LICEUL TEHNOLOGIC 1MAI PLOIESTI

PROIECT
PENTRU EXAMENUL DE CERTIFICARE A
COMPETENŢELOR PROFESIONALE
NIVEL IV
CALIFICAREA:TEHNICIAN ELECTRONIST

TEMA:SURSE DE ALIMENTARE

ÎNDRUMĂTOR, CANDIDAT,
Prof. Buzea GENINA
...............................................................

IUNIE 2020
SURSE DE ALIMENTARE
 Cuprins

1. Argument
2. Norme de protecţie a muncii
3. Generalităţi
4. Clasificarea redresoarelor
 5. Filtre de netezire
6. Circuite stabilizatoare
7. Anexe
8. Bibliografie

1.ARGUMENT

Ştiinţa este un ansamblu de cunoştinţe abstracte şi generale fixate

într-un sistem coerent, obţinut cu ajutorul unor metode adecvate şi având
menirea de explica, prevedea şi controla un domeniu determinant al realităţii
obiective.
Descoperirea şi studierea legilor şi teoremelor electromagnetismului
cu un secol şi jumătate în urmă au deschis o eră nouă a civilizaţiei omeneşti
Mecanizarea proceselor de producţie a constituit o etapă esenţială în
dezvoltarea tehnică a proceselor de respective şi a condus la uriaşe creşteri
ale productivităţii muncii. Datorită mecanizării, s-a redus considerabil efortul
fizic depus de om în cazul proceselor de producţie, întrucât maşinile motoare
asigură transformarea diferitelor forme de energie din natură în alte forme de
energie direct utilizabile pentru acţionarea maşinilor unelte care execută
operaţiile de prelucrare a materialelor prime şi a semifabricatelor.
După etapa mecanizării, omul îndeplineşte în principal funcţia de
conducere a proceselor tehnologice de producţie. Operaţiile de conducere nu
necesită decât un efort fizic redus, dar necesită un efort intelectual important.
Pe de altă parte unele procese tehnice se desfăşoară rapid, încât viteza de
reacţie a unui operator uman este insuficientă pentru a transmite o comandă
necesară în timp util.
Se constată astfel că la un anumit stadiu de dezvoltare a proceselor
de producţie devine necesar ca o parte din funcţiile de conducere să fie
transferate unor echipamente şi aparate destinate special acestui scop,
reprezentând echipamente şi aparate de automatizare. Omul rămâne însă cu
supravegherea generală a funcţionării instalaţiilor automatizate şi cu
adoptarea deciziilor şi soluţiilor de perfecţionare şi optimizare.
Prin automatizarea proceselor de producţie se urmăreşte asigurarea
tuturor condiţiilor de desfăşurare a acestora fără intervenţia nemijlocită a
operatorului uman. Această etapă presupune crearea acelor mijloace tehnice
capabile să asigure evoluţia proceselor într-un sens prestabilit, asigurându-se
producţia de bunuri materiale la parametri doriţi.
Etapa automatizării presupune existenţa proceselor de producţie
astfel concepute încât să permită implementarea lor mijloacelor de
automatizare, capabile să intervină într-un sens dorit asupra proceselor
asigurând condiţiile de evoluţie a acestora în deplină concordanţă cu cerinţele
optime.
Lucrarea de faţă realizată la sfârşitul perioadei de perfecţionare
profesională în cadrul liceului, consider că se încadrează în contextul celor
exprimate mai sus. Doresc să fac dovada gradului de pregătire în meseria de
,,tehnician electronist’’, cunoştinţe dobândite în cadrul disciplinelor de
învăţământ.
În acest fel am corelat cunoştinţele teoretice şi practice dobândite în
timpul şcolii cu cele întâlnite în documentaţia tehnică de specialitate parcursă
în perioada de elaborare a lucrării de diplomă.
Consider că tema aleasă în vederea obţinerii diplomei de atestare în
specialitatea de tehnician operator tehnică de calcul dovedeşte capacitatea
mea de a sistematiza şi sintetiza cunoştinţele, de a rezolva problemele
teoretice dar şi practice folosind procese tehnologice din specializarea mea.
 2. Norme de protecţie a muncii

Protecţia muncii este o problemă de stat, urmărind îmbunătăţirea continuă

a condiţiilor de muncă şi înlăturarea cauzelor care pun în pericol viaţa şi
sănătatea oamenilor muncii în procesul de producţie. Protecţia muncii are un rol
însemnat în organizarea producţiei, creşterea productivităţii muncii şi întărirea
disciplinei în producţie.

S-au stabilit o serie de îndatoriri generale, între care:

