Curs 1

Cuprins
1. Definirea termenilor

2. Orient
rientări macroeconomice

1. Definirea termenilor(1)

Economia-ansamblulactivităţilor umane desfăşurate în sfera producţiei, distribuţiei şi

consumului bunurilor material şi serviciilor.
Economia naţională -entitate rezultată din dezvoltarea schimbului reciproc de activităţi între
membrii unei comunităţi umane, pe ansamblul teritoriului unui stat naţional.

Economia naţională cuprinde următoarele sectoare:

-sectorul primar (agricultura, silvicultura, industria extractivă)
-sectorul secundar (ramurile industriei prelucrătoare, construcţiile)
-sectorul terţiar ( serviciile)
-sectorul cercetării ştiinţifice.

Macroeconomia acea parte a teoriei economice care studiază activitatea economică aşa cum
apare la scara economiei naţionale a unei ţări, ca un întreg unde se realizează agregarea cererii
şi ofertei individuale în cererea şi oferta globală, a fluxurilor dintre agenţii economici în
circuite sintetice de ansamblu, care exprimă veniturile şi cheltuielile, consumul
intermediary şi consumul final, economiile şi investiţiile, exportul net.

Macroeconomia se ocupă cu studiul structurii, funcţionalităţii şi comportamentului în ansamblu

al sistemului economiei naţionale în strânsă conexiune cu sistemul economiei mondiale şi
cu mediul înconjurător în scopul determinării volumului total de bunuri şi servicii necesar
existenţei societăţii.

2. Orientările macroeconomice (1)

Orientările macroeconomice sunt grupate în trei mari categorii:
-orientarea liberală – susţine ca piaţa alocă cel mai bine resursele pentru
satisfacerea nevoilor;
-orientarea intervenţionistă – susţine ca intervenţia guvernului poate îmbunătăţi semnificativ
funcţionarea pieţei naţionale, care este rigidă şi netransparentă;
-orientarea neoclasică – reprezintă o conciliere între intervenţionism şi liberalism şi
consideră ca intervenţia statului este necesară pentru asigurarea unei creşteri economice
echilibrate.

Orientarea liberală

Adepţii diferitelor variante de neoliberalism, monetarism, sau ai teoriei economiei ofertei

atribuie dezechilibrele manifestate în economiile ţărilor dezvoltate intervenţiei statului în
domeniul veniturilor, preţurilor, creditului, economisirii ş.a.

În concepţia lui Milton Fridman, orice formă de intervenţie în economie este

considerată ca o intervenţie în circulaţia monetară, crizele economice nereprezentând
altceva decât dereglări ale acesteia.

Rolul dominant în procesul economic revine banilor, iar stabilitatea monetară ar fi premiza
esenţială a stabilităţii economice. Conform aprecierilor sale, statul înregistrează o tendinţă
de diminuare.

Orientarea intervenţionistă

James Tobin (deţinător al Premiului Nobel pentru economie, ca şi M. Friedman) se pronunţă

pentru o apreciere nuanţată a ponderii cheltuielilor statului în produsul naţional brut, în funcţie
de nevoile şi priorităţile ţării, de condiţiile existente etc.

James Tobin propune distincţia între rolul macroeconomic şi cel microeconomic al

statului, se pronunţă pentru un rol activ al statului prin intermediul băncii centrale de stat şi, în
cazuri justificate, prin intermediul politicii fiscale. Acesta optează pentru o intervenţie în
sfera microeconomică numai atunci când pieţele nu sunt capabile să-şi îndeplinească funcţiile
sau când monopolurile elimină concurenţa.

Curs 2
1. Elementele politicii macroeconomice

Politica economic reflect acţiunea conştientă a statului democratic în direcţia stabilirii

obiectivelor macroeconomice de atins pentru o anumită perioadă într-o ţară, precum şi a
mijloacelor directe şi indirecte necesare transpunerii în practică a acestora, din perspectiva
eşecurilor pieţelor libere, controlului riscurilor externalităţilor negative-sărăcie şi poluare.
Politica macroeconomică priveşte modul în care administraţia publică, statul, poate influenţa
economia, procesele şi fenomenele economice.
Politica macroeconomică vizează stabilirea de obiective generale de către govern şi
folosirea instrumentelor de control pentru atingerea acestor obiective.
Obiectivele politicilor macroeconomice vizează maximizarea bunăstării care se poate realiza
prin intermediul a patru obiective particulare:
-atingerea unui nivel înalt şi stabil de utilizare a forţei de muncă;
-menţinerea unui nivel stabil al indicelui general al preţurilor;
-evoluţia crescătoare a venitului/outputului real (creşterea economică);
-atingerea echilibrului balanţei de plăţi externe (CHI, 98).
În realizarea obiectivelor politicii macroeconomice se utilizează două mari tipuri de
instrumente:
ƒ politica fiscală (cheltuielile guvernamentale şi sistemul de taxe şi impozite);
ƒ politica monetară (variaţia ofertei de bani şi operaţiunile pe piaţa
deschisă).

Alegerea obiectivelor de politică monetară trebuie să aibă în vedere resursele disponibile,

atingerea unor obiective poate conduce la nerealizarea celorlalte ţinte (este
necesară stabilirea unui obiectiv principal la nivel macroeconomic).
Tendinţa intervenţiei statuluiîn economie este determinată de următorii
factori:
-asigurarea echilibrului şi stabilităţii economiei.
-insuficienţa iniţiativei private în unele domenii de activitate de
interes general (cercetarea ştiinţifică, elaborarea unor programe agricole,
energetice);
-satisfacerea nevoilor colective ale societăţii prin asumarea de către
stat a unor responsabilităţi adiţionale în ceea ce priveşte sistemul de asigurări sociale,
programele de asistenţă socială, programele de asistenţă medicală şi socială, programele
educaţionale.
-finanţarea de către stat a cheltuielilor pentru apărarea naţională;
-tendinţa de extindere şi amplificare a externalităţilor.O externalitate constituie un
effect collateral al producţieişi consumului, cu consecinţe pozitive sau negative ( poluarea).
-necesitatea ca statul să încurajeze producerea unor bunuri economice de calitate în
conformitate cu aspiraţiile consumatorului şi să descurajeze consumul de produse dăunătoare.
-preocuparea statului de a asigura o ordine de drept corespunzătoare
etapei respective de evoluţie economică. Pe măsura evoluţiei vieţii economice se resimte
necesitatea adaptării permanente la cerinţele noi, ceea ce determină apariţia formelor juridice
corespunzătoare. Rolul ordinii de drept constă tocmai în asigurarea unui cadru normal de
desfăşurare a activităţii economice.
-modificările intervenite în conjunctura economiei mondiale. Printr-o politică adecvată, statul
poate stimula participarea agenţilor economici la fluxurile economice internaţionale,
transformând acest factor într-un element potenţator al dezvoltării naţionale.
Există în principal trei modalităţi de intervenţie a statului în economie prin:
- politici structural -se referă la stabilirea obiectivelor şi strategiilor pe termen lung,
planificarea macroeconomică şi problema reglementării/dereglementării;
-politici de ajustare -politica monetară, politica fiscală, politica de
preţuri, politica de venituri;
-politici de mediu –priveşte mediul natural, mediul economic extern, mediul monetar.

Curs 3
1. Clasificarea formelor de turism
2. Caracteristicile serviciilor turistice

1. Clasificarea formelor de turism (1)

Organizaţia Mondială a Turismului (OMT) în cadrul Conferinţei

Internaţionale asupra Statisticii Voiajelor şi Turismului, Ottawa, 1991, a conturat o
definiţie unitară a turismului adoptată ulterior în cadrul Sesiunii a XXVII-a a Comisiei de
Statistică a Naţiunilor Unite. Astfel turismul este definit ca activităţile desfăşurate de persoane,
pe durata călătoriilor şi sejururilor, în locuri situate în afara reşedinţei obişnuite,
pentru o perioadă consecutivă care nu depăşeşte 12 luni, cu scop de loisir, pentru afaceri sau
alte motive.
Turismul se manifestă ca un fenomen economico-social complex, rezultat din integrarea mai
multor subdiviziuni (ramuri distincte) ale economiei:
-domenii angajate direct şi în principal în servirea turiştilor o activitatea de hotelărie şi
restauraţie; o activitatea de transporturi; o activitatea agenţiilor de voiaj şi a touroperatorilor.
-domenii angajate indirect telecomunicaţii, cultură şi artă, sport, sănătate.
Principalele forme de turism sunt:
-turism intern (domestic tourism) rezidenţii unei ţări care călătoresc numai în interiorul
acesteia;
-turism receptor (inbound tourism) non-rezidenţii care călătoresc în
ţara dată;
-turism emiţător (outbound tourism) rezidenţii tării care călătoresc în alte ţări.

Cele trei forme de turism pot fi asociate astfel:

-turism interior (turismul intern + turismul receptor)
-turism naţional (turismul intern + turismul emiţător)
-turism internaţional (turismul receptor + turismul emiţător).
Criterii de diferenţiere vizitatori (în sensul de turişti) de alte categorii de călători:
-voiajul trebuie să fie efectuat într-un loc în afara reşedinţei obişnuite (ţara sau locul în care
o persoană trăieşte mai mult de un an) ceea ce exclude călătoriile mai mult sau mai puţin
regulate între domiciliu şi locul de muncă sau de studii;
- sejurul nu poate depăşii 12 luni consecutive, peste acest prag vizitatorul având, din punct
de vedere statistic, statutul de rezident;
- motivul principal al călătoriei trebuie să fie altul decât exercitarea unei
activităţi remunerate, la locul vizat ceea ce exclude migraţia legată de locul de muncă.

Vizitatorii sunt grupaţi după rezidenţă:

- vizitatori internaţionali (turişti cel puţin o noapte + excursionişti)
- vizitatori interni (turişti cel puţin o noapte + excursionişti)

Motivele călătoriei, determină structurarea pe grupe şi subgrupe. Principalele mobiluri ale

calătoriilor turistice sunt:
- loisir, recreere şi vacanţă (odihnă): vizitarea oraşelor, participarea la diverse manifestări
cultural şi sportive, efectuarea cumpăraturilor, plajă (cura helio- marină), practicarea
diferitelor sporturi (ca amatori), croaziere, jocuri de noroc, odihna, voiaje de nuntă, etc,
-vizite la rude şi prieteni: vizitarea părinţilor, concedii în cămin (familie), participarea la
funeralii, participarea la programe de îngrijire a invalizilor, etc,
-afaceri şi motive profesionale: instalarea de echipamente, inspecţii, vânzări şi cumpărări în
contul unei firme, participarea la reuniuni, conferinţe şi congrese, târguri si expoziţii, studii,
cursuri de limbi străine sau de pregătire profesională, participarea la activităţi sportive
profesionale, misiuni guvernamentale, etc,
-tratament medical : cure si tratamente de orice tip,
-religie/pelerinaje : participarea la diverse evenimente religioase, pelerinaje;
-alte motive: echipajele aeronavelor şi vaselor destinate transportului public (personalul
însoţitor de bord), tranzit, alte activităţi.

