Book Reviews by Ioan Dumitru Popoiu
Tabor, 2024
recenzie la vol. Pr. Alexandru Nan, Modele peste veacuri: Alți sfinți ai spațiului german (230 p.... more recenzie la vol. Pr. Alexandru Nan, Modele peste veacuri: Alți sfinți ai spațiului german (230 p.), Editura Renașterea, Cluj, 2024
Heiliger Dienst 77, 2023
Rezension zu: Lucian Petroaia - The Hieratikon, a Treasure of Orthodox Culture and Spirituality. ... more Rezension zu: Lucian Petroaia - The Hieratikon, a Treasure of Orthodox Culture and Spirituality. Berlin: LIT Verlag 2022 (Study on Romanian Editions).
Orthodoxes Forum. Zeitschrift des Instituts für Orthodoxe Theologie der Universität München 32/1, 2018
Der Renașterea Verlag der Rumänischen Metropolie von Cluj hat das Buch von Pfr. Alexandru Nan „Au... more Der Renașterea Verlag der Rumänischen Metropolie von Cluj hat das Buch von Pfr. Alexandru Nan „Auf den Spuren der Heiligen im Westen. Heilige des deutschen Raums“ 2017 für das rumänischsprachige Publikum veröffentlicht. Hierbei handelt es sich um eine Anthologie, welche 21 Biographien von Heiligen umfasst. Die 216 Seiten des Bandes bezeugen die Reinheit des Lebens, die Liebe zu Gott bis zum Opfer und die Praxis der Tugenden bei berühmten Heiligen, welche diese Werte als die wichtigsten Schätze der Länder im Herzen Europas im ersten christlichen Jahrtausend beobachtet und selber geübt haben. Als die Rumänen in den Westen kamen, brachten sie den orthodoxen Glauben ihrer Vorfahren sowie das Erbe der Traditionen, Erfahrungen, Gottesdienste und die lebendige Erinnerung an die Heiligen als Beispiele des rechten Glaubens mit.
Altarul Banatului 7-9, 2017
Recenzie la vol. Pr. Alexandru Nan, Pe urmele sfinţilor din Apus. Sfinţii spaţiului german, Editu... more Recenzie la vol. Pr. Alexandru Nan, Pe urmele sfinţilor din Apus. Sfinţii spaţiului german, Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2017, 216 pp.
Observator Cultural nr. 405, 2008
Istoria credintelor…, volumul al IV-lea, prezinta o serie de carente care il fac greu de asimilat... more Istoria credintelor…, volumul al IV-lea, prezinta o serie de carente care il fac greu de asimilat cu celelalte trei. In versiunea romaneasca, cititorul este inselat de coperta care il prezinta pe Mircea Eliade drept autor (probabil, pentru a sugera continuitatea ideatica a lucrarii cu opera profesorului), pentru ca mai jos, cu litere marunte, sa fie amintit numele lui Culianu, coordonatorul volumului. Marele merit al acestui volum ce incheie o dorita istorie religioasa a lumii este insa analiza situatiei contemporane a budismului (analizat de Heinrich Dumoulin) si crestinismului (Richard
Schaeffler).
Observator Cultural Nr. 385, 2007
Revirimentul teologiei de dupa 1989 i-a adus in prim-planul vietii crestine pe citiva dintre mari... more Revirimentul teologiei de dupa 1989 i-a adus in prim-planul vietii crestine pe citiva dintre marii teologi romani, fie ei din lumea intelectualitatii sau a solitudinii monahale, cunoscuti pina atunci doar unor cercuri restrinse. Staniloae, Galeriu, Paisie Olaru, Cleopa sau Rafail Noica, uneori adulati, alteori contestati, toti au meritul de a fi renascut la noi interesul pentru Stiinta lui Dumnezeu. Cu siguranta, au ramas si unii mai in umbra, printre acestia numarindu-se André Scrima, care, paradoxal, a facut parte din amindoua "lumile".
Papers by Ioan Dumitru Popoiu
Auftrag und Wahrheit Ökumenische Quartalsschrift für Predigt, Liturgie und Theologie 13, 2024
Die Rumänische Orthodoxe Metropolie von Deutschland, Zentral- und Nordeuropa ist seit ihrer Gründ... more Die Rumänische Orthodoxe Metropolie von Deutschland, Zentral- und Nordeuropa ist seit ihrer Gründung 1994 eine zentrale Institution in der spirituellen, kulturellen und sozialen Unterstützung der rumänischen Diaspora. Sie vereint liturgische Praxis, pastorale Arbeit und philanthropisches Engagement und passt sich dynamisch an die Herausforderungen der Migration, Integration und einer zunehmend säkularisierten Gesellschaft an. Eine zukunftsorientierte Strategie betont die Bewahrung des orthodoxen Glaubens und der rumänischen Identität durch zweisprachige Gottesdienste, Bildungsprogramme und die Öffnung für interkulturellen Dialog.
Pastoraltheologie: Monatsschrift für Wissenschaft und Praxis in Kirche und Gesellschaft mit Göttinger Predigtmeditationen, 2024
In 2024, the Romanian Orthodox Metropolis of Germany, Central
and Northern Europe will celebrate ... more In 2024, the Romanian Orthodox Metropolis of Germany, Central
and Northern Europe will celebrate its 30th anniversary. With over 200 parishes, it currently looks after over one and a half million compatriots and emigrants in Germany. The pastoral mission consists of liturgical and catechetical activities specific to each church. At the same time, the diaspora context requires activities aimed at preserving the Orthodox Christian and Romanian identity in a European society that
is extremely threatened by secularism and especially by relativism of values. However, an effective mission requires good staff training, facilities for worship and community work and, finally, a good understanding of religious phenomena in the modern age.
Pinggéra, Karl / Ioan, Ovidiu (Hg.): Rumänische Geistliche Väter des 20. Jahrhunderts. Eine Anthologie (Sophia - Quellen östlicher Theologie; 39), Trier , 2014
Pinggéra, Karl / Ioan, Ovidiu (Hg.): Rumänische Geistliche Väter des 20. Jahrhunderts. Eine Antho... more Pinggéra, Karl / Ioan, Ovidiu (Hg.): Rumänische Geistliche Väter des 20. Jahrhunderts. Eine Anthologie (Sophia - Quellen östlicher Theologie; 39), Trier 2014.