- toţii oamenii muncii trebuie să-şi însuşească normele de protecţie a
muncii şi să le aplice cu stricteţe;
- trebuie să semnaleze toate defectele instalaţiilor sau apariţia de situaţii
periculoase;
- să asigure buna funcţionare a instalaţiilor, uneltelor şi încăperilor la care
lucrează;
- să folosească în timpul lucrului echipamentul de protecţie prevăzut în
normativ, precum şi echipamentul de lucru;
- să cunoască măsurile de prim ajutor ce trebuie luate în caz de
accidentări sau îmbolnăviri profesionale;
- să respecte disciplina la locul de muncă, evitând orice acţiune ar duce la
accidentări sau pericole;
- conducerile întreprinderilor trebuie să asigure aplicarea măsurilor de
protecţie a muncii pentru toţi angajaţii lor, inclusiv pentru studenţi, elevi şi ucenicii
aflaţi în practica de producţie;
- conducerile întreprinderilor stabilesc instrucţiuni proprii de protecţie a
muncii, extrase din normele departamentale şi completate cu măsuri
suplimentare de protecţie, corespunzând specificului locului de muncă.
Astfel, pentru lucrul în centrele autonome, staţiile de frecvenţă atelierele
de reparaţii şi altele cu specific apropiat, se stabilesc între altele:
- interzicerea depozitării diferitelor aparate şi materiale pe culoarele de
trecere sau între echipamente;
- verificarea periodică a punerii la pământ a echipamentelor şi protecţia
contra supratensiunilor şi supracurenţilor (protectoare şi bobine termice);
- nu se admit în electroalimentarea echipamentelor improvizaţii sau fire
înnădite, dezizolate etc.
- spălarea pieselor şi contactelor se face numai cu alcool, păstrat în
bidoane mici din tablă;
- ciocanele de lipit se vor ţine în timpul lucrului în coşuri metalice de
protecţie;
- se vor folosi numai siguranţe fuzibile calibrate;
- documentaţiile tehnice şi alte acte se vor păstra în dulapuri metalice;
- stingerea începuturilor de incendii se va face numai cu stingătoare cu
dioxid de carbon (CO2), fiind interzise cele cu spumă chimică, apă sau nisip;
 - se vor verifica periodic toate punctele de conexiune (îmbinări, borne)
pentru asigurarea contactelor stabile la instalaţiilor de electroalimentare;
- toate intervenţiile la electroalimentare vor fi făcute numai de personal
calificat şi autorizat şi numai după scoaterea de sub tensiune;
- se interzice folosirea focului deschis sau a corpurilor incandescente în
sălile de acumulatoare;
- sălile de acumulatoare vor fi prevăzute cu ventilaţie eficientă;
- toate uneltele de lucru trebuie să fie în bună stare, fără improvizaţii sau
uzură puternică;
- prezenţa tensiunii electrice se va verifica numai cu becul cu neon sau
instrumente de măsură.
Trebuie respectate strict şi normele de circulaţie pe drumurile publice, atât
la sosirea şi plecarea de la serviciu, cât şi cu ocazia deplasărilor în timpul orelor
de serviciu.
Oamenii muncii din telecomunicaţii trebuie să aplice de asemenea
Normele de Prevenirea şi Stingerea Incendiilor, din care se menţionează:
- formarea de grupe de intervenţie şi grupe de salvare şi evacuare;
- păstrarea cu deosebită atenţie şi numai în locurile permise a materialelor
inflamabile;
- interzicerea fumatului în afara locului special marcate;
- cunoaşterea mânuirii şi specificului stingătoarelor de incendii şi a
celorlalte mijloace de stingere;
- verificarea periodică a instalaţiilor electrice, evitarea improvizaţiilor şi
siguranţelor necalibrate;
- evitarea lucrului cu flacără deschisă fără supravegherea atentă şi numai
în locurile admise.
 SURSE DE ALIMENTARE

3.GENERALITĂŢI

Pentru alimentarea aparaturii electronice sunt necesare surse de energie

de curent continuu. Aceste surse pot fi surse chimice (baterii galvanice,
acumulatoare) sau redresoare.
Prin redresor se înţelege un circuit electronic capabil sã transforme
energia electricã de curent alternativ în energie electricã de curent continuu.
Schema bloc a unui redresor conţine următoarele elemente (pornind de la
sursa de energie alternativã-de obicei reţeaua electricã):
 transformatorul de reţea, cu ajutorul căruia se obţine în secundar valoarea
tensiunii alternative ce trebuie redresatã ;
 elementul redresor, cu proprietãţi de conducţie unilateralã, la ieşirea căruia
se obţine o tensiune (de un singur sens) pulsatorie;
 filtrul de netezire, cu rolul de a micşora pulsaţiile tensiunii redresate, redând
o tensiune de formã cât mai apropiatã de cea continuã ;
 rezistenta de sarcinã, pe care se obţine tensiunea continuã.
În anumite cazuri, aceastã schemã bloc poate fi completată cu un etaj
suplimentar de stabilizare şi de reglare a tensiunii continue obţinute. Sunt, de
asemenea, cazuri în care unele elemente ale schemei pot lipsi: de exemplu,
poate lipsi transformatorul de reţea sau, în cazul unor instalaţii industriale care
funcţionează cu tensiune pulsatorie, poate lipsi filtrul de netezire.

~a
Tr
b
R
c
F
d
Rs
e

Schema bloc a unui redresor

a-sursă de curent alternativ; b-transformatorul ;c-elementul redresor ; d-
filtrul ;e-sarcina pe care se obţine tensiunea continuă.

4.CLASIFICAREA REDRESOARELOR

Redresoarele se pot clasifica după următoarele criterii:

 după tipul tensiunii alternative redresate (numărul de faze):

 redresoare mofazate;
 redresoare polifazate;

 după numărul de alternanţe ale curentului alternativ pe care îl

redresează:
  redresoare monoalternanţă;
 redresoare bialternanţă;

 după posibilitatea controlului asupra tensiunii redresate:

 redresoare necomandate;
 redresoare comandate;

 după natura sarcinii:

 redresoare cu sarcină rezistivă (R) ;
 redresoare cu sarcină inductivă (RL) ;
 redresoare cu sarcină capacitivă (RC).

Tipuri de redresoare

1.Redresoare monofazate

Aceste redresoare se folosesc pentru puteri medii (sute de waţi). Ele pot fi
atât monoalternanţă, cât şi bialternanţă.

