Ministerul Educatie ,Culturii si Cercetarii al Republicii Moldova

Colegiul de Ecologie

Folosirea plantelor medicinale pentru uz intern

(infuzie ,decoctia ,maceratul,pulbere, vinuri medicinale)

A efectuat: Cuzub Cristian

A verificat: Bondari L.

2021
 Pelin (Artemisia absinthium)
Denumire științifică: Artemisia absinthium
Denumire populară: Pelin, Peliniţă, Pelinaş, Iarba-fecioarelor, Lemnul-Domnului

Descriere
Pelinul este un arbust peren şi aromat, cu frunze verzi-cenuşii acoperite de perişori albi şi
mătăsoşi. Inflorescenţele mici şi galbene apar vara şi toamna, în mănunchiuri. Plantă de
grădină foarte populară în multe părţi ale lumii, pelinul este originar din Europa, Asia şi
Africa. Creşte adesea pe terenurile virane şi pe marginea drumurilor.

Frunzele, tulpinile şi florile se usucă şi sunt folosite la prepararea de infuzii şi tincturi.

Pelinul este una dintre cele mai amare plante cunoscute şi se foloseşte în doze foarte mici
la prepararea unor băuturi alcoolice precum absintul şi vermutul.
Pelin – Compoziţie
Printre compuşii activi ai pelinului se numără uleiul esenţial, flavonoidele, lignanii,
lactonele sesquiterpenice şi acizii fenolici. Circa 35% din uleiul esenţial este compus
din tujonă, substanţă toxică, dacă este administrată în exces.

Pelin – Acţiune
Pelinul are acţiune antiparazitară, antihelmintică, stomahică, carminativă, stimulează
şi usurează digestia, tonic digestiv, tonic nervos, analgezic şi narcotic.

Infuzie :5-6 g de terminatii la un litru de apa clocotita. Ca tonic,se bea 2-3 cesti pe zi.Ca
vermi fug,se bea infuzia dimineata pe stomacul gol,timp de 4-5 zile,cu o jumatate de ora
inainte de micul dejun.

Vin: Se macereaza 20-30 g la un litru de apa timp de 8 zile. Se bea un pahar din aceasta
licoare inainte de fiecare masa ca aperitiv si digestiv.

Pulbere: se piseaza planta uscata dintr-o piulita. Aceasta pulbere se poate lua ca febrifug
sau vermifug ,cite 2-3g sau intr-o bautura calda ,sau in miere ,sau in compot de prune
uscate.Mai departe ,aceasta doza se poate combina cu 2g de pulbere de lemn dulce si cu
0,5 g de pulbere de anason verde.

Pelin – Indicaţii terapeutice

Preparatele pe bază de pelin sunt indicate în cazurile de viermi intestinali, pentru
stimularea apetitului, pentru detoxifiere, pentru vindecarea ulceraţiilor şi a rănilor
purulente, în reumatismul articular, febră, infecţii, candidoză, hemoroizi.

Administrare: pelinul se administrează intern numai cu avizul unui specialist.

Pelin – Precauţii şi contraindicaţii

Nu se administreaza femeilor gravide sau care alapteaza, persoanelor cu  infectii acute
intestinale sau boli nervoase.
Supradozajul sau excesul de pelin e toxic, da agitatie, halucinatii, ameteli, pierderea
cunostintei iar abuzul de bauturi poate duce la tulburari psihice, pierderea memoriei,
greturi, tulburari gastro-intestinale, convulsii.

Perioada de administrare nu trebuie sa depaseasca 2 saptamani.

Mesteacăn (Betula pendula)
Denumire științifică: Betula pendula
Denumire populară: Mesteacăn

Descriere
Mesteacãnul este un arbore foios, cu coroana luminoasã, înalt pânã la 30 m. Creşte în
zonele de deal şi munte, pânã la 1.500 m altitudine. Scoarţa este netedã, alb-argintie, cu
crãpãturi negricioase spre bãtrâneţe şi se exfoliazã în fâşii subţiri, iar crengile sunt subţiri
şi atârnã. Frunzele au formã de romb sau triunghi,cu vârful ascuţit, sunt dinţate pe margine
şi au culoarea verde-închis, lucitor, pe partea din afarã. Florile au formã de mâţişori. Cele
femeieşti sunt verzi şi seamãnã cu nişte conuri, iar cele bãrbãteşti sunt galbene şi ating 6
cm lungime.

