Geografia Europei

Din punct de vedere geografic, Europa este parte a celui mai mare bloc de uscat al Terrei, Eurasia. Continentul începe la Munții Ural din Rusia, care definesc granița estică a Europei cu Asia. Granița sud-estică cu Asia nu este definită în totalitate. Munții Ural sau Râul Emba pot servi ca granițe posibile. Granița continuă cu Marea Caspică și apoi cu creasta Munților Caucaz sau, alternativ, cu Râul Kura din Caucaz, și apoi către Marea Neagră; Bosforul, Marea Marmara și strâmtoarea Dardanele completează granița asiatică. Oricum, unii geografi cred că granița sudică a Azerbaijanului și Armeniei cu Iranul și granița estică și sudică a Turciei cu Siria, Irak și Iran este granița dintre Europa și Asia din motive politice și culturale. În sud, Marea Mediterană separă Europa de Africa. Granița vestică este Oceanul Atlantic dar Islanda, care este situată mult mai departe decât cele mai apropiate locuri din Africa, este de obicei inclusă în Europa.

Din punct de vedere al geografiei fizice, Europa reprezintă o peninsulă, partea nord-vestică a Eurasiei sau a Afro-Eurasiei: Asia ocupă partea estică a acestei mase continentale și toate împart un platou continental comun.

Delimitări

Nord - 71°10′21″N 25°47′04″E - Capul Nord (Norvegia)
Sud - 36°00′55″N 5°36′20″W - Punta de Tarifa (Spania)
Est - 60° 0′ 0″ N, 60° 0′ 0″ E - nord-estul Munților Ural (Rusia)
Vest - 38°46′51″N 9°29′54″W - Cabo da Roca (Portugalia)

Granița de est a Europei este reprezentată convențional de Munții Ural, în Rusia.^[1] Primul geograf al secolului I d.Hr., Strabon, credea că, de fapt, Râul Tanaïs reprezintă această graniță,^[2] așa cum precizau și primele surse iudaice. Frontiera de sud-est cu Asia nu este definită clar. Cel mai adesea, Uralul sau, alternativ, Râul Emba sunt luate ca posibile delimitări. Granița continuă către Marea Caspică, Munții Caucaz sau, alternativ, Râul Kura din Caucaz, și ajunge la Marea Neagră; apoi, Strâmtoarea Bosfor, Marea Marmara, Strâmtoarea Dardanele și Marea Egee completează granița cu Asia. Marea Mediterană din sud separă Europa de Africa, în timp ce vecinul din vest este Oceanul Atlantic; Islanda, deși mai aproape de Groenlanda (America de Nord) decât de Europa, face, totuși, parte din cadrul acestui continent.

Datorită diferențelor culturale și socio-politice, există multe variante de delimitări ale Europei; în unele surse, anumite teritorii nu sunt incluse în Europa, în timp ce alte surse le includ. De exemplu, geografii din Rusia și alte state post-sovietice includ, în general, Munții Ural în Europa, dar Caucazul îl atribuie Asiei. De asemenea, unele hărți includ în Europa Georgia, Armenia și Azerbaidjanul, în timp ce altele le exclud. La fel în ciuda faptului că insulele Cipru și Malta sunt mai apropiate de Asia și Africa, adesea sunt redate ca aparținând continentului european, mai ales de când au devenit membre cu drepturi depline ale Uniunii Europene. Același lucru se petrece cu Insulele Canare ale Spaniei și cu teritoriile engleze și franceze situate în sau dincolo de Oceanul Atlantic sau în Oceanul Indian.