Redresorul monofazat monoalternanţã

Schema electricã
 Forma de undã

Funcţionarea are loc astfel: la aplicarea unei tensiuni alternative în primar, ia

naştere în secundar tot o tensiune alternativă, ce se aplică pe anodul diodei,
dioda conduce, în circuit apare un curent proporţional cu tensiunea aplicată, deci
având aceaşi formă cu ea. Pe durata alternanţelor negative, dioda este blocată şi
curentul prin circuit este nul. Curentul prin sarcină circulă deci într-un singur
sens, sub forma unor alternanţe (curent pulsatoriu).
Tensiunea la bornele sarcinii are expresia matematică:
U S  U SM sin T în intervalele care conduce;
U S  0 în intervalele în care dioda este blocată.

Valoarea componentei continue la bornele sarcinii este:

U
U 0 S  Sm


Valoarea maximă a componentei alternative sinusoidale:

U
U 1m  Sm
2
 Pentru a aprecia cât de apropiată este forma tensiunii redresate de aceea
a unei tensiuni continue, se introduce un coeficient numit factor de ondulaţie,
care este definit astfel:
U Sm
U1 
   2   1,57
U 0 U Sm 2


Un alt criteriu de apreciere a redresorului îl constituie randamentul său,

definit ca raportul dintre puterea utilă de c.c. furnizată în sarcina şi puterea
consumată:
P
 u
Pa
2 2
U 1 U Sm
Pu  I 0U 0  0 
În acest caz valoarea puterii utile va fi: R R 2

iar puterea absorbită de la reţea, în timpul alternantei pozitive în care dioda

funcţionează, va fi:
1 U 2 ief 1 U 2 im 1 U 2 sm
Pa   
2 R 2 2r 2 2R

Tensiunea inversă maximă este: Uinv max=Uim

Redresorul monofazat dublă alternanţă cu

transformator cu prizã mediană

Se observă că schema conţine două redresoare monoalternanţă, formate din:

SCHEMA ELECTRICĂ

-înfãşurarea L1,D1,RS ;
-înfãşurarea L2,D2,RS.
Datoritã modului în care sunt conectate înfăşurările secundare, tensiunile la
bornele celor două secţiuni variază în antifază. La apariţia alternanţei pozitive la
înfăşurarea L1 dioda D1 este polarizată direct, conduce şi determină apariţia
curentului i1 are străbate rezistenţa de sarcină Rs. În acest interval, înfăşurarea L2
D2 este polarizată invers şi curentul prin ea este zero.
Când se aplică alternanta negativă pe L1, dioda D1 se blochează şi, respectiv,
apărând alternanta pozitivă pe L2, dioda D2 conduce. În circuitul ei apare curentul
i2 ce străbate Rs în sensul din figură, sens ce coincide cu cel al curentului i1. În
felul acesta, la bornele sarcinii apare o tensiune având expresia matematică:
2U sm  2   2   
us  1  sin  2t    sin  4t    ...
  3  2  15  2 

Componenta continuă:
2U sm
Uo 

Componenta fundamentală:
4U sm
U1 
3
4
U
U 1 3 sm 2
     0,67
U0 2 3
U sm
Factorul de odulaţie este: 

2
4 U sm
Pu R  2 8
   2  0,8
Pa U sm
2

Valoarea randamentului este: 2R
Tensiunea inversă maximă:
Uinv max=2Uim

20V

10V

0V

- 10V

- 20V
0s 5ms 10ms 15ms 20ms 25ms 30ms 35ms 40ms 45ms 50ms
V( R1: 2) V( V1: +) - V( V1: - )
Ti me
 Redresorul monofazat dublă alternanţă , în montaj de tip punte

SCHEMA ELECTRICĂ

FORMA DE UNDĂ
Redresor dublă alternanţă în punte cu filtrarea tensiunii redresate
 Forma de undă
12V

8V

4V

0V

- 4V

- 8V

- 12V
0s 5ms 10ms 15ms 20ms 25ms 30ms 35ms 40ms 45ms 50ms
V( V1: +) - V( V1: - ) V( R1: 2)
Ti me
 FORMA DE UNDĂ
Schema ce oferă avantajele redresorului anterior, evitând dezavantajele
lui, este cea a unui redresor monofazat dublă alternanţă în punte.
Cele patru diode redresoare folosite formează braţele unei punţi, la care
alimentarea în curent alternativ se face printr-o diagonalã, de la secundarul unui
transformator, iar tensiunea redresată se culege la bornele unei rezistenţe
plasate în cea de-a doua diagonală.
Funcţionarea redresorului este următoarea: în timpul aplicării alternanţei
pozitive la o extremitate a secundarului transformatorului, conduc diodele D1 şi
D3, care sunt polarizate direct, determinând un curent ia în rezistenţa Rs, iar
diodele D2 si D4 fiind invers polarizate sunt blocate.
La apariţia celei de-a doua alternanţe D1 si D3 sunt blocate, pe când D2 şi
D4 conduc fiind străbătute de curentul ia’ ce străbate Rs în aceeaşi direcţie cu ia.
Dezavantajele acestui montaj constau în numărul mare de diode folosite şi
de necesitatea unei bune izolări faţă de restul elementelor a capătului nelegat la
masă al rezistenţei de sarcina Rs.
 REDRESORUL MONOFAZAT CU DUBLAREA TENSIUNII
REDRESATE
În anumite aplicaţii practice, este necesarã obţinerea unei tensiuni
redresate mai mari decât tensiunea redresatã aplicatã. În acest caz se folosesc
scheme cu multiplicarea tensiunii.

REDRESORUL MONOFAZAT CU DUBLAREA

TENSIUNII MONTAJ DE TIP PUNTE

SCHEMA ELECTRICĂ
 FORMA DE UNDĂ

Schema este alcătuitã din douã redresoare monofazate, monoalternante,

independente: D1,C1 şi respectiv D2,C2. Presupunând sarcina deconectată, în
alternanţele pozitive dioda D1 conduce, iar C1 se încarcă la valoarea de vârf Um a
tensiunii alternative. În alternanţele negative, dioda D2 se deschide şi C2 se
încarcă la valoarea de vârf Um. Diferenţa de potenţial a punctelor unde se
conectează sarcina este UAB=+2Um. S-a obţinut astfel o tensiune redresată de
douã ori mai mare decât amplitudinea tensiunii alternative.
În prezenţa sarcinii condensatoarele se descarcă parţial, dar se reîncarcă de
la reţea în alternanţa convenabilă.