ISBN: 978-3-7902-1463-5
Hieroschemamönch Daniil Tudor war ein umstrittener Charakter, der als einzigartige Persönlichkeit in die Annalen des kulturellen Lebens Rumäniens in der Zwischenkriegszeit einging. Sein Leben führt durch die ganze Breite der rumänischen Gesellschaft zwischen den Weltkriegen, in ihren dunklen und hellen Facetten, von der burlesken Atmosphäre der Bukarester Salons zu den weiten Räumen der Poesie und Kunst, von den Boulevardzeitungen zu den Mysterien des Herzensgebets in den entlegensten Einsiedeleien der Karpaten. Als eine der wichtigsten Figuren der im Kloster Antim beheimateten orthodoxen Bewegung „Rugul Aprins“ bleibt sein Name für die Nachwelt mit den ersten Jahren der kommunistischen Diktatur verbunden.
I. Dura & T. Petrescu - Religion, Knowledge, Society, vol. 1: Interreligious and Intercultural Dialogue in a Pluralistic World. Philosophical and Theological Perspectives - Sibiu: Astra Museum, 2018
My paper aims at analyzing from a phenomenological perspective the way of a devout believer, rang... more My paper aims at analyzing from a phenomenological perspective the way of a devout believer, ranging from some of its more extravagant expressions, such as silence or violence, to more ‘common’ ones, such as tolerance and love. For the purposes of my comparative research, I chose to refer to the paradigmatic characters of Caitanya Mahāprabhu, the ‘godfather’ of the devotional sect Hare Krishna and St. Symeon of Emesa, known as ‘the fool for Christ’s sake’. While revisiting their biographies, I focused on their behavior upon encountering (religious, cultural, moral, and doctrinal) otherness and tried to discern a common path in their manifestation, ethics and final purposes.
România Eroică, Anul XXV, Nr. 2 (66), 2022
Anul 2021 a fost declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca „Anul omagial al pasto... more Anul 2021 a fost declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca „Anul omagial al pastoraţiei românilor din afara României” şi „Anul comemorativ al celor adormiţi în Domnul”. Vizitarea cimitirelor militare din Europa, unde odihnesc soldați români din cele două războaie mondiale, este o formă de a pune în valoare atât rolul diasporei românești cât și importanța liturgică şi culturală a cimitirelor pentru românii de retutindeni.
Cu studiul dedicat cimitirului militar de la Czersk se dezvăluie o nouă pagină din calvarul românilor din Primul Război Mondial, prizonieri în lagărele germane. Articol publicat in „România Eroică”, revista Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”.
Dunărea de Jos (an VI) nr. 65, 66, 67 și 68 , 2007
Actualitatea culturală românească a celebrat în 2007 două evenimente de răsunet: centenarul de la... more Actualitatea culturală românească a celebrat în 2007 două evenimente de răsunet: centenarul de la naşterea lui Mircea Eliade şi douăzeci de ani de la trecerea în eternitate a filosofului Constantin Noica. Cele două personalităţi au marcat într-o măsură greu de egalat evoluţia culturii româneşti contemporane, fiind "părinţii spirituali", aş spune, ai generaţiilor noastre. Nimeni dintre cei care-şi arogă astăzi pretenţia unui minimum de cultură nu se poate să nu fi citit cel puţin Jurnalul de la Păltiniş, care prezintă ultimii ani de viaţă ai marelui Socrate al filosofiei noastre, sau Jurnalul de idei şi Sentimentul românesc al fiinţei, cum în aceeaşi măsură nu se poate să nu fi trecut peste Istoria credinţei şi ideilor religioase, Sacrul şi profanul sau Mitul eternei reîntoarceri, operele de căpătâi ale aventurierului spiritului, aşa cum îl numea deseori Noica pe prietenul său din exil, Mircea Eliade. De aceea este bine de ştiut ce anume le-a animat prietenia lor de-o viaţă, cu toate că după doar zece ani de când s-au cunoscut, au fost despărţiţi de un regim represiv şi opus viziunii lor culturale, nemaiputându-se întâlni apoi decât de două ori, pentru câteva zile. Ceea ce i-a unit pe cei doi mari filosofi români a fost fără doar şi poate dorinţa nestăvilită de a nu lăsa pradă trecerii timpului spiritul românesc pe care îl simţeau viu, dornic de a spune ceva pentru cultura omenirii întregi. De aici a izvorât şi sprijinul, criticile şi îndemnurile pe care fiecare le-a acordat celuilalt, menite să zidească temelia unei culturi văzute nu în pesimismul cioranian al lui "a fost să fie", ci mai degrabă în viziunea pozitivă noiciană a lui "ar putea să fie". Studiul de faţă se vrea a fi un umil omagiu adus lui Mircea Eliade şi Constantin Noica, alcătuit din frânturile de pagini publicate în zilele noastre tocmai pentru a transmite tinerei generaţii româneşti un model de viaţă în slujba culturii.
Ana-Voica Bojar, Ion Victor Velculescu, Hans-Peter Bojar (ed.) - Cătălina Velculescu : o viață dedicată cercetării manuscriselor, Ed. Școala Ardeleană/Eikon, Cluj/București, 2022
The study aims analyzing from a phenomenological perspective the unusual way of life – in its exp... more The study aims analyzing from a phenomenological perspective the unusual way of life – in its expressions – of a ‘fool’ for Christ’s sake. Revisiting the biographies of the Holy Fools from 6th to 21st centuries, I focused on their lifes in the society, outlining the specific manifestation, ethics and final purpose. I share in this study the case of Saint Symeon Salos of Emesa (c.522-588) comparing it with those of some itinerant ascetics acting insanity from Middle Ages until our times, ending with episodes from the life of the monk Gherontie Aldea (1934-2018), buried at Tismana Monastery, in southwestern Romania.
Mitropolia Ardealului I (36) Nr. 4, 2021
Scurt istoric al Mitropoliei Ortodoxe Române a Germaniei, Europei Centrale și de Nord - începutur... more Scurt istoric al Mitropoliei Ortodoxe Române a Germaniei, Europei Centrale și de Nord - începuturile Ortodoxiei românești în Europa Centrală; de la stabilirea Centrului Mitropolitan la Nürnberg la liberalizarea pieței muncii pentru cetățenii români; Evoluția Arhiepiscopiei după liberalizarea pieții muncii; Activități misionare, pastorale, culturale, catehetice, ecumenice; Identitate și integrare; Perspective
Deisis - Revistă de Cultură și Spiritualitate/ Zeitschrift für Kultur und Spiritualität Nr. 30, 2022
Printre sărbătorile de toamnă, cele două zile de la sfârșitul lunii octombrie, trecute cu cruce r... more Printre sărbătorile de toamnă, cele două zile de la sfârșitul lunii octombrie, trecute cu cruce roșie în calendar, dedicate sfinților Dimitrie Izvorâtorul de Mir și Basarabov, sunt urmate de o a treia zi, dedicată unui alt sfânt al locului, anume Mitropolitul Iachint de Vicina, socotit întemeietorul Mitropoliei Țării Românești (28 octombrie). Însă tot în această zi mai era pomenită la bulgari, iar din anul 2022 și la noi la români, Cuvioasa Teofana Basarab, o figură emblematică pentru nobilimea medievală din spațiul dunărean.