Trăsături cu caracter general ale serviciilor turistice manifestate prin:

- caracterul nematerial (imaterial) al prestaţiei –există numai în forma potenţială şi concretizată
numai în contact cu cererea;
¾-nestocabilitatea –serviciile turistice nu pot fi stocate şi păstrate în vederea
unui consum ulterior, ele fiind perisabile (cu consecinţe negative asupra gradului de
utilizare a apacităţilor(decazare, alimentaţie, tratament) şi a resurselor umane.
¾-coincidenţa în timp şi spaţiu a producţiei şi a consumului lor – prezenţa în
acelaşi loc a prestatorului şi beneficiarului, simultaneitatea execuţiei şi consumului
serviciilor, orice neconcordanţă de timp sau de loc se soldează cu pierderi de ofertă şi/sau
servicii neacoperite.
¾-indispensabile de persoana prestatorului, ele încetând să existe în momentul
încheierii acestora (comercializarea serviciilor presupune contactul nemijlocit între
producătorul-prestator şi consumator).
2. Caracteristicile serviciilor turistice (2)

-intangibile –serviciile turistice nu pot fi cunoscute sau evaluate înainte de cumpărare,

sunt necesare eforturi de cunoaştere a cererii şi de stimulare a ei, publicităţii în sistemul
touristic revenindu-i un rol important.
-se individualizează la nivelul grupului sau persoanei –servicii adaptate specificului
fiecărui client.O asemenea individualizare este mai evidentă în situaţia turiştilor pe cont
propriu, în cazul formelor organizate ale turismului, particularizarea se realizează la
nivelul grupului.Caracteristica de individualitate a serviciilor turistice nu exclude posibilitatea
determinării unor componente standard în raport cu care să se stabilească tipurile de bază ale
prestaţiei.
- ponderea mare a cheltuielilor cu munca vie –se impune prezenţa lucrătorului în turism atât
prin specificul activităţilor cât şi al psihologiei consumatorului-turist.
Trăsături specifice ale serviciilor turistice manifestate prin:
-personalizarea serviciilor–serviciile turistice trebuie personalizate atât la nivelul grupului, cât şi
ale individului datorită comportamentului diferit al turiştilor faţă de fiecare componentă a
prestaţiei.
- înalt dinamism–serviciile turistice urmăresc îndeaproape evoluţia cererii turistice, pe de o
parte şi schimbările comportamentale ale consumatorilor, pe de altă parte.Acestea cunosc
ritmuri de creştere superioare evoluţiei de ansamblu a fenomenului turistic.
- complexitate–este rezultatul diferitelor combinaţii între elemente decurgând
din condiţiile naturale şi antropice (geografie, climă, istorie, cultură şi civilizaţie), specific
fiecărei zone sau ţări şi serviciile furnizate de organizaţii (transport, cazare, alimentaţie,
agrement).
Produsul touristic este considerat rezultatul asocierilor, interdependenţelor dintre
atractivitatea unei zone (resurse) şi facilităţile (serviciile) oferite cumpărătorului; resursele vor
lua forma diferitelor produse numai prin intermediul prestărilor de servicii specifice
(găzduire, alimentaţie, transport, agrement).

În crearea (producerea) şi mai ales în individualizarea produselor turistice, accentul

cade pe servicii.
Curs 4
1. Definirea industriei turismului
Industria turismului a fost definită, de Scott şi Meis în cadrul unei lucrări despre utilizarea
contului satelit al turismului în Canada, ca o industrie care furnizează produse şi servicii
turiştilor şi care fără turism, ar înceta să funcţioneze, sau ar continua să funcţioneze la un nivel
redus al activităţii (exemple în acest sens sunt serviciile de transport aerian de pasageri şi
serviciile din domeniul ospitalităţii).
O definiţie acceptată la nivel internaţional este cea utilizată de Eurostat (Biroul de Statistică al
Uniunii Europene) care precizează că industria turismului cuprinde activităţile persoanelor care
călătoresc şi stau în locaţii din exteriorul mediului lor uzual nu mai mult de un an în scopuri de
agrement, de afaceri sau în alte scopuri.
Industria turismului este alcătuită din organizaţii şi activităţi economice care sunt divergente ca
tip, locaţie şi caracteristici. Industria turismului poate fi împărţită în două tipuri importante de
organizaţii primare şi secundare.
Organizaţiile primare cuprind:
-companiile de transport;
-hotelurile şi restaurantele;
-agenţiile de turism şi touroperatoare;
-producătorii şi vânzătorii de suveniruri.
Organizaţiile din această categorie participă în mod direct în cadrul industriei
turismului(funcţionarea şi eficienţa economică a acestor organizaţii depinde de turism).
Atracţii ca muzee şi facilităţi de divertisment pot fi încadrate în categoria organizaţiilor primare
sau secundare (depinde de proporţia turiştilor din totalul clienţilor acestora).
Organizaţiile secundare cuprind:
-companiile de transport local;
-unităţi de divertisment (depinzând de utilizare, locaţie şi veniturile generate);
-bănci, companii de asigurări;
-firme de tehnologia informaţiei;
-companii de construcţii.
Acestea deservesc în special rezidenţii. Funcţionarea şi eficienţa economică a acestor
organizaţii depinde parţial de veniturile generate prin turism.
Alte structuri care aparţin de industria turismului:
- serviciile publice;
- asociaţiile comerciale
- organizaţiile oficiale şi semioficiale;
- magazinele duty free;
-birourile de informare;
-oficiile naţionale de turism;
-organizaţii internaţionale.
Aceste organizaţii nu obţin venituri din turism, dar coordonează şi reglementează activităţile
turistice.
Serviciile oferite turiştilor la locul de petrecere a vacanţei reprezintă componenta cea mai
importantă a activităţii turistice. Ele au ca obiect satisfacerea nevoilor turiştilor:
-cotidiene de repaos şi de hrană;
-specifice de distracţie şi de recreere.
Aceste prestaţii sunt constituite din servicii de cazare (găzduire), de alimentaţie şi de agrement;
lor li se adaugă alte servicii de ordin general sau particularizate pe forme de turism, menite să
completeze cadrul favorabil desfăşurării voiajelor. Aceste servicii se regăsesc în ceea ce se
numeşte industria ospitalităţii

Curs 5
Cuprins
1. Sistemul contului satelit al turismului
2. Indicatorii statistici ai activităţii turistice

1. Sistemului contului satelit al turismului

Sistemul contului satelit al turismului
(CST) a fost iniţiat de următoarele organizaţii:

-Organizaţia Mondială a Turismului

-Consiliul Mondial al Călătoriilor şi Turismului
-Oficiul Statistic al Uniunii Europene.
Sistemul contului satelit al turismului(CST) care decurge din sistemul de contabilitate naţională
a Organizaţiei Naţiunilor Unite permite crearea unei modalităţi unitare de măsurare a efectelor
turismului în economie.
Sistemul contului satelit al turismului (CST) analizează cheltuielile directe ale vizitatorilor
internaţionali şi interni şi efectele indirecte ale acestor cheltuieli.
Contul satelit al turismului (CST) este o metoda statistică prin care se urmăreşte măsurarea
impactului economic al turismului, putându-se compara în mod direct mărimea sectorului
turistic cu celelalte sectoare ale economiei şi afla măsura în care acesta le influenţează. CST a
fost creat şi pentru a asigura o unitate metodologică în definirea, colectarea, analiza şi
interpretarea datelor din turism, la nivelul unei ţări.
Contul satelit al turismului realizează legătura dintre: -informaţiile nemonetare despre turism
(motivaţia călătoriei, număr sosiri, durata sejurului);
-informaţiile financiare despre turism(consumul vizitatorilor, valoarea producţiei turistice)
constând într-un set de fluxuri economice (monetare) urmărite de la unităţile de consum
turistic până la cele de producţie care se ocupă cu producerea sau importarea bunurilor şi
serviciilor cumpărate de turist.
Recomandările Organizaţiei Mondiale a Turismului pentru lansarea sistemul contului satelit al
turismului au fost adoptate în cadrul Conferinţei Mondiale pentru Măsurarea Impactului
Economic al Turismului organizată la Nisa în 1999.
Organizaţia Mondială a Turismului apreciază că implementarea sistemului contului satelit al
turismului va determina: 9creşterea şi îmbunătăţirea informaţiilor cu privire la legăturile
turismului cu celelalte activităţi economice;
-furnizarea unui instrument în plus pentru proiectarea unor politici mai eficiente;
-conştientizarea efectului unor factori care nu sunt direct implicaţi în turism asupra acestei
industrii;
-armonizarea şi integrarea componentelor sistemului statistic al turismului.
Informaţiile cuprinse în contul satelit al turismului vizează: -componentele macroeconomice,
pentru a descrie mărimea şi importanţa economică a turismului în concordanţă cu
componentele similare ale economiei ca întreg şi pentru alte activităţi de producţie şi zone
funcţionale de interes;
-date detaliate despre consumul turistic şi cum acesta este asigurat de oferta indigenă şi de
importuri;
-conturi de producţie detaliate asupra industriei turismului care includ date despre ocuparea
locurilor de muncă, multiplicarea investiţiilor.

Structura contului satelit al turismului conform Organizaţiei Mondială a Turismului

2.Indicatori statistici ai activitatii turistice
Sursele de informaţii necesare calculului indicatorilor activităţii turistice sunt:
-registrele şi rapoartele statistice ale intrărilor şi ieşirilor turistice la frontiere;
rapoartele permanente ale capacităţilor de cazare; - registrele ofertei turistice pe
categorii de agenţi, elaborate de autorităţile naţionale de turism;
-rezultatele anchetelor efectuate în rândul turiştilor străini şi locali la locul destinaţiei
turistice;
-rezultatele anchetelor privind cheltuielile turistice ale fiecărei categorii de consumatori;
-recensământul populaţiei;
-Balanţa de Plăţi Externe.

Surse primare Indicatori ai cererii şi ofertei Criterii de clasificare

de informaţii
Instituţii Cerere internaţională şi naţională După tipuri de sisteme
financiar- prin: încasări şi plăţi monetare şi pe elemente de
bancare cheltuieli

Administraţie Informaţii socio-economice: studii Informaţii macroeconomice:

turistică de comportament, studii de indici de preţ, valoarea
marketing, demografice şi Ancheta producţiei, valoarea
Integrată în Gospodării cheltuielilor pentru consum,
Inventarierea resurselor turistice formarea brută a capitalului,
Echipamente turistice: de cazare, veniturile, gradul de ocupare,
de alimentaţie, de transport, de şomajul, indicatorii Balanţei
agrement şi de comercializare de Plăţi
Acţiuni administrative: marketing,
finanţe publice, formare
profesională continuă,
infrastructură turistică, legi şi
normative
Informaţii macroeconomice
generale

Indicatori de evaluare a capacităţii de cazare

-capacitatea de cazare existentă (instalată) reprezintă numărul de locuri de folosinţă turistică
înscrise în cel mai recent act de recepţie, omologare sau clasificare a unităţii turistice
existente exclusiv paturile suplimentare ce se pot instala în caz de necesitate
-capacitatea de cazare în funcţiune (disponibilă) reprezintă numărul de locuri de cazare de
care pot beneficia turiştii, ţinând cont de numărul de zile cât este deschisă unitatea turistică
respectivă

Circulaţia turistică
-numărul total de turişti ∑T

-număr total zile turişti ∑ (z × T ) z max = 365

Indicatorii capacităţii de cazare, exprimaţi în mărime absolută, sunt:

-numărul de camere;

-numărul de locuri;

-capacitatea de cazare în funcţiune (mii/locuri/zile);

-capacitatea existentă, permanentă şi sezonieră, pe structuri de unităţi de cazare, categorii

de confort, formă de proprietate, precum şi în dinamică.