REDRESOARE TRIFAZATE

Pentru obţinerea puterilor mari ce depăşesc sute de waţi, se folosesc

redresoare trifazate.
În schema redată mai sus conduce pe rând cate o diodă, în timp ce celelalte
două sunt blocate. Tensiunile celor trei înfăşurări ale transformatorului sunt
decalate între ele la 120o. Pe rând, pe anodul unei dintre diode se aplică o
tensiune mai mare decât pe anozii celorlalte două şi această diodă se deschide
mai mult. Dioda care conduce, având o rezistenţă neglijabilă, transmite tot
potenţialul în punctul comun de legare al tuturor catozilor, blocând celelalte două
diode. Tensiunea de la bornele sarcinilor urmăreşte vârfurile sinusoidelor.
Redresorul are un factor de ondulaţie de valoare mai mică decât a
redresorului dublă alternanţă, iar frecvenţa componentei alternative aflate în
tensiunea redresată este de trei ori mai mare decât frecventa reţelei, ceea ce
uşurează
În figura ... este redată schema unui redresor trifazat în montaj de tip punte.
În acest caz, în fiecare moment sunt în conducţie câte două diode care conduc
câte o treime de perioadă, iar comutarea lor se face succesiv. Tensiunea de
ieşire se apropie foarte mult, ca formă, de o tensiune continuă. Redresorul oferă
avantajul unei încărcări echilibrate a celor trei faze, ceea ce este de mare
importanţă în cazul puterilor mari.

REDRESOARE COMANDATE

Redresoarele comandate au proprietatea de a-şi putea varia relativ uşor, în

anumite limite, valoarea tensiunii continue sau a curentului continuu de la ieşire.
Aceasta se realizează cu ajutorul unui dispozitiv de tipul tiristorului, folosit ca
element redresor, a cărei deschidere se poate varia cu ajutorul unor tensiuni de
comandă aplicate la momente de timp convenabil alese.
Aplicarea pe poarta tiristorului a unui impuls de deschidere, în momentul
apariţiei alternanţei pozitive, nu modifică valoarea tensiunii redersate. Aplicând
impulsul în momentul apariţiei alternanţei negative, tiristorul nu conduce şi
curentul, respectiv tensiunea redresată, sunt nule. Aplicarea impulsului de
T
0T 
deschidere la momentele decalate între 2 , duce la micşorarea
corespunzătoare a curentului prin sarcinã. Deci, decalarea impulsului de
T
deschidere în intervalul [0 , 2 ] duce la varierea curentului redresat de la
valoarea maximã posibilã la zero, adică se obţine comandarea lui. Impulsurile de
comandă pentru deschiderea tiristoarelor se obţin cu ajutorul unor circuite de
impulsuri ale căror elemente se aleg în funcţie de parametri doriţi ai impulsurilor
de comandã.
În figurã se reprezintă schema unui redresor comandat folosind un tiristor:

5.FILTRE DE NETEZIRE

Pentru îmbunãtãţirea formei tensiunii pulsatorii redresate, în vederea

aducerii cât mai aproape de o tensiune continuă, se folosesc circuite electrice, de
tipul unor cuadripoli, numite filtre de netezire. Rolul acestora este de a micşora
(teoretic până la zero), componenta variabilă, numită pulsaţie, care se menţine în
tensiunea de ieşire, după redresare.
 Această componentă variabilă este periodică, având frecvenţa(fp) numită
fundamentală, care este un multiplu al frecvenţei reţelei; în cazul redresorului
monoalternanţă fp=50 Hz, în cazul redresoarelor dublă alternanţă fp=100 Hz, iar
în cazul redresoarelor trifazate fp=150 Hz (pentru redresoarele trifazate cu punct
comun) şi fp=150 Hz (pentru cele în montaj tip punte).
Aprecierea calităţii unui redresor se referă şi la valoarea pulsaţiilor,
folosindu-se raportul dintre amplitudinea componentei avâd frecvenţa
fundamentală, numită componenta fundamentală U1 şi valoarea medie (continuă)
a tensiunii redresate U0 :
U
k P  1 100
U0 [%].
Acest raport poartã numele de factor de pulsaţie, se exprimă în procente
şi reprezintă un parametru al redresorului.
Eficacitatea unui filtru de netezire (numit şi celulă de filtraj) se apreciază prin
raportul dintre factorul de pulsaţie al tensiunii aplicate la intrarea sa kpr şi factorul
k pr
k net 
de pulsaţie pe care îl asigurã la ieşire kps : k ps .
Acest coeficient poartã numele de coeficient de netezire şi valoarea ei
determină calitatea celulei de filtraj folosite.
Cele mai folosite filtre sunt :
- filtre simple (cu bobina sau cu condensator);
- filtre compuse (de tip LC).

