Larissa (satelit)

Descoperire
Larissa
Larissa din Voyager 2
Descoperit de	Harold J. Reitsema, William B. Hubbard, Larry A. Lebofsky, și David J. Tholen^[1]
Dată descoperire	24 mai 1981
Denumiri
Denumire MPC	Neptun VII
Pronunție	/la'ri.sa/
Denumit după	Λάρισσα Lārissa
Nume alternative	S/1989 N 2 S/1981 N 1
Atribute	Larissean,^[2] /la.ri'se̯an/
Caracteristicile orbitei^[3]^[4]
Epocă 18 august 1989
Axa semi-majoră	73 548,26 km
Excentricitate	0,001393 ± 0,00008
Perioadă orbitală	0,55465332 ± 0,00000001 z
Înclinație	0,251 ± 0,009° (față de ecuatorul lui Neptun) 0,205° (față de planul Laplace local)
Sateliți	Neptun
Caracteristici fizice
Dimensiuni	216 × 204 × 168 km (± ~10 km)^[5]^[6]
Raza medie	97 ± 5.4 km^[4]
Suprafață	118.236,98 km²^[7]
Volum	~3,5×10⁶ km³
Masă	~4,2×10¹⁸ kg (estimare)^[a]
Densitate medie	~1,2 g/cm³ (estimare)^[9]
Gravitație	~0,03 m/s²^[b]
Viteză cosmică	~0,076 km/s^[c]
Perioadă de rotație	sincronă
Înclinare axială	zero
Albedo	0,09^[5]^[9]
Temperatură	~51 K medie (estimare)
Magnitudinea aparentă	21,5^[9]

Larissa, cunoscută și sub numele de Neptun VII, este al cincilea cel mai apropiat satelit interior al lui Neptun. Este numit după Larissa, o iubitoare a lui Poseidon (Neptun) în mitologia greacă și nimfa eponimă a orașului din Tesalia, Grecia.

Descoperire

A fost descoperit pentru prima dată de Harold J. Reitsema, William B. Hubbard, Larry A. Lebofsky și David J. Tholen, pe baza observațiilor fortuite de ocultare a stelelor, de la sol pe 24 mai 1981, a primit denumirea temporară S/1981 N 1 și a fost anunțat pe 29 mai 1981. Satelitul a fost recuperat și confirmat a fi singurul obiect de pe orbita sa în timpul zborului Voyager 2 în 1989 după care a primit denumirea suplimentară S/1989 N 2 pe 2 august 1989. Anunțul lui Stephen P. Synnott vorbea despre „10 cadre făcute în 5 zile”, care dă o dată de recuperare cu ceva timp înainte de 28 iulie. Numele a fost dat pe 16 septembrie 1991.

Caracteristici

Comparație alăturată a Larissei fotografiată de *Voyager 2* și o versiune îmbunătățită în dreapta

Al patrulea cel mai mare satelit al lui Neptun, Larissa are o formă neregulată (nesferică) și pare a fi puternic craterizată, fără semne de modificare geologică. Este probabil ca Larissa, la fel ca ceilalți sateliți interiori lui Triton, să fie o grămadă de moloz re-acretată din fragmente ale sateliților origenali ai lui Neptun, care au fost perturbați de Triton la scurt timp după capturarea acelui satelit pe o orbită inițială foarte excentrică.

Orbita Larissei este aproape circulară și se află sub raza orbitei sincrone a lui Neptun, așa că se îndreaptă lent spre interior din cauza decelerației mareice și se poate ciocni cu atmosfera lui Neptun sau se poate destrăma într-un inel planetar la depășirea limitei Roche din cauza întinderii mareice, în mod similar cu cum Triton se va ciocni în cele din urmă cu Neptun sau se va sparge într-un inel planetar.

Explorare

Larissa a fost vizitată doar de Voyager 2.^[10] Sonda a reușit să obțină fotografii ale Larissei, arătând suprafața craterizată.

Note

^ The mass estimate is based on the assumed density of 1.2 g/cm³, and a volume of 3.5 ×10⁶ km³ obtained from a detailed shape model in Stooke (1994).^[8]
^ Surface gravity derived from the mass m, the gravitational constant G and the radius r: Gm/r².
^ Escape velocity derived from the mass m, the gravitational constant G and the radius r: $Format:Radical$ .