Indicele de utilizare a capacităţii în funcţiune exprimă raportul între capacitatea de cazare

disponibilă (locuri oferite) şi utilizarea efectivă a acesteia de către turişti într-o perioadă
determinată.

Indicatorii statistici ce caracterizează şi comensurează fluxurile turistice sunt:

numărul total de turişti:

-o sosiri/plecări de turişti pentru turismul internaţional, indicator ce se obţine pe baza

înregistrărilor la frontieră;

-persoane cazate, indicator utilizat pentru turismul intern şi internaţional, rezultat din
documentele unităţilor de cazare turistică;

-participanţi la acţiuni turistice, indicator specific turismului naţional, rezultat din

centralizarea datelor agenţiilor de turism.

-numărul total de zile turist (produs între numărul de turişti şi durata activităţii turistice,
exprimată în zile, perioada maximă luată în calcul fiind de un an).

-numărul mediu zilnic de turişti exprimă circulaţia turistică medie într-o anumită
perioadă(se calculează ca medie aritmetică a numărului de turişti ponderat cu numărul
de zile).

-durata medie a sejurului (se calculează ca media aritmetică a numărului de zile ponderată
cu numărul de turişti) şi evidenţiază atitudinea consumatorilor determinată de veniturile
şi structura acestora, politica tarifară practicată, structura timpului şi raportul dintre timpul
de muncă şi timpul liber.

Principalii indicatori de evaluare a activităţii financiare a operatorilor de turism sunt:

-indicele participării turismului la încasările valutare, calculat ca un raport între veniturile

valutare din turism şi veniturile valutare totale;

-indicele contribuţiei turismului la cheltuielile valutare, determinat ca raport între cheltuieli-

plăţi în valută pentru turism efectuat de rezidenţi în străinătate şi cheltuielile valutare;

-valoarea adăugată brută în turism faţă de total VAB reprezintă raportul dintre valoarea
adăugată în turism şi total VAB la nivelul economiei naţionale;

încasări fiscale, ce arată nivelul încasărilor obţinute din impozitele directe şi indirecte asupra
activităţii turistice;

-indicele general al tarifelor de cazare.

Curs 6
 Cuprins

Impactul pozitiv ale turismului asupra economiei

Efectele negative ale turismului

Evoluţia turismului internaţional

Impactul pozitiv al turismului asupra economiei(1)

Preocupările privind măsurarea impactului turismului asupra economiei, asupra

comunităţilor locale şi asupra mediului înconjurător, sunt relativ recente şi reprezintă
unul din elementele importante ale politicii macroeconomice în turism.

Preocupările privind măsurarea impactului turismului asupra economiei, asupra

comunităţilor locale şi asupra mediului înconjurător, sunt relativ recente şi reprezintă
unul din elementele importante ale politicii macroeconomice în turism.

Pentru ca turismul să aibă o influenţă majoră în economia mondială, trebuie ca factorii de

decizie, prin politicile aplicate să maximizeze beneficiile economice şi să minimizeze
neajunsurile asupra mediului socio-cultural.

Beneficiile economice ale dezvoltării turismului:

-realizarea unor importante investiţii (guvernamentale şi private) în infrastructură de

transport, capacităţi de cazare şi alimentaţie, facilităţi de agrement;

-stimularea dezvoltării unor elemente care completează industria turistică (unităţi

comerciale, infrastructura zonală de utilităţi, sisteme de telecomunicaţii şi transport public)

Investiţiile sunt percepute iniţial ca nişte costuri de comunitatea locală, evoluţia ulterioară
determinând profitabilitatea lor pe termen lung.

Analizând balanţa turismului cu balanţa de plăţi rezultă următoarele posibilităţi:

-balanţa turismului deficitară şi balanţa de plăţi deficitară (deficitul turismului agravează

balanţa de plăţi) -state slab dezvoltate economic;

-balanţa turismului excedentară şi balanţa de plăţi deficitară (turismul este stimulat pentru
a contribuii la reducerea deficitului balanţei de plăţi) -state în curs de dezvoltare economică;

-balanţa turismului excedentară şi balanţa de plăţi excedentară (turismul contribuie la

creşterea surplusului balanţei de plăţi) state dezvoltate economic dar şi receptoare de
turişti internaţionali;

-balanţa turismului deficitară şi balanţa de plăţi excedentară state dezvoltate economic şi

emiţătoare de de turişti internaţionali;
Un element importat în fluxul turiştilor este paritatea monedei locale faţă de cea din ţara de
origine a turiştilor internaţionali.

Conceperea politicilor macroeconomice trebuie să aibă în vedere factorii care determină

contribuţia turismului la crearea PIB:

-resursele existente (resursele naturale, infrastructura, resursele umane şi financiare sunt

condiţii esenţiale pentru succesul dezvoltării turismului);

-nivelul dezvoltării tehnologice (veniturile din turism vor fi mai ridicate în acele state în care
gradul de aplicare al tehnologiilor înalte este mai ridicat);

-stabilitatea socială şi politică (problemele de acest tip vor avea un efect nefavorabil asupra
numărului de vizitatori);

-atitudinile şi obiceiurile(părerea comunităţii locale despre turişti şi înclinaţia individuală de

a călătorii influenţează direct dezvoltarea turismului);

-investiţiile guvernamentale sau private (de capital, de promovare, pentru pregătirea forţei
de muncă, afectează structura şi rata de creştere a turismului).

Efectele negative ale turismului(1)

Dezavantajele care afectează personalul angajat în turism: ¾ nivelul de calificare este

considerat relativ modest, iar numărul cadrelor cu pregătire superioară este redus;

- nivelul salariilor este inferior mediei pe economie (OMT apreciază că este cu aproximativ
cu 20% mai redus decât în celelalte sectoare economice);

-nesiguranţa locurilor de muncă determinată de caracterul sezonier al activităţii turistice;

-caracterul inegal al perioadelor de activitate(week-end faţă de restul săptămânii, seara faţă

de dimineaţa);

-insecuritatea globală şi recesiunea economică care afectează turismul;

-folosirea minorilor în cadrul activităţilor turistice;

-distragerea unor persoane de la ocupaţiile tradiţionale.

Scurgerile reprezintă acele sume de bani provenite din încasările turistice care îşi pierd
capacitatea de a produce un efect multiplicator în economiile destinaţiilor turistice
deoarece diminuează valoarea efectelor indirecte şi induse.

Scurgerile se pot realiza în următoarele moduri:

-plata importurilor necesare pentru a realiza infrastructura turistică; - repatrierea

profiturilor în cazul în care serviciile turistice sunt asigurate de companii străine (lanţuri
hoteliere, companii de transport)
-importuri de bunuri de consum (în special alimente şi băuturi pentru turişti);

-plata salariilor lucrătorilor străini, angajaţi ai companiilor transnaţionale.

Strategii de minimizare a scurgerilor: 9 substituirea importurilor cu bunuri indigene;

-stimularea investiţiilor pentru dezvoltarea ofertei turistice(prin reduceri şi scutiri de taxe,

subvenţii, stimulente imobiliare, garanţii împotriva naţionalizării sau exproprierii;

-modificarea atitudinii companiilor transnaţionale în avantajul comunităţilor locale

(utilizarea forţei de muncă locală, înglobarea în consumul turistic a produselor locale,
elaborarea de coduri de etică în afaceri).

Efectele inflaţioniste ale cererii turistice internaţionale se datorează tendinţei deplasării

fluxurilor turistice internaţionale spre ţări cu monedă mai slabă decât cea
proprie(determinând o creştere a preţurilor pe plan local în perioadele de vârf de sezon).

Dependenţa economică de turism, manifestată prin obţinerea majorităţii veniturilor la

nivel local din turismul de masă poate determina vulnerabilităţi ale economiei
naţionale, în cazul unei recesiuni economice sau unor catastrofe naturale.

În conceperea strategiei de dezvoltarea a unui stat există trei puncte diferite de vedere
referitor la locul turismului în cadrul acesteia:

- dezvoltarea integrată -oferta turistică beneficiază de sprijinul celorlalte ramuri economice

cu care este interconectată, (valorificarea propriilor resurse printr-un efort economic
considerabil);

-dezvoltarea unilaterală-consideră turismul un motor al dezvoltării (celelalte sectoare

economice se vor dezvolta pentru a furniza bunurile şi serviciile necesare turismului)

-dezvoltarea coordonată-o soluţie de compromis(eforturile fiind concentrate spre ariile

care furnizează o bază existentă sau promiţătoare din punct de vedere al potenţialului
turistic sau al fluxurilor atrase.

Curs 7

Cuprins

1. Definirea globalizării
2. Forme de manifestare ale globalizării

3. Impactul globalizării asupra industriei turismului

1. Definirea globalizării (1)

Globalizarea a fost definită astfel:

- intensificarea cantitativă şi calitativă a tranzacţiilor ce depăşesc limitarea impusă de

graniţe, concomitent cu expansiunea spaţială a acestora (Menzel U. );

- cea mai mare schimbare economică şi socială de la Revoluţia Industrială încoace (Messner
D. / Nuscheler F.);

- intensificarea relaţiilor sociale de pretutindeni, prin care locuri aflate la mare distanţă
unele de celelalte ajung să se interconecteze astfel încât evenimentele dintr-un loc sunt
marcate de procese care au loc într-un loc de la mulţi kilometri depărtare şi viceversa
(Giddens A.);

- o interdependenţă sporită şi integrarea diferitelor economii din lume (Desai M.);

Globalizarea economiei mondiale-un proces dinamic al creşterii legăturilor şi dependenţei

dintre statele naţionale, ca urmare a extinderii şi adâncirii legăturilor în tot mai variate
sfere ale vieţii economice, politice, sociale şi culturale şi având drept implicaţie faptul ca
problemele devin globale mai mult decât naţionale, cerând la rândul lor o soluţionare şi
armonizare mai globală mai mult decât naţională.

Din punct de vedere economic si financiar, globalizarea poate fi definită drept întărirea,
reinventarea şi armonizarea legăturilor dintre economiile naţionale pe o piaţă mare,
globală, a bunurilor şi serviciilor, dar mai ales a circulaţiei capitalurilor de orice fel.

Factorii economico-comerciali care au determinat globalizarea economiei mondiale şi

care au intensificat acest proces sunt:

- libera circulaţie a mărfurilor;

- liberalizarea serviciilor;

- liberalizarea pieţelor de capital;

- libertatea de deplasare a investitorilor străini

-armonizarea legislativă la nivel internaţional.

Globalizarea implică diminuarea taxelor vamale(renunţarea la politica vamală şi la

restricţiile de circulaţie a mărfurilor, serviciilor, şi capitalurilor, pe măsura dezvoltării
schimburilor economice internaţionale, gradual).
2. Forme de manifestare ale globalizării(1)

Organizaţia Mondială a Comerţului a fost înfiinţată în1995, ca rezultat al Rundei de

negocieri comerciale multilaterale Uruguay (1986-1994). Este o organizaţie internaţională
care stabileşte reguli globale de comerţ între statele membre. Nucleul sistemului OMC,
cunoscut şi ca sistemul de comerţ multilateral, o reprezintă acordurile OMC care stabilesc
regulile de bază ale comerţului internaţional ca şi angajamentele de deschidere de pieţe
asumate de membrii săi. Uniunea Europeană are două componente economice importante:
-piaţa unică -eliminarea, în mod treptat, a restricţiilor privitoare la comerţ şi libera
concurenţă;

-uniunea economică şi monetarã-o înţelegere între naţiunile europene participante în

vederea utilizării unei monede unice, euro, şi realizării unei politici economice unice cu un
set de condiţii de responsabilitate fiscală.

