O scrisoare pierduta

de Ion Luca Caragiale

Realismul este un curent literar aparut in secolul al XlX-lea impotriva

romantismului. Acesta isi propunea sa prezinte realitatea in mod veridic, prin tehnica
detaliului, a indicilor spatio-temporali precisi, personajul ilustrat este tipic in imprejurari
tipice, iar relatarea se face in mod obiectiv prin marcile specifice, narator omniscient si
omnirezent, intamplarile realizandu-se la persoana a lll-a.
In literatua romana realismul a fost reprezentat de Liviu Rebreanu, I. L. Caragiale,
Barbu Sfanescu Delavrancea, Ioan Slavici si de George Calinescu
Scriitor reprezentativ pentru “epoca marilor clasici” (potrivit lui G. Calinescu), I. L.
Caragiale, dramaturg si prozator, a fost un observator lucid si ironic al societatii romanesti
din vremea lui, un scriitor realist si moralizator, un exceptional creator de oameni si de
viata. Caragiale foloseste cu maiestrie satirea si sarcasmul, pentru a ilustra moravurile
societatii romanesti si a contura personaje dominate de o tara morala reprezentativa
pentru tipul si caracterul uman.
Comedia este o specie a genului dramatic in care se prezinta moravuri umane, cu
scopul de a fi indreptate prin intermediul rasului.
“O scrisoare pierduta” a avut premiere ape scena Teatrului National din Bucuresti la
13 noiembrie 1884, opera dramatica fiind publicata ulterior in revista junimista
“Convorbiri literare”.
Titlul piesei ilustreaza simetria clasica, sintetizand, totodata, intriga subiectului.
Prima scrisoare de amor, trimisa de Tipatescu Zoei care o pierde, este gasita de Cetateanul
turmentat, caruia i-o fura Catavencu. Scrisoarea devine un simbol al coruptiei ce
sugereaza faptul ca functiile politice nu se obtin pe baza meritocratiei, si a peland la
diverse siretlicuri.
Tema o reprezinta viata sociala a burgheziei romane de la inceputul secolului al XlX-
lea, in lupta politica peentru ocuparea postului de deputat.
Din punct de vedere compozitional, piesa este structurata in patru acte, fiecare
dintre ele fiind alcatuit din mai multe scene. Personajele numite de catre narrator
“personae”sunt mentionate cu numele si statutul social. Discursul este construit sub
forma schimbulu dinamic de replici intre personaje, care genereaza si accentueaza
conflictele dintre acestea.
Actiunea se petrece in capitala unui judet de munte de unde reiese caracterul de
generalitate “in capital unui judet de munte, in zilele noastre”. Astfel, cronotopul vag
precizat sustine caracterula anual al actiunii si al tipurilor umane prezentate.
In cele patru acte ale piesei, actiunea se dezvolta prin inlantuirea secventelor,chiar
daca intriga este anterioara intamplarilor propriu-zise.Actul intai prezinta modul in care o
scrisoare compromitatoare de dragoste trimisa de Stefan Tipatescu lui Zoe Trahanache
ajunge in mainile adversarului politic, Nae Catavencu. Acesta pune la cale un santaj,
amenintand ca va publica in ziar scrisoarea daca nu primeste sprijin politic din partea
partidului condus de Trahanache, in vederea alegerii lui in functia de deputat. Cel de-al
doilea act surprinde incercarile celor implicate de a rezolva problema: Tipatescu ordona
arestarea lui Catavencu si perchezitionarea casei lui.Zoe e tentata sa accepte santajul,
convingandu-si amantul sa negocieze cu Nae Catavencu, iar Trahanache gaseste o polita
falsa prin care Catavencu fura din banii asociatiei si intentioneaza sa-I raspundaacestuia
tot printr-un santaj. Sedinta din cadrul care urma sa fie desemnat candidatul este
prezentata in actul al III lea. Dupa discursul lui Farfurdii si Catavencu, o telegrama de la
Bucuresti anunta ca deputatul ales este un necunoscut: Agamemnon Dandanache. In
urma agitatiei iscate, Catavencu isi pierde palaria in captuseala careia ascunsese
scrisoarea, pe care o gaseste cetateanul turmentat si pe care i-o inapoiaza lui Zoe.
In construirea incipitului, Caragiale utilizeaza tehnica cumularilor succesive, oferind
informatii incomplete publicului, cu scopul de a capta atentia acestuia. Principiul
favorizeaza introducerea unor detalii semnificative pentru derularea intamplarilor. In aest
sens, inca din prima scena, Ghita Pristanda il informeaza pe Stefan Tipatescu, prefectul
