GEOGRAFIA ROMÂNIEI

I. AŞEZAREA
- coordonate: 43° – 48° lat. N , 20° – 29° long. E
- pe Glob: în Emisfera Nordică, pe paralela de 45°, la mijlocul distanţei dintre Ecuator şi
Polul Nord, în zona de climă temperată
- în Europa: la distanţe egale de Vest (Oc. Atlantic), Nord (Oc. Arctic) şi Est (M-ţii Ural),
mai aproape de Sud (M. Mediterană) – deci în partea Central-Sudică a continentului
- vecinii: la Nord – Ucraina
la Sud – Bulgaria
la N-E – Rep. Moldova (cea mai lungă graniţă)
la S-E – Marea Neagră
la N-V – Ungaria
la S-V – Serbia şi Muntenegru
- localităţile extreme: la Nord – Horodiştea
la Sud – Zimnicea
la Est – Sulina
la Vest – Beba Veche
- datorită elementelor naturale importante (majore) de pe teritoriul ţării noastre, România
se prezintă ca o ţară „Carpato – Danubiano – Pontică”, având o suprafaţă de 238.391 km²

II. RELIEFUL
Definirea unor termeni :
- formă de relief: denivelare a scoarţei terestre, de mai mică sau mare dimensiune.
Exemple: munte, podiş, câmpie, deltă, vale, cheie etc.
- unitate de relief: o formă sau un complex de forme de relief cu identitate bine
definită spaţial, având un nume propriu. Exemple: Munţii Bucegi, Podişul Sucevei,
Câmpia Aradului, Delta Dunării, Valea Oltului, Cheile Turzii etc.
- treaptă de relief: delimitarea principalelor forme de relief după altitudine, fixând
repere relative. Exemple: 0 – 200 m câmpii şi lunci mari, 200 – 500 m dealuri joase
şi podişuri, 500 – 800 m dealuri înalte şi munţi joşi, 800 – 2000 m munţi, peste 2000
m munţii înalţi (treapta alpină).
- tip de relief (formă specifică de relief): relieful creat pe anumite tipuri de roci sub
acţiunea unor factori externi: râuri, gheţari, ploi, vânt etc. Exemple: relief glaciar
(circuri, creste, morene), relief vulcanic (conuri, cratere, platouri), relief carstic
(peşteri, chei, avene), relief fluvial (lunci, terase, ostroave, grinduri), relief litoral
(faleze, plaje), relief structural (cueste, domuri) etc.
- rocă de bază: roca din care se compune în mare parte o formă sau unitate de relief,
cea care dă nota caracteristică reliefului. Exemple: roci metamorfice (şisturi
 cristaline, marmură), roci vulcanice sau magmatice (bazalt, granit), roci
sedimentare (nisip, argilă, gresii, marne, conglomerate, fliş, calcar, sare, cărbune,
loess etc.)
- placă tectonică: fragment al scoarţei terestre, de dimensiuni mai mari sau mai mici,
cu perioade de mobilitate mai ridicată sau mai redusă, care determină orogeneze,
seisme, vulcanism etc. Exemple la noi: Placa Transilvană (Panonică), Est-
Europeană (Rusă), Moesică (Valahă), a Mării Negre (parte a celei Moesice, dar mult
mai activă)
Caracteristici (trăsături) ale reliefului ţării noastre:
- Proporţionalitatea: fiecare din formele majore de relief ale ţării (munţi; dealuri cu
podişuri; câmpii) ocupă aproximativ 1/3 din suprafaţa României.
- Varietatea: pe teritoriul ţării noastre întâlnim o mare diversitate de forme de relief:
munţi, dealuri, podişuri, câmpii, circuri, cratere, chei, cueste, grinduri, plaje, domuri
etc.
- Concentricitatea: se observă o aşezare aproximativ în cercuri concentrice a
formelor şi unităţilor majore de relief: un cerc al Carpaţilor înconjurat de un cerc al
Subcarpaţilor şi podişurilor iar la exterior un cerc de câmpii joase.
- dispunerea în Amfiteatru: formele şi unităţile de relief scad treptat de la interior
spre exterior.
Etapele formării reliefului României:
- orogeneza caledoniană – a înălţat Pod. Casimcei, format din şisturi verzi
- orogeneza hercinică – a înălţat Munţii Măcin, în care apar la zi granite
- orogeneza alpină – a ridicat întâi munţii cristalini din Carpaţi, iar apoi a cutat
sedimentele de la poalele acestor munţi, rezultând munţii din fliş. Mai târziu unele
sedimente extracarpatice au fost şi ele uşor cutate, luând naştere Subcarpaţii şi unele
sectoare marginale din Transilvania.
- în partea secundă a ultimei orogeneze, în Vestul Carpaţilor Orientali (iar anterior şi
în Sudul Apusenilor) au avut loc fenomene vulcanice şi magmatice.
- concomitent, unele zone joase extracarpatice au fost acoperite de apele unor mări, în
care râurile au depus sedimente; după retragerea treptată a apelor au rămas în relief
podişurile Transilvaniei, Moldovei, Getic, Dobrogei de Sud, Dealurile de Vest,
Câmpia Română şi cea de Vest.
- în urmă cu câteva mii de ani, datorită răcirii climei şi instalării unei glaciaţiuni, pe
munţii de peste 2000 m s-au format gheţari; prin acţiunea lor a rezultat relieful
glaciar din Rodnei şi Meridionali.
- unitatea cea mai recent formată, aflată şi în prezent în plină evoluţie, este Delta
Dunării.

