Argument

În perioada interbelică, romanul a devenit o formă literară matură în literatura română, după un proces
de dezvoltare de aproximativ șase decenii, în care s-au configurat speciile și s-au sincronizat cu
modelele europene ale vremii. Două momente semnificative marchează această evoluție, la începutul
fiecărui deceniu: contribuția lui Liviu Rebreanu în 1920 și 1922, cu primele sale capodopere ("Ion" și
"Pădurea spânzuraților"), și a lui Camil Petrescu în 1930 și 1933, cu două capodopere ("Ultima noapte
de dragoste, întâia noapte de război" și "Patul lui Procust"). Evoluția romanului în această perioadă a
fost rapidă și spectaculoasă, deoarece modelele au suferit metamorfoze și interferențe, diversificându-
se în multiple direcții (romanul al experienței, romanul istoric, romanul fantastic.

În perioada interbelică, romanul a devenit o formă literară matură în literatura română, după un proces
de dezvoltare de aproximativ șase decenii, în care s-au configurat speciile și s-au sincronizat cu
modelele europene ale vremii. Două momente semnificative marchează această evoluție, la începutul
fiecărui deceniu: contribuția lui Liviu Rebreanu în 1920 și 1922, cu primele sale capodopere ("Ion" și
"Pădurea spânzuraților"), și a lui Camil Petrescu în 1930 și 1933, cu două capodopere ("Ultima noapte
de dragoste, întâia noapte de război" și "Patul lui Procust").

Evoluția romanului în această perioadă a fost rapidă și spectaculoasă, deoarece modelele au suferit
metamorfoze și interferențe, diversificându-se în multiple direcții (romanul al experienței, romanul
istoric, romanul fantastic) și ajungând la formule inovatoare precum metaromanul (cum ar fi "Patul lui
Procust" și "Maitreyi" de Mircea Eliade).

Emanciparea prozei interbelice nu s-a produs doar la nivel tematic, prin inspirația citadină, ci mai ales
la nivelul viziunii, prin relativizarea perspectivelor narative și prin modificarea tipului de compoziție,
cum ar fi utilizarea jurnalului ca formulă literară, generând astfel un nou tip de literatură, numită
literatura autenticității. Apare astfel o varietate de tehnici narative adecvate, cum ar fi analiza și
introspecția, favorizate de monologul interior, opuse narațiunii tradiționale, obiective. perioada
interbelică, romanul a devenit un gen literar veritabil, care a dominat viața literară în toate aspectele
sale: scriitori, public, dezbateri în presa vremii. Nu doar prozatorii (Mihail Sadoveanu, Liviu
Rebreanu, Camil Petrescu), ci și poeții (Ion Minulescu, Tudor Arghezi), dramaturgii (Victor Ion Popa,
Mihail Sebastian), chiar și criticii literari (Garabet Ibraileanu, Eugen Lovinescu, George Călinescu) au
publicat romane. Romanul românesc interbelic poate fi redus la un model complementar: romanul
tradițional versus romanul modern, obiectiv versus subiectiv, romanul de creație versus romanul de
analiză (în termenii lui Garabet Ibraileanu), doric versus ionic (în termenii lui Nicolae Manolescu).

1
 Ioan Slavici
Ioan Slavici (n. 18 ianuarie 1848, Șiria, Imperiul Austriac d. 17
august 1925, Panciu, Putna, România) a fost
un scriitor, jurnalist și pedagog român, membru corespondent
(din 1882) al Academiei Române.

Opera literară a lui Ioan Slavici este influențată de viața satului

ardelean. Scriitorul a fost considerat de criticul George Călinescu un
„instrument de observație excelent” al mediului rural, oferind în
nuvelele sale poporale și în studiile sale o
frescă( Compoziţie literară de dimensiuni mari,
care înfăţişează tabloul de ansamblu al unei epoci, al unei societăţii) a
moravurilor, a comportamentului oamenilor în funcție de stratificarea
lor socială, în cele mai mici detalii ale ținutei, îmbrăcăminții, vorbirii și gesturilor.

