UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

FACULTATEA DE ECONOMIE ŞI ADMINISTRAREA AFACERILOR

CENTRUL UNIVERSITAR DROBETA TURNU SEVERIN
SPECIALIZARE: MANAGEMENT CONTABIL, EXPERTIZĂ ŞI AUDIT
ANUL II

Metoda punerii în
echivalență

PROFESOR COORDONATOR, MASTERAND,

Lect. univ. dr. VĂRZARU ANCA NEGREA RALUCA FELICIA

DROBETA TURNU SEVERIN

2019
 1.ASPECTE TEORETICE PRIVIND METODELE DE CONSOLIDARE A
CONTURILOR
1.1. Noțiuni introductive privind consolidarea conturilor

Pentru a obţine o imagine reală asupra patrimoniului, a situaţiei financiare şi a

rezultatului unui grup de întreprinderi ca şi cum ar fi o entitate unică se impune elaborarea
conturilor de grup.
Conturile anuale deşi formează un tot unitar nu sunt egale cu suma conturilor anuale
ale întreprinderilor aparţinătoare grupului. Între societăţile aparţinând aceluiaşi ansamblu pot
exista numeroase tranzacţii interne cum ar fi angajamentele de creanţe şi/sau datorii şi de
venituri şi/sau cheltuieli. Asemenea operaţii majorează artificial valorile conturilor
individuale, iar suma lor algebrică duce la o serie de anulări reciproce. Eliminarea acestor
operaţii, este o condiţie esenţială a pertinenţei imaginii unui grup, ce nu reduce la simpla
adunare a conturilor individuale.
Conturile consolidate vor prezenta toate creanţele şi datoriile grupului faţă de
persoanele juridice care nu fac parte din grup.
Astfel că, potrivit literaturii de specialitate (în special cea franceză) consolidarea este
definită … , ca o tehnică ce permite stabilirea conturile unice reprezentative ale activităţii
globale şi ale situaţiei unui ansamblu de societăţi, având legături comune sau depinzând de un
centru de decizie comun, dar păstrându-şi fiecare o personalitate juridică proprie.
Consolidarea constă din punct de vedere al bilanţului în a substitui titlurile de
participare care reprezintă societăţile deţinute în costurile anuale ale societăţii deţinătoare, cu
activele şi pasivele corespunzătoare sau valoarea contabilă a acestora.
La nivelul contului de rezultate, consolidarea constă în a prezenta ansamblul
operaţiunilor realizate de grup, excluzând incidenţa celor realizate în interiorul grupului.
Alături de bilanţ, cont de rezultate şi anexa consolidată, documentele de sinteză
consolidate mai cuprind opţional sau obligatoriu în unele ţări tabloul de finanţare şi tabloul
fluxurilor de trezorerie.
Consolidarea este un proces de agregare sau unire a conturilor entităţilor, societăţilor
din grup în vederea obţinerii unui bilanţ care să reflecte mijloacele aparţinând grupului ca şi
cum fiecare a fost mai curând obţinut individual decât prin achiziţii de acţiuni, iar procesul de
consolidare constă în adunarea, cumularea conturilor filialelor cu conturile societăţii mamă,
eliminarea relaţiilor financiare şi comerciale din interiorul grupului ce dau naştere la conturi
reciproce.

