Wikipedia

Axl Rose

cântăreț american
William Bruce

Rose în concert alături de Guns N' Roses, în 2010
Date personale
Nume la naștereWilliam Bruce Rose, Jr.
Născut (62 de ani)[1][2][3][4] Modificați la Wikidata
Lafayette, Indiana, SUA Modificați la Wikidata
Căsătorit cuErin Everly[*][[Erin Everly (American model)|​]] Modificați la Wikidata
Cetățenie Statele Unite ale Americii[5][6][2][7] Modificați la Wikidata
OcupațieCântăreț, compozitor,
Limbi vorbitelimba engleză[8] Modificați la Wikidata
Activitate
Alte numeW. Axl Rose
Bailey
Bill Rose
StudiiJefferson High School[*][[Jefferson High School (high school located in Lafayette, Indiana)|​]]  Modificați la Wikidata
Gen muzicalHard rock, heavy metal, rock industrial
Tipul de vocebaritenor[*][[baritenor (A baritenor is designated as a tenor whose vocal characteristics favor his lower mid-range more than other tenor faches)|​]]  Modificați la Wikidata
Instrument(e)voce, pian
Ani de activitate1983 - prezent
Case de discuriGeffen, UZI Suicide
Interpretare cuGuns N' Roses
Hollywood Rose
L.A. Guns
Rapidfire
AC/DC
Semnătură
Prezență online
Modifică date / text Consultați documentația formatului

W. Axl Rose (n. , Lafayette, Indiana, SUA) este un cântăreț, compozitor și muzician american. Este solistul trupei de hard rock Guns N' Roses, o poziție pe care a avut-o de la înființarea acesteia în 1985. Datorită vocii sale puternice și variate, cât și performanțelor live pline de energie, Rose a fost numit unul dintre cei mai mari cântăreți din toate timpurile de diverse reviste muzicale, printre care Rolling Stone și NME.[9][10]

Născut și crescut în Lafayette, Indiana, Rose s-a mutat la Los Angeles la începutul anilor '80, unde a devenit activ pe scena hard rock locală și s-a alăturat mai multor trupe, incluzând Hollywood Rose și L.A. Guns. În 1985 a co-fondat Guns N' Roses, cu care a avut mare succes și recunoaștere la sfârșitul anilor '80 și începutul anilor '90. Primul lor album, Appetite for Destruction (1987), a vândut peste 30 de milioane de copii în toată lumea și este cel mai bine vândut album de debut din toate timpurile în SUA cu 18 milioane de unități vândute. Următoarele, albumele gemene Use Your Illusion I și Use Your Illusion II (1991), au fost de asemenea în mare parte de succes; au debutat respectiv pe locul 2 și locul 1 în Billboard 200 și au vândut în total 35 de milioane de copii în toată lumea.

Copilăria

modificare

Rose s-a născut cu numele de William Bruce Rose, Jr. în Lafayette, Indiana, cel mai mare copil al lui Sharon E. (n. Lintner), atunci în vârstă de 16 ani, și Willian Bruce Rose, atunci în vârstă de 20 de ani.[11][12] Când Rose avea doi ani, tatăl său a abandonat familia.[13] Mama sa s-a recăsătorit cu Stephen L. Bailey, iar numele lui Rose s-a schimbat în William Bruce Bailey.[12][14] Avea doi frați mai mici: o soră, Amy, și un frate vitreg, Stuart.[15][16] Până la 17 ani, Rose credea că Bailey este tatăl său adevărat.[13] Adult fiind, nu și-a întâlnit niciodată tatăl biologic; William Rose, Sr. a fost găsit mort în Illinois în 1984.[17]

Familia Bailey era foarte religioasă; alături de aceasta, Rose urma biserica penticostală, unde era necesar să participe la slujbe de la trei până la opt ori pe săptămână și chiar să urmeze școala duminicală.[18] Rose și-a descris ulterior educația ca fiind insuportabilă, declarând „Într-o săptămână am avut televizor, apoi tatăl meu vitreg l-a aruncat pentru că era satanic. Nu aveam voie să ascult muzică. Femeile erau un păcat. Totul era un păcat”. În 1992, după ce a trecut printr-o terapie regresivă, Rose a declarat că are amintiri fiind abuzat sexual de tatăl biologic la vârsta de doi ani.[12][13][19] Totodată a recunoscut că tatăl vitreg a abuzat fizic de el și de frații săi, în timp ce de mătușa lui Rose a abuzat sexual.[12][13] Rose a găsit alinare în muzică de la o vârstă fragedă. A cântat în corul bisericii de la cinci ani, și participa la slujbe alături de fratele și sora sa sub numele de Bailey Trio.[20] La Jefferson High School⁠(d), s-a alăturat corului școlii și a studiat pianul.[21] Fiind unul dintre baritoni,[22] Rose a început să-și dezvolte diferite tonalități ale vocii în timpul repetițiilor alături de cor pentru a-și deruta profesorul.[20][22][23] În cele din urmă a creat o formație alături de prietenii săi, printre care se afla și Jeff Isbell, cunoscut ulterior ca Izzy Stradlin⁠(d).[24]