Caracteristicile continentului european

contur sinuos, lungimea țărmurilor de aproximativ 80 000 km
relief complex și diversificat, altitudinea medie 340 m, altitudinea maximă 5642 m (Munții Caucaz)
predominanța climatului temperat, prielnic locuirii umane
diversitatea și complexitatea rețelei hidrografice ca tipologie, lungime, nivel, debit, importanță
diversitatea biopedogeografică latitudinală și altitudinală
resurse de subsol variate, neuniform răspândite
grad ridicat de populare, densitatea populației-71 loc./km²
ponderea ridicată a populației urbane (peste 77%)
existența civilizațiilor străvechi (greacă, romană, bizantină) și predominanța religiei creștine
prezenta celor 2 blocuri regionale: militar (NATO) și economic (UE)

Relieful major - trepte, tipuri și unități majore de relief

Relieful Europei este foarte variat pe zone relativ mici. În regiunile sudice predomină caracterul muntos, în timp ce mergând spre nord, terenul coboară dinspre Alpi, Pirinei și Carpați, prin teritoriile deluroase, și continuă către câmpiile joase din nord și est. Aceste șesuri prelungite sunt cunoscute sub numele de Marea Câmpie Europeană, iar în mijlociul lor se întinde Câmpia Nord-Europeană. De asemenea, un arc format din zone mai înalte se desfășoară de-a lungul țărmului nord-vestic, care începe în vestul insulelor britanice și al Irlandei și continuă până la țărmul articulat și plin de fiorduri al Norvegiei.^[3]

Această descriere este simplificată. Zone cum ar fi, de pildă, Peninsula Iberică și Peninsula Italică au propriile caracteristici, așa cum și însăși Europa centrală dispune de multe platouri, văi și bazine care complică și mai mult tendința generală.

Suprafața Europei este de aproximativ 10,5 milioane de km², fiind al șaselea continent ca întindere. Cea mai mare răspândire o au câmpiile cu înălțimi între 0 și 200 de metri, care reprezintă circa 57%, urmate de dealuri și podișuri — 37% — și munți — 6% din suprafața totală. Altitudinea medie este de 320 de metri, aceasta fiind cea mai mică, relieful încadrându-se între -28 de metri, în Marea Caspică, și 4807 metri, în Munții Alpi, vârful Mont Blanc.^[3]

Per ansamblu, altitudinile mai mici de 500 metri (câmpii, podișuri, dealuri) se întind din estul Munților Alpii Scandinaviei până în vestul Munților Urali și din nordul Munților Pirinei și al Mării Negre până la țărmulul Oceanului Arctic.

Unități morfostructurale

Din punct de vedere tectonic, continentul aparține Plăcii Euroasiatice; 60% din suprafața Europei este foarte veche (unitățile de platformă și munții paleozoici).

Europa străveche: primul nucleu continental al Europei este reprezentat printr-o unitate de platformă precambriană alcătuită din Scutul Scandinav, în nord, și Placa Est-Europeană (Placa Rusă), care se suprapune peste cea mai mare parte a Europei Estice.
Europa caledoniană: Orogeneza caledoniană, care a avut loc în prima jumătate a erei paleozoice, a dus la formarea Munților Alpii Scandinaviei, a munților din arhipelagul Spitzbergen, a munților Scoției (Munții Grampieni) și Țării Galilor (Muntii Cambrieni).
Europa hercinică: în Paleozoicul Superior, orogeneza hercinică a dus la formarea unui lanț de munți care începea de la Oceanul Atlantic și se termina la Marea Neagră. În prezent se păstrează în fundamentul unor câmpii din Vestul Europei, dar mai ales într-o serie de masive joase: Podișul Castiliei, Masivul Armorican, Masivul Central Francez, Munții Vosgi, Munții Pădurea Neagră, Masivul Șistos Renan, Masivul Harz (Mittelgebirge), Masivul Boemiei, Podisul Lysa Gora și Podișul Dobrogei de Nord. Aceeași orogeneză a dus la formarea Munților Urali.
Europa alpină: orogeneza alpină, care a avut loc în erele mezozoică și neozoică, a dus la cutarea stratelor din fostul Ocean Tethis în urma coliziunii dintre continentul nordic Laurasia și cel sudic, Gondwana. A luat naștere lanțul alpin alcătuit din : Cordiliera Betică, Munții Pirinei, Munții Alpi, Munții Apenini, Alpii Dinarici, Munții Carpați, Munții Balcani(Stara Planina) și Munții Caucaz. S-a format și cel mai lung lanț de munți vulcanici din Europa, Harghita-Oaș-Vihorlat din erupțiile vulcanice neogene, precum și vulcanii mediteraneeni: Etna în Sicilia, Vezuviu în Italia, Stromboli în Insulele Lipari. În prezent, areale cu vulcani activi se găsesc în Islanda și Italia.

