“O scrisoare pierduta” - I. L.

Caragiale

“O scrisoare pierduta” a fost citita mai intai intr-o sedinta a societatii literare “Junimea”,
iar premiera a avut loc la 13 noiembrie 1881 pe scena Teatrului National din Bucuresti,
bucurandu-se de un mare succes inca de la premiera.
Aceasta piesa de teatru este o comedie de moravuri (politice, sociale, familiale),

Comedia are patru acte, cuprinzand fiecare cate noua, paisprezece, sapte si, respectiv,
paisprezece scene, iar actiunea, in totalitetea ei cuprinde o serie de intamplari ale farsei
electorale din anul 1883, in care sunt angajate toate personajele.
Actul intai cuprinde in primele doua scene expozitiunea, in care facem cunostinta cu
Tipatescu, prefectul judetului, si cu Pristanda, politaiul orasului si unealta docila a puterii,
in jurul carora evolueaza celelalte personaje ale piesei.
Intriga comediei o constituie pierderea scrisorii, care se consuma insa inainte de
inceperea actiunii, deoarece in actul I, scena I, Tipatescu afla deja de la Pristanda ca Nae
Catavencu este in posesia unei scrisori care-i poate asigura reusita in alegeri. Acest fapt
va declansa desfasurarea intregii actiuni. Alertat, prefectul ii ordona politaiului sa afle
despre ce este vorba, dar intre timp Zaharia Trahanache si Zoe, sotia sa, sunt santajati de
Catavencu, adversarul lor politic, cu publicarea scrisorii compromintatoare daca nu il vor
sprijini in alegeri.Acestia il instiinteaza pe prefect de cele intamplate, iar el devine din ce
in ce mai nelinistit.
Intervin in actiune Farfuridi si Branzovenescu (primul fiind preferatul puterii pentru
functia de deputat), deoarece ii banuiesc pe alti politici de tradare, vazandu-i pe
Trahanache, pe Zoe si pe Pristanda in vizita la Nae Catavencu. Mai mult decat atat,
adeptii lui Catavencu distribuie in oras bilete prin care sustin ca acesta va fi sprijinit in
alegeri chiar de prefect.
Stefan Tipatescu si Zoe afla de la Cetateanul turmentat ca Nae Catavencu i-a sustras
scrisoarea, iar Pristanda le comunica pretentiile acestuia : “ori o mie de poli, ori
deputatiia”. Ii linisteste insa “venerabilul nenea Zaharia”, care le spune ca l-a descoperit
“pe onorabilul cu alta mai boacana” falsificarea unei polite in legatura cu ziarul la care
este director-proprietar ‹‹Ragnetul Carpatilor››

In actul al doilea desfasurarea actiunii continua, tensionandu-se treptat. Farfuridi si

Branzovenescu trimit o depeşa la “Centru”, la Bucuresti, acuzandu-l pe prefect de
tradare. Pristanda il aresteaza pe Catavencu din ordinul lui Tipatescu. Speriata de cele
intamplate si de posibila publicare a scrisorii, Zoe accepta sa se intalneasca cu Nae
Catavencu si incearca sa-l lamureasca si pe prefect sa-l sustina in alegeri, dar acesta
refuza din cauza depesei lui Farfuridi si a lui Branzovenescu care ajunsese deja la
Bucuresti. Ii propune insa adversarului numeroase functii si o mosie, dar acesta nu vrea
decat “mandatul de deputat”, ceea ce face ca prefectul sa devina impulsiv. Pana la urma,
Zoe il va determina pe Tipatescu sa fie de partea lui Catavencu si a ei, iar Cetateanul
turmentat este sfatuit sa faca si el acelasi lucru.
Nemultumirea cuplului Farfuridi-Branzovenescu creste si ameninta din nou cu
Bucurestiul. Intre timp, soseste insa Pristanda aducand telegrama prin care se anunta
candidatura lui Agamita Dandanache, propus de centru.
Actul al treilea este actul discursurilor candidatilor si al punctului culminant al actiunii.
Discursul lui Farfuridi ilustreaza o adevarata betie de cuvinte, o totala lipsa de logica,
imbinata cu agramaticalisme de toate felurile, iar cel al lui Catavencu este tipic
demagogic. In pauza dintre cele doua discursuri,gruparile rivale se confrunta cu un
exercitiu preliminar al incaierarii din finalul actului, iar Zaharia Trahanache le arata
prefectului si Zoei polita falsificata de Catavencu, hotarand sa anunte candidature lui
Agamemnond Dandanache.
In final cand acest lucru se intampla, are loc o incaierare pusa la cale de Pristanda, cand
Catavencu isi pierde palaria pe care o gaseste Cetateanul turmentat.