FILTRE CU BOBINĂ

Folosirea acestui tip de filtru se bazează pe proprietatea bobinei de a se

opune variaţiei de curent şi deci tendinţei ei de a menţine curentul constant,
proprietate cu atât mai pronunţatã, cu cât frecvenţa (pulsaţia) semnalului variabil
aplicat este mai mare. Variaţiile curentului prin sarcină prin diverse valori ale
L
raportului R sunt redate în figura următoare:

SCHEMA ELECTRICĂ

Se observă că, pe măsură ce pulsaţia creste, atât în cazul redresorului

monoalternanţă, cât mai ales în cazul celui dublu alternanţă, valoarea curentului
tinde sã devină constantă.
 FILTRE CU CONDENSATOR

În acest caz, se montează un condensator în paralel cu rezistenţa de

sarcinã. Condensatorul are tendinţa de a se opune variaţiilor de tensiune, deci
tensiunea de la bornele sale, care este şi tensiunea de sarcinã, are tendinţa de a
se menţine constantã. Condensatorul se încarcă până la valoarea de vârf a
tensiunii redresate şi se descarcă prin rezistenţa de sarcină între intervalele de
conducţie ale diodei. Încărcarea condensatorului se face rapid, prin circuitul
alcătuit din rezistenţa de conducţie a diodei şi cea a înfăşurării transformatorului,
deci cu o constantă de timp mică. Descărcarea se face lent, prin rezistenţa de
sarcină de valoare mare. În consecinţă, tensiunea pe sarcină se apropie de o
valoare constantă.
Un dezavantaj îl poate constitui valoarea mare a curentului prin dioda, ce se
T
reprezintă în acest caz sub forma unor impulsuri de durată mai mică decât 2 şi
de amplitudine relativ mare, ce pot duce, în anumite cazuri, la distrugerea diodei.

SCHEMA ELECTRICĂ
 FORMA DE UNDĂ

FILTRE COMPUSE

Folosind proprietăţile ambelor elemente de a se opune variaţiilor de curent

(bobina) şi respectiv de tensiune (condensatorul) se poate realiza un filtru LC la
care forma de undă a tensiunii redresate pe sarcină este mult îmbunătăţită.
Îmbunătăţiri substanţiale ale factorului de pulsaţie se pot obţine, în cazul
celulelor de filtraj de tip π formate din două condensatoare legate la masă, între
care se intercalează o bobinã sau chiar o rezistenţă.
Pentru realizarea unei bune filtrări, deci pentru obţinerea unui factor de
ondulaţie foarte mic, trebuie utilizate condensatoare electrolitice de capacitaţi
foarte mari (zeci-sute de µ F) şi bobine de inductivităţi foarte mari, deci
voluminoase şi scumpe.

Filtru de tip LC Filtru de tip π

 6. CIRCUITE STABILIZATOARE

Tehnica de măsurare, tehnica de calcul impun adeseori existenţa unor

tensiuni continue de alimentare sau a unor curenţi continui constanţi,
independent de variaţiile tensiunii de reţea sau de variaţiile din circuitul de
sarcină.
În vederea obţinerii acestora, se folosesc circuite electronice, numite circuite
stabilizatoare, conţinând elemente neliniare (diode Zener) sau active
(tranzistoare). Ele se intercalează între redresor şi rezistenţa de sarcină, având
ca scop mişcarea variaţiilor tensiunii continue de alimentare (respectiv ale
curentului redresat) până la limitele impuse de performanţele aparatului
consumator. Cele mai frecvent folosite sunt stabilizatoarele de tensiune,
reprezentate în schema bloc de mai jos, în care consumatorul de energie
electrică de la ieşirea stabilizatorului este reprezentat sub forma unei rezistenţe
de sarcină echivalente Rs.
Funcţionarea lor se bazează fie pe o comportare neliniarã a unui element
prin care la o variaţie mare a unui parametru (curent) corespunde o menţinere
practic constantã a altui parametru (tensiune) – cazul diodei Zener – fie pe o
schemă în care, prin intermediul unei bucle de reacţie, un element neliniar
(tranzistor) preia variaţiile de tensiune sau de curent ale sarcinii, menţinând
parametrul de ieşire constant.
 Clasificarea stabilizatoarelor folosite în aplicaţiile electronice se face
după următoarele criterii :
o dupã parametrul electric menţinut constant:
-stabilizatoare de tensiune;
-stabilizatoare de curent.
o dupã metoda de stabilizare :
-stabilizatoare parametrice;
-stabilizatoare electronice.
o dupã modul de conectare a elementului de reglaj :
-stabilizatoare de tip derivaţie;
-stabilizatoare de tip serie.

STABILIZATOARE DE TENSIUNE

 Parametri stabilizatoarelor de tensiune

Se pot defini doi parametri caracteristici ai unui stabilizator, plecându-se de

la observaţia cã tensiunea de ieşire de la bornele rezistenţei de sarcină, Us, ce
trebuie menţinută constantă, se modifică atât datorită variaţiilor tensiunii de
intrare (ΔUin), cât şi datorită variaţiei rezistenţei de sarcină (ΔRs).
 În acest caz factorul de stabilitate în raport cu tensiunea (Fu) se defineşte ca:
U in
U in
Fu 
U s
Us Rs=constant,
RS
RS
FR 
U S
iar factorul de stabilizare cu rezistentă de sarcină (Fn) este: US
Uin=constant.
Se observă că factorul de stabilizare reprezintă raportul dintre variaţia
relativă a mărimii care produce nestabilitatea şi variaţia relativă a mărimii de
ieşire, atunci când cel de-al doilea parametru de nestabilitate se menţine
constant.
La un stabilizator ideal, aceşti factori au valori infinite. În practică, cu cât
valorile lor sunt mai mari, cu atât calitatea stabilizării este mai bună.