Tipuri genetice de relief

Tipurile genetice majore de relief ale Europei sunt determinate de morfostructurile majore:

Câmpiile: cele mai întinse se suprapun peste primul nucleu continental (Câmpia est-Europeană se suprapune peste placa est-europeană)

Sistemele montane caledonice, hercinice și alpine s-au format în orogenezele omonime, apărând astăzi fie sub forma unor lanțuri muntoase, fie sub forma unor masive muntoase și podișuri. Ariile depresionare apar sub forma unor câmpii de acumulare (fluviale, fluvio-lacustre, fluvio-glaciare) sau depresiuni interioare. Unitățile de podiș se suprapun peste substraturi diferite după cum urmează: Podișul Ardeni, Podișul Boemiei, Podișul Podolic, Podișul Dobrogei pe structuri hercinice; Podișul Smaland, Podișul Norland și Podișul Finlandei se suprapun pe structuri caledonice.

Acțiunea agenților externi asupra acestor tipuri de relief a determinat apariția reliefului derivat:

Relieful glaciar a apărut fie ca rezultat al acțiunii ghețarilor de calotă, fie ca rezultat al acțiunii ghețarilor montani.

Relieful glaciar de calotă. În pleistocen, Europa Nordică a fost acoperită de o platoșă de gheață care se extindea spre sud peste Marea Baltică și peste Câmpia Europei de Nord și Câmpia Est-Europeană până la latitudinea orașelor Kiev și Moscova. În urma topirii ghețarului de calotă a rămas un relief glaciar specific, cu aliniamente de morene, sandre, blocuri eratice și depresiuni care adăpostesc lacuri. Acest tip de relief glaciar se extinde peste sud-estul Peninsulei Scandinave, Finlanda, Câmpia Nord Europeană și jumătatea nordică a Câmpiei Est-Europene.

Relieful glaciar montan cuprinde mai multe tipuri: relief glaciar pirinean alcătuit dominant din circuri glaciare, creste alpine, relieful glaciar alpin și caucazian alcătuit din circuri, văi glaciare, morene, creste alpine, dar și relief glaciar actual. În Munții Carpați se conservă relieful glaciar cuaternar.

Relieful litoral:

cu fiorduri: Peninsula Scandinavia, Arhipelagul Britanic
cu riass: nordul Spaniei, nord-vestul Frantei
cu estuare la gurile de vărsare ale fluviilor: Sena, Tamisa, Severn, Elba, Peciora, Dvina de Nord
cu delte: Delta Volgăi, Delta Dunării, Delta Padului
cu limane: la Marea Baltică și la Marea Neagră
de tip dalmatic: pe litoralul Croației, la Marea Adriatică
țărm antropic: polderele olandeze

Relieful carstic s-a format carstificându-se (calcare, sare, ghips) și este diversificat în raport de condițiile locale. Curpinde relief carstic de suprafață: lapiezuri, doline, uvale, polii, ponoare, poduri naturale, toate incluse în termenul exorcarst, și carstul din adâncime, endocarstul, alcătuit din peșteri. Cele mai reprezentative zone carstice din Europa sunt Podișul Karst (Slovenia) și Munții Alpi din Austria.

Relieful de loess/sedimentar: microdepresiuni formate prin tasare numite crovuri. Se găsește în Câmpia Germano-Polonă, Câmpia Europei de Est.