Specific literar

Realism popular. Slavici militează pentru formarea unei culturi întemeiate pe valorile vieții populare.
Satului transilvănean (diferit de cel moldovenesc sau muntenesc) e altfel decât în proza lui Rebreanu
de mai târziu (când Ion o seduce viclean pe Ana), nemaivorbind de Marin Preda la care curtarea e cu
ceartă, bătaie sau răzbunare. Paginile etnografice ale lui Slavici sunt idilice. Lumea lui este una
cuminte, ordonată, cinstită, flăcăii sunt harnici, fetele frumoase. (N. Manolescu). Realist este și prin
stilul său sobru, meticulos, detaliat.

Analiză psihologică. Prin publicarea nuvelei „Moara cu noroc” devine scriitorul care introduce analiza
psihologică în literatura română. Astfel eroii sunt înfățișați în zbuciumul lor lăuntric nu numai în
manifestările lor exterioare precum în proza precedentă. Dialogurile și monologurile interioare devin
reflexe ale intimității omului, dezvăluindu-i gândurile, având o mare putere de caracterizare psihică.

Moralitatea artei. Slavici vede arta (estetica) strâns legată de morală (etică). Deci frumosul din creația
literară nu se poate separa de bine, iubire și adevăr, echilibru, cumpătare. Astfel operele sale devin
adevărate lecții de viață în care binele este răsplătit iar răul pedepsit (ex: Ghiță, Persida etc.).

Opere

Povești: Zâna Zorilor, Ileana cea șireată, Doi feți cu stea în frunte;

2
Nuvele: Moara cu Noroc, Popa Tanda, Budulea Taichii, Gura Satului, Pădureanca;

Romane: Mara, Cel din urmă armaș, Din bătrâni;

Teatru: Fata de birău, Bogdan-Vodă;

Memorii: Închisorile mele, Amintiri, Lumea prin care am trecut;

Roman realist-tradițional
Specie a genului epic in proza de întindere mare, cu o acțiune complicata, desfașurată pe mai multe
planuri, cu personaje numeroase: principale, secundare, episodice, caracterizate prin modalitați de
caracterizare; modurile de expunere folosite sunt narațiunea, descrierea, dialogul, monologul.

Fac obiectul a ceea ce am putea numi un contract implicit cu cititorul: ceea ce se spune este adevărat
și, totuși, este o operă ficțională și totul e inventat. Iată un aspect care poate să pară paradoxal, dar
care cuprinde esența romanului realist: ceea ce citesc s-ar fi putut întâmpla. Acest lucru permite o
identificare foarte puternică a lectorului cu personajul principal, pentru puținii care își regăsesc
propriile emoții. Din acest considerent romanul realist este foarte precis în ceea ce privește termenii,
contextul istoric și social, descrierile și portretele care servesc chiar la inserția istoricului prin
metaforă.

Trăsaturii ale romanului realist

 reprezentarea veridică a realităţii contemporane scriitorului, a societăţii sub determinismul
social-economic (teme: banul, moştenirea, zestrea, parvenirea etc); „iluziavieţii";
verosimilitatea;
 obiectivitatea; lipsa de idealizare a realităţilor sociale, a vieţii de familie etc. (relaţiile dintre
individ şi mediu);
 observaţie socială şi psihologică; analiza psihologică şi sociologică;

 tipizarea, ca mijloc de generalizare a fenomenelor vieţii într-o formă concretă;

 personaje tipice (pentru o categorie socială) în situaţii tipice; „specii sociale";

3
  complexitatea personajului; surprinderea lui în transformare (în relaţie cu
mediul);individualizarea personajului prin fapte, limbaj, relaţii cu alte personaje etc;
 tehnica detaliului, notarea amănuntului semnificativ; descrierile minuţioase (cadrul ambiant,
vestimentaţia, fizionomia) au conotaţii în plan moral;
 rolul expoziţiunii (situarea exactă în timp şi spaţiu)- veridicitatea; structura închisă a
romanului (simetria incipit - final; final închis; epilog);
 stil sobru, impersonal, obiectiv; atitudinea critică.

Opera literara „Mara” este un roman prin amploarea acțiunii desfășurata pe mai multe planuri cu un
conflict complex si prin prezenta a mai multor personaje, si un roman tradițional prin specificul
relației narator- personaj, dar mai ales narator omniscient omniprezent. Critica literara a încadrat
opera ca fiind si un roman realist prin tematica, obiectivitate, construcția personajelor, realitatea
sociala si anume sfârșitul sec al XIX-lea in târgurile de provincie din zona Aradului.

