Functia adaptiva si formaiv-educativa, exprimata prin faptul ca jocul modeleaza

dimensiunile
eului, ale personalitatii autonome si creative a copilului, contribuie la formarea,
constientizarea
propriei persoane, diminuarea egocentrismului si integrarea in mini-societatea de
copii, ameliorarea
capacitatilor intelectuale, fizice, a trasaturilor de caracter, educarea spiritului
de competitie, de
fair-play, de dreptate; toate sunt castiguri in planul personalitatii copilului,
obtinute prin
participarea la joaca, la jocuri. Aseasta functie se refera, asadar, la faptul ca
jocul contribuie la
perfectionarea functiilor cognitive ale subiectului care se joaca, la implicarea
motivatiti intrinseci
a acestuia in joc, la dezvoltarea afectiva, la dezvoltarea anumitor aptitudiini.

Altfel spus, este vorba despre acele sarcini ale jocului care privesc
dezvoltarea insusirilor
biopsihice ale copiilor si elevilor, inarmarea cu abilitati si tehnici de munca
intelectuala si aplicative,
dezvoltarea unor calitati care-i fac capabili sa se integreze ulterior cu usurinta
activitatii sociale.
In virtutea dealului educational de actualitate, se urmareste, de la cea mai
frageda varsta, ca individul sa fie
un participant actin in conturarea prorpiului destin.

Jocul isi propune sa imbine actiunile din campul ludic cu asimilarea de

cunostinte si formarea unor
capacitati de cunoastere intr-un mod relaxant, dar si eficient. De asemenea,
starile emotionale specifice acestui
top de activitate stimuleaza si intensifica procesele de munca antrenate, fixeaza
cu mai multa usurinta cunostinte,
priceperi si deprinderi. Pe de alta parte, prin intermediul strategiei de joc
desfasurate intr-un climat educational
securizant, se pot asimila modele de vorbire si modele de relatii interpersonale,
se pot forma mult mai usor si pe
intelesul copiilor atitidini si convingeri. Astfel, prin intermediul unor jocuri
consacrate (Dixit, Alias , Tick Tack
Boom, cub story si altele), elevii vor fi antrenati in activitati cu un pronuntat
caracter creativ. Dar, ca sa intelegem
specificului jocului ca forma de activitate instructiv-educativa, trebuie sa
cunoastem si celelalte sensuri care i se atribuie
jocului, cum ar fi : activitatea specific umana, activitatea dominanta la varsta
prescolara, factor hotarator in viata copilului
prescolar. Aceste sensuri complementare indica fie pozitia jocului in raport
didactic ci celelalte forme de activitate specifice
omului, fie aportul jocului in procesul educational.

In plus, jocul educa atentia, abilitatile si capacitatile fizice, trasaturile

de caracter, precum perseverenta, spiritul de ordine,
cinestea, rabdarea; atitudinea fata de colectiv (socializarea, spiritul de
competitie, umanitatea) modeleaza comportamentul prin raportare la
anumite prototipuri.