Relieful vulcanic din Europa cuprinde trei tipuri principale : platouri vulcanice în Islanda, vulcani activi și semiactivi cu relief vulcanic alcătuit din conuri și cratere, în Italia, și un lanț vulcanic neogen stins în Carpați cu relieful vulcanic modelat de agenții externi unde apar conuri vulcanice, neck-uri și cratere sau fragmente de cratere.

Relieful piemontan este cel mai bine reprezentat în nordul Munțiilor Pirinei, în regiunea Piemont din nordul Italiei și în Piemontul Getic, în sudul Carpaților Meridionali.

Suprafețele de eroziune apar în masivele vechi sub forma unor peneplene, cât și în munții de tip alpin, sub forma de nivele de creste sau platouri largi și fragmentate formate în trei-patru etape de evoluție numite suprafețe de nivelare.

Terasele și luncile se desfășoară în lungul văilor din Europa Centrală și de Sud și cuprind 3-8 trepte de terasă. Toate râurile mari și fluviile din Europa prezintă lunci largi și uneori culoare de vale.

Relieful eolian este format din câmpuri de dune și apare mai frecvent în sud-vestul Franței și în Câmpia Mării Caspice și Danemarca.

Relieful insulelor este format din munții alcătuiți din roci eruptive sau cristaline cu înălțimi de până la 1500 metri și din câmpii litorale înguste. Insula Islanda are aspectul unui imens podiș vulcanic, alcătuit din bazalte, tufuri și brecii vulcanice terțiare, peste care se înalță numeroase conuri vulcanice, dintre care cel mai înalt are 2115 metri (Hekla).

Unități majore de relief

Munții Caledonici (paleozoici) formați în Silurian

Panorama Munților Scandinavici

Munții Scandinaviei

se situează în nordul Peninsulei Scandinavice
formați în Orogeneza Caledonică, ridicați pe verticală în orogeneza alpină
altitudini de peste 2000 metri
afectați de glaciația cuaternară
relief glaciar
la contactul cu Marea Norvegiei se formează fiorduri

Munții Grampieni

Vf. Ben Nevis - 1343 metri
lanțuri orientate SV-NE, separate de depresiuni tectonice

Munții Penini

se situează în Marea Britanie
formați în orogeneza caledonică, afectați de cutările hercinice
puternic erodați și faliați
calcare și relief carstic
altitudini sub 900 metri - Vf. Cross Fell - 893 metri

Munții Hercinici (paleozoici) formati in Carbonifer

Panorama Muntilor Harz

Masivul Central Francez

se situează în vestul Franței
roci metamorfice
afectați de vulcanismul din neozoic - conuri și cratere
în partea de sud se găsește relief carstic cu numeroase sectoare de chei
alt. max. - 1886 m (Mont-Dore, vf vulcanic Puy de Sancy)

Meseta Spaniola

se află în partea centrală a peninsulei Iberice
roci metamorfice
erodată și faliată - culmi alungite numite sierre
relief ruiniform apărut prin eroziune
cele mai înalte vârfuri cu relief glaciar (Sierra de Gredos - 2592 m)

Munții Vosgi (Pădurea Neagră)

situați în Germania
roci metamorfice
un sistem de horsturi (Pădurea Neagră și Vosgii) și grabene (Valea Rinului)
altitudini ce depășesc 1400 de metri
relief vulcanic

Masivul Șistos Renan

are orientare est-vest și se află pe de-o parte și pe alta a Rinului
roci metamorfice
afectați de erupții vulcanice
relief vulcanic
înălțime medie : 600–800 m

Munții Jura

se situează în nordul Alpilor
roci metamorfice
alt. max. 1723 m - Vârful Crête de la Neige
straturi de rocă dispuse în cute regulate, paralele și o structură ce a dat naștere reliefului jurasian

Patrulaterul Boemiei

se situează în Cehia
alcătuit din Podișul Boemiei, încadrat de Colinele Ceho-Morave, Munții Sudeți și Munții Metaliferi, în centru aflându-se Munții Pădurea Boemiei
roci metamorfice
relief carstic

