuni de tip
anticolinergic (midriază, tahicardie, hyperemia tegumentelor).

IV.4. Farmacoterapie (indicaţii)

Antihistaminicele H1 reprezintă un tratament simptomatic-patogenic almanifestărilor

alergice. Efectele lor sunt cu atât mai evidente cu câtparticiparea histaminei la manifestările
respective este mai mare.
În polenoze (febra de fân, coriza spastică sezonieră, rinită spasmodicăperiodică, guturai
de fân), efectele sunt adesea intense, dar uneori suntnecesare doze mari. Antihistaminicele H1
scad hipersecreţia nazală şifrecvenţă strănutului, dar influenţează mai puţin congestia mucoasei.
Uneorichiar dacă un antihistaminic este inactiv la un bolnav, o altă substanţă poate să fieeficace.
Mai mult, după o perioadă de eficacitate, un antihistaminic poatedeveni inactiv iar în acest caz se
18
schimbă substanţa şi după un timp se poatereveni la prima. Antihistaminicele sedative sunt mai
eficiente în rinitaalergică. Efecte bune se obţin cu antihistaminicele H1 în urticarie,
edemangioneurotic, afecţiuni pruriginoase. Antihistaminicele H1 cu effect antiemetic sunt active
în răul de mişcare. Alte indicaţii: vome postoperatorii şide sarcină, în preanestezie
(antihistaminicele H1 cu efecte sedative), sindromparkinsonian, prurit în boala Hodgkin, la
bolnavi cu radioterapie.
În prescrierea antihistaminicelor H1 se va avea întotdeauna în vedereefectele asupra
SNC. Substanţele sedative ale SNC (fenotiazine,clorfenoxamina) se folosesc ca “antihistaminice
de noapte”, înainte de culcareşi la bolnavii care stau în pat. Sunt preferate în cazurile de
hiperexcitabilitateneuropsihică. Substanţele fără efecte sedative sunt numite ‘antihistaminice
dezi’ şi sunt recomandate în tratament ambulator (cloropiramina, feniramina).
Există bolnavi care reacţionează diferit la antihistaminice, în ceea cepriveşte efectul
asupra SNC. De ex: clorfenoxamina, puternic sedativ la mulţibolnavi, nu produce deloc sedare la
unii, în timp ce feniramina, bine suportatîn general, determină în unele cazuri efecte sedative
intense.

IV.5. Farmacoepidemiologie (contraindicaţii)

Sunt contraindicate:
- În hipersensibilitatea la medicamentul/ele respectiv/e;
- În tratamentul ambulator la pacienţii cu activităţi ce implicãatenţie şi coordonare motorie
importantã (conducãtori auto, dispeceri,persoane ce lucrează la înălţime)(Anti-H1 din "vechea"
generaţie);
- Anterior efectuãrii testelor cutanate de hipersensibilitate.
Se impune prudentã:
- În insuficienţa hepatică şi renală gravă;
- La gravide;
- Eventual la femei, se recomandã tratament cuanticoncepţionale, pe perioada tratamentului cu
Anti-H1, pentru a evitasarcina;
- La copii şi vârstnici, dacã nu existã o experientã terapeuticãanterioarã cu medicamentul
respectiv;
- În epilepsie.

19
Nu sunt active:
- În şocul anafilactic, angioedem şi au efecte benefice limitateîn astmul bronşic (practic
contraindicate ca monoterapie în aceste boli);

IV.6. Interacţiuni medicamentoase

1. Asocierea cu baclofen, barbiturice, benzamide, benzodiazepine,buspirona, butirfenone,

clonidina şi înrudite, deprimante SNC,dextropropoxifen, fenotiazine, fluvoxamina şi sertralina,
mianserina,neuroleptice, primidona, duce la sinergism cu activitate deprimantă SNC,în plus,
barbituricele şi primidona stimulează metabolizarea hepatică asubstanţelor asociate cu scăderea
nivelurilor plasmatice ale acesteia dinurmă. Se recomandă atenţie în ambulator, la conducătorii
auto şi lautilizatorii maşinilor de fineţe.
2. Dintre antineoplazice hidroxiureea are efecte deprimante pe SNC, care potsemăna cu cele ale
substanţei associate, cu risc de ameţeli şi somnolenţă.
3. Asocierea cu sulfamide hipoglicemiante prezintă riscul apariţiei unei trombocitopenii
reversibile, deci trebuie controlată periodic hemograma.
4. Asocierea cu chinidina şi înrudite, clozapina şi olanzapina, glutetimida,disopiramida
determină o creştere a efectelor anticolinergice ale celor două substanţe.
5. Asocierea cu alcoolul sau cu medicamente care conţin alcool conduce lamărirea efectului
sedative.
6. Prin asocierea antihistaminicelor H1 nesedative, astemizolul şiterfenadina, se poate antrena
torsada vârfurilor, în prezenţa hipopotasemiei induse de: diuretice hipokaliemiante (furosemid
şiînrudite) glucocorticoizi, laxative stimulante, mineralocorticoizi. Aceeaşi consecinţă apare în
urma asocierii cu clonidina şi înrudite, chinolone,sparfloxacina, disoperamida, pentamidina,
sotalol şi atenolol. În toate cazurile este necesară o supraveghere EKG.
7. Fluvoxamina sau sertralina inhibă metabolismul hepatic al astemizolului şi terfenadinei cu
creşterea nivelurilor plasmatice, fapt ce poate agrava cardiotoxicitatea lor.
8. Macrolidele, în special eritromicina administrate pe cale intravenoasă dar şi troleandomocina,
medicamicina şi claritromicina, pot scădea metabolismul hepatic al antihistaminicelor H1 cu
creşterea concentraţiei plasmatice ale acestora din urmă. Această asociere poate favoriza apariţia
torsadei vârfurilor precum şi a altor aritmii ventriculare.

20
IV.7. Clasificare antihistaminicelor H1

Antihistaminicele H1 au fost clasificate

de-a lungul anilor în trei clase diferite:
1. Prima generaţie (antihistaminice de noapte) :
prometazina,clorfeniramina, clemastina,
hidroxizina, clorfenoxamina,difenhidramina.
2. A doua generaţie (antihistaminice de zi) : astemizol, terfenadina,cetirizina, fexofenadina.
3. A treia generaţie : desloratadina (metabolit activ al loratadinei).
Din punct de vedere chimic antihistaminicele H1 se clasifică în şaseclase :
• - Alchilamine
• - Piperazine
• - Piperidine
• - Etanolamine
• - Etilendiamine
• - Fenotiazine
• - Alte medicamente antihistaminice, antialergice
Alchilamine
• Acţiuni antihistaminice H1 specifice.
• Efecte anticolinergice moderate.
• Sedare moderatã. Sedarea se datorează deprimării SNC,există şi situaţii în care unele persoane
au reacţie inversă, adică de agitațiestimularea SNC.

Clorfeniramina (generaţia I)
Forme farmaceutice:
Chlorpheniramine cpr. 4 mg
Clorfeniramin cpr. 4 mg
Forma de prezentare: Cutii conţinând 1 blister cu 20 comprimate.
Compoziţie: 4 mg de clorfeniramin maleat
Acţiune terapeutică: Antihistaminic cu efect sedativ foarte slab.
Efectul apare la 15-60 minute de la administrare şi durează 4-12 ore.

21
Indicaţii: În dermatologie: urticarie acută şi cronică, eczema exantematice, neurodermită,
dermatită herpetiformă. Prurit, eritem solar,înţepături de insecte.
În medicina internă: boala serului, astm bronşic, migrenă, colitămucoasă, alergii
medicamentoase.
În oftalmologie: procese alergice oculare (conjunctivita folicularăcronică),
blefaroconjunctivita cu eczemă palpebrală, sclerita recidivantă.
În O.R.L.: rinita vasomotorie, coriza de fân.
În chirurgie: spasm bronşic produs de narcoză inhalatorie, profilaxiaşocului transfuzional.
Reacţii adverse: Poate apărea somnolenţă şi oboseală numai la dozemari. Iritaţia gastrică apare
rar şi poate fi evitată prin administrareamedicamentului în timpul mesei.
Contraindicaţii: Insuficienţa renală şi hepatică avansate, stăridepresive, epilepsie, sensibilizare
la clorfeniramin. Nu se recomandă conducătorilor auto şi celor a căror meserie necesită un simţ
perfect al echilibrului.
Mod de administrare: Adulţi: 1 - 1 comprimat de 3-4 ori pe zi.
Copii: 0,35 mg/kg corp/zi, divizate în patruprize.