Romanul "Mara" de Ioan Slavici (1848-1925) a fost publicat în 1894, în revista "Vatra", iar în volum
a apărut abia în 1906, fiind considerat "cel mai bun roman al nostru, înainte de «<lon»>" (Şerban
Cioculescu) şi "aproape o capodoperă", (George Călinescu), deoarece destinul eroilor şi mediul social
sunt evocate cu o remarcabilă artă a detaliului şi cu o mare forță de construire a ansamblului

Structura si compoziție
Romanul "Mara" de Ioan Slavici este structurat în 21 de capitole, purtând titluri semnificative pentru
conținutul acestora: "Sărăcuții mamei", "Maica Aegidia", "Furtuna cea mare", "Ispita", "Datoria",
"Blestemul casei", "Norocul casei", "Pace şi linişte❞ etc.

Opera se constituie prin îmbinarea dintre romanul Marei, care urmărește destinul eroinei și romanul
iubirii, care ilustrează formarea şi consolidarea cuplului erotic Persida-Natl. Modalitatea narativă se
remarcă prin absența mărcilor formale ale naratorului, de unde reiese distanțarea acestuia de
evenimente. Relatarea acțiunii se face la persoana a III-a, naratorul fiind omniscient și omniprezent.
Romanul are și o certă valoare etnografică, prin descrierea obiceiurilor ardelenești, atât cele religioase
cât și acelea referitoare la cultura și mentalitatea oamenilor de diferite etnii, ce conviețuiau pe aceste
meleaguri: români, sași, unguri. Ca în orice roman, în "Mara" există mai multe planuri de acțiune care
se întrepătrund şi la care participă mai multe personaje bine individualizate şi construite convingător
de Slavici.

4
Titlul
Semnificația titlului este sugestivă, deoarece această creație este, mai întâi, "romanul Marei", al cărei
destin constituie axa fundamentală a epicii, fiind şi "prima femeie-capitalist din literatura noastră”
(Nicolae Manolescu). Pe ea n-o interesează averea, ci banii, care îi aduc respect și împăcare. Mara se
încadrează în vederile etice ale autorului, care considera că oamenii trebuie să fie chibzuiți, harnici şi
virtuoși, ea întruchipând un adevărat exemplu de moralitate.

Tema
Tematica socială a romanului Mara de Ioan Slavici ilustrează obiceiurile locuitorilor din Radna,
aducând în prim-plan credințele după care se ghidau, mentalitatea comunității și relaționarea
interetnică între români, unguri și sași. Romanul poate fi văzut și ca o monografie a târgului
transilvănean, deoarece autorul prezintă viața și munca în atelierele de meșteșugari, relațiile dintre
angajați și patroni, dar și alegerea meseriei și instruirea pentru aceasta. Secvențele în care autorul
descrie târgul din Arad sau culesul viei sunt edificatoare pentru această temă.

De asemenea, tema socială este reflectată în primele capitole ce povestesc încercările precupeței Mara
de a-și întreține familia și a le oferi o educație copiilor. O altă temă importantă a romanului este tema
dragostei, ce este reflectată prin povestea de iubire dintre Persida și Națl.

Subiect
În romanul „Mara” evenimentele sunt prezentate în ordine cronologică, opera fiind compusă din 21 de
capitole, ale căror titluri surprind esențialul. Acțiunea urmărește tiparul momentelor subiectului,
alternând între planurile narative.

Acțiunea are loc în localitățile Radna și Lipova, de-a lungul Mureșului, autorul prezentând în
introducere personajele principale și relațiile dintre acestea: precupeața văduvă Mara se luptă să le
ofere un viitor mai bun copiilor, având credința că doar educația le poate asigura succesul în viață.

Astfel, Persida este trimisă la mănăstire, iar Trică devine ucenic la cojocăria lui Bocioacă. Planurile
Marei însă sunt sfărâmate de cei doi copii, care își urmează propriul curs al vieții, spre deosebire de
cel pe care începuse ea să îl traseze pentru ei. Persida este curtată de preotul Pavel Codreanu, pe care
îl refuză în favoarea lui Națl, fiul măcelarului neamț Huber.