Functia cathartica, de echilibrare si tonifiere face din jocuri activitati de

tip loisir si justifica faptul ca jocul descarca si reincarca
potentialitatile personalitatii. Caracterul compensator al jocului este legat de
functiile cathartice si proiective. Practicarea diversa, dar si constanta
a jocurilor deschide o perspectiva noua acestei functii; viata tot mai zgomotoasa,
incarcata, stresanta are nevoie de momente de reechilibrare fizica si psihica,
de detasari si compensari, care se pot obtine prn practicarea unor activitati cu
caracter ludic, recreativ, distractiv, de loisir.
Functiile jocului se schimba in raport cu varsta. Daca pentru copil jocul
reprezinta o activitate fundamentala, pentru adult, jocul este un inlocuitor al
muncii,
al prestarii unor activitati profesionale. Si unul, si celalalt se descarca prin
joc, dar se si incarca energetic, poate chiar isi rezolva anumite probleme,
conflicte, trairi
confuze, se informeaza si socializeaza cu altii. jocul le alunga plictiseala atunci
cand nu au nimic de facut sau le poate asigura relaxarea.
Toate acttivitatile ludice sistiun ca exista o anumita stare psihologica
specifica celui/celor care se joaca, o stare de puritate, de nevinovatie, de
entuziasm dai si
stari complementare acestora; toate justifica denumirea acestei functii.
Pentru intelegerea functiei cathartice a jocului, in general, trebuie sa
analizam activitatea ludica ca pr o imbinare armonioasa intre arta si comunicare -
amintim faptul ca
Platon, Schiller, Schopenhauer si altii (printre care romanii D.M. Pippidi, R.
Teodorescu, T. Vianu) au recunoscut de-a lungul timpului puterea cathartica a
artei. Fara a asimila arta jocului
si jocul artei, asemanarile dintre acestea sunt sesizabile la nivelul simtului
comun. Astfel, ,,in trafitia Greciei Antice, evocarea actiunilor cathartice este
intalnita in poezia homerica, in
poemele Hesiod si in cultele misterelor Delphi si Eleusis. In epoca renasterii
reapare interesul pentru art-terapie, in special utilizarea in scop medical a
muzicii. In secolul al XVIII-lea,
tot mai numerosi medici au observat si au investigat efectele psihologice ale
muzicii, in special relatiile dintre ritmurile corpului si cele ale muzicii, dintre
puls si masurile muzicale. Ei au observat
efectele muzicii asupra respiratiei, a circulatiei sangelui si a starilor
(dispozitiilor). Recunoasterea legaturii dintre corp si psihic a facut ca in
psihoterapiile moderne sa fie inevitabila aprecierea
rolului nonverbalului in procesul terapeutic. De astfel, functia de catharsis se
centreaza pe nevoia indivizilor de a-si elibera tensiunile si de a-si exprima
emotiile, mai mult decat pe nevoia de a comunica
cu altii. (...) Efectil de catharsis opereaza prin trei cai principale: a)
vizionarea de materiale cu multe scene violente, cum ar fi piese de teatru, filme,
spectacole sportive etc. (idee teoretizata de Aristotel);
b) consumarea dendintei agresive la nivelul imgainarului, al fanteziilor (teorie
dezvoltata de Freun); c) angajarea in actiuni violente efective, dar ca nu au
consecinte antisociale (practicarea unor sporturiu,
agresivitate fata de obiecte neinsufletite), idee anticipata de Platon."

Descarcarea cathartica ia de cele mai multe ori forma plansului, a

suspinelor, a izbuvniriloe de furie, de revolta, a folosirii de gesturi sau cuninte
dure (bineinteles, cu limitarea de rigoare, de a nu
produce rau propriei persoane sau celor in jur). Unele persoane se folosesc uneori
de gesturi sau de cuvinte pentru descarcarea afectului. Catharsisul inseamna
exprimarea libera deschisa a trairiloe afective, inlaturarea
mecanismelor de aparare, acceptarea propriilor emotii si sentimente si a propriului
eu. Cel ce se autodezvaluie se descurca, se elibereaza de unele informatii care,
prin semnificatia pe care le-a atribuit-o sunt resimtite
ca fiind ,,apasatoare"

Functia terapeutica
In general, orice activitate ludica ne permite crearea unei lumi imaginare in care
ne refugiem, pentru ca aceasta stare ne face bine. Acolo predomina visele noastre
si dorintele ni se implinesc, pentru ca este vorba despre o lume
paradisiaca, lipsita de restrictii. Cu ajutorul jocului, de altfel, ne putem pastra
echilibrul vietii psihice.
Jocul reprezinta un sport psihologic pentru tratarea unor disfunctii si chiar
a
unor patologii. Spre exemplu, prin practicarea jocurilor terapeutice ajungem sa nu
ne mai temem de reactia celorlalti, deoarece personajul din joc poate spune orice,
iar reprosurile si criticile ii sunt adresate acestui personaj,
nu noua. De asemenea, prin jocul terapeutic ne fortificam vointa si sporim
capacitatile atentionale. In cazul unui conflict sau criza personala, prin joc ne
regasim mai usor echilibrul emotional.
In cadrul terapiei prin joc, putem alege diverse modaliati: jocuri cu nisip
si apa, jocuri cu diverse obiecte, jocuri sociale etc.
De cele mai multe ori, subiectii care prezinta risc in dezvoltarea unui
comportament anti social cunosc si probleme de dezadaptare scolara, rezultat al
unei stime de sine scazute, al unor deficite perceptiv-motrice - tulburari
in dezvoltarea limbajului, lipsa exercitiului de exprimare a trairilor etc. Pentru
acestia, se poate deruala si un program de ludoterapie concomitent cu derularea
programului de interventie cognitiv-comportamentala, incluzand jocuri si
activitati stimulative pentru invatare si prevenirea tulburarilor de comportament,
activitati ludice care vizeaza formarea imaginii corporale si/sau constiinta,
jocuri dedicate stimularii autoexprimare , activitati ludice perceptual-motorii,
jocuri dedicate stimularii anumitor procese psihice.
Astazi sunt tot mai evidente valentele educationale si psigopedagogice ale
povestilor terapeutice, care pot fi incadrate in derularea diverselor activitati
ludice. De altfel, profesorul de origine iraniana Nossrat Peseschkian sustine si
faptul
ca ,,multa vreme, povestile ai fost folostie in mod traditional in educatie, erau
mijloace prin care se transmiteau si se ancorau in constiinta umana valori,
conceptional morale de comportament. Valoarea lor considerabila de divertisment le-
a facut potrivite
pentru acest lucru. Ele erau mierea ce indulcea chiar si cea mai amara lectie si o
facea interesanta. Morala povestilor este transmisa in moduri variate. Uneori este
vizibila imediat ; alteori este deghizata, ascunsa sau ab..insinuata" (Peseschian,
2005, p. 28).