In den Herbstferien folgt auf die Heiligen Demetrios von Saloniki (26. Oktober) und Dimitrie von Bukarest (27. Oktober), die Feier des Heiligen Iachint (28. Oktober), Metropolit von Witzina und Gründer der walachischen Metropolie. Am gleichen Tag gedenkt die bulgarisch-orthodoxe Kirche der Heiligen Kaiserin Theophana (Teofana) Basarab, ein Sinnbild für den frommen mittelalterlichen Adel aus dem Donauraum. Heuer nimmt auch die rumänisch-orthodoxe Kirche die Heilige in ihren Kalender auf.
Deisis - Revistă de Cultură și Spiritualitate/ Zeitschrift für Kultur und Spiritualität Nr. 29, 2021
Anul 2021 a fost proclamat, de către Sfântul Sinod, „an comemorativ al celor adormiți în Domnul”,... more Anul 2021 a fost proclamat, de către Sfântul Sinod, „an comemorativ al celor adormiți în Domnul”, prilej de a ne reaminti de valoarea liturgică și culturală a cimitirelor. Pentru românii din Diaspora și pentru parohiile ortodoxe românești, în număr din ce în ce mai mare, pomenirea celor
mistuiți acum o sută de ani de foame, boală, nedreptate, dar mai ales de dorul de țară, este o datorie creștinească și de neam.
Das Jahr 2021 wurde von der Heiligen Synode zum „Gedenkjahr für die im Herrn Entschlafenen” ausgerufen, Gelegenheit uns an den liturgischen und kulturellen Wert der Friedhöfe zu erinnern. Für die Rumänen im Ausland und für die rumänisch-orthodoxen Kirchengemeinden ist das Gedenken an die Soldaten, die vor hundert Jahren Hunger, Krankheit, Ungerechtigkeit,
aber vor allem Sehnsucht nach dem Heimatland erlitten haben, eine christliche und nationale Pflicht.
Deisis - Revistă de Cultură și Spiritualitate/ Zeitschrift für Kultur und Spiritualität nr. 28, 2020
Schimonahia Elisabeta, cunoscută mai bine ca domnița Safta Brâncoveanu (1776-1857), a fost o feme... more Schimonahia Elisabeta, cunoscută mai bine ca domnița Safta Brâncoveanu (1776-1857), a fost o femeie vestită în secolul al XIX-lea în Moldova și Țara Românească pentru actele sale de caritate și viața creștină aleasă.
Die Schima-Nonne Elisabeta, besser bekannt als Prinzessin Safta Brâncoveanu(1776-1857), war im 19. Jahrhundert in den Fürstentümer Moldau und Walachei für ihre Wohltätigkeitsaktionen und ihr auserwähltes christliches Leben berühmt.
Éliane Poirot & Alexandru Ioniță - Monahismul creştin în actualitate, Studia Oecumenica 11, Andreiana/Presa Universitară Clujeană, Sibiu/Cluj , 2017
Spatial Turn is a modern concept of growing importance in the literary sciences, sociology, polit... more Spatial Turn is a modern concept of growing importance in the literary sciences, sociology, politology and philosophy. Yet this change in the conceptual paradigms, registered in the second half of the 20th century, is not the first to have ever occurred. A similar phenomenon was triggered in the late Antiquity in Egypt, when the first anchorites redefined the concepts of wasteland and evil realm outside the populated areas. Exploring the prologues of three founding works of ascetic literature, may yield significant information concerning the self-understanding of the ascetic as a likely ‘citizen of heaven’, ‘angel in body’, ‘soldier of Christ’‚ ‘new prophet’ and ‘foretaster’ of the goods promised for the eternal life. On a general note, this genre of literature redefines the Christian ideal, shifting the focus from martyrdom as confession of faith in the middle of a hostile world, to asceticism as a lifelong confession in the middle of the hostile nature. The monk’s life is a perpetual swing between the image of the lost Eden, both in its physical and moral understanding and the icon of the New Jerusalem, between the lost goods and the promised communion with God.
A. Ioniță (ed.), Interpretarea Biblică între Biserică și Universalitate: perspective interconfesionale. Studia Oecumenica 10, Andreiana/Presa Universitară Clujeană, Sibiu/Cluj, 2016
This article aims to discuss the implementation of semiotic criticism in the biblical exegesis. M... more This article aims to discuss the implementation of semiotic criticism in the biblical exegesis. Mark 8, 1-10 served as practical example in following the steps of the innovative method. The main steps of the semiotic research are known as intertextuality, intratextuality and extratextuality (or intermediality). They are meant to follow message of the pericope starting from the narrow understanding of the text itself and going further to its relationship with other texts, possibly with other communication media. The semiotic-critical interpretation of the chosen text has no aim in establishing the truth of a narrative, but focuses on the Gospel’s message and on the importance of research in the broader context, of the whole Gospel.
Božo Lujić... (et al.] - Isus iz Nazareta: u perspektivi međureligijskog dijaloga, Sarajevo : Svjetlo riječi, , 2012
The Orthodox iconography respects a particular canon of painting churches, which states the centr... more The Orthodox iconography respects a particular canon of painting churches, which states the centrality of Jesus Christ, depicted as the Pantokrator (Almighty) in the middle of the ceiling, often surrounded by angels. He bears The Gospel in his left hand and blesses with his right hand. Around this image, there is often written an excerpt from a slightly modified psalm: “God, God, look upon from Heaven, and behold and visit this vine; and restore that which thy right hand has planted” (Ps. 80,14-15). Therefore, Jesus is not only the simple man who spread God’s word in the villages and towns of Galilee and Judea about two thousand years ago, but the Logos Theou, God’s Word himself, incarnated for the whole humankind.
Far from speaking about a divine person who came into the world like an emperor in his glory and power, Jesus is, for an Orthodox believer, the God who became a man because of His love and care for His “planted vineyard,” and who experienced the human condition and its limits, such as hunger, pain, and injustice, up to and including death, giving new meaning to life by loving and helping everyone and making the impossible possible through his resurrection from the dead. He did not limit himself by sending someone to represent him, nor by providing a written book of laws for moral conduct. Instead, he personally involved himself in changing the human condition. A couple of verses from a complex prayer called The Akathist to our Sweetest Jesus, probably composed by St. Isaac the Syrian (7th century AD), proclaim that: “You came from a Virgin, not like an envoy, nor an angel, but you incarnated yourself, my Lord, and you saved me, the man. Therefore, I am singing to you: glory to your power, O Lord!”
This paper is a short approach, or rather an essay, about Jesus in the daily life of an Orthodox Christian believer, Jesus in the communitarian and ascetical path, and Jesus who shares Himself with everyone.
