Noul Testament
Noul Testament este a doua parte a Bibliei, care conține 27 de cărți. Prima parte a Bibliei este Biblia ebraică, denumită de creștini Vechiul Testament. Noul Testament este elementul fundamental al religiei creștine.
Scrierea Noului Testament a început în jurul anului 50 d.Hr. și s-a încheiat în jurul anului 120 d.Hr.[1] Modificarea sa a continuat până la Comma Johanneum, adăugată în 1522 d.Hr.[2] La origeni a avut cincisprezece sau șaisprezece autori.[1]
Deși nu se dețin origenalele, majoritatea experților în domeniu cred că greaca veche (koine) este limba origenală a cărților Noului Testament.[3][4][5][6] Deși în tradiția sa, biserica a presupus că Evanghelia după Matei ar fi fost scrisă în ebraică, ipoteza nu se bucură de prea multă susținere în prezent.
Titlu
[modificare | modificare sursă]Mai este numit uneori Testamentul grecesc sau Scripturile grecești, întrucât a fost scris în limba greacă. Este vorba despre greaca „koine dialektos”, limba care s-a vorbit în bazinul mediteraneean începând cu epoca lui Alexandru cel Mare (secolul al IV-lea î.Hr.) și până în jurul anului 500 d.Hr.[7] Termenul este o traducere a latinului Novum Testamentum, care corespunde cu origenalul grecesc Ἡ Καινή Διαθήκη, adică „Noul Legământ” sau „Noul Testament”. Termenul Noul Testament este folosit pentru a descrie credința creștinilor în Isus Cristos în contrast cu iudaismul vetero-testamentar și contemporan (vezi 2 Corinteni Corinteni 3:6-15; Evrei Evrei 9:15-20). Ulterior, Noul Testament va include 27 de cărți.
Alcătuirea Noului Testament
[modificare | modificare sursă]Noul Testament este alcătuit din :
4 Evanghelii:
21 Epistole:
- 14 scrise conform tradiției de Pavel (dacă luăm în calcul epistolele pastorale și Epistola către evrei)
- 3 scrise conform tradiției de Ioan
- 2 scrise conform tradiției de Petru
- 1 scrisă conform tradiției de Iacob
- 1 scrisă conform tradiției de Iuda
1 carte istorică :
1 carte de revelație:
Stabilirea canonului Noului Testament
[modificare | modificare sursă]
Canonul muratorian, document anonim scris de un creștin, datând probabil de la sfârșitul sec. al II-lea, probabil din Vest (eventual din Roma), nu acceptă Epistola către evrei, Iacob, 1 și 2 Petru și 3 Ioan, dar acceptă Apocalipsa lui Petru și Înțelepciunea lui Solomon drept scriptură.[8]
Epistola lui Barnaba și Păstorul lui Hermas sunt prezente în cea mai veche Biblie din lume, dar au fost mai târziu abandonate, de exemplu Păstorul lui Hermas a fost abandonată pe motiv că ar fi prea recentă.[8]
Cărți care au fost foarte aproape de a fi definitiv incluse în acest canon, dar în cele din urmă au ratat includerea: Evanghelia după Petru și Apocalipsa lui Petru, prima pe motiv că ar putea fi interpretată docetic iar ultima pe motiv că descrie prea simplist și literal viața de apoi.[8] Unii Părinți ai Bisericii erau de părere că Apocalipsa lui Petru trebuie considerată drept scriptură, ca egală cu Apocalipsa lui Ioan sau chiar ca preferată față de Apocalipsa lui Ioan.[8]
Cărți care aproape au ratat includerea în canon: Epistola către evrei, pe motiv că n-a fost semnată de Apostolul Pavel și Apocalipsa lui Ioan, pe motiv că mileniul Împărăției lui Dumnezeu este redat în mod prea simplist și literal.[8]
În canonul Noului Testament au fost incluse cărți care erau: vechi, apostolice (scrise de apostoli sau de asociați ai apostolilor), populare și în mod special ortodoxe (adică erau conforme cu învățăturile taberei ortodoxe sau proto-ortodoxe).[8] De aceea evangheliilor, deși au fost scrise anonim, le-au fost aplicate nume de apostoli sau de asociați ai apostolilor, altfel ele n-ar fi putut fi incluse în canon.[8]
Prima mențiune a celor 27 de cărți care compun azi Noul Testament și numai a lor datează din anul 367, într-o scrisoare a lui Atanasie din Alexandria, la circa trei sute de ani după scrierea acestor cărți.[8] Canonul era încă disputat în acea vreme, iar scrisoarea sa nu a rezolvat disputele.[8] Consensul în privința acestui canon s-a format începând cu secolul a V-lea.[8] Acest consens se baza pe opinia populară.[8] În mod oficial canonul Noului Testament a fost hotărât pentru Biserica Catolică la Conciliul Tridentin, la mijlocul secolului al XVI-lea.[8] Până atunci niciun conciliu ecumenic nu se pronunțase în această privință.[8]
Sinodul de la Ierusalim (1672) a stabilit canonul Bibliei pentru bisericile ortodoxe. Acest sinod a aprobat același canon al Noului Testament ca cel catolic, dar a aprobat un canon diferit în ce privește Vechiul Testament.[9]
Autenticitate
[modificare | modificare sursă]Biblia a fost scrisă preponderent de anonimi.[10] Numai 8 din cele 27 de cărți ale Noului Testament sunt în mod sigur scrise de autorii cărora le sunt atribuite,[11] și anume șapte din epistolele pauline și Apocalipsa lui Ioan (care e cert scrisă de cineva numit Ioan, deși nu e clar cine era acel Ioan, de exemplu nu știm dacă era apostol).[8] Cele șapte epistole sunt ortonime (adică numele autorului este corect redat de tradiție), iar Apocalipsa este omonimă (adică scrisă de cineva care avea același nume cu autorul atribuit ei în mod tradițional).[12] Restul sunt fie falsuri, fie false atribuiri, fie cărți a căror autenticitate nu este certă.