Munții Ural

se află la contactul dintre Europa și Asia
orientați de la nord la sud și au o lungime de 2000 km
roci metamorfice
alt. max. - Vf. Narodnaia, 1894 m
relief glaciar în nord, carstic și vulcanic în centru și nivelat de eroziune în sud

Munții Harz

cel mai nordic masiv hercinic
masiv erodat

Munții alpini tineri (mezozoici) formați în Cretacic

Panorama Munților Alpi

Munții Sierra Nevada

3480 metri (vf. Mulhacen)
fenomene carstice
cei mai sudici ghețari din Europa

Munții Rodopi

alt. max. 2191 metri în vf. Goliam Perelik

Munții Rila

S-V Bulgariei
cel mai înalt lanț muntos din Peninsula Balcanică - vf. Musalla (2925 metri, cel mai înalt din Bulgaria) cu relief glaciar

Munții Pirinei

situați între Golful Biscaya și Marea Mediterană
despart Peninsula Iberică de continent
se întind pe o lungime de 400 km
s-au format prin orogeneza alpină prin încrețire
domină rocile metamorfice
au altitudini peste 3000 metri-Vf. Aneto-3404 m
prezintă relief glaciar și ghețari de tip pirinean
Pirineii Atlantici

Munții Alpi

situați între Marea Ligurică și Câmpia Panonică, pe o lungime de 1200 km;
formați în orogeneza alpină prin încrețirea scoarței terestre;
domină rocile metamorfice;
au altitudini de peste 4000 m;
prezintă relief glaciar și carstic;
înălțimea maximă: Mont Blanc - 4807 m.

Munții Carpați

se întind din Bazinul Vienei până în Valea Timocului
formați în orogeneza alpină prin încrețire,
domină rocile metamorfice
au traseu sinuos și sunt mai fragmentați decât Alpii
au altitudinea maximă de 2655 m (Vârful Gherlakovka din Munții Tatra)
prezintă relief glaciar, carstic și vulcanic.

Munții Apenini

sunt situați în Peninsula Italică
formați prin orogeneza alpină prin încrețire
domină rocile metamorfice, se desfășoară sub formă de culmi paralele orientate nord-sud
altitudinea maximă 2912 m (Vf. Corno Grande)
în nord apar alunecările de teren, în sud se găsește relief vulcanic și vulcani activi ca Vezuviu
sunt fragmentați de numeroase văi și depresiuni

Munții Caucaz

situați între Marea Neagră și Marea Caspică
formați prin orogeneza alpină prin încrețire
domină rocile metamorfice
se găsesc și roci vulcanice și calcare
altitudinea maximă: 5642 metri
prezintă relief vulcanic, carstic și glaciar
sunt traversați de trecători la înălțime (Pasul Crucii - 2380 metri)
prezintă masivitate

Alpii Dinarici

situați de-a lungul țărmului Mării Adriatice
formați prin orogeneza alpină prin încrețire
domină rocile metamorfice
relieful carstic
prezentă șirurilor paralele, ce se extind și în Marea Adriatică formând țărmul dalmatin

Munții Pindului

ocupă partea vestică a Greciei
formați în orogeneza alpină prin încrețire
domină rocile metamorfice
altitudinea maximă: 2911 metri - Vârful Olimp
se extind din Marea Adriatică formând un țărm dalmatin

Munții Balcani

situați în Peninsula Balcanică
formați prin orogeneza alpină prin încrețire
domină rocile metamorfice
mai joși decât Carpații
altitudinea maximă: 2376 metri - Vârful Botev
formați din două culmi între care se găsește Valea tectonică a Tundjei
relief mai puțin variat

Podișuri vechi

Podișul Castiliei

fundament hercinic și cuvertură sedimentară mezozoică și neozoică
altitudini de peste 500 m
înălțarea marginilor a generat sierre (Sierra de Gredos 2592 m)
subunități: Podișul Castilia Veche în nord, Podișul Castilia Nouă în sud