Fiul Marei, Trică, se trezește între avansurile soției patronului său Bocioacă și intenția acestuia de a-și
căsători fata. După un an în care Persida opune rezistență iubirii pentru Națl, decide să fugă cu el la
Viena, nu înainte însă de a se căsători. Viața împreună cu el nu este cum s-ar fi așteptat, deoarece

5
proaspătul soț începe să bea, să joace jocuri de noroc, să se poarte urât și să devină violent. Deoarece
nu reușesc să se descurce la Viena, cei doi se întorc la Radna, pentru a trăi în sărăcie, din veniturile
unei mici cârciumi de pe malul Mureșului. Persida rămâne însărcinată, dar pierde copilul din cauza
bătăilor repetate la care este supusă de către soțul său. În alt plan al acțiunii, Trică ia decizia de a pleca
în armată.

Finalul este unul fericit, autorul readucând în prim-plan tema dragostei. Aceasta din urmă este
prezentată ca singura salvare, prin intermediul copilului pe care Persida și Națl îl concep. Copilul
determină și o schimbare a relației dintre cei doi, Națl în sfârșit asumându-și rolul de cap al familiei,
dar totodată asigură reintegrarea celor doi în sânul familiei și al comunității. Trică revine din război un
bărbat matur și un meseriaș iscusit.

Momentele subiectului
Expozițiunea cuprinde prezentarea timpului, a locului unde se petrece acțiunea, precum și a
personajelor care iau parte la aceasta. Mara, mamă a doi copii, rămasă văduvă, este protagonista
romanului, iar principala ei îndeletnicire este negoțul.

Intriga romanului are loc din cauză că Mara dorea să își vadă copiii făcând parte din păturile sociale
mai privilegiate decât cea căreia îi aparținea ea. Are loc, așadar, decizia Marei de a o trimite pe fiica
sa, Persida, la mănăstire, iar pe Trică, ucenic în casa lui Bocioacă, unul dintre cei mai bogați oameni
ai târgului.

Desfășurarea acțiunii redă năruirea planurilor pe care Mara le avea pentru copiii săi. Persida crește și
devine o femeie frumoasă, iar între ea și germanul Națl se înfiripă o poveste de dragoste, deși Mara
plănuise să o mărite pe fata ei cu un preot. Între timp, soția lui Bocioacă dezvoltă o slăbiciune pentru
Trică.

Punctul culminant are loc odată cu momentul în care, contrar planurilor mamei lor, copiii Marei
decid pentru ei înșiși. Persida și Națl se căsătoresc în secret, după care fug împreună la Viena, unde
Națl urma să își încheie perioada de pregătire pentru a deveni maestru măcelar. Întorși la Lipova, cei
doi deschid o cârciumă, care ajunge să fie administrată de Persida, fiindcă Națl cade pradă viciilor
(alcool și jocuri de noroc). Se comportă violent cu soția lui, care își pierduse farmecul fizic de
odinioară din cauza eforturilor și a necazurilor. Între Trică și Marta se înfiripă o idilă secretă. Persida
și Bocioacă l-au răscumpărat pe Trică, plătind bani mulți pentru ca acesta să nu fie luat la război.
Trică, însă, este lăsat să creadă că Mara plătise, motiv pentru care, atunci când află adevărul, se
înrolează în armată pentru a-i înapoia banii lui Bocioacă.

6
Deznodământul detensionează situațiile dificile în care se află personajele. Odată cu nașterea
copilului Persidei și al lui Națl, cele două familii se împacă, iar relația celor doi se repară. Trică revine
din război teafăr, însă finalul romanului cuprinde o întâmplare nefericită. Hubăr este ucis cu violență
chiar de Bandi, fiul său ilegitim, iar scena morbidă încheie romanul.

Conflicte

Mara trăiește doua tipuri de conflict: exterior, cu comunitatea, in care se impune prin munca, deși
pornește cu statut defavorabil ( văduva cu doi copii ) si interior, intre iubirea materna pentru copiii ei
si patima de a strânge bani. La Persida si Trica, la fel ca si in cazul Marei, exista atât conflictul
exterior, cat si cel interior. Conflictul exterior este marcat de opoziția dintre mentalitatea unei
comunități tradiționaliste, guvernate de reguli stricte si pornirile adolescentine adverse ale acestor
acuzate de dorința de a-si împlini destinul, independent de societate.
Conflictul interior este marcat de dilemele morale ale lui Trica si ale Persidei, care oscilează intre
datoria fața de familie si impulsul de a-si urma propriul destin. Persida lupta intre respectul fata de
comunitate si iubirea fata de Națl, condamnata etnic, religios si social, iar Trică pendulează intre
avantajele materiale oferite de un vicios triunghi conjugal si respectul datorat lui Bocioaca.