Tehnici de reglare

Pentru a stabiliza o tensiune existã douã tehnici principale: reglarea

derivaţie şi reglarea serie.
 Reglarea derivaţie constă în plasarea elementului de reglaj, numit şi
element de control, în paralel cu sarcina. Elementul ER este un dispozitiv
cu rezistenţa dinamicã foarte micã în comparaţie cu Rs, ceea ce face ca,
la variaţii mari ale curentului continuu de intrare ΔIin, sã corespundă la
bornele elemntului ER variaţii extrem de mici ale tensiunii ΔUs care este
şi tensiunea de la bornele rezistenţei de sarcină. Rezistenţa R are rolul
de a prelua variaţiile tensiunii de intrare şi de a limita în acest fel
valoarea curentului prin elemntul de reglaj.
La creşterea tensiunii de intrare Uin, va creşte şi căderea de tensiune pe R,
deci în circuit creşterea de tensiune pe Rs va fi mai mică. Invers, la scăderea
tensiunii de intrare, pe R se va obţine o valoare mai mică a căderii de tensiune,
deci tensiunea de ieşire va înregistra o variaţie mai mică (Uin=UR+URs).
În cazul variaţiei rezistenţei de sarcină ΔRs, variaţiile de curent ce apar sunt
preluate de elementul de reglaj ER, astfel încât curentul prin R se va menţine
constant şi deci tensiunea de la bornele sarcinii nu variază.
 Reglarea serie constã în plasarea elementului de reglaj ER în serie cu
rezistenţa de sarcinã. În acest caz, elementul de reglaj se comportă ca o
rezistenţă variabilă controlată fie de tensiunea de intrare, fie de tesiunea
de ieşire. Cresterea tensiunii de intrare are tendinţa de a duce la mărirea
tensiunii de ieşire, dar, deoarece are ca efect şi creşterea rezistenţei
elementului de reglaj, căderea de tensiune de la bornele acestuia duce
la micşorarea tensiuni de ieşire care se menţine constantă.
 De asemenea, variaţia sarcinii creează o variaţie de acelaşi tip a rezistenţei
elementului ER, care are ca efect readucerea tensiunii de ieşire la o valoare
constantă. Acest tip de stabilizator este eficient şi la variaţiile de curent.

REGLARE DE TIP DERIVAŢIE

REGLARE DE TIP SERIE

STABILIZATOARE PARAMETRICE

GENERALITATI

Circuitele stabilizatoare ce conţin un element neliniar, caracterizat printr-un

parametru variabil cu valoare a curentului ce îl parcurge, poartã numele de
stabilizatoare parametrice.

Stabilizatoare parametrice de tensiune

Stabilizatoarele parametrice de tensiune se pot realiza cu diode Zener.

 Stabilizatoare parametrice cu diode Zener
 SCHEMA ELECTRICĂ

CARACTERISTICA ELEMENTULUI NELINIARE

Din caracteristica diodei se observă că, la variaţii mari ale curentului de

intrare ΔIs corespunzătoare unor variaţii mari ale tensiunii de intrare ΔUin), se
obţine o variaţie mică a tensiunii la bornele ΔUz=ΔUs
Deoarece ΔUin»ΔUs se obţine un factor Fu»1.
Aceste stabilizatoare se folosesc pentru a stabiliza tensiunii de ordinul 4-50
V, pentru curenţi de sarcină de ordinul 10-500 mA.
Pentru a obţine tensiuni stabilizate mai mari se pot conecta mai multe diode
Zener în serie, iar pentru a mări valoarea factorului de stabilizare se pot folosi
mai multe celule dispuse în cascadă. În oricare dintre cele două cazuri se
impune ca punctul static de funcţionare să fie situat în imediata vecinătate a
tensiunii Zener, iar puterea maximă admisibilă de disipaţie să nu depăşească
puterea maximă admisibilă a diodei.
Scheme elecrice de stabilizatoare cu mai multe diode conectate în serie

Model de stabilizator parametric de tensiune cu dioda Zener:

SCHEMA ELECTRICĂ
 FORMA DE UNDĂ

STABILIZATOARE ELECTRONICE

Generalitatăţi

Prin stabilizatoare electronice se înţeleg stabilizatoarele de tensiuni continue

(sau curenţi continui), cu elemente active (tranzistoare), la care elementul de
reglaj este comandat de un semnal de eroare. Acest semnal se obţine din
compararea tensiunii de ieşire cu o tensiune fixă, numită de referinţă. Prin
aplicarea semnalului de eroare, amplificat, pe un element de reglaj se obţine o
variaţie a rezistenţei acestuia, ceea ce duce la readucerea tensiunii de ieşire la
valoarea constantã de regim.
Stabilizatoarele electronice de tensiune au căpătat o largă răspândire,
deoarece, cu ajutorul lor, tensiunile pot fi menţinute constante cu o precizie foarte
mare, iar rezistenţele de ieşire pot fi reduse până la valori de ordinul fracţiunilor
de  .

Clasificare
 Clasificarea stabilizatoarelor electronice se poate face după următoarele criterii:
 după modul de montaj al elementului de reglare stabilizatoarele pot fi
de tip serie şi de tip paralel
 după complexitatea schemei folosite stabilizatoarele pot fi prevăzute
cu amplificator de eroare sau pot fi fãrã amplificator de eroare
 după modul de obţinere a semnalului de eroare care comandã
elementul de reglaj, stabilizatoarele pot fi împãrţite în stabilizatoare cu
compensare şi stabilizatoare cu reacţie.
La cele cu compensare, semnalul de eroare se culege de la intrarea
sistemului, iar la cele cu reacţie, de la ieşirea lui. Fiecare dintre cele două tipuri
poate fi de tip serie sau de tip derivaţie, în funcţie de modul de montaj a
elementului de reglaj.