Dimetindena (generaţia I)
Forme farmaceutice: Fenistil sol. int. 0,1%
Fenistil gel 0,1%;
Fenistil retard cpr. 2,5 mg.
Principiu activ: dimetinden maleat 1 mg.
Excipienţi: conservant E218, etanol 5%.
Acţiune farmaceutică: Este un derivat fenindenic, este un antagonistal receptorilor H1, are
activitate antikininica, uşoare efecte anticolinergice şi sedative însă fără proprietăţi antiemetice,
reduce hiperpermeabilitatea capilară ulterioară reacţiilor de hipersensibilizare imediată. Prin
asocierea cu un antagonist de receptori H2, Fenistil-ul suprimă virtual toate efectele circulatorii
ale histaminei.
Proprietăţi farmacocinetice: Biodisponibilitatea sistemică a dimetindenului picături este
aproximativ 70%. După administrarea orală de picături, concentraţia plasmatică maximă este
atinsă în 2 ore. Timpul de înjumătăţire plasmatic este de 6 ore. La concentraţii cuprinse între 0,2-
5mmoli rata de legare a dimetindenului maleat de proteinele plasmatice este de aproximativ
90%. Metabolizarea substanţei active include hidroxilare şi metoxilare. Dimetindenul şi

22
metaboliţii acestuia se elimină predominant prin bilă şi urină, doar 5-10% sub formă
nemodificată.
Indicaţii: tratamentul simptomatic al reacţiilor alergice: urticarie,alergii ale căilor respiratorii
superioare precum febra fânului şi rinita perenă,alergii alimentare şi medicamentoase. Prurit de
variate etiologii, cu excepţia pruritului colestatic. Prurit în bolile eruptive, ca de exemplu în
varicelă,înţepături de insecte sau ca adjuvant în eczemă şi alte dermatoze pruriginoase de origine
alergică.
Mod de administrare:
Adulţi şi copii peste 12 ani: doza uzuală zilnică variază între 3-6 mg dimetinden maleat, divizată
în 3 prize; aceasta corespunde: picături 1mg/ml:20-40 picături, de trei ori pe zi. Pacienţilor
cutendinţă de somnolenţă li se recomandă 40 de picături înainte de culcare şi 20de picături
dimineaţa, la micul dejun.
Copii: Doza uzuală zilnică este de aproximativ0,1 mg/kg corp. Astfel, pentru copii cu vârsta
cuprinsă între o lună şi 12 ani,doza uzuală zilnică este:

Vârsta Doza în mg de Picături înmg/ml (0,05mg-picatura)

3ori pe zi de3 ori pe zi
1-12 luni 0,15-0,5 mg 3-10 picături
1-3 ani 0,5-0,75 mg 10-15 picături
3-12 ani 0,75 - 1 mg 15-20 picături

20 picături = 1 ml = 1 mg de dimetinden maleat

Contraindicaţii: Hipersensibilitate la unul din componenţi, copii subo lună, în special la copii
prematuri.
Precauţii: Glaucom, retenţie urinară asociată tulburăriloruretroprostatice, boli obstructive
pulmonare cronice. La copii,antihistaminicele pot provoca agitaţie. Sub vârsta de 1 an, efectul
sedativ alFenistilului poate provocă episoade de apnee în timpul somnului. Fenistilulalterează
abilitatea conducătorilor auto şi capacitatea de concentrare, motivpentru care se recomandă
precauţie în cazul activitatilor care necesită atenţiecrescută.
Sarcină şi alăptare: Studiile efectuate pe animale nu au demonstratenici un risc fetal, însă nu
există date umane. Astfel Fenistil-ul trebuie utilizatdoar când beneficiile terapeutice pentru

23
mamă depăşesc eventualele efectenegative care pot surveni asupra fătului. Deşi studiile relevă
eliminarea unorcantităţi neglijabile de dimetinden prin laptele matern, nu se
recomandăadministrarea Fenistilului în perioadă de alăptare.
Reacţii adverse:
Frecvent: somnolenţă, în special la începutul tratamentului şi la dozemari
Ocazional: Tulburări gastrointestinale (greaţă), uscăciunea gurii şi/saua gâtului, vertij, agitaţie,
cefalee.
Cazuri izolate: edem, erupţii cutanate, spasme musculare, tulburărirespiratorii.
Interacţiuni: Poate potenţa efectul sedativ al medicamentelor caredeprimă sistemul nervos
central (tranchilizante, hipnotice, alcool etc.).
Ingestia concomitentă a Fenistil-ului cu alcoolul determină
încetinireamarcată a reflexelor. Administrarea
concomitentă a IMAO poate creşteefectul antimuscarinic şi
deprimant asupra SNC ale histaminicelor.
Efectulantimuscarinic al antidepresivelor triciclice şi
medicamentelor anticolinergicese poate însuma cu cel al
antihistaminicelor, crescând riscul decompensăriiglaucomului.
Supradozare: Ca alţi agenţi antihistaminici supradozarea poateproduce: deprimarea SNC, cu
somnolenţă sau stimularea SNC şi efecteantimuscarinice (în special următoarele semne:
excitaţie, ataxie, tahicardie,halucinaţii, spasme tonice sau clonice, midriază, uscăciunea gurii
etc.) Esteposibilă de asemenea şi hipotensiunea. Nu s-au înregistrat cazuri mortale deintoxicaţie
cu Fenistil şi nu există un antidot în cazul supradozariiantihistaminice. Măsurile de urgenţă care
se iau sunt: provocarea vărsăturilor,lavaj gastric, administrare de cărbune activat, laxative saline
şi se impuneasistentă cardiorespiratorie.
Condiţii de păstrare: Picăturile de fenistil se păstrează ferite delumină şi căldură.

Piperazine
Meclozina (generaţia I)
Forme farmaceutice: Emetostop cpr. 25 mg, Postafen

24
Compoziţie: Un comprimat conţine clorhidrat de meclozina 30 mg şiexcipienţi: lactoză
monohidrat, amidon de porumb, celuloză microcristalinătip 102, povidona K 25, galben de
chinolină (E 104), stearat de magneziu,talc.
Indicații: Prevenirea şi tratamentul simptomelor asociate cu răul demişcare: greaţă, vărsături,
ameţeli. Tratamentul simptomatic al crizelorvertiginoase asociate cu alte boli ce afectează
aparatul vestibular (labirintita,boala Meniere).
Contraindicaţii: Hipersensibilitate la clorhidratul de meclozina sau laoricare dintre excipienţii
medicamentului, copii sub 12 ani.
Reacţii adverse: Cele mai frecvente reacţii adverse raportate au fost:somnolenţa, xerostomie
(uscaciune a gurii), stare de slăbiciune.
S-au mai raportat tulburări gastro-intestinale şi, în cazuri rare, vedereneclară. Alte reacţii adverse
includ: urticarie, acnee, nervozitate, euforie,insomnie, excitaţie, halucinaţii, inapetentă, greaţă,
vărsături, diaree,constipaţie, diplopie (vedere dublă), ameţeli, tahicardie cu
inducereahipotensiunii arteriale, disurie (urinare dureroasă, dificilă), retenţie de urină.
Mod de administrare: Adulţi şi copii cu vârsta peste 12 ani
Răul de mişcare: Doza iniţială de 25-50 mg clorhidrat de meclozina seadministrează cu o oră
înainte de plecare, pentru protecţie împotriva răului demişcare. Apoi, doza poate fi repetată la
fiecare 24 ore pe toată duratăcălătoriei.
Vertij: Pentru controlul vertijului asociat cu boli ce afectează aparatulvestibular, doza zilnică
recomandată este de 25-100 mg clorhidrat demeclozina administrată în mai multe prize, în
funcţie de răspunsul clinic.
Precauţii: Teste cutanate. Administrarea Emetostop trebuie întreruptăcu cel puţin 3 zile înaintea
efectuării unui test cutanat cu substanţe alergenepentru a evita obţinerea unor rezultate fals
negative.
Excipienţi cu efect cunoscut. Medicamentul conţine lactoză şi estecontraindicat la pacienţii cu
afecţiuni ereditare rare: intoleranţă la galactoză,deficit de lactază Lapp sau malabsorbtie a
glucozei/galactozei.
Sarcina şi alaptarea: Nu sunt disponibile suficiente date privindsiguranţa administrării la
gravide. În studiile de teratogenitate la şobolan,clorhidratul de meclozina administrat femelelor
gestante în doze de 25-50 orimai mari decât cele administrate la om, a produs palatoshizis la pui.
Clorhidratul de meclozina se va administra în timpul sarcinii numai dacă esteabsolut necesar şi
numai după o atentă evaluare a raportului beneficiumatern/risc potenţial fetal.