Se recolteazã frunzele tinere în lunile mai-iunie, care se usucă şi se folosesc la prepararea

de infuzii, pulberi, capsule sau tincturi. Scoarţa, recoltată de pe lemnul căzut, se foloseşte
în general în decocturi.
Compoziţie
Până la 3% din frunzele de mesteacăn sunt alcătuite din flavonoide (mai ales hiperozidă şi
rutozidă) cu efect antiinflamator şi diuretic. Frunzele şi scoarţa conţin acizi fenolici, tanini,
vitamina C şi metil salicilat.

Acţiune
Cea mai importantã proprietate a produselor din frunze de mesteacãn este cea diureticã. Se
mai menţioneazã acţiunea colereticã, bacteriostaticã, antiinflamatoare, sudorificã.
Extractul din mugurii frunzelor are efect stimulant asupra secreţiei de suc gastric, bilã şi
fermenţi digestivi intestinali.

Indicaţii terapeutice
Frunzele de mesteacăn sunt un eficient agent antiinflamator, dar şi antiseptic pe tractul
renal şi urinar. Astfel, ele sunt utile în tratarea infecţiilor minore ale tractului urinar, ca
uretrita şi cistita. Sunt folosite în tratarea litiazei renale şi a edemelor.

O altă utilizare a acţiuni antiinflamatorii a mesteacănului este în tratarea durerilor

reumatice, când este combinat adesea cu osul- iepurelui, urzica sau creţuşca. Extern,
unguentul cu mesteacăn poate calma eczema şi psoriazisul.

Mesteacănul are renumele de a vindeca negii. O bucată mică, umezită de scoarţă

proaspătă, care trebuie schimbată în fiecare zi, se plasează pe piele, deasupra negului. Se
poate folosi şi decoctul din scoarţă măcinată. Efectul se datorează compuşilor antivirali ai
copacului (acidul betulinic) şi salicilaţilor extensive asupra unui derivat al acidului
betulinic, publicate în 2002, i-au subliniat eficienţa împotriva HIV.

Administrare:

În tratamentul inflamaţiilor minore ale tractului urinar, al litiazei renale sau vezicale şi al
edemelor
Infuzie: Se infuzează timp de 10-15 minute 2-3 g de frunze uscate la o cană cu apă
clocotită. După răcire adăugaţi bicarbonat de sodiu (1 g la litru). Beţi 3 câni pe zi, cu 30 de
minute înainte de mese

Tinctură: Puneţi 15 picături într-un pahar cu apă. Luaţi de 3 ori pe zi, după mese.

În tratamentul inflamaţiilor pielii

Infuzie: Folosiţi 50 g de frunze uscate la 1 I de apă. Scăldaţi pielea în infuzie de 2-3 ori

pe zi.

Precauţii şi contraindicaţii
Pânâ acum, mesteacănul nu a prezentat efecte toxice la doze terapeutice. Totuşi, poate
provoca alergii, mai ales persoanelor sensibile la ţelină şi la polenul de pelinariţă.

Atenţie în cazul persoanelor care suferă de febra-fânului.

Mesteacănul nu este recomandat persoanelor care suferă de boli renale sau cardiace.

Datorită conţinutului de metil salicilat, nu trebuie administrat copiilor.

Limba-mielului(Barago officinalis)
Descrierea stiintifica:Barago officinalis

Descrierea populara :Limba-mielului

Descriere:

Limba mielului sau planta albinelor este una dintre cele folosite plante culinare de bunicile noastre
pentru a face mese aratoase, cu un gust mai bun, fie ca este vorba de sosuri populare verzi, in
salate sau garnituri sau pentru a rasfata copiii cu flori confiate. Aceasta planta de gradina antica
emana un miros de castravete caracteristic, ceea ce face ca retetele sa fie mai gustoase, iar asta o
transforma in cea mai utilizata planta in gospodarie.

Familia: Borabinaceae, genul: Borago. Denumirea stiintifica: Borago officinalis.

Planta este cunoscuta, de asemenea cu numele de floarea-stea, deoarece aceasta are cinci petale
de culoare albastru in forma de stea.

Limba mielului este o planta anuala si ajunge la aproximativ 75-90 cm in inaltime. Acesta creste in
abundenta peste tot in zonele muntoase salbatice din Europa de Est si in regiunile din Asia Mica.

