Sari la conținut

Comunitate neîncorporată

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Semn situat la intrarea în localitatea Contra Costa Centre Transit Village, o comunitate neîncorporată din comitatul Contra Costa, din statul California California, Statele Unite ale Americii Statele Unite ale Americii, localitate aflată la nord de orașul Walnut Creek.

Conform legii, o zonă neîncorporată din Statele Unite ale Americii (conform originalului, unincorporated area) este o anumită porțiune de pământ, care nu este guvernată de guvernul local municipal, ci de către o entitate administrativă superioară, așa cum sunt township-urile, parohiile civile, borough-urile, comitatele, orașele, statele sau chiar statul federal. Ocazional, municipalitățile pot dizolva sau dez-încorpora acest tip de comunități (dacă între timp au devenit încorporate), dacă au devenit insolvabile financiar. [1]

În alte țări

[modificare | modificare sursă]

În unele țări, precum Brazilia, Franța sau Regatul Unit, nu există zone sau comunități neîncorporate, întrucât absolut toate părțile acestor țări sunt încorporate.

respectiv


Alte legături interne

[modificare | modificare sursă]

respectiv

Legături externe

[modificare | modificare sursă]




pFad - Phonifier reborn

Pfad - The Proxy pFad of © 2024 Garber Painting. All rights reserved.

Note: This service is not intended for secure transactions such as banking, social media, email, or purchasing. Use at your own risk. We assume no liability whatsoever for broken pages.


Alternative Proxies:

Alternative Proxy

pFad Proxy

pFad v3 Proxy

pFad v4 Proxy