La 17 ani, găsind niște acte în casa părinților, Rose află de existența tatălui său biologic și își readoptă neoficial numele de botez.[13][14] Totuși, păstrează doar W. Rose, pentru că nu dorea să aibă același prenume cu tatăl său biologic.[13][14] Se implica atât de mult în una dintre formații, Axl, încât prietenii i-au sugerat să-și pună porecla Axl Rose.[14] (Câțiva ani mai târziu, înainte de a semna cu Geffen Records, în martie 1986, și-a schimbat în mod legal numele în W. Axl Rose.[22][25][26]) În urma descoperirii adevăratelor sale origini, Rose a devenit un delincvent juvenil în Lafayette; a fost arestat de peste 20 de ori în urma acuzațiilor de intoxicare și implicare în lupte de stradă, stând trei luni în închisoare.[14][26] Un psihiatru, care a observat IQ-ul ridicat al lui Rose, a ajuns la concluzia că purtarea lui se datora psihozei.[14] După ce autoritățile din Lafayette l-au amenințat că îl vor eticheta drept criminal,[21] Rose s-a mutat în Los Angeles, California în decembrie 1982.[26]

Carieră

modificare

1983–1986: Începutul carierei

modificare

La scurt timp după sosirea în Los Angeles, Rose s-a alăturat trupei Rapidfire, alături de care a înregistrat un disc demonstrativ de patru piese în mai 1983.[27] După dezbinarea grupului, s-a alăturat formației L.A. Guns,[28] înainte de a forma Hollywood Rose cu prietenul său din copilărie, Izzy Stradlin⁠(d),[29] care s-a mutat de asemenea în Los Angeles în 1980.[24] În ianuarie 1984, trupa a înregistrat un demo de cinci piese printre care „Anything Goes”, „Rocker”, „Shadow of Your Love” și „Reckless Life”, lansate în 2004 în compilația The Roots of Guns N' Roses⁠(d).[30] Încercând să creeze un impact pe scena muzicală de la Hollywood, Rose a avut parte de o mulțime de slujbe, printre care și poziția de manager de noapte la sediul Tower Records⁠(d) de pe Sunset Boulevard. Rose și Stradlin au fumat chiar și țigări pentru un studiu științific la UCLA, fiind plătiți cu 8 dolari pe oră.[25]

În martie 1985, Rose și fostul său coleg de trupă Tracii Guns⁠(d) au format Guns N' Roses, unind cele două formații din care făceau parte, Hollywood Rose și L.A. Guns.[31] În iunie, după mai multe schimbări în alcătuirea trupei, aceasta era compusă din Rose, chitariștii Slash și Izzy Stradlin, basistul Duff McKagan și toboșarul Steven Adler⁠(d). Aceștia au debutat în The Troubadour⁠(d) din Hollywood, urmând să cânte în mai multe cluburi din Los Angeles și să își creeze un număr mare de fani.[31] Formația a atras atenția mai multor case de discuri importante,[31] înainte de a semna cu Geffen Records în martie 1986.[21] În următoarea lună decembrie, au lansat EP-ul Live ?!*@ Like a Suicide⁠(d) de patru piese, alături de casa de discuri UZI Suicide, o diviziune a Geffen Records.[12]

1987–1993: Succesul internațional

modificare

În iulie 1987, Guns N' Roses au lansat albumul de debut Appetite for Destruction. Cu toate că materialul a fost lăudat de criticii muzicali, a avut parte de un start comercial slab, vânzându-se numai 500.000 de copii în primul an de la lansare.[32] Totuși, datorită turneelor neîncetate și succesul uriaș al piesei „Sweet Child o' Mine” - tributul lui Rose adus prietenei sale din acea perioada, Erin Everly - albumul s-a ridicat până pe prima poziție a clasamentului american în august 1988, și din nou în februarie 1989. Până în momentul de față, Appetite for Destruction s-a vândut în 28 de milioane de copii în toată lumea,[33] dintre care 18 milioane în Statele Unite, devenind cel mai bine vândut album de debut din toate timpurile în SUA.[34]

În timpul participării formației la festivalul Monsters of Rock⁠(d) din Castle Donington⁠(d), Anglia în august 1988, doi fani au murit striviți în timp ce mulțimea de 107.000 de oameni a început să danseze pe melodia „It's So Easy⁠(d)”. Rose a oprit spectacolul pentru câteva ori pentru a calma audiența.[14] Din acel moment, a deveni cunoscut pentru că se adresa personal fanilor disruptivi și oferea instrucțiuni personalului de securitate al scenei, uneori chiar oprind concertele pentru a rezolva problemele din mulțime. În 1992, Rose a declarat că „Majoritatea interpreților ar merge la una din persoanele ce se ocupă de securitate și ar rezolva totul în liniște. Eu mă confrunt cu persoana respectivă, întrerup cântecul: «Știi ceva: Ți-ai irosit banii, trebuie să pleci.»”[13] Datorită incidentelor de la Monster of Rock, festivalul a fost anulat pentru anul următor.[35]