N.A.F.T.A. - Acordul Nord American de Comerţ Liber (North American Free Trade
Agreement) a fost semnat la 17 decembrie 1992 între SUA, Canada şi Mexic.

Obiectivele acordului N.A.F.T.A. sunt:

-eliminarea barierelor comerciale şi facilitarea transportului de bunuri şi servicii la nivel de

graniţe teritoriale;

-promovarea condiţiilor pentru concurenţă loială în interiorul zonei de liber schimb;

-creşterea substanţială a oportunităţilor investiţionale;

-protejarea corespunzătoare a drepturilor de proprietate intelectuală în teritoriile

fiecărei părţi semnatare;

-stabilirea procedurilor adecvate pentru aplicarea tratatului şi soluţionarea conflictelor;

-stimularea cooperării trilaterale, regionale şi multilaterale pentru extinderea şi mărirea

beneficiilor acestui Acord.

Asociaţia naţiunilor din Asia de Sud-Est ( A.S.E.A.N. ) A fost înfiinţată în anul 1967, prin tratatul
semnat de Filipine, Indonezie, Malaezia, Singapore si Thailanda.

A.S.E.A.N. este o organizaţie economică internaţională cu caracter regional având sediul la Bangkok
şi ca obiective principale: ¾ accelerarea dezvoltării economice a ţărilor membre, ¾ consolidarea
stabilităţii economice, sociale şi culturale a zonei; ¾ încurajarea cooperării pentru dezvoltarea
agriculturii, industriei, comerţului şi transporturilor.

În prezent membrii ASEAN sunt: Brunei Cambogia Indonezia Laos Malaezia, Myanmar(Birmania),
Filipine, Singapore, Thailanda, Vietnam.

3. Impactul globalizării asupra industriei turismului(1)

Turismul este unul din domeniile cele mai afectate de globalizare, - implică o intensificare şi o
extindere geografică a legăturilor dintre regiuni(cu consecinţe în internaţionalizarea turismului,
apariţia fluxurilor globale de turişti şi accentuarea concurenţei)

Adaptarea teoriei globalizării la domeniul turismului a dus la identificarea a trei curente de

gândire:

-globalismul, care consideră că masivele schimbări economice, sociale şi politice au erodat puterea
statelor naţionale, inaugurând era unei lumi fără frontiere; în turism, conferă mai multă libertate
prin înlăturarea constrângerilor (poate să aibă şi impact negativ, capabil să declanşeze crize
ecologice sau de alt tip).

- tradiţionalismul argumentează că tendinţele recente determină doar o intensificare şi o

internaţionalizare pe termen lung a proceselor economice în care statele şi pieţele naţionale
continuă să rămână pilonul principal; în contextul turismului, aceasta înseamnă cuprinderea celor
mai îndepărtate regiuni ale globului în circuitul turistic şi un nivel ridicat al numărului de turişti, dar
principalul regulator rămâne statul care menţine frontierele sub control, investeşte în infrastructură
şi promovează activitatea turistică;

- transformalismul consideră ca globalizarea creează un nou climat politic, social şi economic care
transformă în mod fundamental natura statului, formele de intervenţie şi operaţiunile acestuia.

Industria turismului se caracterizează prin patru trăsături:

-extinderea relaţiilor sociale- stabilirea unei reţele culturale, economice şi politice

atotcuprinzatoare; practic întreaga suprafaţă a pământului s-a transformat intr-o destinaţie turistică;

- regionalizarea -amplificarea interconexiunilor dintre (ariile vecine, în special cele de dimensiuni

mici, exemplul Uniunea Europeană, unde turismul este facilitat şi de nivelul ridicat al veniturilor, de
stabilitatea politică şi socială şi de bogăţia în resurse naturale şi antropice); ¾ intensificarea -
densitatea sporită a interacţiunilor pe plan mondial determină ca impactul evenimentelor să fie mai
puternic simţit; ¾ întrepătrunderea - culturi şi societăţi diferite aflate la mari distanţe sunt puse faţă
în faţă la nivel local, creându-se o mai mare diversitate turismul implică de asemenea transferul
peste frontiere a unor structuri de consum, valori şi stiluri de viaţă.

Consecinţele globalizării asupra industriei turismului:

-extinderea turismului internaţional

-dezvoltarea turismului de afaceri.

Turismul internaţional, manifestă două tendinţe:

-polarizare (concentrarea fluxurilor turistice spre anumite destinaţii);

-macro-regionalizarea (se localizează în special în Europa dar mai cuprinde şi fluxurile SUA - Caraibe
sau Japonia - Asia de Sud-Est).

Dezvoltarea turismului de afaceri merge în paralel cu globalizarea economică datorită:

-dezvoltării comerţului care solicită călătorii peste hotare;

-creşterii investiţiilor care impun deplasări în scopuri de management financiar;

-deplasării managerilor companiilor transnaţionale,

- aplicării pe scară largă a sistemului subcontractărilor.

Curs 8

Cuprins

1. Definirea dezvoltării durabile în industria turismului

2.Impactul industriei turismului asupra dezvoltării durabile

3. Politici macroeconomice pentru dezvoltarea durabilă a industriei turismului

1. Definirea dezvoltării durabile în industria turismului (1)

Există trei principii majore ale dezvoltării durabile:

1. Durabilitatea ecologică, care asigură o dezvoltare durabilă cu menţinerea tuturor proceselor

ecologice esenţiale, mai ales a diversităţii resurselor biologice.

2. Durabilitatea socială şi culturală, care generează o dezvoltare favorabilă membrilor societăţii,

compatibilă cu valorile culturale şi de civilizaţie existente precum şi cu păstrarea identităţii
comunităţilor.

3. Durabilitatea economică, care asigură o dezvoltare economică eficientă, resursele fiind gestionate
astfel încât să existe şi în viitor.

Turismul are o contribuţie importantă în realizarea procesului de dezvoltare durabilă datorită:

-dinamismului, creşterii şi a contribuţiei importante a acestei industrii la economia multor ţări şi

destinaţii locale,

-relaţiei speciale între (clienţi) vizitatori, industrie, mediu şi comunitatea locală.

Relaţia turişti mediu determină trei aspecte importante şi unice ale relaţiei între turism şi
dezvoltarea durabilă:

-interacţiunea, dată de natura activităţii turistice bazată pe oferirea unei experienţe în locuri noi;

-conştientizarea, dată de capacitatea turismului de a determina atât în rândul vizitatorilor cât şi a

gazdelor rezolvarea problemelor de mediu;

-dependenţa, datorată solicitării de către turişti de a intra în contact cu un mediu intact şi curat, cu
zone naturale atractive, cu tradiţiile culturale şi istorice precum şi cu comunităţi locale gazdă.

Dezvoltarea durabilă în industria turismului este dificil de definit pentru că trebuie să ţină cont de
nevoile turismului actual şi de preocupările pentru viitor.
Există cinci elemente principale ale dezvoltării durabile în industria turismului:

-păstrarea resurselor existente pentru generaţiile viitoare;

-menţinerea productivităţii resurselor de bază;

-menţinerea biodiversităţii şi evitarea schimbărilor ireversibile asupra mediului;

-asigurarea echităţii în cadrul aceleiaşi generaţii şi între generaţii;

-menţinerea şi protecţia moştenirii culturale şi istorice a zonei, regiunii sau a naţiunii

2. Impactul industriei turismului asupra dezvoltării durabile(1)

Industria turismului are un impact pozitiv asupra dezvoltării durabile:

Furnizeaza oportunitati importante pentreu dezvoltarea organizaţiilor, crearea de locuri de muncă,

stimularea investiţiilor şi asistenţă comunităţii locale;

-asigură valorificarea economică a resurselor naturale şi culturale, asigurând conservarea acestora şi

sprijinirea comunităţilor locale (datorită veniturilor de la turişti);

-constituie un liant pentru pacea şi înţelegerea inter-culturală;

Industria turismului poate avea şi un impact negativ asupra dezvoltării durabile:

- realizează o presiune directă asupra ecosistemelor fragile, provocând degradarea mediului fizic;

-exercită o presiune considerabilă asupra comunităţilor gazdă, putând determina mutarea

aşezărilor tradiţionale;

-utilizează resurse rare, în special teren şi apă;

-este un contribuitor important la poluarea globală;

-este o sursă de venituri nestabilă, fiind sensibilă la schimbările actuale sau previzionate ale mediului
şi ale climatului social al destinaţiei.

Supra-dezvoltarea industriei turismului în anumite zone sau saturaţia cu turişti determină

următoarele efecte negative:

-eroziunea mediului natural datorată supra-dezvoltării şi folosirii intense;

-poluarea oceanelor, lacurilor şi râurilor prin sporturi nautice, aruncarea resturilor menajere sau
prin realizarea altor activităţi legate de turism;

-poluarea vizuală, sonoră şi a aerului datorată supra-dezvoltării (hotelurile care blochează

priveliştea, creşterea nivelului zgomotului datorită traficului turistic, cantitatea de smog şi de emisii,
etc.);

-criza serviciilor utilitare datorată suprasolicitării sau capacităţii limitate în timpul perioadelor de
vârf(consum mare de energia electrică şi apă);

-congestiile de trafic pe aeroporturi, pe străzi şi din zonele turistice în timpul sezonului de maximă
afluenţă turistică (sau datorate lipsei facilităţilor adecvate);
-divergenţele şi resentimentele dintre comunitatea gazdă şi turişti; -problemele sociale ce includ
delictele generale, consumul de droguri şi prostituţia;

-suprapopularea şi pagubele aduse spaţiilor de cult, monumentelor şi structurilor istorice.

3. Politici macroeconomice pentru dezvoltarea durabilă a industriei turismului(1)

Dezvoltarea durabilă în industria turismului (potrivit OMT) trebuie să ţină cont de următoarele
aspecte:

-să se folosească în mod optim resursele de mediu care constituie un element cheie în dezvoltarea
industriei turismului, menţinându-se procesele ecologice esenţiale şi ajutând la conservarea
moştenirii naturale şi a biodiversităţii;

-să se folosească în mod optim resursele de mediu care constituie un element cheie în dezvoltarea
industriei turismului, menţinându-se procesele ecologice esenţiale şi ajutând la conservarea
moştenirii naturale şi a biodiversităţii;

-să se respecte autenticitatea socio-culturală a comunităţilor autohtone, conservarea şi întărirea

moştenirii culturale şi a valorilor tradiţionale, contribuind astfel la înţelegerea interculturală şi la
toleranţă; să se realizeze o dezvoltare economică pe termen lung, asigurându-se beneficii tuturor
părţilor implicate care să fie împărţite în mod corect, incluzând locuri de muncă remunerate
corespunzător şi servicii sociale pentru comunitatea locală care să contribuie la diminuarea sărăciei.