Caracterizare directă

Protagonista este caracterizată în mod direct: de către narator, de către alte personaje, precum și prin
autocaracterizare. Mara este personajul principal al romanului cu același nume, fiind, în același timp,
personaj individual și feminin.

Mara a rămas văduvă destul de devreme, întrucât, în momentul povestirii, naratorul o descrie ca fiind
încă puternică, tânără și muncitoare („era tânără și voinică și harnică și Dumnezeu a mai lăsat să aibă
și noroc”). Statutul ei social este modest („e săracă și ea, c-a rămas văduvă cu doi copii”), parțial
datorită morții soțului („A rămas Mara, săraca, văduvă cu doi copii, sărăcuții de ei”), dar mai ales din
cauză că aparține „clasei de jos”, fiind o femeie simplă de la țară. Cu toate acestea, ea reușește să se
ridice deasupra greutăților prin care trece, datorită inteligenței, a hărniciei și a perseverenței de care dă
dovadă.

Femeia are o dragoste nemărginită pentru cei doi copii, Persida și Trică. Tot ceea ce întreprinde este
pentru binele lor, iar tendința de a economisi până la ultimul bănuț se datorează tot dorinței de a le
asigura celor doi un trai demn și îndelungat. Pentru Mara, cei doi copii sunt o adevărată bucurie și o
motivează să treacă peste toate dificultățile, aducând zâmbetul pe chipul ei ostenit („Umblă Mara prin

7
lume, aleargă sprintenă, se târguiește și se ceartă cu oamenii, se mai ia și de cap câteodată, plânge și
se plânge c-a rămas văduvă, și apoi se uită împrejur să-și vadă copiii și iar râde.”). Banii reprezintă un
mijloc pentru ea, și nu un scop, ceea ce evită ca preocuparea pentru câștigul material s-o
dezumanizeze. Altruistă și dedicată copiilor, ea nu strânge banii pentru sine, ci pentru ei, dorind să-i
vadă împliniți și mulțumiți („Tot n-are nimeni copii ca mine!”).

Protagonista este credincioasă („creștină adevărată”) și ține mult la propriile valori și principii, aflate
în concordanță cu cele tradiționale. Între latura spirituală și cea materialistă a Marei nu există
contradicții, astfel încât personalitatea ei este una echilibrată și armonioasă. Inteligența ei rămâne una
pragmatică, mai ales când este vorba de a inventa noi strategii pentru a-și asigura traiul de zi cu zi.

Caracterizare indirectă

În mod indirect, trăsăturile protagonistei reies din vorbele rostite și faptele săvârșite, precum și din
gândurile acesteia, redate de către naratorul omniscient. Înainte de toate, Mara este „prima femeie
capitalist din literatura română”, având un spirit antreprenorial admirabil. Rămasă văduvă, cu o
gospodărie și doi copii de îngrijit, ea învață să-și transforme slăbiciunile în atuuri. Astfel, ea se
folosește de toate armele pe care le are la dispoziție pentru a-și asigura, atât ei, cât și copiilor ei, un
trai demn, fără grija zilei de mâine. Banii îi câștigă din negoț, cu strategii inteligente și inventive
(„Mara nu-ți iese niciodată cu gol în cale; vinde ce poate și cumpără ce găsește; duce de la Radna ceea
ce nu găsești la Lipova ori la Arad și aduce de la Arad ceea ce nu găsești la Radna ori la Lipova”).

Atitudinea Marei față de bani se află în concordanță cu noile legi ale capitalismului. Ea știe să atragă
cumpărători și intuiește foarte bine strategiile pe care trebuie să le aplice. Nu în ultimul rând, Mara
înțelege necesitatea economiilor. Din grijă pentru Persida și Trică, precum și din dorința de a-i vedea
pe picioarele lor la vârsta adultă, ea economisește bani pentru ei, asigurându-se că nu vor suporta
umilințe din cauza dezavantajului de a fi crescut fără tată. Astfel, în trei ciorapi pe care-i atârnă la
capătul patului, ea adună bani („cei trei ciorapi: unul pentru zilele de bătrânețe și pentru
înmormântare, altul pentru Persida și al treilea pentru Trică.”).

