Documentul prezintă istoria și cultura triburilor apașe din America de Nord, inclusiv teritoriile locuite, structura socială, locuințele, mijloacele de trai și credințele religioase.
0 evaluări0% au considerat acest document util (0 voturi)
318 vizualizări34 pagini
Documentul prezintă istoria și cultura triburilor apașe din America de Nord, inclusiv teritoriile locuite, structura socială, locuințele, mijloacele de trai și credințele religioase.
Documentul prezintă istoria și cultura triburilor apașe din America de Nord, inclusiv teritoriile locuite, structura socială, locuințele, mijloacele de trai și credințele religioase.
Documentul prezintă istoria și cultura triburilor apașe din America de Nord, inclusiv teritoriile locuite, structura socială, locuințele, mijloacele de trai și credințele religioase.
Descărcați ca PPTX, PDF, TXT sau citiți online pe Scribd
Descărcați ca pptx, pdf sau txt
Sunteți pe pagina 1din 34
Apașii au fost pentru prima dată întâlniți de
către conquistadorii spanioli. În anii 1620 apare
pentru prima data în sursele spanilole termenul de „Apachu de Navajo” referitor la populația autohtonă. Cuvântul apaș ar proveni, probabil de la purtătorii limbii zunu, însemnând dușman. Arealul de răspândire a apașilor în secolul XVIII: WA – apașii de vest, N – navajo, Ch – chiricahua, J – jicarilla, M – mescalero, L – lipanii, Pl – apașii de prerie Peste două secole, teritoriul apașilor s-a redus simțitor, majoritatea lor regăsindu-se în statul Arizona, fiind nevoiți în secolul XIX odată cu extinderea americană spre Vest să părăsească pământurile lor vechi din New Mexico, Texas și Oklahoma. Apașii trăiau în mari familii extinse, constituite din soț, soție, copiii lor nemăritați, fiicele măritate împreună cu soții și respectiv, copiii lor, fiind o familie matrilocală. Bărbații apași evitau să vorbească direct rudelor feminine a soției, utilizând vorbirea indirectă cu politețe. Jicarilla nu făceau diferență între mamă și surorile ei, tatăl și frații lui, bunei și frații/surorile lor. Chiricahua au patru definiții pentru bunei. Câteva familii extinse formau un grup local cu ceremonial, activitate politică și economică comună. În fruntea lor era ales șeful grupei care avea influență în comunitate datorită reputației și conducerii sale efective. Puterea șefului era șubredă – nici un membru al tribului nu era obligat să se supună lui necondiționat. Criteriile de evaluare a liderului la apași erau: generozitatea, imparțialitatea, prezența de conștiință și elocvența în vorbire. Grupele locale se reuneau din când în când într-o „bandă”, puternică mai ales la apașii de vest și Chiricahua. Excepție făceau populația navajo din cauza economiei lor de păstorit. „Bandele”, la rândul său, se uneau în mari grupuri, analogul fratriilor la triburile Pueblo. Noțiunea de trib la apași este destul de slab pronunțată, însemnând recunoașterea acordării ospitalității tuturor celor care împărtășeau aceeași limbă, tradiții și haine. Triburile deseori conflictau între ele, de exemplu Lipanii și Mescalero. Toți apașii trăiau în trei tipuri de case. Apașii din prerii preferau să construiască tipi. Un alt tip de locuință al apașilor este wigwam- ul, cu o lungime medie a bârnei de lemn centrală de 2,4 m, pe care se sprijină crengi, blănuri și piei de animale. Dacă unul din membrii familiei care trăia în wigwam murea, construcția era, de obicei, arsă. Un vraci din tribul Chirachua împreună cu familia sa într-un wigwam Ultimul tip de construcție apaș este hoganul – așezare acoperită deseori cu pământ și carcasă de lemn, de formă piramidală pentru bărbați și circulară pentru femei. El se întâlnește la triburile Navajo în zona pustiului Arizonei, păstrând temperatura rece în interior în zilele toride. Ușa este orientată de obicei spre răsărit pentru ca Soarele să aducă casei noroc. Evoluția hoganelor triburilor Navajo până la mijlocul anilor ’30 ai secolului XX. Apașii se alimentau din 4 surse principale de hrană: Vânarea animalelor sălbatice
Strângerea plantelor sălbatice
Creșterea plantelor domesticite
Comercializarea sau prădarea resurselor
