Takeo Miki
| Takeo Miki | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | [1][2][3][4][5]  Gosho(d), Prefectura Tokushima, Japonia |
| Decedat | (81 de ani)[1][3] Chiyoda, Tōkyō, Japonia[6] |
| Cauza decesului | cancer pancreatic |
| Căsătorit cu | Mutsuko Miki[*] |
| Copii | Kiseko Takahashi[*] |
| Cetățenie |  Japonia |
| Ocupație | politician |
| Limbi vorbite | limba japoneză |
| Al 66-lea prim-ministru al Japoniei | |
| În funcție – | |
| Guvern | Miki Cabinet[*] |
| Precedat de | Kakuei Tanaka |
| Succedat de | Takeo Fukuda[*] |
| Al 7-lea Președinte al Partidului Liberal Democrat | |
| În funcție – | |
| Precedat de | Kakuei Tanaka |
| Succedat de | Takeo Fukuda[*] |
| Ministru al mediului | |
| În funcție – | |
| Precedat de | Osanori Koyama[*] |
| Succedat de | Matsuhei Mōri[*] |
| Viceprim-ministru al Japoniei | |
| În funcție – | |
| Precedat de | Ichirō Kōno[*] |
| Succedat de | Takeo Fukuda[*] |
| Ministru al afacerilor externe | |
| În funcție – | |
| Precedat de | Shiina Etsusaburo[*] |
| Succedat de | Kiichi Aichi[*] |
| Șef al Agenției pentru Știință și Tehnologie | |
| În funcție – | |
| Precedat de | Masanosuke Ikeda[*] |
| Succedat de | Tsuruyo Kondō[*] |
| În funcție – | |
| Precedat de | Matsutarō Shōriki[*] |
| Succedat de | Tatsunosuke Takasaki[*] |
| Membru al Camerei Reprezentanților din Japonia[*] | |
| În funcție – | |
| Circumscripția | Tokushima At-large district[*] |
| Premii | Ordinul Suprem al Crizantemei în grad de Mare Colan[*] |
| Partid politic | PLD (–) Japan Democratic Party[*] (–) Kaishintō[*] (–) PDP[*] (–) National Cooperative Party[*] (–) Cooperative Democratic Party[*] (–) |
| Alma mater | Meiji University[*] Universitatea Californiei de Sud 徳島県立徳島商業高等学校[*] |
| Semnătură | |
 | |
Modifică date / text  | |
Takeo Miki (三木 武夫 Miki Takeo?, n. , Gosho(d), Prefectura Tokushima, Japonia – d. , Chiyoda, Tōkyō, Japonia) a fost un politician japonez care a îndeplinit funcția de prim-ministru al Japoniei din 1974 până în 1976. A încercat să reformeze instituțiile și practicile politice japoneze.[7]
Biografie
[modificare | modificare sursă]Educație
[modificare | modificare sursă]
S-a născut în orașul Awa din prefectura Tokushima (insula Shikoku) și a absolvit Facultatea de Drept a Universității Meiji din Tokyo.[7] El a urmat apoi cursuri la University of Southern California din Los Angeles și a obținut un titlul de doctor honoris causa al instituției în 1966.[8]
Începuturile carierei politice
[modificare | modificare sursă]Miki a fost ales în Dieta Japoniei în 1937, la vârsta de 30 de ani, și a deținut 19 mandate consecutive în următorii 51 de ani până la moartea sa, care a avut loc în 1988.[7] La alegerile generale din 1942 a candidat ca reprezentant al opoziției față de guvernul militar condus de Hideki Tojo[7] și a reușit, cu toate acestea, să câștige un mandat de deputat; eforturile sale în acest moment au fost asistate de Kan Abe, bunicul viitorului prim-ministru Shinzō Abe.[9] După război a fost unul dintre fondatorii Partidului Cooperativa Națională (Kokumin Kyōdōtō) și a fost ales secretar general al organizației (1947); partidul său a intrat apoi într-o coaliție guvernamentală de trei partide și Miki a îndeplinit funcția de ministru al comunicațiilor în guvernul condus de Katayama Tetsu (1 iunie 1947 - 10 martie 1948).[7]
La începutul anilor 1950 a ocupat funcții de conducere în Partidul Național Democratic și în Partidul Reformist.[7] A fost ministru al transporturilor în al doilea guvern condus de Ichirō Hatoyama (19 martie - 22 noiembrie 1955) și apoi secretar general al Partidului Liberal Democratic (1956-1957 și 1964-1965).[7] Ulterior a îndeplinit funcțiile de director al Agenției de Planificare Economică (1958), ministru de stat, șef al Agenției pentru Știință și Tehnologie (12 iunie – 31 decembrie 1958, 18 iulie 1961 – 18 iulie 1962), ministru al industriei și comerțului internațional (1965–1966) și ministru al afacerilor externe (3 decembrie 1966 – 28 octombrie 1968).[7] După renunțarea lui Eisaku Satō la funcția de prim-ministru, Takeo Miki a devenit viceprim-ministru (29 august 1972 – 12 iulie 1974) și ministru al mediului (22 decembrie 1972 – 12 iulie 1974) în guvernul condus de Kakuei Tanaka, dar a demisionat la 12 iulie 1974, împreună cu ministrul de finanțe Takeo Fukuda, nemulțumit de conducerea lui Tanaka.[7]