25
Administrarea în timpul alăptării nu este recomandată.

Oxatomida (generaţia I)

Forme farmaceutice: Barbet cpr. 30 mg, Tinset cpr. 30 mg

Prezentare farmaceutică: Comprimate conţinând 30 mg oxatomida(cutie cu 30 buc.).
Acţiune terapeutică: Antialergic cu două moduri de acţiune.
Inhibăeliberarea mediatorilor chimici, ca histamina şi serotonina, din mastocite şiblochează
efectul acestor mediatori (histamina, serotonina, SRS-A-slowreactingsubstance of anaphylaxis
(substanta lent reactivă a anafilaxiei) asuprareceptorilor specifici. Produsul este rapid absorbit
din tractul gastro-intestinal,91% din el circulând legat de proteinele plasmatice. Se excretă prin
fecale şiurină.
Indicaţii: Curativ şi preventiv în tratamentul affectiunilor alergice, înspecial rinite şi
conjunctivite alergice, urticarie, alergie alimentară, astm lacopii.
Mod de administrare: Adulţi: 1 comprimat de 2 ori pe zi, doza carepoate fi crescută la 2
comprimate de 2 ori pe zi. Copii: între 15 ţi 35 kg, ˝ comprimat pe zi; cu greutate mai mare de 35
kg, 1 comprimat pe zi, depreferat seara. Oxatomida poate fi asociată cu alte antihistaminice
sauantialergice.
Atenţie! Tinsetul în monoterapie nu poate constitui un tratamenteficient în manifestările
alergice acute, ca şocul anafilactic sau criza de astmbronşic. Ca şi celelalte antihistaminice,
oxatomida are efect depresiv central.
Iniţial, automobiliştii sau cei care sunt implicaţi în acţiuni ce necesită un bunechilibru şi
exactitate a mişcărilor trebuie să-şi verifice reactivitatea în cursultratamentului, hotărându-se
ulterior dozajul şi momentul administrării. Serecomandă evitarea băuturilor alcoolice în cursul
tratamentului.
Reacţii adverse: Sedare, uneori uscarea gurii, creşterea apetitului. Lanevoie doza poate fi
redusă. Dozajele mai induc riscul unor efecteextrapiramidale, în special la copii.
Contraindicaţii: Sarcină, femei care alăptează (nu sunt făcute studiisuficiente), copii sub 2 ani.

Cetirizina (generaţia II)

26
Forme farmaceutice : Alerid comp.10 mg, Zyrtec comp.10 mg,
Cetirine comp. 10 mg
Proprietăţi: Medicament antihistaminic cu o puternică acţiuneantialergică, fără efect sedativ.
Posedă o deosebită afinitate pentru receptorii histaminei H1, şi nu are efecte anticolinergice şi
antiserotoninice. Nu produce efecte sedative şi nu interferează cu activităţi mentale care solicita
concentrare, atenţie său memorare.
Acţiune: Cetirizina este un puternic antagonist al receptorilor H1, fără efecte semnificative
anticolinergice sau antiserotoninice.
Studiile farmacologice au evidenţiat faptul că administrarea dozelor active nu a produs
somnolenţă şi nu a cauzat schimbări în comportament.Aceasta se poate explica prin
netraversarea barierei hemato-encefalice de către substanţă.
Cetirizina inhibă în faza incipientă eliberarea histaminei responsabilă deapariţia reacţiei
alergice şi de asemenea încetineşte migrarea celulelor inflamatorii, eliminând eliberarea
mediatorilor asociaţi răspunsului alergic întârziat. Cetirizina asigură de asemenea un efect
protector împotriva bronhospasmuluiindus de histamina inhalată de către astmatici.
Indicaţii: Rinite alergice, conjunctivite alergice, iritaţii, urticarie,dermografism, eczeme cu
localizare diversă, dermatite de contact, reacţiialergice acute datorate unor toxiinfecţii alimentare
şi înţepături de insecte.
Mod de administrare: 10 mg, o dată pe zi, per oral.
Contraindicaţii: Sarcină, mame care alăptează şi copii.
Reacţii adverse: Cetirizina are efect redus sau nesemnificativ asuprafuncţiilor psihomotorii,
având o incidenţa scăzută a sedării, similară cuplacebo. Reacţiile adverse raportate la doza
recomandată sunt reduse şiconstau în somnolenţă, cefalee, ameţeală, stare
de agitaţie, uscăciune a gurii şidisconfort gastrointestinal.
Precauţii: Studiile clinice asupra cetirizinei, pentru doze zilnice depână la
25 mg prescrise unor subiecţi sănătoşi nu au relevat efecte asupracapacităţii
de concentrare şi timpului de reacţie. Pacienţii trebuie sfătuiţi să
nudepăşească doza recomandată dacă desfăşoară activitate de conducere
autosau manipulează utilaje.

27
Grupe de risc ridicat: Copii: Cetirizina nu este recomandată la copiisub 12 ani datorită lipsei
studiilor clinice.
Sarcină şi alăptare: Nu există suficiente date cu privire la siguranţaadministrării cetirizinei în
timpul sarcinii. De aceea nu se recomandă lafemeile gravide. Mamele care alăptează sunt de
asemenea sfătuite să nuconsume acest medicament. Persoane în vârsta: O anumită reducere a
dozeipoate fi necesară dacă funcţiile renale sunt alterate.
Deficienţe renale:Frecvenţă administrării şi dozele trebuie adaptate la pacienţii cu probleme
renale.

Piperidine
Bamipina

Forme farmaceutice: Soventol cpr. Film 50 mg, taumidrine

Compoziţie: 1 comprimat conţine 50 mg hidroclorură de bamipina.
Acţiune terapeutică: Soventol este util în tratarea reacţiilor dehipersensibilitate (alergii) şi are o
acţiune liniştitoare asupra pruritului.
Acţiunea sa durează 6-8 ore.
Indicaţii: Soventol este folosit la tratamentul pruritului de diferitecauze, bolilor de piele
pruriginoase (ca de ex.: urticaria), guturaiului de fân,iritaţiilor, şi alte procese alergice ale pielii şi
mucoaselor, ca şi boliiexcursiilor. Prin administrarea de Soventol se poate sprijini tratarea
cuSoventol Gel a tulburărilor pielii, de ex. Înţepături de insecte, arsuri solare,urticarie.
Doze şi mod de administrare: Dacă nu este prescris altfel, dozareapentru copii peste 12 ani şi
adulţi este în general de 1-2 comprimate la nevoiede 3-4 ori pe zi. Comprimatele se înghit
nemestecate cu puţină apă.
Indicaţii deosebite: Soventol poate modifică capacitatea de reacţie înaşa fel, încât poate fi
periclitată circulaţia stradală sau folosirea unei maşini;acesta mai ales în caz de interacţiune cu
alcoolul.
Forma de prezentare: flacoane de 20 comprimate, 50 comprimate.