În noiembrie 1988, Guns N' Roses au lansat albumul G N' R Lies, care s-a vândut în peste cinci milioane de copii numai în SUA.[36] Formația - și Rose în particular - au fost acuzați că promovează atitudini rasiste și homofobe cu piesa „One in a Million”[37], în care Rose îi avertizează pe „negrii” (niggers) să „miște din calea mea” și i-a acuzat pe „homosexuali” (faggots) că „răspândesc boli”. În timpul acestei controverse, Rose și-a apărat modul de exprimare spunând că „acesta este un cuvânt cu care descriu pe cineva care e o pacoste, o problemă pentru mine. Cuvântul nigger nu se referă neapărat la o persoană de culoare”.[21] Totuși, în 1992, a recunoscut că a folosit cuvântul ca insultă pentru persoanele negre, declarând că „Eram exasperat de unii negri care au încercat să mă jefuiască. Am dorit să îi insult în particular pe aceștia. Nu am vrut să încurajez rasismul”.[13] Ca răspuns împotriva acuzațiilor de hemofobie, Rose a declarat că se consideră a fi „pro-heterosexual”, dând vina pe „experiențele neplăcute” cu homosexuali, printre care o tentativă de viol în timpul adolescenței și molestarea făcută de către tatăl său.[13][19][21] Controversa a dus la eliminarea formației Guns N' Roses de pe lista spectacolelor de combatere SIDA din New York, organizate de Gay Men's Health Crisis⁠(d).[21][25]

După succesul avut de Appetite for Destrucion și G N' R Lies, Rose a fost numit unul dintre cei mai remarcabili lideri de trupă. În momentul în care a apărut singur pe coperta revistei Rolling Stone în august 1989, a devenit atât de cunoscut încât influenta revistă muzicală a acceptat cererea sa de a fi intervievat și de a fi pozat de doi dintre prietenii săi, scriitorul Del James⁠(d) și fotograful Robert John.[38] Reporterul MTV, Kurt Loder⁠(d), l-a descris pe Rose ca „probabil cel mai plăcut cântăreț de muzică hard rock din acest moment, și cu siguranță cel mai carismatic.”[39]

La începutul anilor 1990, Guns N' Roses s-au întors în studio pentru a începe înregistrările la continuarea albumului Appetite for Destruction. Înregistrările s-au dovedit inițial neproductive datorită problemelor cu drogurile ale lui Steven Adler, care l-au făcut incapabil de a participa la sesiunile de înregistrare și a dus la amânarea acestora pentru câteva zile.[31] Adler a fost dat afară din trupă în următoarea lună iulie și înlocuit de Matt Sorum⁠(d) din formația The Cult.[31] Clăparul Dizzy Reed⁠(d) s-a alăturat și el în același an, la insistențele lui Rose.[31] Sorum și Reed au debutat alături de Guns N' Roses la Rock in Rio 2⁠(d) în ianuarie 1991. Grupul l-a angajat ca manager pe Alan Niven în luna mai a aceluiași an; se pare că Rose a cerut concedierea lui Niven împotriva voinței colegilor de trupă, refuzând să încheie înregistrările pentru album până când Niven nu va fi plecat.[40] Acesta a fost înlocuit în cele din urmă de Doug Goldstein.[41]

În mai 1991, fără un album pe care să îl promoveze, formația a pornit în turneul Use Your Illusion⁠(d), cunoscut datorită succesului financiar și al incidentelor controversate din timpul spectacolelor, printre care întârzierile sau chiar revoltele. Rose a fost criticat pentru întârzierile sale la concerte, uneori trecând chiar ore peste programul stabilit.[13] În iulie 1991, timp de nouăzeci de minute în timpul concertului de la Riverport Amphitheater⁠(d) de lângă St. Louis, Rose a pătruns în mulțime pentru a confisca o cameră de filmat. După ce a fost împins înapoi pe scenă, a anunțat „Mulțumesc securității de doi bani, eu merg acasă!” și a plecat; a urmat o revoltă la care au participat 2500 de fani, rezultând pagube estimate la 200.000 de dolari.[42]

În septembrie 1991, cu destul material pentru a crea două albume, Guns N' Roses au lansat Use Your Illusion I⁠(d) și Use Your Illusion II⁠(d), care au debutat pe poziția a doua, respectiv prima în clasamentul american, performanță pe care nu a mai obținută niciun grup.[25] Totuși, în momentul lansării, relațiile lui Rose cu colegii de trupă au devenit tensionate. Prietenul său din copilărie, Izzy Stradlin, a părăsit pe neașteptate grupul în noiembrie 1991; a fost înlocuit de Gilby Clarke⁠(d) de la Kill For Thrills⁠(d).[19][31] Despre motivul plecării, Stradlin a declarat: „Nu mi-au plăcut complicațiile care deveniseră parte din viața cotidiană a Guns N' Roses”,[43] dând drept exemplu revolta și întârzierile lui Rose.[43][44] În anumite momente ale turneului, Rose a cerut și a reușit să primească de la Slash și Duff McKagan dreptul de autor pentru numele formației Guns N' Roses; se pare că Rose a emis un ultimatum - trebuiau să semneze în favoarea lui sau acesta renunța să mai cânte.[15]