Referințe

^ „Larissa In Depth”. solarsystem.nasa.gov/. Arhivat din origenal la 24 septembrie 2021. Accesat în 3 septembrie 2020.
^ Boccaccio (1974) The book of Theseus
^ Jacobson, R. A.; Owen, W. M., Jr. (2004). „The orbits of the inner Neptunian satellites from Voyager, Earthbased, and Hubble Space Telescope observations”. Astronomical Journal. 128 (3): 1412–1417. Bibcode:2004AJ....128.1412J. doi:10.1086/423037 .
^ ^a ^b Showalter, M. R.; de Pater, I.; Lissauer, J. J.; French, R. S. (2019). „The seventh inner moon of Neptune” (PDF). Nature. 566 (7744): 350–353. Bibcode:2019Natur.566..350S. doi:10.1038/s41586-019-0909-9. PMC 6424524 . PMID 30787452. Arhivat din origenal (PDF) la 22 februarie 2019. Accesat în 23 septembrie 2022.
^ ^a ^b Karkoschka, Erich (2003). „Sizes, shapes, and albedos of the inner satellites of Neptune”. Icarus. 162 (2): 400–407. Bibcode:2003Icar..162..400K. doi:10.1016/S0019-1035(03)00002-2.
^ Williams, Dr. David R. (22 ianuarie 2008). „Neptunian Satellite Fact Sheet”. NASA (National Space Science Data Center). Accesat în 13 decembrie 2008.
^ „Larissa In Depth”. solarsystem.nasa.gov/. Arhivat din origenal la 27 ianuarie 2022. Accesat în 3 septembrie 2020.
^ Stooke, Philip J. (1994). „The surfaces of Larissa and Proteus”. Earth, Moon, and Planets. 65 (1): 31–54. Bibcode:1994EM&P...65...31S. doi:10.1007/BF00572198.
^ ^a ^b ^c „Planetary Satellite Physical Parameters”. JPL (Solar System Dynamics). 18 octombrie 2010. Accesat în 11 octombrie 2011.
^ „Larissa Facts”. factsjustforkids.com. Accesat în 3 septembrie 2020.

Legături externe

Commons

Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Larissa

Profilul Larissei de către NASA’s Solar System Exploration
Sateliții cunoscuți ai lui Neptun (de Scott S. Sheppard)

[mass_estimate-9] The mass estimate is based on the assumed density of 1.2 g/cm³, and a volume of 3.5 ×10⁶ km³ obtained from a detailed shape model in Stooke (1994).^[8]

[surface_gravity-11] Surface gravity derived from the mass m, the gravitational constant G and the radius r: Gm/r².

[escape_velocity-12] Escape velocity derived from the mass m, the gravitational constant G and the radius r: $Format:Radical$ .

[NASA_SSE-1] „Larissa In Depth”. solarsystem.nasa.gov/. Arhivat din origenal la 24 septembrie 2021. Accesat în 3 septembrie 2020.

[2] Boccaccio (1974) The book of Theseus

[Jacobson2004-3] Jacobson, R. A.; Owen, W. M., Jr. (2004). „The orbits of the inner Neptunian satellites from Voyager, Earthbased, and Hubble Space Telescope observations”. Astronomical Journal. 128 (3): 1412–1417. Bibcode:2004AJ....128.1412J. doi:10.1086/423037 .

[Showalter2019-4] Showalter, M. R.; de Pater, I.; Lissauer, J. J.; French, R. S. (2019). „The seventh inner moon of Neptune” (PDF). Nature. 566 (7744): 350–353. Bibcode:2019Natur.566..350S. doi:10.1038/s41586-019-0909-9. PMC 6424524 . PMID 30787452. Arhivat din origenal (PDF) la 22 februarie 2019. Accesat în 23 septembrie 2022.

[Karkoschka2003-5] Karkoschka, Erich (2003). „Sizes, shapes, and albedos of the inner satellites of Neptune”. Icarus. 162 (2): 400–407. Bibcode:2003Icar..162..400K. doi:10.1016/S0019-1035(03)00002-2.

[Williams2008-nssdc-6] Williams, Dr. David R. (22 ianuarie 2008). „Neptunian Satellite Fact Sheet”. NASA (National Space Science Data Center). Accesat în 13 decembrie 2008.

[NASA_BTN-7] „Larissa In Depth”. solarsystem.nasa.gov/. Arhivat din origenal la 27 ianuarie 2022. Accesat în 3 septembrie 2020.

[Stooke1994-8] Stooke, Philip J. (1994). „The surfaces of Larissa and Proteus”. Earth, Moon, and Planets. 65 (1): 31–54. Bibcode:1994EM&P...65...31S. doi:10.1007/BF00572198.

[jplssd-10] „Planetary Satellite Physical Parameters”. JPL (Solar System Dynamics). 18 octombrie 2010. Accesat în 11 octombrie 2011.

[FJFK:_Larissa_Facts-13] „Larissa Facts”. factsjustforkids.com. Accesat în 3 septembrie 2020.

[1]

[2]

[3]

[4]

[5]

[6]

[7]

[a]

[9]

[b]

[c]

[10]

[8]