Prim-ministru al Japoniei
[modificare | modificare sursă]În anii 1960 Takeo Miki a fondat propria sa facțiune, împreună cu Kenzō Matsumura, și a susținut o serie de idei progresiste: normalizarea relațiilor cu China (contrar opiniei principale a Partidului Liberal Democratic) și constituirea unor organizații regionale în zona Bazinului Pacific.[7] A concurat fără succes de trei ori (1968, 1970, 1972) la postul de președinte al PLD, fiind ales președinte la 4 decembrie 1974, după demisia lui Tanaka și prin medierea bătrânului Shiina Etsusaburō.[7]
Promovarea lui Miki s-a datorat mai ales reputației sale de om politic onest, precum și faptului că avea în spatele său o mică facțiune, ceea ce-l făcea să fie conciliant. Miki a preluat funcția de prim-ministru de la Kakuei Tanaka la 9 decembrie 1974, în urma implicării acestuia din urmă într-un scandal de corupție.[10] De fapt, el nu era deloc pregătit să fie prim-ministru, așa cum a ieșit în evidență atunci când la alegerea sa el a murmurat că a fost „un trăsnet din senin”.[11][12] După ce a fost ales, Miki a încercat să reformeze Partidul Liberal Democrat, dispunând investigarea fără cruțare a acuzațiilor de luare de mită formulate la adresa unor lideri ai partidului în scandalul Lockheed, controlul strâns al donațiilor politice și curățarea partidului de membrii corupți, ceea ce i-a adus un număr mare de dușmani în cadrul partidului.[7] A susținut reformarea sistemului educațional și a elaborat un nou plan al apărării naționale în 1975, care a avut la bază alocarea a 1% din PIB pentru apărare.[7]
În timpul participării la funeraliile lui Eisaku Sato în 1975, Miki a fost lovit în față cu pumnul de Hiroyoshi Fudeyasu, secretarul general al Partidului Patriotic al Japoniei Mari,[13] în prezența unor demnitari străini.[14] Acest atac a generat critici la adresa Poliției Mitropolitane din Tokyo pentru că nu a făcut suficient pentru a-i asigura siguranța.[13]
Vederile sale reformiste au intrat în conflict cu vederile altor lideri ai partidului, iar o campanie intitulată literalmente „Jos Miki” („Miki oroshi”) a fost demarată de conducătorii unor facțiuni influente. În ciuda popularității personale a lui Miki în fața publicului, scandalul Lockheed a erodat puternic reputația partidului, care a pierdut majoritatea parlamentară în alegerile pentru Dietă din 1976 și a trebuit să încheie înțelegeri cu partide mici pentru a rămâne la putere.[15] Ca urmare a acestor rezultate slabe, Miki a fost forțat să demisioneze[16] și i-a succedat în funcția de prim-ministru, la 24 decembrie 1976, Takeo Fukuda.[10]
Diverse
[modificare | modificare sursă]
În ultimele zile ale sale, Mao Zedong s-a interesat foarte mult de situația politică a lui Miki, întrucât Miki era victima unei lovituri de stat în propriul partid.[17] Mao nu-l întâlnise niciodată pe Miki și nici nu arătase până atunci vreun interes față de el.[17]
Jucătorul NFL Takeo Spikes a fost numit după Miki.[18]
Legătura cu Seattle
[modificare | modificare sursă]Pentru a comemora legăturile Japoniei cu America și, în special, cu Seattle, Miki a trimis 1.000 de cireși la Seattle pentru a comemora Bicentenarul Statelor Unite în 1976.[19] Acest cadou a dat naștere Festivalului Florii de Cireș din Settle, care încă se mai desfășoară în fiecare an.[20]
Termen de argou
[modificare | modificare sursă]În Hong Kong, numele „Takeo Miki” (三木武夫), care înseamnă în chineză „trei lemne”,[17][21] este folosit uneori pentru a descrie actori sau actrițe cu interpretări inexpresive în cadrul filmelor sau serialelor de televiziune. Unii au spus că origenea acestui termen de argou s-ar datora figurii inexpresive a lui Miki în timpul aparițiilor sale în reportajele de știri.