 
Rose în concert în Tel Aviv, Israel în 1993

Altă revolta a avut loc în august 1992 la Stadionul Olimpic din Montreal, în timpul turneului⁠(d) alături de Metallica. Concertul formației Metallica a fost întrerupt de îndată ce cântărețul și chitaristul James Hetfield a suferit arsuri de gradul al doilea într-un accident pirotehnic. Cu toate acestea, Guns N' Roses nu au putut urca pe scenă, deoarece Rose a întârziat din nou. La cincizeci și cinci de minute de la începerea spectacolului, Rose a acuzat de probleme de voce; apoi s-a adresat publicului: „Vă mulțumesc, banii voștri vor fi returnați” și a părăsit scena. În continuare a izbucnit o revoltă ce a creat pagubele estimate la 400.000 de dolari.[31][45][46] În luna noiembrie a aceluiași an, Rose a fost condamnat pentru pagubă materială și violență în legătură cu Revolta de la Riverport; a fost amendat cu 50.000 de dolari și pus în libertate condițională.[41][47] În plus, celor de la Guns N' Roses li s-a interzis pentru totdeauna accesul în St. Louis.

Guns N' Roses au avut ultimul spectacol din turneul Use Your Illusion pe 17 iulie 1993 la Stadionul River Plate din Buenos Aires[48]; acesta s-a dovedit a fi ultimul concert live al lui Rose, alături de formație, pentru următorii șapte ani și jumătate.[49] În următoarea lună august, Rose a susținut împotriva lui Steven Adler, care a depus plângere cum că a fost concediat pe nedrept. Când juriul a luat hotărârea împotriva lui Rose, acesta a fost de acord să plătească 2.500.000 de dolari și 15% din tot ce a înregistrat Alder înainte de despărțire.[16][41] În luna noiembrie, Guns N' Roses au lansat The Spaghetti Incident⁠(d), un album de preluări cu un număr mare de piese punk, care s-a dovedit mai puțin reușit decât albumele anterioare. Fără să știe colegii săi de trupă, Rose a inclus o piesă ascunsă, „Look at Your Game, Girl⁠(d)”, compusă de criminalul condamnat Charles Manson, având intenția să îi transmită astfel un mesaj personal fostei sale iubite, Stephanie Seymour⁠(d).[16][41] A urmat o controversă, iar formația a fost obligată să doneze orice drept de autor către fiul uneia din victimele lui Manson.[16]

1994–prezent: Pauza, turneele și Chinese Democracy

modificare

Fără nicio explicație sau consultare cu membrii trupei, Rose l-a concediat pe Gilby Clarke în iunie 1994.[16] Tensiunea dintre Rose și Slash a atins cote maxime atunci când cel din urmă a aflat că Rose l-a angajat de unul singur pe amicul său din copilărie Paul „Huge” Tobias⁠(d), în locul lui Clarke.[16] Slash a părăsit într-un final Guns N’ Roses în octombrie 1996, urmând de concedierea lui Matt Sorrum în iunie 1997. Duff McKagan a părăsit trupa în luna august a aceluiași an, lăsându-i pe Rose și Dizzy Reed singurii membrii ai formației rămași din era Use Your Illusion.[15]

Deoarece stabilitate formației Guns N’ Roses s-a năruit, Rose s-a retras din atenția publică. Formația nu s-a destrămat oficial, cu toate că nu au mai avut vreun turneu sau vreun concert timp de câțiva ani și nu au mai lansat niciun material nou. Rose a continuat să recruteze muzicieni noi pentru a-i înlocui pe membrii care au părăsit trupa sau care au fost concediați. Până la finele anilor 1990, acesta a fost considerat un pustnic, rareori având apariții publice și petrecându-și majoritatea timpului în vila sa din Malibu. În diferite comunicate de presă a fost numit „Howard Hughes al muzicii rock” și „cel mai mare pustnic al muzicii rock”.[31][50] Se spunea că Rose își petrecea nopțile repetând și compunând alături de diferite compoziții ale formației Guns N’ Roses, lucrând la următorul lor album, Chinese Democracy⁠(d).[15]

În ianuarie 2001, Rose s-a reîntors la Rock in Rio 3⁠(d) cu o nouă alcătuire a trupei Guns N’ Roses, avându-i în componență pe chitariștii Buckethead și Robin Finck⁠(d), chitaristul de ritm Paul Tobias, basistul Tommy Stinson⁠(d), toboșarul Bryan „Brain” Mantia⁠(d) și pe claviaturiștii Dizzy Reed⁠(d) și Chris Pitman⁠(d). În anul ce a urmat, formația – cu Tobias înlocuindu-l pe Richard Fortus⁠(d) – a pornit într-un turneu în Europa, Asia și America de Nord, și a avut o apariție, intens criticată, la MTV Awards.[49] În noiembrie, a avut loc o revoltă la General Motors Place⁠(d) din Vancouver, după ce Rose nu s-a prezentat la un concert stabilit. Când un personal al stadionului a anunțat anularea concertului, a izbucnit o revoltă, care a rezultat în pagube estimate la 100.000 de dolari.[51]

Rose s-a retras din atenția publică pentru a doua oară. În 2004, li s-a alăturat vechilor săi colegi de trupă, Slash și Duff McKagan într-un proces judecătoresc împotriva casei de discuri Geffen Records, în încercarea nereușită de a opri lansarea compilației Greatest Hits.[52] În același an, Rose și-a folosit vocea pentru jocul video Grand Theft Auto: San Andreas, în care a interpretat personajul Tommy „The Nightmare” Smith, DJ-ul de radio al stației de rock clasic K-DST The Dust.[53]