Politicile guvernelor în materie de dezvoltare şi promovare a turismului trebuie să fie axate pe

următoarele elemente: -crearea unui cadru politic global vizând dezvoltarea durabilă a turismului;

-un plan director, delimitând zonele prioritare ce urmează a fi puse în valoare, cu determinarea
tipului produselor turistice adaptabile la condiţiile fiecărei zone şi cu luarea în considerare a
capacităţilor optime ale structurilor de primire turistică;

-o reglementare concisă şi raţională relativ la amenajarea turistică asupra teritoriului, care trebuie
riguros aplicată

-o politică de investiţii şi de incitaţii pentru atragerea investitorilor care să ţină cont de exigenţele
durabilităţii;

- elaborarea normelor şi reglementărilor specifice sectorului turistic şi controlarea lor pentru a

menţine nivelurile dorite ale calităţii mediului si ale calităţilor prestaţiilor turistice

Organizaţiile private din turism pot contribuii la dezvoltarea durabilă a acestei industrii prin:

-evaluarea cu precauţie a repercusiunilor posibile asupra mediului ale planurilor de investiţii;

-conceperea de strategii vizând reducerea la minimum a riscurilor şi efectelor negative ale

planurilor de investiţii asupra mediului natural şi asupra comunităţilor locale;

-elaborarea şi aplicarea de programe vizând reducerea la minimum a consumului de resurse şi a

producţiei de deşeuri, maximizând calitatea produselor turistice;

-subordonarea activităţilor efectuate intereselor generale de gestionare a mediului;

-respectarea normelor şi reglementările legale, naţionale.

Curs 9

Cuprins

1. Definirea spaţiului rural

2. Elementele activităţii de turism rural

1. Definirea spaţiului rural (1)

Definirea spaţiului rural este dificilă, deoarece limitele sale nu sunt clare: pentru unii este un spaţiu
periferic al activităţii agricole sau o zonă a naturii unde se află sate şi comune; alţii îl identifică cu
conceptul de câmp, cu tot ceea ce nu reprezintă aglomerare urbană.

Se poate afirma că spaţiul rural este o zonă puţin populată, caracterizată prin faptul că
(Greciet, 1994):

-are o economie bazată pe folosirea resurselor naturale şi pe producţia de bunuri caracteristice

locului respectiv;

-se află departe de centrele urbane şi în principal este un loc izolat; ¾nu este industrializată şi îşi
conservă aproape intactă identitatea şi cultura.

Demografic, spaţiul rural poate fi definit în opoziţie cu spaţiul urban.

Organizaţia Naţiunilor Unite propune o clasificare a localităţilor în funcţie de numărul populaţiei, în

două categorii:

Localităţi cu populaţie aglomerată, sau a oraşelor, care cuprinde:

-cel puţin 12.500.000 locuitori - superconurbaţiile,;

-cel puţin 2.000.000 locuitori - oraşele plurimilionare;

-cel puţin 500.000 locuitori - oraşele foarte mari;

-cel puţin 20.000 locuitori - populaţia aglomerată,;

Oraşele mici: localităţi cu mai puţin de 20.000 locuitori, dar considerate “urbane” în definiţiile
naţionale;

Localităţi rurale : aşezările pe care definiţiile nu le-au considerat drept urbane.

În România, o localitate poate fi considerată oraş dacă are peste 5.000 de locuitori şi îndeplineşte
concomitent anumite standarde privind dezvoltarea economică, dotările edilitare şi o anumită
infrastructură.

Prin legea nr.351/2001 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional, se face o
ierarhizare a localităţilor pe ranguri:

a) rangul 0 - Capitala României, municipiu de importanţă europeană; b) rangul I - municipii de

importanţă naţională, cu influenţă potenţială la nivel european;

c) rangul II - municipii de importanţă interjudeţeană, judeţeană sau cu rol de echilibru în reţeaua de

localităţi;

d) rangul III - oraşe;

e) rangul IV - sate reşedinţă de comună;

f) rangul V - sate componente ale comunelor şi sate aparţinând municipiilor şi oraşelor.

Criterii naţionale folosite în clasificarea aşezărilor rurale: Austria - comunităţi cu mai puţin de 5000
locuitori Danemarca - comunităţi cu mai puţin de 200 locuitori Franţa - comunităţi cu mai puţin de
2000 locuitori locuind în case învecinate sau la distanţă de nu mai mult de 200 metri unele de altele

Irlanda - comunităţi cu mai puţin de 500 locuitori

Olanda - comunităţi cu mai puţin de 2000 locuitori dar cu mai mult de 20% din populaţia activă
angajată în agricultură,

Norvegia - comunităţi cu mai puţin de 200 locuitori Suedia - comunităţi cu mai puţin de 200 locuitori
Scoţia - comunităţi cu mai puţin de 1000 locuitori Spania - comunităţi cu mai puţin de 2000 locuitori

2. Elementele activităţii de turism rural (1)

Turismul rural include o gamă largă de modalităţi de cazare, evenimente, festivităţi, sporturi, alte
distracţii şi activităţi de petrecere plăcută a timpului liber, toate desfăşurate într-un mediu tipic
rural.

Organizaţia Mondială a Turismului defineşte turismul rural ca o forma a turismului ce include orice
activitate turistică organizată şi condusă în spaţiul rural de către populaţia locală, valorificând
resursele turistice locale (naturale, cultural-istorice, umane) precum şi dotările şi structurile
turistice, inclusiv pensiunile si fermele agroturistice.

Turismul rural este determinat de următoarele aspecte:

- existenta localităţilor rurale;

- păstrarea funcţionalităţii rurale;

- conservarea unei infrastructuri rurale;

- conservarea modului de viata tradiţional;

- păstrarea identităţii culturale specifice.

Conceptul de turism rural a evoluat treptat, înglobând toate activităţile turistice care se
desfăşoară în mediul rural. Treptat pe măsura diversificării serviciilor turistice practicate la nivelul
localităţilor rurale s-au conturat câteva subforme: turismul rural propriu-zis, agroturismul, turismul
verde.

Agroturismul este un segment al turismului rural, cu particularitatea că se practică în ferme (cătune,

gospodării, conace), de preferinţă active, oferindu-i-se turistului posibilitatea de a participa la
diverse activităţi agrozootehnice.

În funcţie de regiuni, acest termen se identifică cu turismul rural, deşi din punct de vedere tehnic,
este doar o modalitate de participare activă.

Agroturismul, ca ofertă turistică diferenţiată, se manifestă cu precădere în Europa începând cu

anii 1960.

În definiţiile legale, tehnice şi ştiinţifice ale agroturismului, activitatea agricolă şi cea turistică sunt
mereu relaţionate, fiind vorba de o activitate care completează veniturile agricultorilor.

Componentele de bază ale ofertei:

- cazarea în exploatări agrare;

- alimentaţie bazată pe bucătăria tradiţională locală şi preparată din alimente autohtone;

- ocazional, activităţi alternative de relaxare în împrejurimile exploatării;

-participarea sau, cel puţin, posibilitatea de observare a vieţii şi a activităţii tradiţionale a exploatării
agricole.

Curs 10

Cuprins

1. Dezvoltarea turismului rural 2. Turismul rural în Uniunea Europeană

1. Dezvoltarea turismului rural (1)

Principalele trăsături ale turismului rural sunt: - apropierea de natură;

- liniştea;

- un mediu ambiant “nemecanizat”;

- contacte personale (în opoziţie cu iraţionalismul şi anonimatul urbanului);

- senzaţia de continuitate şi stabilitate, de trăire a unei istorii;

-posibilitatea de a cunoaşte locuri şi oamenii acelor locuri;

- contactul nemijlocit cu autorităţile locale, cu preocupările şi activitatea specifică zonei;

-cunoaşterea îndeaproape a afacerilor ce se fac pe plan local;

-posibilitatea prelevării de imagini legate de identitatea comunităţii;

- şansa integrării în comunitate pe perioada sejurului.

Reorietarea turiştilor către turismul rural se datorează:

- existenţei unei cereri crescânde pentru o formă deosebită de vacanţe, caracterizată printr-o mai
bună calitate a mediului înconjurător şi pentru noi destinaţii non-turistice;
-călătoriilor la sfârşit de săptămână sau în zilele libere din săptămână care sunt din ce în ce mai
importante;

- existenţei unei crize în agricultură;

-existenţei unei presiuni din partea Uniunii Europene pentru dezvoltarea turismului rural;

-aprecierii că turismul rural poate impulsiona economia rurală.

Motivele pentru care se manifestă tendinţa de extindere a turismului rural s-ar putea clasifica, în
modul următor:

-satisfacerea noilor necesităţi şi exigenţe ale turiştilor. Diversificarea ofertei turistice se

produce pentru a răspunde traiectoriei ascendente a cererii europene, potenţată cu forma de
viaţă în care timpul de relaxare este din ce în ce mai mare. Tendinţa cantitativă(preţ, amplitudine,
ofertă) va face loc celei calitative, caracterizată prin respectarea mediului înconjurător, servicii de
calitate, primire personalizată.

-soluţionarea problemelor de concentrare a turiştilor în spaţiu şi timp. Odată cu apariţia şi

consolidarea noilor forme turistice se poate contribui la o mai mare amplitudine şi răspândire
geografică a activităţilor turistice, atenuându-se presiunea exercitată asupra serviciilor
tradiţionale.

-dezvoltarea anumitor regiuni şi zone din Uniunea Europeană. Turismul rural trebuie să contribuie
la corectarea inegalităţilor economice, revitalizând dezvoltarea locală.

- posibilitatea creării de noi profesiuni şi servicii. Turismul rural oferă oportunitatea ca agricultorii să
obţină câştiguri şi venituri suplimentare.

- contribuţia la îmbunătăţirea competitivităţii globale şi a locurilor de muncă din acest sector.

2. Turismul rural în Uniunea Europeană(1)

Germania (începe în anii 30’ cu aşa numitul Sommerfrische-estival) ¾constă în vacanţe la preţuri
accesibile în zone cu valoare peisagistică ¾ oferta se concentrează în hoteluri cu gestiune familială,
în oraşe de vacanţă, cazări sezoniere, camere de oaspeţi şi agroturism, fiind reglementată de
DLG (Deusche Landvirtshafts Gesellschaft) ¾ promovarea turismului rural se realizează la nivel de
land-uri

Austria (structura turistică este de tip familial)

-depinde de turismul extern;

- reprezintă peste 80% din oferta turistică austriacă şi 15% din PIB; ¾ se axează pe hoteluri,
apartamente şi agroturism;

- pentru agroturism Asociaţia de Vacanţe Rurale stabileşte criterii de calitate -nu pot să ofere mai
mult de 10 paturi pe unitate, exploatarea fermei se face de membrii familiei, clienţii se înregistrează

Belgia (începe în anii 70’ în comunitatea flamandă)

- cazare în case particulare (cazare în apartamente turistice, camere de oaspeţi şi ferme)

- agroturismul în ferme (camping-uri în ferme, cabane în ferme, case de oaspeţi)

-Oficiul de Promovare Turistică -Ghidul Oficial al Hotelurilor

Italia (determinată de diminuarea activităţii în agricultură)

-oferta se compune din hoteluri, cazare la particulari

-agroturismul există mari organizaţii dezvoltate de confederaţiile agricole italiene)

- Confederazione Nazionale dei Cultivatori Diretti care a creat asociaţia Terranostra,

-Confederazione Generale Dell’Agricultura care a creat Agriturist

- Confederazione Italiana Coltivatori, care a creat Turismo Verde

Franţa (a apărut în anii 50’ datorită declinului zonelor rurale) -asociere Federaţia Franceză de Turism
Verde de Vacanţe (1965), Federaţia Naţională de Gîtes de France, Federaţia Naţională de
Locuinţe şi Hanuri din Franţa

-lanţuri hoteliere în aşezări rurale (peste 4000 de localităţi rurale), clasificate pe raportul
calitate/preţ ,Logis de France ,Relais St. Piere, grupează locuri care facilitează practicarea
pescuitului.