strânse de alte triburi Vânătoarea era în mare parte prerogativa bărbaților adulți cu unele excepții. Femeile din tribul Lipan și copiii din tribul Chiricahua puteau să vâneze iepuri. Jumătatea de pradă revenea partenerului de vânătoare și celorlalți membri ai comunității. Vraciul apaș efectua ritualuri înaintea și după această întreprindere, rugându-se Spiritelor Muntelui pentru o vânătoare de succes în funcție de animalul venerat. Uciderea animalului era performat conform anumitor reguli prescrise de credința apașă: tăierea pradei, citirea rugămintelor specifice și strângerea oaselor erau din start cunoscute de către membrii comunității. Animalele taboo pentru vânat erau ursul, curcanul, peștele, șarpele, insectele, bufnița, coiotul etc. Un mescaler Mireasă apașă O fată apașă Apașii au puține legende care sunt cunoscute în prezent. Geronimo, unul din puținii lideri apași care au supraviețuit colonizării americane, enumeră câteva în autobiografia sa. La început lumea era cuprinsă de întunericul veșnic, populată de toate speciile de animale vorbitoare posibile. Ele erau unite în două triburi: a păsărilor în frunte cu Vulturul și fiarelor. Ambele aveau propriile sfaturi de trib. Păsările doreau să aducă lumina în lume, iar fiarele nu. Primii au început un război lung, distrugând majoritatea fiarelor. Păsările au adus lumina în lume, contribuind la salvarea omenirii în condițiile vitrege în care se aflau. Penele Vulturului au devenit embleme a puterii, înțelepciunii și justiției în rândul apașilor. Legendarul strămoș al acestui mare trib indian era tânărul Apaș, care a reușit să învingă dragonul ce punea în pericol întreaga împrejurime. Usen (Dumnezeul) l-a creat pe Apaș, l-a învâțat cum să vâneze, să prepare plantele medicinale, să lupte împotriva animalelor periculoase. Apașul a devenit primul șef indian și a primit în dar pământurile din Vest. Coiotul este un erou mitologic comun pentru popoarele Americii de Nord. El este o vietate antropomorfă masculină cu trăsături de coiot precum blana, urechile ciulite, ochi galbeni și colți. Rolul său este asemănător cu cel al lui Loki în Scandinavia, Prometheus (Coiotul la fel fură focul de la zei) și vulpea în mitologia europeană. Majoritatea cultelor răspândite printre apași sunt întruchipări ale forțelor naturii, la care oamenii apelau în timpul ceremoniilor religioase. Vraciul apaș este purtătorul ritualurilor locale obținute prin revelație sau învățarea de la membrii mai bătrâni ai comunității. Spiritele apașe sunt reprezentate sub măști. Pictura pe nisip joacă un rol important în credința apașă. Apașii participă în mai multe dansuri ritualice: dansul ploii, roadei și a spiritelor. Din momentul când un apaș făcea primii săi pași, el era pregătit pentru război. Când acest eveniment se întâmpla, copilul în noii mocasini trece pe drumul acoperit cu polen în direcția răsăritului, simbolizând dobândirea unei vieți lunge și fericite. Fiecare primăvară apașii taie părul copiilor într-o ceremonie pentru vitalității și sănătății lor. Băieții în timpul jocului deseori se cățărau pe dealuri, fiind încurajați de cei adulți și sfătuiți cum să fie mai agili. De fiecare dată dealul ales devenea din ce în ce mai inalt. Băieții se scăldau în râuri cu curent puternic indiferent de anotimp pentru a-și căli organismul. Tații lor îi învățau să alerge mult, sfătuindu-i să să-și umple gura cu apă și să nu o varse în timpul cross-ului. Apașii cred că acest ritual este esențial pentru vitalitatea fetei. Rudele ei, când copila atinge vârsta adolsecenței, pregătesc mâncare specială, cheamă prietenii, vecinii și apropriații la sărbătoarea planificată. În dimineața primei zile fata în prezența unei femei se spală și îmbracă veșminte speciale. Un bărbat cântăreț în cadrul ceremonialului o conduce spre un tipi special, unde acesta cântă despre ciclul de creație în timp ce fata performează dansuri ritualice. În tradiția tribului Mescalero, fata pornește într-o fugă spre est de 4 ori la rând, făcând cercuri în jurul unui coș umplut cu obiecte ritualice ce simbolizează fertilitatea. Odată cu sosirea nopții apar dansatorii mascați. După dansul ritualic urmează bărbații și femeile dansează împreună după placul său. Ceremonia dată durează patru zile și nopți, ultima parte finalizându-se cu ceremonia apașă a răsăritului soarelui. Geronimo (1829-1909) a fost legendarul lider al apașilor Chirachua care s-a luptat împotriva armatei SUA 25 de ani pentru independență. El a condus raidurile împotriva mexicanilor și americanilor în acest timp, câștigând in pofida superiorității tehnologice și numerice a inamicului. La sfârșitul carierei sale Geronimo în fruntea a 38 de bărbați, femei și copii era urmărit de 5,000 de soldați americani (25% din armata SUA). În cele din urmă, el și alți apași rebeli se predau în 1886. Renumitul strigăt al soldaților americani „Geronimo!!!” a apărut după filmul din 1939 despre viața șefului apaș. Parașutiștii armatei SUA au adoptat acest strigăt în timpul săriturii cu parașuta în timpul celui de-al II-lea Război Mondial. southwestcrossroads.org/record.ph p?num=521 en.wikipedia.org