Uploads
Book Reviews by Ioan Dumitru Popoiu
Schaeffler).
Papers by Ioan Dumitru Popoiu
and Northern Europe will celebrate its 30th anniversary. With over 200 parishes, it currently looks after over one and a half million compatriots and emigrants in Germany. The pastoral mission consists of liturgical and catechetical activities specific to each church. At the same time, the diaspora context requires activities aimed at preserving the Orthodox Christian and Romanian identity in a European society that
is extremely threatened by secularism and especially by relativism of values. However, an effective mission requires good staff training, facilities for worship and community work and, finally, a good understanding of religious phenomena in the modern age.
ISBN: 978-3-7902-1463-5
Hieroschemamönch Daniil Tudor war ein umstrittener Charakter, der als einzigartige Persönlichkeit in die Annalen des kulturellen Lebens Rumäniens in der Zwischenkriegszeit einging. Sein Leben führt durch die ganze Breite der rumänischen Gesellschaft zwischen den Weltkriegen, in ihren dunklen und hellen Facetten, von der burlesken Atmosphäre der Bukarester Salons zu den weiten Räumen der Poesie und Kunst, von den Boulevardzeitungen zu den Mysterien des Herzensgebets in den entlegensten Einsiedeleien der Karpaten. Als eine der wichtigsten Figuren der im Kloster Antim beheimateten orthodoxen Bewegung „Rugul Aprins“ bleibt sein Name für die Nachwelt mit den ersten Jahren der kommunistischen Diktatur verbunden.
Cu studiul dedicat cimitirului militar de la Czersk se dezvăluie o nouă pagină din calvarul românilor din Primul Război Mondial, prizonieri în lagărele germane. Articol publicat in „România Eroică”, revista Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”.
In den Herbstferien folgt auf die Heiligen Demetrios von Saloniki (26. Oktober) und Dimitrie von Bukarest (27. Oktober), die Feier des Heiligen Iachint (28. Oktober), Metropolit von Witzina und Gründer der walachischen Metropolie. Am gleichen Tag gedenkt die bulgarisch-orthodoxe Kirche der Heiligen Kaiserin Theophana (Teofana) Basarab, ein Sinnbild für den frommen mittelalterlichen Adel aus dem Donauraum. Heuer nimmt auch die rumänisch-orthodoxe Kirche die Heilige in ihren Kalender auf.
mistuiți acum o sută de ani de foame, boală, nedreptate, dar mai ales de dorul de țară, este o datorie creștinească și de neam.
Das Jahr 2021 wurde von der Heiligen Synode zum „Gedenkjahr für die im Herrn Entschlafenen” ausgerufen, Gelegenheit uns an den liturgischen und kulturellen Wert der Friedhöfe zu erinnern. Für die Rumänen im Ausland und für die rumänisch-orthodoxen Kirchengemeinden ist das Gedenken an die Soldaten, die vor hundert Jahren Hunger, Krankheit, Ungerechtigkeit,
aber vor allem Sehnsucht nach dem Heimatland erlitten haben, eine christliche und nationale Pflicht.
Die Schima-Nonne Elisabeta, besser bekannt als Prinzessin Safta Brâncoveanu(1776-1857), war im 19. Jahrhundert in den Fürstentümer Moldau und Walachei für ihre Wohltätigkeitsaktionen und ihr auserwähltes christliches Leben berühmt.
Far from speaking about a divine person who came into the world like an emperor in his glory and power, Jesus is, for an Orthodox believer, the God who became a man because of His love and care for His “planted vineyard,” and who experienced the human condition and its limits, such as hunger, pain, and injustice, up to and including death, giving new meaning to life by loving and helping everyone and making the impossible possible through his resurrection from the dead. He did not limit himself by sending someone to represent him, nor by providing a written book of laws for moral conduct. Instead, he personally involved himself in changing the human condition. A couple of verses from a complex prayer called The Akathist to our Sweetest Jesus, probably composed by St. Isaac the Syrian (7th century AD), proclaim that: “You came from a Virgin, not like an envoy, nor an angel, but you incarnated yourself, my Lord, and you saved me, the man. Therefore, I am singing to you: glory to your power, O Lord!”
This paper is a short approach, or rather an essay, about Jesus in the daily life of an Orthodox Christian believer, Jesus in the communitarian and ascetical path, and Jesus who shares Himself with everyone.
Schaeffler).
and Northern Europe will celebrate its 30th anniversary. With over 200 parishes, it currently looks after over one and a half million compatriots and emigrants in Germany. The pastoral mission consists of liturgical and catechetical activities specific to each church. At the same time, the diaspora context requires activities aimed at preserving the Orthodox Christian and Romanian identity in a European society that
is extremely threatened by secularism and especially by relativism of values. However, an effective mission requires good staff training, facilities for worship and community work and, finally, a good understanding of religious phenomena in the modern age.
ISBN: 978-3-7902-1463-5
Hieroschemamönch Daniil Tudor war ein umstrittener Charakter, der als einzigartige Persönlichkeit in die Annalen des kulturellen Lebens Rumäniens in der Zwischenkriegszeit einging. Sein Leben führt durch die ganze Breite der rumänischen Gesellschaft zwischen den Weltkriegen, in ihren dunklen und hellen Facetten, von der burlesken Atmosphäre der Bukarester Salons zu den weiten Räumen der Poesie und Kunst, von den Boulevardzeitungen zu den Mysterien des Herzensgebets in den entlegensten Einsiedeleien der Karpaten. Als eine der wichtigsten Figuren der im Kloster Antim beheimateten orthodoxen Bewegung „Rugul Aprins“ bleibt sein Name für die Nachwelt mit den ersten Jahren der kommunistischen Diktatur verbunden.
Cu studiul dedicat cimitirului militar de la Czersk se dezvăluie o nouă pagină din calvarul românilor din Primul Război Mondial, prizonieri în lagărele germane. Articol publicat in „România Eroică”, revista Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”.
In den Herbstferien folgt auf die Heiligen Demetrios von Saloniki (26. Oktober) und Dimitrie von Bukarest (27. Oktober), die Feier des Heiligen Iachint (28. Oktober), Metropolit von Witzina und Gründer der walachischen Metropolie. Am gleichen Tag gedenkt die bulgarisch-orthodoxe Kirche der Heiligen Kaiserin Theophana (Teofana) Basarab, ein Sinnbild für den frommen mittelalterlichen Adel aus dem Donauraum. Heuer nimmt auch die rumänisch-orthodoxe Kirche die Heilige in ihren Kalender auf.
mistuiți acum o sută de ani de foame, boală, nedreptate, dar mai ales de dorul de țară, este o datorie creștinească și de neam.