Planta are frunze mari, ovale, de culoare verde inchis.

In general, frunzele sale sunt recoltate de la planta imediat dupa ce se formeaza mugurii de flori, dar
inainte de inflorire. Frunzele tinere sunt folosite in salate in timp ce frunzele mai mari, mai
imbatranite sunt utilizate ca verdeata. Cu toate acestea, cu cat planta devine mai batrana, frunzele
se intaresc si incep sa capete un gust usor amar.
Utilizari medicinale

In general, din semintele plantei se extrage omega 6 (acid gama linolenic). Acest acid gras omega 6
e recomandat in tratamentul de artrita, dermatita, simpromele pre-menstruale dureroase.

Ca infuzie, planta este folosita de cele mai multe ori pentru stimularea productiei de lapte matern de
catre mamele care alapteaza. Ulei de Borago (Limba mielului)

Infuzie:Se infuzeaza 20-40g de flori intr-un litru de apa clocotita. Se bea 3-4 cani pe zi
pentru a provoca o transpiratie benefica.

Decoctul: de flori,de frunze si de tulpini fragede amestecate (aproximativ 15g din fiecare
la un litru de apa),cu rol depurativ si in tratarea tulburarilor respiratorii.

Castanul comestibil (Castanea sativa)

Denumire științifică: Castanea sativa
Denumire populară: Castan

Descriere
Castanul comestibil este originar din sudul Europei şi Asia Mica. În Romania este cultivat
în livezi specializate (mai ales în judetul Maramureş) sau pe marginea drumurilor. Este un
arbore ce poate atinge înălţimi de 20-35 m, cu trunchiul gros, ce poate atinge chiar şi 2 m
diametru.
Frunzele sale sunt lungi, lanceolate şi adânc crestate. Florile sale sunt monosexuate,
dispuse pe niveluri diferite – cele masculine în partea superioară, iar cele feminine în
partea inferioară a arborelui.

Castanul comestibil înfloreşte la începutul lui iulie. Toamna se formează între 3 şi 7 fructe
independente- castanele – protejate de o manta ţepoasă, ce se coc în octombrie.

Mantaua se deschide progresiv şi astfel sunt expuse fructele, care au o plăcut[ culoare
maroniu-castanie şi care sunt comestibile.

În fitoterapie este utilizat fructul.

Castane – Compoziţie
Compoziţia castanelor este asemănătoare cu cea a grâului, în trecut  fiind folosite deseori
la prelucrarea pâinii. De asemenea, castanele sunt bogate în săruri de potasiu, calciu,
magneziu, fier, mangan, zinc, fosfor, vitamine C, B1, B2, A, putine proteine, amidon,
zaharuri, acizi graşi, derivaţi flavonoidici, antioxidanţi naturali, amidon, antociani,
cumarine.
Funzele de castan conţin cumarine, saponozide şi tanin catehic.

Castane – Acţiune
Castanele au efect antiseptic, antianemic, energetic, remineralizant, tonic nervos şi
muscular.

Decoct de matisor (15-20gla un litru de apa)contra diareie.Se pun matisorii in apa rece
si se fierb 2 min.Apoi se lasa la infuzat un sfert de ora si se bea in cursul zilei.

Infuzia :30 g de frunze la un litru de apa.E folosita in tusea conulsia.

Tinctura: In cazul bronsitei la adulti, se macereaza frunzele timp de 15 zile intr-un

volum echivalent de rachiu. Se ia cate o lingurita in momentul acceselor de tuse

Castane – Indicaţii terapeutice

Consumul de castane este recomandat în afectiuni coronariene, afecţiuni venoase sau
arteriale, astenie fizică şi psihică, anemie, convalescenţă, creştere, decalcifiere, depresie,
flebite, hemoroizi, osteoporoză, stomatită, tromboflebită, varice.

Castanele se consumă coapte, fierte, prăjite combinate cu unele legume. Deosebit de

gustos este piureul de castane cu fructe proaspete de pădure: fragi, zmeură şi fructe
orientale: banană, ananas.
Castane – Contraindicaţii
Consumul castanelor sub orice formă este contraindicat obezilor şi bolnavilor de diabet.

CONCLUZIE:
Cel mai bun medicament este cel din plante naturale pe linga
eficacitatea sa este si mai eftin.