 
Rose interpretând la Download Festival în 2006

În 2006, în unul dintre puținele interviuri acordate, Rose a declarat că „oamenii vor auzi muzică în acest an”.[54] Cu Buckethead și Bryan Mantia înlocuiți de Ron „Bumblefoot” Thal și Frank Ferrer⁠(d), Guns N’ Roses au avut un turneu în Europa și în America de Nord, pe parcursul anului 2006. Fostul membru al trupei, Izzy Stardlin, a avut parte de câteva apariții ca oaspete de-a lungul turneului. În luna decembrie a aceluiași an, Rose a realizat o scrisoare deschisă către fanii săi în care discuta, printre altele, și despre motivul pentru care Chinese Democracy nu fusese încă lansat, și a fixat data de 6 martie 2007 ca dată de lansare provizorie.[55] Totuși, albumul a eșuat din nou în a se concretiza. În 2007, Guns N’ Roses au avut un turneu de vară în Mexic, Australia, Noua Zeelandă și Japonia. Rose a colaborat cu vechiul lui prieten [[]] pentru albumul Angel Down⁠(d); acesta a realizat un duet cu pentru preluarea piesei „Back in the Saddle⁠(d)” a formației Aerosmith și a interpretat partea de backing vocal pentru „(Love is) a Bitchslap” și „Stuck Inside”, fiind creditat co-autor.[56]

Pe 23 noiembrie 2008, la cincisprezece ani de la ultimul lor album, Guns N’ Roses au lansat Chinese Democracy exclusiv prin comerciantul de produse electronice Best Buy⁠(d).[57] Rose nu a contribuit la promovarea albumului; până în luna decembrie, se pare că a lipsit timp de două luni și nu a returnat apelurile telefonice pierdute sau alte cereri de la casa de discuri.[58] Pe 11 decembrie, Rose a spart într-un final liniștea, răspunzând la întrebări la două panouri de discuții online pe tema Guns N’ Roses.[59] Într-un interviu ulterior, Rose a declarat că nu a obținut susținerea necesară din partea casei de discuri Interscope Records în legătură cu lansarea albumului.[60]

În decembrie 2009, Guns N’ Roses – cu Robin Finck înlocuit de DJ Ashba⁠(d) – a avut un turneu în Asia. Formația a continuat apoi cu un turneu în America, Europa și Australia pe parcursul anului 2010. Fostul membru al trupei, Duff McKagan, a avut o apariție surpriză în timpul spectacolului de pe Arena O2 din Londra, din octombrie 2010.[61] În octombrie 2011, Guns N’ Roses au participat la Rock in Rio 4⁠(d), înaintea începerii unui turneu pe continentele Americane, printre care primul turneu în Statele Unite din ultimii cinci ani.[62] În următoarea lună decembrie, s-a anunțat că alcătuirea clasică a formației Guns N’ Roses va fi inclusă în Rock and Roll Hall of Fame în 2012, primul lor an de eligibilitate.[63] Rose le-a mulțumit fanilor săi și Rock and Roll Hall of Fame prin intermediul Twitterului, spunând: „Aceasta este Victoria voastră”.[64] Totuși, nu a fost prezent la ceremonia de pe 14 aprilie,[65] precum anunțase într-o scrisoare deschisă cu trei zile în urmă.[66] Rose, care se afla în relații proaste cu mai mulți dintre foștii membri ai trupei, a scris că ceremonia „nu pare a fi un loc în care sunt dorit sau respectat”.[66]

Viața personală

modificare

Relații

modificare

Prin mijlocul lui 1982, Rose a început să se întâlnească cu prietena sa din Lafayette, Indiana, Gina Siler, alături de care s-a mutat în Los Angeles, California în luna decembrie a aceluiași an. Conform spuselor lui Siler, cuplul a fost logodit „de vreo nouă ori”, înainte de a se despărți la finele lui 1985. În 1991, Siler și-a descris fosta relație ca fiind volatilă, spunând despre anii în care au locuit împreună că au fost ca și cum „ai pune o rachetă nucleară în camera de zi, ai lovi-o cu un ciocan, iar apoi ai aștepta pur și simplu”.[26]

La începutul lui 1986, Rose a început o relație cu modelul Erin Everly, fiica interpretului Don Everly din formația Everly Brothers⁠(d). A scris cântecul „Sweet Child o’ Mine” pentru ea, iar Everly a apărut în videoclipul muzical al piesei. Rose și Everly s-au căsătorit pe 28 aprilie 1990 în Las Vegas. Everly a declarat ulterior că Rose venise cu o zi în urmă la casa ei, având un pistol în mașină, și i-a spus acesteia că se va sinucide dacă nu se căsătorește cu el.[67] Cu mai puțin de o lună în urmă, Rose făcuse prima cerere de divorț.[31] Cuplul s-a reunit mai apoi, iar Everly a rămas însărcinată. A suferit un avort în octombrie 1990, afectându-l intens pe Rose, care dorea să-și întemeieze o familie.[31][67] Everly l-a părăsit pe Rose în următoarea lună noiembrie; căsnicia lor a fost anulată în ianuarie 1991. După despărțire, se pare că Rose a încercat să o contacteze pe Everly timp de mai mult de un an, trimițându-i acesteia flori, scrisori, și chiar păsări în colivie.[67]