28
Contraindicaţii: A nu se utiliza în caz de glaucom cu unghi închis şihipertrofie de prostată. Nu
sunt indicate tabletele Soventol la copiii sub 12ani. Gravidele trebuie să consulte medicul
înaintea utilizării Soventolului.
Reacţii adverse: Ca majoritatea antihistaminicelor Soventol poateduce la oboseală.
La pacienţi sensibili sau la dozare prea mare pot apărea ocazional o uşoară uscăciune a gurii,
tulburări de vedere ca şi greutăţi de urinare (mai ales la afecţiuni de prostată). Aceste fenomene
nu sunt de durată şi dispar la scăderea dozei. Reacţii de hipersensibilitate apar rar, după
experienţă de până acum.
Interacţiuni cu alte medicamente: până în prezent nu se cunosc.
Astemizol (generaţia (II)

Forme farmaceutice: Astemisan cpr. 10 mg

Acemiz cpr. 10 mg, susp. Int. 5 mg/ml
Hismanal cpr. 10 mg, sol int. 1 mg/ml
Prezentare farmaceutică: Hismanalul este un antagonist alhistaminei H1, pentru uz oral.
Hismanalul se prezintă sub formă decomprimate fragmentabile, cu sant median. Fiecare
comprimat conţine 10 mgastemizol. Ingredientele inactive ale comprimatelor sunt: lactoză,
amidon deporumb, celuloză microcristalină, amidon de cartof pregelatinizat, polividona,stearat
de magneziu, bioxid de siliciu coloidal anhidru şi lauril sulfat de sodiu.
Indicaţii: Hismanalul este indicat în tratamentul rinitei alergicesezoniere şi perene,
conjunctivitei alergice, urticariei cronice şi a altorafecţiuni de natură alergică.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate cunoscută la astemizol sau laoricare din ingredientele
inactive. Deoarece Hismanalul este metabolizatextensiv de către ficat, administrarea sa este
contraindicată pacienţilor cudisfuncţii hepatice grave. Administrarea concomitentă a oricăruia
dintreurmătoarele medicamente: antifungice de tip azol, destinate administrăriiorale sau
parenterale; antibiotice macrolide (exceptând azitromicina);inhibitori selectivi pentru reabsorbtia
serotoninei; inhibitori ai proteazei HIV;mibefradil; chinina în doze terapeutice, este
contraindicate.(Vezi"Interacţiuni")

29
Precauţii: Doza zilnică recomandată (vezi "Mod de administrare") nutrebuie depăşită. Pacienţii
suferind de afecţiuni care dau naştere uneiprelungiri a intervalului QT pot prezenta prelungirea
acestuia şi/sau o aritmieventriculară în timpul tratamentului cu astemizol. În consecinţă,
estecontraindicată administrarea acestuia pacienţilor cu sindrom QT congenital,pacienţilor trataţi
cu medicamente ce prelungesc intervalul QT (incluzândantiaritmice, terfenadina sau
eritromicina) sau pacienţilor cu hipocalcemienecorijata.
Interacţiuni: Hismanalul nu potenţează efectele alcoolului sau alealtor deprimante ale sistemului
nervos central. Principala cale de metabolizarea astemizolului este prin CYP3A4. Utilizarea
concomitentă a medicamentelor ce inhibă aceste enzime poate duce la concentraţii plasmatice
crescute aleastemizolului, sporind riscul de prelungire a QT. De aceea, este
contraindicatăutilizarea concomitentă a următoarelor medicamente: antifungice de tip
azol,destinate administrării orale sau parenterale; antibiotice macrolide (exceptândazitromicina -
un studiu "în vivo" a arătat că aceasta are un efect neglijabilasupra biodisponibilizarii
astemizolului); inhibitori selectivi pentrureabsorbtia serotoninei (ex. Nefazodona); inhibitori ai
proteazei HIV (ex.Ritonavir şi indinavir - studiile "în vitro" arată că saquinavirul este doar
uninhibitor slab); mibefradil. S-a stabilit că există o interacţiune între dozeterapeutice de chinină
şi astemizol.
Sarcină şi alăptare: La animale, astemizolul nu afectează fertilitateaşi nu este teratogen. La
doze foarte mari (40 mg/kg corp), a fost observatăembriotoxicitate la şobolani, dar nu şi la iepuri.
Un studiu pe o populaţienumeroasă a demonstrat că Hismanalul nu sporeşte riscul apariţiei
anomaliilorla făt. Hismanalul poate fi administrat în timpul sarcinii doar dacă
beneficiileanticipate justifică riscurile potenţiale la care este expus fătul. La câini,astemizolul şi
metaboliţii săi sunt excretaţi în laptele matern în concentraţiifoarte scăzute. Dacă utilizarea
Hismanalului este considerată esenţială, trebuieevaluat raportul beneficiu/risc privind alăptarea.
Efecte asupra capacităţii de conducere auto sau de exploatare a altor maşini:
În doza recomandată, Hismanalul nu afectează capacitatea de a desfăşura activităţi ce solicită
vigilenţa.
Mod de administrare: Adulţi şi copii peste 12 ani: 1 comprimat (10mg)/zi. Copii între 6 şi 12
ani: 1/2 comprimat (5 mg)/zi. Doza zilnicărecomandată nu trebuie depăşită. Comprimatele de
Hismanal nu se indicăcopiilor sub vârsta de 6 ani.
Reacţii adverse: Hismanalul nu produce efecte secundare sedative sauanticolinergice. În cazul
unor tratamente de lungă durată se pot înregistracreşteri ponderale. Au fost semnalate rare cazuri

30
de hipersensibilitate laastemizol: angioedem, bronhospasm, fotosensibilitate, prurit, erupţii
cutanate,reacţii anafilactice. De asemenea, au fost înregistrate şi cazuri izolate deconvulsii,
parestezii benigne, mialgii/artralgii, edeme, tulburări de dispoziţie,insomnii, coşmaruri, creşterea
transaminazelor şi hepatite. În majoritateacazurilor nu s-a putut evidenţia în mod clar o relaţie
cauzală directă cuadministrarea Hismanalului.
Supradozare:
Simptome. Deşi au fost raportate cazuri de supradozare fără efectepatologice, s-au înregistrat şi
cazuri rare de efecte adverse cardiovasculare curisc vital, precum: prelungirea intervalului QT,
torsada vârfului sau altearitmii ventriculare, la pacienţi care au depăşit substanţial dozele de
astemizolprescrise. Rareori însă, torsade ale vârfului (aritmii) s-au înregistrat chiar şi la doze de
numai 20-30 mg/zi (de 2-3 ori mai mari decât cele recomandate). În unele cazuri, aritmiile severe
au fost precedate sau asociate cu unul sau mai multe episoade de sincope. De aceea, apariţia
sincopelor la pacienţii trataţi cu astemizol impune sistarea imediată a tratamentului, evaluare
clinicăcorespunzătoare, inclusiv testare electrocardiografică.
Tratament: În caz de supradozare, se recomandă măsuri suportive:lavaj gastric şi evacuare
gastrică, urmate de administrarea de cărbune activ.
Totodată, se impune monitorizarea EKG a pacientului, pe toată perioadă încare se
înregistrează QT prelungit. Poate fi necesar un tratament adecvat cu antiaritmice, dar se vor evita
preparatele care prelungesc intervalul QT.
Studiile efectuate pe pacienţi cu insuficientă renală sugerează ca dializa nugrăbeşte eliminarea
medicamentului.
Proprietăţi:
Farmacodinamica: Hismanalul este un antihistaminic (antagonist H1)puternic şi cu acţiune de
lungă durată, fără efecte centrale, sedative şianticolinergice. Datorită acţiunii sale prelungite, o
singură administrare/zi estesuficientă pentru a suprima simptomele unei reacţii alergice timp de
24 ore.
Farmacocinetica: Studiile farmaco-cinetice pe om demonstrează căastemizolul este rapid
absorbit, maximul concentraţiei plasmatice fiind atinsîn 1-2 ore. Metabolizarea la primul pasaj
hepatic este extensivă iar distribuţiatisulară este semnificativă. În starea de echilibru ("steady
state"), concentraţiaplasmatică maximă a astemizolului plus metabolitul sau
desmetilastemizolul(considerate împreună ca fiind fracţia farmacologic activă în plasmă) este
înmedie de 3-5 ng/ml. Timpul de înjumătăţire plasmatic pentru faza terminala de eliminare este

31
de 1-2 zile pentru astemizol şi 9-13 zile pentrudesmetilastemizol. Astemizolul este eliminat sub
formă de metaboliţi, înspecial prin bilă. Studiile legării de receptori au arătat că în
dozefarmacologice, astemizolul realizează ocuparea completă a receptorilor H1periferici, fără a
afecta receptorii H1 din creier deoarece substanţa nudepăşeşte uşor bariera hematoencefalică.

