Morometii - Roman+caracterizare
Morometii - Roman+caracterizare
Morometii - Roman+caracterizare
Conflicte :
dezacordul dintre tată şi cei trei fii mai mari, provocat de modurile diferite de a
înţelege lumea;
între Ilie Moromete şi soţia lui, Catrina, din pricina unui pogon de pământ
vândut din zestrea acesteia; criza apare în cel de-al doilea volum, când Catrina îşi
părăseşte soţul;
între Ilie Moromete şi sora sa, Guica; femeia şi-ar fi dorit ca fratele ei, rămas
văduv, să nu se mai căsătorească;
un alt conflict, secundar în volumul I, este cel între tată şi fiul cel mic, Niculae,
care doreşte să meargă la şcoală, fiind ironizat din această cauză de tatăl său; acest
conflict; acest conflict trece pe primul plan în volumul al doilea, pentru că tatăl şi
fiul reprezintă două mentalităţi diferite: mentalitatea tradiţională şi mentalitatea
impusă, colectivistă;
conflictul dintre individ şi timp/istorie.
Perspectiva narativă - naraţiunea este la persoana a III-a (marcă a obiectivităţii),
făcută de un narator omniscient, dar autorul se foloseşte de personaje-reflector (Ilie
Moromete în vol. I şi Niculae Moromete în vol al II-lea);
Stilul direct şi cel indirect sau indirect liber contribuie la caracterizarea personajelor.
Structura romanului:
a) Primul volum este structurat în trei părţi (29, 18, 28 de capitole), cu o acţiune
concentrată, care se desfăşoară pe parcursul verii, cu trei ani inainte de izbucnirea
războiului.
- prima parte cuprinde fapte petrecute de sâmbătă seara (întoarcerea
Moromeţilor de la câmp) până duminică noaptea (fuga Polinei cu Birică) şi
conţine scene care ilustrează monografic viaţa rurală: cina, tăierea
salcâmului, întâlnirea duminicală din poana lui Iocan, hora, jocul căluşarilor,
secerişul, plata fonciiirei ş.a.
- partea a doua se derulează pe parcursul a două săptămâni, începând cu
plecarea lui Achim cu oile, la Bucureşti;
- partea a treia, de la seceriş până la sfârşitul verii, se încheie cu fuga
băieţilor.
Fiecare parte are un incipit construit în maniera romanului realist - personajele
mai importante sunt adunate, într-o scenă colectivă: cina, prispa, secerişul.
Incipitul plasează acţiunea romanului într-un sat din “Câmpia Dunării, cu câţiava ani
înaintea celui de-al doilea război mondial”, la începutul unei veri când “se pare că
timpul avea nesfârşită răbdare cu oamenii şi viaţa se scurgea aici fără conflicte mari”.
Verbul folosit, “se pare”, sugerează însă că liniştea este doar aparentă, este “liniştea
dinaintea furtunii”. Evenimentele se vor precipita: familia Moromeţilor se destramă,
izbucneşte apoi războiul, iar satul intră sub zodia nefastă a comunismului,
Finalul
Propoziţiile ce încheie romanul exprimă victoria timpului istoric asupra celui
individual: “Trei ani mai târziu izbucnea cel de-al doilea război mondial. Timpul nu
mai avea răbdare”.
Raportul dintre incipit şi final aduce în prim-plan problema timpului, axa centrală a
romanului şi evidenţiază drumul însingurării lui Moromete: în incipit eroul este
înconjurat de familia pe care o conduce cu autoritate, în timp ce în final e singur şi
retras (nu mai iese la drum), cu aerul celui care nu-şi mai găseşte locul într-o lume pe
care n-o mai înţelege (“..Moromete nu mai fu văzut stand ceasuri întregi pe prispă sau la
drum pe stănoagă. Nu mai fu auzit răspunzând cu multe cuvinte la salut. Nu mai fu auzit
povestind”).
Simetria compoziţională este dată de cele două referiri la tema timpului, în primul şi în
ultimul paragraf al romanului: imaginea timpului îngăduitor, la început, se schimbă în
final în cea a unui timp care “nu mai avea răbdare”. Romanul capătă astfel o structură
circulară.
b). Volumul a doilea este structurat în cinci părţi (91 de capitole), prezentând viaţa
rurală într-o perioadă de un sfert de veac. Prin tehnica rezumativă, evenimentele sunt
selecţionate, unele fapte şi perioade de timp sunt eliminate (elipsa). Acţiunea romanului
se concentrează asupra a două evenimente semnificative: reforma agrară din 1945 şi
transformarea “socialistă”a agriculturii, începută în 1949
VOLUMUL I
Subiectul
În centru acţiunii se află familia Moromete, o familie numeroasă (şase copii,
proveniţi din două căsătorii) şi măcinată de nemulţumiri.
Ilie Moromete încearcă să păstreze pământul întreg, pentru a-l transmite apoi
copiilor. Independenţa economică pe care o are (24 de oi, cumpărate printr-un împrumut
la bancă, uneltele agricole, caii, căruţa) îi conferă siguranţă şi linişte.
Fiii cei mari, Paraschiv, Achim şi Nilă, îşi doresc un trai mai bun, la oraş. Instigaţi
de Guica, sora lui Ilie Moromete, ei hotărăsc să ia oile şi caii familiei şi să plece la
Bucureşti. Prin vânzarea acestora, ar obţine un capital pentru a începe viaţa la oraş.