Prin mijlocul lui 1991, Rose a fost implicat într-o relație cu supermodelul Stephanie Seymour⁠(d). În timpul acestei relații, Seymour a apărut în videoclipurile pieselor „Don’t Cry” și „November Rain⁠(d)”. Rose s-a atașat profund de fiul lui Seymour, Dylan, și a încercat să fie un tată bun pentru copil, întrucât nu a avut parte niciodată de unul.[31][41] Seymour și Rose s-au logodit în februarie 1993, însă s-au despărțit trei luni mai târziu.[67]

Cazuri de abuz domestic

modificare

În august 1993, Rose a dat-o în judecată pe Seymour, declarând că aceasta l-a „lovit cu piciorul și l-a apucat” în timpul unei petreceri de Crăciun la casa lor din Malibu, și că aceasta a refuzat să-i plătească 100.000 de dolari pentru bijuteriile pe care el i le-a dăruit.[67] Seymour i s-a opus în octombrie, susținând că Rose – furios că aceasta a organizat petrecerea, cu toate că el dorea să o anuleze – a lovit-o cu palmele și cu pumnii și a împins-o, cu piciorul, pe scări . Aceasta a recunoscut că i-a apucat testiculele ca o măsură de apărare.[67]

După ce a fost obligat să depună mărturie în timpul cazului Seymour, Everly și-a depus propria acuzație în martie 1994, acuzându-l pe Rose de atacuri fizice și emoționale și de abuz sexual.[16][67] Everly a declarat că pe parcursul relației lor de patru ani și jumătate, aceasta a suferit în mod regulat bătăi care au avut ca urmare internarea ei la spital.[67] La depunerea mărturiei, aceasta a declarat că Rose – care era un aderent al terapiei regresiei vieții anterioare – credea că ea și Seymour au fost surori într-o altă viață și că acum încearcă să îl omoare.[16] Se pare că Rose afirma că el și Everly au fost amerindieni într-o viață anterioară și că Everly le-a omorât copiii, acesta fiind motivul pentru care el le tratează atât de urât în această viață.[16]

În timpul acestor cazuri, Siler a declarat public și că a fost abuzată, descriindu-l pe Rose ca fiind când „bun și iubitor”, când „violent și irațional”.[67] Rose le-a cerut avocaților să ajungă la o înțelegere pentru o sumă ce depășea 1.000.000 de dolari în cazul Everly.[16] Cazul lui Seymour a continuat pentru o perioadă considerabil de lungă. La un moment dat, Rose a aplicat pentru un ordin de restricție împotriva lui Seymour, după ce a declarat că aceasta a consumat cocaină în casă în prezența fiului ei în vârstă de doi ani.[16] Într-un final cazul a fost încheiat, Rose fiind de acord să îi plătească lui Seymour o sumă de 400.000 de dolari.[16]

Probleme de sănătate

modificare

În timpul ultimilor ani ai adolescenței, un psihiatru a ajuns la concluzia că purtarea de delincvent a lui Rose se datora psihozei. În plus, acesta a observat IQ-ul ridicat al lui Rose.[14] La 26 de ani, Rose a fost diagnosticat cu psihoză maniaco-depresivă. Cu toate că lui Rose i s-a recomandat litiu împotriva acestei tulburări, el a declarat că nu a avut niciun efect și că se poate controla și de unul singur.[14] Într-un interviu ulterior, Rose a contestat în totalitate diagnoza, spunând că „Am mers la o clinică, gândindu-mă că mă va ajuta să mă controlez. Singurul lucru pe care l-am făcut a fost să rezolv un test cu 500 de întrebări – știți voi, să completez punctele acelea negre. Dintr-odată sunt diagnosticat ca fiind maniaco-depresiv. «Să-l punem pe Axl sub îngrijire medicală». Ei bine, îngrijirea nu m-a ajutat să rezolv problema mea cu stresul. Singurul lucru cu care m-a ajutat a fost că a ținut oamenii la distanță de mine, deoarece aceștia credeau că sunt sub îngrijire medicală.”[68]

În contrast cu imaginea depravată a formației Guns N' Roses în perioada ei de glorie, Rose a încetat să consume droguri de orice fel după ce trupa a atins succesul.[41] Totuși, nu a negat faptul că utiliza substanțe ilegale, spunând că „Am o constituție fizică aparte și o concepție despre droguri aparte față de oricine cunosc de la Hollywood, pentru că eu nu mă abțin să produc droguri, însă nici nu îmi permit să fac un obicei. Nu îmi permit asta.”[68] La începutul anilor 1990, Rose a devenit un împătimit al medicinei homeopatice și a început să facă în mod repetat terapii ale regresiei vieții anterioare.[15] Și-a mărturisit amintirile cum că a fost abuzat sexual de tatăl biologic, ceea ce i-a oprit creșterea emoțională la vârsta de doi ani: „Când oamenii zic de Axl Rose că este un copil de doi ani, nu se înșală”.[13]

Discografie

modificare

Cu Guns N' Roses

modificare
Articol principal: Discografia formației Guns N' Roses.