II.1. MUNŢII CARPAŢI

II.1.1. CARPAŢII ORIENTALI
- limite:la Nord – graniţa cu Ucraina
la Sud – Valea Prahovei
la Vest – Depres. Transilvaniei, Dealurile şi Câmpia de Vest
la Est – Podişul şi Subcarpaţii Moldovei
- caractere generale:
 prezintă 3 fâşii paralele alcătuite din roci diferite: vulcanice în Vest, cristaline
în centru, sedimentare cutate (fliş) în Est şi Sud.
 au cea mai mare extindere dintre Carpaţii Româneşti
 gradul de fragmentare este ridicat, având numeroase depresiuni intramontane,
văi şi pasuri
 prezintă o mare diversitate de tipuri de relief: glaciar în Rodnei, vulcanic în
Vest, carstic în Ceahlău, Hăşmaşu Mare etc.
- diviziuni :
A) Grupa Nordică (Carpaţii Maramureşului şi Bucovinei) :
- limite: la Nord – graniţa cu Ucraina
la Sud – aliniamentul depresiunilor Dornelor – Câmpulung
- munţii vulcanici: Oaş, Gutâi, Ţibleş
- munţii cristalini: Rodnei (vf. Pietrosu, 2303 m), Maramureş, Suhard,
Bârgău (care au o structură mai complexă)
- munţii din fliş: Obcinele Bucovinene (Mestecăniş, Feredeu, Mare)
- depresiuni: Maramureş (pe Vişeu şi Tisa), Oaş (pe Tur), Dornelor (pe
Bistriţa), Câmpulung Moldovenesc (pe Moldova).
- pasuri: Prislop, Gutâi, Şetref, Tihuţa, Mestecăniş
B) Grupa Centrală (Carpaţii Moldo-Transilvani):
- limite:la Nord – aliniamentul depresiunilor Dornelor – Câmpulung
la Sud – Valea Oituz
- munţii vulcanici: Călimani (2100 m), Gurghiu, Harghita
- munţii cristalini: Bistriţei, Giurgeu, Giumalău, Rarău, Ceahlău, Hăşmaşu
Mare (ultimii 3 prezentând şi calcare pe arii extinse)
- munţii din fliş: Stânişoarei, Goşmanu, Tarcău, Ciuc, Nemira
- depresiuni: Dornelor (pe Bistriţa), Câmpulung Moldovenesc (pe
Moldova), Giurgeu (pe Mureş), Ciuc (pe Olt), Comăneşti (pe
Trotuş), Borsec
- pasuri: Tihuţa, Mestecăniş, Bucin, Bicaz, Borsec, Ghimeş, Tuşnad, Oituz

C) Grupa Sudică (Carpaţii Curburii):

- limite: la Nord – Valea Oituz
la Vest (Sud) – Valea Prahovei
- munţii din fliş: Ciucaş (1954 m), Vrancei, Buzăului, Baiu, Bârsei (Piatra
 Mare şi Postăvaru), Perşani, Baraolt, Bodoc, Întorsurii
- depresiuni: Braşov (pe Olt), Baraolt (pe Olt), Întorsura Buzăului
- pasuri: Tuşnad, Oituz, Bratocea, Racoş, Predeal

