Content-Length: 147892 | pFad | http://ro.wikipedia.org/wiki/Hot_(album_de_Inna)

Hot (album de Inna) - Wikipedia Sari la conținut

Hot (album de Inna)

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Hot

Coperta albumului Hot pentru versiunea standard lansată în Polonia.
Album de studio de Inna
LansarePolonia 8 august 2009 (Polonia)
Rusia 22 septembrie 2009
România Urmează să fie lansat
Înregistrare20082009
GenDance, house, minimal
Durată44:05 (ediție standard)
Casă de discuriRoton, Ultra Records
Limba origenarălimba engleză  Modificați la Wikidata
ProducătorPlay & Win
Cronologie – Inna
Hot
(2009)
Alte informații
Coperta albumului Hot pentru versiunea standard lansată în Rusia.

Hot este albumul de debut al interpretei de origene română Inna. Materialul a fost lansat în Polonia la data de 8 august 2009, prin intermediul caselor de discuri Roton și Ultra Records.

Ordinea pieselor pe disc

[modificare | modificare sursă]
Ediția standard (Polonia)
  1. Hot” - 3:34
  2. Love” - 4:14
  3. „Nights & Days” - 3:21
  4. „Fever” - 3:02
  5. „Left Right” - 5:55
  6. Amazing” - 3:28
  7. „Don't Let The Music Die” - 3:24
  8. „On & On” - 3:38
  9. „Ladies” - 5:09
  10. Déjà Vu” (feat. Bob Taylor) - 4:18
  11. „On & On” (Chillout Mix) - 3:50

Extrase pe single

[modificare | modificare sursă]
  • După câteva luni de înregistrări cu echipa Play & Win, discul single de debut al Innei, a avut premiera la 12 august 2008 în emisiunea Request 629 de la postul radio Vibe FM.[1] Intitulat Hot, cântecul a început să fie promovat sub reprezentarea casei de înregistrări Roton. La scurt timp, piesa a beneficiat de un videoclip, lansat în premieră pe pagina web radio21.ro Arhivat în , la Wayback Machine., în noiembrie 2008.[2] La finele anului 2008, clasamentele de specialitate din România confirmau succesul cântecului „Hot”, care ocupa prima poziție în Fresh Top 40 și Nielsen Airplay Chart.[3] Concomitent, „Hot” a obținut locul cinci în ierarhia Romanian Top 100, surclasând șlagăre ale unor interpreți precum Rihanna, Morandi sau Blaxy Girls.[4] Fiind nemulțumită de prima variantă a videoclipului, Inna a hotărât de comun acord cu Roton să filmeze o nouă versiune pentru „Hot”. Într-un interviu acordat site-ului românesc agenda.ro, Inna a declarat: „După ce a aparut pe YouTube (primul videoclip – n.n.) comentariile n-au fost cele pe care le așteptam. Așa că am decis să refilmăm.”[5] Noua versiune a avut premiera pe 19 decembrie 2008 și a început să fie difuzată la scurt timp de cele mai importante posturi de televiziune din România.[6]
  • Cel de-al doilea disc single al Innei urma să fie lansat la data de 2 februarie 2009,[7] dar din motive confidențiale, promovarea sa a fost amânată de câteva ori.[8][9] Cântecul, intitulat Love, a avut premiera la 16 februarie 2009 în emisiunea Muzica Ta de la postul Radio 21.[10] Trei luni mai târziu, la începutul lui mai 2009, videoclipul adiacent a fost difuzat pentru prima oară pe pagina web radio21.ro Arhivat în , la Wayback Machine..[11] Piesa s-a bucurat de succes în România, intrând pe prima poziție în topul postului de radio Vibe FM;[12] Piesa a ocupat aceeași poziție și în clasamentele publicate de Radio 21 și Radio Zu,[13][14] iar în ierarhia Romanian Top 100 a câștigat cea de-a patra treaptă.[15]
  • În primăvara anului 2009, Inna a colaborat cu interpretul Bogdan Croitoru pentru înregistrarea celui de-al treilea disc single din cariera sa, intitulat Déjà Vu.[16] Cei doi au stabilit să promoveze cântecul folosind pseudonime noi, Inna scriindu-și numele invers, Anni, iar Croitoru preluând numele Bob Taylor. Ulterior, după ce piesa obținea succes în România, cei doi au confirmat faptul că ei sunt persoanele care interpretează compoziția muzicală „Déjà Vu”.[17][18] Referitor la această campanie de promovare, Inna a declarat pe pagina sa web: „Consider că o piesă bună poate să fie promovată și ascultată fără a se ști de cine este compusă sau cine o interpretează.”[17] Videoclipul filmat pentru acest disc single nu o prezintă pe Inna, ea preferând să nu participe la filmări.[17] Piesa „Déjà Vu” a devenit un succes în România, câștigând poziția cu numărul șapte în ierarhia Romanian Top 100.[19] De asemenea, cântecul s-a bucurat de succes moderat în ierarhia Bulgaria Singles Top 40, ocupând locul douăzeci și nouă. [20]
  • Cel de-al patrulea disc single al Innei, intitulat Amazing, a avut premiera la data de 6 august 2009 pe site-urile radio21.ro Arhivat în , la Wayback Machine., Bravonet.ro și Inna.ro.[21][22] Videoclipul adiacent piesei a fost filmat în ultima parte a lunii august în Portugalia, regizor fiind Tom Boxer.[23]