-camping-uri situate pe terenurile fermelor ¾ sate de vacanţă;

- gîtes ruraux (case independente, camere de oaspeţi, cabane); ¾ există birouri de promovare în
oraşe europene pentru Gîtes de France;

- există o reţea informatică de rezervări.

Irlanda (începe în anii 60’ cu experienţa Farm Holiday) - asociaţie care promovează agroturismul The
Irish Farm Holidays Association;

- oferta cuprinde hoteluri, pensiuni, apartamente de vacanţă, campinguri de vacanţă pentru

tineri, sate de vacanţă(holiday cottage)

- acţiuni de promovare Bord Failte -Irish Tourist Board

Marea Britanie (a apărut încă din secolul 18)

-oferta cuprinde mici hoteluri, camping-uri, case fermă, camere de oaspeţi (bed&breakfast) case
particulare;

- promovare extra-regională (Tourist Boards)

- comisii din domeniu (Countryside Commission) pentru Anglia, Ţara Galilor şi Scoţia (Henry
Grolleau).

Asociaţia Naţională de Turism Rural Ecologic şi Cultural (ANTREC) este o organizaţie

neguvernamentală înfiinţata în 1994, membră a Federaţiei Europene de Turism Rural - EuroGites.

Asociaţia organizează pe tot parcursul anului evenimente şi sărbători în care este promovată
gastronomia locală, obiceiurile şi tradiţiile locale.
De la înfiinţarea ANTREC, până in prezent, asociaţia a cunoscut o dezvoltare constantă, reuşind sa
creeze o reţea de32 filiale in întreaga tara, formata din 3500 de pensiuni turistice şi agroturistice
omologate, însumând 14.000 camere.

Contribuţia ANTREC la dezvoltarea turismului rural cuprinde: 9 atragerea de noi membrii şi

sprijinirea lor în redactarea dosarului pentru omologarea gospodăriilor rurale;

- organizarea de cursuri de formare şi pregătire în procesul de practicare a turismului rural;

- organizarea unor seminarii cu schimburi de experienţă din ţară şi străinătate privind modalităţile
de diversificare a serviciilor turistice şi de creştere a calităţii acestora;

- prezentarea intereselor asociaţiei in fata institutiilor guvernamentale, în vederea obţinerii de noi

facilitaţi fiscale, sau de alta natură;

- realizarea unor campanii de promovare prin mass-media, sau prin participarea la manifestări
expoziţionale interne şi externe.

Curs 11

Cuprins

1. Clasificarea structurilor de primire turistice cu funcţiuni de cazare

În România pot funcţiona următoarele tipuri de structuri de primire turistice cu funcţiuni de cazare,
clasificate astfel:

- hoteluri de 5, 4, 3, 2, 1 stele;

- hoteluri-apartament de 5, 4, 3, 2 stele; 9 moteluri de 3, 2, 1 stele;

- hosteluri de 3, 2, 1 stele 9 vile de 5, 4, 3, 2, 1 stele; 9 bungalowuri de 3, 2, 1 stele; 9 cabane turistice

de 3, 2, 1 stele;

-campinguri, sate de vacanţă, popasuri turistice, căsuţe tip camping, de 4, 3, 2, 1 stele;

- pensiuni turistice şi pensiuni agroturistice de 5, 4, 3, 2, 1 stele/flori; 9 apartamente sau camere de

închiriat de 3, 2, 1 stele;

-structuri de primire cu funcţiuni de cazare pe nave fluviale şi maritime de 5, 4, 3, 2, 1 stele.

Structura spaţiilor de cazare în cadrul structurilor de primire turistice cu funcţiuni de cazare:

- cameră cu pat individual, respectiv un loc, este spaţiul destinat folosirii de către o singură persoană
(lăţimea paturilor individuale este de minimum 90 cm);

- cameră cu pat matrimonial, respectiv unul sau două locuri, reprezentând spaţiul destinat
folosirii de către una sau două persoane (lăţimea patului matrimonial va fi de minimum 140 cm);

-cameră cu pat dublu, respectiv două locuri, reprezentând spaţiul destinat folosirii de către două
persoane, (lăţimea patului dublu este de minimum 160 cm);

-cameră cu două paturi individuale, respectiv două locuri, reprezentând spaţiul destinat folosirii
de către două persoane;
- cameră cu trei paturi individuale, respectiv trei locuri, reprezentând spaţiul destinat folosirii de
către trei persoane;

- cameră cu patru paturi individuale, respectiv patru locuri reprezentând spaţiul destinat folosirii
de către patru persoane;

-camere comune, cu mai mult de patru paturi individuale,

- suita - ansamblu alcătuit din două camere care pot funcţiona împreună sau separat, (lungimea
patului va fi de minimum 200 cm în cazul hotelurilor de 3, 4 şi 5 stele şi de minimum 190 cm în cazul
hotelurilor de 1 şi 2 stele);

-cameră cu priciuri, reprezentând spaţiul destinat utilizării de către mai multe persoane (priciul
reprezintă o platformă din lemn sau din alte materiale pe care se asigură un spaţiu de 100 cm lăţime
pentru fiecare turist);

- garsonieră, reprezentând spaţiul compus din: dormitor pentru două persoane, salon şi grup sanitar
propriu.

Dormitorul poate fi despărţit de salon şi printr-un glasvand sau alte soluţii care permit o delimitare
estetică;

- apartament, reprezentând spaţiul compus din: unul sau mai multe dormitoare (maximum 5
dormitoare), salon (cameră de zi) şi echipare sanitară proprie.

La categoria 5 stele va exista un grup sanitar pentru fiecare două locuri, iar la categoria4 stele,
precum şi la restul categoriilor, minimum un grup sanitar la 4 locuri.

Hotelul este structura de primire turistică amenajată în clădiri sau în corpuri de clădiri, care pune la
dispoziţia turiştilor camere, garsoniere sau apartamente dotate corespunzător, asigură prestări
de servicii specifice, dispune de hol de primire/recepţie şi de spaţii de alimentaţie publică.

Hotelul apartament este acel hotel compus din apartamente sau garsoniere, astfel dotate încât să
asigure păstrarea şi prepararea alimentelor, precum şi servirea mesei în incinta acestora.

Motelul este unitatea hotelieră situată, de regulă, în afara localităţilor, în imediata apropiere a
arterelor intens circulate, dotată şi amenajată atât pentru asigurarea serviciilor de cazare şi
alimentație pentru turişti, precum şi pentru parcarea în siguranţă a mijloacelor de transport.

Criterii de clasificare a hotelurilor:

-după amplasare: în centrul oraşului, în suburbii, hoteluri în aeroporturi (hoteluri terminale), pe

marile artere de circulaţie sau în staţiunile de destinaţie;

- după tipul clienţilor: business (destinate oamenilor de afaceri), turistice (care oferă servicii celor
aflaţi în vacanţă) situate in staţiuni; ¾ după serviciile oferite:„full-service”(care asigură servicii de
cazare, masă, room-service, spălătorie, închirieri),„budget” (care asigură servicii limitate de cazare şi
masă); self-catering(oferă numai servicii de cazare de bază);

- după modalitatea de administrare: independente (de dimensiuni mici, de categorie inferioară,

aflate în gestiune familială); afiliate la lanţuri voluntare sau lanţuri hoteliere integrate.
Criterii de clasificare a hotelurilor:

-după tipul produsului oferit: hoteluri cazino, hoteluri apartament, hoteluri din cadrul centrelor de
conferinţe etc.

-după preţ „budget" (hoteluri din categoria economic), standard (cu un nivel mediu al preţurilor) şi
de lux.

Clasificarea hotelurilor pe stele are în vedere reglementările naţionale existente, nefiind unitară
la nivel internaţional.

În România structurile de primire turistice se clasifică pe stele şi respectiv, flori în cazul pensiunilor
agroturistice şi a pensiunilor turistice din mediul rural, în funcţie de caracteristicile constructive,
dotările şi calitatea serviciilor pe care le oferă.

Structurile de primire turistice cu funcțiuni de cazare pot avea în componență camere clasificate la
cel mult două categorii, cu condiţia ca diferenţa dintre aceste categorii să fie de cel mult o stea
/floare.

Categoria de clasificare a structurii de primire turistice este dată de cea la care sunt încadrate
majoritatea spaţiilor de cazare din incinta acesteia, dar nu mai puţin de 70% din totalul spaţiilor de
cazare. În situaţia în care nu este întrunit acest procent minim de70%, structura de primire turistică
va fi clasificată la categoria inferioară.

Suprafaţa minimă a camerelor (fără grup sanitar)

Criterii de clasificare a hotelurilor, hotelurilor apartament şi motelurilor

Reşedinţele secundare (condominium) -o reşedinţa aflată în proprietate individuală în cadrul unui
proiect care include mai multe asemenea proprietăţi, folosind în comun diverse spatii şi facilităţi.
Serviciile sunt prestate de o societate de gestiune şi includ: curăţenia, spălătoria, întreţinerea
dotărilor comune (piscină, teren de tenis) şi animaţia. Proprietarii pot închiria aceste reşedinţe în
perioadele în care nu le utilizează.

Conceptul de time-sharing constă în diviziunea proprietăţii şi folosirea aceleiaşi unităţi de cazare de

către mai mulţi investitori, fiecare dintre aceştia achitând o cotă parte din investiţie şi având dreptul
de a folosi proprietatea într-o anumită perioadă a anului.

Aceste unităţi de cazare sunt gestionate într-o măsură tot mai mare, de către companii de
management hotelier internaţional.

Pensiunile turistice sunt structuri de primire turistice, având o capacitate de cazare de până la 15
camere, totalizând maximum 60 locuri de cazare, funcţionând în locuinţele cetăţenilor sau în clădiri
independente, care asigură în spaţii special amenajate cazarea turiştilor şi condiţii de pregătire şi
de servire a mesei.

Pensiunile agroturistice sunt structuri de primire turistice, având o capacitate de cazare de până la 8
camere, funcţionând în locuinţele cetăţenilor sau în clădiri independente, care asigură în spaţii
special amenajate cazarea turiştilor şi condiţiile de pregătire şi servire a mesei, precum şi
posibilitatea participării la activităţi gospodăreşti, sau meşteşugăreşti.

În pensiunile agroturistice, turiştilor li se ofera masa preparată din produse naturale, preponderent
din gospodaria proprie sau de la producători autorizaţi de pe plan local iar gazdele se ocupă direct
de primirea turiştilor şi de programul acestora pe tot parcursul sejurului, pe care îl petrec la
pensiune.

Unităţi de cazare amenajate în clădiri istorice (palate, castele, fortăreţe, mănăstiri)

-modernizate în interior, menţinându-se vechile exterioare.

Han bed&Breakfest -unitate de cazare oferind în special servicii de alimentaţie.