Loratadina (generaţia II)

Forme farmaceutice: Claritine comp. 10 mg, sirop 1 mg/ml,

Roletra, Flonidan, Symphoral comp. 10 mg
Compoziţia preparatului 1 capsulă conţine: Loratadină 0,010 g
Excipienţi până la 0,170 g (lactoză, amidon de porumb, talc, stearat demagneziu)
Descrierea preparatului: Descrierea capsulei: capsule operculate deformă cilindrică, cu
capetele emisferice, cu suprafaţa netedă şi lucidă-opac,numărul capsulei 2, corp – roz opac,
capac – verde deschis. Descriereaconţinutului capsulei: pulbere şi granule şi de culoare albă sau
albă cu nuanţăgălbuie, fără miros.
Proprietăţi farmacologice: Loratadina este un antihistaminic cuacţiune periferică de lungă
durată, derivat de piperidină. Atât loratadina, cât şiprincipalul ei metabolit activ,
decarboetoxiloratadina, blochează H1-receptoriihistaminergici periferici.Nici loratadina, nici
decarboetoxiloratadina nudepăşesc bariera hemato-encefalică şi sunt, în doze terapeutice,
aproapecompletamente lipsite de efecte centrale. Are acţiune antialergică,antiexsudativă şi
antipruriginoasă. Scade permeabilitatea capilarelor, înlăturăspasmul musculaturii netede, previne
edemarea ţesuturilor.Dupăadministrarea internă îşi începe acţiunea peste 15-20 minute,
maximum peste30-40 minute şi îşi prelungeşte efectul 24 ore.
Indicaţii terapeutice: Rinită alergică sezonieră şi cronică, dermatozealergice pruriginoase,
urticarie cronică idiopatică, edemul Quinke, reacţiialergice la înţepături de insecte.
Doze şi mod de administrare: Adulţi şi copii peste 12 ani câte 10mg/zi în priză unică. Copii
între 2 şi 12 ani cu masa corporală sub 30 kg – 5mg, peste 30 kg – 10 mg o dată pe zi. Cura de
tratament este de 10-15 zile.

32
Contraindicaţii: Hipersensibilitate la preparat, insuficienţă hepatică,lactaţia.
Reacţii adverse: Cefalee, tulburări digestive (greaţă, vărsături,anorexie, constipaţie, diaree,
flatulenţă), reacţii alergice, uscăciuneamucoaselor, conjunctivită, tulburări vizuale; dismenoree,
menoragii, vaginită,migrenă, vertij, afecţiuni hepatice, icter, hepatită, alopecie,
tahiaritmiisupraventriculare, bronşită, bronhospasm, agitaţie, amnezie, confuzie,depresie,
scăderea libidoului, insomnie, irascibilitate.
Supradozaj: Aritmii cardiace, inclusiv torsades de pointes, somnolenţă, cefalee.
Tratament: vomă indusă sau lavaj gastric, cărbune activat, purgative saline. Loratadina nu are
antidot şi nu se elimină prin hemodializă. La necesitate se pot utiliza antiaritmice şi
monitorozarea EKG.
Atenţionări şi precauţii speciale de utilizare: Sarcina, alăptarea,hipokaliemia. Preparatul are
efecte anticolinergice şi poate provoca uscăciunea căilor respiratorii la astmatici şi bolnavii cu
bronşite cronice. În insuficienţa renală dozele se vor reduce.
Interacţiuni: Ketoconazolul, miconazolul, eritromicina cresc efectele cardiotoxice ale
loratadinei. Aceleaşi preparate şi cimetidina crescconcentraţia plasmatică a loratadinei fără a
modifica acţiunea ei terapeutică.

Terfenadina (generaţia (II)

33
Forme farmaceutice: Histadin cpr.60 mg, sirop 30 mg/5ml
Acţiune terapeutică: Histadin este un nou antihistaminic prinproprietăţile sale chimice şi
farmacologice, este distinct de toate celelalteantihistaminice, astfel încât prin el însuşi este o altă
clasă. Datorită legăriipreferenţiale de receptorii H1-histaminici periferici faţă de cei
centrali,terfenadina îşi exercită acţiunea antihistaminică fără afectarea performanţelorindividului.
Terfenadina nu are efect asupra îndemânării psihomotorii sausenzaţiilor subiective. Efectul
antihistaminic al Histadin durează cel puţin 12ore după administrarea orală.
Indicaţii: Histadin este folosit în tratamentul simptomelor multor afecţiuni alergice: rinite
alergice; febra fânului; afecţiuni dermatologice alergice - urticarie, prurigo, muşcături sau
înţepături de insecte, edem angioneurotic, dermatite atopice sau eczeme; prevenirea şi
tratamentul reacţiilor alergice la transfuzia de sânge sau a reacţiilor la substanţele de contrast
parenterale utilizate în radiologie.
Mod de administrare: Adulţi şi copii peste 12 ani: 1 tabletă de douăori/zi sau două linguriţe de
două ori/zi; copii între 6-12 ani: o linguriţă dedouă ori/zi; copii sub 5 ani: o jumătate de linguriţă
de două ori/zi.
Reacţii adverse: Histadin nu prezintă efecte secundare asupra SNC.
Alte efecte secundare sunt rare. Se citează: cefalee, creşterea apetitului,discrete tulburări gastro-
intestinale.

Etanolamine

Clemastina (generaţia I)

34
Forme farmaceutice : Tavegyl cpr. 1 mg, fiole 2mg/2ml
Clemastin cpr. 1mg
Particularităţi farmacologice Clemastin: Blochează receptorii H1-histaminergici. Are acţiune
antihistaminică, antipruriginoasă şiantiexsudativă, reduce permeabilitatea capilarelor pentru o
perioadă de pânăla 12 ore. Manifestă efect anticolinergic şi hipnotic.
Indicaţii Clemastin: Rinita alergică şi vasomotorie, polenozele,pruritul, urticaria, dermatozele
alergice, eritemul medicamentos, dermatită decontact, neurodermită, edemul angioneurotic
(Quinke), reacţiile anafilactice,profilaxia răului de mişcare, medicaţia preanestezică. Profilaxia
reacţiiloralergice în cercetările cu substanţe radiocontraste.
Utilizare terapeutică Clemastin: Adulţi câte 1 mg de 2 ori pe zi(dimineaţa şi seara) sau 2 mg
s.c. sau i.m. În cazuri grave doza poate fi mărităpână la 3-4 mg/zi. În scopuri profilactice se
administrează 2 mg imediatînainte de intervenţia care poate fi asociată de reacţii alergice
(medicamente,substanţe radioopace). Copii 6-12 ani câte 0,5 mg dimineaţa şi seara.
Pentrucreşterea poftei de mâncare câte 1 mg de 3 ori pe zi în timpul meselor. Ca antimigrenos 4
mg în debutul crizei, apoi câte 1 mg de 4-6 ori pe zi.
Supradozare Clemastin: Uscăciunea gurii, inhibiţie respiratorie,aritmii cardiace, depresia SNC,
înroşirea feţei, hipotensiune arterială. La copii excitaţie, convulsii.
Tratament: Spălătură gastrică, laxative osmotice, vasopresoare (însă nu adrenalină!), lichide
i.v.,oxigen. Analepticele sunt excluse (riscul convulsiilor).
Efecte adverse Clemastin: Oboseală, somnolenţă, cefalee, ameţeli.Tulburări gastrointestinale,
uscăciunea gurii, tremor.
Contraindicaţii Clemastin: Sarcina (se administrează numai în cazuri excepţionale).
Interacţiuni: Creşte efectul inhibitorilor SNC, alcoolului,anticolinergicelor, inhibitorilor de
MAO.
Precauţii: În glaucom, ulcerul peptic stenozant, hipertrofia de prostate se va administra cu
precauţie. La vârstnici provoacă ameţeli, hipotensiunearterială şi sedare. Conducerea vehiculelor
şi lucrul care cere vigilenţă(preparatul se va administra în doza tolerată bine). Consumul
băuturiloralcoolice este contraindicat pe toată perioada tratamentului.

Clorfenoxamina (generaţia I)

35
Forme farmaceutice : Clorfenoxamina dj. 20 mg, Systral
Indicaţii: Astm bronşic, febra de fân, migrene şi cefalee cu substratalergic gastroenteropatii de
natură alergică, boala serului, şoc anafilactic,edem Quincke, dermatoze alergice (urticarie,
eczeme etc.), prurit de diferitecauze, disgravidie, boala de radiaţii, accidente posthemo-
transfuzionale,hipersensibilitatea medicamentoasă, înţepături de insecte, degerături,insolaţie.
Hiperexcitabilitate nervoasă, iritabilitate.
Contraindicaţii: Se administrează cu prudenţă la conducătorii auto şila persoanele care exercită
alte profesii ce necesită o perfectă coordonareneuromotorie.
Posologie şi mod de administrare: În principiu, tratamentul trebuiestrict individualizat. Se
recomandă ca titlu de orientare:
Adulţi: 1-2 drajeuri de 2-3 ori pe zi.
Copii: Sub 2 ani 1/4 din doza adultului.
2-5 ani 1/3 din doza adultului.
5-10 ani 1/2 din doza adultului.
Acţiune farmacoterapeutica: Preparatul are două acţiuni principale:antihistaminică şi
anticolinergica. În plus are efecte anestezice locale şi sedative (efectul sedativ poate fi
neutralizat, la nevoie, prin administrare decafeină sau teofilina).