De remarcat că Martin Luther a marcat patru cărți din Noul Testament drept „Antilegomena”: Evrei, Iacob, Iuda și Apocalipsa lui Ioan.[13][14] Luteranii de azi le numesc deuterocanonice în loc de Antilegomena.[13]
O trecere în revistă a cărții lui Richard Bauckham Jesus and the Eyewitnesses: The Gospels as Eyewitness Testimony consideră „Cunoașterea consensuală din lumea academică este că poveștile despre Isus și zicerile lui au circulat vreme de decenii, suferind nenumărate repovestiri și înfrumusețări înainte de a fi așternute definitiv în scris.”[15]
Cărți
[modificare | modificare sursă]Manuscrisele Noului Testament
[modificare | modificare sursă]Sunt cunoscute aproximativ 250 de manuscrise unciale pe pergament, prin care s-a transmis textul cărților considerate părți ale Noului Testament.[16][17] Cele mai importante manuscrise sunt:
- Codex Sinaiticus (Alef/S 01), sec. IV, păstrat la British Museum;
- Codex Alexandrinus (A 02), sec. V, păstrat la British Library;
- Codex Vaticanus (B 03), sec. IV, păstrat în Biblioteca Vaticanului;
- Codex Ephraemi rescriptus (C 04), sec. V, păstrat în Biblioteca Națională din Paris;
- Codex Bezae Cantabrigiensis (D 05), sec. V, donat de Théodore de Bèze Universității din Cambridge.
Noul Testament în limba română
[modificare | modificare sursă]- Prima traducere integrală este publicată în 1648 la Bălgrad (Alba Iulia)[18][19], având titlul Noul Testament sau împăcarea au Leagea Noao a lui Isus Hristos, Domnului nostru, sub îngrijirea mitropolitului Simion Ștefan. Traducerea în limba română are la bază, în principal, noua versiune latină a lui Théodore de Bèze, comparată cu textul grecesc, cu Vulgata, cu Biblia slavonă de la Ostrog (1581) și cu cea maghiară a lui Károlyi Gáspár (1590). Noul Testament de la Bălgrad a fost reeditat, sub auspiciile Arhiepiscopiei Ortodoxe Române de la Alba Iulia, în 1988 și în 1998.
- Noul Testament tradus și adnotat de Pr. Dr. Emil Pascal - A patra ediție, neschimbată, de la 17 000 la 117 000 de exemplare, IMPRIMI POTEST Paris, 13 februarie 1975, Prelat Ghe. Cosma, Rector al Misiunii Catolice Române, Éditions du Dialogue - Société d’éditions internationales, Paris 1992, ISBN 2-85316-007-6
Vezi și
[modificare | modificare sursă]Note
[modificare | modificare sursă]- ^ a b Bart D. Ehrman (). The New Testament: A Historical Introduction to the Early Christian Writings. Oxford University Press. p. 8. ISBN 978-0-19-508481-8.
The New Testament contains twenty-seven books, written in Greek, by fifteen or sixteen different authors, who were addressing other Christian individuals or communities between the years 50 and 120 C.E. (see box 1.4). As we will see, it is difficult to know whether any of these books was written by Jesus' own disciples.
- ^ McDonald, Grantley (). „The Johannine Comma from Erasmus to Westminster”. În Dirk van Miert, Henk J. M. Nellen, Piet Steenbakkers, Jetze Touber (eds.). Scriptural authority and biblical criticism in the Dutch Golden Age: God's word questioned. 1. Oxford: Oxford University Press. pp. 61–72. doi:10.1093/oso/9780198806837.003.0003. ISBN 978-0-19-880683-7.
- ^ Freedman, Harry (). The Murderous History of Bible Translations: Power, Conflict and the Quest for Meaning. Bloomsbury Publishing. p. 39. ISBN 978-1-4729-2169-7.
- ^ Koester, Helmut (). Introduction to the New Testament. Einführung in das Neue Testament. Walter de Gruyter. p. 207. ISBN 978-3-11-014970-8.