Functia sociala
Ca prima forma de activitate umana fundamentala, este firesc ca jocul sa constituie
un element si un factor important de socializare.
Prin excelenta, jocul constituie cadrul specific al unui antrenament al
spontaneitatii si al libertatii de expresie, un stimul important in cultivarea
receptivitatii si a sensibilitatii, a mobilitatii si in flexibilitatii psihice.
In cadrul programului instructiv-educativ din gradinitele de copii,
prescolarii sunt atrasi intr-un proces de construire sau elaborare a unui
comportament care sa le permita afirmarea eului prin descoperirea competentelor ori
prin
cosntatarea dificultatilor pe care le au de invins. E. Erikson considera jocul ca
un instrument prin care copiii actioneaza si aduc la lumina sentimente si idei
interiorizare.
Jocul are functie de socializare a copilului, ceea ce se explica prin
tendinta mereu accentuata a copiilor de a se acomoda la reactiile, comportamentele
celorlalti, dar si de a asimila relatiile cu cei din jur la eul propriu. Aceasta
functie este prezenta
mai ales in jocul cu reguli, care inseamna acceptarea normelor exterioare lui, dar
care, odata asimilate, devin un bun castigat de copil. Functia de socializare este
concretizata in exersarea prin joc si asimilarea in plan comportamentul a
exigentelor vietii sociale.
Majoritatea tipurilor de si, in special, cele de cooperare, de competitie sau de
rol presupune relationare, adaptarea a actiunilor proprii la acelea ale unu
partener de joc, asumare a responsabilitatii propriului comportament si respectarea
conventiilor comportamentale impuse
de o anumita situatie obligat de contextul ludic sa se dedubleze si sa interpreteze
roluri diverse, prescolarul mare ajunge sa-si formeze un sens al identitatii
proprii si sa acumuleze elemente ale imaginii de sine, lucru inlesnit tocmai de
ocaziile oferite de joc, de o analiza a
sinelui din perspective variate. De aceea, socializarea este prima dimensiune de
care depinde adaptarea la mediul scolar institutionalizat.
In contextul jocului , unde relatiile interpersonale si cele de grup sunt
principalele modalitati de relationare, incep sa se formeze primele trasaturi
caracteriale care se vor condensa in conduita copilului. Cerintele exprimate de
educatoare trebuie sa fie conforme cu maniera
in care copilul poate fie la instalarea unor trasaturi caracteriale pozitive si la
o conduita civilizata, fie la o conduita dezordonata si la trasaturi caracteriale
negative. Jocurile echilibrate, cu cerinte gradate, care rin cont de
particularitatile individuale ale copiilor por preveni
criza negativismului infantil, asociat cu egoism, lipsa de sensibilitate fata de
altii, ca si disfunctionalitatile din relatiile acestora cu cei din jur. Ele pot
incuraja dezvoltarea initiativei, implicarea personala in activitatile si
echilibrul emotional.
,,(...) observatiile asupra prescolarilor care se joaca in grup indica de
multe ori ignorarea colegilor, chiar daca lucreaza impreuna - fenomen numit joc
paralel. Ei pot sa actioneze cu ceilalti. Mai degraba, in ceea ce priveste alti
copii ca surse potentiale de idei noi si independente
pentru joaca, ei pot presupune (egocentric) ca toate ideile trebuie sa vina de la
sine." (Mih, 2010 p. 67)
Socializarea prescolarului si evolutia sociabilitatii acestuia se finalizeaza
cu adaptarea, care se refera la posibilitatile generale ale copilului de a face
faar dificultatilor si cerintelor din ambianta sociala, dar si cu dobandirea ca
capacitatii sociale, concretizata in autonomie, initiativa,
conduite corespunzatoare normelor si valorilor societatii. Ca sa se poata integra
si coopera eficient cu cei din jur, copilul trebuie sa atinga un anumit nivel al
socializarii, care presupune o modalitate de percepere si evaluare a calitatilor
celor cu care vine in contact.