In actul al patrulea, dupa punctul culminant (incaierare violenta dintre cele doua tabere)
care se pertece in actul al treilea, actiunea evolueaza catre deznodamant, proclamand
infrangerea lui Catavencu si algerea lui Agamita Dandanache.Zoe se teme inca de
publicarea scrisorii, caci posesorul ei pare ca “a intrat in pamant”. Soseste Dandanache
care povesteste cum, tot printr-un santaj exercitat prin intermediul unei scrisori, a ajuns sa
fie propus “de Centru”.
Isi face aparitia Catavencu “dezolat” ca pierduse scrisoarea in timpul incaierarii, dar
soseste si Cetateanul turmentat in posesia caruia se afla acum scrisoarea pierduta si i-o da
“adrisantului”. Acum, Nae Catavencu, amenintat cu polita falsificata, accepta sa conduca
festivitatea in cinstea noului ales, iar totul se termina intr-o atmosfera de sarbatoare, de
impacare si veselie unanima, insa, sigur, fara sa se afle de legatura amoroasa dintra Zoe
Trahanache si prefectul Tipatescu.

Derularea faptelor, evolutia conflictelor si comportarea personajelor pun in evidenta

trasatura esentiala a oricarei comedii: starnirea (provocarea) rasului si finalul comic
prin rezolvarea neasteptata a situatiei datorita unei adevarate “lovituri de teatru”.
Cu alte cuvinte, aste vorba de prezenta comicului si diversitatea mijloacelor prin care
I. L. Caragiale reuseste sa-l realizeze.
Exista mai intai un comic de situatie obtinut prin pierderea si gasirea scrisorii de amor,
prin postura ridicola a lui Catavencu, de a ajunge, din stapan pe situatie, victima a unei
escrocherii asemanatoare celei la care el apelese. Totodata, comica este situatiia finala,
cand cele doua forte potrivnice se impaca si farsa electorala se termina cu un compromis
pe care toata lumea il accepta cu dezinvoltura. Tot in comical de situatie se incadreaza
existenta unor cupluri de personaje - Farfuridi si Branzovenescu - sau a triunghiului
conjugal - Zoe - Tipatescu - Trahanache.

Nae Catavencu este tipul demagogului ambitios. El este “avocat, director-proprietar al