Femeia este perseverentă și disciplinată („Nu e chip să treacă zi fără ca ea să pună fie și măcar numai
câte un creițar în fiecare din cei trei ciorapi”). Chibzuită, ea se gândește întotdeauna de două ori
înainte de a plăti, chiar și când este vorba despre maica Aegidia, cea care o va găzdui pe Persida la
mănăstire („maica Aegidia, econoama, i-a făgăduit că-i va lua copila și pentru numai 60 florini pe an,
căci e văduvă cu doi copii [...] Mara nu se putu hotărî să dea atâta bănet - pentru nimic. Ar fi putut să
dea; avea de unde; [...] dar n-o ierta firea să rumpă din nici unul dintre cei trei ciorapi”).

8
Inteligentă și pragmatică, Mara este credincioasă, fără, însă, a cădea în fanatism. Pragmatismul ei își
trage uneori rădăcinile chiar din atașamentul ei față de tradiții și față de principiile de care se simte
legată („Că icoana face minuni, asta n-o crede; știe prea bine că o Maică Precistă nemțească nu e o
adevărată Maică Precistă”).

Mara este definită de victoria autodepășirii, precum și de autosuficiența de care dă dovadă. Când
reușește să-și atingă țelurile și se simte stăpână pe sine, ea își schimbă atitudinea, iar naratorul
relatează cum aceasta „vorbea mai apăsat, se certa mai puțin, călca mai rar și se ținea mai drept decât
odinioară”.

Protagonista are o dragoste sinceră pentru copiii ei, pe care nu dorește să-i vadă suferind consecințele
unor fapte pentru care aceștia nu sunt responsabili („Mara, stătea și număra în gândul ei banii, [...] și-i
aduna de se făceau mulți, încât ochii i se umpleau de lacrimi. S-ar putea oare să fii văduvă săracă, să-
ți vezi fata preoteasă, feciorul staroste în breasla cojocarilor și inima să nu ți se moaie?!”).

Portret fizic

Portretul fizic al Marei reflectă în totalitate trăsăturile morale ale acesteia. „Muiere mare, spătoasă,
greoaie, cu obrajii bătuți de soare”, ea inspiră, prin fizicul ei, stabilitate, putere de muncă, precum și o
verticalitate absolută. Cu principii solide și neclintită în fața greutăților, Mara își trage rădăcinile și
puterea din valorile tradiționale, pe care le aplică în viața de familie, precum și în comerț.

Naratorul o caracterizează drept „tânără și voinică și harnică”. Acești termeni trimit cu gândul la un
personaj puternic fizic, dar și psihic, întrucât Mara, femeie văduvă, duce singură povara gospodăriei și
a creșterii copiilor. Muncitoare și energică, ea nu se plânge niciodată în fața altora și își duce la bun
sfârșit responsabilitățile, cu demnitate și un impresionant simț al responsabilității.

Portret moral

George Călinescu a încadrat-o pe Mara în tipologia „femeii de peste munți și în genere a văduvei
întreprinzătoare și aprige”. Personaj realist, ea face parte din lumea satului ardelean, pe care a
internalizat-o la nivel spiritual, identificându-se puternic cu principiile și valorile aferente acesteia.

Protagonista are o intuiție puternică, aceasta reprezentând un avantaj în negoț, precum și în relațiile
interumane. Știe de cine să se ferească și în cine poate avea încredere („Mara știa că n-are niciodată
să-și piardă banii dacă face tovărășie cu Hubăr”). De asemenea, știe în ce să investească și are
priorități bine stabilite. Economisește mult mai mult decât cheltuiește, iar economiile sunt, în cea mai

9
mare parte, menite să-i ajute pe cei doi copii ai ei, Persida și Trică („se duce la căpătâiul patului și
aduce cei trei ciorapi: unul pentru zilele de bătrânețe și pentru înmormântare, altul pentru Persida și al
treilea pentru Trică”).

Mara este caracterizată de o demnitate admirabilă, ieșită din comun, mai ales pentru o femeie aflată în
situația ei. În vremurile în care trăiește ea, o văduvă care se ocupă singură de gospodărie, precum și de
cei doi copii, este un lucru neobișnuit și peste măsură de curajos. Prin forțe proprii, inteligență și
determinare, Mara reprezintă un adevărat sprijin pentru Trică și Persida, fiindcă nu dorește să le
lipsească nimic.