II.1.2. CARPAŢII MERIDIONALI

- limite: la Est – Valea Prahovei
la Vest – Culoarul Timiş-Cerna
la Nord – Depresiunea Transilvaniei
la Sud – Subcarpaţii Getici
- caractere generale:
 au cele mai ridicate altitudini din Carpaţii Româneşti, depăşind în câteva
vârfuri 2500 m
 masivele secundare pornesc radiar din munţii cei mai înalţi ai unor grupe
 au o masivitate ridicată, fiind puţin fragmentaţi de depresiuni sau văi şi
fiind alcătuiţi predominant din roci cristaline, intercalate pe alocuri cu
calcare sau fliş
 relieful glaciar este prezent în fiecare grupă, pe munţii înalţi
- diviziuni:
A) Grupa Bucegi:
- limite: la Est – Valea Prahovei
la Vest – Valea Dâmboviţei
- munţii : Bucegi (vf. Omu, 2505 m, formaţi din cristalin, calcar şi fliş – pe
care s-au dezvoltat forme de eroziune precum „Babele” şi
„Sfinxul”; apar şi forme glaciare sau carstice), Leaota (cristalini) şi
Piatra Craiului (din cristalin şi calcar)
- depresiuni: singura zonă mai coborâtă (parţial) este Culoarul Bran-Rucăr
B) Grupa Făgăraş:
- limite: la Est – Valea Dâmboviţei
la Vest – Valea Oltului
- munţii: Făgăraş (vf. Moldoveanu, 2544 m, vf. Negoiu, 2535 m, formaţi din
cristalin, foarte masivi, cu un abrupt remarcabil spre Nord, cu numeroase
circuri
şi văi glaciare), Iezer (cristalini, cu forme glaciare), Cozia, Frunţi, Ghiţu
- depresiuni: Loviştei (pe Olt)
- pasuri: Turnu Roşu, Cozia
C) Grupa Parâng:
- limite: la Est – Valea Oltului
la Vest – Valea Jiului şi Valea Streiului
- munţii: Parâng (vf. Parângu Mare, 2519 m, cristalini, cu forme glaciare
proeminente), Şureanu (cristalini cu calcar), Cândrel, Lotrului, Căpăţânii
 - depresiuni: Loviştei (pe Olt), Petroşani (pe Jiu), Haţeg (pe Strei)
- pasuri: Turnu Roşu, Cozia, Merişor, Lainici
D) Grupa Retezat:
- limite: la Est – Valea Jiului
la Vest – Culoarul Timiş-Cerna
la Nord – Culoarul Bistrei şi Depresiunea Haţeg
- munţii: Retezat (vf. Peleaga, 2509 m, cristalini, cu cel mai reprezentativ
relief glaciar din ţara noastră), Godeanu (cristalini, cu relief
glaciar), Ţarcu (cu relief glaciar), Cernei, Mehedinţi, Vâlcan
(ultimii trei prezentând un relief carstic bine dezvoltat)
- depresiuni: Petroşani (pe Jiu), Haţeg (pe Strei)
- pasuri: Merişor, Lainici, Poarta de Fier a Transilvaniei, Domaşnea