1.2. Importanţa şi rolul consolidării conturilor

Obiectivul consolidării conturilor constă în a furniza o imagine fidelă privind

patrimoniul şi situaţia financiară în cea ce priveşte rezultatul ansamblului consolidat format
din întreprinderile incluse în perimetrul de consolidare, de a prezenta situaţia financiară şi
rezultatele unui ansamblu de societăţi ca şi cum acestea ar forma o singură societate cu mai
multe filiale sau sucursale.
 Rolul conturilor consolidate, ca şi conturi ale grupului, rezultă din posibilitatea pe care
o oferă şi anume :
- de a pune în evidenţă tot patrimoniul de care dispune grupul ce poate fi compus
din fabrici, active imobiliare , stocuri etc. ;
- prezintă situaţia financiară a grupului, toate creanţele şi datoriile grupului faţă
de terţii grupului, creanţele şi datoriile dintre societăţile din cadrul grupului fiind eliminate. O
asemenea prezentare este mult prea clară (explicită) pentru investitori şi creditori decât
prezentarea făcută cu ajutorul conturilor individuale. Aşadar situaţia financiară a societăţii
mamă poate fi foarte bună, în timp ce situaţia financiară a societăţilor din grup să fie foarte
slabă sau chiar rea, sau invers.
- cuantificarea mai bine a volumului cifrei de afaceri realizate de grup şi
mărimea rezultatelor grupului, întrucât conturile consolidate reţin numai cota parte din
rezultatele realizate de fiecare societate din grup, ce revin grupului atât cele distribuite, cât şi
cele trecute la rezerve ;
- asigură informaţii contabil-financiare privind performanţa grupului etc.
Tehnic, consolidarea constă în substituirea valorii titlurilor de participare deţinute de
societatea consolidantă cu partea din situaţia netă a societăţii consolidate şi din rezultatul
exerciţiului ce corespunde titlurilor deţinute. Această substituire se realizează:
• fie prin integrare în bilanţul societăţii consolidante a fiecărui element patrimonial
al societăţii consolidate şi în contul de rezultate al societăţii consolidante a fiecărui element
constitutiv al rezultatului societăţii consolidate. Integrarea se va efectua total (100%) sau
proporţional cu interesele societăţii consolidante în societatea consolidată;
• fie prin punere în echivalenţă, adică pe baza valorii echivalente a părţii din situţia
netă şi din rezultat, aferentă proporţiei de titluri deţinute de societatea consolidantă în
capitalul societăţii consolidate.
În practică se cunosc trei metode de consolidare a conturilor, în funcţie de controlul
exercitat de către societatea consolidantă asupra societăţilor consolidate şi în funcţie de
legăturile existente între societăţi: integrarea globală, integrarea proporţională şi punerea în
echivalenţă. Prin control se înţelege puterea de a dirija politicile financiare şi operaţionale ale
unei societăţi în vederea obţinerii de avantaje din desfăşurarea activităţii societăţii controlate.
Astfel, dacă o societate se află sub controlul exclusiv al societăţii consolidante,
consolidarea se efectuează prin integrarea globală a bilanţului şi contului de rezultate ale
societăţii consolidate în bilanţul şi contul de rezultate ale societăţii dominante-consolidante.
Dacă o societate se află sub controlul concomitent al unui număr redus de acţionari,
fiind o societate multigrup, substituţia se efectuează prin integrarea bilanţului şi contului de
rezultate ale societăţii consolidate, proporţional cu interesele societăţii consolidante în ea, iar
dacă societatea consolidată se află sub influenţa notabilă a societăţii consolidante se va utiliza
metoda punerii în echivalenţă.
În principiu, aceleaşi reguli de consolidare duc la constatarea aceluiaşi rezultat
consolidat şi sunt aplicabile oricare ar fi metoda aplicată : integrarea globală, integrarea
proporţională sau punerea în echivalenţă.
Totuşi, sunt permise unele simplificări sau derogări care se practică în cazul utilizării
punerii în echivalenţă, fie că societatea-mamă nu dispune de informaţiile necesare (faptul că
nu controlează societatea asociată), fie pentru faptul căci costul operaţiunii ar fi
disproporţionat raportat la corecţiile ce trebuie aduse conturilor care vor fi consolidate.
Ţinând cont, pe de o parte, de caracterul global al consolidării care încearcă să
prezinte o vedere de ansamblu a patrimoniului şi a rezultatelor societăţii de referinţă, şi pe de
altă parte, de costul ridicat al operaţiunii, corecţiile nu se efectuează decât dacă cerinţele
informării dovedesc acest lucru ca fiind necesar.
Corecţiile nesemnificative la nivelul grupului pot fi neglijate.
Este preferabil să se obţină anumite informaţii serioase cu un anumit grad de
aproximare, şi să fie date în timp oportun, faţă de unele informaţii precise, însă care sunt
furnizate prea târziu pentru utilitatea celor care le întrebuinţează.