judetului, in legatura cu un document despre care adversarul lor politic, Nae pe
conflictului exterior in momentul in care Zoe Trahanache isi recupereaza scrisoarea.Eroina
il pedepseste pe Catavencu, obligandu-l sa organizeze petrecerea data in cinstea celui ales
in locul sau, Agamemnon Dandanache.
Personajele sunt tipologii umane si fac “concurenta starii civile (G. Ibraileanu),
fiecare avand o trasatura dominant de character ilustrand asadar un tip anume.
Zaharia Trahanache, seful partidului de guvernamant, intruchipeaza tipul
incornoratului simpatic. Stefan Tipatescu, tipul junelui amorez, este prefectul judetului,
avand o mentaltate de span medieval. Zoe Trahanache este tipul adulterinei, o femeie
energica ce foloseste un intreg arsenal de arme pentru a convinge, pentru a razbatsi pentru
a se impune.
Ghita Pristanda este tipul omului servile, umil care actioneaza la ordinele cuiva, este
oportunist. Nae Catavencu, avocet, directorul ziarului “Ragnetul Carpatilor”, seful opozitiei
din judet. Ilustreaza tipul demagogului si al parvenitului. Farfuridi si Branzovenescu sunt
doi membri marcanti ai partidului de guvernamant, un cuplu de imbecilitate. Agamemnon
Dandanache, “mai prost decat Farfuridi si mai canalie decat Catavencu”, este candidatul
trimis de la centru pentru a fi ales deputat in judetul de munte. Cetateanul turmentat,
reprezentantul omului simplu, al alegatorului care nu are ambitii, nu este nici el tocmai
cinstit, pentru ca, ducand scrisoarea”adrisantului”, mai intai o citeste sub felinar.
Conflictul dramatic principal consta in confruntarea pentru puterea politica a doua
forte opuse: reprezentantii partidului aflat la putere (prefectul Stefan Tipatecu, Zaharia
Trahanache si Zoe, sotia acestuia) si gruparea independent contruita in jurul lui Nae
Catavencu (avoca ambitios si proprietar al ziarului “Ragnetul Carpatilor”).
Ca o particularitate a operei dramatice a lui Caragiale, regasind prezenta mai multor
tipuri de comic, ce actioneaza simultan. Comicul de situatie reiese din intamplarile care
provoaca rasul prin caracterul lor neasteptat (bataia din sedinta, aparitiile Cetateanului
turmentat). Comicul de moravuri surprinde aspect sociale pe care dramatgul le exhiba, cu
scopul de a le indrepta (demagogia, adulterul). Comicul de limbaj reprezinta o modalitate
de caracterizare a personajelor: deformarea neologismelor( “famelie”,”renumeratie”,”
bampir” “adrisant”), tautologii ( “mosia mosie, fonctia,fonctie, coana Joitica, coana Joitica
“) , pleonasme ( “intrigi proaste”), nonsensul (“o sotietate care nu merge inainte sta pe loc”)
si ticurile verbale ( “ai putintica rabdare stimabilule, 12 trecut de fix”, “curat”,
“puicusorule”) .
Comicul de nume ilustreaza diversitatea tipologiilor personajelor caragialiene si
potentialul lor expresiv, avand un rol esential in caracterizarea indirect a personajelor.
Zaharia Trahanache sugereaza, pe deoparte, “zahariseala”,ramoliciune, in vreme ce
“trahana” trimite la “un aluat moale”, usor modelabil. Nae Catavencu ilustreaza demagogul
de tip “homo latrans” trimitand astfel la familiarul “cata”sau la termenul vestimentar
”cataveica”- “haina cu doua fete”. Numele politistului, Pristanda, face trimitere la un dans
moldovenesc ilustrand astfel atitudinea servila a acestuia. Numele lui Agamemnon
Dandanache marcheaza deprecierea progresiva, dar categorica, a atributelor eroului antic
grec Agamemnon.Farfuridi si Branzovenescu surprind asociatii culinare care atesta
interesele lor complementare.
In opinia mea, comedia „O scrisoare pierdută” de I. L . Caragiale a fost, este şi va
rămâne întotdeauna una dintre cele mai bune opere ale literaturii române prin arta
compoziţiei, prin modul de construire a personajelor şi prin surprinderea vieţii în cele mai
specifice aspecte ale ei.
In concluzie, opera literara caragialina “O scrisoare pierduta”se incadreaza in specia
dramatic a comediei prin prezenta comicului si a ironiei, a finalului fericit , avand conflict
exclusive exterior, dar si prin apelul la personaje care intruchipeaza tipuri umane, a caror
trasaturi de caracter devin repede si surse ale comicului.