II.1.3. CARPAŢII OCCIDENTALI

- limite: la Nord – Valea Barcăului şi Valea Someşului
la Sud – Defileul Dunării
la Est – Depresiunea Transilvaniei şi Carpaţii Meridionali
la Vest – Dealurile şi Câmpia de Vest
- caractere generale:
 au cele mai reduse altitudini din Carpaţii Româneşti, neatingând 2000 m
 în sectorul Nordic prezintă un „mozaic petrografic”, adică rocile sunt diverse şi
amestecate între ele; domină rocile cristaline, dar sunt prezente şi calcarele, flişul
sau vulcanicele
 tot în sectorul Nordic munţii au o orientare radiară, pornind din centru spre
margini iar pe alocuri Dealurile de Vest pătrund printre munţi sub forma unor
depresiuni „golf”
 au un grad ridicat de fragmentare, cu multe depresiuni şi văi
- diviziuni :
A) Grupa Apuseni:
- limite: la Nord – Valea Barcăului şi Valea Someşului
la Sud – Valea Mureşului
la Est – Depresiunea Transilvaniei
la Vest – Dealurile şi Câmpia de Vest
- munţii: Bihor (1849 m, din cristalin şi calcar), Vlădeasa, Meseş, Plopiş,
Gilău, Muntele Mare, Zărand (toţi predominant cristalini), Codru
Moma (cristalin cu calcar), Trascău şi Pădurea Craiului (calcar şi
fliş), Metaliferi (vulcanici)
- depresiuni: - intramontane: Brad (pe Crişul Alb), Zlatna (pe Ampoi),
Câmpeni (pe Arieş)
- golf: Zărand (pe Crişul Alb), Beiuş (pe Crişul Negru),
 Vad-Borod (pe Crişul Repede), Şimleu (pe Barcău)
- pasuri: Ciucea, Vârtop, Buceş, Vălişoara
B) Grupa Banatului:
- limite: la Nord – Valea Mureşului
la Sud – Defileul Dunarii
la Est – Carpaţii Meridionali
la Vest – Dealurile şi Câmpia de Vest
- munţii: Poiana Ruscă (1374 m, predominant cristalini, cu aspect masiv),
Semenic (1446 m), Dognecei, Aninei, Locvei, Almăj (ultimii trei
având pe lângă cristalin şi multe calcare)
- depresiuni : Almăj (pe Nera), Caraş-Ezeriş (pe Caraş)
- pasuri : Poarta de Fier a Transilvaniei, Domaşnea,

II.2. DEPRESIUNEA TRANSILVANIEI

- limite: la Nord – Grupa Nordică a C. Orientali şi „Munţii Ascunşi”
la Sud – Carpaţii Meridionali
la Vest – Munţii Apuseni
la Est – Grupa Centrală a C. Orientali
- caractere generale:
 a luat naştere în urma coborârii ariei intracarpatice (datorită ridicării munţilor
din jur) iar apoi depunerea de sedimente în marea de aici
 în aria centrală apar strate boltite (domuri), în care este gaz metan
 datorită rocilor moi (argile, marne, gresii, nisipuri), se produc adesea
alunecări de teren
 după retragerea mării, pe margini au rămas strate de sare, peste care râurile au
depus sedimente. În una din ultimele faze ale ridicării Carpaţilor aceste
depozite au fost uşor cutate, rezultând dealuri cu sare („cute diapire”)
 pe latura Estică, la poalele munţilor vulcanici, lavele scurse şi râurile au creat
platouri vulcanice
- diviziuni:

A) Podişul Transilvaniei (în centru):

- Podişul Someşan, la NV de cele două Someşe, atingând 600 m, mai
fragmentat de râuri, lipsit de domuri
- Câmpia Transilvaniei, între Someşe şi Mureş, având până la 500 m, mai
netedă, favorabilă culturilor agricole; prezintă domuri
- Podişul Târnavelor, la Sud de Mureş, atingând 700 m spre Est, cu relief mai
accidentat, cu domuri
B) Zona Marginală (între podiş şi munţi):
- latura Estică, numită şi Subcarpaţii Transilvăneni, prezintă două şiruri de
 dealuri cutate (unele având sare), ce ating 1000 m, intercalate
cu depresiuni submontane şi intracolinare; la poalele
munţilor apar platouri vulcanice
- latura Sudică are două depresiuni submontane întinse – Făgăraş (pe Olt) şi
Sibiu (pe Cibin), spre zona de podiş fiind dealuri cutate, cu sare
- latura Vestică prezintă un vast culoar traversat de Mureş (Alba Iulia –
Turda), dealuri ce se apropie de 1000 m (Feleac), depresiuni
submontane (Huedin, Almaş) şi dealuri cu sare
- latura Nordică are o succesiune de depresiuni (Lăpuş, Bistriţei) închise de
dealuri ce ating 1000 m (Breaza, Bistriţei)