Cu Hollywood Rose

modificare

Colaborări

modificare

Filmografie

modificare
Titlu An Rol Note
Inspectorul Harry și jocul morții 1988 Muzician la înmormântare Necreditat
Grand Theft Auto: San Andreas (joc video) 2004 DJ Tommy „The Nightmare” Smith Voce

Referințe

modificare
  1. ^ Axl Rose, GeneaStar 
  2. ^ a b LIBRIS, , accesat în  
  3. ^ W. Axl Rose, Internet Speculative Fiction Database 
  4. ^ „Axl Rose”, Gemeinsame Normdatei, accesat în  
  5. ^ MusicBrainz 
  6. ^ http://www.bbc.co.uk/newsbeat/11120697  Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  7. ^ http://www.bbc.co.uk/news/entertainment-arts-10812462  Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  8. ^ Autoritatea BnF, accesat în  
  9. ^ Lethem, Jonathan (). „100 Greatest Singers of All Time”. Rolling Stone. Accesat în . 
  10. ^ „Michael Jackson tops NME's Greatest Singers poll”. NME. . Accesat în . 
  11. ^ Reitwiesner, William Addams. „Ancestry of Axl Rose”. William Addams Reitwiesner Genealogical Services. Accesat în . 
  12. ^ a b c d e „Axl Rose: Biography”. Rolling Stone. Arhivat din original la . Accesat în . 
  13. ^ a b c d e f g h i j k Neely, Kim (). „Axl Rose: The Rolling Stone Interview”. Rolling Stone. Accesat în . 
  14. ^ a b c d e f g h i Tannenbaum, Rob (). „The Hard Truth About Guns N' Roses”. Rolling Stone. 
  15. ^ a b c d e „What Happened to Axl Rose: The Inside Story of Rock's Most Famous Recluse”. Rolling Stone. . Accesat în . 
  16. ^ a b c d e f g h i j k l Wall, Mick (). „W. Axl Rose - Chapter Nine - You Are All Little People”. MickWall.com. Arhivat din original la . Accesat în . 
  17. ^ Wall, Mick (). „Stick to Your Guns”. Kerrang. Accesat în . 
  18. ^ James, Del (1992-11). „I, Axl – Part III”. RIP⁠(d). Arhivat din original la 2002-07-19. Accesat în 6 iunie 2011.  Verificați datele pentru: |date= (ajutor)
  19. ^ a b c Sischy, Ingrid (1992-05). „Axl: The Rose Grows”. Interview⁠(d). Arhivat din original la 2011-06-05. Accesat în 6 iunie 2011.  Verificați datele pentru: |date= (ajutor)
  20. ^ a b MTV Rockumentary: Guns N' Roses. MTV. 1989. 
  21. ^ a b c d e f James, Del (1989-08). „The Rolling Stone Interview with Axl Rose”. Rolling Stone. Accesat în 6 iunie 2011.  Verificați datele pentru: |date= (ajutor)
  22. ^ a b c „The Quotable Guns N' Roses”. Superteen. . Accesat în . 
  23. ^ Sullivan, John Jeremiah (2006-09). „The Final Comeback of Axl Rose”. GQ. Accesat în 6 iunie 2011.  Verificați datele pentru: |date= (ajutor)
  24. ^ a b „Geffen - Izzy Stradlin Biography”. Geffen. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  25. ^ a b c d Sugerman, Danny (). Appetite for Destruction: The Days of Guns N' Roses. St. Martin's Press. ISBN 0-312-07634-7. 
  26. ^ a b c d Kuipers, Dean (1991-09). „Guns N' Neuroses”. Spin⁠(d). Accesat în 6 iunie 2011.  Verificați datele pentru: |date= (ajutor)
  27. ^ „Axl Rose: Pre-GN'R Record to be Released”. Ultimate Guitar Archive⁠(d). . Accesat în . 
  28. ^ Erlewine, Stephen Thomas. „Allmusic – L.A. Guns”. Allmusic. Accesat în . 
  29. ^ Spurrier, Jeff (). „Guns N' Roses: Bad Boys Give It Their Best Shot”. Los Angeles Times. Tribune Company. 
  30. ^ Erlewine, Stephen Thomas. „Allmusic - The Roots of Guns N' Roses”. Allmusic. Accesat în . 
  31. ^ a b c d e f g h i j k l Spitz, Marc (1999-07). „Just a Little Patience”. Spin⁠(d). Accesat în 3 iunie 2011.  Verificați datele pentru: |date= (ajutor)
  32. ^ Wiggins, Keavin (2003-12). „Antitorial - Appetite for Destruction”. Antimusic.com. Accesat în 5 iunie 2011.  Verificați datele pentru: |date= (ajutor)
  33. ^ „Guns N' Roses New Album Looms”. Sky News⁠(d). . Accesat în . 
  34. ^ „Top 100 Albums”. RIAA. Accesat în . 
  35. ^ Anthony, James (). „Tour Commandments: Pants projectiles are no excuse for cancelling shows”. The Guardian. Guardian News and Media. Accesat în . 
  36. ^ „RIAA's Gold & Platinum Program”. RIAA. Accesat în . 