Hoteluri pentru tineret-oferă servicii de cazare de bază, cu dormitoare şi băi comune, are la
dispoziţie spaţii de pregătire şi servire a mesei şi uneori şi facilităţi de recreere.
Curs 12

Cuprins

1. Forme de exploatare a unităţilor hoteliere

Cele mai importante forme de exploatare a unităţilor hoteliere sunt:

- unităţi independente gestionate de proprietar;

-unităţi independente afiliate la lanţuri voluntare;

-franciza;

- contractul de management; ¾ lanţuri hoteliere integrate.

Unităţi independente gestionate de proprietar - proprietatea deţinută de o persoană individuală sau

de o firmă privată.

Avantajele acestei forme de exploatare: - proprietarul are independenţă în acţiune; flexibilitatea

luării deciziilor este sporită;

-proprietarul are un control mare, chiar dacă nu deplin, asupra politicilor manageriale, de
marketing sau asupra procedurilor de operare;

-proprietarul îşi păstrează profitul obţinut în întregime. Devantajele acestei forme de exploatare:

- proprietarul îşi asumă, în totalitate, riscurile activităţii; pentru un număr mic de proprietăţi
avantajele oferite de sistemele de rezervări şi activităţile de marketing profesioniste şi complete nu
sunt relevante;

-dificultăţi în obţinerea capitalului necesar extinderii.

Contractul de franciză este o variantă relativ recentă a contractului de concesiune, prin care o
întreprindere producătoare sau prestatoare de servicii, denumită cedent sau francizor, în
schimbul unei remuneraţii, concesionează unei alte întreprinderi, denumită cesionar, francizat
sau beneficiar marca sa de produs sau de serviciu, împreună cu asistenţa tehnică şi ansamblul
mijloacelor şi metodelor de comercializare, apte să asigure gestiunea în cele mai bune condiţii de
rentabilitate.

In baza sistemului de franciză, proprietarul unui hotel sau motel, obţine dreptul de a folosi numele şi
de a se afilia unui lanţ naţional sau internaţional(francizorul). Proprietarul hotelului, francizatul,
convine asupra aplicării politicilor de management ale lanţului şi să achite francizorului plata
aferenta achiziţionarii drepturilor de franciză, la care se adaugă un procent din vânzările brute,
realizate.

Contractul de franciză se încheie pe o perioada limitată - de exemplu 10 ani, dar, de regulă,

valabilitatea sa este prelungită.

Scopul francizei este, în general, acela de a oferi unui proprietar avantajele comerciale ale unui lanţ
important, în timp ce continuă să deţină proprietatea şi controlul managementului.
Drepturile de franciză se achiziţionează pentru aplicare într-o anumită zonă geografică.

Francizorul impune un caiet de sarcini care cuprinde norme (standarde) de prestare a serviciilor.

Controlul se realizează prin inspectori anonimi - “mystery visitor”.

Avantajele acestei forme de exploatare: -dreptul de a folosi un nume de marcă, cunoscut;

- utilizarea unui sistem intern şi internaţional de rezervări şi marketing;

- asistenţa managerială profesionistă, benefică în special pentru cei care nu au experienţă în

activitatea hotelieră;

-asistenţa în stabilirea standardelor operaţionale şi în pregătirea personalului;

- dreptul de a achiziţiona produsele necesare de la un distribuitor central;

- controale şi revizii periodice, pentru menţinerea standardelor.

Dezavantajele acestei forme de exploatare:

- francizatul achită o taxă iniţială pentru achiziţionarea drepturilor de franciză (taxa de afiliere), iar
lunar o redevenţă, calculată în baza unei formule de calcul stabilă;

- problemele financiare ale francizorului se vor resimţi şi asupra francizatului;

-francizatul nu deţine controlul deplin asupra managementului organizaţiei.

Ansamblul serviciilor asigurate hotelierului de către francizor cuprind:

- servicii de bază

- servicii ocazionale

- servicii opţionale

Servicii de bază “savoir faire” -stagii de formare; pune la dispoziţie manualele de proceduri
standard, asistenţă tehnică, consultanţă, controale periodice, exclusivitate temporară, activităţi
promoţionale.

Remuneraţia serviciilor de bază se face anual sau pe perioade -ca procent din cifra de afaceri a
activităţii de cazare (2-6 %), ca procent din cifra totală de afaceri, fie ca sumă forfetară/camera/an.

Servicii ocazionale - asistenţa solicitată în mod expres (consultanţă pentru publicitate locală, experţi
în gestiune, relaţii publice).

Remuneraţia serviciilor ocazionale se face pe baza salariului pe oră al consultantului, plus

cheltuielilor generale ocazionate.

Servicii opţionale - sunt servicii a căror organizare la nivelul lanţului este facultativă: publicitatea,
rezervările, formarea personalului.

Remunerarea cuprinde:

- publicitatea la nivelul lanţului - 1% din cifra de afaceri totală sau o suma forfetară pe cameră;
-rezervările - procent din cifra de afaceri a activităţii de cazare, la care, uneori, se adaugă o suma
forfetară/cameră sau pe orice rezervare în parte;

- servicii asigurate de o societate de aprovizionare - 5% din preţul mărfurilor sau serviciilor livrate.

Contractul de management (mandat de gestion sau gestion directe) este un contract prin care o
persoană, mandant sau proprietar îi acordă alteia (mandatar sau manager) puterea de a produce în
contul său unul sau mai multe efecte juridice. El comportă, în principiu puterea acordată
mandatarului de a acţiona în numele mandantului şi de a-l reprezenta din punct de vedere juridic.

Proprietarul hotelului încheie un contract de management cu un lanţ, care va gestiona unitatea,

activitate pentru care lanţul va incasa o remuneraţie, în general 3-6% din circa de afaceri, la care se
adaugă până la 20% din rezultatul brut din exploatare (remuneraţia poate include şi alte redevenţe
-servicii de rezervări, serviciile societăţilor de aprovizionare, servicii de marketing, etc)

Remuneraţie recompensează concesiunea mărcii şi serviciile de gestiune a hotelului.

Durata contractului de management poate fi limitată iniţial, la o perioada de 3-5 ani.

Durata contractului de management se întinde de regulă pe o perioada de 15-20 ani (corespunde

perioadei medii de amortizare a investiţiei şi de achitare a creditelor pe termen lung), (contractul va
putea fi prelungit ulterior, cu extensii pe câte 5-10 ani).

Mandatarul furnizează o serie de servicii înainte de deschiderea hotelului:

- stabileşte bugetul şi calendarul de inaugurare (împreună cu investitorul);

- aprovizionarea şi formarea stocurilor iniţiate;

- recrutarea şi pregătirea personalului.

Pe durata contractului, mandatarul asigură proprietarului hotelului (mandant) următoarele servicii:

-utilizarea mărcii;

-publicitate la nivelul lanţului; ¾utilizarea sistemului de rezervări;

-aplicarea politicilor comerciale ale lanţului;

-stabilirea tarifelor şi preţurilor, precum şi a politicii de credite;

- controlul permanent şi analiza rezultatelor obţinute.

Proprietarul nu intervine în gestiunea curentă, ci participă numai la operaţiunile de repartizare a

rezultatelor obţinute din exploatarea hotelului.

Avantajele acestei forme de exploatare:

- investitorul nu se implică personal în managementul unităţilor de cazare;

- unitatea împrumută, marca lanţului şi beneficiază de sistemul de rezervare şi acţiunile de

marketing ale acestuia;

- unitatea este condusă de o echipă managerială profesionistă; - obţinerea fondurilor necesare

dezvoltării este mai facilă.

Dezavantajele acestei forme de exploatare:

-prin achitarea unei remuneraţii de către proprietar riscurile operaţionale sunt asumate de
acesta, nu de către operator;

-proprietarul are un impact scăzut asupra activităţilor operaţionale;

-lanţurile îşi desfăşoară activitatea în baza unor proceduri standard care nu sunt totdeauna suficient
de flexibile şi nu se adaptează condiţiilor locale;

-comunicarea între proprietar şi operator se poate bloca uneori, datorită separaţiei dintre gestiunea
curentă şi proprietarul hotelului.

Mandatarul poate rezilia contractul dacă mandantul nu finanţează corespunzător fondul de

rulment necesar, nu reînnoieşte echipamentele uzate, vinde fondul de comerţ sau patrimoniul
imobiliar.

Lanţul hotelier - este, în general, un ansamblu de unităţi operaţionale (hoteluri), care se adresează
unui segment de clientelă determinat, folosind aceeaşi marcă şi o logistică comerciala comună.

Lanţurile hoteliere integrate au la bază segmentarea ofertei şi se concretizează în realizarea unor

produse hoteliere adaptate cerinţelor fiecărui segment de piaţă în parte, sistem prin care se
urmăreşte obţinerea unui grad ridicat de ocupare a camerelor.

Tipuri de grupuri hoteliere:

- care reunesc mai multe lanţuri; ¾care dezvolta un lanţ independent, unic;

-care şi-au creat o reţea de unităţi cu activitate hotelieră de tip club.

InterContinental Hotels Group: InterContinental Hotels & Resorts; Crowne Plaza Hotels & Resorts;
Hotel Indigo; Holiday Inn Hotels & Resorts; Holiday Inn Express; Staybridge Suites; Candlewood
Suites.

Wyndham Worldwide: Wyndham Hotels and Resorts; Ramada Worldwide; Days Inn; Super 8;
Wingate by Wyndham; Baymont Inn & Suites; Microtel Inns & Suites; Hawthorn Suites by Wyndham;
Howard Johnson; Travelodge; Knights Inn.

Marriott International: Marriott Hotels & Resorts; JW Marriott; Renaissance Hotels; Edition
Hotels; Autograph Collection; Courtyard; Residence Inn; Fairfield Inn & Suites; Conference
Centers; TownePlace Suites; SpringHill Suites; Marriott Vacation Club; The Ritz-Carlton.

Hilton Hotels: Waldorf Astoria; Conrad Hotels & Resorts; Hilton Hotels; Doubletree; Embassy
Suites Hotels; Hilton Garden Inn; Hampton; Homewood Suites; Home2 Suites; Hilton Grand
Vacations.

Accor Hotel: Sofitel Hotels; Pullman Hotels; MGallery collection; Novotel Hotels; Mercure Hotels;
Suite Novotel Hotels; Ibis Hotels; All Seasons Hotels; Etap Hotels; F1 Hotels; Formule1 Hotels;
Thalassa Sea & Spa Hotels; Adagio Hotels; Lucien Barrière Hotels; Orbis Hotel.

Choice Hotels International: Comfort Inn; Comfort Suites; Quality; Sleep Inn; Clarion; Cambria Suites;
MainStay Suites; Suburban; Econo Lodge; Rodeway Inn; Ascend Collection

Starwood Hotels & Resorts Worldwide: Westin; Sheraton; Four Points by Sheraton; W Hotels; Le
Méridien; St. Regis; The Luxury Collection; Aloft; Element.

Carlson Hospitality: Radisson; Country Inns & Suites; Park Inn; Park Plaza; The Rezidor Hotel Group.

Global Hyatt: Park Hyatt; Andaz; Grand Hyatt; Hyatt Regency; Hyatt Place; Hyatt Summerfield Suites;
Hyatt Resorts; Hyatt Vacation Club.