Etilendiamine

Cloropiramina (generaţia I)
Forme farmaceutice : Nilfan dj. 25 mg.
Compoziţie: Drajeuri conţinând clorhidrat de cloropiramina 25 mg.
Acţiune farmacoterapeutica: Produsul este un medicament cu efecteantihistaminice. Cu doze
mici s-au obţinut efecte pozitive antihistaminice, câtşi prevenirea şi atenuarea fenomenelor de

36
şoc anafilactic. Produsul nuinfluenţează hipersecreţia gastrică determinată de histamină. Faţă de
altenumeroase medicamente cu efecte antihistaminice, Nilfanul prezintă avantajulunei toleranţe
generale bune, prin lipsa efectului hipnotic, sau al altorsimptome secundare, iar dacă ele sunt
totuşi prezente la unele persoane, suntde intensitate mică şi lipsită de importantă.
Indicaţii: Manifestări alergice: coriza alergică, conjunctivita alergică,dermatoze alergice (prurit,
eczeme, urticarie, neurodermite). Astm bronşic,edem Quincke, boala serului, migrenă de origine
alergică, şoc anafilactic(preventiv şi curativ). Înţepături de insecte, prurit anal sau vulvar.
Hiperemiagravidelor. Rău de mare şi altitudine.
Contraindicaţii: Sensibilitate la preparat.
Reacţii adverse: Apar foarte rar, în general. Ameţeală, somnolenţăcare apare la unele persoane,
poate fi înlăturată prin reducerea dozelor.
Mod de administrare: Dozarea este individuală, mergându-se prin tatonare.
Adulţi: Se recomandă să se înceapă cu 1 drajeu de 3 ori pe zi. Drajeurile se administrează cu
puţină apă, fără a fi zdrobite în gură, după mesele principale.
Copii: Se va reduce doza adultului în raport cu vârsta şi greutatea corporală.

Fenotiazine

Prometazina (generaţia I)

37
Forme farmaceutice: Romergan sirop 0,1%, dj. 25 mg
Indicaţii: Urticarie, edem angioneurotic, rinite alergice, boala seruluietc. (îndeosebi când este
utilă sedarea); prurit, înţepături de insecte, reacţiitransfuzionale; pregătirea anesteziei generale şi
a intervenţiilor chirurgicale,voma de cauze diverse, insomnie.
Contraindicaţii: Intoxicaţii acute cu deprimante centrale; prudenţă la hepatici, cardiaci şi în
glaucom (mai ales cu unghi închis); prudenţă sau seevită în primul trimestru de sarcină. Nu se
foloseşte ca tratament ambulator laşoferi, dispeceri etc. Se vor evita băuturile alcoolice, prudenţă
când seasociază cu hipnotice sau opioide (potenţarea efectului deprimat central – sereduc dozele
la 1/2), antihipertensive (risc de hipotensiune), anticolinergice(efecte nedorite atropinice
marcate); prometazina diminuează efectulantihipertensiv al guanetidinei şi eficacitatea
antiparkinsonienelordopaminergice - levodopa, bromocriptina, amantadina (nu se asociază).
Reacţii adverse: Sedare şi somnolenţă (care pot fi supărătoare),agitaţie, confuzie (mai rar),
uscăciunea gurii, tulburări de vedere, ameţeli;rareori erupţii cutanate, fotosensibilizare; icterul
colestatic şi agranulocitozăsunt excepţionale.
Compoziţie: sirop aromatizat pentru copii contind prometazina maleat124 mg şi acid ascorbic
500 mg/100 g
Acţiune: Prometazina este un derivat de fenotiazina cu efect antihistaminic (blocant H1) de
lungă durată (8-12 ore); are proprietăţineuroleptice de intensitate moderată - este sedativ,
hipotermizant, antivomitivşi antitusiv, potenţează acţiunea anestezicelor generale, hipnoticelor
şianalgezicelor, este slab anticolinergic, antiadrenalinic, antiserotoninic şianestezic local. Siropul
conţine şi acid ascorbic, vitamina folosită camedicaţie adjuvantă în afecţiunile alergice.
Administrare: Adulţi: oral 1 drajeu (30 mg) de 2-3 ori/zi; în urgenţese injectează intramuscular
profund 1/2-2 fiole (25-100 mg); copii: 1-5 ani,1/2-1 linguriţă sirop de 1- 2 ori/zi; 5-10 ani, 1-2
linguriţe sirop sau 1/2-1 drajeu de 1-2 ori/zi.

Alimemazina

38
Forme farmaceutice: Theralene 5 mg
Proprietăţi farmaceutice: După administrarea orală, acţiunea se instalează la 15-20 minute,
durata este 6-8 ore. Eliminare urinară sub formă de metaboliţi 70-80%.
Proprietăţi farmacodinamice: Antihistaminic pe receptorii H1centrali şi periferici, antitusiv,
antiserotonic, sedativ, antiemetic şi slabanticolinergic.
Indicaţii: Antialergic: rinite, conjunctivite, urticarii, insomnie,antitusiv, adjuvant în afecţiuni
dermatologice pruriginoase.
Reacţii adverse: Somnolenţă, efect de tip atropic, alergii rareorimanifestări extrapiramidale,
agranulocitoză, manifestări de excitaţie la copiisau bătrâni.
Contraindicaţii: Sarcină, alăptare, conducători auto, asociere cudeprimante centrale (alcool,
hipnotice), de evitat la copii sub un an.
Administrare: Adulţi: oral 5-40mg/zi, în mai multe prize.
Copii: în general 0,5-1 mg/kg corp/zi divizat în mai multe prize.

CAPITOLUL V. ANTIHISTAMINICELE H2

V.1. Generalități

Antihistaminicele H2 sunt compuși de sinteză care blochează receptoriihistaminici H2.

Se mai numesc blocanți H2 și împiedică efecteleexcitosecretorii gastrice ale histaminei, fiind

39
indicate pentru tratamentul boliiulceroase. Antihistaminicele H2 sunt medicamente apãrute
ulterior AH1.
Selectivitatea blocãrii receptorilor H2 este remarcabilã (în comparație cuselectivitatea
AH1). Acțiunea farmacologică cea mai importantă constă îninhibiția secreției gastrice acide.
Eficacitatea deosebitã și siguranța în utilizare au impus AH2 camedicamente de prim
rang în patologia stãrilor însoțite de hipersecrețiegastricã. Indicate la milioane de pacienți cu
boalã ulceroasã, cimetidina siranitidina, cele mai prescrise AH2, au ocupat ani la rând topul celor
mai (bine)vândute medicamente pe piata mondialã a medicamentului.

V.2. Baze farmacocinetice

Se absorb bine in intestin, fiind eficace dupa administrarea orala, iarconcentrația în

plasmă care determină dispariția simptomelor se realizeazăintre o jumătate de oră și două ore de
la ingestie. Vârful concentrațieiplasmatice este la trei ore după ingestie, iar durata de acțiune este
intre 3 oreși 24 ore.
Cãi de administrare: Calea de administrare oralã este, de departe cea mai utilizatã. La nevoie se
pot administra i.m. sau i.v. (existã și forme farmaceutice parenterale).
Absorbția : E rapidã dupã administrare internã. Antiacidele pot reduce absorbtia AH2
(cimetidinã). Metabolizare importantã la nivel hepatic (redusã în cazul nizatidinei).
Cimetidina inhibã sistemul enzimatic al citocromului P-450, celelalte AH au efect redus
sau nul asupra acestuia.
Eliminare: Preponderent pe cale renalã prin ultrafiltrare si secretietubularã. Intrã în competiție
pentru transportul tubular cu creatinina (îi creștevalorile serice) și cu unele medicamente bazice
(teofilinã, procainamidã).
Parametri farmacocinetici : Biodisponibilitate redusã dupãadministrare oralã datoritã
primului pasaj hepatic (cu exceptia nizatidinei).

V.3. Baze farmacodinamice (Acțiuni)

Acțiune antihistaminica H2 (antisecretor gastric) prin împiedicareafixării histaminei pe

receptorii H2, astfel inhibă efectul excitosecretor gastrical histaminei. Compușii chimici inițiali,
conțin în moleculã ,ca și histamina,imidazol. Imidazolul poate fi înlocuit de alți heteroclicli, fãrã
40
alterareaproprietãților blocante H2. Catena lateralã nu impune rigori structurale deosebite pentru
mentinerea efectelor AH2.