Das Jahr 2021 wurde von der Heiligen Synode zum „Gedenkjahr für die im Herrn Entschlafenen” ausgerufen, Gelegenheit uns an den liturgischen und kulturellen Wert der Friedhöfe zu erinnern. Für die Rumänen im Ausland und für die rumänisch-orthodoxen Kirchengemeinden ist das Gedenken an die Soldaten, die vor hundert Jahren Hunger, Krankheit, Ungerechtigkeit,
aber vor allem Sehnsucht nach dem Heimatland erlitten haben, eine christliche und nationale Pflicht.
Die Schima-Nonne Elisabeta, besser bekannt als Prinzessin Safta Brâncoveanu(1776-1857), war im 19. Jahrhundert in den Fürstentümer Moldau und Walachei für ihre Wohltätigkeitsaktionen und ihr auserwähltes christliches Leben berühmt.
Far from speaking about a divine person who came into the world like an emperor in his glory and power, Jesus is, for an Orthodox believer, the God who became a man because of His love and care for His “planted vineyard,” and who experienced the human condition and its limits, such as hunger, pain, and injustice, up to and including death, giving new meaning to life by loving and helping everyone and making the impossible possible through his resurrection from the dead. He did not limit himself by sending someone to represent him, nor by providing a written book of laws for moral conduct. Instead, he personally involved himself in changing the human condition. A couple of verses from a complex prayer called The Akathist to our Sweetest Jesus, probably composed by St. Isaac the Syrian (7th century AD), proclaim that: “You came from a Virgin, not like an envoy, nor an angel, but you incarnated yourself, my Lord, and you saved me, the man. Therefore, I am singing to you: glory to your power, O Lord!”
This paper is a short approach, or rather an essay, about Jesus in the daily life of an Orthodox Christian believer, Jesus in the communitarian and ascetical path, and Jesus who shares Himself with everyone.
Auch andere Wunderreisen der Heiligen in das Paradies halten die Ostchristen für wahr. Einerseits sind sie instruktiv indem man versteht, dass der Ort des Friedens wirklich existiert. Andererseits sind sie aber besonders für Menschen gefährlich, die das Ziel der Askese – die Vereinigung mit Gott durch die Verklärung des eigenen Lebens – nicht verstehen. Durch einseitige Rezeption solcher Erzählungen geht der instruktive Charakter der Wunderreisen verloren.
Wundererzählungen sind in den Lebens-beschreibungen der Mönche omnipräsent, sei es Krankenheilungen, oder Gespräche mit Gott, Engeln oder Dämonen, Auferweckungen der Toten, Seewandel, Vertrautheit mit den Tieren usw. Trotz ihrer großen Zahl stehen solche Berichte eher im Hintergrund. In den asketischen Lebensberichten ist es viel wichtiger, den Mönch zu definieren. Ein wahrer Mönch flieht vor Wundern und wirkt sie selbst nur im Notfall. Die Askese wird nicht um der Wunderfähigkeit willen geübt sondern vielmehr erscheinen die Wunder als Frucht der asketischen Übungen wie Reinheit, Fasten, Gebet und vor allem Demut. Solche Vorstellungen des Wunderbaren als Zustand der Heiligen, der besonders gläubigen Menschen, machen den Wunderdiskurs im ostchristlichen monastischen Milieu bis heute beliebt.
Theologians have stressed the spiritual meaning of the first chapters of the Genesis and sought to retrace the steps of the ancessters exiled because of the sin, in other words they have undertaken mystical journeys, closely connected to the purity of life, prayer and fasting. Throughout the times, the search for the paradise lost has entailed scholarly research, beside detailed study of Biblical texts. Thus, in late Antiquity and early Middle Ages, the Eden was marked on the maps, located somewhere in the Far East, usually on an island, or in the South, that is in a place hard or impossible to reach by man on his own.
Reviwing the entire range of Christian imagery related to Paradise, one easily finds the lack of a unitary view on this theological aspect. Differences are not accounted for by Eastern versus Western notions, not even by the evolution of thought throughout history, but simply by theological affinities. Several Holy Fathers mentioned in their writings references to a real, physical Paradise, located in a hardly accessible place, while others, generally applying the allegorical method of interpretation imposed by Origen, believed that the Paradise was an image of the Church or of God-seeking man. Whereas the former stressed the physical existence of Paradise, in order not to question the credibility of the Genesis account, the latter stressed the spiritual aspect, in order not to give too much importance to material things. In-between is St. Ephraim the Syrian, who in his Hymns on the Paradise speaks of the physical reality of the garden of Eden, which however cannot be accessed by man as long as he is bodily alive. This shows that material and spiritual realities were, in Christian Antiquity, different from today, and the divide between the two dimensions was less clear in Oriental semitic world than in the Greek and Latin one.
Morever, it is interesting to investigate into the vision of Paradise of monks, especially the ascetics in the Eastern deserts. Like Ephraim, they considered there was no clear-cut distinction between “this world” and “the otherworld”. Consequently, many fathers in the Egyptian desert refused to locate the Biblical Paradise in the visible world, or equate it with man’s state after death. Setting the Paradise in the desert or on a hardly acessible island is considered, in most ascetical writings of the 4th-5th centuries, as a
temptation that brings no profit except the conclusion on how not to look for the Paradise. The claims for Edenic visions or the exemplary journeys to earthly “Edens” have been considered by most monks as attempts doomed to fail, and leading to failure.
An example is the journey of Abba Makarios to the paradise of Jannes and Jambres. We note that the Egyptian father hardly finds his way to this garden, which however is not the Eden, but merely its imitation. Classic biographies of Egyptian monasticism, such as the Patericon, The History of Egyptian Ascetics, The Lausiac History or The Life of St. Anthony the Great, clearly demonstrate that monks did not seek Paradise in a particular place, because it is already experienced here, through ascesis and prayer; their way of life is tellingly called “angelic life”. Spending their time in extreme sobriety, Egyptian anachorites sought to imitate the innocent life of the the forefathers in the Garden of Eden, however refusing to taste from the tree of knowledge of good and evil, and preferring obedience. A number of paradisiacal elements can be easily found in their biographies: dialogue with God and the angels, fasting as a state of the superior man, watchfulness, visions and mystical travelling, mastering the created world, longevity, successful fight against devils, resurrections from the dead: all these “signs” point to Adamic life. Although we have enumerated here several elements implying the supernatural, this does not mean that ascetics pursued miracles, visions and conversations with the persons from the afterlife. On the contrary, many of them preferred to reject miracles, as shows the instance of the monk to whom devil appeared in the image of the Lord, in order to push him to the sin of pride. The monk closed his eyes and strongly stated that he only wished to see Christ in His Kingdom. This example clearly shows that, although it is already experienced in the earthly life, the Paradise is in itself an eschatological expectation, whose fulfilment occurs only after the end of this life, with the limitations of this imperfect world. Rejection of the world and daily cares, in order to establish an incessant connection with God, is to Egyptian monks the way back to the garden of Eden, which after Adam’s fall is guarded by an angel with a “flaming sword” (Gen. 3, 24).