Reuşesc să-l convingă pe tatăl lor, iar Achim pleacă, urmând ca fraţii să vină mai târziu.
Nilă îl convinge pe Paraschiv să amâne plecarea, pentru ca tatăl să nu rămână singur la
seceriş.
Moromete află de intenţia băieţilor şi de faptul că Achim a vândut oile, dar nu
poate înţelege dorinţa copiilor săi de a părăsi definitiv satul. Conflictul izbucnit între tată
şi fii şi scena violentă a bătăii sunt urmate de fuga băieţilor, cu caii şi cu o parte din
zestrea surorilor.
Moromete este nevoit să vândă din pămât pentru a-şi reface gospodăria.
Problemele viitoare se prefigurează însă: “din nou rata la bancă, din nou fonciirea, din
nou Niculae”.
Planurile secundare completează acţiunea romanului, conferindu-i caracterul de
frescă socială: discuţiile din poiana lui Iocan, dragostea dintre Polina (fiica lui Tudor
Bălosu, vecinul bogat al lui Moromete) şi Birică, dorinţa lui Niculae de a merge la şcoală,
boala lui Boţoghină, revolta ţăranului sărac Ţugurlan, rolul instituţiilor şi al autorităţilor
în satul interbelic.
1. Scena cinei
inima adevărată a satului este Poiana lui Iocan, unde, în zile de sărbătoare sau de
duminică, se adună cei mai deştepţi oameni din sat: Moromete, Cocoşilă, Dumitru
al lui Nae;
ei citesc ziarul şi comentează politică ironic şi cu umor;
Moromete este respectat şi consultat de toată lumea;
CARACTERIZAREA DIRECTĂ
- de către narator
dezvăluie un Moromete cu o personalitate complexă şi marcantă în lumea satului;
totuşi, naratorul nu formulează trăsături, ci numai le sugerează;
naratorul se mulţumeşte să noteze stări: “era tăcut”, “era vesel”, “era tulburat”,
“era ţeapăn şi sumbru” ;
- prin fapte, prin comportament şi gesturi, prin atitudini, prin limbaj, prin relaţia
cu alte personaje – dezvăluie mai multe trăsături de caracter
autoritar şi dominator, atât în familie, cât şi în sat
ataşat de pământ, încercând să-l păstreze, cu orice preţ
contemplativ
inteligent
sociabil
având plăcerea de a vorbi, dar şi “darul vorbei”
ironic
disimulant
Principala trăsătură de caracter este spiritul său autoritar, lucru ce reiese încă de la
început, din prima scenă colectivă, prin descrierea aşezării la masă în timpul cinei:
“Moromete stătea parcă deasupra tuturor. Locul lui era pragul celei de-a doua odăi, de
pe care stăpânea cu privirea pe fiecare”.
Autoritatea lui Moromete şi prestigiul său în lumea satului sunt evidente în scena
petrecută duminică dimineaţă, în poiana fierăriei lui Iocan. Acolo, eroulse comportă ca un
om care ştie că este aşteptat, lucru confirmat, de altfel, de primirea pe care i-o fac sătenii:
“Moromete fu întâmpinat de departe cu exclamaţii”. Se simte superior acestora şi îi
ironizează pe cei care nu sunt în stare să-l înţeleagă. Citeşte din ziar discursul regelui pe
care îl comentează cu ironie şi umor.
Relaţia cu Catrina
Catrina Moromete era cu zece ani mai tânără decât soţul său şi fusese măritată, fiind
văduvă.
A crescut de mici băieţii din prima căsătorie a lui Moromete, dar aceştia, instigaţi de
Guica, ajunseseră s-o urască.
Conflictul dintre Catrina şi soţul ei este provocat de obiceiul lui Moromete de a
amâna lucrurile, cu speranţa secretă că ele se vor rezolva de la sine. În timpul secetei,
Moromete vânduse un pogon din lotul soţiei, promiţându-i, în schimb, trecerea casei şi pe
numele ei. Astfel, Catrina se asigura că băieţii n-o vor da afară din casă după moartea lui
Moromete. Bărbatul amână însă îndeplinirea promisiunii.
El este la fel de autoritar cu Catrina ca şi cu restul familiei. Îşi insultă şi îşi înjură
nevasta, iar uneori o şi loveşte. Catrina nu pare a fi afectată de acest mod de a fi, obişnuit
în lumea patriarhală a satului. Începe să-l urască însă atunci când Moromete nu-şi
respectă cuvântul. Iniţial, femeia îşi găseşte refugiul în credinţă. Pe Moromete îl
consideră păcătos: “...toată ziua stai la drum şi bei tutun şi la sfânta biserică nu vrei să
vii...”.
Conflictul se accentuează în al doilea volum, când Catrina îl părăseşte pe
Moromete, după ce află de vizita lui la Bucureşti şi de încercarea de a-şi aduce fiii
înapoi. Plecarea femeii de acasă (ea se duce să locuiască la fiica pe care o avea de
dinaintea căsătoriei cu Moromete) este o altă dovadă că elementele satului tradiţional sunt
definitiv compromise.