Ea le oferă copiilor și suport moral, aspect evidențiat mai ales de episoadele dificile care descriu
declinul căsniciei Persidei cu Națl. În ciuda implicațiilor sociale ale separării celor doi, Mara rămâne
alături de Persida fără s-o judece, iar când cuplul se împacă, susține eforturile celor doi pentru
redobândirea armoniei în noua familie.

Mara nu transformă banul într-o obsesie personală. Pentru ea, banul reprezintă un instrument social,
iar economisirea lor asigură demnitatea ei și pe cea a familiei („Nici că se uitau oamenii ca mai-nainte
la dânsa. Las! că banul te ridică și în sufletul tău, și în gândul altora, dar banul agonisit e dovadă de
vrednicie”. Sărăcia o umilește, iar banul îi asigură demnitatea, întrucât îi permite să fie stăpână pe
propriul destin. Independența obținută prin muncă și prin câștigurile financiare aferente reprezintă
motivația personală a Marei pentru munca ei neobosită.

Paralela intre Mara- Persida

Persida , este fiica Marei , ea este una dintre cele mai reusite, mai stralucite figuri din literatura
romana si este ilustrata de Slavici in evolutia sa de la copilarie la maturitate.Criticul Magdalena
Popescu afirma ca: "Mara este un caracter, Persida un destin".

Intre cele doua personaje exista asemanari si deosebiri evidente , Persida fiind o Mara in devenire, dar
si deosebiri Mara este optimista, pec and fiica ei are o perspectiva mai putin placuta asupra vietii,
izvorata din spiritul religios in care a fost crescuta.

Georghe Calinescu vede in Mara"tipul cmun al femeii de peste munti...", iar Nicolae Manolescu
"prima femeie capitalist din literatura noastra.".

Mara precupeața de la Radna ,domina întregul roman prin forta si prin complexitate. Este
energica,voluntara, optimista, abordand orice noua situatie cu increderea.

10
Persida in schimb este "o Mara juvenila, pe cale de a lua cu varsta , obiceiurile si infatisarea mamei
sale", observa Nicolae Manolescu . Persida prin procesul ei de maturizare si transformare, dintr-o
adolescenta rebela intr-o femeie asezata la casa ei, imprima cartii un caracter de bildungsroman.

La fel ca si mama sa, Persida are un acut simt al realului, o personali tate puternica in care domina
calitatile sale iesite din comun, devotamantul, chibzuinta si vointa puternica, reusind astfel sa invinga
toate piedicile vietii.

Din punct de vedere stilistic, cele doua erione sunt tratate diferit de autor. Mara este descrisa prin
ironie in stil indirect, iar Persida e descrisa intr-un stil serios. Cu toate acestea, in mod surprinzator,
ele nu sunt in opozitie , iar conflictele mama-fiica, inerte vietii si generatiilor diferite carora apartin,
nu sunt de substanta.

Secvențe reprezentative
Prezentarea Marei

O secvență importantă este cea în care aflăm despre Mara, despre cum muncește, dar și despre
planurile ei de viitor: „vinde ce poate și cumpără ce găsește; duce de la Radna ceea ce nu găsești la
Lipova ori la Arad și aduce de la Arad ceea ce nu găsești la Radna ori la Lipova. Lucrul de căpetenie e
pentru dânsa ca să nu mai aducă ce a dus și vinde mai bucuros cu câștig puțin decât ca să-i
«clocească» marfa.”. Ea își dorea foarte mult ca cei doi copii ai săi să fie realizați, fără a fi limitați de
lipsuri materiale, dar și fără a fi nevoiți să-și compromită integritatea. Din acest motiv face economii
astfel încât să le asigure celor doi copii un trai cât mai bun: „ea pune la o parte banii pentru ziua de
mâine, se duce la căpătâiul patului și aduce cei trei ciorapi: unul pentru zilele de bătrânețe și pentru
înmormântare, altul pentru Persida și al treilea pentru Trică. Nu e chip să treacă zi fără ca ea să pună
fie și măcar numai câte un creițar în fiecare din cei trei ciorapi;”.