II.3. SUBCARPAŢII
- limite: la Nord – Valea Moldovei
la Vest – Valea Motrului
- caractere generale:
 au luat naştere prin cutarea sedimentelor depuse la exteriorul Carpaţilor, în faze
finale ale orogenezei Alpine
 sunt alcătuiţi din roci mai tari (fliş) dar şi moi (argile, gresii, marne)
 întâlnim cute diapire şi alunecări de teren
 ating în unele dealuri 1000 m, în toate cele 3 mari diviziuni
- diviziuni:
A) Subcarpaţii Moldovei:
Se întind de la Valea Moldovei până la Valea Trotuşului, având un şir de depresiuni
submontane (Neamţ, Cracău-Bistriţa, Tazlău-Caşin), închise spre Est de dealuri de până
la 1000 m (Pleşu, Pietricica).
B) Subcarpaţii Curburii:
Se desfăşoară de la Valea Trotuşului până la Valea Dâmboviţei, fiind cea mai
complexă grupă subcarpatică : prezintă două şiruri de dealuri ce ating 1000 m (Odobeşti,
Istriţa), ce închid la exterior două şiruri de depresiuni – submontane şi intracolinare
(Vrancei, Vălenii de Munte, Câmpina, Pucioasa).
C) Subcarpaţii Getici:
Sunt cuprinşi între Valea Dâmboviţei şi Valea Motrului, având depresiuni
submontane (Câmpulung Muscel, Târgu Jiu) închise de dealuri ce trec de 1000 m
(Chiciora, Măţău).

II.4. PODIŞUL MEHEDINŢI

- limite: la Nord – Valea Motrului
la Sud – Valea Dunării
la Vest – Munţii Mehedinţi
la Est – Podişul Getic
 - caractere generale:
 datorită rocilor de bază (cristaline cu calcare), formelor carstice
frecvente (cu chei şi peşteri), fundamentului din orogeneza alpină şi
contactului direct cu Munţii Mehedinţi poate fi considerat ca o unitate
montană, dar.......
 datorită altitudinilor de până la 700 m, aspectului uşor ondulat şi
stratelor sedimentare de la suprafaţă se aseamănă cu o unitate de podiş
clasică.

II.5. PODIŞUL GETIC

- limite: la Nord – Subcarpaţii Getici
la Sud – Câmpia Română
la Est – Valea Dâmboviţei
la Vest – Valea Dunării
- caractere generale:
 a luat naştere prin depuneri masive de sedimente într-o fostă mare,
aduse de râuri din munţi (este un ”piemont” în termeni geologici)
 este alcătuit din roci moi – argilă, gresii, marne, nisipuri
 are o înclinare generală N – S , de la aproape 700 m la 300 m
 este fragmentat de numeroase râuri, care îl divizează în mai multe
suprafeţe puţin ondulate numite platforme :
Strehaiei, Jiului, Olteţului, Cotmeana, Argeşului şi Cândeşti.

II.6 PODIŞUL MOLDOVEI

- limite: la Nord – graniţa cu Ucraina
la Sud – Câmpia Română
la Vest – Culoarul Siretului, Valea Moldovei şi Obcinele Bucovinene
la Est – Valea Prutului
- caractere generale:
 s-a format prin depuneri repetate de sedimente peste fundamentul
cristalin al Platformei Est-Europene
 stratele sunt dispuse aproape orizontal, fiind pe alocuri erodate
diferenţiat şi dând naştere unor dealuri specifice, cu structură
asimetrică (un versant lin şi unul abrupt), numite cueste
 datorită rocilor mai moi (argilă, marne, gresii) dar şi unor activităţi
umane (defrişări, păşunat) sunt frecvente alunecări de teren și ravene
- diviziuni :
A) Podişul Sucevei:
Este situat în Nord, fiind mai înalt (700 m), prezentând o depresiune la contactul cu
munţii (Rădăuţi) şi câteva dealuri prelungi spre Est.
 B) Câmpia Moldovei (a Jijiei):
Se prezintă ca o zonă mai joasă (sub 300 m), cu relief neted dar şi coline de tip
cuestă între râurile de aici.
C) Podişul Bârladului:
Desfăşurat în Sud, prezintă un relief cu frecvente cueste şi dealuri orientate spre
Sud, ce rar trec de 500 m, pe care apar frecvent alunecări de teren și alte fenomene de
eroziune a versanților (ravene).

II.7. PODIŞUL DOBROGEI

- limite: la Nord – Valea Dunării
la Sud – graniţa cu Bulgaria
la Vest – Valea Dunării
la Est – Marea Neagră
- caractere generale:
 a luat naştere în perioade geologice şi moduri diferite :
centrul în orogeneza Caledoniană, nordul în orogeneza Hercinică
iar sudul prin sedimentare (în timpul existenţei unor mări)
 este format din roci variate: şisturi verzi în centru, granite în Nord,
calcare şi loess în Sud (dar şi centru)
 relieful are aspect domol în cea mai mare parte, cu unele abrupturi pe
alocuri, forme carstice (pe calcar) sau crovuri (pe loess)
 jumătatea nordică are o înclinare generală V – E (spre lagune) iar
jumătatea sudică înclină ușor E – V (spre Dunăre)
- diviziuni:

A) Masivul Dobrogei de Nord :

Cuprinde Munţii Măcin (vf. Greci, 467 m), Culmea Niculiţel, Dealurile
Tulcei, Podişul Babadag.
B) Podişul Dobrogei Centrale :
Format din Podişul Casimcei, foarte vechi şi jos (200 – 300 m) -
din cauza erodării îndelungate.
C) Podişul Dobrogei de Sud :
Are altitudini reduse (sub 200 m), format din Podişul Medgidiei,
Podişul Oltinei şi Podişul Negru Vodă.

II.8. DEALURILE DE VEST

- limite: la Nord – Grupa Nordică a Carpaţilor Orientali
la Sud – Valea Nerei
la Vest – Câmpia de vest
 la Est – Carpaţii Occidentali
- caractere generale:
 au luat naştere prin depuneri de sedimente, aduse de râuri, într-o fostă
mare
 sunt alcătuite din argile, marne, gresii, fiind uşor înclinate E – V
 lipsesc în dreptul Munţilor Zărand, câmpia venind în contact cu
munţii
 sectorul cel mai complex se desfăşoară la N de M. Apuseni, unde
întâlnim un şir de dealuri mai înalte, formate din cristalin acoperit cu
sedimente, numite „munţii ascunşi” sau „jugul intracarpatic”
 pe alocuri Dealurile şi Câmpia de Vest pătrund între munţi, în lungul
văilor, sub formă de depresiuni „golf”
- diviziuni:
A) Dealurile Silvaniei: Se întind la Nord de Barcău, cuprinzând dealuri pâna la 700 m
(Codru, Prisnel, Preluca) precum şi Depresiunea Baia Mare.
B) Dealurile Crişene: Desfăşurate între Barcău şi Mureş, lipsind între M. Zărand şi
C. Aradului, prezentând cele mai tipice depresiuni golf
C) Dealurile Banatului: Sunt la Sud de Mureş, cuprinzând Dealurile Lipovei,
Dealurile
Buziaşului şi Depresiunea Oraviţei.

II.9. CÂMPIA DE VEST

- limite: la Nord – Grupa Nordică a Carpaţilor Orientali
la Sud – graniţa cu Serbia-Muntenegru
la Vest – graniţa cu Ungaria şi Serbia-Muntenegru
la Est – Dealurile de Vest şi Carpaţii Occidentali
- caractere generale:
 a luat naştere prin umplerea unul bazin marin cu sedimente aduse
de râuri din munţi
 pătrunde pe alocuri, împreună cu Dealurile de Vest, între munţi,
formând depresiunile „golf”
 la contactul cu Dealurile de Vest există falii adânci, în lungul
cărora urcă ici-colo la suprafaţă ape termale
 în dreptul Munţilor Zărand vine în contact direct cu munţii
 în funcţie de geneză şi aspectul reliefului distingem :
 câmpii înalte (Vingăi – 150 m, Lugojului), cu aspect
colinar
 câmpii orizontale sau tabulare (Aradului, Carei), cu
acumulări de loess sau nisipuri, prezentând crovuri
respectiv dune
  câmpii joase sau de coborâre (Someşului, Crişurilor,
Timişului), în care râurile curg lent, producând inundaţii şi
înmlăştiniri, fiind în consecinţă îndiguite sau canalizate.

II.10. CÂMPIA ROMÂNĂ

- limite: la Nord – Pod. Getic, Subcarpaţii Curburii, Pod. Moldovei
la Sud, Vest, Est – Lunca Dunării
- caractere generale:
 s-a format prin depuneri masive de sedimente într-o fostă mare,
care apoi s-a retras lent spre Est
 are o înclinare generală predominant NV-SE, spre Dunăre
 în funcţie de geneză şi de aspectul reliefului distingem trei tipuri
de câmpii : înalte, orizontale (tabulare) şi joase (de coborâre)
- diviziuni:
A) Sectorul Vestic (Câmpia Olteniei), la Vest de Olt: Cuprinde doar câmpii orizontale,
acoperite cu loess şi nisipuri (C. Blahniţei, C. Băileşti, C. Romanaţi)
B) Sectorul Central, între Olt şi Argeş: Scade treptat în altitudine de la Nord la Sud,
având o câmpie înaltă (C. Piteşti – 300 m), câmpii orizontale (C. Găvanu-Burdea,
C. Burnazului, C. Boianului) şi o câmpie joasă (C. Titu).
C) Sectorul Estic (Câmpia Munteniei), la Est de Argeş: Este cel mai vast şi complex
sector, acoperit pe mari suprafeţe cu strate groase de 40 m de loess (pe care apar
frecvent crovuri) dar şi cu nisipuri. Câmpiile sunt înalte (C. Târgoviştei, C. Ploieştilor,
C. Râmnicului), orizontale (C. Vlăsiei, C. Mostiştei, C. Bărăgan – cu trei subdiviziuni :
Ialomiţei, Călmăţuiului, Brăilei) precum şi joase (Siretului Inferior – de 6-10 m, C.
Buzăului, C. Gherghiţei).