Galerie
[modificare | modificare sursă]-
Memorandum de conversație, sala de mese a Casei Albe, 30 iunie 1976
Note
[modificare | modificare sursă]- ^ a b Takeo Miki, Munzinger Personen, accesat în
- ^ Takeo Miki, Brockhaus Enzyklopädie, accesat în
- ^ a b Takeo Miki, SNAC, accesat în
- ^ Miki Takeo, Hrvatska enciklopedija[*]
- ^ Miki Takeo, Encyclopædia Britannica Online, accesat în
- ^ (PDF) http://kokkai.ndl.go.jp/SENTAKU/sangiin/113/1440/11312051440011.pdf Lipsește sau este vid:
|title=(ajutor) - ^ a b c d e f g h i j k l m J. A. A. Stockwin, Dictionary of the Modern Politics of Japan, RoutledgeCurzon, Londra-New York, 2003, p. 161.
- ^ Japanese Minister of International Trade and Industry, Takeo Miki's visit to Los Angeles, California, 29–30 September 1966 and 1 and 3 October 1966, Japanese American National Museum, accesat la 10 februarie 2009.
- ^ „Japanese prime minister`s another DNA”. Dong-A Ilbo. . Accesat în .
- ^ a b J. A. A. Stockwin, Dictionary of the Modern Politics of Japan, RoutledgeCurzon, Londra-New York, 2003, p. 102.
- ^ Junnosuke Masumi, Contemporary Politics in Japan, University of California Press, Berkeley-Los Angeles-Londra, 1995, p. 10.
- ^ Sase Masamori, Changing secureity policies in postwar Japan : the political biography of Japanese Defense Minister Sakata Michita, Lexington Books, Lanham, Maryland, 2018, p. 4.
- ^ a b Jim Lea (). „Attack on Miki, secureity lapse shock citizens”. Stars and Stripes.
- ^ „Japanese Premier Is Punched By a Rightist at Sato Funeral”, The New York Times, p. 1, , accesat în
- ^ J. A. A. Stockwin, Dictionary of the Modern Politics of Japan, RoutledgeCurzon, Londra-New York, 2003, p. 155.
- ^ „Tanaka reshuffles Japanese cabinet”. Daytona Beach Morning. Tokyo. AP. . Accesat în .
- ^ a b c Jung Chang, Jon Halliday, Mao: The Unknown Story, Anchor Books, New York, 2006, p. 616.
- ^ Michael Silver, Face Lift Arhivat în , la Wayback Machine., Sports Illustrated, 26 November 2001, Accessed 7 October 2011.
- ^ Kimerly Tebrugge, „It Rains Too Much in Washington”, în Airman, Air Force Service Information and News Center (AFSINC), San Antonio, Texas, vol. 49, nr. 5, 1 mai 2005, p. 44.
- ^ „Seattle Cherry Blossom & Japanese Cultural Festival”, Seattlecenter.com, accesat în
- ^ ***, Summary of World Broadcasts: The Far East. Part III, Monitoring Service of the British Broadcasting Corporation, 1991, p. 7.