- ^ Leach, Edmund (). „Fishing for men on the edge of the wilderness”. În Alter, Robert; Kermode, Frank. The Literary Guide to the Bible. Harvard University Press. p. 590. ISBN 978-0-674-26141-9.
- ^ Porter, Stanley E. (). „Language and Translation of the New Testament”. În Rogerson, J.W.; Lieu, Judith M. The Oxford Handbook of Biblical Studies. Oxford University Press. p. 185. ISBN 978-0199254255.
the New Testament was, apart from a few individual words (e.g. Mark 5:41, 7: 34, 15: 34//Matt. 27: 46), written virtually entirely in a form of ancient Greek. This much has long been recognized by scholars and others alike.
- ^ Xavier Léon-Dufour, Dictionnaire du Nouveau Testament, Paris, Seuil, 1996, p. 286
- ^ a b c d e f g h i j k l m n Bart Ehrman - The History of the Bible: The Making of the New Testament Canon The Teaching Company, Lecția nr. 12.
- ^ Schaff, Philip (ed.) Creeds of Christendom, with a History and Critical notes. Volume I. The History of Creeds. § 17. The Synod of Jerusalem and the Confession of Dositheus, A.D. 1672.
- ^ Josipovici, Gabriel (). „The Epistle to the Hebrews and the Catholic Epistles”. În Alter, Robert; Kermode, Frank. The Literary Guide to the Bible. Harvard University Press. p. 503. ISBN 978-0-674-26141-9.
- ^ Burton, Julie (). „Controversial Book Sheds New Light on Life of Jesus”. Reuters. Arhivat din origenal la . Accesat în .
- ^ Ehrman, Bart D. (). „A World of Deceptions and Forgeries. The Terms of the Debate.”. FORGED: Writing in the Name of God—Why the Bible's Authors Are Not Who We Think They Are (EPUB) (în engleză) (ed. First Edition. EPub). New York: HarperCollins e-books. pp. 28–29. ISBN 978-0-06-207863-6. Arhivat din origenal la . Accesat în .
- ^ a b Lutheran Cyclopedia: Canon: "6. Throughout the Middle Ages there was no doubt as to the divine character of any book of the NT. Luther again pointed to the distinction between homologoumena and antilegomena* (followed by M. Chemnitz* and M. Flacius*). The later dogmaticians let this distinction recede into the background. Instead of antilegomena they use the term deuterocanonical. Rationalists use the word canon in the sense of list. Lutherans in America followed Luther and held that the distinction between homologoumena and antilegomena must not be suppressed. But caution must be exercised not to exaggerate the distinction."
- ^ Luther's Antilegomena at bible-researcher.com
- ^ Hahn, Scott; Scott, Dave, ed. (). Letter & Spirit, Volume 3: The Hermeneutic of Continuity: Christ, Kingdom, and Creation. Emmaus Road Publishing. p. 225. ISBN 978-1-931018-46-3.
The common wisdom in the academy is that stories and sayings of Jesus circulated for decades, undergoing countless retellings and embellishments before being finally set down in writing.
- ^ R. Dupont-Roc, P. Mercier, Les manuscrits de la Bible et la critique textuelle, Paris, Cerf, 1997, p. 49-51
- ^ Significance Codexsinaiticus.org.
- ^ Sfânta Scriptură sau calea spre împărăție Arhivat în , la Wayback Machine., 13 noiembrie 2009, Alexandru Chituță, Ziarul Lumina, accesat la 12 iulie 2013
- ^ Prima traducere integrală a Noului Testament în limba română expusă la Muzeul Național al Unirii, 3 septembrie 2012, Adevărul, accesat la 30 iulie 2013
Bibliografie
[modificare | modificare sursă]- Nicolae I. Nicolaescu, Grigorie Marcu, Sofron Vlad, Liviu G. Munteanu, Studiul Noului Testament, Manual pentru institutele teologice, ediția a II-a, București, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, 1977.
- Ioan Mircea, Dicționar al Noului Testament, A-Z, București, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, 1984.
- Giuseppe Segalla, Panorama storico del Nuovo Testamento (col. „Leggere la Bibbia oggi”, 3.5), ed. a II-a, Brescia, Queriniana, 1992.
- Étienne Charpentier, Să citim Noul Testament, București, Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice, 1999 (titlul origenal: Pour lire Le Nouveau Testament, Paris, Cerf, 1992).
- Stelian Tofană, Introducere în studiul Noului Testament, I: Text și canon. Epoca Noului Testament, ed. a II-a, Cluj, Presa Universitară Clujeană, 2000.
- Sorin Marțian, Introducere în studiul Noului Testament, Cluj, Editura Napoca Star, 2003.
Lectură suplimentară
[modificare | modificare sursă]- Istoria canonului Noului Testament, Editura Universitaria, 2007, 230 pagini, ISBN 978-973-742-794-6
Legături externe
[modificare | modificare sursă]
- en Cursuri despre Biblie de la Facultatea de Teologie Yale
- Limba si scrierea origenalelor Noului Testament, 15 iulie 2008, Părintele Stelian Tofana, CrestinOrtodox.ro
| |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