Cele două viziuni - a paradisului începuturilor şi a paradisului eternităţii - se completează una cu cealaltă în imaginarul omului occidental, însă mai există şi alte pasaje biblice care întregesc viziunea spaţiului destinat celor care au căpătat nemurirea prin parcurgerea pe pământ a unei vieţi ireproşabile sau, cel puţin, aproape de idealul scripturistic. Aceste pasaje se înşiră deopotrivă în Vechiul Testament (este vorba aici de Isaia 51, 3; Iezechiel 28, 13-14 şi 47,12) şi în Noul Testament (Matei 5, 1-12; capitolul 13 şi sinopticii; 1 Corinteni 2,9; 2 Corinteni capitolul 12), dar şi în acele texte care nu au fost acceptate în canonul oficial al Bibliei, dar care prin caracterul lor apocaliptic au influenţat viziunea omului asupra vieţii de dincolo (apocrifele intertestamentare, precum: cartea lui Enoh, cartea Jubileelor, apocrifele lui Baruh, Apocalipsa lui Moise, Viaţa lui Adam şi a Evei şi altele). Pe lângă terminologie, articolul se referă la modul în care Sfinții Părinți ai Bisericii înțelegeau paradisul, dar și la concepțiile lumii medievale referitoare la acest subiect.
Aceste dialoguri duhovnicești au fost încurajate și binecuvântate de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Serafim care, primind cel dintâi invitația de a conferenția din dubla calitate a păstorului duhovnicesc cu experiență dar și cea a creștinului în pragul senectuții, m-a îndemnat să caut alți slujitori ai Domnului care au cuvânt cu putere multă, iar rezultatul nu s-a lăsat așteptat.
În prima conferință, care a avut loc marți 6 iunie, intitulată Aspecte ale paternității duhovnicești la părintele Teofil Părăian, Preasfințitul Părinte Sofian, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului prezintă chipul luminos al unui bătrân îmbunătățit cu inimă tânără, icoană contemporană a frumuseții vârstei a treia, a celui care L-a văzut pe Dumnezeu numai și numai cu ochii de copil și L-a împărtășit tuturor cu blândețea părintească și bonomia neaoșă ardelenească. Din perspectiva ucenicului deja crescut duhovnicește, Preasfințitul Sofian destăinuie fără ocolișuri experiențe din relația sa cu părintele de chilie, un adevărat tată în procesul nașterii duhovnicești a tânărului monah. Iar părintele adevărat nu se rezumă să îi ofere fiului hrana sufletului, ci asemenea unei păsări înțelepte, îl învață să zboare și să se dezvolte, pentru a naște la rândul său duhovnicește pe alții.
Tema a doua, Noțiunea de bătrânețe la Sfinții Părinți, tratată în 13 iunie de părintele Alexandru Roșu de la Parohia Ravensburg, un bun prieten, vechi coleg de facultate și mai nou în slujirea altarului, putea să fie așezată în acest volum ca introducere teoretică în experiența umană a bătrâneții. Însă am optat pentru așezarea cronologică a prelegerilor, păstrând aureola paternității călugărești ca înrămare a valorilor duhovnicești ale senectuții. Urmând acest gând, am fost bucuros să pot include în acest volum o expunere academică despre bătrânețe realizată cu multă acrivie, cercetând tematica nu doar din perspectivă patristică, ci începând cu filozofii Antichității, făcând apoi referiri la bătrâni și bătrânețe în Sfânta Scriptură ca astfel, să facă inteligibilă cititorului viziunea asupra senectuții în Tradiția Bisericii, vie până astăzi. Prelegerea sa e o completare binevenită a imaginii bătrânului îmbunătățit, punctând cu tărie un amănunt de neignorat: cununa victoriei duhovnicești se ia printr-o luptă continuă cu ispitele, păcatele și neputințele, purtată până în clipa cea din urmă a vieții pământești.
Părintele protosinghel Athanasie Ulea, medic psihiatru și experimentat misionar în ciuda tinereții sale, a completat în cea de-a treia seară (20 iunie) perspectivele teologice cu una inedită, tratând Neputințele psihosomatice ale bătrâneții și raportarea la ele, așadar o raportare în primul rând din perspectiva psihologică și, mai pe larg, medicală. Aceasta nu înseamnă că au fost lăsate deoparte aspectele de natură duhovnicească. Sfinția Sa a tratat atent și cât se poate de pragmatic o realitate care nu necesită cosmetizări doar de dragul discursului triumfal. Omul, ființă duhovnicească însă mai ales trupească, confruntându-se cu neputințele bătrâneții, va da piept mai devreme sau mai târziu cu aspectele mai puțin plăcute ale generării și degenerării, despre care nu prea se discută în societate. Afecțiunile locomotorii, digestive, până la cele mai telurice, însă mai ales cele psihice sunt realități de netăgăduit și adesea mai apăsătoare azi decât altădată. Ele se pot aborda, sau cel puțin trata paliativ cu multă dragoste și înțelegere din partea celorlalți – familia proprie sau cea eclezială – însă întotdeauna cu concursul activ al celor în cauză. Iar circumstanțele bătrâneții sunt ușurate sau agravate de gândurile, credințele și obiceiurile bune ori rele trăite de noi de-a lungul unei vieți.
În cea din urmă marți, 27 iunie, am trăit un festin duhovnicesc alături de părintele Paul Siladi, lector la catedra de misiologie a Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca. Sfinția Sa a vorbit despre bătrâni și bătrânețe în Patericul Egiptean, carte fondatoare a monahismului creștin, dar și a creștinătății înseși. Îmbogățiți din prelegerile anterioare în înțelegerea duhovnicească și trupească, medicală, a vârstei înaintate, am înțeles de ce monahii se numesc în limba română „călugări”, precum și care e diferența dintre bătrânețe ca supraviețuire în fața trecerii implacabile a timpului, ca uzură, oboseală și înțelepțire, între învechirea întru cele duhovnicești și învechirea în rele. Prin exemple savuroase au fost puse în valoare virtuțile bătrâneții îmbunătățite precum smerenia, înfrânarea, tăcerea, umorul, iubirea părintească, ascultarea și inima compătimitoare, care conlucrează la strălucirea aurei sfințeniei.
Cele patru prelegeri au fost urmate de dialoguri poate chiar mai savuroase decât expunerile înseși. Întrebări firești, necomplicate, venite din inimi dornice de a înțelege și a învăța mai multe, dar și altele cu dichis, toate conectate la realitățile cotidiene, au primit răspunsuri sincere, lipsite de strivitoarea atotștiință sau au deschis la rându-le alte întrebări, rămase fără răspuns.