II.11. DELTA DUNĂRII

- este cea mai nouă (în fomare şi acum) şi cea mai joasă unitate de relief a ţării
- începe la satul Pătlăgeanca, unde Dunărea se desparte întâi în două braţe (Chilia şi
Tulcea), după care braţul Tulcea se bifurcă în alte două braţe (Sulina şi Sfântul
Gheorghe)
- a luat naştere din mai multe cauze naturale :
 existenţa unui vechi golf al Mării Negre
 lipsa mareelor în Marea Neagră
 prezenţa curenţilor marini orizontali, orientaţi spre fluviu
 oscilaţiile nivelului mării în ultima perioadă geologică
 cantitatea enormă de aluviuni aduse de fluviu
 panta redusă de curgere a Dunării în sectorul inferior
- relieful Deltei este format din porţiuni de uscat, numite grinduri. În funcţie de
alcătuirea şi formarea lor ele sunt : grinduri continentale (Chilia), grinduri fluviale şi
 grinduri maritime (Letea – 12 m, Caraorman, Sărăturile, Crasnicol, Perişor etc.). Tot
forme de uscat sunt ostroavele, situate în lungul braţelor sau chiar pe cursul lor
- prin Deltă fluviul se scurge spre mare prin 3 braţe principale :
 Chilia, în Nord, care transportă mai mult de jumătate din
apele şi aluviunile Dunării, construind o „deltă secundară”
(în Ucraina). Este navigabil doar cu ambarcaţiuni
(vapoare) medii şi mici
 Sulina, în centru, cel mai mic dar singurul pe care pot
naviga vapoare venite de pe Marea Neagră; acest lucru este
posibil deoarece braţul a fost îndreptat, canalizat şi mereu
curăţat de către om.
 Sfântul Gheorghe, în Sud, cel mai vechi dar foarte
întortocheat, deci greu de navigat
- pe teritoriul deltei mai întâlnim numeroase braţe secundare, canale, mlaştini, lacuri,
bălţi etc.
- Delta Dunării se prelungeşte spre Sud cu un sistem de lagune (Razim –Sinoie),
rezultate prin închiderea părţii sudice a vechiului golf cu aluviuni aduse de fluviu şi
împinse spre Sud de curenţii marini
- datorită vegetaţiei bogate, faunei variate, reliefului aparte Delta Dunării este
Rezervaţie a Biosferei, fiind în patrimoniul internaţional.

II.12 PLATFORMA CONTINENTALĂ A MĂRII NEGRE

- Este o fostă câmpie inundată de Marea Neagră în ultima perioadă geologică (după
terminarea glaciaţiunii şi topirea gheţarilor).
- Urmele vechii câmpii se văd sub apă, prin văile fostelor râuri precum şi prin
suprafeţele netede, puţin ondulate
- Se întinde până la adâncimea de aproximativ 200 m, adâncime înregistrată în larg
la 100 – 200 km distanţă de ţărm
- Apele marine de de-asupra platformei sunt mai puţin sărate, fiind bine populate de
peşti şi alte vieţuitoare. Traficul naval cel mai intens se face aici iar din platformă se
extrage petrol cu ajutorul unor instalaţii speciale (plutitoare)
- Litoralul românesc al Mării Negre are o lungime de 244 km (de la gurile Chiliei
până la Vama Veche), prezentând două sectoare distincte ca relief :
* La Nord de Capul Midia, un ţărm mai jos, cu lagune, grinduri, perisipuri
* La Sud de Capul Midia, un ţărm mai înalt, cu faleze şi plaje.