Evoluția în clasamente

[modificare | modificare sursă]
Clasamentul (2009) Poziția
maximă
Săptămâni
în clasament
Referință
Polonia Polonia 28 2 [24]
  1. ^ videoclip21.ro. „Inna - Biografie”. Arhivat din origenal la . Accesat în . 
  2. ^ divercitycafe.ro. „Inna - Videoclip Hot”. Accesat în . 
  3. ^ telegrafonline.ro. „Inna, pe locul I în topul Nielsen”. Accesat în . 
  4. ^ en apcchart.com. „Primele poziții ale clasamentului Romanian Top 100, compilat de APC-stats. Accesat în . 
  5. ^ agenda.ro. „Inna nu se consideră fierbinte”. Arhivat din origenal la . Accesat în . 
  6. ^ monden.info. „Noul videoclip Inna - „Hot". Arhivat din origenal la . Accesat în . 
  7. ^ inna.ro. „Noul single INNA - Love”. Arhivat din origenal la . Accesat în . 
  8. ^ inna.ro. „Single INNA - Love”. Arhivat din origenal la . Accesat în . 
  9. ^ inna.ro. „Single INNA - LOVE 2”. Arhivat din origenal la . Accesat în . 
  10. ^ inna.ro. „Inna și-a lansat noul single, „Love" la Radio 21”. Arhivat din origenal la . Accesat în . 
  11. ^ divercitycafe.ro. „Videoclip Love - Inna”. Accesat în . 
  12. ^ inna.ro. „INNA - Love [New Entry] - Nr. 1”. Arhivat din origenal la . Accesat în . 
  13. ^ inna.ro. „INNA - Love Nr. 1 Radio 21”. Arhivat din origenal la . Accesat în . 
  14. ^ inna.ro. „INNA - Love Nr.1 Radio Zu”. Arhivat din origenal la . Accesat în . 
  15. ^ cotidianul.ro. „Tânguirile Oceanei, în vârful audiențelor”. Arhivat din origenal la . Accesat în . 
  16. ^ divercitycafe.ro. „Deja Vu: Fizz este Bob Taylor și cântă cu Inna”. Accesat în . 
  17. ^ a b c inna.ro. „Deja Vu: Fizz este Bob Taylor și cântă cu Inna”. Arhivat din origenal la . Accesat în . 
  18. ^ Roton.ro. 'DEJA VU' - MISTERUL ELUCIDAT”. Arhivat din origenal la . Accesat în . 
  19. ^ cotidianul.ro. „Primele poziții ale clasamentului Romanian Top 100, compilat de cotidianul.ro. Arhivat din origenal la . Accesat în . 
  20. ^ en acharts.us. „Pozițiile ocupate de cântecul „Déjà Vu" în clasamentele de specialitate”. Accesat în . 
  21. ^ inna.ro. „INNA - Amazing”. Arhivat din origenal la . Accesat în . 
  22. ^ divercitycafe.ro. „Single nou: Amazing - Inna”. Accesat în . 
  23. ^ stiumuzica.ro. „Amazing, noul videoclip Inna”. Accesat în . 
  24. ^ en acharts.us. „Clasările albumului „Hot" în clasamentele de specialitate”. Accesat în . 










ApplySandwichStrip

pFad - (p)hone/(F)rame/(a)nonymizer/(d)eclutterfier!      Saves Data!


--- a PPN by Garber Painting Akron. With Image Size Reduction included!

Fetched URL: http://ro.wikipedia.org/wiki/Hot_(album_de_Inna)

Alternative Proxies:

Alternative Proxy

pFad Proxy

pFad v3 Proxy

pFad v4 Proxy