ziarului <Racnetul Carpatilor>, prezident fondator al Societatii Enciclopedice
Cooperative <Aurora Economica Romana>” si sef al “Grupului independent”.
Catavencu este ingamfat si doreste sa parvina, urmarindu-si realizarea intereselor
personale indiferent prin ce mijloace o face, conform principiului ,,Scopul scuza
mijloacele“, pe care i-l atribuie ,,nemuritorului Gambeta” sau, altfel spus, conform altui
principiu de drept, “fiecare cu al sau, fiecare cu treburile sale”. De aceea, nu se da inapoi
de la santaj si declara deschis scopul (deputatia), considerandu-se indreptatit s-o obtina,
asa cum insusi remarca, intr-un limbaj ambiguu care starneste umorul involuntar: “vreau
ceea ce merit in orasul asta de gogomani, unde sunt dintai… intre fruntasii politici. Vreau
mandatul de deputat…”.
Profesiile de avocat si gazetar ii favorizeaza demagogia si de aceea, in fraze
lungi, sforaitoare, ca un actor desavarsit, se adreseaza auditoriului pe care incearca sa-l
impresioneze plangand, apoi stapanindu-se, apoi hohotind si rostind dintr-un limbaj
patriotard vorbe mari gandindu-se la “tarisoara mea”, la “Romania mea”, “la fericirea ei,
la progresul ei”.
Un asemenea limbaj bombastic, pretentios, alteori sententios foloseste in orice
imprejurare, fie ca e vorba de discursul electoral sau de alocutiunea din final, fie ca se
adreseaza unor personaje ca Tipatescu sau Pristanda si, de aceea, prefectul il si
avertizeaza: “Ei sa lasam frazele…Astea sunt bune pentru gura casca”.
De fiecare data este ipocrit, teatral, sentimental, plin de sine si dovedeste un tupeu
iesit din comun. Cat timp este stapan pe situatie este inflexibil, orgolios, agresiv,
refuzand orice propunere a lui Tipatescu si incercand sa-si impuna pretentiile. Cand
situatia se schimba si ii este nefavorabila, devine umil, neputincios si accepta fara nici o
impotrivire toate conditiile puse de Zoe.
Discursurile sale sunt mostre de incapacitate intelectuala. El citeaza far
discernamant si in necunostinta de cauza sau stalcind cuvintele (“oneste libere”),
foloseste constructii lipsite de sens (“e sublima, dar lipseste cu desavarsire”,
“capitalistii”- pentru locuitori ai capitalei) ori de-a dreptul stupide (“lupte seculare care-
au durat treizeci de ani”).
Limbajul sau latrator este sugerat chiar de autor prin intermediul unor indicatii
scenice si de numele purtat care ne duce cu gandul la verbul “a catai” cu sensul de “a
flecari”.

Pentru realizarea comicului, I.L. Caragiale recurge si la prezentarea unor personaje

perechi (Farfuridi si Branzovenescu sau Ionescu si Popescu) sau a unor structuri
triunghiulare.
Exista, astfel, triunghiul conjugal constituit din Zoe, Zaharia Trahanache si
Tipatescu, triunghiul politic, in componenta caruia intra Dandanache, Farfuridi si
Catavencu si triunghiul inocentilor, cu grad diferit de inocenta, alcatuit din Cetateanul
turmentat, Branzovenescu si Pristanda.
Toate aceste raporturi existente intre personaje, diversitatea lor tipologica si a
modalitatilor de caracterizare folosite de autor dovedesc marea maiestrie a lui Caragiale
si in privinta creionarii unei “lumi” aparte prin preocuparile si prin relatiile interumane ce
se stabilesc intre membrii sai.

Tuturor acestor forme de comic, li se alatura comicul de limbaj si de nume. Comicul de

limbaj se realizeaza prin ticurile verbale ale personajelor (“Ai putinica rabdare”,
”Curat”), prin pronuntarea gresita a unor neologisme si a unor cuvinte obisnuite
(“renumeratie”, ”famelie”, ”bampir”, ”plebicist”, ”enteres”, ”cioclopedica”,
”momental”). Alteori cuvintele sunt intelese gresit, dandu-li-se alt sens. Sau structurile
contin nonsensuri datorita negarii primului enunt prin cel de-al doilea: “… e sublima, dar
lipseste cu desavarsire”, “aclamam munca, travaliul care nu se face deloc”, “sa se
revizuiasca primesc, dar atunci sa nu se schimbe nimic”.
Sunt prezente contradictiile de termini (“12 trecute fix”), constatari de ordin general, de
cele mai multe ori pleonastice(“un popor care nu merge inainte sta pe loc”, “unde nu e
moral, acolo e coruptie”) sau pleonasmele propriu zise (“nu dau voie sa-si permita”,
“macar catusi de putin”, “nu spune decat numai si numai”).
Prin aceasta piesa, a carei originalitate este incontestabila, ca si prin intreaga sa creatie
dramatica, I. L. Caragiale a ramas cel mai mare dramaturg din literatura romana pe
care a inscris-o in universalitate, deoarece piesele sale de teatru sunt jucate pe scene din
intreaga lume.