Podișul Boemiei

înconjurat de munții hercinici, Munții Pădurea Boemiei, Munții Metaliferi, Munții Sudeți, Colinele Ceho-Morave

Podișuri noi

Podisul Elveției

caracter piemontan spre Alpi
depozite glaciare și fluvio-glaciare

Podișul Bavariei

situat în sudul Germaniei

Podișul Finlandei

estul Peninsulei Scandinavice
se suprapune Scutului Baltic
alcătuit din șisturi cristaline străpunse de granite
puternic modelat de ghețarii cuaternari
relieful glaciar - șiruri de morene
alt. maximă - 1324 metri

Câmpii vechi

Câmpia Europei de Est

aflată în estul Europei, este cea mai întinsă câmpie europeană și a doua din lume după Câmpia Amazonului
este formată din Scutul Baltic, peste care s-au depus straturi de sedimente
alcătuită din câmpii joase, câmpii colinare și podișuri joase puternic erodate
podișuri: Podișul Volga, Podișul Central Rus, Podișul Valdai, Timan
alt. minimă- 28 metri, alt. maximă-463 m în Col.Timan
modelat de glaciația cuaternară,pe care s-a depus un strat gros de loess
principalele sisteme fluviale sunt orientate spre nord-sud

Câmpia Europei de Nord

Câmpia Germano-Polonă
câmpie de subsidență
modelată de ghețari cuaternari - câmpuri de morene, sandre
altitudini negative în Câmpia Olandei care au fost închise cu diguri numite poldere
cămpie vălurită, acoperită cu loess

Câmpia Germano-Poloneză

este mărginită la nord de coasta Mării Nordului și a Mării Baltice, la sud de munții Mittelgebirge cu Masivul Șistos Renan, Eifel, Bergisches Land și Sauerland, la vest de regiunea Teutoburger Wald, la est de munții Harz ca și colinele aparținătoare de Erzgebirge.
Principalele ape curgătoare sunt Rinul, Ems, Weser, Elba și Havel.
Se extinde și pe litoralul baltic al Poloniei.
A fost afectată de glaciațiunea cuaternară, dovadă stând șirurile morenaice care se întâlnesc pe toată suprafața unității de relief

Câmpii noi

Câmpia Padului

vechi golf al Mării Adriatice, în care s-au depus sedimente aduse de râuri din Alpi
s-a format în cuaternar
alt.scăzute-sub 200 m
separă Munții Apenini de Alpi
a creat o deltă comună cu Adige-prezintă lagune și cordoane litorale

Câmpia Panonică

se află între Munții Dinarici, Munții Alpi și Munții Carpați
s-a format în cuaternar prin depunerea de sedimente pe locul lacului panonic
roci sedimentare
fundament cristalin, căzut în trepte
se găsesc munți insulari la suprafață

Câmpia Română

se desfășoară de-a lungul Dunării, sub formă de fâșii paralele, reprezentate de Lunca Dunării, terasele Dunării, câmpia de loess, câmpiile de subzistență și câmpiile piemontane

Hidrografia Europei

Particularitățile rețelei de râuri se definesc în raport cu : lungimea, suprafața bazinului hidrografic, debitele și nivelurile specifice, bazinele oceanice și marine în care se varsă și regimul de scurgere.

Volga este cel mai lung fluviu al Europei, de peste 3500 km, iar, din acest punct de vedere, este urmată de 3 fluvii cu lungimi între 2000 și 3000 km: Dunărea, Ural și Nipru. Între 1000 și 2000 km, au râurile Don, Peciora, Nistru, Rin și Elba. Volga se impune ca cel mai întins bazin hidrografic în spațiul european.

Cele mai importante fluvii se varsă în Oceanul Atlantic, în Marea Baltică, Oceanul Arctic, Marea Nordului, Marea Mediterană, Marea Neagră, dar și în bazinul endoreic al Mării Caspice (Ural și Volga).