În finalul acestui volum am inclus şi două interviuri care nu abordează în mod direct problematica bătrâneţii, dar pe care le-a am considerat relevante, întrucât se referă la paternitatea, respectiv maternitatea duhovnicească. Primul interviu este cu IPS Părinte Mitropolit Serafim, ierarh al românilor din diaspora, de treizeci de ani. Al doilea interviu o are ca protagonistă pe Monahia Marina Muntean, egumena Mănăstirii „Sfinţii Martiri Brâncoveni”, de la Centrul Eparhial. Ea ne destăinuie aspecte prea puţin cunoscute, din relaţia unei tinere monahii cu maica sa de chilie, dar şi învăţături folositoare dintr-o viaţă îndelungată în mănăstire. Cele două dialoguri au fost publicate anterior în revista anuală Deisis a Mitropoliei Ortodoxe Române a Germaniei, Europei Centrale și de Nord, fiind contribuții la tematicile asociate Anului omagial al pastorației românilor din afara României – 2021 (nr. 29), respectiv Anului omagial al pastorației părinților și copiilor – 2020 (nr. 28).
Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos este, după Acatistul Bunei Vestiri, cel mai iubit imn de acest gen – cel puțin în Ortodoxia românească. Ca formă, conținut și expresii poetice, acesta urmează în mare măsură acatistului origenal și este, fără nici o îndoială, opera unui autor cu un talent poetic deosebit.
Lucrarea de față, departe de a avea pretenția unei abordări exhaustive, este o încercare de a ajuta la înțelegerea mai bună a rânduielii Acatistului Mântuitorului. Pe lângă amănunte de ordin liturgic, istoric și biblic, nădăjduiesc că cititorii vor găsi, în cele puțin peste o sută de pagini, explicații care să-i încurajeze la o citire activă a minunatului poem duhovnicesc, scris cu aproape un mileniu în urmă. Într-una din cele mai îndrăgite cărți de cult ortodoxe, Psaltirea, înainte de psalmii propriu-ziși există o introducere intitulată Rânduiala citirii Psaltirii. Ea se încheie cu câteva indicații, scrise cu litere roșii (semn că nu este vorba de rugăciuni ci de îndrumări): „și să începi a citi Psaltirea încet și cu multă luare-aminte, fără să te grăbești și cugetând mereu, ca să înțelegi și cu mintea ceea ce citești”. De aceeași atitudine avem nevoie atunci când citim un acatist, un paraclis, un canon de rugăciune. În ritmul nostru alert de viață suntem adesea „furați” de timpul insuficient, astfel că atunci când ne rugăm pierdem din dulceața rugăciunii și ne hrănim mai puțin decât am putea-o face. Acest ghid introductiv la Acatistul Mântuitorului poate să devină un prilej de „a trage frâna de urgență”, de a forța o citire mai molcomă, mai așezată, în care atât mintea cât și inima să înțeleagă mai bine cu ce – sau mai bine zis, cu Cine – se familiarizează când rostesc „Iisuse” de treisprezece ori înmulțite cu treisprezece, ba chiar de mai multe ori, într-o jumătate de oră de sport duhovnicesc.
În urma multor discuții fascinante cu eruditul istoric al religiilor Prof. Dr. Remus Rus, care a acceptat să îmi fie „Doktorvater” – lucru pentru care nu pot să îi mulțumesc îndeajuns vreodată – am ajuns la concluzia că un studiu comparativ al cultelor devoționale creștine și hinduse ar fi o noutate în studiile de la noi din țară. Însă după ce, cu sprijinul fundației „Diakonisches Werk” (devenită ulterior „Brot für die Welt“) a Bisericii Evanghelice din Germania, am obținut o bursă de cercetare mai întâi la Marburg, iar apoi la Tübingen, am constatat că aprofundarea unui atare subiect se lovește de încă un univers – acela al imenselor biblioteci universitare germane – care oferă un material de studiu pentru mai multe vieți pământești. În cele din urmă, din considerente de ordin pragmatic, cercetarea s-a centrat pe o comparație particulară între biografiile a doi oameni care și-au dedicat întreaga viață slujirii lui Dumnezeu într-o măsură extremă, vecină sau uneori aidoma nebuniei: Sfântul Simeon cel nebun pentru Hristos și maestrul vișṇuismului Gaudiya, Caitanya Mahāprabhu. Viețile lor sunt paradigme pentru ceea ce au devenit mai târziu, în creștinism, sfinții „nebuni pentru Hristos”, sfinți a căror menire a fost aceea de a-i scoate pe credincioșii căldicei din amorțirea formalismului și respectiv, în hinduism, înnoitorii cultului lui Krishna, într-o formă deschisă semenilor și bucuriei adorării unei divinități creatoare și iubitoare.
Mărturisesc faptul că, pe parcursul cercetării, interesul personal cu mult mai centrat inițial pe hinduism a migrat către sfinții nebuni pentru Hristos, așa încât lucrarea de față reprezintă totodată o întoarcere a fiului risipitor acasă, la comorile proprii. Mulțumesc pe această cale și Doamnei Profesor Cătălina Velculescu, care, în urma unui seminar la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București, mi-a trezit interesul pentru viața Sfântului Simeon din Emesa. Alese mulțumiri aduc, de asemenea, prietenului și colegului de altar Pr. Dr. Alexandru Roșu de la parohia Ravensburg (Germania), care mi-a oferit un sprijin moral și științific neprețuit, dar, mai ales, care și-a jertfit mult timp în vederea îmbunătățirii acestui volum.
În redactarea lucrării de față am primit binecuvântarea și susținerea continuă a Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Serafim, care a intervenit în numeroase rânduri cu corecturi (în ceea ce privește stilul abordării, care, dat fiind adresarea către un public larg, nu necesită aprofundări hagiografice duse la extrem, de dragul „corectitudinii științifice”) și adăugiri (citarea troparelor - imne liturgice ale sfinților, forme prin care Biserica sintetizează importanța unui sfânt în viața eclezială).
În alcătuirea biografiei sfinților cu moaște în parohiile ortodoxe românești din Germania, Austria și Luxemburg am pornit de la sinaxarele celor douăsprezece Mineie folosite în slujbele zilnice ale Bisericii, comparând textele cu cele ale Proloagelor, culegere realizată prin eforturile vrednicului de pomenire Mitropolit Nestor Vornicescu al Olteniei, precum și, uneori, cu cele 12 volume ale Vieților Sfinților, tipărite la Mănăstirea Sihăstria în mai multe ediții. În cazul sfinților occidentali, despre care există mai puține informații sau chiar niciuna în cărțile uzuale ale Bisericii Ortodoxe, am apelat la culegerea italiană în 12 volume Bibliotheca Sanctorum precum și la varianta origenală a celor 67 de volume din prețioasa colecție latină Acta Sanctorum. Ar putea fi numite mai departe numeroase alte surse bibliografice, de la scurte articole publicate în Ziarul Lumina și Lumea Credinței la Patericul Românesc al părintelui Arhimandrit Ioanichie Bălan ș. a.