2.METODA PUNERII ÎN ECHIVALENȚĂ

Dacă o societate se află sub influenţa semnificativă (notabilă) a altei societăţi din grup,
fiind o întreprindere asociată grupului, consolidarea se va realiza prin punere în echivalenţă,
metodă care constă în a substitui, valoarea contabilă a titlurilor deţinute de societatea
dominantă cu valoarea care le corespunde din situaţia netă a societăţii consolidate.
Influenţa notabilă asupra gestiunii şi politicii financiare a unei societăţi este presupusă
că există atunci când o societate dispune direct sau indirect de o fracţiune cel puţin egală cu
20% din drepturile de vot ale acelei societăţi. Deţinerea a 20% din drepturile de vot constituie
doar prezumţia influenţei notabile, pentru a şi exista este necesară manifestarea efectivă a
puterii prin participarea la luarea deciziilor.
Această metodă poate fi aplicată şi în cazul în care structura conturilor societăţilor
aflate sub control exclusiv sau concomitent face imposibilă aplicarea metodelor de
consolidare globală sau proporţională. De exemplu, filiala din cadrul unui grup industrial care
desfăşoară o activitate în domeniul bancar, deşi este controlată exclusiv, datorită structurii
diferite a conturilor prezentate în raport cu activitatea desfăşurată, pentru a fi cuprinse în
conturile consolidate ale grupului se va folosi punerea în echivalenţă. Altfel, datorită
eterogenităţii conturilor ar rezulta un amalgam de active şi pasive de naturi foarte diferite
(industriale şi financiare) ce riscă să compromită interpretarea clară a conturilor şi realizarea
unei corecte analize financiare a activităţii principale a grupului.
În literatura de specialitate punerea în echivalenţă face obiectul a două definiri,
antrenând şi două modalităţi diferite de înregistrări:
a)Metoda de substituţie, prin care se substituie titlurile din bilanţul societăţii
dominante reflectate la nivelul costului de achiziţie cu cota parte din capitalurile proprii (ce
cuprind şi rezultatul) ale societăţii emitente care îi revin societăţii dominante. Diferenţa dintre
valoarea cotei părţi din capitalurile proprii şi costul de achiziţie al titlurilor de participare este
reflectată în rezervele şi rezultatul consolidat.
b) Metoda de echilibrare, care constă în cumularea la valoarea titlurilor reflectate în
bilanţul societăţii dominante la cost de achiziţie a eventualei cote părţi din profitul nedistribuit
ce revine dominantei sau diminuarea valorii titlurilor cu eventuala cotă parte din pierderea ce
revine dominantei, precum şi a cotei părţi din rezervele cumulate ale societăţii dominate.
 În cazul ambelor metode, cota parte din rezultatul exerciţiului societăţii puse în
echivalenţă este menţionată pe o linie separată (ca un post distinct) a contului de rezultate
consolidat. Indiferent de metoda utilizată, rezultatul, respectiv valoarea reestimată a titlurilor
de participare deţinute în societatea consolidată, este aceeaşi.
Din punct de vedere practic, pentru consolidare este reţinută prima definiţie.
Principalele etape care au loc în vederea aplicării metodei punerii în echivalenţă sunt:
1. înlocuirea în activul societăţii consolidante a valorii contabile a titlurilor de
participare deţinute în societatea consolidată cu partea ce-i revine societăţii consolidante din
capitalurile proprii ale societăţii consolidate prin punere în echivalenţă.
2. în contrapartidă, în pasivul bilanţului societăţii consolidante, diferenţa dintre partea
cuvenită din capitalul, rezervele şi rezultatul societăţii puse în echivalenţă în raport cu
valoarea contabilă a titlurilor este trecută asupra rezervelor consolidate şi rezultatului
consolidat.
Punerea în echivalenţă a contului de rezultate constă în parcurgerea etapelor:
1. la rezultatele societăţii consolidante se adaugă partea cuvenită acesteia din rezultatele
societăţii consolidate formând rezultatul consolidat;
2. rezultatul consolidat va fi defalcat în rezultatul societăţii consolidante şi partea din
rezultatul societăţii consolidate ce revine consolidantei.
Conform acestei metode, în bilanţul consolidat se preiau integral toate elementele