V.4. Baze farmacotoxicologice (Reacții adverse)

Fiind printre cele mai tilizate medicamente (pe milioane de pacienți),AH2 sunt printre
cele mai bine monitorizate medicamente în planul farmacovigilenței.
Reacțiile adverse: sunt rare, de obicei lipsite de gravitate, necesitã foarte rar reducerea dozelor
sau întreruperea tratamentului, dispar la oprirea administrãrii medicamentelor. Efectele adverse
apar ca și o consecințã a :
- reactiilor de hipersensibilizare;
- efectelor de tip blocant pe receptorii H2( cele generate dehiposecretia gastricã, efectele
cardiovasculare);
- efectelor endocrine;
- interacțiunilor medicamentoase.

V.5. Farmacoterapie (Indicații)

Se administrează ca monodoză seara înainte de culcare, iar doza de atacînlatură durerea și

grabește vindecarea leziunii, doza de întreținere previnerecidivele. Dozele trebuie potrivite în
așa fel încât să nu se producăaclorhidrie, ceea ce ar permite dezvoltarea florei bacteriene
(Helicobacterpylori, Campilobacter pylori) și formarea de nitrozamine cu potential cancerigen.
1. Indicația majoră este ulcerul gastro-duodenal numai după confirmareacaracterului benign
(examen radiologic și endoscopic). Se verificăbenignitatea înainte și după tratament.
2. În ulcerul activ gastric se administrează în doză de atac 6-8 săptămâni(300 mg ranitidina) și
doza de întreținere 4 săptămâni (150 mgranitidina)
3. În ulcerul duodenal – mono-doză seara – doză de atac 4 săptămâni (300mg ranitidina) și doza
de întreținere 2 săptămâni (150 mg ranitidina)
4. În hemoragiile prin ulcer gastric
5. În esofagita de reflux – mono doza seara 8 săptămâni 800 mg.
Tratamentul cu cimetidina determină repede o scădere a simptomatologiei labolnavii cu
ulcer duodenal activ și grabește vindecarea, având o eficacitatemai mică în ulcerul gastric. În

41
ulcerul duodenal are rol important și înprevenirea recăderilor iar în ulcerul gastric micșorează
frecvențacomplicațiilor hemoragice. Sub tratamentul cu cimetidina se produce ocreștere a
gastrinemiei, probabil secundar reducerii activității secretorii.

V.6. Farmacoepidemiologie (Contraindicații)

Trebuie folosit cu grijă la bolnavii cu insuficiență hepatică sau renalăsau la cei în vârstă.
Antihistaminicele H2 au riscul toxicității cumulative –dozele la bolnavii renali nu trebuie să
depășească 400 mg /zi, la hepatici600 mg/zi, iar la vârstnici dozele trebuie să fie mai mici.

V.7. Interacțiuni medicamentoase

Sunt mai frecvente în cazul cimetidinei.

1. În etapa de absorbție:
- AH2 reduc absorbția medicamentelor cu pKa mic (3-4)ce se absorb în mediu acid
(ketoconazol);
- Biodisponibilitatea ar fi redusã de antiacide(chestionabil), M-colinolitice, dar chiar și de
prokinetice (metoclopramida).
2. În etapa de biotransformare:
- Cimetidina interfereazã cu sistemul oxidazelor mixtedependente de citocromul P 450, inhibând
metabolizarea și crescând risculde toxicitate pentru medicamentele metabolizate la acest nivel.
- Manifestarea ca efect advers, are relevanță clinică maiales în caz de tratament asociat al
cimetidinei cu medicamente cu indiceterapeutic mic:
- anticoagulante orale;
- antiaritmice (lidocainã, procainamidã);
- anticonvulsivante ( fenitoinã, carbamazepinã);
- beta -adrenolitice;
- teofilinã.
Contrar unor surse bibliografice mai vechi se pare cã AH2 nuinterfereazã cu
biotransformarea etanolului.
3. În etapa de eliminare, toate AH2 reduc transportul tubular (șiexcreția) medicamentelor bazice
(teofilina, procainamidã).

42
V.8.Clasificarea antihistaminicelor H2

Principalele clase chimice de AH2:

I. Derivati de imidazol:
1. Cimetidina
2. Etintidina
3. Oxmetidina
II. Derivati de furan:
1. Ranitidina
2. Niperotidina
3. Ramixotidina
4. Donetidina
5. Lupitidina
III. Derivati de tiezol:
1. Nizatidina.
2. Famotidina.
3. Tiotidina.
4. Tuvatidina
IV. Derivati de oxazol:
1. CRC 1970
V. Piperidinometilfenoxipropilamide
1. Roxatidina
2.Aceroxatidina.
3. Loxtidina.
4. Lanitidina.
Dintre acestea AH2, cimetidina, ranitidina, famotidina, nizatidina suntlarg utilizate în
lumea întreagã. Mai nou apãrutã în arsenalul terapeutic esteroxatidina.

CIMETIDINA

43
Sinonime: Cimetidin, Histodil, Tagamet, Altramet, Cimesan
Prezentare farmaceutică: Comprimate conținînd cimetidina 200mg;
fiole a 2 ml soluție injectabilă conținînd 200mg cimetidina
Acțiune terapeutică Inhibitor al secreției gastrice de acid clohidric șipepsină, cu acțiune
intensă, efectul este datorită blocării receptorilor H2 .
Indicații: Cimetidina este indicată în tratamentul afecțiunilor carenecesită în special o reducere a
secrețiilor de acid gastric, eroziuni esofagiene,gastrice sau duodenale, prevenirea hemoragiilor
digestive înalte la bolnavii cumare risc,sindromul zollinger-ellison.
Mod de administrare:
Adulți : Cimetidina poate fi administrată pe cale orală, prin injecțiiintravenoase lente sau prin
perfuzii intravenoase lente, doza zilnică pe caleorală sau parenterală este de 2g. Pe cale orală
pentru tratamentul ulceruluiduodenal gastric benign, peptic, post-chirurgical medicamentos,
ulcerrecidivant, doza obisnuită pe zi este de 0,8-1g
Copii: Doza este de 13-30mg/kg/în 24 ore administrată în patru prize pecale orală sau
intravenoasă
Reacții adverse: Uneori diaree, greață,vomă, cefalee,constipație, uscaciuneagurii, dureri
muscular, la bătrani, la renali și la hepatici pot apărea tulburarinervoase centale, somnolență,
letargie, instabilitate, agitație,convulsie,halucinații, foarte rar hepatită, nefrită interstițiala,
pancreatită.
Contraindicații: Hipersensibilitate la cimetidină sau la oricare dinexcipienţii
medicamentului.Hipersensibilitate la alţi antagonişti ai receptorilor H -histaminergici.

RANITIDINA

44
Sinonime: Ranitidine, Ranisan, Ranital, Gertocalm, Ulcoran, Ulcoranforte, Zantac
Prezentare farmaceutică: Comprimate conținând ranitidină 150 mgsau 300 mg
Acțiune terapeutică: Inhibă secreția gastrică acidă prin blocareareceptorilor H2 – histoinergici
Indicații: Ulcer gastro-duodenal activ, ulcer gastric și ulcer duodenal,profilaxia recăderilor în
ulcer duodenal, esofagita de reflux,sindrom Zollinger-Ellison
Mod de administrare: Tratamentul se individualizeaza în concordanțăcu afecțiunea și gradul de
severitate al acesteia: ulcer gastric, duodenal,postoperator: 150 mg de 2 ori pe zi, dimineața și
seara, independent de mese,sau 300 mg seara la culcare, timp de 4 săptămâni. Dacă este
nevoietratamentul se repetă. În caz de recădere doza de întreținere este de 150 mg,seara la
culcare (durata de administrare nelimitată); esofagita de reflux: 150mg de 2 ori pe zi, timp de 8
săptămâni; sindromul Zollinger-Ellison: dozainițială este de 150 mg de 3 ori pe zi; aceasta poate
fi crescută dacă estenevoie la 900 mg pe zi sau la 4-6 g pe zi; profilaxia reziduală a
ulceruluiduodenal și gastric și în prevenirea aspirării acidului: 150 mg ca doză unică;copii peste
10 ani: numai dacă este strict necesar și numai pentru perioadescurte: 2 mg/kg corp de 2 ori pe
zi; doza maximă: 150 mg de 2 ori pe zi.
Farmacocinetica: Clorhidratul de ranitidina din comprimate este rapid șiaproape complet
absorbit din tractul gastrointestinal, absorbție ce nu pare a fisemnificativ influențată de alimente
si antiacide. Concentrația plasmaticămaximă (C max) se atinge dupa 1-2 ore de la administrare și
50% din dozaadministrată este biodisponibilă
Reacții adverse: În general este bine tolerat,rareori pozitivitateatrecătoare a unor probe hepatice,
reacții alergice,hipotensiune, amețeli, cefalee.
Contraindicații: Alergie la ranitidină: este necesară excludereaposibilității cancerului gastric.