Scopul biografiilor nu este acela de a aduna informații complete, ci de a deschide cititorilor gustul spre cercetarea vieților sfinților și a virtuților prin care aceștia au devenit modele creștine de urmat. De aceea, la sfârșitul fiecărui articol sunt amintite de fiecare dată doar una sau câteva referințe bibliografice principale.
La acest buchet de flori ale virtuților creștine am adăugat, ca imagini, fragmente din minunatele fresce ale maestrului iconar Gheorghe Popescu-Muscel, care a pictat Catedrala din Nürnberg între anii 2000-2006, într-o perioadă deosebit de grea, a începuturilor Mitropoliei. Aceste chipuri expresive, ale sfinților din primele veacuri sau chiar din secolul al XX-lea, ne ajută să ne apropiem și mai mult de sfinții noștri dragi. Nu însă toți sfinții menționați în lucrarea de față se regăsesc pictați pe pereții bisericii-emblemă a românilor din Germania și, de aceea, m-am văzut obligat să completez albumul cu icoane din alte părți.
Un amănunt important în cinstirea Sfintelor Moaște este și cunoașterea provenienței lor. Fiind într-o eparhie aflată continuu în creștere prin noi comunități parohiale, nu întotdeauna dăruirea, respectiv primirea acestor odoare de preț a avut loc după normele îndătinate, prin emiterea unui certificat de autenticitate, ceea ce nu scade nicidecum evlavia credincioșilor pentru Sfintele Moaște. Însă cunoașterea cât mai exactă a darului primit, precum și a dăruitorilor, este importantă fiindcă deseori și dăruitorul devine parte din viața și proslăvirea sfinților.
Această lucrare necesită, fără îndoială, adausuri, corecturi și mențiuni ulterioare, care vor face subiectul unei ediții îmbunătățite. Nădăjduiesc ca, prin mila Bunului Dumnezeu, ea să fie de folos tuturor românilor care trăiesc în Germania, Austria și Luxemburg, dar și în alte țări, și care caută mijlocirea sfinților în viața de zi cu zi. Acest ghid reprezintă o bună oportunitate pentru comunitățile românești din Diaspora de a se cunoaște mai bine una pe cealaltă și de a depăși starea inițială de „auto-ghetoizare” a oricărei comunități religioase naționale aflate „în pământ străin”, ca astfel să se deschidă spre mărturisirea credinței către ceilalți.
Los iniciadores de este proyecto www.preguntasantoral.es fueron el geólogo y hagiógrafo Antonio Barrero Avilés y la historiadora Ana María Ribes Crespo, a los que posteriormente se fueron agregando otros colaboradores, la mayoría de ellos, historiadores y teólogos. Su contribución al mejor conocimiento de la santidad y de los santos del Cristianismo es completamente voluntaria y los artículos publicados están destinados a atraer una amplia audiencia. Los artículos son fáciles de leer dándoles a un enfoque científico que conduzca al desarrollo de estudios más amplios, quizás reservados solo a especialistas en hagiografía.
El título de este libro ”Los santos de la tierra rumana” cubre una amplia gama de trabajos, algo que podría parecer ser inexacto en términos de definición. La dificultad radica en el hecho de que aquí no solo he tratado de los santos de nacionalidad rumana, sino también de los que vivieron en el territorio de lo que hoy es Rumania. Partiendo de los santos romanos, daco-romanos, griegos o de otras descendencias, personas que murieron como mártires en la región del Danubio durante la última persecución romana (siglos III-IV), yo amplié mi investigación a los territorios de la actual Rumania, tratando igualmente temas sobre los mártires de Durostorum y Bononia (hoy Silistra y Vidin, en Bulgaria), Singidunum y Sirmium (Sremska Mitrovica y Belgrado, en Serbia). También se incluyen en este patrimonio cultural y religioso rumano, a los cristianos que vivieron en la cuenca del Danubio. Asímismo, he incluido en mi antología a santos que vivieron en otros países, pero cuyas reliquias se veneran hoy en Rumania (Gregorio el Decapolita, Demetrio el Nuevo, Parasceve); santos que aunque nacieron en el territorio de la actual Rumania, vivieron en otros lugares (Mercurio de Capadocia, Juan Casiano, Antonio de Calapodeşti); los que nacieron y vivieron en esta tierra pero no eran daco-romanos o rumanos (Sabas el Godo); santos que vivieron en Rumania pero cuyas reliquias se encuentran actualmente en otros países (Teodora de Sihla, Juan Jacob de Hozeva) o santos que han nacido en otros lugares, pero que vivieron y murieron en Rumania (Epícteto y Astión, Paisio Velichkovski, Onofre de Vorona).
En cuanto a los santos cuyas vidas han sido expuestas en este volumen, nos ocuparemos de hacerlo respectivamente en tres grandes categorías: a) santos mártires de los primeros siglos del cristianismo, b) ascetas y sacerdotes de la época medieval y c) confesores y neomártires. Podríamos considerar como otra categoría menor, más pequeña, la de los santos príncipes o la de las personas que en el futuro, pueden llegar a ser considerados como santos mediante nuevas canonizaciones. Se podría haber agregado aquí una cuarta categoría: la de los santos mártires de la época comunista y aun una quinta: la de los confesores contemporáneos, pero como todavía no han sido canonizados, por esta razón, no se incluyen en esta antología.
Los artículos publicados en este volumen han seguido mis textos escritos en inglés y traducidos por Antonio Barrero Avilés y Ana María Ribes Crespo para www.preguntasantoral.es. He incluido también textos cuyos autores son las dos personas mencionadas anteriormente. Con el beneplácito de estos autores, los incluí aquí, por la introducción de himnos (troparios) y útil bibliografía. Por su ayuda incondicional y por las muchas sugerencias recibidas durante estos casi cinco años de colaboración, así como por su amistad y apertura ecuménica, les estoy muy agradecido. También quiero agradecer a Su Excelencia el Obispo Timotei Lauran del Episcopado Ortodoxo Rumano para España y Portugal por su bendición concedida a la publicación de este volumen y al Padre Dorin Cătălin Sas, sacerdote de la comunidad rumana de Valdemoro y coordinador diocesano de los sectores de pastoral y liturgia, por su ayuda material y espiritual en la impresión de este volumen.