Întâlnirea dintre Persida și Națl

Una dintre secvențele semnificative din roman prezintă modul în care Persida, fiica Marei, este lăsată
în grija maicii Aegidia, la mănăstire. Aici este și locul unde îl zărește pe Națl. Vântul sparge un geam
de la mănăstirea unde se afla fata, iar cei doi se zăresc pentru câteva momente. Întâlnirea îi
marchează, ei rămânând încremeniți, iar Națl rămâne profund impresionat de frumusețea Persidei.
Întâlnirile lor de la Radna, plecarea lui Națl, ajuns calfă de măcelar, au rolul de intensifica
sentimentele dintre ei.

Pretendenții Persidei

11
O altă secvență importantă este cea din capitolul „Ispita”, unde Persida are doi pretendenți: fiul
preotului Codreanu și Națl. Mara și-l dorea pe Codreanu drept ginere și s-a asigurat că Persida are
ocazia să îl vadă aproape zilnic. Într-o seară în care rămâne singur cu tânăra, Codreanu o sărută. Cu
toate acestea, din momentul în care află de la fratele ei că s-a întors Națl în oraș, Persida își petrece
din ce în ce mai mult timp privind pe fereastră, în speranța că el va trece prin fața casei și-l va zări.

Scandalul dintre Trică și Națl

Trică, fratele Persidei, nu este de acord cu căsătoria acesteia cu Națl, iar una dintre secvențele
semnificative este cea în care Trică, supărat de faptul că sora sa se întâlnește cu Națl pe ascuns, decide
să pună capăt situației. Tânărul îl urmărește pe Națl și îl găsește la Sărărie, unde izbucnește un
scandal, iar Trică îl lovește cu pumnul. Persida vede și ea întâmplarea și se ceartă cu Trică. Destinul
lui Trică este urmărit de-a lungul romanului și prezentat în câteva capitole, iar secvențele care îl au
drept protagonist sunt: cele în care Marta îi face avansuri și scenele din armată, unde este rănit pe
front.

Căsnicia Persidei și a lui Națl

În capitolul al șaisprezecelea, intitulat „Greul vieții”, Mara este cea care va suferi foarte mult, în
momentul în care află că Persida a fugit la Viena cu Națl. După aceea, Persida îi trimite o scrisoare
Marei, în care își cere iertare pentru gestul făcut. În momentul în care află că Persida este însărcinată,
Mara vrea să-l alunge pe Națl de lângă ea, furioasă fiind pe comportamentul bărbatului. Calvarului
Persidei ia final în momentul în care naște un copil, căci părinții lui Națl și Mara se împacă și sunt de
acord cu căsătoria lor, deoarece află că a fost oficiată și de un preot.

Plecarea lui Trică pe front și căsătoria cu Sultana

Persida și Bocioacă l-au răscumpărat pe Trică, plătind bani mulți pentru ca acesta să nu fie luat la
război. Trică, însă, este lăsat să creadă că Mara plătise, motiv pentru care, atunci când află adevărul,
se înrolează în armată pentru a-i înapoia banii lui Bocioacă. Apoi, Trică este internat într-un spital din
Verona, iar după un timp, se întoarce acasă și îi cere soției lui Bocioacă permisiunea de a fi calfă la
atelierul lor și de a se căsători cu fiica lor. În scurt timp, Trică se căsătorește cu Sultana și devine
maestru, pregătit de Bocioacă, la fel ca Națl.

Reîntregirea familiilor

Finalul romanului aduce „Pace și liniște”, căci este unul fericit. Dragostea Persidei pentru Națl duce la
salvarea relației, iar copilul aduce reîntregirea familiilor. Experiențele prin care trec personajele

12
romanului conduc la evoluția acestora, iar încheierea romanului clarifică această idee prin rezolvarea
conflictelor acestora, atât a celor de natură internă, cât și a celor externe.

Biografie
o https://ro.wikipedia.org/wiki/Tipuri_de_romane
o https://www.referat.ro/referate/Paralela_intre_Mara___Persida_2d5a3.html
o https://10laromana.ro/autori-si-opere/ioan-slavici-2/biografie-ioan-slavici/
o https://ro.scribd.com/document/416431550/Mara-teme-si-conflicte
o https://ro.scribd.com/doc/82861109/Realismul-Curent-Si-Trasaturi

13