Curs 13

Cuprins

1.Organizarea transportului aerian

Transportul aerian civil cuprinde următoarele elemente: - echipamentele;

- aeroporturile;

- navigaţia aeriană şi serviciile de control a traficului;

- companiile aeriene.

Producătorii de avioane:

-Boeing -cel mai mare producător (în anii '90 a fuzionat cu producătorul de aripi şi fuselaje
MacDonnell Douglas); ¾Airbus Industries - un consorţiu format din: Aerospatiale (Franţa) Daimler-
Benz Aerospace(Germania) CASA(Spania) British Aerospace BAe (Marea Britanie).

Aeroporturile pot fi in proprietatea statului, a autorităţilor locale sau privată. Responsabilitatea

funcţionării aeroportului este împărţită între: autorităţile locale şi centrale sau autorităţile locale
şi întreprinderi private.

Veniturile aeroporturilor provin din: -taxele de aterizare, decolare, parcare;

-taxe per pasageri transportaţi;

-venituri din vânzările „duty - free”;

-servicii de catering;

-alte servicii comerciale.

Diminuarea congestionării se poate realiza prin:

- introducerea pe scară largă a automatizării pentru a creşte viteza de deplasare în aeroport;

- introducerea Automated Ticketing and Boarding Pass şi E-Tickets

- construirea unor noi terminale

- realizarea unor modalităţi mai rapide de control a bagajelor şi pasagerilor (scanerele corporale)
Rutele aeriene pot fi de mai multe tipuri:

- rutele liniare - avionul pleacă de la aeroportul de bază, iar în drum spre destinaţia finală face o
serie de opriri intermediare justificate tehnic sau comercial.

- rutele sub formă de reţea sau grilă -sunt specifice rutelor interne, obţinându-se un grad înalt de
utilizare a capacităţii de transport, avioanele putând opera cu ocazia unui zbor unic pe un număr
mare de rute, conectând astfel un număr mare de oraşe;

- rutele radiale- au aspectul unor raze sau spiţe(spoke), care pornesc din aeroportul central (hub),
prin care se face legătura cu un număr mare de aeroporturi situate la distanţe diverse. Acest tip de
rută permite creşterea numărului de perechi de aeroporturi care sunt puse în legătură, fără a se
deschide rute suplimentare.

Acordurile internaţionale privind transportul aerian sunt negociate prin trimitere la cele 5 „libertăţi"
sau drepturi ale aerului definite la Convenţia Transportului Aerian Civil de la Chicago din 1944, unde
s-a hotărât şi înfiinţarea Organizaţiei Transportului Aerian Civil ICOA - agenţie specializata ONU;

Libertăţile aerului sunt acordate companiilor aeriene înregistrate sau având reşedinţa în ţările care
participă la încheierea acordurilor.

Libertăţile aerului au fost concepute pentru a asigura baza înţelegerilor bilaterale între state
privind transportul de pasageri, mărfuri şi poştă între două state.

Libertăţile aerului:

Libertatea 1 - acordarea reciprocă a drepturilor se survol; Libertatea 2 - dreptul de a realiza escale

tehnice;

Libertatea 3 - dreptul de a transporta pasagerii, marfă şi poştă din ţara de reşedinţă;

Libertate 4 - dreptul de a transporta pasageri, mărfuri şi poşta spre ţara de reşedinţă;

Libertate5 - dreptul de a transporta pasageri, mărfuri şi poştă spre/din alte ţări decât ţara de
reşedinţă(presupune un acord simultan între cel puţin 3 ţări, ceea ce în practică înseamnă că numai
o mică parte din drepturile acordate prin tratate bilaterale sunt respectate)

Libertatea 6 - transportul pasagerilor, poştei şi mărfurilor între 2 ţări, cu o companie care nu

aparţine nici uneia din cele 2 ţări, dar care operează via ţara de provenienţă a companiei.

Libertatea 7 -transportul pasagerilor şi mărfurilor direct între 2 state de către o companie aeriană
care nu aparţine nici uneia din cele 2 ţări.

Libertatea 8 - transportul de pasageri în interiorul unei alte ţări, pe o rută care are originea sau
destinaţia în ţara de resedinţă a companiei respective (acest tip de transport se numeşte „cabotaj”).
Conform legislaţiei specifice din SUA, companiile aeriene din alte ţări nu pot opera curse aeriene în
interiorul SUA, dar ca o extensie a zborurilor transatlantice, companiile americane pot să opereze
curse aeriene între oraşele europene.

Curs 14
1. Funcţionarea companiilor aeriene

Serviciile pe care le oferă companiile aeriene pot fi grupate în 3 categorii:

- servicii regulate;

-servicii Charter;

-servicii de tip „air-taxi"

Servicii regulate -operează pe rute bine stabilite, interne sau externe, pentru care au primit licenţe
din partea guvernelor naţionale (în baza unor orare publicate, indiferent de gradul de umplere a
avioanelor).

Companiile aeriene se împart în două categorii:

- trunk route airlines - companii care operează cele mai importante rute interne sau internaţionale şi
care leagă aeroporturi mari;

- regional or feeder airlines -companii aeriene care operează de pe aeroporturi mai mici, regionale,
către aeroporturi mari şi invers.

Serviciile charter-nu sunt operate conform unor orare publicate (avioanele sunt închiriate unor
intermediari pentru o sumă fixă, iar aceştia devin responsabili de vânzarea locurilor din avion,
compania aeriană preocupându-se numai de efectuarea zborului).

Servicii de taxi-aerian-sunt realizate cu ajutorul avioanelor particulare închiriate Charter, cu un

număr mic de 4-8 locuri, folosite pentru zborurile în interes de afaceri.

Avantajele principale ale serviciilor de taxi-aerian constau în: -folosirea de aerodromuri mici;

-zborurile pot fi organizate în timp scurt;

-costul închirierii aeronavei este echivalent cu al tarifelor clasa business al tuturor celor care
călătoresc.

Metode folosite de companiile aeriene pentru extinderea reţelei de rute:

- franciza;

-partajarea spaţiului de zbor (block spacing)

- partajarea codurilor de operare (code sharing).

Franciza-dreptul acordat unei companii aeriene de către o altă companie aeriană de a-i folosi
numele, uniforma şi însemnele personalului, imaginea de marcă şi politica de produs (gama de
servicii)- sistem similar celui prezentat în exploatarea unităţilor hoteliere.

Metoda partajării spaţiului de zbor (block spacing) - prevede ca o companie aeriană să aloce altei
companii aeriene, pe anumite rute, un anumit număr de locuri pe aparatele sale de zbor.

Compania care primeşte locurile le comercializează direct pe piaţă, sub propriul nume şi sistem de
distribuţie. Acest tip de relaţie se stabileşte atunci când o companie aeriană, din diferite motive, nu
are posibilitatea să asigure o legătură aeriană pe o anumită rută sau spre un anumit aeroport.
Codesharing este un acord comercial între două companii aeriene care operează independent în
traficul aerian, dar folosind capacitatea rămasă neocupată într-un avion(rezolvând astfel excedentul
de pasageri din alt avion, ceea ce conduce la maximizarea profitului).

Codesharing presupune acceptul unei companii aeriene ca o altă companie aeriană să-i folosească
codul de zbor, iar cele două companii aeriene convin astfel să-şi împartă pasagerii pe anumite rute
directe.

Companiile pot vinde biletele proprii precum şi cele ale celeilalte companii ca si când ar fi ale sale.

Folosirea conceptului de codesharing a condus la creşterea profitabilităţii zborurilor pe distanţe

lungi şi a permis intrarea unor companii aeriene pe anumite pieţe cu acces restricţionat.

Topul primele 10 companii aeriene în 2009 (realizat după numărul de pasageri transportaţi) este
dominat de SUA.

1.Delta Air Lines 161,049,000

2. Southwest Airlines 101,339,000

3. American Airlines 85,719,000

4. United Airlines 81,421,000

5.Lufthansa 76,543,000

6. Air France-KLM 71,394,000

7. China Southern Airlines 57,961,000

8. Ryanair 65,300,000

9. Continental Airlines 62,809,000

10. US Airways 51,016,000

Asociaţia Internaţională a Transportului Aerian (IATA) a fost creată la 28 august 1919. La Convenţia
de la Chicago din 1944 s-au fixat pentru prima dată, principiile generale ale cooperării
internaţionale.

Biletele de avion şi celelalte documente folosite în transportul aerian sunt standardizate şi pot fi
schimbate între membrii IATA.

Prin IATA se asigură compatibilitatea (sau standardizarea) costurilor din activitatea de transport
aerian precum şi a altor proceduri (recunoaşterea agenţiilor de turism care comercializează bilete de
avion -activitate care se numeşte acreditare).

Tarifele percepute de companiile aeriene sunt diferenţiate în funcţie de numeroase elemente:

-sezonul în care se efectuează călătoria;

-lungimea sejurului la destinaţie;

-dacă în intervalul de timp al călătoriei este inclus şi un week-end;

-durata de valabilitate a biletului;

-perioada scursă între momentul cumpărării biletului şi momentul efectuării călătoriei;

-modalitatea de achiziţionare a biletului;

-modalitatea de plată;

-mărimea grupului care călătoreşte;

-numărul şi vârsta copiilor care fac parte din grup.

Fixarea tarifului/loc în avion, de către o companie aeriană, este un proces complex, care ia în
considerare mai multe aspecte: - mărimea şi tipul avionului;

- densitatea traficului pe ruta respectivă şi nivelul concurenţei;

-regularitatea cererii şi măsura în care se înregistrează o cerere comparabilă şi în sensul invers al

rutei respective;

-coeficientul de ocupare al avionului necesar pentru a acoperi cheltuielile totale (ca medie anuala se
situează între 50-60% pentru cursele regulate).

Pentru a creşte vânzările, multe companii aeriene au introdus concepentul de”programe

frecvenţă de zbor”, conform cărora pasagerii care cumpără bilete de avion beneficiază de călătorii
gratuite, în funcţie de distanţa parcursă cu acea companie aeriană.

Clase de tarife:

- first class-serviciile includ: spaţii special amenajate pentru aşteptare şi realizarea formalităţilor
de îmbarcare, condiţii sporite de confort pe durata călătoriei, servicii personalizate.

- business -serviciile includ amenajări speciale pentru efectuarea formalităţilor de îmbarcare şi pe

durata călătoriei, biletele cu acest tarif fiind achiziţionate în special de persoanele care călătoresc în
interes profesional.

- economy -în această categorie de tarife se comercializează majoritatea locurilor din avion
(oferindu-se un pachet de servicii standard).

Pentru a umple locurile rămase nevândute, companiile oferă tarife stand-by, disponibile acelor
pasageri care nu au rezervare şi care acceptă riscul de a nu găsi un loc liber la cursa dorită.

Companiile aeriene low-cost sunt operatori aerieni de curse regulate într-un sistem point-to-point
(rute directe, fără escale sau schimbări ale aparatelor de zbor).

Companiile aeriene low-cost se rezumă la efectuarea transportului propriu-zis.

Diferenţe dintre companiile low-cost şi companiile tradiţionale:

- nu se serveşte masa la bordul avionului, de cele mai multe ori nici băuturile sau snacksurile nu
sunt gratuite;

-nu există servicii multi-class, există o singură clasă;

-nu se fac rezervări „pe locuri”, ci „în limita locurilor disponibile”;

-nu se utilizează în mod curent programe de fidelizare.