patrimoniale ale societăţii consolidante, iar valoarea contabilă a titlurilor de participare
deţinute la întreprinderea asociată aflată sub influenţă notabilă este substituită cu cota parte
din capitalurile proprii ce revine societăţii consolidante. Contul de profit şi pierdere consolidat
preia numai elementele de venituri şi cheltuieli ale societăţii consolidante, iar „cota parte din
rezultatul societăţii consolidate pusă în echivalenţă" apare distinct într-un post denumit
„cota parte din rezultatul pus în echivalenţă" la partea de venituri sau cheltuieli, după caz, şi
în mod corespunzător, în rezultatul consolidat.
Diferit de metodele bazate pe integrare - globală sau proporţională, punerea în
echivalenţă nu se realizează prin cumulul total sau proporţional al elementelor societăţii
consolidate cu cele ale societăţii consolidante.
Consolidarea prin punere în echivalenţă constă în corectarea valorii titlurilor
întreprinderii asociate în bilanţul societăţii consolidante, datorită evoluţiei capitalurilor proprii
ale societăţii consolidate de la data vânzării titlurilor de participare şi până la data
consolidării. Din aceste considerente, punerea în echivalenţă pare a fi mai degrabă o metodă
de evaluare, de reevaluare a titlurilor de participare, decât o metodă de consolidare.
Punerea în echivalenţă a contului de rezultate se realizează prin simpla cumulare la
rezultatul societăţii consolidante a cotei părţi din rezultatul societăţii consolidate. În contul de
rezultate consolidat se va introduce postul „Rezultat consolidat" = „Rezultatul lui Mplus
cota parte din rezultatul lui F" şi în partea opusă se va completa un post nou „ Cota parte
din rezultatul lui F".
Consolidarea prin punerea în echivalenţă a contului de rezultate constă în calcularea
cotei părţi din rezultat, ce revine societăţii consolidante şi evidenţierea ei în contul de rezultate
consolidat ca o contribuţie la rezultatul ansamblului consolidat.
 În cazul în care rezultatul societăţii consolidate este o pierdere, în contul de rezultate
consolidat pierderea va apare pe partea cu cheltuielile majorând totalul cheltuielilor din contul
consolidat. Dacă în cursul exerciţiului societatea consolidantă a primit dividende de la
societatea pusă în echivalenţă, ele se vor elimina din veniturile financiare prin transferare la
rezerve consolidate.
La aplicarea metodei punerii în echivalenţă apare o particularitate importantă în ceea
ce priveşte tratamentul fondului comercial şi al diferenţelor de evaluare constatate la achiziţia
titlurilor. Acest tratament constă în:
• calculul diferenţei de achiziţie, cu cele două componente ale sale: diferenţele de
evaluare şi fondul comercial: acestea nu se înregistrează însă în bilanţul investitorului;
• calculul amortizării suplimentare a diferenţelor de evaluare şi a fondului comercial
(dacă este cazul); sumele rezultate influenţează doar partea investitorului în rezultatele
filialei puse în echivalenţă, fără să aibă efecte asupra elementelor corespunzătoare de
activ şi/sau de pasiv, pentru că acestea nu apar în bilanţul investitorului.
În contul de profit şi pierdere apare, pe o poziţie distinctă, partea investitorului în
rezultatele activităţii în care a investit, ajustată în funcţie de amortizarea suplimentară
generată de existenţa diferenţelor de evaluare şi a fondului comercial.
Metoda punerii în echivalenţă este uneori considerată o metodă neuzuală de măsurare a
profitului întreprinderilor asociate, deoarece permite raportarea unui profit pe care investitorul
nu l-a primit, adică în situaţiile financiare ale investitorului apare un rezultat, chiar dacă nu au
fost primite dividende.
Argumentul invocat pentru criticarea acestei metode este că se prezintă un profit care
nu generează fluxuri de trezorerie.
Pentru a răspunde acestor critici, normalizatorii au impus prezentarea explicită a
informaţiilor cu privire la rezultatele preluate prin punere în echivalenţă, precum şi excluderea
acestor rezultate din fluxurile de trezorerie, atunci cînd se foloseşte metoda indirectă de
întocmire a situaţiei fluxurilor de trezorerie.