Stabilizatoare electronice cu compensare

Schema bloc a unui stabilizator electronic cu compensare de tip serie

Schema bloc a unui stabilizator electronic cu compensare de tip derivaţie

Uef-tensiunea elementului de referinţă
DE-detector de eroare
AE-amplificator comparator de eroare
ER-element de reglaj

Funcţionarea principalã a acestui tip de stabilizator

 Detectorul de eroare (DE) compară permanent tensiunea de la intrare (Uin)
cu tensiunea elementului de referinţă (Uref). În cazul variaţiei tensiunii de intrare,
semnalul de eroare rezultat din diferenţa celor două tensiuni este amplificat de
amplificatorul de eroare(AE). La ieşirea acestuia se obţine o tensiune de reglaj
care se aplică elementului de reglaj ER, a cărui rezistenţă de curent continuu
variază invers proporţional cu tensiunea aplicată. Efectul acestei variaţii este o
variaţie de acelaşi sens cu a tensiunii de intrare a curentului ce străbate
rezistenţa R, determinând la bornele ei o cădere de tensiune de acelaşi sens
care, prin compensare, „absoarbe” variaţia tensiunii de intrare şi, deci,
determinã menţinerea constantă a tensiunii, de ieşire de la bornele sarcinii Us.

 Stabilizatoare cu compensare de tip derivaţie.

Schema electrică a unui stabilizator cu compensare de tip derivaţie, fără

amplificator de eroare

Funcţionarea schemei este următoarea: variaţia tensiunii de intrare ΔUin

determină o variaţie corespunzătoare a tensiunii pe RB (ΔURB), deoarece
tensiunea la bornele diodei Zener se menţine constantă. Se observã că:

U in  U RB  U DZ
dar :
U DZ  0
deci :
U in  U RB

Aceastã variaţie de tensiune se transmite aproape integral la bornele

rezistenţei R, deoarece U RB  U R  U BE , dar variaţia tensiunii bază-emitor a
tranzistorului T în conexiune cu CC este neglijabil. În acest caz, rezultã că,
practic, întreaga variaţie a tensiunii de intrare se regăseşte la bornele
rezistenţei R şi tensiunea de ieşire rămâne aceeaşi, nefiind afectată de această
variaţie.

20V

10V

0V

- 10V

- 20V
0s 5ms 10ms 15ms 20ms 25ms 30ms 35ms 40ms 45ms 50ms
V( V1: +) V( R1: 2)
Ti me
 Stabilizatoare electronice cu reacţie

Schema bloc a unui stabilizator electronic cu reacţie de tip serie

Schema bloc a unui stabilizator electronic cu reacţie de tip derivaţie

Uref-tensiunea elementului de referinţã

DE- detector de eroare
AE- amplificator comparator de eroare
ER- element de reglaj
  Principiul de funcţionare al stabilizatoarelor cu reacţie este
asemănător celui folosit în schemele de reglare automatã. Astfel, în schema bloc
se observă că, la variaţia tensiunii de ieşire (Us), semnalul de eroare obţinut la
ieşirea detectorului de eroare (DE), rezultat din compararea tensiunii (Us) cu o
tensiune de referinţă (Uref), de valoare constantă, se aplică amplificatorului de
eroare (AE). După amplificare, semnalul de eroare se aplică elementului de
reglaj (ER), determinând o astfel de variaţie a rezistenţei de curent continuu a
acestuia, încât tensiunea de ieşire să revină la valoarea constantă de regim.
Stabilizarea are loc oricare ar fi cauza ce provoacă variaţia tensiunii de sarcină,
deci atât la variaţia tensiunii de intrare, cât şi la variaţia rezistenţei de sarcină.
Deşi, principal, se pot folosi atât scheme de tip serie, cât şi de tip derivaţie,
cele mai răspândite sunt schemele de stabilizatoare cu reacţie de tip serie.

Stabilizatoare cu reacţie, de tip serie

Schema electrică a unui stabilizator cu reacţie, de tip serie cu rezistenţa R

conectată la intare
 1

Schema electrică a unui stabilizator cu reacţie, de tip serie cu rezistenţa R

conectată la ieşire

Funcţionarea acestuia rezultă din compararea schemei electrice cu schema

bloc. Se observă că tranzistorul T1 primeşte pe bază o tensiune U2 care variază
proporţional cu tensiunea de ieşire. Dioda Zener, montată în circuitul lui, face ca
tensiunea circuitului (faţă de borna de referinţă) sã fie constantă, deci variaţia
tensiunii aplicate pe bază faţă de tensiunea de referinţă (U2-Uref), reprezentând
semnalul de eroare, este amplificată de T1. Rezultă mărimea curentului de
colector al tranzistorului T1, respectiv creşterea căderii de tensiune pe rezistenţa
R, care determină micşorarea conducţiei tranzistorului T2, deci mărirea rezistenţei
de curent continuu dintre colectorul şi emitorul acestuia. Această mărire a
rezistenţei duce la creşterea căderii de tensiune de la borne, compensând
variaţia tensiunii de intrare care a provocat reacţia, deci determinând menţinerea
constantã a tensiunii de ieşire.
În consecinţă, la orice tendinţă de variaţie a tensiunii de sarcină schema
răspunde printr-o comandă de sens contrar, atenuând tendinţa iniţială de
creştere: schema tinde sã menţină constantă, în anumite limite, tensiunea de pe
sarcină.
Prin raţionamente similare se poate arăta că schema se opune şi tendinţelor
de variaţie a rezistenţei de sarcină.
Variaţia tensiunii de ieşire poate fi reglată în anumite limite prin schimbarea
raportului dintre rezistenţele R1 şi R2 care furnizează tensiune de comparaţie cu
tensiunea de referinţă. Astfel de stabilizatoare de tensiune pot furniza tensiuni
reglabile între 15 şi 50 A, la curenţi de ordinul 150-200 mA, obţinându-se variaţii
ale tensiunii de ieşire de 0,1 - 0,2 % pentru variaţii ale tensiunii de intrare de
ordinul 10%.
Tranzistorul funcţionând ca element de reglaj (de control) este una din
componentele cele mai importante ale stabilizatoarelor. Condiţiile sale de lucru
sunt extrem de dificile, având de suportat atât tensiuni mari U CE  U in  U S  ,
cât şi curenţi mari I C  I S  , deci puteri mari. Alegerea acestui tranzistor este
condiţionatã deci de puterea maximă pe care trebuie sã o disipe, de tensiunea
maximă colector-emitor ce i se poate aplica şi de curentul maxim pe care-l
poate suporta. În vederea respectării acestor condiţii, elementul de reglaj
trebuie să fie prevăzut cu radiator de disipaţie a căldurii rezultate în funcţionare
şi trebuie protejat pentru situaţia în care curentul de colector depãşeşte
valoarea maximã admisibilã (ca în cazul unui scurtcircuit, de exemplu). Pentru a
evita deteriorarea sa, în acest caz se folosesc la stabilizatoare sisteme de
protecţie la scurtcircuit, care sã realizeze protecţia elementelor active, fãrã a
interveni în funcţionarea normalã a montajelor.
 ANEXE
MODEL DE CIRCUIT STABILIZATOR
CU DIODĂ ZENER DO2BZ 4V7