  37. ^ Goldstein, Patrick (). „Behind the Guns N' Roses Racism Furor”. Los Angeles Times. Tribune Company. 
  38. ^ Wall, Mick (). W.A.R. The Unauthorized Biography of William Axl Rose. St. Martin's Press. pp. 161–162. ISBN 978-0-312-54148-4. 
  39. ^ Loder, Kurt (1990). Famous Last Words: Axl Rose. MTV. 
  40. ^ Neely, Kim (). „Guns N' Roses: Outta Control”. Rolling Stone. 
  41. ^ a b c d e f Kent, Nick (). „Meltdown”. The Guardian. Guardian News and Media. Accesat în . 
  42. ^ Neely, Kim (). „Fans Riot at Guns Show”. Rolling Stone. 
  43. ^ a b „Izzy Stradlin Interview with Musician”. Musician⁠(d). Billboard Publications Inc. . Accesat în . 
  44. ^ Eroare la citare: Etichetă <ref> invalidă; niciun text nu a fost furnizat pentru referințele numite <ref name=
  45. ^ „Riots Erupts at Concert Starring Guns N' Roses”. New York Times. . Accesat în . 
  46. ^ „Guns 'N' Roses returns to Montreal: No riot this time”. CTV Montreal⁠(d). . Arhivat din original la . Accesat în . 
  47. ^ „10 noiembrie 1992: Axl Rose is found guilty of property damage”. ThisDayInRock.com. Accesat în . 
  48. ^ Bienstock, Richard (). „Last Gigs: Slash with Guns N' Roses”. Guitar World⁠(d). Accesat în . 
  49. ^ a b „Welcome to the Jungle: A Timeline of Axl's Return to the Road”. Classic Rock⁠(d). 2003-02. Accesat în 10 iunie 2011.  Verificați datele pentru: |date= (ajutor)
  50. ^ Sutcliffe, Phil (2001-05). „Didn't You Used to be Axl Rose?”. Q⁠(d). Accesat în 5 iunie 2011.  Verificați datele pentru: |date= (ajutor)
  51. ^ Lee, John (). „Singer Blames Venue for Roses Riot”. BBC. Accesat în . 
  52. ^ Wiederhorn, Jon (). „Axl Rose Sued By Ex-Guns N' Roses Bandmates”. MTV. Arhivat din original la . Accesat în . 
  53. ^ D'Angelo, Joe (). „Axl Rose, Game, Charlie Murphy Lend Voices To 'San Andreas'”. MTV. Arhivat din original la . Accesat în . 
  54. ^ Bliss, Karen (). „Axl Rose Breaks His Silence on 'Chinese Democracy'”. Rolling Stone. Accesat în . 
  55. ^ Kaufman, Gil (). „Axl Rose Sets 'Chinese Democracy' Release Date, Apologizes for Delay”. MTV. Arhivat din original la . Accesat în . 
  56. ^ „Angel Down Review”. Ultimate Guitar Archive⁠(d). . Accesat în . 
  57. ^ Michaels, Sean (). „Guns N' Roses' Chinese Democracy Release Date Set”. The Guardian. Guardian News and Media. Accesat în . 
  58. ^ Bingham, John (). „Axl Rose absence blamed for failure of Chinese Democracy to hit top spot”. Daily Telegraph. Accesat în . 
  59. ^ „Axl Speaks!”. Classic Rock⁠(d). . Accesat în . 
  60. ^ Cohen, Jonathan (). „Axl Rose Speaks”. Billboard. Accesat în . 
  61. ^ „Duff McKagan Joins Guns N' Roses on Stage in London!”. Blabbermouth.net⁠(d). . Accesat în . 
  62. ^ Montgomery, James (). „Guns N' Roses to Launch First U.S. Tour in Five Years”. MTV.com. Arhivat din original la . Accesat în . 
  63. ^ Michaels, Sean (). „Guns N' Roses and Red Hot Chili Peppers for Rock and Roll Hall of Fame”. The Guardian. Accesat în . 
  64. ^ Rose, Axl (). „Twitter”. Accesat în . 
  65. ^ „Cleveland's Rock Hall welcomes new class”. CBS News. . Accesat în . 
  66. ^ a b Quan, Denise (). „Axl Rose refuses Rock and Roll Hall of Fame honor”. CNN. 
  67. ^ a b c d e f g h i Dougherty, Steve (). „Bye Bye Love”. People. Accesat în . 
  68. ^ a b James, Del (1989-04). „The World According to W. Axl Rose”. RIP⁠(d). Accesat în 11 iunie 2011.  Verificați datele pentru: |date= (ajutor)

Legături externe

modificare
 
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Axl Rose


Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Axl_Rose&oldid=16693467
pFad - Phonifier reborn

Pfad - The Proxy pFad of © 2024 Garber Painting. All rights reserved.

Note: This service is not intended for secure transactions such as banking, social media, email, or purchasing. Use at your own risk. We assume no liability whatsoever for broken pages.


Alternative Proxies:

Alternative Proxy

pFad Proxy

pFad v3 Proxy

pFad v4 Proxy