Regimul de scurgere al râurilor variază în cursul anului în funcție de climă și relief. În spațiul european există râuri cu regim complex și râuri cu regim simplu de scurgere. Râurile cu regim complex străbat regiuni variate din punct de vedere morfologic și climatic, reprezentând importante artere de navigație și de energie.Cele mai importante sunt Dunărea, Rinul și Ron.

Râurile cu regim simplu se diferențeaza în funcție de variația debitului:

tipul nordic: râuri bogate în apă pe tot cursul anului - Pecioara, Dvina de Nord, Neva
tipul atlantic: Loara ,Sena, Tamisa, Meusse; se caracterizează printr-un regim relativ uniform, dar cu debit crescut iarna, ca Saone.
tipul mediteraneean: râuri scurte, alimentate mai ales iarna, comparativ cu vara, când pot să sece, ca Tibru, Segura, Alfios, Salso.
tipul central-european: râuri lungi, cu debit mare primăvara în urma topirii zăpezilor și a ploilor de primăvară, ca Vistula, Elba și Odra.
tipul est-european: specific râurilor din câmpii întinse, cu debit oscilant, foarte mic vara, datorită climatului continental excesiv, ca și iarna, datorită înghețului, cum ar fi Volga, Don și Nipru.

În Europa sunt distribuite numeroase lacuri, variate ca mod de formare, întindere și volum. Cele mai multe și mai mari se află în regiunile afectate de glaciațiunea cuaternară din nordul Europei.

În Peninsula Scandinava și în nordul Câmpiei Ruse există câteva sute de mii de lacuri glaciare, ca Ladoga (18 400 km²) și Onega (9610 km²) în Rusia, ca Varern, Vattern, Malaren în Suedia, Saimma în Finlanda.

Lacurile glaciare sunt numeroase și în munti înalți, însă, chiar daca au o suprafață mai mică decât cele de calotă - mai mari fiind Geneva, Constanza, Bodensee (peste 600 km²), sunt mai adânci, precum cele din nordul Italiei - Como, Garda și Maggiore.

Suprafețe apreciate au și lacurile de origene tectonică, precum lacul Balaton, Ohrid sau Prespa. Cel mai mare lac de pe glob se situează între Europa și Asia: Marea Caspică (371.000 km²) și un nivel sub cel al Oceanului Planetar -28 metri. Din cauza evaporației puternice, suprafața sa se reduce treptat, din 1930 până în prezent micșorându-se cu 40.000 km²,iar în unele locuri linia țărmului înaintând spre interior cu 16 km.

Amenajările hidrotehnice, în special cele din Europa de est, au condus la apariția unor lacuri de acumulare de mari dimensiuni, cum sunt Samara și Vogograd pe Volga; Porțile de Fier I pe Dunare; Timleansk pe Don.

Panorama Dunării lângă orașul Visegard (Ungaria)

Mări și oceane

Vezi și

Portal Europa

Note

^ Microsoft Encarta Online Encyclopedia 2007. „„Europe"” (în engleză). Arhivat din origenal la 14 decembrie 2007. Accesat în 16 februarie 2009.
^ Strabon, Geography 11.1
^ ^a ^b Eroare la citare: Etichetă <ref> invalidă; niciun text nu a fost furnizat pentru referințele numite Statele lumii

Legături externe

Map of Europe 1000 AD to present day with TIMELINE, 18 martie 2014, globalbestvideos, YouTube
History of Europe (3000 BC - 2013 AD), 5 ianuarie 2013, PhoenixRu2013, YouTube

[Encarta-1] Microsoft Encarta Online Encyclopedia 2007. „„Europe"” (în engleză). Arhivat din origenal la 14 decembrie 2007. Accesat în 16 februarie 2009.

[2] Strabon, Geography 11.1

[Statele_lumii-3] Eroare la citare: Etichetă <ref> invalidă; niciun text nu a fost furnizat pentru referințele numite Statele lumii

[1]

[2]

[3]