45
 FAMOTIFINA

Sinonime: Famotidine, famodin, Famosan, Famodor,Famogast,Gastrosidin, Quamantel

Prezentare farmaceutică: Comprimate conținând famotidină 20 mgsau 40 mg
Acțiune terapeutică: Famotidina reduce secreţia gastrică bazală şistimulată prin antagonizarea
receptorilor H2 ai celulelor parietale din mucoasagastrică.
Absorbţia ei nu este afectată de administrarea concomitentă de hrană sau deproduse
antiacide. După administrarea orală, efectul apare într-o oră şidurează 10-12 ore.
Indicații: Ulcer gastric şi duodenal, reflux gastroesofagian şi alte stăride hipersecreţie
(sindromul Zoliinger-Ellison).
Prevenirea ulcerului recidivant, prevenirea aspiraţiei de acid gastric înanestezia generală
(sindromul Mendelsson).
Mod de administrare: În ulcerul gastroduodenal o singură doză pe zila culcare de 40 mg, sau de
2 ori pe zi câte 20 mg dimineaţa şi seara. Duratatratamentului este de 4-8 săptămâni. Prevenirea
recidivelor se realizează cu osingură doză de 20 mg pe zi îainte de culcare. În refluxul gastro-
esofagian seadministrează 20 mg de două ori pe zi (dimineaţa şi seara timp de 6săptămâni). Dacă
esofagită persistă se vor administra de două ori pe zi câte20-40 mg, timp de 12 săptămâni, în
sindromul Zollinger-Ellisonadministrarea se va individualiza în funcţie de pacient. În mod
normal dozainiţială este de 20 mg, la fiecare 6 ore. Administrarea se va continua atâtatimp cât
starea clinică o cere. În anestezia generală, pentru prevenireaaspiraţiei de acid gastric, se vor
administra 40 mg în seara premergătoareintervenţiei chirurgicale sau în dimineaţa operaţiei.
Reacții adverse: În general bine suportat,în cazuri rare potapare: cefalee, hipertermie, oboseală,
diaree sau constipaţie, reacţii alergice,aritmii, icter colestatic, creşterea transaminazelor serice,
anorexie, vomă,greaţă, uscăciunea gurii. În situatii foarte rare pot apare
agranulocitoză,pancitopenie, leucopenie, trombocitopenie, dureri musculare, dureriarticulare,
46
tulburări psihice tranzitorii, bronhospasm, alopecie, acnee, prurit,piele uscată, tulburări ale
gustului.
Contraindicații: Hipersensibilitate la substanţa activă, sarcină,alăptare. Este contraindicată la
copii, din cauza lipsei de experienţă clinică în domeniu.

Roxatidina
Sinonime: Roxatidine, Roxane
Prezentare farmaceutica: Capsule gelatinoase conținând 75 mg și 150mg roxatidină
Acțiune terapeutică: Antagonist al receptorilor H2 ai histaminei;inhibă semnificativ secreția
gastrică.
Indicații: Ulcer gastric sau duodenal, gastrită hiperacidă, esofagită de reflux
Mod de administrare: În general o capsulă de 75 mg de 2 ori pe zi,dimineața și seara sau o
capsulă de 150 mg seara.

CAPITOLUL VI. CONCLUZII

Histamina este un mediator sintetizat, stocat şi eliberat în organism,implicat în procese

fiziologice şi patologice de la nivel central şi periferic. Efectele histaminei se desfăşoară prin
intermediul receptorilor specificihistaminergici H1, H2, H3, H4, receptori cuplaţi cu proteina G.
S-au făcut noi descoperiri în mecanismul de acţiune al histaminei pe receptorii H1 şiH2, iar rolul
47
receptorilor presinaptici în transmisia nervoasă şi mai recentdescrişii receptori H1, implicate în
reglarea funcţiei imune, sunt îndelungstudiaţi.
Antihistaminicele descrise până în prezent ca antagonişti competitivi pereceptorii
histaminergici, sunt astăzi considerate agonişti inverşi, careleagă şi stabilizează conformaţia
inactivă a receptorilor, deplasândechilibrul spre starea inactivă a acestora.
Antihistaminicele au fost studiate în ultimul timp pentru efectele lorantialergice-
antiinflamatoare. Aceste efecte pot fi receptor-dependente(expresia proteinelor de adeziune,
migrarea celulelor inflamatoare,activitate antibradikininica) sau receptor-independente
(inhibareadegranulării mastocitelor şi inhibarea eliberării de histamine din bazofile,inhibarea
activităţii celulelor inflamatoare).
Sfera afecţiunilor ce pot fi tratate sau ameliorate cu antihistaminice H1 estefoarte largă. Ele
sunt folosite cu succes în rinita şi conjunctivită alergică(mai ales cele de generaţia a II-a), pentru
răceală şi gripă asociate cu alţicompuşi, în astmul alergic, unde rolul lor este mai mult
profilactic,reducând evoluţia spre criză de astm. Urticaria acută şi cronică, anafilaxia,dermatitele
atopice sunt alte afecţiuni în care se folosesc cu rezultate maimult sau mai puţin evidenţe
antihistaminicele H1.
Indicaţiile lor nu sunt legate numai de efectele lor antialergiceantiinflamatoare,ele putând fi
folosite şi pentru efectele sedative,antivomitive, etc.
Farmacotoxicologia acestor compuşi se concentrează pe două aspecte:efectul sedativ,
marcat la antihistaminice H1 ale generaţiei I, care impuneanumite limite în utilizare şi efectul
cardiotoxic care poate genera aritmiigrave, chiar fatale.
Noi antihistaminice sunt sintetizate continuu, cele mai multe pe baza celor existente.
Acestea includ noi metaboliţi activi, enantiomeri activi şi alţi agenţi interesanţi cu proprietăţi
combinate, ca de exemplu afinitateantihistaminică H1/H2, etc
Nici unul din antihistaminicele de generaţia a II-a nu pare a avea proprietăţi net
superioare celorlalte care să-l poată desemna în generaţia aIII-a sau o nouă generatie.

48
BIBLIOGRAFIE

49
1. Buzoianu Anca-Dana – “Farmacologie” vol. 2, Ed. MedicalăUniversitatea- “Iuliu Hateganu”,
Cluj-Napoca 2006, pag. 279-282.
2. Cristea Aurelia Nicoleta- “Tratat de farmacologie”, Ediţia I-Ed.Medicală” 2005, pag. 639-659.
3. Cristea Aurelia- “Farmacologie generală”, Ed. Didactică şi Pedagogică,Bucureşti 1998, pag.
348-351.
4. Coman O.A.- “Interacţiuni medicamentoase”, Ed. Medicală Bucureşti1998, pag. 77-80.
5. Dobrescu D. – “Farmacoterapie practică:, vol II, Ed. MedicalăBucureşti 1989, pag. 105-120.
6. 2, Dekker Bew-York, 2002, pag. 179-200.
7. K. Frank Austen- “Boli ale hipersensibilităţii de tip imediat” înHarrison-Principiile medicinei
interne, ediţia 14 în limba română,Teora, 2003, 2047-2056.
8. Manolescu E. – “Farmacologie” – Ed. Didactică şi PedagogicăBucureşti, pag. 149-154.
9. Memomed 2009. Ed. Minesan, Bucureşti, 2009.
10. Popescu F.D.- “Antihistaminicele în alergologie”, Ed. Universitară“Carol Davila” Bucureşti
2003, pag. 5-199.
11. Stroescu Valentin – “Farmacologie”, Ed. ALL Medicinalis- Bucureşti1993, pag. 120-125.
12. Stroescu Valentin – “Bazele farmacologice ale practicii medicale”, Ed.Medicală Bucureşti
1998, pag.99-101.
13. Stroescu Valentin – “Baze farmacologice ale practicii medicale”, Ed.Med. Craiova 1955,
pag. 761-768.

50