Schema
12V

8V

4V

0V

- 4V

- 8V

- 12V
0s 5ms 10ms 15ms 20ms 25ms 30ms 35ms 40ms 45ms 50ms
V( Q1: e) V( R1: 2) V( V1: +) - V( V1: - )
Ti me
DACĂ ÎNLOCUIM DIODA ZENER DE 4V7 CU O DIODĂ ZENER DO2CZ10
CREŞTE TENSIUNEA STABILIZATĂ DE LA 4.7V LA APROXIMATIV 10V
Forma de undă
12V

8V

4V

0V

- 4V

- 8V

- 12V
0s 5ms 10ms 15ms 20ms 25ms 30ms 35ms 40ms 45ms 50ms
V( Q1: e) V( R1: 2) V( V1: +) - V( V1: - )
Ti me
Exemplu de calcul : REDRESOR ÎN PUNTE CU STABILIZATOR
Se aplică la intrarea redresorului o tensiune din secundarul unui transformator
de valoare 23,5. Prin calcul rezultă că tensiunea medie la ieşirea redresorului
cu filtru, notată cu U 0 este:
2U sm
Uo 

U 0  15V
Calculez rezistenţa echivalentă a stabilizatorului împărţind tensiunea medie
continuă de la ieşirea filtrului la curentul consumat de sarcina filtrului (adică de
stabilizator). Umediu= U0=15V.
Tensiunea la ieşirea stabilizatorului Vout se calculează cu formula:
R
VR 5  (1  3 )  VBQ 2
R4
În care tensiunea din baza tranzistorului Q2 este:
VBQ 2  VDZ  VBEQ 2   3.3V  0.6V  3.9V .
Se obţine:
R3  22k 
Vout  (1  )  VBQ 2  1  3.9V  12.48V
R4  10k 
Rezultă cu aproximaţie Vout= 12.5V.
Curentul consumat de stabilizator este suma dintre curenţii din rezistorul R1 si
cel din colectorul tranzistorului Q1. Curentul de colector al transistorului este
aproximativ egal cu cel de emitor, care la rândul lui este o sumă a curenţilor: IR5,
I(R3,R4), I(R2,D6)

VR1
I STAB  I R1  I Q1   I R 2  I R 3  I R 5 
R1

Se obţine:
Vmediu  VBQ1  V  VDZ Vout V 
I STAB    out   out 
R1  R2 R3  R4 R5 
Tensiunea din baza tranzistorului Q1 va fi:
VBQ1  Vout  VBEQ1   12,5V  0.6V  13,1V
Se obtine pentru curentul consumat de stabilizator:
15  13,1  12,5  3,3 12,5 12,5 
I STAB       14,7 mA
15 K  5,6 K 22 K  10 K 1K 
Notăm cu Rf rezistenţa echivalentă a stabilizatorului, cu U0 tensiunea medie
continuă de la ieşirea filtrului şi cu IStab curentul consumat de stabilizator care
are o valoare aproximativă de 14,7 mA. Determinăm Rf rezistenţa echivalentă a
stabilizatorului astfel:
U 15V
Rf  o   1,02 K
I STAB 14,7 mA
 Determinăm valoarea necesară pentru capacitatea condensatorului de filtrare
din condiţia ca, constanta de timp a filtrului sa fie de cel putin zece ori mai mare
decât perioada semnalului aplicat la intrarea în redresor:
1 1
R f C f  10TSEMNAL  10  10  0,2
f RETEA 50

1 0,2
C f  10   200 F
R f f RETEA 1020
Niveluri de tensiune
Niveluri de curent
NOTA

Acesta este un model de proiect,va puteti lua materiale din el si inspira ,cei care aveti in
special circuite electronice analogice.Daca aveti intrebari ma puteti contacta pe email

mihai_geany@yahoo.com

VA ROG SĂ LUCRATI LA PROIECT ȘI SĂ MI-L TRIMITE-TI PE

EMAIL,PENTRU AL VERIFICA. SPOR LA TREBĂ! !!!!!!!!!!!!!!!!!!
 Bibliografie
1. Dascălu, D., Turic, L., Huffman, I., (1981), Circuite electrice, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti.

2. Dănilă, T., Baiciu, V., Dispozitive şi Circuite Electronice.

Lăzăroiu, D. F., Lăzăroiu, I., Electronică Industrială, Editura Didactică şi Pedagogică,

Bucureşti.